Strategii argumentative si mijloace retorice in discursul partidelor de opozitie. Tiparul alegoric - Analiza discursului politic

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE LITERE

Specializarea RISE

Strategii argumentative si mijloace retorice in discursul partidelor de opozitie. Tiparul alegoric

Analiza discursului politic

[Aceasta lucrare isi propune sa analizeze mijloacele retorice folosite in discursul partidelor de opozitie, urmarind asemanarile si deosebirile de structurare a argumentatiei, in functie de ideologia partidului. Lucrarea vizeaza, mai ales, similitudinile de constructie a discursurilor, punand accent pe functiile procedeului alegoric, privit ca instrument prin care partidul de opozitie incearca sa redefineasca raporturile de putere si sa-si construiasca un ehtos.]

Momentul post-electoral, in care se reconfigureaza raporturile de putere in cadrul unui stat, reprezinta momentul-cheie in care partidele din opozitie si cele aflate la guvernare isi construiesc "proiectul de comunicare" (Beciu, 2002, p. 13), asumandu-si o anumita identitate prin raportare la interlocutor. Pornind de la aceasta ipoteza, lucrarea mea isi propune sa analizeze felul in care Opozitia isi construieste, prin discurs, propriul ethos si pe cel al adversarului politic. Am urmarit procedeele retorice prin care liderii partidelor de opozitie atribuie Puterii un anumit ethos si felul in care contextul pragmatic (situarea de partea "invinsilor" in alegeri) influenteaza optiunea pentru anumite mijloace retorice. De asemenea, am incercat sa evaluez masura in care retorica opozitiei propune o inversare a raporturilor reale de putere. In acest scop, am selectat doua discursuri care apartin aceluiasi context situational - investirea noului Guvern PD-L - PSD: discursul liderului PNL, Calin Popescu-Tariceanu (Anexa 1), si cel al presedintelui UDMR, Marko Bela (Anexa 2), rostite in cadrul sedintei comune a Parlamentului din 22 decembrie 2008, in cadrul careia actualul Guvern al Romaniei a primit votul de incredere al Parlamentului. Am comparat discursurile din perspectiva pragma-retorica (cu accent pe relatia ethos-pathos-logos, pe implicit, pe figuri retorice si pe tipuri de argumente), dar am recurs si la analiza de tip cantitativ, pentru a discuta selectia lexicala a celor doi oratori. Dintre strategiile retorice, m-am oprit mai ales asupra alegoriei si a metaforei. Optiunea mea se bazeaza pe o observatie empirica - frecventa cu care s-a recurs la aceste procedee in discursurile tinute in sedinta de investire a Guvernului (discursul lui Calin Popescu-Tariceanu, al lui Marko Bela si al lui Puiu Hasotti cuprind ample dezvoltari alegorice ). Aceasta constatare m-a determinat sa cercetez cauzele pentru care alegoria este o optiune retorica atat de atractiva pentru liderii opozitiei si functiile pe care le indeplineste in retorica opozitiei.

La nivel pragmatic, trebuie subliniat faptul ca situatia in care s-a format noul Guvern al Romaniei pune, paradoxal, partidele aflate la Putere intr-o postura vulnerabila, furnizand, in schimb, arme adversarilor politici: noul Guvern porneste cu un deficit de imagine, din pricina faptului ca reuneste doua partide care s-au atacat violent in campania electorala. Prin urmare, opozitia poate specula cu usurinta lipsa de consecventa a PD-L-ului si a PSD-ului, in timp ce partidele de guvernamant trebuie sa-si construiasca un nou ethos, o noua imagine ca aliati.

