Sistemul psihic uman - Principalele aspecte ale activitatii psihice

Sistemul psihic uman

1. Conceptul de sistem. Caracteristicile unui sistem.

Teoria generala a sistemelor dezvoltata de Ludwig von Bertalanffy (1901-1972) este o orientare teoretica ce a reprezentat una dintre premisele fundamentale ale introducerii viziunii sistemice in psihologie.

Dupa Bertalanffy sistemul este orice ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata (nonintamplatoare).

Definitia atrage atentia asupra urmatoarelor caracteristici ale sistemului:

-sistemul contine un anumit numar de elemente;

-esentiala nu este natura substantial calitativa a elementelor, ci configuratia si relatiile dintre ele si, in special, relatia de feed-back sau de conexiune inversa;

-elementele se asociaza in subsisteme, iar subsistemele legate si corelate intre ele formeaza sistemul; de exemplu in psihologie senzatiile, perceptile, gandirea, memoria asociate intre ele formeaza subsistemul cognitiv; acesta corelat cu subsistemul afectiv, cu cel motivational si volitiv formeaza sistemul psihic uman la care se adauga sistemul de personaliate reprezentat de temperament, aptitudini si caracter; la randul lui sistemul de personalitate devine subsistem in raport cu sistemul social;

-notiunile de sistem si de element sunt mobile, modificabile : ceea ce intr-un cadru de referinta este un element, intr-un alt complex apare ca subsistem, incadrat intr-un sistem si invers;

-importanta este nu pozitia de sistem sau de elemente, ci relatia, interactiunea si dependenta lor reciproca;

-sistemul deschis permite atat configuratii diferite intre elementele din interiorul sistemului, fie ca ele sunt materiale, energetice sau informationale, cat si relatii cu alte sisteme care pot chiar modifica configuratia interioara a sistemului initial.

Prezentam, din sociologia si psihologia romaneasca, o alta definitie, mai recenta, a sistemului, foarte utila in conturarea conceptului de sistem psihic uman.

Dupa Lazar Vlasceanu (1982) sistemul consta in multimea de elemente componente, in ansamblul relatiilor dintre aceste elemente structurate multinivelar si ierarhic si in constituirea unei integralitati specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relatiile individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale in masura in care se constituie ca o totalitate de elemente interdependente.

Abordarea sistemica a psihicului uman a fost pregatita de teoria sistemului functional din fiziologie (P. K. Anohin, 1970), structuralismul psihologic (gestaltism: R. Mucchielli, J. Piaget), cibernetica (N. Wiener, 1948) si indeosebi de teoria generala a sistemelor (L. von Bertalanffy).

Cu mult inainte de Bertalanffy, cel care a atras atentia asupra caracterului de sistem al psihicului a fost medicul roman Stefan Odobleja (1902 - 1978). In 1938-1939 el publica in limba franceza doua volume intitulate Psihologia consonantista. Prin adjectivul ''consonantista'' Odobleja desemneaza tendinta specifica diferitelor tipuri de sisteme, deci si a celui psihic, catre o stare de organizare interna si catre una de echilibrare cu mediul inconjurator.

Consonanta reprezinta o actiune cu caracter reglator atat intre elementele componenete ale sistemului, cat si intre sistemul respectiv si alte sisteme exterioare lui. Ori, pentru a putea ajunge la asemenea rezultat, sistemul dat trebuie sa comunice cu exteriorul, sa intretina schimburi energetico-informationale, sa-si elaboreze chiar, un model interior al mediului extern. Cu un cuvant, sistemul trebuie sa interactioneze cu alte sisteme. Aceasta interactiune presupune, pe de o parte, dependenta sistemului de exterior (de ceea ce intra in el), pe de alta parte, afirmarea unei finalitati proprii sistemului dat (prin ceea ce iese din el). Intre verigile de intrare si cele de iesire - termeni folositi ca atare de Odobleja -este introdusa relatia de tip circular, aceasta nefiind altceva decat conexiune inversa.

Conexiunea inversa sau fedd-back-ul, alaturi de notiunile de reglare si deviatie, cele de control si programare sunt notiuni esentiale pentru cibernetica definita de Norbert Wiener ca stiinta a controlului si comunicarii la om, animal si masina. Influientele ciberneticii asupra psihologiei pot fi evidentiate prin analiza naturii informationale a psihicului si, mai ales, caracterului integrator-sistemic.

