METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

Metode calitative de cercetare

Trasaturile caracteristice ale metodologiei calitative

- Se ocupa de cercetarea situatiilor reale, si nu de experimente de laborator.

- Se supune analizei comprehensive; demersul de cercetare este inductiv, ceea ce presupune selectarea datelor esentiale dintr-un numar mare de informatii.

- Se ocupa de cercetari holistice; fenomenul social in totalitatea lui inseamna mai mult decit o suma de componente.

- Este specifica participarea personala a cercetatorului, care se foloseste de rationamente intuitive de tip insight si trebuie sa poata apela la empatie.

- Presupune o abordare dinamica; aceasta se refera la capacitatea de adaptare in fata schimbarilor din evolutia sistemului social. In ciuda existentei unui plan de cercetare, etapele nu sunt fixate imuabil.

- Este orientata spre unicitate; presupunem inca din debutul cercetarii ca fiecare situatie cercetata este unica, evolutiva si trebuie cercetata ca atare. Utilizeaza analiza contextuala (cadrul istoric si temporal).

- Empatia nu se refera in acest caz la rezonarea afectiva, ci are un sens obiectiv, acela de neutralitate empatetica, adica acea capacitate de a ramine neutru (obiectiv) si, in acelasi timp, de a percepe empatic trairile participantilor la cercetare.

Domenii de aplicare:

- ecologia umana (studiul patternurilor de comportament); ecologia sociala ca stiinta se bazeaza pe principiul inter-relationarii intre contextul social si individ sau grup si investigheaza relatiile dintre persoane si mediul social cu scopul adaptarii.

- etnografia (descrie modul in care cultura influenteaza dezvoltarea umana);

- antropologia cognitiva (cerceteaza psihicul uman din punctul de vedere al schemelor si categoriilor mintale de inter-relationare; include studii asupra comunicarii).

Principiile metodologiei calitative

1. Deschiderea: cercetarea calitativa nu are o structura predeterminata prin ipoteze si proceduri care sa-i influenteze evolutia. Ipotezele reprezinta un scop, nu o conditie a cercetarii; exista totusi precizat un obiectiv, un scop de cercetare.

2. Comunicarea: cercetarea calitativa presupune directa relatie intre cercetator si participanti; aceasta relatie directa este un travaliu comun care permite obtinerea unui maximum de informatie. Participantii definesc, explica si interpreteaza realitatea, iar cercetatorul selecteaza si pastreaza ceea ce este esential, comun si definitoriu din informatiile primite.

3. Realitatea sociala ca proces: scopul cercetarii calitative este identificarea modului de construire a patternurilor comportamentale si definirea sensului actiunilor umane.

4. Reflexivitatea si analiza: fiecare sens este considerat reflexul contextului din care a luat nastere. Analiza acestuia presupune o metoda flexibila care sa surprinda schimbarile contextuale.

5. Explicatia: intr-o cercetare calitativa, cel care o efectueaza este obligat sa explice scopul cercetarii in amanunt, onest si fara sa induca anumite raspunsuri. Analiza datelor urmeaza descrierii si teoretizarii unui context social, si nu semnalarii unor relatii de tipul 'un sunet puternic determina scaderea atentiei).

6. Flexibilitatea: atit din punctul de vedere al alegerii metodelor si procedeelor, cit si al designului; designul se poate schimba pe parcurs, in functie de realitatea din teren. Etapele pot sa nu se deruleze in ordinea fixata.

Comparatie intre metodele de tip cantitativ si cele de tip calitativ

Metodele calitative trebuie considerate ca un supliment, o completare a metodelor cantitative si este de dorit ca, intr-o cercetare, sa se utilizeze ambele.

Tehnica grupului nominal

Este specifica abordarii calitative si este suficient de puternica incit sa inlocuiasca o documentare clasica. Se bazeaza pe ideea ca reunirea unui grup de experti pentru discutarea unei problematici anume ofera la fel de multe informatii ca si studiul lucrarilor publicate anterior pe acea tema.

