Titu Maiorescu - Spiritul critic junimist intre teoria si practica textuala

Spiritul critic junimist intre teoria si practica textuala

In contra directiei de azi in cultura romana

-Titu Maiorescu-

In contra directiei de azi in cultura romana

-Titu Maiorescu-

Exista in fiecare cultura momente de gratie si personalitati exemplare a caror forta modeleaza istoria si cultura timpului in care traiesc.Stralucirea mintii , pregatirea stiintifica temeinica si entuziasmul schimbarii anima mentorii spirituali ai unei perioade si ii retin in istorie ca intemeietori . Perioada de dupa 1860 , sub guvernarea lui Alexandru Ioan Cuza , se caracterizeaza prin transformari profunde in cultura romana , determinate de un spirit de modernizare pe care il imprima tanara generatie .In literatura se deschide epoca marilor clasici , scriitori reprezentativi cu valoare modelatoare .

Daca generatia pasoptista beneficiase in mod special de influenta franceza ,noua orientare - spre cultura germana- o va da un grup de tineri entuziasti , decisi sa traseze un curs mai dinamic si sa imprime un suflu nou culturii noastre .

Astfel ia nastere societatea literara " Junimea " , o asociatie libera , bazata pe comunitatea de idei a unor tineri intorsi de la studii in strainatate , majoritatea din Germania , al carei model riguros le-a format o viziune despre lume si o noua atitudine . Societatea se infiinteaza la Iasi , in iarna anului 1863 - primavara anului 1864 , din initiativa a cinci tineri , care devin membri fondatori : Iacob Negruzzi , Titu Maiorescu , Petre P.Carp , Theodor G.Rosetti ( care a dat numele societatii ) si Vasile Pogor . Ulterior , randurile societatii au crescut considerabil , pentru ca deviza junimistilor era " Entre qui veut , reste qui peut ! " ( Intra cine vrea , ramana cine poate ! ) .

Majoritatea intemeietorilor constituiau aripa tanara a Partidului Conservator , dar programul lor politic va fi subordonat celui cultural . Din toamna anului 1876 , a luat fiinta , la Bucuresti , o a doua " Junimea " , ale carei sedinte se desfasurau in casa lui Maiorescu , mutat in capitala tarii datorita tot mai marii implicari in politica . In 1885 , se stabileste la Bucuresti si Iacob Negruzzi , fapt care afecteaza activitatea societatii iesene .

La initiativa lui Iacob Negruzzi , in anul 1867 se produce un eveniment cu consecinte faste atat pentru societate , cat mai ales pentru cultura romana : aparitia organului de presa al " Junimii " , revista " Convorbiri literare " , in paginile careia vor aparea multe dintre operele marilor clasici .

Activitatea societatii este bogata si variata : intruniri saptamanale ( cu scopul de a crea o baza sistematica de discutare a problemelor de cultura ) , " prelectiuni populare " ( conferinte publice pe diverse teme ) , editarea de ziare , reviste si manuale scolare , infiintarea Institutului Academic , pentru cresterea calitatii invatamantului superior , instituirea unor burse pentru sustinerea studiilor in strainatate a unor tineri promitatori ( de exemplu , Ioan Slavici si Mihai Eminescu ) .

Mentorul societatii " Junimea " si autoritatea necontestata a fost Titu Maiorescu , liantul intregii grupari si promotorul criticismului junimist .

Noua orientare pe care o imprima culturii romane se datoreaza catorva factori importanti , printre care delimitarea fiecarei ramuri a culturii si investigarea ei cu mijloacele cercetarii moderne , sub semnul obiectivitatii stintifice .

Criticismul junimist se caracterizeaza prin cateva trasaturi care il diferentiaza de epoca anterioara si care sintetizeaza noul spirit al culturii noastre . Spiritul critic presupune respect pentru adevar in cercetarea istoriei si a limbii , dorinta de asezare a vietii politice si culturale pe baze autentice , cultivarea simplitatii si combaterea falsei eruditii , rigoare si ratiune , respingerea formelor fara fond .

Spiritual filozofic este calauzitor in toate domeniile abordate de junimisti , care sunt oameni cu formatie culturala ampla , cu viziune generala , nu obligatoriu specialisti ai unei ramuri . Patru dintre cei cinci membri fondatori ai societatii culturale iesene au titlul de doctor in filozofie , fapt care imprima o linie speciala initiativelor lor : identificarea unei solide baze teoretice , fundamentata pe rationamente generale , determinante pentru actiuni si masuri practice .