Dintre multiplele definitii ale sistemului psihic uman ne vom opri asupra urmatoarelor doua:

Sistemul psihic reprezinta un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporara, generalizare, defintie data de M. Golu, A. Dicu (1972).

Sistemul psihic uman este un sistem energetico-informational de o complexitate suprema, prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si fiind dotat cu dispozitii selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii, dupa conceptia lui P. Popescu-Neveanu (1987).

Cele doua definitii enuntate anterior cuprind principalele caracteristici ale sitemului psihic uman:

-caracterul informational - energizant al sistemului psihic uman apare din insesi natura informationala a psihicului, dar si din faptul ca omul, traind intr-un univers informational, fiind bombardat permanent de noi informatii si trebuind sa reactioneze la ele este nevoit sa-si elaboreze mecanismele informationale sau cognitive de receptionare a informatiilor- senzatii-perceptii- reprezentari, de organizare, operare si restructurare a lor- gandirea, de stocare sau prelucrare a lor-memoria, de combinare si recombinare-imaginatia.

Importanta nu este doar informatia ci si modul de operare cu ea, astfel incat, mai corect ar fi sa vorbim de caracterul operational informational- al sistemului psihic uman.

Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de a face cu un sistem viu, campurile bioenergetice reprezentand zone de generare a insasi modelelor informationale.

Sistemul psihic uman dispune de stari si procese cu diferite grade de organizare si structurare ce le diferentiaza calitativ intre ele, acordandu-le o nota de valoare. In acest caz, aspectele de ordin axiologic ale sistemului trec pe prim plan.

Sintetizand, putem spune ca sistemul psihic uman este informational-operational, stimulator-energizant si axiologic.

-Caracterul interactiv-interactionist subliniaza ca sistemul psihic uman este un sistem prin excelenta dinamic, neaflandu-se aproape niciodata intr-o stare de echilibru perfect, dar nici excluzand posibilitatea unor perioade de relativa stabilitate. Elementele sitemului nu exista in sine, rupte si distincte unele de altele, dimpotriva, ele capata sens numai in procesul interactiunii. Caracterul interactionist este demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare al unei parti depinde de nivelul dezvoltarii altei parti. Interactionismul dintre componentele sistemului se evidentiaza nu doar in procesul organizarii calitative a acestora, ci si in cel al destructurarii lor. Relatiile compensatorii dintre diferitele elemente componente ale sistemului evidentiaza, poate, si mai pregnant caracterul interactiv al acestuia.

-Interactiunea sistemumului psihic uman se realizeaza nu exclusiv intre propriile sale componente ci si intre el, luat ca intreg si exterior, asa incat putem sublinia o alta caracteristica a lui si anume faptul ca este ambilateral orientat. El asimileaza informatii atat din exterior cat si din sine pe care le coordoneaza in virtutea principiului echilibrarii; numai acest tip de orientare dubla ii asigura normalitatea. Ruperea sistemului de lume si centrarea excesiva pe sine, inchiderea in sine ar duce la prabusirea in sine, la aparitia unor grave fenomene de dezadaptare cum ar fi autismul sau onirismul.

-Sistemul psihic uman este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficienta organizare, diferentiere si specializare spre forme din ce in ce mai complexe de organizare, diferentiere si specializare. De exemplu, copilul trece de la inteligenta senzorio-motorie, la cea preoperationala, apoi de la cea operational-concreta la cea a operatiilor formale, isi formeaza gandirea logica si abstracta, pe baza de judecati si rationamente ( J. Piaget).

-Sistemul psihic uman nu functioneaza global, nediferentiat, ci si pe nivele, continuturile sale capatand o ierarhizare functionala si valorica. Cele trei nivele functionale ale psihicului sunt constientul, subconstientul si inconstientul.

-Sistemul psihic uman este antientropic si antiredundant, ceea ce inseamna ca, pe masura constituirii lui, favorizeaza procesele de organizare si diminueaza efectele influientelor perturbatoare; sunt eliminate informatiile de prisos, cele care-si pierd utilitatea sau cele care, in loc sa organizeze sistemul, il dezorganizeaza.

-Sistemul psihic uman are un caracter adaptativ, indeplinind functii de reglare si autoreglare. Sistemul psihic uman are functia de autoorganizare, adica de a-si elabora noi forme, noi modele sau functii interne. Autoimpunerea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducatia, autodepasirea sunt comportamente specifice prin care se exprima functia autoorganizatoare a psihicului.

