Agresiunea

Agresiunea

Ce este agresiunea?

In literatura de specialitate exista divergente in ceea ce priveste definirea agresiunii. Se insista fie asupra actului agresiv in sine, fie asupra intentiei.

Comportamentul agresiv nu se confunda cu comportamentul antisocial. Comportamentul unui boxer nu este antisocial si cu cat este mai agresiv, cu atat este mai performant.

Potrivit definitiei de mai sus, orice comportament antisocial, infractional este caracterizat prin agresiune, ar mai fi de notat faptul ca prin comportamentul agresiv nu intelegem un comportament incisiv, energic, care poate aduce de multe ori succes in atingerea unor anumite obiective, dar care nu prejudiciaza sau nu raneste o anumita tinta.

Marea complexitate a acestui fenomen, face ca tipologizarea acesteia sa fie extrem de dificila; totusi, cateva criterii de clasificare pot fi identificate:

in functie de agresor putem diferentia: agresiunea tanarului si cea a adultului, agresiunea masculina si cea feminina, agresiunea individuala si cea colectiva, dar si agresiunea spontana si cea premeditata.

Studiile arata ca agresiunea fizica este mai puternica si mai frecventa la barbati. Femeile folosesc mai ales agresiunea indirecta, manipularea altora pentru a face rau persoanei tinta. Explicatiile acestor diferente de gen sunt de ordin biologic (dezvoltare fizica, hormoni), se refera la rolurile sociale sau la expectantele de rol (agresiunea barbatilor este mai usor de acceptat decat a femeilor).

in functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii intentiilor agresive, diferentiem agresiunea fizica si cea verbala, agresiunea directa si cea indirecta;

in functie de forma de manifestare a agresiunii, diferentiem agresiunea violenta si cea non-violenta, agresiunea latenta si cea manifesta;

in functie de obiectivele urmarite, agresiunea ce urmareste obtinerea unor beneficii si cea care urmareste predominant ranirea si chiar distrugerea victimei.

O clasificarea importanta a formelor de agresiune o reda Erich Fromm, in lucrarea sa Anatomia distructivitatii umane. El face diferenta intre agresiunea benigna, biologic adaptativa si in serviciul vietii, pe de o parte, si agresiunea maligna, biologic nonadaptativa, pe de alta. Astfel, agresiunea biologica adaptativa este o reactie la amenintarile indreptate impotriva intereselor vitale, fiind in acest mod spontana, reactionala si defensiva, avand ca scop fie inlaturarea amenintarii, fie indepartarea sursei acesteia. Agresiunea maligna nonadaptativa biologic, nu constituie o aparare impotriva unei amenintari, fiind daunatoare din punct de vedere biologic, avand ca principale manifestari omorul si cruzimea. Ea este producatoare de placere si in afara oricarei alte finalitati.

Teorii referitoare la agresiune

Agresiunea este innascuta

Teoriile care sustin ca agresiunea este un instinct au fost promovate de Sigmund Freud, de renumitul etolog Konrad Lorenz, si de colaboratorul acestuia, Irenus Eibl-Eibesfeldt.

Viziunea freudiana, sustine rolul dominant al inconstientului in determinarea comportamentului uman. La acest nivel al inconstientului se afla instinctele, dorintele imorale, intiparirile timpurii, experientele refulate. Instinctul mortii - thanatos - actioneaza in opozitie cu cel al vietii - eros. Astfel, energia thanatosului este de obicei directionata catre altii si mai putin catre sine, pentru a evita autodistrugerea, Freud vazand asadar agresiunea impotriva celorlalti ca fiind inevitabila, ca rezultat al canalizarii instinctului mortii.

Oarecum in contradictie cu Freud, care atribuia agresiunii un rol predominant distructiv, in opera lui Lorenz agresiunea interspecifica are o valoarea adaptativa si este esentiala pentru supravietuire, animalul aparandu-si teritoriul si disponibilitatile de hrana. Desi opera lui se concentreaza asupra animalelor, el a elaborat teorii care incearca sa explice in special, motivele pentru care oamenii se ucid intre ei, spre deosebire de alte specii, precum si modul in care energia instinctuala agresiva se aduna in organismul uman si este eliberata periodic.

