VARIETATEA TEMATICA A POEZIEI ROMANTICE

VARIETATEA TEMATICA A POEZIEI ROMANTICE

Tendinte dominante

Geniul liric detine suprematia in romantism. Lirismul patrunde in toate genurile si speciile literare, in forme evidente ori subtile. Teatrul e scris, in cea mai mare masura, in versuri. Proza (nuvela fantastica sau romanul) are momente de lirism, legate de natura ori de tema autorului si cunoaste o noua forma, romanul poetico-filosofic. Amestecul genurilor literare are drept consecinta si prezenta unor elemente epice in proza (naratiunea si personajele) si a unor elemente dramatice in poezie (dialoguri si organizare scenica).

Orice incercare de sistematizare a temelor cultivate cu predilectie in romantism se izbeste de 2 constatari:

1. marea varietate tematica a poeziei romantice
2. imposibilitatea separarii categorice a temelor

Poezia naturii e combinata cu cea a iubirii. Natura, la modul general, e mai mult decat un cadru, o rama a poeziei noptii. Visul, misterul sau inconstientul au nevoie de un regim nocturn al imaginarului.

Dincolo de aceste interferente, se pot distinge temele dominante: noaptea, natura, visul, evadarea, libertatea, sunt teme romantice prin excelenta.

IMAGINEA GRECIEI ANTICE IN ROMANTISM (expresia romantica a unui clasicism estetic) e surprinzator sa gasim in Romantism persistenta unei imagini a Greciei antice, tema specifica literaturii clasice ! Schimbarea de perspectiva intre CL si RO poate fi rezumata de antinomia APOLINIC si DIONISIAC: clasicismul propusese o Grecie sub semnul lui Apollo, zeul luminii, o Grecie a ratiunii si echilibrului, romantismul descopera fata ascunsa a Greciei antice, dimensiunea ei dionisiaca: nostalgica, mistica, de exaltare a unei vitalitati instinctuale.

Tema e perpetuata in literatura germana si engleza (acolo unde opozitia dintre clasicism si romantism nu se manifesta violent si exclusivist)

tema apare, indeosebi, la HLDERLIN, a carui opera sta sub semnul aspiratiei nostalgice pentru Grecia pierduta: Hyperion, drama Empedocle; Imnuri, elegii.

Hlderlin proiecteaza asupra Greciei o viziune romantica prin urmatoarele elemente:

1. imaginea Greciei antice e asociata cu un ideal de dragoste intruchipat de Diotima, nume inspirat de Platon
2. Grecia antica apare din perspectiva unei nelinisti permanente, diferita de echilibrul static al clasicismului
3. Grecia e asociata cu constiinta opozitiei om / divinitate, intre care apare o prapastie de netrecut
4. Grecia lui Hlderlin e rezultatul unei proiectii onirice.

Aceste 4 aspecte specifice conduc spre Grecia ca expresie a unui extaz poetico-filosofic.

la poetul englez J. KEATS, Grecia antica apare in cateva poeme: Endymion, Hyperion si, mai ales, in Oda la o urna greceasca. ( Keats constata identitatea dintre adevar si frumusete, adica dintre idealul etic si cel estetic. Urna greceasca reaminteste contemporaneitatii o valoare exemplara autentica, senina si armonioasa. Desenele de pe urna evoca puritatea formei grecesti).

regasim episoade din Grecia antica la Victor Hugo, in Legenda secolelor, intr-o viziune dionisiaca, sau la Eminescu, in Memento Mori, intr-o viziune apolinica. Aceste episoade sunt integrate in constructii antitetice, specific romantice.

TEMA NOPTII e pregatita de poezia pre-romantica engleza, care o asociaza cu mormintele si ruinele. Asistam, in acest fel, la interferenta dintre mai multe teme: noapte, natura, moarte, intr-o atmosfera romantica, misterioasa, a carei dominanta e melancolia.

In romantism, tema noptii nu mai e doar un pretext, un cadru ori un element exterior, ea implica explorarea universului launtric, depasind maniera descriptiva. Invocarea noptii exprima tendinta spre un ideal sau spre transcendent. Dimensiunea filosofica si elementul religios sunt, astfel, profund implicate.

NOVALIS, membru al Scolii de la Jena, aseaza in centrul operei sale noaptea ca o metafora totala

1800, IMNURI CATRE NOAPTE, 6 poeme in care alterneaza poemele in proza cu versurile

noaptea novalisiana are si o conexiune filosofica, mizand pe valorificarea confuziei intre real si ireal ca 2 entitati abstracte. Nocturnul devine expresia unei lumi suspendate, paralele, din afara realitatii immediate, o lume secunda, a irationalului, a transcendentei si a visului.

