Teritoriul de formare a limbii romane

Teritoriul de formare a limbii romane

Locul in care s-a format romana reprezinta, pentru cercetatorii in domeniu, "unul dintre capitolele cele mai grele si mai controversate ale filologiei si istoriei romanesti". Tagliavini mai considera ca "fenomenele comune de inovatie, mai mult decat cele de conservare, din cele patru dialecte romanesti sunt atat de numeroase si de o asemenea importanta, incat este imposibil sa le atribuim intamplarii, cum ar fi fost daca cele patru dialecte s-ar fi dezvoltat in zonele ocupate actualmente, fara comunicatii directe intre ele". In legatura cu spatiul pe care s-au format poporul roman si limba romana s-au formulat trei teorii:

a. Limba romana si poporul roman s-au format exclusiv la nordul Dunarii - teorie formulata initial de Dimitrie Cantemir, apoi de Petru Maior si B. P. Hasdeu). Nu s-au putut aduce argumente in sprijinul acestei teorii, existenta dialectelor romanesti sud-dunarene (aroman, meglenoroman, istroroman) infirmand-o.

b. Limba si poporul roman s-au format exclusiv la sudul Dunarii. Mai multi cercetatori au formulat aceasta teorie, cu mici diferente de la unul la celalalt:

b1. Unii au sustinut ca poporul roman s-a format in sudul Dunarii, de unde ar fi migrat spre nord abia prin secolele al XII-lea - al XIII-lea. Aceasta teorie, formulata de lingvisti si istorici straini din secolele al XVIII-lea (Fr. Sulzer, I. C. Engel) si al XIX-lea (B. Kopitar, R. Roesler, P. Hunfalvy), avea un substrat politic: dorinta de a aduce argumente in sprijinul contestarii vechimii si continuitatii romanilor in Transilvania).

b2. Ov. Densusianu si Al. Philippide au plasat venirea romanilor in nordul Dunarii in secolele al VI-lea si al VII-lea. Aducand ca argumente asemanarile limbii romane cu dalmata si albaneza, Ov. Densusianu afirma ca centrul de formare a limbii si a poporului roman s-ar afla in apropierea teritoriului limbii albaneze si a Dalmatiei. Intemeindu-si teoria pe cateva particularitati fonetice (tratamentul consoanelor c si g in diferite graiuri si dialecte), Al. Philippide afirma ca poporul roman s-a format in sudul Dunarii, de unde s-a revarsat in valuri succesive in nordul Dunarii.

Cei care au dorit sa infirme continuitatea poporului roman si a limbii romane la nordul Dunarii au venit cu diferite argumente, atat istorice, cat si lingvistice.

Argumente istorice

i. Sustinatorii teoriei conform careia limba romana si poporul roman s-ar fi format exclusiv la sudul Dunarii aduceau ca argument istoric pretinsa nimicire a populatiei autohtone in timpul celor doua razboaie cu romanii (101-102 si 105-106).

Argumentul nu rezista, deoarece nicaieri pe unde au trecut, romanii nu au nimicit populatia autohtona. Exista numeroase marturii arheologice care ii plaseaza pe daci in aceasta zona (inscriptii cu nume dacice, ceramica dacica, cimitire dacice, scenele de pe columna lui Traian etc , aratand ca dacii au continuat sa traiasca si sa munceasca aici; rascoalele frecvente ale populatiei autohtone impotriva cuceritorilor romani sunt frecvent inregistrate de istoricii vremii.

ii. Alt argument al adversarilor continuitatii poporului roman si a limbii romane la nordul Dunarii era imposibilitatea romanizarii populatiei autohtone intr-un rastimp de numai 165 de ani.

Izvoarele istorice si lingvistice arata insa ca, pe de o parte, romanizarea a fost un proces mai indelungat, ea incepand cu aproximativ doua secole inainte de cucerirea Daciei si nu a incetat imediat dupa parasirea oficiala a Daciei de catre romani; pe de alta parte, in alte provincii romane, procesul romanizarii s-a petrecut chiar intr-un timp mai scurt de 165 de ani - este cazul Panoniei, Galiei, Spaniei.

iii. Adeptii teoriei imigrationiste se bazau pe argumentul evacuarii totale a Daciei de catre Aurelian. Ei sustineau ca, o data cu armata si administratia, intreaga populatie daco-romana s-ar fi retras in sudul Dunarii - fapt imposibil de acceptat. Numeroase dovezi de tot felul (istorice, lingvistice, arheologice) vin sa infirme aceasta ipoteza, demonstrand persistenta elementelor daco-romane dupa abandonarea oficiala a provinciei.