Lorenz afirma ca exista doua tipuri de reactii ale animalelor la pericol: comportamentul de lupta, respectiv cel de fuga. Animalele carora le lipsesc mecanismele de aparare eficiente (de exemplu, caprioare, pasari), recurg la fuga, pe cand cele inzestrate cu "arme" puternice (gheare, dinti ascutiti) aleg lupta. In cazul omului, caruia ii lipsesc mijloacele eficiente de aparare, inhibitiile privind agresiunea impotriva unui cogener sunt slabe; adaugand la acest fapt impresionanta dezvoltare a mijloacelor de agresiune, omul a devenit un eficient si nelinistit ucigator al semenului sau.

A doua mare teorie a lui Konrad Lorenz a fost cea asupra naturii energiei instinctuale agresive. Astfel, el a sugerat ca energia agresiva este generata constant si se aduna intr-un individ, urmand sa fie descarcata la un moment dat in urma actiunii unor anumiti stimuli sau chiar in absenta acestora, in caz ca acea cantitate de energie este suficient de mare.

Teoria lui Lorenz prezinta multe similitudini cu socio-biologia. Spre deosebire de Lorenz, in acest grup de teorii (aplicatii ale biologiei evolutioniste la explicarea comportamentului social) se accentueaza supravietuirea genetica mai mult decat cea individuala. Agreisunea este o caracteristica universala innascuta favorizata de selectia naturala, dar limitata de nevoia protejarii genelor comune. Ca atare, agresiunea orientata spre cei ce au legaturi genetice cu potentialii agresori, trebuie sa fie inhibata.

Agresiunea ca raspuns la frustrare

Sustinatorii teoriei pornesc de la convingerea ca agresiunea este determinata de conditiile externe. In acest sens, cea mai populara si cea mai cunoscuta este teoria frustrare - agresiune, formulata de John Dollard, Doob Miller etc. de la Yale, care in lucrarea Frustrare si agresiune, au elaborat doua postulante:

agresiunea este intotdeauna o consecinta a frustrarii

frustrarea intotdeauna conduce catre o anumita forma de agresiune.

Blocarea caii de atingere a unui anumit scop creeaza frustrari care la randul lor, se pot constitui in surse de manifestare a agresiunii. Destul de frecvent, agresiunea nu este indreptata asupra sursei de frustrare, ci este redirectionata catre o sursa mai sigura.

Aceasta teorie a fost insa revizuita ulterior. Astfel, Leonard Berkowitz, considera ca teoria lui Dollard exagereaza legatura dintre frustrare si agresiune si sustine ca frustrarea produce suparare, o stare de pregatire emotionala pentru a agresa; o persoana frustrata poate sa dea curs furiei atunci cand sunt prezente si anumite semne ale agresiunii sau uneori cand nu sunt prezente asemenea semne.

Asadar, frustrarea nu duce intotdeauna la agresiune, iar agresiunea nu este intotdeauna precedata de frustrare. Comportamentul agresiv are o varietate de cauze, dintre care frustrarea este doar una.

Teoriile invatarii sociale

Aceasta pozitie este legata in special de numele lui Albert Bandura, care a formulat teoria invatarii sociale a agresiunii. Conform acestei teorii, comportamentul agresiv se invata prin mai multe modalitati si anume:

invatare directa prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente;

prin observarea si imitarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Cel mai frecvent, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in:

familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati sau maltratati, adesea, provin ei insisi din familii in care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei, pedeapsa fizica);

mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si admirate, agresiunea se transmite usor noilor generatii; de exemplu, subcultura violenta a unor grupuri de adolescenti ofera membrilor lor multe modele de conduita agresiva);

media (in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de conduita agresiva, fizica sau verbala. Vizionarea acestora nu duce totdeauna la acte agresive, dar poate duce la o reducere a sensibilitatii la agresiune, ceea ce poate inlesni adoptarea unor conduite agresive).

Surse de influentare a agresiunii

Principalele surse de influentare a agresiunii ar fi:

a)      frustrarea;

b)      durerea fizica si morala - poate duce la cresterea agresiunii; in urma unor cercetari efectuate, Berkowitz a ajuns la concluzia ca stimularea aversiva poate determina intr-o masura mult mai mare decat frustrarea, agresiunea ostila;

c)      aglomeratia - in mijloacele de transport, in dormitorul unui camin de facultate, in casa de locuit etc. apare in calitate de agent stresor si poate creste agresiunea;

d)      caldura - foarte multe cercetari au constat o legatura directa intre temperaturile inalte si manifestarea agresiunii;