Personalitati cu o cultura solida , junimistii promoveaza gustul pentru clasic si academic , preferand canoanele si valorile clasicizate in timp . De aici decurge reticenta fata de inovatii si experimentele moderniste , fie ca acestea se numeau simbolism si naturalism ( in literatura ) , impresionism ( in pictura si in muzica) , Art Nouveau ( in arhitectura ) .

Rigurozitatea si echilibrul isi gasesc expresia in spiritual oratoric , promovat ca reactie impotriva retorismului exagerat al pasoptistilor , impotriva frazeologiei demagogice a discursurilor politice , dar si impotriva betiei de cuvinte spre care manifesta aplecare multe publicatii ale timpului . Junimistii vor cultiva un model al oratorului in care totul dovedeste rigoare , echilibru si elganta : fondul de idei , forma discursului , dictia , gestica , tinuta vestimentara .

" Arma " cea mai folosita de membrii " Junimii " este ironia , pe care o folosesc nu numai impotriva adversarilor , ci si pentru sanctionarea defectelor din interiorul miscarii . De la deviza aleasa ( Intra cine vrea , ramane cine poate ! ) , la celebrle porecle cu care se apleau amical ( " carul de minciuni Negruzzi " ) si pana la sanctionarea dura a celor care spuneau glume nesarate ( " prost ii Paicu , gogomanilor " ) , ironia atesta spiritul viu , entuziasmul si lipsa de pendanterie a membrilor " Junimii " .

Domeniul in care junimistii au contribuit decisiv a fost literatura , in promovarea si interpretarea careia au adoptat o perspective eclectica , optand pentru principiile mai multor scoli literare verificate de timp . Spiritul critic si obiectivitatea se exercita in mod special asupra literaturii contemporane , in acest fel favorizand aparitia celor mai importanti scriitori ai secolului al XIX - lea : M.Eminescu , I.Creanga , I.L.Caragiale . Junimistii , mai ales prin T.Maiorescu , s-au preocupat de problema ortografiei limbii romane , au adoptat o atitudine critica fata de exagerarile directiei latiniste , au militat pentru impunerea normelor limbii literare moderne , au luat atitudine impotriva excesului de neologisme . Prin scrierile lor , au oferit un exemplu de corectitudine , proprietate si sobrietate a exprimarii . Critica junimista a indrumat literatura spre respectarea unor principii estetice clare , a ironizat excesul de orice fel , a promovat echilibrul si masura si a dovedit exigenta , inainte de toate , fata de proprii membri .

Titu Maiorescu activeaza in calitate de critic cultural in domeniul limbii , al literaturii si al folclorului , manifesta initiative demonstrative - constructive in studii conscrate fenomenului literar si limbajului publicistic , abordeaza direct opera unor scriitori reprezentativi ( V.Alecsandri , I.L. Caragiale , O.Goga , M. Sadoveanu ) .

Mentorul " Junimii '' Titu Maiorescu , se detaseaza prin publicarea mai multor studii si cercetari , pe baza carora se structureaza principiile filozofice si estetice ale culturii romane .

Dintre acestea amintim :

Despre scrierea limbii romane )

O cercetare critica asupra prozei romane de la 1867 )

Directia noua in poezia si proza romana )

Neologismele )

Comediile d-lui I.L. Caragiale )

In prima lucrare , Maiorescu pledeaza pentru scrierea fonetica , sustinand ideea , novatoare pentru vremea aceea , ca scrierea trebuie sa reflecte schimbarile survenite in evolutia sunetelor limbii . Respinge alfabetul chirilic , sustinand folosirea literelor latine . Argumenteaza si probeaza necesitatea imbogatirii limbii , pe cai externe , prin introducerea neologismelor , combatand , in acelasi timp , calcul lingvistic si tendintele de stricare a limbii ( Neologismele ) .

Ideile , privind procesul de desavarsire a limbii romane literare , emise de Titu Maiorescu , sunt larg receptate , incat , in anii - , Academia Romana isi insuseste aceste principii , contribuind astfel , in mod efectiv , la unificarea limbii romane moderne .

In celelalte lucrari , Maiorescu fundamenteaza teoretic conceptele estetice si directiile criticii literare . Pornind de la estetica lui Hegel , in lucrarea O cercetare critica asupra poeziei romane ( ) , el conchide ca " frumosul este ideea manifestata in materie sensibila " , de unde artele se diferentiaza intre ele , pornind de la materialul prin care se concretizeaza ideea . Muzica , de pilda , se bazeaza pe sonuri , in timp ce sculptura se reflecta prin piatra , lemn sau alte materiale .

