ABORDAREA SISTEMICA SI SINERGETICA A PSIHICULUI

ABORDAREA SISTEMICA SI SINERGETICA A PSIHICULUI

Abordarea sistemica a psihicului presupune conceperea lui ca un sistem ce dispune de toate atributele sistemelor, in general.

Conceptul de sistem

Sistemul consta in multimea de elemente componente, in ansamblul relatiilor dintre aceste elemente structurate multinivelar si ierarhic si in constituirea unei integralitati specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relatiile individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale, in masura in care se constituie ca o totalitate de elemente interdependente (M. Vlasceanu, 19..).

Sistemul cuprinde:

trei categorii de marimi (de intrare, de stare, de iesire) cu topologia lor distincta. Marimile de intrare sunt cele pe care sistemul le primeste din afara sa; marimile de stare sunt cele din interactiunea carora se creeaza o configuratie diferentiala sau difuza; marimile de iesire sunt constituite din produsele sistemului.

relatiile dintre cele trei categorii de marimi - sistemul depinde de marimile de intrare, care sunt influentate de marimile de iesire, dar cea mai importanta relatie dintr-un sistem este conexiunea inversa (feed-back-ul), acesta constand in actiunea marimilor de iesire asupra celor de intrare, fie pentru a le indeparta, fie pentru a le reduce la starea initiala.

activitatile sau comportamentele, adica modul in care sistemul interactioneaza cu mediul sau. Comportamentul sistemului poate fi interpretat prin prisma unor criterii de naturi diferite (substantiale, energetice, informationale).

organizarea - data de ansamblul proprietatilor comportamentelor sistemului.

structura, adica acel aspect al organizarii ce ramane constant sau permanent in timp si formeaza baza comportamentului relativ permanent al sistemului.

subsisteme - constituite din structuri si activitati mai simple si care dispun de aceleasi componente si particularitati ca si la sistem.

stari distincte rezultate din valorile cantitative si calitative specifice caracteristicilor sistemului la un moment dat.

finalitati proprii - se refera la utilizarea adecvata a influentelor din mediul extern in vederea realizarii scopurilor, la mentinerea unei stari de echilibru homeostazic    sau la trecerea la forme mai bune de organizare.

Ca o concluzie, se poate deduce ca orice sistem contine, in principal, trei subansambluri:

1. substantial - vizeaza numarul si natura elementelor constitutive;
2. structural - se refera la multimea si tipul relatiilor de interactiune dintre elementele componente;
3. functional - are in vedere actiunile realizate de sistem, ca raspuns la solicitarile mediului.

Putem spune ca si psihicul detine si satisface atributele unui sistem, deci poate fi si el considerat un sistem (sistemul psihic uman - SPU).

Definirea SPU (sistemul psihic uman)

Golu si Dincu au definit SPU    ca reprezentand "un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporala, generalizare".

Popescu-Neveanu spunea: "sistemul psihic uman este un sistem energetic-informational de o complexitate suprema, prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si fiind dotat cu dispozitii selective autoredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii".

Caracteristicile SPU:

1. are un caracter informational-energizant. Primul aspect apare din insasi natura informationala a psihicului, dar si din faptul ca omul, fiind bombardat permanent de informatii si trebuind sa reactioneze la ele, este nevoit sa-si elaboreze mecanismele prin intermediul carora sa le poata stapani. Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de-a face cu un sistem viu, campurile bioenergetice reprezentand zone de generare a insasi modelelor informationale.
2. caracteristica fundamentala a sistemului psihic uman o reprezinta caracterul sau interactiv, interactionist. Elementele sistemului nu exista in sine, rupte si distincte unele de altele, dimpotriva, ele capata sens numai in procesul interactiunii. Caracterul interactionist al sistemului este demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare a unei parti depinde de nivelul dezvoltarii altei parti. Perturbarea unei componente a sistemului antreneaza dupa sine alterarea alteia sau chiar a intregului sistem. Pentru ca sistemul sa-si pastreze integralitatea nu este absolut necesar ca toate componentele sale sa fie la fel de dezvoltate. Chiar daca unele sunt mai putin dezvoltate sau lipsesc cu desavarsire, sistemul poate actiona ca un intreg tocmai datorita compensarii, adica preluarii functiilor componentelor ce lipsesc sau sunt insuficient dezvoltate de catre alte componente ale sistemului, mult mai dezvoltate.
3. este ambilateral orientat - sistemul asimileaza informatii atat din exterior, cat si din interior, informatii pe care le coordoneaza in virtutea unui principiu al echilibrarii. Ruperea sistemului de lume si centrarea excesiva pe sine, inchiderea in sine ar duce la "prabusirea in sine", la aparitia unor grave fenomene de dezadaptare, cum ar fi autismul, onirismul.
4. sistemul psihic uman este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficienta organizare, diferentiere si specializare spre forme din ce in ce mai complexe de organizare, diferentiere si specializare. Caracterul evolutiv al SPU se exprima prin trecerea acestuia de la stari de condensare si maxima concentratie (in produsele obtinute la un moment dat) la stari de expansiune, de cautare a unor noi cai si mijloace care sa conduca la obtinerea unor produse.
5. SPU nu functioneaza global, nediferentiat, ci pe niveluri, continuturile sale capatand o ierarhizare functionala si valorica. Cele trei niveluri functionale ale psihicului sunt: constientul, subconstientul si inconstientul. Exista o anumita ierarhizare chiar in interiorul fiecarui nivel. De exemplu, in constiinta sunt prezente urmatoarele niveluri functionale:

nivelul de maxima acuitate si claritate (starea de veghe);

nivelul acuitatii moderate si minime (starea de atipire);

nivelul acuitatii umbrite, intunecate, slabite (starea de boala, de febra);

nivelul acuitatii abolite (starea de coma).

Trecerea de la un nivel la altul asigura dinamica normala a sistemului, fixarea unuia dintre ele echivaleaza cu perturbarea sistemului.

6. SPU este antientropic si antiredundant, ceea ce inseamna ca pe masura constituirii lui, favorizeaza procesele de organizare si diminueaza efectele influentelor perturbatoare. Sunt eliminate informatiile de prisos, cele care si-au pierdut utilitatea sau cele care, in loc sa organizeze sistemul, il dezorganizeaza. Sunt retinute, in schimb, informatiile facilitatoare ale bunei functionalitati a sistemului.
7. SPU are un caracter adaptativ, indeplinind functia de reglare si autoreglare. Desi el se formeaza ca urmare a influentelor exterioare socio-culturale ce se exercita de-a lungul ontogenezei, nu inseamna ca individul nu participa la propria sa formare. In afara de functia de autoreglare, SPU o are si pe cea de autoorganizare, adica de a-si elabora noi forme de organizare, noi modele sau functii interne. Ilustrativ in acest sens sunt autoorganizarea motivationala, cea afectiva, cea constienta.

Golu afirma ca abordarea sistemica a psihicului presupune realizarea a trei demersuri:

stabilirea elementelor componente ale sistemului;

delimitarea relatiilor dintre aceste elemente;

delimitarea sistemului respectiv de "restul" sistemelor, adica de mediu inconjurator.

Vom incerca, in continuare, decelarea elementelor componente ale SPU.

Psihologia traditionala imparte fenomenele psihice in:

procese psihice

activitati psihice

insusiri psihice.

Procesele psihice sunt modalitati ale conduitei cu o desfasurare discursiva, plurifazica, specializate sun raportul continutului informational, al formei ideal-subiective de realizare, ca si al structurilor si mecanismelor operationale.

Activitatile psihice reprezinta modalitati esentiale prin intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea inconjuratoare, fiind constituite dintr-un sir de actiuni, operatii, miscari orientate in directia realizarii unui scop ca urmare a sustinerii lor de o puternica motivatie.

Insusirile psihice sunt sintetizari si generalizari ale diverselor particularitati dominante apartinand proceselor sau activitatilor psihice, formatiuni psihice calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalitatii, configuratii psihice mult mai stabile decat procesele psihice.