Din punctul de vedere al unei tipologii pragmatice, discursul lui Calin Popescu-Tariceanu (CPT) si cel al lui Marko Bela se incadreaza in genul discursului parlamentar (Ilie). Deoarece majoritatea pe care o detin PD-L si PSD in Parlament excludea posibilitatea ca noul Guvern sa nu primeasca votul de investitura, cele doua discursuri analizate au ca principal obiectiv promovarea propriei imagini, impunerea ethosului (Ilie, p. 194). Obiectivul de persuasiune este nerealizabil pana la capat, pentru ca vorbitorii nu-si pot propune sa determine un vot negativ intr-un Parlament in care partidele de guvernamant sustin Guvernul. In acest caz, persuasiunea se subordoneaza obiectivului de promovare a propriei imagini si vizeaza, in primul rand, construirea opiniei publice (avand in vedere ca discursurile parlamentare au o audienta eterogena, formata nu doar din senatori si deputati, ci si din reprezentanti ai presei; de asemenea, stenogramele sedintelor sunt disponibile publicului larg). Miza persuasiunii este influentarea opiniei publice (in favoarea propriilor partide si in defavoarea Guvernului) prin accentuarea componentei ethos a discursului si, intr-un plan mai indepartat, influentarea votului in urmatoarele alegeri. Persuasiunea pare sa aiba drept tinta si noul Guvern, caruia CPT ii cere sa puna in aplicare programul PNL. Cu toate acestea, speranta ca Guvernul va aplica intr-adevar programele altor partide politice este inautentica si face parte din strategia de castigare a simpatiei electoratului. Prin urmare, discursurile reprezentantilor partidelor de opozitie sunt centrate pe dimensiunea ethosului.

Din perspectiva unei tipologii retorice, discursul lui CPT este de tip deliberativ-epidictic. Dimensiunea deliberativa este actualizata mai ales in secventa in care CPT discuta programul politic al Guvernului si ii solicita sa aplice masurile programului liberal. In realitate, deoarece nu putea exista nicio indoiala cu privire la investitura Guvernului si deoarece nu se poate vorbi de o incercare de convingere a adversarilor politici sa adopte masurile PNL, deliberarea urmareste mai putin producerea unei actiuni si are mai degraba o miza legata de ethos (pe de o parte, incearca sa obtina adeziunea electoratului, aratand preocupare pentru viitorul tarii: "Ii cerem [opiniei publice] sa fie alaturi de PNL pentru a veghea ca viitoarele esecuri ale noului Guvern sa nu fie si esecurile Romaniei" ). Dimensiunea epidictica tine de tratarea temei discursului in termeni morali si se observa mai ales in alegorie, ca mijloc de blamare a Guvernului.

Fiind rostit in cadrul unei sedinte parlamentare, discursul se conformeaza conventiilor acestui tip de comunicare politica: formula de adresare urmeaza un tipar relativ stabil, insa ne sugereaza deja atitutdinea vorbitorului fata de noul Guvern, prin comparatie cu luarile de cuvant ale altor partide in aceeasi sedinta, (Mircea Nicu-Toader: "Domnule prim-ministru desemnat"; Ion Toma: "Domnule prim-ministru desemnat Emil Boc, doamnelor si domnilor ministri desemnati"; Marko Bela: "Domnule prim-ministru desemnat" [3]). Structura "Doamnelor si domnilor" , folosita de CPT, pare sa includa si noul Guvern; cu toate acestea, raportata la discursurile citate mai sus, formula este semnificativa prin implicitul ei: absenta numirii directe a primului-ministru sau a membrilor noului Guvern. Se sugereaza astfel faptul ca noul Guvern nu este vazut ca un interlocutor sau colaborator, ci mai degraba ca un intrus (in prima parte a discursului sau, CPT va vorbi despre membrii noului Guvern ca si cum acestia nu ar fi de fata la sedinta). Astfel, discursul nu urmareste realizarea unui consens (de exemplu, remedierea unor neajunsuri ale noului program de guvernare). Se prefigureaza, in schimb, o orientare agonistica a discursului politic (Ionescu-Ruxandoiu, p. 2).

Discursul lui CPT se abate rapid de la normele dezbaterii parlamentare, in favoarea pamfletului si a tiparului alegoric. Prima parte a discursului se constituie, din punctul de vedere al mijloacelor retorice, intr-o adevarata alegorie a uniunii politice ca nunta. Atfel, optarea pentru alegorie se constituie intr-un prim element de construire a propriului ethos: discursul care se abate de la normele desfasurarii unei dezbateri parlamentare prin amestecul registrelor stilistice atrage atentia asupra personalitatii locutorului. Discursul debuteaza cu o formula conventionala care tine de scenariul unei ceremonii religioase ("ne adunam astazi, aici, pentru a sarbatori sfanta taina a casatoriei dintre Partidul Democrat si Partidul Social Democrat" ). Alegoria se dovedeste destul de generoasa, deoarece permite asocieri numeroase intre elementele celor doua planuri: casatoria se face din interes ("astfel de casatorii din interes politic"; "acest mariaj din interes"; "Situatia de a se casatori din interes" ), mirele cel "tanar") si, implicit, lipsit de experienta, este PD-L, fata "cam prea trecuta prin viata" este PSD, "tatal baiatului" este Traian Basescu, "Zestrea electorala" sunt voturile prin care PSD si-a castigat locurile in Parlament. Data nuntii este chiar data sedintei de invesitre a Guvernului, iar speculatiile privind alegerea ei deschid o noua analogie, stabilind similitudini intre momentul investirii Guvernului si instaurarea Republicii Populare Romane ("Poate ca era mai nimerit sa alegem pentru aceasta nunta [] tot in decembrie, data de 30" ).