Realizand , intr-un anume fel , deosebirea dintre forma si fondul operei literare , Maiorescu stabileste , pentru prima oara , conceptele : " conditia materiala " si " conditia ideala " a poeziei , demonstrand ca , nu cuvintele , in cazul literaturii , reprezinta materialul ei , ci imaginile ce se nasc in mintea noastra cu ajutorul lor .

Problema moralitatii artei este definita in Comediile d-lui I.L. Caragiale . Operand cu elemente specifice analizei estetice si stiintifice , criticul arata ca arta devine morala prin propria sa valoare estetica si nicidecum prin ideile morale pe care le contine.

In anul 1872 , in lucrarea Directia noua in poezia si proza romana , el il asaza pe Eminescu , in fruntea pleadei poetilor , imediat dupa bardul de la Mircesti , pe baza celor patru poezii publicate in Convorbiri literare , intuind geniul acestuia si aratand ca este " un om al timpului modern , deocamdata blazat in cuget , iubitor de antiteze cam exagerate , reflexiv mai peste marginile iertate , ( ) dar in fine poet , poet in toata puterea cuvantului . "

Unul dintre studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist si pentru viziunea asupra evolutiei fenomenului cultural este In contra directiei de azi in cultura romana , aparut initial in revista " Convorbiri literare " ( 1868 ) si apoi in volumul care reuneste cele mai importante studii maioresciene , Critice .

Studiul face dovada atitudinii critice fata de limbajul publicatiilor ardelene , in mod special al revistelor " Transilvania " si " Familia " , care sunt exemplul negativ al unui viciu general , emblematic pentru toata cultura romana : neadevarul " Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei noastre este neadevarul [. ] neadevar in aspirari , neadevar in politica , neadevar in poezie , neadevar in gramatica , neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public ". Explicarea si analiza conceptului genereaza una dintre cele mai cunoscute teorii maioresciene : formele fara fond . In linii mari , demonstratia sustine ca , in jurul anului 1820 , societatea romaneasca s-a trezit din letargia in care o cufundase barbara orientala si a intrat in contact cu formele culturii apusene , care i-au dat lustrul societati straine . Imitarea fara discernamant a formelor straine , in absenta unui fond autohton care sa le dea substanta , este , pentru Maiorescu , semnul unei superficialitati fatale , cu efecte dezastruoase asupra culturii noastre . Revenind la neadevarul pe care il evidentia in partea introductiva a studiului , Maiorescu demonstreaza ( cu exemple extrase in special din opera reprezentantilor Scolii Ardelene ) ca viciul are radacini adanci in cultura nostra , intemeiata la inceputul secolului al XIX -lea pe falsificarea istoriei , a etimologiei si a gramaticii . Directia falsa adoptata la inceputul varstei moderne a civilizatiei noastre se prelungeste in a doua jumatate a veacului al XIX - lea , zadarnicind sincronizarea cu civilizatia occidentala . Pe un ton de ironie amara , criticul constata anomaliile societatii romanesti : " Inainte de a avea invatatori satesti , am facut scoli prin sate si inainte de a avea profesori capabili , am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica [ . ] Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala , am facut Societatea academica romana [ . ] si am falsificat ideea academiei " . Lipsa institutiilor sau a experientei in domeniul cultural , politic , artistic , pe care sunt asezat aceste forme , face nula incercarea de a contemporaneiza cultura romana cu aceea occidentala . Institutiile fiind cele care corecteaza mentalitatile , " este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea [ . ] mai bine sa nu facem deloc academii , cu sectiunile lor , cu sedintele solemne , cu discursurile de receptiune , cu analele pentru elaborate decat sa le facem toate acestea fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi " .

Maiorescu nu este impotriva preluarii formelor culturale din exterior . Acestea trebuie , insa , adaptate la specificul national si anticipate de crearea fondului . Concluzia lui Maiorescu este categorica : " caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca la momentul firesc al dezvoltarii sale se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti ; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor , si daca staruieste in ea , atunci da un exemplu mai mult vechea lege a istoriei : in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea , dar niciodata adevarul " . Spirit constructiv , criticul ofera solutia de corectare a acestei situatii : descurajarea mediocritatii , adaptarea la un ritm natural de dezvoltare si eliminarea formelor fara fond .