iv. S-a invocat, ca argument, lipsa izvoarelor istorice despre populatia daco-romanica la nordul Dunarii pana in secolul al XI-lea. Explicatia acestei absente a izvoarelor este insa faptul ca cronicarii vremii aminteau, de obicei, numai evenimentele foarte importante: razboaie, rascoale, conducatori. Pe de alta parte, nu exista nici atestari mai vechi de secolul al X-lea privind existenta poporului roman in Balcani sau insemnari privitoare la o eventuala imigratie a sa in nordul Dunarii. Romanii au fost consemnati relativ tarziu in izvoare, sub numele de vlahi, in izvoarele bizantine (cei din sudul Dunarii inca din anul 976, de catre cronicarul Kedrenos).

v Alt argument al teoriei imigrationiste era reprezentat de existenta unor vorbitori de romana in Peninsula Balcanica. Nu exista insa nici un izvor istoric care sa ateste vreo imigrare in masa a unei populatii romanice din Peninsula Balcanica in Dacia. Ar fi trebuit sa fie o imigrare masiva, pentru a putea da nastere unui popor atat de numeros cum e poporul roman.

Argumente lingvistice:

i. Adeptii teoriei imigrationiste se bazau in principal pe prezenta, in limba romana, a unor elemente comune cu albaneza. Ei considerau aceasta o dovada ca patria romanilor ar fi fost undeva in Balcani, in vecinatatea poporului albanez. Cercetarile ulterioare au aratat insa ca aceste cuvinte comune cu albaneza reprezinta o mostenire a substratului lingvistic comun traco-dac.

ii. Alt argument lingvistic al imigrationistilor era caracterul sud-slav al elementelor slave din romana. Explicatia corecta a acestui fapt este aceea ca slavii care au locuit pe teritoriul tarii noastre au vorbit o limba cu caracter bulgaresc, lucru demonstrat de elementele slave din romana si de toponimicele slave de pe teritoriul romanesc.

iii. Adeptii teoriei imigrationiste au adus in sprijinul ideii lor si absenta elementelor germanice din limba romana, considerand ca, daca romana s-ar fi format in nord, ar fi trebuit sa aiba elemente vechi germanice imprumutate de la goti sau gepizi. Argumentul se poate contesta prin faptul ca stapanirea getilor s-a intins si la sudul Dunarii, deci lipsa acestor elemente nu poate fi un argument.

iv. A fost adusa in sprijinul ideii sustinute de adeptii teoriei imigrationiste si lipsa toponimiei de origine latina de pe teritoriul nord-dunarean, ceea ce ar demonstra lipsa populatiei romanesti pe acest teritoriu in secolul al VI-lea si in secolele urmatoare. Aceasta absenta s-ar putea explica insa prin faptul ca, ulterior parasirii Daciei de catre romani si anterior venirii slavilor, o data cu invazia populatiilor barbare, orasele au decazut, populatia mutandu-se la sate si adoptand ocupatii legate de viata rurala. Nici in sudul Dunarii nu sunt abundente toponimele romanesti, cum ar fi trebuit sa se intample, daca poporul roman si limba romana s-ar fi format in sud. Cateva toponime stravechi se pastreaza in Transilvania (Aluta, Crisius, Maris etc , alte toponime si hidronime au fost traduse de populatiile care s-au asezat ulterior aici (raul Repede a fost tradus prin Bistrita, Frumoasa prin Dobra, Campulung prin Dlŭgopol etc. ); alte toponime slave de astazi au fost date, probabil, de romani, prin folosirea fondului de elemente slave patrunse in limba romana. Cercetarile au aratat ca numai toponimicele cu sufixe inexistente in romana sunt date, in mod sigur, de slavi (Bucov, Bratova, Colentina etc .

Se poate constata ca nici una dintre categoriile de argumente invocate de adversarii teoriei continuitatii (istorice, arheologice, lingvistice) nu acrediteaza ideea formarii poporului roman si a limbii romane in sudul Dunarii; toate dovezile sustin continuitatea populatiei dacoromane in nordul Dunarii.

c. Cei mai multi cercetatori romani (incepand cu reprezentantii Scolii ardelene) si straini au sustinut formarea limbii romane si a poporului roman pe un teritoriu intins, la nordul si la sudul Dunarii. Rezultatele arheologice si dovezile lingvistice sunt argumente decisive pentru sustinerea acestei teorii.