Batranetea - dinamica involutie/evolutie

Batranetea - dinamica involutie/evolutie

Din punct de vedere fizic se poate spune ca exista o relatie intre varsta cronologica si biologica in sensul ca, inaintarea in varsta a omului isi va pune amprenta asupra organismului sau, aspectul fiind de cele mai multe ori relevant in aprecierea varstei unui om. Nu se poate spune insa ca lucrurile se petrec la fel din punct de vedere spiritual. Astfel, poti fi "batran" la varsta a doua, dar sa-ti pastrezi tineretea spirituala pana la adanci batraneti.

Batranetea este perioada in care se evidentiaza manifestari de declin, dar care nu se desfasoara liniar, ci oscilant cu disocieri si remedieri, la care concura factori multipli de ordin fiziologic, social, fizic si psihologic.

Gerontologul francez Michel Philibert propune ca batranetea sa nu mai fie privita ca o perioada de stagnare, asa cum sunt majoritatea oamenilor tentati sa o considere, ci ca o etapa fireasca in neintreruptul urcus al vietii pana la moarte. Se poate spune ca aceasta perioada a imbatranirii combina o serie de elemente contradictorii. Astfel, un om ajuns la aceasta perioada a vietii acumuleaza o intreaga experienta, beneficiind de un plus de intelepciune, de echilibru, de cunoastere, o mare selectie a valorilor, dar in acelasi timp se confrunta si cu o regresie biologica si uneori sociala. In fazele de regresie, destructurarea intelectuala influenteaza destructurarea afectiva si invers, iar socul afectiv al iesirii din profesie (pensionarea) influenteaza structurile de personalitate.

Daca se iau in considerare doar parametrii biologici batranetea poate fi identificata cu o perioada de descrestere, caracterizandu-se prin diminuarea masei metabolice a persoanei si marirea celei inerte, modificarea matricei intercelulare, diminuarea performantelor.

In urma unor studii psihologice s-a demonstrat ca fiinta umana nu este facuta pentru dezinteres si inactivitate, iar diverse stimulari (fizice, intelectuale) ii pot intretine echilibrul vietii.

Daca prima jumatate a secolului xx a fost dominata de teorii prin care batranetea era vazuta ca un stadiu de regres biologic, cu timpul s-a impus ca necesitate o noua viziune in studiul varstei a treia, o noua evaluare a conceptului de batranete.

Aceasta presupune forta necesara la nivelul fiecarui om pentru:

reevaluarea critica a performantelor sale;

a refuza optimismul nereal, hazardat, referitor la varsta a treia;

a accepta cu luciditate ireversibilitatea evenimentelor si construirea unor    semnificatii din cele ce le-au ramas;

a incerca activarea elementelor psihice compensatorii;

a nu lasa procesul imbatranirii sa genereze conflicte intre dorinta si putere;

dozarea stresului, a efortului prin exercitiu continuu.

Studiile au demonstrat ca un minim de succes si de responsabilitate acordate unui om poate intarzia spectaculos aparitia imbatranirii precoce.

Imbatranirea nu inseamna numai involutie, ci si evolutie, nu reprezinta numai pierdere de informatie, crestere de inertie, ci si procese progresive, noi posibilitati de autoreglare, compensare si acomodare.