Vizand limba romana , teoria formelor fara fond are proiectii in studii precum : Despre scrierea limbei romane ( 1866 ) , Limba romana in jurnalele din Austria (1868 ) , Betia de cuvinte ( 1873 ) , Neologismele ( 1881 ) . Maiorescu sustine in acestea alfabetul latin si principiul ortografiei fonetice ( impuse de Academie in 1881 ) , imbogatirea vocabularului cu neologisme , dar fara exagerari , si combate bombasticismele , etimologismele , se manifesta impotriva stricatorilor de limba , ridiculizeaza " betia de cuvinte " .

Teoria formelor fara fond defineste sintetic stare culturii din epoca si poate fi considerata " un barometru " al atmosferei spirituale din deceniile sapte opt ale secolului al XIX -lea . Cu o jumatate de veac inainte , tinerii romani erau incurajati , prin galsul entuziast al lui Ion Heliade - Radulescu , sa scrie orice , numai sa scrie , cu scopul de a crea o literatura . In anul 1840 , revista " Dacia literara " trasa directia nationala in literatura si oferea germenii atitudinii critice fata de produsul artistic . Prin societatea ieseana , criticismul junimist obliga la rigurozitate , spirit stiintific , echilibru si eleganta , factori care vor contribui decisiv la schimbarea infatisarii culturii romane , pana la urmatorul moment important , al sincronizarii cu literatura occidentala , teoretizat la inceputul secolului al XX-lea de E. Lovinescu , personalitate care va prelua unele dintre ideile maioresciene , dar se va raporta polemic la teoria formelor fara fond .

Dovedind o conceptie unitara , in intregul proces de dezvoltare si consolidare a civilizatiei romane moderne , respingand fara ezitare imitatia si imprumutul , orice forme care nu se intemeiau pe fondul nostru autohton si nu se puteau integra organic in specificul nostru national , Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au constituit avanpostul cel mai inaintat de directionare a culturii noastre moderne .

Astazi se poate afirma ca , atat de controversata , in perioada postbelica , teorie a " formelor fara fond ", elaborata de Maiorescu , a raspuns , in timp , necesitatilor obiective de respingere a mediocritatii si a altor forme de impostura manifestate in arta . Junimea si Convorbiri literare au avut un rol decisiv in cultura si literatura romana . Dupa cum este unanim recunoscut si dupa cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii Junimii , trebuie sa recunoastem ca , spiritul junimist a facut sa triumfe ideea conform careia , in evaluarea operei de arta, este imperios necesar sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica .

" Influenta lui in epoca a fost atat de activa si s-a produs in atatea imprejurari , in legatura cu atatea probleme , incat nu este cu putinta a scrie istoria literaturii si a culturii romanesti in a doua jumatate a secolului al XIX - lea fara a tine seama de contributia lui . Influenta lui Maiorescu a lucrat in sensul temeiniciei ; a descurajat mediocritatea si a facut imposibila farsa culturala . Reputatiile daramate de el nu s-au mai putut reface . Admiram si astazi verbul lui critic , sobru si incisiv , demnitatea lui polemica de la care nu s-a abatut niciodata , prin evitarea oricarui atac personal , prin mentinerea in singurul plan al ideilor . Actiunea criticii culturale a lui Maiorescu a fost salubra . Mi se pare de netagaduit ca daca opera si actiunea lui n-ar fi existata ar fi lipsit un factor pretios din dezvoltarea moderna a literaturii noastre . Directia progresului nostru a trecut si prin Maiorescu . " [ 1 ]

In contra directiei de astazi in cultura romana

Titu Maiorescu, 1868

" Convorbirile literare " au publicat un sir de cercetari critice asupra lucrarilor mai insemnate prin care s-a caracterizat cultura romana in timpul din urma , asupra poeziei de salon si poeziei populare , asupra etimologismului d-lui Cipariu si Lepturalului d-lui Pumnul , asupra dreptului public al romanilor dupa scoala Barnutiu si asupra limbei romane in jurnalele din Austria .

Aceste critice nu au ramas fara raspuns ; insa toate raspunsurile , dupa obiceiul introdus la noi , erau pline de personalitati , asa incat , din respect pentru publicitate , au trebuit sa fie trecute sub tacere . Caci ce are a face in asemenea discutii persoana scriitorului !

O exceptie se poate admite numai in privinta ultimului raspuns al Transilvaniei , fiindca unele observari din el dau ocazie de a caracteriza intreaga cultura romana din ziua de astazi si, prin urmare , merita sa fie relevate . Afara de aceasta , Transilvania este organul public al Asociatiunii pentru literatura si cultura poporului roman , redactat de cei mai cunoscuti barbati ai nostri , de d. Barit , si , intrucat reprezinta astfel floarea dezvoltarii intelectuale din Ardeal , are drept sa ceara a nu fi ignorata .