Tehnica grupului nominal reprezinta o tehnica de identificare si fixare a problemei si a temei de cercetare, ca si a implicatiilor acestora. Presupune un demers inductiv si poate inlocui cu succes documentarea clasica. A fost pusa la punct de catre cercetatorii olandezi Delbecq si Van de Ven (1968). Presupune o conduita speciala a grupului de lucru si o serie de pasi de urmat. Grupul de lucru presupune reunirea unui numar de persoane (maxim 10) care discuta foarte putin intre ele; comunicarea se face in scris, prin intermediul celui care coordoneaza activitatea (mediatorul). Acesta preia orice informatie si are grija ca fiecare participant sa-si expuna opinia. De obicei, participantii sunt persoane avizate.

Etapele functionarii grupului nominal

1. Enuntarea temei de discutat, sub forma unei intrebari.

2. Generarea de solutii: fiecare participant raspunde intrebarii puse in discutie; raspunsurile se dau in scris, cu cerinta de a fi cit mai scurte si mai numeroase; fiecare enunt contine o solutie si numai una.

3. Colectarea solutiilor de catre mediator; rezulta o banca de date pe care mediatorul le returneaza grupului, in scopul de a elimina duplicatele.

4. Reformularea si gruparea solutiilor, in scopul de a elimina redundantele si duplicatele. Mediatorul pastreaza doar solutiile clare, diferentiate, unice, mai mult sau mai putin bune.

5. Selectarea solutiilor bune: fiecare membru al grupului selecteaza cele mai bune 5-8 solutii; si acest demers, ca si cele anterioare, este confidential. Mediatorul dispune astfel de o lista a solutiilor, ordonate in functie de rangul de prioritate. Acum are loc prima comunicare orala: mediatorul prezinta grupului cele 5-8 solutii si se analizeaza coerenta raspunsurilor, pentru evitarea contradictiilor. Se supune la vot lista de solutii care reprezinta posibilele obiective de urmarit in cercetare.

Avantaje:

- timpul scurt (se poate realiza in citeva ore echivalentul unei documentari de doua luni de zile);

- permite analiza unei game mari de tematici, daca nu se introduc restrictii cu privire la virsta si ocupatia membrilor, singura conditie fiind aceea ca membrii sa cunoasca realitatea care se doreste a fi cercetata.

Limite:

- Se poate ca solutiile oferite, transformate in obiective de cercetare, sa nu fie recunoscute social;

- Se poate ca solutiile colectate sa fie superficiale;

- Se poate sa apara frustrari la unii membri ai grupului (cei mai putin vorbareti, care nu apuca sa-si expuna ideile).

In general, limitarile pot fi reduse prin experienta mediatorului.

Etapele cercetarii calitative

I. Analiza problematicii de cercetare. Obiectivul general al unui studiu calitativ este de a stabili modalitatea de desfasurare a unui fenomen sau eveniment. Analiza problematicii de cercetare presupune utilizarea de tehnici cum ar fi: interviuri cu experti, discutii de grup cu persoane competente in domeniu, tehnica grupului nominal, analiza rapoartelor stiintifice (din punct de vedere calitativ) pe tema data.

Prin intuitie intelegem o operatie intelectuala nerationala si emergenta. Ea se declanseaza corelativ rationamentelor deductive si dezvaluie semnificatii nesesizabile printr-un rationament clasic.

II. Formularea problemei de cercetat. In functie de rezultatele etapei de analiza a problematicii de cercetare, cercetatorul face o prima analiza a posibilitatilor de abordare a acestora, ceea ce presupune atit stabilirea importantei problemei de cercetat, dar si analiza propriilor competente.

III. Studiile pregatitoare presupun cinci pasi de urmat; ordinea lor nu este neaparat obligatorie; se poate reveni sau sari de la un pas la altul.