Datorita tuturor acestor caracteristici psihicul a fost considerat ca fiind un sistem hipercomplex, un fel de rezumat condensat al intregii dezvoltari biologice si socioculturale a omului, sistem ce dispune de un numar de elemente active, puternic saturate de legaturi interne si externe.

Evolutia sistemului psihic uman trebuie sa aiba in vedere principalele coordonate functionale:

-este un sistem deschis privind schimburile energetice si informationale cu mediul, sau din punct de vedere cibernetic este deschis comunicational;

Evolutia se face in baza unei cauzalitati de tip circular, adica de la cauza la efect si de la efect la cauza. Pe aceasta baza se elaboreaza constante carora le datoram programele pentru receptarea, decodificarea, elaborarea comportamentelor.

- este un sistem inchis privind reglarea si echilibrul sistemului;

Pe masura constituirii sale are tendinta de inchidere, dobandind mai multa libertate, mai multa autonomie fata de mediu datorita posibilitatilor constructive si transformatoare exercitate fata de influentele externe (ex. intelegerea, creativitatea in gandire, etc.)

Modificarile evolutive reclama un control continuu pentru a nu deveni fenomene entropice, dezorganizand echilibru si totodata pentru a sprijini trecerea de la o organizare la alta noua.

Structura sistemului psihic uman

Dupa opinia lui Mihai Golu, a aborda sistemic psihicul uman inseamna:

-a stabili elementele componente ale sistemului psihic uman;

-a preciza relatiile dintre elementele componente;

-a recurge la o distinctie intre sistemul respectiv si alte tipuri de sisteme;

Adoptand o astfel de pozitie psihologia traditionala imparte fenomenele psihice, ca elemente componente ale sistemului psihic uman in procese, activitati si insusiri psihice.

Procesele psihice sunt modalitati ale conduitei cu o desfasurare discursiva, plurifazica specializate sub raportul continutului informational, al formei ideal-subiective de realizare cat si a structurilor si mecanismelor operationale.

Procesele psihice se clasifica in:

-cognitive: senzoriale: -senzatii

-perceptii

-reprezentari

logice -gandire

-memorie

-imaginatie

-afective: emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni, afecte

-volitive: vointa

Activitatile psihice reprezinta modalitati esentiale prin intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea inconjuratoare, fiind constituite dintr-un sir de actiuni, operatii, miscari orientate in directia realizarii unui scop ca urmare a sustinerii lor motivationale.

Principalele activitati psihice sunt: -limbajul

-invatarea

-munca

-creatia

Insusirile psihice sunt sintetizari si generalizari ale diverselor particularitati dominante apartinand proceselor sau activitatilor psihice, formatiuni psihice calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale personalitatii; sunt configuratii psihice mult mai stabile decat procesele psihice.

Principalele insusiri psihice sau trasaturi de personalitate sunt:

-temperamentul

-aptitudinile

-caracterul

Dat fiind faptul ca o serie de fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor activitatilor si insusirilor psihice, ele sunt incadrate in categoria conditiilor facilitatoare sau perturbatoare ale proceselor activitatilor si insusirilor psihice. Acestea sunt: motivatia, deprinderile, atentia.

Intre toate aceste fenomene psihice, fie ca sunt procese, activitati, insusiri psihice sau conditii exista o stransa interactiune si interdependenta. Astfel, procesele psihice apar ca elemente componente in structura activitatii psihice si se regasesc, transfigurate, in insusirile psihice. Activitatea psihica reprezinta cadrul si sursa aparitiei, formarii si dezvoltarii atat a proceselor, cat si a insusirilor psihice. Acestea din urma, odata constituite, devin conditii interne ce contribuie la realizarea unei noi structurari, superioare de data aceasta, ale activitatii psihice.

In acceptiunea psihologiei contemporane romanesti, M. Zlate introduce conceptul de mecanism psihic in locul celui de fenomen psihic. Notiunea de mecanism psihic sugereaza prezenta unor structuri ca elemente componente si implica ideea de miscare, de dinamism, mecanismul fiind considerat o forta motrice.