Transilvania [ 1 ] , raspunzand la articolele noastre despre limba romana in jurnalele austriace , retiparite in volumul de fata , incepe prin a reproduce anticritica Familiei din Pesta , care este de opinie ca erorile limbistice criticate de noi sunt numai niste " bagatelle ". Transilvania insasi recunoaste ca jurnalele austriace scriu rau romaneste , se mira insa pentru ce si cele din Iasi scriu rau si citeaza ca exemplu niste pasaje pline de erori din Saptamana . In celelalte observari ale sale pare a se uni cu opinia Familiei despre " bagatelele " criticate de noi si zice :

" In marele numar de proverbia romanesti este si unul care zice : satul arde , baba se piaptana . Acuma , uita-te , acuma la anul 1868 si afla d. T. Maiorescu timpul de a cere de la publicistii de dincoace stil neted , gramatica , ortografie ."

Cine ne face aceste intampinari ? Am intelege cand ele ne-ar veni de la Albina , Federatiunea , Telegraful , fiindca acestea sunt foi mai ales politice , care , in sprijinirea importantelor interese constitutionale carora sunt consecrate , se pot cel putin scuza , daca nu au avut destula luare-aminte pentru limba in care scriu . Dar ca tocmai cele doua foi literare , Transilvania si Familia , sa aiba drept a ni le face , aceasta nu o putem primi .

Este , din contra , caracteristic pentru starea in care a ajuns cultura noastra intelectuala daca organul oficial al asociatiunii transilvanene pentru literatura romana si cultura poporului roman - are - cum sa o numim cu un termen parlamentar ? - are inspiratiunea de a ne raspunde ca este o " pieptenare de baba " , daca in anul 1868 ii cerem gramatica , stil si ortografie !

Nu stim ce vor fi gandit membrii acelei asociatiuni la cetirea unui astfel de raspuns din partea reprezentantului d-lor . Noi insa ne-am pus urmatoarea intrebare : Daca o foaie literara nu este in stare sa scrie dupa gramatica , daca se declara incapabila de a avea ortografie si stil bun , atunci de unde a luat curajul de a se mai prezenta pe arena publicitatii ? Si ce folos isi inchipuieste ca va putea produce prin lucrarea ei literara ?

Raspunsul neaparat la aceste neaparate intrebari arunca o lumina asa de trista asupra organului asociatiunii transilvane , pentru a nu mai vorbi de Familia , incat ne simtim provocati a cauta insine imprejurarile usuratoare care i-ar putea explica purtarea intr-un mod mai putin defavorabil si care i-ar lua o parte din raspunderea ce si-a atras-o .

Asemenea imprejurari usuratoare exista , si datoria noastra este acum de a le pune in vederea cititorilor .

Foaia Transilvania si atatea alte foi literare si politice ale romanilor sunt asa de slab redactate , asa de stricacioase prin forma si cuprinsul lor , fiindca traiesc intr-o atmosfera stricata si se inspira de ideile si de simtamintele ce caracterizeaza marea majoritate a " inteligentelor si anteluptatorilor " romani . Viciul radical in ele , si , prin urmare , in toata directia de astazi a culturii noastre , este neadevarul , pentru a nu intrebuinta un cuvant mai colorat , neadevar in aspirari , neadevar in politica , neadevar in poezie , neadevar pana in gramatica , neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public .

Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala , societatea romana , pe la 1820 , incepu a se trezi din letargia ei , apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiei Franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina , junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fantanele stiintei din Franta si Germania , care pana astazi a mers tot crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatilor straine . Din nenorocire , numai lustrul dinafara ! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri , uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne , ei se patrunsera numai de efecte , dar nu patrunsera pana la cause , vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii , dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci , care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista . Si astfel , marginiti intr-o superficialitate fatala , cu mintea si cu inima prinse de un foc prea usor , tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene , cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literature , stiinta , arta frumoasa si , mai intai de toate , libertatea intr-un stat modern . Si asa de des s-au repetit aceste iluzii juvenile , incat au produs acum o adevarata atmosfera intelectuala in societatea romana , o directie puternica , ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrani , pe cei cari se duc spre a invata si pe cei cari s-au intors spre a aplica invatatura lor . In deosebire de poetul antic , care , admirand greutatile enorme ce le-a invins statul roman pana la constituirea sa , exclama faimoasa fraza tantae molis erat romanam condere gentem [ 2 ] , coboratorii acestor romani isi cred usoara sarcina de a aseza gintea romana pe bazele civilizatiunii , si multi din ei sunt chiar incredintati ca astazi aceasta asezare este aproape a fi terminata . Avem de toate cu imbelsugare - isi inchipuiesc ei - si cand ii intrebi de literatura , iti citeaza cifra coalelor innegrite pe fiecare an cu litere romane si numarul tipografiilor din Bucuresti , si cand le vorbesti de stinta , iti arata societatile mai mult sau mai putin academice si programele discursurilor tinute asupra problemelor celor mai grele ale inteligentii omenesti ; daca te interesezi de arta frumoasa , te duc in muzee , in pinacoteci si gliptoteci , iti arata expozitiunea artistilor in viata si se lauda cu numarul panzelor spanzurate pe parete ; si daca , in fine , te indoiesti de libertate , iti prezinta hartia pe care e tiparita constitutiunea romana si iti citesc discursurile si circularile ultimului ministru care s-a intimplat sa fie la putere .

Fata de aceasta directie a publicului roman , noi nu putem crede ca adevaratul mobil care l-a indemnat spre cultura occidentala sa fi fost o pretuire inteligenta a acestei culture . Mobilul propriu nu a putut fi decat vanitatea descendentilor lui Traian , vanitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret , chiar cu dispretul adevarului , ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii .

Numai asa se explica vitiul de care este molipsita viata noastra publica , adeca lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafara ce le tot primim .

Si primejdioasa in aceasta privinta nu e atat lipsa de fundament in sine , cat este lipsa de orice simtire a necesitatii acestui fundament in public , este suficienta cu care oamenii nostri cred si sunt crezuti ca au facut o fapta atunci cand au produs sau tradus numai o forma goala a strainilor . Aceasta ratacire totala a judecatei este fenomenul cel mai insemnat in situatiunea noastra intelectuala , un fenomen asa de grav , incat ne pare ca este datoria fiecarii inteligente oneste de a-l studia , de a-l urmari de la prima sa aratare in cultura romana si de a-l denunta pretutindenea spiritelor mai june , pentru ca acestea sa inteleaga si sa primeasca sarcina de a-l combate si nimici fara nici o crutare , daca nu vor sa fie insisi nimiciti sub greutatea lui .

La 1812 , Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate facuta de Sincai fara nici o critica - scrie istoria sa despre inceputul romanilor in Dacia. In tendinta ce are de a dovedi ca noi suntem descendenti necorupti ai romanilor , Maior sustine in paragraful al patrulea ca dacii au fost cu totul exterminati de romani , asa incat nu s-a intamplat nici o amestecare intre aceste doua popoare . Pentru a proba o hipoteza asa de nefireasca , istoricul nostru se intemeiaza pe un pasaj indoios din Eutrop si pe un pasaj din Julian , carora le da o interpretare imposibila de admis cu mintea sanatoasa , si astfel incepe demonstrarea istorica a romanitatii noastre , cu o falsificare a istoriei .

La 1825 apare Lexiconul de la Buda , " romanesc-latinesc-unguresc-nemtesc " , care se incearca sa stabileasca prin derivari de cuvinte ca limba noastra este cea mai pura romana si foarte putin amestecata cu cuvinte slavone . Cateva exemple vor arata valoarea acestor derivari :

" Verbul nostru gasesc se deriva de la latinescul consecuor , substantivul boier de la voglia , i.e. voluntas , substantivul ceas de la caedo , caesum , caesura , quia dies in 24 partes quasi caesuras est devisa . "

Cu asemenea procedare incepe stiinta noastra despre latinitatea cuvintelor romane , si primul pas se face printr-o falsificare a etimologiei .

La 1840 se publica Tentamen criticum in linguam romanicam . Scrisa in latineste , aceasta carte are scopul de a arata strainilor ce fel de limba curata este aceea care se vorbeste de poporul roman , insa arata o limba care nu s-a vorbit si nu se va vorbi niciodata in poporul roman . Acolo intalnim forme gramaticale si fraze ca cele urmatoare:

"Aburiu si abureru auditu , abbiu , abebimu , abeboru , facutu , abiu , voliu fire cantata ; do invetiasses aleque , nu abi fire asi superstitious , que a fedu , do se et asconde , do me et laudi cu gula ta , quomu ari , asi secili etc. "

Si , astfel , gramatica romana incepe cu o falsificare a filologiei .

