Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (de Camil Petrescu)- un roman de experienta, de cunoastere

Ultima noapte de dragoste,

intaia noapte de razboi

(de Camil Petrescu)

Camil Petrescu a fost unul dintre cei mai importanti scriitori ai perioadei interbelice alaturi de L.Rebreanu si de alti importanti scriitori. Alaturi de romanul analizei psihologice, cultivat de el, au fost cultivate si alte tipuri de romane in cadrul prodigioasei perioade interbelice: realist-L.Rebreanu; liric-M.Sadoveanu; balzacian-G.Calinescu; de introspectie -H.P.Bengescu; exotic-M.Eliade.

Camil Petrescu si-a facut debutul in revista Facla cu cateva note si versuri, iar indata dupa razboi publica, in Sburatorul lui Lovinescu. E interesant de subliniat ca bogata activitate de dramaturg a sa se desfasoara in primul deceniu dupa razboi: Jocul ielelor, Act venetian, Suflete tari, iar in 1930 romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Vreme de 15 ani, acest autor, ce manifestase pana atunci o fertilitate deosebita, nu va mai scrie decat o singura carte de literatura, romanul Patul lui Procust, una exceptionala, dovedind o reinviere a fortei sale creatoare in 1956 cand scrie piesa Caragiale in vremea lui.

Camil Petrescu este un romancier analist si in acelasi timp un realist reflexiv ce se dezvaluie ca un obsevator lucid al socialului, in afara oricarei alunecari in sentimentalism, preocupat sa identifice opera cu viata, sa exploreze realul, sa nu-l copieze. Autorul studiaza psihicul fiintei umane sondand necunoscutul fara a formula sentimente morale. Conceptia sa despre literatura este demonstrata prin calitatea sa de teoretician al romanului ce pune problema limbii literare, stilului, talentului si este un adept al proustianismului. Ca urmare accepta sincronizarea literaturii cu filosofia si stiinta si crede in analiza proprie a psihicului, el descriind chiar realitatea propriei sale constiinte. Timpul naratiunii folosit de el este subiectiv, autorul generand o formula epica noua caracterizata de substantialitate si de autenticitate, romanele sale fiind scrise la persoana intai, naratorul identificandu-se cu personajul.

Pana la el, in literatura noastra dominau romanele sociale, monografice, in timp ce romanul lui se structureaza pe o pasiune sau o idee. Romanele monografice consacrate realitatii obiective sunt polivalente, ele contin o anumita tipologie sociala; romanul lui C.Petrescu este unul de observatie a vietii interioare, de analiza psihologica, iar creatorul descrie realitatea in masura in care a cunoscut-o printr-o experienta directa.

Geneza acestui roman o aflam in preocuparea autorului de a scrie despre razboi. Ca participant la razboi a valorificat experienta traita pe front, apoi formatia intelectuala a autorului este imprumutata eroului cartii, scriitorul valorificand deasemenea jurnalul sau de front.

Tema operei este reprezentata de drama intelectualului, experienta sa existentiala pe fondul realitatii tragice a razboiului. Alte opere care surprind acest eveniment, create in aceasta perioada, sunt : Padurea spanzuratilor de L.Rebreanu si Balaurul de H.P.Bengescu.

Din punctul de vedere al compozitiei, romanul, asa cum arata si titlul, cuprinde doua parti : prima este relatarea iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si sotia sa, Ela, iar a doua este jurnalul eroului aflat pe frontul primului razboi mondial. Unitatea compozitionala este data de prezenta unei singure constiinte ce se autodefineste in raport cu lumea inconjuratoare, precum si de un artificiu de compozitie.

In ceea ce priveste structura interna a romanului, se poate vorbi despre descrierea monografica a unei iubiri, in toate fazele ei (geneza, stabilizare, declin). Sentimentul e manat de o luciditate ce diseca faptele, inmultind argumentele pentru infidelitatea femeii. Acest plan, subiectiv, e prezent in ambele parti ale operei.Al doilea plan, obiectiv, e fundaluul pe care se desfasoara un intreg univers un care se consuma experiente, cele doua planuri dezvoltndu-se paralel, uneori interferandu-se, "ultima noapte" e si "intaia", noaptea ce unifica cele doua parti ale romanului.

Subiectul ne prezinta evolutia lui Stefan si a Elei in viata sociala si a cuplului, schimbarea Elei ducand la gelozia lui. Autorul pune accent pe drama eroului surprins in doua momente cheie, iubirea si razboiul. Noua ipostaza a eroului, ce a trait experienta razboiului si devine generos, se desparte de trecut dandu-i sotiei o parte nemeritata din averea sa.

In primul plan,ca si la Proust, memoria involuntara reinvie intamplari trecute, dar la C.Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte ce vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte ce vor duce la optiunea finala.

Cei doi eroi se cunosc din facultate, se casatoresc; iar casnicia decurge bine pana cand mostenirea le schimba cursul existentei. Aceasta ii lanseaza pe cei doi in lumea mondena si ii da posibilitatea lui Stefan de a reflecta asupra existentei sale individuale.