Mecanismele psihice pot fi impartite, dupa conceptia autorului mentionat, in urmatoarele categorii:

-mecanisme informational-operationale cu :

- mecanisme de receptionare si prelucrare primara a informatiilor:

senzatii, perceptii, reprezentari;

- mecanisme de prelucrare secundara si de transformare a

informatiilor: gandire, memorie, imaginatie;

-mecanisme stimulator-energizante ale activitatii: motivatie, afectivitate;

-mecanisme de reglaj psihic: limbajul, atentia, vointa;

-mecanisme integratoare a tuturor celorlalte in structurile complexe ale personalitatii: temperament, aptitudini, caracter.

Aceasta clasificare deplaseaza accentul pe latura instrumentala, dinamica, vie a psihicului, pe motorul ei si, mai ales, pe cea a sporirii eficientei activitatii prin perfectionarea propriilor mecanisme.

3. Principalele aspecte ale activitatii psihice

3.1. Aspectul genetic

Din perspectiva cibernetica, geneza psihicului uman reclama o dubla comunicatie:

- marea comunicatie a individului cu lumea externa, al carei rezultat este modelul informational al realitatii externe in diferitele sale forme de organizare si concretizare;

- mica comunicatie a individului cu sine insusi, al carei rezultat este modelul informational al propriului Eu.

In baza comunicatiei, de la miscarile reflexe de explorare si pana la comportamentele superioare, de autorealizare, dezvoltarea se face dupa o traiectorie de faza a sistemului in ansamblul sau; activitatile psihice evolueaza de la o stare sincretica in care perceptia, gandirea, motivatia, atentia, etc. sunt doar o unitate globala, la diferentieri, delimitari pentru fiecare dintre ele.

Psihologia contemporana orientata spre abordarea sistemica, promovand punctul de vedere interactionist arata ca odata cu evolutia de diferentiere are loc o continua stabilire a legaturilor corelative ale celor doua tipuri de modele informationale. Se ajunge la integrare constienta, forma superioara de realizare a interactiunilor, proprie psihicului uman.

Principiul interactionist- relational in privinta determinismului si dezvoltarii vietii psihice sustine rolul multiconditionarii in care se coreleaza influentele externe cu structura interna a subiectului; conditiile interne si externe aflandu-se intr-un raport dinamic.

Conditiile interne sunt reprezentate de:

-structura morfo-functionala a sistemului nervos: neuroni, retele neuronale, segmente sau organe de la maduva spinarii, trunchi, bulb, protuberanta care leaga bulbul de mezencefal, mezencefalul, cele 11 perechi de nervi cranieni, senzitivi, motori si mixti, cerebelul, diencefalul constituit din talamus si hipotalamus, ganglionii sau nucleii bazali care leaga talamusul de emisferele cerebrale si emisferele cerebrale;

-viata psihica elementara dobandita in embriogeneza prin preluarea de catre fat, de la mama a unor informatii din mediul extern, care-i vor influenta evolutia;

-structuri preoperationale reprezentate de scheme de actiune, care s-au fixat sub forma unor algoritmi la indivizi ai caror predecesori, de-a lungul mai multor generatii, au practicat acelasi tip de activitate;

-predispozitiile, dominante in raport cu viata psihica a fatului si cu algoritmii preoperationali. Acestea sunt reprezentate de tipul de sistem nervos, din punct de vedere al fortei, echilibrului si mobilitatii, al proceselor nervoase fundamentale-excitatia si inhibitia. De asemenea, ele sunt date de structura morfofunctionala a analizatorilor (vizual, auditiv, olfactiv etc) care influenteaza gradul de receptare a stimulilor si forta de reactie.

Predispozitiile sunt premise de ordin formal cu caracter plastic, polivalent, in conditionarea aptitudinilor, talentelor, a performantelor in activitate. Aceeasi predispozitie in functie de solicitari, invatari, exersari poate fi valorificata in aptitudini diferite.

Conditiile externe sunt reprezentate de ansamblul stimulilor realitatii obiective capabili sa actioneze asupra organelor de simt si sa declanseze o reactie de raspuns.

Principalele modalitati ale conditionarii si determinarii socioculturale sunt:

-relatiile interumane si de grup;

-modelele de actiune practica si conditiile care sprijina dezvoltarea comportamentului instrumental;

-relatiile de comunicare, insusirea limbii;

-tezaurul cunostintelor acumulate de omenire si structurarea operatiilor intelectuale;

-existentele sociale, preluarea valorilor si acomodarea subiectului la realizarea lor, asumarea si exersarea de roluri profesionale, cetatenesti.