Alegoria poate fi pusa in legatura cu tipul de argument bazat pe analogie (Salavastru, p. 252), cu precizarea ca analogia pe care este construita alegoria nu presupune o relatie intre doua situatii reale (una trecuta si un prezenta), ci intre situatia reala a aliantei PD-L - PSD si o situatie conventionala (ceremonia de nunta). Alegoria functioneaza in acest caz ca un argument slab, care incearca sa forteze o realitate intr-un tipar simplificator. Ca instrument argumentativ, relatia alegoriei cu logosul este relativ slaba. Spre deosebire de argumentele bazate pe fapte sau pe exemple, argumentele bazate pe analogie (printre care se numara si cele bazate pe alegorie, ca tip de analogie) sunt "<<argumente mediate>>, de ordinul al doilea, dar nu ca importanta, ci ca mecanisme de influentare a opiniilor, de convingere a auditoriului. Ele par sa fie considerate <<argumente de relatie>>, deoarece influenta asupra receptorului este determinata - in cazul lor, de relatia de analogie care se stabileste intre doua fapte, doua situatii, doua exemple sau doua autoritati" (Salavastru, p. 250). Obiectivul este nu atat explicarea unei situatii, ci punerea ei intr-o anumita lumina (nefavorabila) si caricaturizarea ei. Alegoria este un mijloc de realizare a ironiei ("fericita nunta"; "defectele evidente ale miresei [] le stim cu totii si nu vi le mai insir acum, pentru a nu prelungi prea mult toastul" - "toastul" este folosit ironic; nu este o urare de bine, ci o previziune sumbra: "Prevedem un drum plin de esecuri pentru acest Guvern"[9]). Alegoria este folosita pentru a construi o imagine defavorabila a adversarului politic, sintagma-cheie a discursului fiind "casatoria de interes" , cu rolul de a atrage atentia asupra compromisului politic care sta la baza constituirii Guvernului. In plus, alegoria este o forma convenabila de atac, pentru ca, referindu-se la adversari sub alt nume, genereaza o anumita ambiguitate care permite un atac dur, ironic, pastrand insa aparenta unui discurs neagresiv, cu oponent neprecizat. Procedeul alegoriei face posibila atacarea adversarului fara a-l mentiona direct (corespondenta dintre miri si cele doua partide este exprimata direct - "Mastile au fost date jos si in fata noastra se prezinta astazi un Guvern format din PD si PSD" -, dar identificarea "tatalui baiatului" cu Basescu este implicita, aluziva; Basescu ramane un adversar neprecizat). "Literaturizarea" discursului politic este si o forma de exprimare a pathosului, a implicarii afective puternice din partea locutorului, implicare vizibila si prin construirea discursului la persoana I singular, pe opozitia Eu/Ei: "simt ca se asteapta de la mine"; "as spune ca am sentimente de regret pentru mire"; "regret foarte mult"; "nu as mai prelungi" . Utilizarea frecventa a conditionalului-optativ si a modalizatorilor ca indicatori ai opiniei locutorului (calificatorul modal "poate" - "poate ca era mai nimerit sa alegem" ; modalizatorul epistemic "cred" - "cred ca asa stau lucrurile; adverbul "cam", cu functie de aproximant - Ionescu-Ruxandoiu, p. 3) marcheaza plasarea discursului intr-o zona a reflectiei personale si exprima o anumita rezerva a locutorului. Astfel, locutorul isi asuma subiectivitatea si construieste ethosul unui politician care face distinctia intre adevar si opinie si care da dovada de echilibru si prudenta. Totodata, ironia si creativitatea devin trasaturi care compun imaginea locutorului.