O repetim : ceea ce surprinde si intristeaza in aceste producte nu este eroarea lor in sine , caci aceasta se explica si uneori se justifica prin imprejurarile timpului , dar este eroarea judecatii noastre de astazi asupra lor , este lauda si suficienta cu care se privesc de inteligentele romane ca adevarate fapte de stiinta valabila , este orbirea de a nu vedea ca zidirea nationalitatii romane nu se poate aseza pe un fundament in mijlocul caruia zace neadevarul .

Daca strainii stiu astazi si recunosc ca noi suntem de vita latina , meritul este nu al nostrum , ci al filologilor Dietz , Raynouard , Fuchs , Miclosich , Max Mller si altii , cari nu prin iluzii pretentioase , ci prin legile solide ale stiintei au dovedit latinitatea esentiala a limbii romane . Iar carti de natura Tentamenului critic si a Lexiconului de la Buda nu puteau decat sa impiedice adevarul , producand neincredere in contra unei teze care avea trebuinta de argumente asa de gresite pentru a fi sustinuta .

Directia falsa odata croita prin cele trei opere de la inceputul culturei nostre moderne , inteligenta romana a inaintat cu usurinta pe calea deschisa , si , cu acelasi neadevar inlauntru si cu aceeasi pretentie in afara , s-au imitat si s-au falsificat toate formele civilizatiunii moderne . Inainte de a avea partid politic , care sa simta trebuinta unui organ , si public iubitor de stiinta , care sa aiba nevoie de lectura , noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica . Inainte de a avea invatatori satesti , am facut scoli prin sate , si inainte de a avea profesori capabili , am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica . Inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scoalelor , am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am depretiat spiritul de societati literare . Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala , am facut Societatea academica romana , cu sectiunea filologica , cu sectiunea istorico-archeologica si cu sectiunea stiintelor naturale , si am falsificat ideea academiei . Inainte de a avea artisti trebuinciosi , am facut conservatorul de muzica ; inainte de a avea un singur pictor de valoare , am facut scoala de bele-arte ; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit , am fundat teatrul national - si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura .

In aparenta , dupa statistica formelor dinafara , romanii posed astazi aproape intreaga civilizare occidentala . Avem politica si stiinta , avem jurnale si academii , avem scoli si literatura , avem muzee , conservatorii , avem teatru , avem chiar o constitutiune . Dar in realitate toate aceste sunt productiuni moarte , pretentii fara fundament , stafii fara trup , iluzii fara adevar , si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare , si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc. Singura clasa reala la noi este taranul roman , si realitatea lui este suferinta , sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare . Caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului fictive , ce-l numim cultura romana , si cu obolul cel din urma il silim sa ne plateasca pictorii si muzicantii nostri , academicienii si atenianii din Bucuresti , premiele literare si stientifice de pretutindenea , si din recunostinta cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele .

Ca sa mai traim in modul acesta este cu neputinta . Plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au ajuns la culme . Pe de alta parte , prin inlesnirea comunicarilor , vine acum insasi cultura occidentala la noi , fiindca noi nu am stiut sa mergem inaintea ei. Sub a ei lumina biruitoare va deveni manifest tot artificiul si toata caricatura " civilizatiunii " noastre , si formele deserte cu care ne-am ingamfat pana acum isi vor razbuna atragand cu lacomie fondul solid din inima straina .

Mai este oare timp de scapare ? Mai este oare cu putinta ca o energica reactiune sa se produca in capetele tinerimii romane si , o data cu dispretul neadevarului de pana acum , sa destepte vointa de a pune fundamentul adevarat acolo unde se afla astazi numai pretentii iluzorii ? Poate soarta ne va acorda timp pentru aceasta regenerare a spiritului public si , inainte de a lasa sa se strecoare in inima nepasarea de moarte , este inca de datoria fiecarii inteligente ce vede pericolul de a se lupta pana in ultimul moment in contra lui .

O prima greseala , de care trebuie astazi ferita tinerimea noastra , este incurajarea blanda a mediocritatilor . Cea mai rea poezie , proza cea mai lipsita de idei , discursul cel mai de pe deasupra - toate sunt primite cu lauda , sau cel putin cu indulgenta , sub cuvant ca " tot este ceva " si ca are sa devie mai bine . Asa zicem de 30 de ani si incurajam la oameni nechemati si nealesi ! Domnul X e proclamat poet mare , domnul Y - jurnalist eminent , domnul Z - barbat de stat European , si rezultatul este ca de atunci incoace mergem tot mai rau , ca poezia a disparut din societate , ca jurnalistica si-a pierdut orce influenta ; iar cat pentru politica romana , fericite articolele literare , carora le este permis sa nu se ocupe de dansa !