Primul plan se desfasoara dupa formula monologului interior, in care eroul isi rememoreaza experienta conjugala; Gheorghidiu e un inadaptat si totodata un invins "el e un filosof intr-o lume de nestiutori de carte, cinici, si acesti nestiutori de carte il pacalesc si ii fura o buna parte din mostenire".(G.Calinescu).

Confruntarea il izoleaza pe erou care isi expune clar conceptiile despre iubire si moarte: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie.". El e nascut din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, el cauta certitudini. Chinurile sale provoaca o tensiune ce urca si coboara, in functie de indoiala care il impinge sau il retrage din fata gestului, e un fel de a exista sau nu prin gestul care da sens si finalitate existentei.

In partea a doua a romanului framantarea si nesiguranta continua. Inconjurat de flacarile razboiului, Stefan traieste interior in continuare o singura indoiala, aceea daca sotia sa il inseala. Eroul incearca la un moment dat un sentiment de zadarnica framantare in fata grozaviei mortii, astfel sunt confruntate sentimentul iubirii cu cel al mortii.

Romanul se incheie cu aceeasi incertitudine si cu portretul spiritual al sotiei, care nu mai are nimic din farmecul femeii care a fost.

Cel de-al doilea plan constitiuie fundalul in care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua relatii: mostenirea si razboiul.

Mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai intai cu familia. La masa de la unchiul Tache, il va infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, intr-o scena si un decor balzaciene,prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie ("casa veche, mare cat o cazarma").O lume de negustori ii infatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom, in care toti joaca si castiga la intamplare: "Asta-i ca la curse. Parca acolo cunosc caii? Ca nu le pot pronunta uneori nici numele. Joc asa, la intamplare, si castig". Imprejurarile mostenirii i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela intr-o alta lumina. Interventia acesteia energica pentru a obtine o cat mai mare parte de avere i-o releveaza vulgara.

Problema razboiului, a intrarii in razboi, apare, in prima parte a cartii, prin cuvintele proprietarului, avocatul "latrator si demagog": "Nene Tache, de ce sa intram, cand putem avea Ardealul fara razboi?. De altfel, eu am incredere in steaua Romaniei. In politica nimic nu se poate realiza decat prin incredere". Problema razboiului e dezbatuta in tren, la Camera, in ziarele vremii. Discutia din tren, ca si cele de la Camera, reinvie spiritul lui Caragiale, atat prin personaje, cat si prin atmosfera.

"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi e un roman de experienta, de cunoastere"(G.Calinescu). Stefan Gheorghidiu e un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care il situeaza intr-un plan opus marii majoritati. Personaj complex, natura reflexiva, isi dezvaluie viata sufleteasca pe calea analizei psihologice, operate cu luciditate sau prin confesiune. Neconcordanta dintre ordinea sa interioara si cea exterioara, imposibilitatea de a gasi un mod de a trai in conformitate cu ideea sa fac din el un inadaptat care refuza realitatea logicii. Aspiratia spre puritate, adevar, perfectiune ii particularizeaza structura sufleteasca intr-o lume in care averea e totul si minciuna se practica. S.Gheorghidiu traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic si cea a timpului psihologic-trairile trecute si reverberate. Student la filosofie cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului, Stefan e un personaj problematic, tipul intelectualului inadaptat. Iubirea traita sub semnul incertitudinii e prima experienta a cunoasterii. Personalitatea sa se defineste in functie de idealul iubirii absolute. S.Gheorghidiu se confeseaza, reinvie intamplari trecute pe care le ordoneaza, le analizeaza cu o luciditate care inseamna pentru el implicare profunda in drama existentiala.

Se casatoreste cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, pentru dansul idealul femeii iubite, dar in urma unei mosteniri cuplul cunoaste o mare schimbare. Idealul de feminitate e schimbat din momentul in care viata mondena dobandeste pentru Ela o importanta deosebita: "As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare(banii)". Eroul are impresia ca in sotia sa "dormitau" lent asemenea porniri. Fire reflexiva, acumuleaza progresiv semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare pe care le diseca cu minutozitate. T.Vianu-"exactitatea aproape stiintifica in despicarea complexelor sufletesti tipice". Viata eroului devine un calvar, intalnirea intamplatoare cu Ela, dupa o despartire temporara, ii prilejuieste o adevarata revelatie: "Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii". Criza de gelozie si incertitudinea iubirii se accentueaza in timpul plimbarii la Odobesti. Comportamentul ei pune sub semnul intrebarii fidelitatea sa si se reflecta in constiinta eroului: "Mici incidente luau proprtii catastrofale". Era o suferinta e neinchipuit care se hranea din propria substanta. Chiar evenimente banale, exterioare declansau reactii in planul constiintei. Suspiciunile se amplifica observand compania avocatului G., barbat modern, monden: "Imi descopeream nevasta cu o uimire dureroasa", sufletul si toate simturile lui sunt in alerta. Eroul sufera nu numai din amor propriu ranit, neputinta si deziluzie, ci mai ales deoarece se dedubleaza, isi ascunde framantarile, afisand indiferenta: "Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv". Analizandu-se, confesandu-se el respinge ca vulgara etichetarea de gelos: "N-am fost niciodata gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii". Implinirea ca personalitate umana prin iubire determina luciditatea analizei. Drama erotica dobandeste alte dimensiuni prin prin cealalta ipostaza existentiala a eroului-participant la razboi.