Influenta conditiilor externe (existenta materiala, activitate de comunicare, existenta spirituala cu caracter social) la nivelul diverselor procese, functii psihice si a diverselor etape de varsta nu este aceeasi. Astfel, pentru perceptie hotaratoare este ambianta geografica si de cultura materiala, tipul de activitate concreta, cu obiectele desfasurata de subiect. Pentru structurarea activitatii motivatiei un rol mai important il au relatiile sociale, interpersonale, conditiile ce participa la satisfacerea trebuintelor, nivelul aspiratiilor.

Evolutia intelectului (gandire, inteligenta, memorie, etc.) este tributara constructiilor lingvistice, invatarii, nivelului solicitarilor vietii profesionale, sociale, de ordin cultural.

In relatia dintre conditiile interne si cele externe exista un mecanism al interiorizarii si un mecanism al exteriorizarii.

Mecanismul exteriorizarii reprezinta obiectivarea, concretizarea in forme de comportament adecvate a proceselor, calitatilor psihice.

Abordarea sistemica a psihicului uman ne deschide perspectiva intelegerii nuantate a raporturilor dintre psihismul subiectiv si comportamentul exteriorizat care sunt nu numai in interactiune ci si reciproc convertibile.

Actele comportamentale sunt imitate, preluate, asimilate pe baza invatarii prelucrate in acte subiective iar acestea din urma se exteriorizeaza in comportamente, respectandu-si fiecare (mentalul si comportamentul) propriile legi de organizare si manifestare.

3. Aspectul mecanismelor

Respingand atat dualismul (J. Eccles, W. Penfield) cat si reductionismul (intemeiat pe cuceririle ciberneticii), modelul interactionist - sistemic postuleaza caracterul legic necesar al legaturii psihicului cu creierul:

-creierul apare si se zvolta ca organ al psihicului, iar psihicul nu poate exista si nu se poate manifesta decat ca functie a creierului; functia (psihicul) si structura (creierul) nu sunt entitati imanente conectate din afara, ci formeaza o unitate dinamica evoltiva, devenirea lor fiind cosubstantiala si realizandu-se intr-o interconditionare spiralica;

- creierul nu poate genera si produce psihic din interior, in virtutea doar a structurilor sale celulare si a activismului sau bioelectric si biochimic bazal; el devine capabil sa realizeze functia psihica numai pe baza receptarii prelucrarii si stocarii informatiei furnizate de semnalele din mediul exern si cel intern al organismului; izolat de comunicarea cu sursele de informatie din afara sa, creierul, oricat de bine ar fi programat din punct de vedere genetic, nu ar ajunge niciodata sa produca imagini, notiuni, rationamente, etc;

- prin structura sa celulara, creierul poseda doar ceea ce inseamna competenta primara de a fi mecanism al psihicului, de a nu poseda si performante, adica nu-si produce viata psihica, aceasta elaborandu-se treptat in cursul ontogenezei, pe baza comunicarii informationale.

Creierul omului este superior creierului celorlalte animale nu numai sub aspect cantitativ, ci si calitativ. Aceste note de superioritate sunt reprezentae de:

- cresterea ponderii structurilor asociativ-integrative, in raport cu cele de proiectie topica;

- cresterea numarului conexiunilor interneuronale (la nivelul scoartei cerebrale, de exemplu, un neuron poate realiza pana la 60 000 conexiuni sinaptice);

- cresterea capacitatii rezolutive si cobinatorice: din aceeasi cantitate bruta de semnale creierul uman extrage si obtine, prin prelucrari succesive, un volum incomparabil mai mare si mai relevant de produse informationale decat orice animal;

- cresterea capacitatii de achizitie si instruire;

- producerea si utilizarea in cursul evolutiei istorice si ontogenetice a unui nou tip de cod-codul verbal-elaborat social istoric, care a permis introducerea prin prelucrarea si integrarea informatiei a principiului abstractizarii si generalizarii.

3.3. Aspectul ontologic

De la grecescul ontos=fiinta, ontologia este o parte a filosofiei care studiaza existenta ca existenta.

Forma sau modul de existenta a activitatii psihice este subiectiv, activ, tait in plan mental, deci intern.

Activitatea psihica imbraca doua forme de existenta:

-a imaginilor concret - senzoriale, ca produse primare;

-a constructelor general-abstractizate sub forma de simboluri, formule, legi, ca produse secundare.

