Anxietatea ca stare si ca trasaturi de personalitate

Anxietatea ca stare si ca trasaturi de personalitate

Cattel si Scheier (1958, 1961, Cattel, 1966) in urma unor studii, de analiza, factoriala identifica doi factori distincti ai anxietatii anxietatea ca stare (state anxiety) si anxietatea ca trasatura (trait anxiety). Anxietatea ca trasatura descrie o particula a persistentei relativ stabila, aceentul cazand pe diferentele individuale sau comportamentul anxios ce-l caracterizeaza pe diferiti indivizi. dar anxietatea se poate referi si la un complex de reactii sau raspunsuri - o stare tranzitorie sau conditia organismului care-l poate varia in intensitate si fluctua in timp. acesta este sensul anxietatii ca stare (Spielberger, 1966).

Anxietatea ca particularitate stabila a persoanelor (trait anxiety) este considerata ca o dimensiune care-l afecteza, nemijlocit eficienta functionala a sistemului cognitiv (Spielberger, Gorsuck si Lushene, 1970). In general i se atribuie o combinatie negativa in legatura cu performanta indiferent ca este vorba de prformantele academice sau profesionale. In orice activitate pe care o desfasuram, reactia anxiogena constituie o conditie mai mult sau mai putin prezenta, dar existenta, uneori cu cazul usor de identificat (prezentarea la un examen, contractul cu o situatie necunoscuta etc.), alteori cauzele raman necunoscute.

C. Horney propune notiuni care ar putea echivala cu cele descrise de Cattel - anxietatea fundamentala si anxietatea specifica. Anxietatea fundamentala este o atitudine caracteriala (sau trasatura dupa Cattel) obtinuta in urma repetarii unor reactii specifice caracteristice.

Anxietatile specifice sunt reactii nevrotice la situatii de conflict bine motivate, determinate, nealterand structura personalitatii.

C. Horney distinge.

- Anxietate fundamentala (sau nevroza caracteriala)

- Anxietatati specifice (sau nevroze simple, situationale echivalent dupa Cattel - anxietate ca trasatura, anxietate ca stare).

Anxietatatile specifice pot fi provocate de o cauza reala, anxietate fundamentala continua sa existe chiar daca nu exista nici un stimul. Prima consta din reactii nevrotice la situatii conflictuale de moment, din partea indivizilor ale caror relatii personale sunt netulburate si exista o relatie neadecvata intre situatia conflictuala si reactia nevrotica. Aceasta relatie lipseste in nevroza caracteriala. Cea mai usoara provocare poate determina o reactie din cele mai puternice.

Desi formulele de mainifestare ale anxietatii sau de protectie impotriva acesteia sunt nenumarate si variaza de la individ la individ, anxietatea fundamentala este mereu mai mult sau mai putin aceeasi, variind doar in extensiune si in intensitate. Aceasta poate fi descris prin senzatia de a fi mic, insignifiant, abandonat, periclitat, intr-o lume care se arata plina de abuzuri, inselaciune, atacuri, umilinta, tradare si invidie.

Anxietatea fundamentala sta la baza tuturor relatiilor cu oamenii. Se manifesta printr-o neancredere funciara fata de toata lumea, care se poate disimula in convingerea superficiala ca oamenii in general sunt placuti, iar aceasta convingere poate coexista cu instituirea mecanica de bune relatii cu ceilalti; dispretul profund fata de toata lumea se poate camufla in dispozitia de a-i admira pe toti.

Anxietatea fundamentala are implicatii precise in atitudinea individului fata de sine si fata de ceilalti. Aceasta inseamna izolare emotionala, cu atat mai greu de suportat cu cat ea coincide cu un simtamant de slabiciune intrinseca a Eului. Aceasta inseamna o slabire a veritabilei temelii a increderii in sine. {i poarta germenul unui conflict potential intre dorinta de a se increde in ceilalti si imposibilitatea de a o face, din cauza profundei suspiciuni si a ostilitatii fata de ei. Aceasta inseamna ca din cauza slabiciunii sale intrinseci, individul doreste sa arunce toata responsabilitatea pe altii, doreste sa fie protejat si ocrotit, in timp ce, pe fondul ostilitatii fundamentale, exista mult prea multa neancredere pentru ca aceasta dorinta sa fie dusa la bun sfarsit.

Iar urmarea este mereu aceea ca el are a-si cheltui cea mai mare parte a energiei intru asigurarea linistii.

Cu cat mai insuportabila este anxietatea, cu atat mai meticuloasa trebuie sa fie mijloacele de protectie. Exista in societatea noastra patru modalitati principale in care o persoana incearca sa se protejeze mpotriva anxietatii fundamentale : afectiunea, supunerea, puterea, retregerea.

Afectiunea securizanta, poate fi subdivizata, in orice forma, poate servi ca o protectie puternica impotriva anxietatii.

Deviza este : "Daca ma iubesti, nu ma vei lovi".

Supunerea, poate fi subdivizata, dupa cum se refera sau nu la anumite persoane sau la institutii.

Aceasta poate exista in supunerea la traditii la ritualurile unei religii sau la cerintele persoane puternice, adica in ascultarea de reguli sau de cerinte. atitudinea respectiva poate lua forma lui a trebui sa fie "bun".

Aceasta atat poate lua o forma mai generala de conformare la dorintele potentiale ale tuturor persoanelor si de evitare a orice ar putea sa genereze resentimente. In asemenea cazuri individul, isi reprima critica la adresa celorlalti, este dispus sa se lase a fi el insusi obiect de abuz, fara o discriminare.

Deviza supunerii este : "Daca ma predau nu voi fi lovit."

Puterea. Individul cauta sa realizeze securitatea prin castigarea in fapt a puterii, ori prin succes, posesiunile, admiratie, superioritatea intelectuala. Deviza este : "Daca am putere, nimeni nu ma poate lovi".

Retragerea din lume inseamna realizarea independentei fata de ceilalti, fata de treburile exterioare, care poate fi dobandita, de exemplu, prin acumularea de proprietati. Dar exista de obicei, o ingrijorare exagerata legata de savurarea acestora, ele fiind pastrate cu parcimonie, deoarece singurul motiv de a fi protejat impotriva tuturor eventualitatilor. Un alt mijloc care serveste acelasi scop al independentei exterioare este restrangerea la minimum a trebuintelor.

Independent, in rapot cu trebuintele interne poate fi dobandita, de exemplu prin sfortarea individului de a se detasa emotional de oameni, asa incat nimic sa nu-l poata lovi sau descumpani. Acesta inseamna reducerea la tacere a propriilor trebuinte emotionale, sau renuntarea la propriile dorinte. Deviza este "Daca ma retrag, nimeni si nimic nu ma poate lovi".

Aceste variante tentative de protejare impotriva anxietatii fundamentale pot duce la evaluarea unei nevroze. Dar aceasta depinde de intensitatea lor potentiala.

Deci, "nevroza se produce numai daca conflictul dintre dorintele individuale si cerintele sociale genereaza anxietate si daca tentatiile de a risipi anxietatea conduc in schimb la tendinte defensive care desi, la fel de imperative, sunt totusi incompatibile una cu alta (Caren Horney)"