Intre toate aceste fenomene psihice exista o stransa interactiune si interdependenta care evidentiaza, pe de o parte, unitatea vietii psihice, iar pe de alta parte, eficienta ei, deoarece numai intr-o astfel de unitate psihicul isi poate realiza functiile lui adaptative.

Conditiile care stimuleaza si faciliteaza procesele, activitatile si insusirile psihice sunt: motivatia, deprinderile, atentia.

				Stimulator energizante		- motivatia - afectivitatea
	Mecanisme psihice
						- comunicarea - limbajul - atentia - vointa
				Integratoare		Personalitatea

Clasificarea actuala a fenomenelor psihice

Principiile abordarii sistemice

Exista o serie de principii cu caracter metodologic ce trebuie respectate in investigatiile teoretice si chiar in demersurile practice:

1. principiul globalitatii - fiecare componenta trebuie sa fie raportata la intreg si la fiecare dintre celelalte componente.
2. principiul contextualitatii - fiecare ia in considerare context8ul concret situational, existential si functional in care are lor derularea comportamentelor.
3. principiul cauzalitatii - descoperirea cauzelor conduitelor si comportamentelor.
4. principiul ameliorarii - in urma cercetarii sa se sugereze masuri ameliorative in planul activitatii.
5. principiul valorii - analiza sa se faca in termeni apreciativi, chiar in termeni de eficienta.

ABORDAREA SINERGETICA A PSIHICULUI

Etimologia termenului sinergetic - grecescul ergon = actiune. De aici rezulta ideea de "actiune impreuna, corelata, a diferitelor elemente" care conduce la efecte de cooperare.

Termenul de sinergetica a fost introdus de fizicianul german Herman Hacken, specialist in teoria laserilor.

Despre sinergetica se poate vorbi in cel putin trei acceptii:

ca activitate - se refera la actiunea simultana a mai multor agenti, chiar de naturi diferite, in vederea indeplinirii aceleiasi functii.

ca stiinta - se concentreaza asupra studierii autoorganizarii sau autostructurarii sistemelor, indiferent de natura lor (fizica, chimica, biologica, sociala) pe baza conlucrarii, a cooperarii organice a comportamentelor si subsistemelor constitutive. In urma acestor cooperari a elementelor se pot obtine organizari spatiale, temporare sau functionale cu efecte de-a dreptul spectaculoase in planul eficientei sistemelor.

ca metastiinta - sinergetica pledeaza pentru atitudini de mare sinteza in cunoastere, fiind interesata mai degraba de metodologie, de principiile transferabile in mai multe domenii decat de metode sau tehnici particulare de investigatie.

Principiile abordarii sinergetice

Abordarea sinergetica apeleaza la anumite principii care reies chiar din conceptia diversilor autori despre sinergetica, si anume:

1. principiul instabilitatii dinamice - explica dezvoltarea psihicului; trecerea lui de la un stadiu la altul, de la o forma de manifestare la alta.
2. principiul dezechilibrului creator - explica mecanismul intern al dezvoltarii si progresului psihicului. Numai complementaritatea dintre cooperare si rivalitate creeaza in psihic tensiuni dinamizatoare absolut necesare bunei lui functionari.
3. principiul interactiunii - interactiunea sinergica se bazeaza nu numai pe cooperarea sincrona a elementelor, ci si pe rivalitatea lor sincrona. Elementele actioneaza unele prin altele, nu unele dupa altele.
4. principiul procesualitatii - in sinergetica prezinta o mare importanta nu atat arhitectura sistemului, cat procesualitatea lui, mecanismele (echilibrele si dezechilibrele, rupturile si refacerile, ordinea si dezordinea, determinarea si haosul) care conduc la o arhitectura sau alta a sistemului.
5. principiul autoorganizarii optime si eficiente, cu ajutorul caruia putem explica si intelege nu numai calitatea si efectele specifice ale unui sistem sinergetic, ci si relatiile dintre un sistem si alt sistem, influentele reciproce ale sistemelor.