Imaginea este forma primara de interiorizare si pastrare a informatiilor cu valoare de mesaj, obtinute prin relatia directa, nemijlocita a subiectului cu obiectele si fenomenele externe.

Constructele simbolic-abstracte reprezinta coduri rezultate din prelucrari secundare (superioare) ale informatiei in baza relatiilor indirecte, nemijlocite.

Din punct de vedere al continutului si imaginea primara si constructele simbolice-abstracte au o nota comuna, data de faptul ca sunt purtatoare de informatii.

Informatia psihica prezinta note specifice:

- nu poate exista in afara fenomenelor substantiale si energetice ale sistemului nervos (emisferele cerebrale avand rol hotarator), dar nici nu se reduce numai la acestea;

-exista si se manifesta numai in procesul comunicarii interindividuale, in afara acestuia exista numai potential (ne proiectam in ceilalti, valoarea proprie este apreciata, confirmata sau nu in si prin celalalt);

-nu se percepe direct, nemijlocit ci prin efectele pe care le genereaza asupra comportamentului propriu si interindividual;

-intre latura semantica a informatiei si latura de comanda (care formuleaza ordinele, alcatuieste programul prin implicarea conexiunii inverse), trebuie sa existe un echilibru, pentru ca sta la baza organizarii si reglarii comportamentului in raport cu lumea si cu propria fiinta;

-are un rol instrumental, pragmatic, ajutandu-ne sa luam in stapanire realul. Si din punct de vedere ontologic, trebuie realizat un echilibru intre latura semantica, cu ajutorul careia patrundem in real si latura pragmatica, prin care ne distantam, transformam, participam la marcarea sensului vital al existentei activitatii psihice individuale.

In privinta prelucrarii informatiei, cele doua forme existentiale ale activitatii psihice au, de asemenea, in comun faptul ca se realizeaza prin operatii, numai ca la nivelul imagisticului sunt senzoriale, externe iar in cealalta sunt mentale, logico-semantice, bazate pe integratori verbali.

Ontologic, sistemul psihic uman este o constructie rezultata din integrarea imagisticului cu simbolicul, intr-o organizare coerenta, finalista.

3.4. Aspectul instrumental - pragmatic

Viata psihica evolueaza si prin activarea unor acte, operatii care servesc drept mijloace pentru dezvoltarea unei actiuni si obtinerea unor efecte. Folosirea instrumentelor psihologice amplifica si extinde enorm posibilitatile comportamentului. Cuvantul, de exemplu are valoare de instrument psihic.

Pentru Vagotski, cuvintele sunt instrumente spirituale ce se incarca in procesul actiunilor comunicative cu continut determinat.

Functiile psihice superioare se construiesc pe baza si in procesul activitatii instrumentale. In subiect nu pot fi despartite functiile cognitiva si pragmatica, ,,homo sapiens'' si ,,homo faber'' exista unul prin celalalt si progreseaza in acelasi mod.

Aspectul instrumental -pragmatic este relevant pentru capacitatile adaptativa si transformativ-creatoare ale sistemului psihic uman; acestea nu sunt posterioare cunoasterii, ci intervin ca factor de initiere si dezvoltare a demersurilor cognitive.

Mai mult chiar, toata instrumentatia cunoasterii se subordoneaza eficientei catre care converg atat reflectarea cat si creatia, constructivismul psihologic inscriindu-se intr-o organizare dinamica in care intrebarile ,,ce'' si ,,de ce'' coexista.

Nivelurile activitatii psihice

Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si reglatorii ce se afla in interactiune, activeaza simultan si sunt dispuse la trei niveluri: constient, subconstient si inconstient.

4.1. Nivelul constient

Are ca suport fiziologic activitatea scoartei cerebrale, a neocortexului, formatiunea cea mai noua si fragila a sistemului nervos. Se realizeaza in starea de veghe, activismul cerebral avand nevoie de o perioada destul de mare pentru a se reface energetic.

Nivelul constient reprezinta forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea subiectiv-activa a tuturor fenomenelor psihice si care face posibila raportarea continua a individului la mediu.

La acest nivel se realizeaza o reflectare cu stiinta, adica o reflectare in care individul dispune de informatii pe care le poate utiliza, sau isi da seama in incercarile de a intelege, a descifra, interpreta. Este evidentiata, astfel, functia informational-cognitiva a constiintei, prin vehicularea imaginilor, ideilor, impresiilor.