e)      zgomotul - in imprejurari in care nivelul zgomotului este ridicat, poate creste agresiunea cu precadere insa in cazurile in care subiectul expus a fost enervat sau frustrat inainte;

f)        exercitiul fizic - poate conduce la acte agresive, deoarece o serie de schimbari fiziologice au loc in organismul subiectului. Se concretizeaza aproape numai in cazurile in care individul a fost enervat sau frustrat inainte;

g)      materialele cu continut pornografic asociat cu violenta - influenteaza agresiunea, depinzand insa de cat este de explicit materialul, de mesajul sau (violent/nonviolent, pozitiv/negativ);

h)      alcoolul si drogurile - alcoolul consumat in cantitati mari, reduce mult luciditatea si realismul perceptiv, contribuind la accentuarea agresiunii, atat prin potentarea ei directa, cat si prin neluarea in considerare a caracteristicilor agresorului si a neplacerilor provocate propriei persoane si celor apropiati. Drogurile pot afecta si ele comportamentul agresiv, insa realizarea acestui lucru depinde de: tipul drogului, dimensiunea dozei si perceptia pericolului;

i)        anonimatul, deindividualizarea - anonimatul, produs printr-o mascare a caracteristicilor corporale dupa care o persoana poate fi recunoscuta (de exemplu, mastile celor de la Ku Klux Klan), produce o stare psihologica numita deindividualizare, prin care constiinta de sine se reduce, teama de o sanctionare negativa din partea celorlalti se reduce, individul fiind mult mai apt a se angaja in acte agresive si antisociale;

j)        atacul sau provocarea directa, fizica sau verbala, ce atrage, de cele mai multe ori, raspunsul agresiv al celui vizat; nu de putine ori sirul razbunarilor devine practic nesfarsit (acte teroriste, razbunari tip vendetta, cu morti din randul persoanelor nevinovate); totodata, raspunsul celui agresat este in concordanta cu agresiunea pe care o suporta la randul sau sau cu cea pe care crede ca agresorul o va intreprinde;

k)      bataia si incestul in cadrul familiei, cu consecinte extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare si maturizare psiho-comportamentala a copilului;

l)        violenta expusa prin intermediul televiziunii si presei - o lista a efectelor negative ale mass-media asupra agresiunii (desi nu poate fi ignorata prezenta unui efect cathartic): dezinhibitia, invatarea de tehnici de agresiune, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv desensibilizarea fata de victima.

Figura 6.10. Modelul agresiunii (dupa Berkowitz)

Un posibil model sintetic al agresiunii este cel construit de Berkowitz (figura 6.10). Modelul imbina determinantii interni si conditiile externe in explicarea conduitei agresive. Experientele neplacute genereaza reactii emotionale negative. Afectul negativ declanseaza automat furia si frica. Influentele externe si procesele cognitive modeleaza sentimentele si actiunile rezultate.

Violenta intima

Victimele violentei intime sunt copiii, la fel ca si adultii. Formele violentei intime sunt adesea fizice si sexuale. Violenta poate fi intensificata de utilizarea materialelor difuzate prin media (figura 6.11).

Exista corelatii intre atitudinile negative fata de femei si folosirea materialelor cu continut violent si pornografic. Ele au efecte comune asupra intentiei sexuale agresive dar si efecte diferite: folosirea materialelor cu continut pornografic asociat cu violenta sta la baza comportamentului sexual agresiv.

Figura 6.11. Atitudini si agresiune sexuala (dupa Demare et al)

Cercetarile efectuate asupra generatiei tinere arata ca atat femeile cat si barbatii se angajeaza in proportii similare in actiuni coercitive in scopul obtinerii satisfactiei sexuale. Consumul de alcool este implicat in majoritatea incidentelor sexuale agresive. Experientele sexuale anterioare sunt de asemenea asociate cu comportament sexual coercitiv. Persoanele care au avut un numar mai mare de parteneri sexuali indica cu o probabilitate mai ridicata, utilizarea unor tactici agresive in interactiunile sexuale. Atitudinile privind violul sunt asociate de asemenea cu un comportament sexual coercitiv. O mai larga acceptare a "mitului violului" este corelata cu intensificarea comportamentului coercitiv (figura 6.12). Agresiunea sexuala implica emotii, atitudini si experiente sexuale. Aceste variabile se asociaza direct sau indirect si stau la baza comportamentului sexual coercitiv.