Discursul lui Marko Bela (MB) se deschide tot cu o alegorie: guvernul PD-L - PSD este un "Fat-Frumos cu 70 de procente"[14], care infrange "balaurul cu 7 procente, UDMR" . Scopul alegoriei, in acest caz, pare sa nu mai fie simplificarea unei realitati, ci, din contra, modificarea unei perceptii simpliste asupra relatiei dintre UDMR si Guvern. Marko Bela atrage atentia ca UDMR a fost o falsa amenintare, iar Guvernul l-a tratat, in mod eronat, ca pe un inamic. Cu toate acestea, substratul agonistic este prezent: alegoria este dubla: este respinsa o anumita reprezentare asupra faptelor si este propusa, in schimb, alta: maniheismul in virtutea caruia UDMR este asociat cu Raul, iar PD-L-PSD, cu Binele este ridiculizat si ironizat ("un happy end mult ravnit" ), insa nu este abandonat, deoarece rolurile personajelor fabuloase sunt inversate: balaurul este un personaj pozitiv, o victima a mass-media ("balaurul cel urat" ), in timp ce Fat-Frumos este un hibrid, are atributele monstruosului ("Fat-Frumos cu cele doua capete" ). Incadrarea propriului partid in tiparul alegoric este mai puternica in discursul lui Marko Bela: in timp ce CPT este doar un "invitat" care tine un "toast" la o "nunta", UDMR este un personaj implicat direct in alegorie (personajul balaurului). Cu toate acestea, adevaratul agent al scenariului alegoric este Fat-Frumos, balaurul avand doar un rol pasiv. Includerea propriului partid in alegorie raspunde unei necesitati de reconstruire a propriului ethos, afectat de imaginea negaitva creata de presa in timpul negocierilor pentru formarea guvernului. Intentia de constructie a ethosului este transparenta: Guvernului i se compune un portret negativ, fiind prezentat ca o anomalie, in timp ce balaurul este transformat intr-o victima. Asa cum se intampla si in discursul lui CPT, alegoria are o functie in actualizarea ethosului si a pathosului: pe de o parte, distribuie roluri, identitati, iar pe de alta parte, este o marca a implicarii locutorului (Marko Bela recurge in aceasta secventa la presoana I singular: "va spun sincer"; "eu insumi"; "sunt convins si eu" ). Asa cum am subliniat in cazul cuvantarii lui CPT, alegoria este o marca a discursului orientat spre ethos si pathos si mai putin spre logos, fiind mai degraba un instrument de seductie decat de convingere pe cale rationala (Salavastru, p. 250). Cei doi lideri politici recurg si la argumente "primare" (argumente bazate pe fapte sau pe exemple, in terminologia propusa de Salavastru, pp. 225-250), dar plasarea unei alegorii la inceputul discursului pare sa denote lipsa de consistenta a argumentelor "tari" si accentul pus pe strategiile originale de captare a auditoriului.

