Semiotica si jurnalism. Rolul semioticii in comunicare si in mass-media

Semiotica si jurnalism. Rolul semioticii in comunicare si in mass-media

Ca spatiu de evaziune sau instrumental afilierii profesionale etnice sau de gen, mass-media ofera un model comportamental, reprezentand un mijloc de confirmare a identitatii indivizilor umani si contribuind la buna dezvoltare sau la o asa numita distrugere a sanatatii mintale a individului si a societatii.

In ultimul deceniu, prin analogie cu anumite concepte deja impuse in plan social, precum: Superman, Super Circus, supraputere, megatonaj, supermarket s.a. a inceput sa fie intens utilizat conceptul de super media, expresie a saturarii lingvistice a unui fenomen contemporan indiscutabil: hegemonia prin presiune a mass-media.

Antony Giddens considera faptul ca individul nu isi urmareste doar rational interesele pe piata, ci se construieste ca fiinta rational-relationala preocupata in aceeasi masura de autorealizare (self fulfillement), de ecologie informationala si sociala, precum si de existenta comunitatii. Exista astazi o comunicare pentru o cultura a coerentei, care urmareste armonizarea profesiei, a vietii comunitare si a relatiilor interpersonale.

Potrivit lui Charles Taylor, asistam la inlocuirea Ego-ului de sine (self) cu o imagine despre sine dobandita prin intermediul schimburilor comunicationale cu ceilalti.

Jurnalistii, ca reprezentanti ai elitei intelectuale, definiti de K. Mannheim drept grupuri sociale cu misiunea de interpretare a lumii pentru societate, se caracterizeaza printr-un anume tip de discurs si printr-un anume spatiu de legitimitate. Experienta lor sociologica si antropologica recunoscuta ca un capital simbolic (informations is power) ii legitimeaza drept cainii de paza ai societatii sau a patra putere in stat.

Rolul pe care il are un jurnalist in cadrul societatii depinde in cea mai mare parte de contextul socio-politic, istoric si cultural al epocii in care acesta isi desfasoara activitatea. Un exemplu ilustrativ in acest sens poate fi considerat analiza tipurilor de roluri si imagini a jurnalistilor ante si post '89, in special in spatiul est - european. Evenimentele din 1989 au instituit noi modele si tehnici, noi practici structurale si discursive, producand mutatii esentiale in functionarea jurnalistului ca actant social. Aceasta afirmatie se bazeaza pe observare, analiza discursurilor (interviurile) jurnalistilor si a documentelor corporative (coduri deontologice, dezbateri privind utilitatea unei legi a presei s.a.), toate acestea contribuind la resemantizarea statutului jurnalistului in societatile postcomuniste.

Societatile postcomuniste se confrunta cu o tripla criza datorata tranzitiei: criza de credibilitate, criza de integrare si criza de participare. In aceasta situatie mass-media poate oferi urmatoarele remedii: sa functioneze ca un caine de paza al societatii civile; sa inlesneasca dialogul social intre indivizi, grupuri, institutii; sa ofere o imago mundi reala.

Rolul mass-media trebuie sa fie acela al unui instrument opac in cautarea transparentei, credibilitatii si echilibrului intre ethosul emitatorului (jurnalistul si institutia mediatica), pathosul auditorului care trebuie recastigat mereu si logosul discursului, si acesta mereu reinventat.

In acest sens putem vorbi despre conceperea comunicarii ca ecologie culturala, ceea ce inseamna a tine cont de doua dimensiuni: in primul rand, de o ecologie informationala, apta sa reduca suprareprezentarea politicului si subreprezentarea socialului (saracie, somaj, feminizarea saraciei, criza institutiilor) si, in al doilea rand de o ecologie etica, care implica o politica a moralitatii opusa imoralitatii prezenta uneori in domeniul politicului.