De aci sa invatam marele adevar ca medocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor , si cu cat poporul este mai incult , cu atat mai mult , fiindca tocmai atunci sunt primejdioase . Ceea ce are valoare se arata la prima sa infatisare in meritul sau si nu are trebuinta de indulgenta , caci nu este bun numai pentru noi si deocamdata , ci pentru toti si pentru totdeauna .

Al doilea adevar , si cel mai insemnat , de care trebuie sa ne patrundem , este acesta : forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos , dar este de-a dreptul stricacioasa , fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura . Si prin urmare vom zice : este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea , mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc decat sa o facem lipsita de arta frumoasa ; mai bine sa nu facem deloc statutele , organizarea , membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decat sa le facem fara ca spiritul propriu de asociare sa se fi manifestat cu siguranta in persoanele ce o compun ; mai bine sa nu facem de loc academii , cu sectiunile lor , cu sedintele solemne , cu discursurile de receptiune , cu analele pentru elaborate decat sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi .

Caci daca facem altfel , atunci producem un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu . Insa in timpul in care o academie e osandita sa existe fara stiinta , o asociatiune fara spirit de societate , o pinacoteca fara arta si o scoala fara instructiune buna , in acest timp formele se discrediteaza cu totul in opinia publica si intarzie chiar fondul , ce , neatarnat de ele , s-ar putea produce in viitor si care atunci s-ar sfii sa se imbrace in vestmantul lor despretuit .

Intorcandu-ne de la aceste reflectii generale la punctul concret de unde am plecat , vedem cat de usor ne putem explica acum purtarea foaiei Transilvania si a altor colege ale ei . Transilvania este cuprinsa de ameteala formelor deserte , prin care se caracterizeaza asa-numita cultura romana din ziua de astazi . Ea crede ca inainteaza literatura cind inmulteste cifra coalelor periodice in literatura romana ; ca referatele despre asociatiunea transilvaneana , ce le publica si din care se vede o lipsa totala de activitate inteligenta , produc un folos , fiindca sunt protocoale subscrise de un presedinte si de un vicepresedinte si de un secretar ; ca elucubratiunile de gimnaziast ale d-lui T. asupra economiei politice si trambitarile d-lui P. asupra literaturei romane cu " prestanta " ei si asupra necesitatii unui panteon in care sa figureze si invatatii romani " cari asuda pe piscurile tepese ale filozofiei " sunt fapte laudabile de stiinta , fiindca s-au rostit ca discursuri solemne intr-o adunare anuala a asociatiunii pentru cultura poporului roman . Ea se mira cum de noi , in anul 1868 , ii cerem fond pentru aceste forme , cerem limba buna , ortografie , gramatica pentru o foaie literara si ne declara ca nu are timp sa se ocupe de asemenea " bagatelle " .

Cum am zis , noi intelegem si ne explicam aceasta purtare ; dar tot asa de bine intelegem datoria impusa junimii romane de a o osandi si de a parasi o data pentru totdeauna directia acestor " anteluptatori " ai natiunii .

Caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca in momentul firesc al dezvoltarii sale se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti ; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor , si daca staruieste in ea , atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei : ca in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata adevarul .

---------------------------

[1] Transilvania din 1 august 1868.

[2] Atat de greu era sa se intemeieze neamul roman (lat.) (Vergiliu).

Nota: aceasta versiune a fost realizata pe baza editiei din Critice, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, si a editiei din A fi conservator, antologie, comentarii si bibliografie de Ioan Stanomir si Laurentiu Vlad, Editura Meridiane, Bucuresti, 2002.

BIBLIOGRAFIE

• Critice , Titu Maiorescu , Editura Eminescu , Bucuresti , 1978 ;
• Limba si literatura romana: modele de rezolvare a subiectelor pentru examenul de Bacalaureat 2008 , Monica H. Columban , Iulia Pop , Catalina Radu , Editura Art , Bucuresti , 2008 ;
• Literatura romana - Eseul , I.Paicu , M. Lupu , M. Lazar , Editura Art , Bucuresti , 2007
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Junimea
• https://www.trafic-de-idei.net/in-contra-directiei-de-astazi-titu-maiorescu/