Aceasta impresie este intarita in a doua parte a discursului tinut de CPT, in care CPT scoate in evidenta punctele slabe ale programului de guvernare si in care optiunea vorbitorului pentru o strategie argumentativa polemica devine clara. Strategia de combatere este ceruta, intr-o anumita masura, de contextul pragmatic (sectiunea sedintei in care ia cuvantul CPT este dedicata exprimarii punctului de vedere al partidelor cu privire la investirea noului Guvern) si subliniaza pozitia de "invins electoral": discursul guvernarii se construieste prin afirmare, in timp ce discursul opozitiei se construieste prin negatie, raportandu-se la discursul puterii. Desi aceasta parte a discursului se centreaza pe argumentarea prin fapte (in acest caz, discutarea unui document - programul de guvernare), CPT nu renunta la analogii (discursul chiar incearca sa impuna anumite formule, etichetari negative: "Am vazut ca presa a asemuit acest Guvern cu monstruoasa coalitie din sec. XIX. Din punct de vedere jurnalistic, sintagma este bine aleasa si sunt sigur ca va face cariera"[20]) sau la metafore (programul de guvernare, in forma sa initiala, era "Un adevarat bilet de tren catre dezastrul economic"; "Ma adresez acum integii populatii pentru a spune ca factura unui program de guvernare redactat fara pricepere va fi platita de o tara intreaga" - termenul "factura" urmareste o anumita reactie emotionala din partea "intregii populatii", careia ar trebui sa-i evoce majorarea impozitelor. Se recurge, in acest scop, la o noua analogie: "Ne amintim cu totii de impozitele enorme din anii '90 [] Nu avem nevoie de repetarea acelei epoci" ). Metafora are o forta de evocare puternica si este un instrument bine ales in aceasta secventa, in care opozitia Eu/Ei este inlocuita de opozitia Noi ("tara")/Ei (pentru ca mizeaza pe un raspuns afectiv din partea publicului), insa, folosita excesiv, creeaza impresia unui vid argumentativ, a unei inadecvari stilistice, iar nestapanirea mecanismului retoric duce uneori la efecte de umor involuntar (intentia discursului de a contura o imagine apocaliptica a crizei este subminata de asocieri incompatibile: "mugurii crizei economice ce incep sa apara" - s. mea). Se recurge, de asemenea, la etichetare, care defineste concis si percutant programul adversarilor, dar nu este sustinuta de dovezi ("este programul de guvernare al lui <<Traim si vedem>>" ). Prezenta pseudoargumentelor subliniaza labilitatea logosului ca mijloc de persuasiune: prezentarea unor presupozitii ca adevaruri ("Nu am nicio indoiala ca textul anunta, de fapt, renuntarea la cota unica de impozitare"; "renuntarea la cota unica de impozitare arata esecul PD" ), argumentul pantei alunecoase ("tara va fi condusa cu nepricepere din criza in criza, de azi pe maine" ). Atitudinea confruntationala este puternica, vizibila mai ales prin alunecarea ocazionala dinspre adresarea la persoana a III-a ("Vreau sa ii spun de la inceput domnului Boc" ) spre adresarea directa ("ori sunteti neinformat, ori sunteti dezinformat, ori nu va pricepeti" ), acuzatia directa alternand cu acuzatiile implicite ("Daca viitorul Guvern se va plasa pe pozitii populiste" ). A treia secventa a discursului este construita pe opozitia Noi (PNL)/Ei si subliniaza opozitia dintre ethosul PNL-ului si ethosul Guvernului: Guvernul are un program "redactat fara pricepere", in timp ce programul PNL-ului prevede masuri eficiente pentru evitarea crizei. Se cere Guvernului continuarea programului de guvernare al PNL-ului, tonalitatea imperativa fiind subliniata de modalizarea deontica "trebuie" ("Trebuie sustinut un pachet de masuri"; "trebuie sprijinit mediul de afaceri" ) sau formule echivalente semantic ("cerem"; "este esential sa" ). Trebuie subliniat felul in care, gradual, discursul propune inversarea raporturilor de putere: PNL apare intr-o pozitie de forta, ordonand Guvernului adoptarea unor masuri. Un punct slab al discursului in aceata secventa este exagerarea prin recurgere la o imagistica apocaliptica ("Dar ne dam seama abia acum ce greseala a fost separarea pamantului de cer la inceputurile lumii" ).