Se constata ca intre parteneri, cele mai reduse nivele se inregistreaza la nivelul cuplurilor ocazionale, apoi la nivelul cuplurilor casatorite si cele mai inalte la nivelul cuplurilor care coabiteaza. Coabitarea si abuzul fizic se explica prin nesiguranta, prin lipsa angajamentului in continuarea relatiei sau prin stresul aventurii. Violenta in cuplu este atribuita unor factori de personalitate, unor factori socio-economici sau interactiunii dintre parteneri:

varsta partenerilor;

atitudinile fata de violenta;

consumul de alcool si droguri;

nivelul veniturilor;

nivelul educatiei;

conflicte interpersonale;

izolare sociala;

evenimente de viata;

experienta violentei in familia de provenienta.

Figura 6.12. Variabile psihologice implicate in agresiunea sexuala (Cristopher et al)

Copilul abuzat

Copilul care creste asistand la violenta din familie nu este doar martor, ci de multe ori, victima.

Copiii sunt abuzati de catre straini si de catre membrii familiei, dar abuzul sever vine din partea parintilor sau a persoanelor care il ingrijesc. Baietii sufera abuzuri fizice mai mult decat fetele, iar mamele mai mult decat tatii, abuzeaza fizic de copiii lor. In contrast fetele sunt victime ale abuzului sexual mai mult decat baietii iar tatii, mai mult decat mamele, abuzeaza sexual de copiii lor. In ceea ce priveste uciderea copiilor s-a constat ca diferentele intre mame si tati sunt nesemnificative. In ultimii ani exista studii care arata ca mai degraba barbatul, tatal sau partenerul mamei, este responsabil de uciderea copilului.

Abuzul asupra copiilor se asociaza cu anumite particularitati ale parintelui (abuz de substante, trasaturi de personalitate), insusirile copilului (copilul mai mic este abuzat mai degraba decat cel mai mare), cu factori socio-economici, conflicte maritale, izolare sociala, cu experienta parintelui abuzat in perioada copilariei.

Figura 6.13. Violenta familiala (dupa Brehm si Kassin)

Legatura dintre violenta la care a fost victima copilul si violenta sa ca adult este denumita prin termenul de ciclul violentei in familie. Copiii care au asistat la violenta parentala si care au fost la randul lor abuzati vor manifesta o probabilitate mai mare decat ceilalti copii, violenta fata de partenerul de viata si fata de proprii copii. In plus, copiii lor vor reactiona violent in relatiile interpersonale. Internalizarea violentei domestice nu este insa obligatorie (figura 6.13). Ciclul violentei familiale reprezinta procesul de transmitere a modelelor de violenta domestica la generatiile urmatoare. Ciclul nu este obligatoriu. Nu toti copii care au asistat la scene de violenta sau abuz in familie, ajung la varsta adulta la abuz sau violenta.

Prevenirea si reducerea agresiunii

Literatura dedicata studierii agresiunii diferentiaza in principal trei modalitati de reducere si prevenire a agresiunii: catharsisul, pedeapsa si folosirea unor modele non-agresive.

Catharsisul este procesul de descarcare a tensiunii emotionale si de reducere a pornirii catre conduita agresiva. Cele mai cunoscute metode ar fi vizionarea de materiale cu scene violente, consumarea tendintei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziei (Freud), angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale (sporturi, agresiune fata de obiecte neinsufletite). Totusi, cercetarile au aratat ca de multe ori aceste modalitati de substituire a comportamentului agresiv conduc la o potentare a agresiunii, nu la reducerea acesteia.

Pedeapsa se aplica in urma manifestarii agresiunii, in vederea sanctionarii ei si totodata cu intentia clara de a preveni repetarea. Pedepsele pot fi institutionalizate (sanctiunile juridice) sau neinstitutionalizate (din cadrul familiei).

In ceea ce priveste cea de-a treia modalitate folosirea unor modele non-agresive, ea este bazata pe teoriile invatarii sociale (Bandura), potrivit carora comportamentul agresiv se imita si se invata. Deci, pentru a preveni realizarea unor asemenea achizitii comportamentale, trebuie evitat pe cat posibil contactul cu asemenea modele de conduita agresiva si cautat contactul cu modele nonagresive.