Experienta razboiului constituie un punct terminus al dramei personalitatii intelectualului. Demistificat, razboiul tragic si absurd e prezentat intr-o viziune realista in numele autenticitatii si adevarului. Faptele sunt transmise dintr-un jurnal de front al eroului. Gheorghidiu se contureaza ca o personaliate complexa confrunatat cu ea insasi, confruntata cu moartea. Drama iubirii devine infima raportata la drama razboiului. In momente de apocalipsa gandeste cu aceeasi luciditate; frontul e o alta dimensiune a vietii, o experienta traita intens si concentrata in constiinta individului.

Eroul, confruntat cu realitatea frontului, nu ramane un simplu observator ci traieste experienta consumata in intregul ei, o experienta esentiala-haosul general, drama colectiva, fara aura eroica. Imaginea groteasca a campului de lupta, spaima in fata mortii, degradarea fizica si psihica, absurditatea macelului reprezinta fata adevarului ce distruge ordinea interioara a individului. Sufletul se zbate in incertitudinea momentului urmator, incapabil de a fi prevazut. In raport cu ce il inconjoara, cu viata si moartea, nesocotind parca timpul si spatiul, drama sa erotica e neglijabila. Doreste chiar sa se desparta de trecut.

Eroul face parte din familia "sufletelor tari", revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului.

Din punct de vedere al raportului societate-individ toti eroii lui C.Petrescu sunt identici indiferent de motivul ce declanseaza conflictul. Atunci cand personajele incearca sa le rezolve, ele nu au de ales decat a plati cu propria viata increderea intr-un ideal absolut; a se adapta la conventiile sociale renuntand la propria personalitate sau a cauta alte idealuri care sa se substituie celor care au esuat.

Solutiei erotice de realizare in viata ii urmeaza solutia realizarii prin solidaritate umana (participarea la razboi). Ranit de realitatea frontului, eroul solitar, are revelatia comunicarii directe cu comunitatea, a solidaritatii de arme, a camaraderiei in fata mortii. Ea este cea care ii va da puterea sa se desparta de o lume, sa se elibereze de orice angajamente creandu-si noi disponibilitati de existenta.

Valoarea operei e data de complexitatea structurii romanului, de particularittile stilistice, indeosebi de sistemele artistice noi. Modalitatile de realizare a romanului il apropie de estetica lui Stendhal prin observarea lucida in dragoste si gelozie a lui Stefan si prezentarea razboiului fara nici un fel de eroism. De Proust il apropie "analiza concretului psihologic trait de erou".

C.Petrescu e adeptul stilului anticalofil - dezaproba frumosul ostentativ, consemneaza totul cu exactitate, frazele sunt scurte, firul naratiunii se intrerupe pentru a face loc unor degresiuni prin trimiteri la subsolul paginii. Surprinderea lumii externe, a adevarului alterneaza cu monologul interior. Adevarul apare din compararea unor marturii, observatii, date-perspectivism, adica inmultirea perspectivelor pentru a reliefa acelasi obiectiv.

Personajele sale se confeseaza, se autodefinesc: "Eu sunt mai destept ca ei cand e vorba de parale". Prin formula jurnalului e respectata autenticitatea (realitatile de pe front). Atmosfera e sugerata de imagini auditive care dau senzatia apocalipticului. Comparatiile, repetitiile, inversiunile inspira, sugereaza groaza. Descrierile scenelor de lupta sunt impresionante prin dramatismul lor. Prezentul verbelor transfera cititorul in momentul comunicat. Relatarea obiectiva ivita din exprimarea spontana, are ecou subiectiv in constiinta cititorului; autorul ne invita la meditatie.

Arta lui C.Petrescu e a unui complicat care-si creeaza dificultati, refuzand cu orgoliu solutiile acceptate. Il preocupa nu atat originalitatea in sensul noutatii, cat captarea adevarului in formele lui primare, necontrafacute prin circulatie.

Literatura lui C.Petrescu se indreapta spre o zona a cazurilor de constiinta. Aplecandu-se asupra vietii interioare, absolutul e cautat in constiinta. Robit de prestigiul imens al constiintei, autorul sustine "primatul spiritului" si preconizeaza o miscare sociala condusa de intelectuali.

Vazut in perspectiva epocii, Camil Petrescu se situeaza in primul plan al literaturii noastre contemporane, fiind unul dintre ctitorii romanului romanesc modern. Imaginea cu care intra in posteritate si-a definit-o scriitorul insusi intr-o pagina de jurnal: "Nu sunt decat doua moduri de a trece satisfacator prin viata: cu noroc ori cu hotararea de a fi lucid si loial,de a trage consecintele pana la capat al felului tau propriu de a fi; nu sincer, fiindca aceasta nu spune nimic si se incarca pe deasupra cu vulgaritate". Conduita lui C.Petrescu a fost un exemplu de loialitate fata de el insusi, ca si fata de idealurile artei.