Noaptea e asociata cu sfintenia, tacerea (nerostitul) si tainicul : "Eu ma intorn / spre sfanta, nerostita, / Tainica noapte"    sau "Mai ceresti decat stelele / Ni se par ochii fara margini / pe care noaptea i-a deschis in noi" = noaptea are valente de cunoastere mai puternice decat lumina, care ii pare "saraca si copilareasca".

(Eu ma intorn/spre sfanta, nerostita/Tainica Noapte./Lumea zace departe/Ca scufundata intr-un hau adanc./Ce singur si pustiu e locul ei !/O durere adanca/In coardele pieptului vibreaza. In picaturi de roua vreau sa ma imprastii/Si cu cenusa vreau sa ma amestec./[] Ne iubesti si tu, intunecata Noapte ?/Ce-ascunzi tu sub mantia ta ?/Este ceva nevazut si puternic/care-mi dezmiarda sufletul./Un balsam minunat picura din mana ta,/Din manunchiul de maci./[]Cat de saraca si copilareasca mi se pare-acum lumina !/Ce vesela si binecuvantata/E disparitia luminii !/[] Mai ceresti decat stelele/Ni se par ochii fara margini/Pe care noaptea i-a deschis in noi./Ei vad mai departe/Decat nenumaratele palide ostiri de astri./Fara sa aiba nevoie de lumina/Ei strapung adancurile unui suflet care iubeste,/Strapung tot ceea ce cu nespusa voluptate/Umple un inalt vazduh.)

Metafora noptii e plurivalenta la Novalis, ea este: timpul eternitatii, cadru al singuratatii, mister universal, climat al interiorizarii, aspiratie spre moarte, revelatie a divinului. Sugestia noptii ca metafora a misterului e preluata de Eminescu si Lucian Blaga. Cu totul alta e tema noptii la Musset.

MUSSET - 1835-37, scrie 4 poeme inchinate noptii: NOAPTE DE - MAI

(elegii) - DECEMBRIE

- AUGUST

- OCTOMBRIE

Ele ilustreaza deceptia sa in dragostea (pentru George Sand = Aurore Dupin, baroana Dudevant). Dpdv. compozitional, "noptile" sunt dialoguri intre poet si muza (exc. N. de Dec., monolog al poetului vizitat de vedenia singuratatii).

TEMA NATURII are nuante, intensitati si stiluri diferite de la un poet la altul. Exista, insa, 3 tendinte ce definesc specificul naturii in romantism:

1. natura ca refugiu din fata civilizatiei Pentru romantic, societatea si civilizatia apar ca opresive, agresive, inconfortabile si inacceptabile. Remediul impotriva unei civilizatii falsificatoare e refugiul in natura care ofera protectie, desfasurarea deplina a eului, a manifestarilor launtrice si singuratate.
2. natura ca manifestare a maretiei divine. Viziunea panteista e specifica romantismului. D-zeu apare in fiecare element al naturii.
3. natura ca oglinda a sensibilitatii. Poetul romantic proiecteaza asupra naturii starea sa sufleteasca, personificand-o. Peisajul e oglinda unei stari sufletesti.

Variante ale temei naturii:

WORDSWORTH - poezie descriptiva, fuziunea dintre natura si divinitate. Viziune panteista, idealism religios.

SHELLEY - natura dinamica (versuri semnificative: "E vesnica pe lume doar schimbarea"). Reflecta iubirea printr-o retorica naturista.

LAMARTINE - meditatiile lui exemplifica natura ca ecouri ale starilor sufletesti

VIGNY face exceptie in cadrul romantismului: la el, natura e ostila omului. In Casa pastorului, natura lui Vigny nu e materna ci indiferenta, un teatru nepasator sau un mormant (On me dit une mre, mais je suis une tombe).

PUSKIN - natura este ocazia unui pastel, un cadru exterior care nu solicita intotdeauna participarea umana.

VICTOR HUGO si BYRON - natura este exotica, spectaculoasa, agitata, mareata. Exotismul, cautat in sudul Mediteranei, implica si o coordonata a evadarii

EMINESCU - natura erotizata si cosmica

FORMELE EVADARII IN ROMANTISM

Edgar Papu, in vol. Evolutia si formele genului liric, distinge 3 forme in romantism:

1. evadarea in SPATIU, corespunde exotismului romantic, cautarii unui refugiu in apropiere sau in departare
2. evadarea in TIMP - intr-un timp personal (ex. copilaria ca paradis) sau colectiv (istoria eroica a Evului Mediu)
3. evadarea MODALA, definita de Edgar Papu ca "trecerea intr-o alta modalitate de existenta" - Hyperion aspira la o existenta terestra; Evadarea in moarte e o solutie a dramei solitudinii si a infrangerii poetului romantic resemnat.