Factorii psihologici sunt implicati in toate evenimentele si conditiile care influenteaza agresiunea. Diminuarea agresiunii, posibila printr-o abordare complexa, la scara sociala, vizeaza tocmai acesti factori. Solutiile sunt multiple, corespunzatoare surselor multiple ale agresiunii:

cresterea sanselor de realizare a scopurilor valorizate in societate (succes financiar, succes in cariera, status) prin mijloace nonviolente;

recompensarea comportamentului nonviolent;

furnizarea de modele atractive ale comportamentului pacifist prin mass-media;

reducerea tuturor formelor de agresiune: pedeapsa fizica, pedeapsa capitala, razboiul;

diminuarea frustrarilor prin cresterea calitatii vietii in locuinte, in serviciile de sanatate, in ingrijirea copiilor, la locurile de munca;

reducerea sau blocarea accesului la armele de foc si la alte mijloace de agresiune;

formularea scuzelor fata de persoana ofensata. Acesta nu este un semn de slabiciune;

reducerea si renuntarea la consumul de alcool;

oprirea actiunii in momentele de furie; controlul furiei.

Una din solutiile diminuarii agresiunii, controlul furiei, poate fi realizata astfel:

Opreste-te. Iesi pentru moment din situatie. Daca nu poti pleca, nu vorbi si nu actiona. Poti fi furios, dar nu ai voie sa actionezi.

Calmeaza-te. Foloseste tehnici cognitive. Gandeste la consecintele actiunii tale, imagineaza-ti ce s-ar intampla daca ai trece la fapte.

Insereaza gandurile intre furie si impulsul de a actiona.

Foloseste tehnici somatice. Respira, controleaza-ti respiratia si miscarile corpului, invata exercitii de relaxare.

Aplica principiile asertivitatii

a.       respect egal fata de tine insuti si fata de alte persoane;

b.      actioneaza cum este cel mai bine pentru relatiile interpersonale;

c.       exprimarea sentimentelor;

d.      stabilirea preferintelor si a prioritatilor;

e.       afirmarea drepturilor.

Intrebari de verificare

1. Cum se explica agresiunea?

2. In ce conditii media stimuleaza violenta?

Aplicatii

Explicati starea de singuratate a adolescentilor si adultilor tineri in societatea contemporana.

Explicati relatia dintre anxietatea sociala si singuratate.

Descrieti influenta situatiilor asupra atractivitatii interpersonale.

Ilustrati interactiunea dintre atribuire si satisfactie in relatia de coping.

Argumentati influentele starilor afective asupra comportamentului prosocial.

Concretizati efectul spectatorului in mediul educational.

Ilustrati sursele de influentare a agresiunii.

Enumerati caile de prevenire si diminuare a agresiunii.

Bibliografie

Anderson C.A., Bushman B.J., 1997, External validity of "trivial" experiments: The case of laboratory aggression, in Review of General Psychology, 1, p. 19-41;

Aron A., Aron E. N., 1994, Love, in A.L. Weber, J.H. Harvey (eds.), Perspective on close relationships, Boston, Allyn & Bacon;

Bandura A., 1986, Social foundation of thought and action: A social cognitive theory, New York, Prentice-Hall;

Bandura A., 1997, Self-efficacy: the exercise of control, New York, Freeman;

Baron R.A., 2001, Psychology, fifth edition, Boston, Allyn & Bacon;

Baron R.A., Byrne D., 1997, Social psychology: Understanding human interaction, (8^th ed.), Boston, Allyn & Bacon;

Baron R.A., Richardson J.H., 1996, Human aggression, (2^nd ed.), New York, Plenum;

Baumeister R.F., 1991, Meanings of life, New York, Guilford;

Berkowitz L., 1993, Aggression: Its causes, consequences and control, New York, McGraw-Hill;

Berry J.W., Poortinga Y.H., Segall M.H., Dasen P.R., 1992, Cross-cultural psychology: Research and applications, Cambridge, Cambridge University Press;

Brehm S.S., Kassin S.M., 1996, Social Psychology, (3^rd ed.), Boston, Houghton Miflin Comp;

Bushman B.J., Anderson C.A., 1997, Methodology in the study of aggression: Integrating experimental and nonexperimental findings, in Borich G.D., Tombari M.L., 1997, Educational Psychology, New York, Longman;

Buss D.M., Malamuth N.M., (eds.), 1996, Sex, power, conflict: Evolutionary and feminist perspective, New York, Oxford University Press;

Byrne D., Clore G.L., Smeaton G., 1986, The attraction hypothesis: Do similar attitudes affect anything? Journal of Personality and Social Psychology, 51, 1167-1170;