1. Documentarea preliminara (studierea cercetarilor deja efectuate) presupune analiza globala a documentelor, discutii in grupul de lucru asupra temelor, stabilirea expertilor in domeniu.

2. Interviuri cu expertii; se desfasoara in doua faze: prima, non-directiva, pe domeniul larg din care face parte tema, iar a doua se focalizeaza pe tema aleasa.

3. Analiza de continut a informatiilor si evaluarea dificultatilor care se pot ivi; se precizeaza tehnicile si metodele de cercetare.

4. Pre-ancheta; reprezinta primul contact cu participantii la cercetare si are drept scop verificarea instrumentelor si precizarea posibilelor dificultati.

5. Precizarea metodologiei; presupune fixarea definitiva a tehnicilor de culegere si analiza a datelor, stabilirea modelului de cercetare, a echipei de lucru etc.

IV. Reformularea problemei de cercetat. Este oarecum similara cu pasul cinci al studiilor pregatitoare; se fixeaza clar tema de cercetare, obiectivele cercetarii si metodele.

V. Esantionarea apriori si pregatirea anchetei. Se fixeaza caracteristicile grupului cu care se lucreaza; grupul trebuie sa fie suficient de mare, in functie de problema de studiu, astfel incit datele obtinute sa permita atingerea scopului fixat. Daca in cercetarile de tip cantitativ, numarul minim de participanti este de 30-50, in cele de tip calitativ el poate fi mult mai mic; insa rezultatele obtinute nu se pot generaliza asupra altei populatii decit cea din care provin participantii, chiar daca aceasta indeplineste toate conditiile primei populatii, pentru ca intervin efectele de timp.

VI. Ancheta. Presupune deplasarea efectiva in teren si culegerea informatiilor. Deosebit de important in aceasta etapa este jurnalul de bord, ca instrument obligatoriu. Jurnalul de bord reprezinta un document important prin faptul ca ofera informatii de 'memorie vie' a cercetarii. Cercetatorul va nota tot ce se intimpla pe parcursul studiului, inclusiv propriile sale reflectii. Informatiile pot fi structurare pe patru directii: note de context, note personale, note metodologice si note teoretice.

Notele de context descriu ceea ce se intimpla in teren, caracteristicile generale ale locului. Notele personale fixeaza intuitiile, constientizarile de pe parcursul efectuarii studiului. Notele metodologice retin modificarile de metodologie care intervin pe parcurs si motivele pentru care au fost facute. Notele teoretice contin explicatii, interpretari teoretice partiale ale rezultatelor obtinute.

VII. Analiza rezultatelor. Se impune o distinctie intre analiza datelor calitative (care presupune prelucrari statistice de tip calitativ, de cele mai multe ori procentaje sau diferente de procentaje) si analiza calitativa a datelor (un demers discursiv de reformulare, explicitare si teoretizare a unor evenimente sociale). Analiza calitativa a datelor incearca sa construiasca sensul logic al unui set de informatii care surprind un eveniment social.

VIII. Validarea interna consta in validarea rationamentelor obtinute in etapa anterioara, de analiza a rezultatelor. Presupune intrebari de tipul: 'Cit am surprins din realitatea sociala si cit a ramas nedescoperit?'. Validitatea reprezinta exactitatea unui rezultat sau adecvarea unei categorii de informatii formulate teoretic la fenomenul psihic sau social descris.

IX. Redactarea raportului presupune si sugestii pentru cercetari viitoare.

X. Validarea externa presupune verificarea informatiilor obtinute cu informatiile existente din alte cercetari pe aceeasi tema. Presupune strategii ca: utilizarea unitatilor de observatie, verificarea critica a rezultatelor de catre o persoana din afara studiului. Se mai numeste si 'confirmare interna' si se bazeaza pe prezumtia ca un cercetator este inapt sa fie suta la suta obiectiv.