Discursul lui Marko Bela prezinta o inlantuire tematica similara, insa programul guvernului este atacat de pe pozitii diferite. Marko Bela opteaza pentru un discurs mai echilibrat, in care logosul este subliniat de structurile concesive frecvente, imbinate cu folosirea persoanei I plural, sugerand colaborarea: "am impus impreuna multe solutii bune [], dar mai avem multe solutii de gasit si de impus"[34]. De asemenea, pentru Marko Bela, programele cele doua partide vor reusi sa-si compatibilizeze programele politice. Predispozitia spre concesie ("Am facut un efort deosebit sa ma conving ca acest program de guvernare este acceptabil si pentru noi" ) contureaza ethosul unui politician nuantat in judecati si, in acelasi timp, deschis spre colaborare (ocurenta frecventa a unor cuvinte ca: "dialog interetnic", "reconciliere etnica"; "imperativul apropierii maghiaro-romane" ). Strategia polemica de ansamblu a discursului este mai subtila (Marko Bela afirma ca UDMR-ul nu este un adversar al Guvernului, asa cum se prezinta in schimb CPT. Cu toate acestea, in ciuda incercarilor partidului de a adopta o atitudine favorabila Guvernului, neajunsurile programului politic nu pot fi trecute cu vederea. Acest tip de atac este mai eficient decat cel al lui CPT: obiectiile UDMR-ului sunt mai credibile, pentru ca par a fi aduse de pe o pozitie neutra) si este utilizata in paralel cu o strategie de colaborare. Opozitia "Eu"/"Ei", care structura discursul lui CPT, este inlocuita in discursul lui Marko Bela de ideea unui "Noi" cu limite destul de vagi, referindu-se uneori la "maghiari si romani", iar alteori, la maghiari sau la UDMR. Opozitia "Eu"/"Ei" sublinia, in discursul lui CPT, confruntarea de pe pozitii ireconciliabile. In schimb, in discursul lui Marko Bela, pronumele deictice nu mai sunt folosite pentru a desemna partide politice, ele ajung sa desemneze niste categorii etnice, intre care trebuie sa existe colaborare (refuzul colaborarii este interpretata, in subtext, ca o forma de discriminare la adresa comunitatilor maghiare). Discursul lui CPT accentua diferentele dintre PNL si partidele de guvernamant (PNL este prezentat ca singurul partid de dreapta), in timp ce Marko Bela pune accent pe continuitate. Concesia are, din acest punct de vedere, functia de a sublinia necesitatea continuarii traditiei dialogului interetnic ("Este promitator acest enunt [.]. Si atat"; "problemei romanilor de pretutindeni i se consacra un intreg capitol, Capitolul 28. Sauntem de acord! Dar, cel putin tot atat, un astfel de capitol nu ar fi meritat si problema relatiilor interetnice din interiorul Romaniei?"; "Noi, impreuna in Romania am realizat un lucru extraordinar, un model de dialog interetnic"; "Nu cred ca avem voie sa distrugem ceea ce am construit impreuna" ). Combinarea strategiei polemice (insuficientele programului de guvernare) cu cea de colaborare (necesaitatea unui dialog interetnic), prezenta succesiva a structurilor acordului si ale dezacordului se explica prin dubla miza a discursului rostit de Marko Bela: pe de o parte, construirea ethosului propriu si a ethosului adversarului, pe de alta parte, propunerea unui pact interetnic cu toate partidele politice.

Discursurile celor doi reprezentanti ai opozitiei au la baza o strategie agonistica si recurg la procedee retorice similare. In acest sens, alegoria este emblematica pentru ambele discursuri si subliniaza nevoia partidului de opozitie de a-si redefini ethosul si de a atribui un ethos negativ adversarului (toate procedeele retorice analizate in cele doua discursuri vizeaza acelasi obiectiv, alegoria fiind insa cel mai dezvoltat procedeu). Alegoria este folosita pentru reconfigurarea raporturilor dintre opozitie si putere. Fiind un apel la fictionalitate, procedeul sugereaza pozitia de inferioritate (din punctul de vedere al puterii politice) pe care se situeaza partidul din opozitie, dar, in acleasi timp este un mijloc de inversare a raporturilor de putere, prin influentarea opiniei publice (alegoria ridiculizeaza adversarul si il victimizeaza pe locutor sau il prezinta ca pe un intelept care nu se implica in joucrile politice). Folosit cu multa abilitate, alegoria isi poate propune sa convinga nu numai electoratul, ci si partidele politice (a ataca "balaurul" inseamna a incalca drepturile minoritatilor). Prin functiile indeplinite, alegoria se dovedeste un instrument util prin care partidele politice isi stabilesc redefinesc raporturile cu Puterea si electoratul, indiferent daca opteaza pentru confruntarea directa cu Puterea (PNL) sau daca prefera un acord de cooperare (Marko Bela).

Bibliografie:

Beciu, Camelia, 2002: Comunicarea politica, Bucuresti, Comunicare.ro.

Ilie, Cornelia, 2006: "Parliamentary Discourses", in Keith Brown (ed.),     Encyclopedia of Language and Linguistics 2nd Edition, Vol. 9, Oxford, Elsevier, p 188-197.

Ionescu-Ruxandoiu, Liliana, Sugestii privind interpretarea pragma-retorica a discursului electoral, la colocviul Limba romana - stadiul actual al cercetarii, Universitatea Bucuresti, 29-30 noiembrie.

Salavastru, Constantin, 1999: Discursul puterii: incercare de retorica aplicata, Iasi, Institutul European.

Zafiu, Rodica, 2007: Limbaj si politica, Bucuresti, Editura Universitatii.

Surse electronice:

Bela, Marko, 2008, 22 decembrie, disponibil pe site-ul Parlamentului Romaniei, la adresa:

https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6564&idm=4&idl=1

Tariceanu, Calin-Popescu, 2008, 22 decembrie, disponibil pe site-ul Parlamentului Romaniei, la adresa:

https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6564&idm=4&idl=1