Camilleri C., Vinsonneau G., 1996, Psychologie et culture, Paris, Armand Colin;

Carlson J., Hatfield E., 1992, The psychology of emotion, Forth Worth, TX, Holt, Rinehart & Winston;

Christopher F.S., Owens L.A., Stecker H.L., 1993, An examination of single men's and women's sexual aggressiveness in dating relationships, Journal od Social and Personal Relationships, 10, 511-527;

Demare D., Lips H.M., Briere J., 1993, Sexually violent pornography, anti-women attitudes, and sexual aggression: A structural equation model, Journal of Research in Personality, 27, 285-300;

Eysenck, H., Eysenck, P., 1998, Descifrarea comportamentului uman, Bucuresti, Ed. Teora;

Feshbach S., Zagroska J., (eds.), 1997, Human aggression: Biological and Social Roots, New York, Plenum;

Fincham F.D., Bradbury T.N., 1993, Marital satisfaction, depression and attributions: A longitudinal analysis, Journal of Personality and Social Psychology, 64, 442-452;

Geen, R., & E. Donnerstein (eds) 1997, Human aggression: Theories, research and implications for policy, San Diego, Acad. Press;

Gottman J., 1994, Why marriages succeed or fail, New York, Simon & Schuster;

Hendrick C., (ed.), 1989, Review of personality and social psychology, vol. 10, Newbury Park, CA, Sage;

Hendrick C., Hendrick S., 1993, Romantic love, Newbury Park, CA, Sage;

Hewstone M., Stroebe W., Stephenson G.M., (eds.), 1996, Introduction to social psychology. A European perspective, Oxford, UK, Blackwell;

Ickes W., (ed,), 1997, Empathic accuracy, New York; Guilford;

Jones W.H., Perlman D., (eds.), 1987, Advances in personal relationships, vol. 1, Greenwich, CT, JAI Press;

Kelley H.H., 1973, Personal relationships: Their structures and processes, Hillsdale, NJ, Lawrence Erlbaum;

Myers D., 1999, Social Psychology, (6^th ed.), New York, McGraw-Hill;

Neculau, A., (coord.), 1996, Psihologie sociala, Iasi, Editura Polirom;

O'Leary V.W., Unger R.K., Wallston B.S. (eds.), 1985, Women, gender and social psychology, Hillsdale, NJ, Erlbaum;

Petard J.P., (coord.), 1999, Psychologie sociale, Paris, Grand Amphi Breal;

Petty R.E., Krosnick (eds.), 1995, Attitude strength: antecedents and consequences, Hillsdale, NJ, Erlbaum;

Preda V., 1998, Delincventa juvenila, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitara;

Radu I., Ilut P., Matei P., 1994, Psihologie sociala, Cluj-Napoca, Ed. EXE;

Ruble D., Costanzo P., (ed.), 1992, The social psychology of mental health, New York, Guilford;

Saarni C., 1993, Socializationof emotion, in M. Lewis, J. Haviland, (eds), Handbook of emotions;

Schwarzer R., (ed.), 1985, Self-related cognitions in anxiety and motivation, Hillsdale, NJ, Erlbaum;

Shaver P., Rubinstein E., 1980, Childhood attachment experience and adult loneliness, in L. Wheeler (ed.), Review of personality and social psychology, vol. 1, pp. 42-73, Beverly Hills, CA, Sage;

Snyder C.R., Forsyth D.O., (eds.), 1991, Handbook of social and clinical psychology, The health perspective, New York, Pergamon;

Sorrentino R., Higgings E.T., (eds.), 1996, Handbook of motivation and cognition: The interpersonal content, vol. 3, New York, Guilford;

Sternberg R.J., Barnes M.L., (eds.), 1988, The psychology of love, New Haven, CT, Yale University Press;

Sternberg R.J., Hojjat M., (eds.), 1997, Satisfaction in close relationships, New York, Guilford;

Stroebe W., Hewstone M., (eds.), 1993, European review of social psychology, vol. 4, Chichester, Wiley;

Tesser A. (ed.), 1995, Advanced social psychology, New York, McGraw-Hill;

Triandis H.C., 1994, Culture and social behavior, New-York, McGraw-Hill;

Workel S., Morales J.F., Paez D., Deschamps J.C., (1998), Social Identity. International Perspectives, London, Sage;