Nivelul constient indeplineste functii finaliste si anticipativ-proiective prin stabilirea si indeplinirea scopurilor.

De asemenea, caracterul planificat al activitatii constiente evidentiaza functia reglatoare iar cel creator se exprima in functia creativa, urmarind modificarea, schimbarea realitatii reflectate si adaptarea la necesitatile proprii si sociale.

Nu se poate pune semnul egal intre sistemul psihic uman si constiinta, desi la aceasta participa toate functiile si procesele psihice. Ea este o sinteza creatoare, o integrare de fenomene psihice, care prin ele insele nu sunt constiente si unele nici nu devin fapte de constiinta, dar toate formeaza un camp in cadrul caruia, prin corelari intre fenomene si semnificatie, apar efecte specifice constientizarii.

Particularizarile organizarii constiente, functiile ei subliniaza nu numai complexitatea, ci caracterul specific uman al nivelului in discutie. In realizarea acestui fenomen, constiinta, intervin toate procesele psihice, reflectarea cu stiinta arata importanta proceselor cognitive: gandirea fiind factorul principal, scopurile exprima dorintele, necesitatile, aspiratiile, angajeaza planul afectiv-motivational.

Psihologul roman Vasile Pavelcu (1901-1990) a relevat existenta unei constiinte afective. Caracterul anticipat-creativ surprinde implicarea imaginatiei, indeosebi a celei de tip creativ, iar caracterul planificat exprima rolul gindirii, al vointei.

4. Nivelul subconstient

Se situeaza sub nivelul constient; este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de cunostinte acumulate dar care au scapat partial controlului constient. La acest nivel participa: memoria potentiala, ansamblul deprinderilor si operatiilor de care dispune subiectul, montajele perceptive sau intelectuale stereotipizate, care candva au fost constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.

El este o rezerva si o baza pentru activitatea constienta. Subconstientul are un anumit grad de transparenta, motiv pentru care poate fi considerat o constiinta implicita.

P.Popescu-Neveanu sustine ca subconstientul prezinta doua trasaturi principale: proximitatea fata de constiinta si compatibilitatea cu ea.

M. Zlate sustine ca subconstientul nu este doar un rezervor, un pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme cu ajutorul carora prelucreaza, restructureaza. Trecerea timpului, emotiile, distragerea de la activitatea respectiva, aceasta veritabila anestezie psihica, dupa Walon fac ca amintirile, obisnuintele reactivate sa nu mai fie identice cu cele care candva au intrat in subconstient. Totodata, subconstientul este sediul expresiilor emotionale de tip neurovegetativ: paloarea, inrosirea fetei, tremurul vocii, etc.

4.3. Nivelul inconstient

Se afla la polul opus nivelului constient, in zonele de profunzime ale sistemul psihic uman. In timp ce constiinta se orienteaza predominant asupra realitatii obiective, inconstientul se concentreaza asupra propriei fiinte, pe care o exprima direct in ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuinte, stari afective, ganduri ascunse, fantasme profunde, abisale sau refulate.

Psihologia contemporana defineste inconstientul ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii. Suportul acesteia este activitatea nervoasa la nivelul subcortical, in special al maduvei spinarii. Nu este lipsit de organizare, numai ca aceasta difera de cea de tip constient, este una foarte personala, ce incearca sa impuna propria subiectivitate.

Activitatea inconstienta se realizeaza prin:

-activitati automatizate, algoritmice, prezente la toti indivizii umani;

-activitati haotice, impulsive care scapa controlului.

Desi se manifesta spontan, impulsiv, inconstientul are structuri bine delimitate. Psihologul francez H.Ey considera ca acestea sunt:

-sistemul neuro-vegetativ sau autonom cu functiile sale respiratie, circulatie, digestie;

-automatismele psihologice sau inconstientul subliminal exprimat de organizarea normala a campului constiintei;

-baza inconstienta a persoanei care contine stadii arhaice.

Inconstientul indeplineste urmatoarele roluri:

-rol de energizare si dinamizare a intregii vieti psihice a individului;

-rol de facilitare a procesului creator, sprijinindu-l prin procedeele de combinare si recombinare de tip spontan (cerebratia latenta din procesele creative in care inconstientul preia si implineste cautari constiente);

-rol de asigurare a unitatii Eu-lui, prin aceea ca este principalul depozitar al unor categorii de informatii si al tensiunilor motivationale care, prin organizare specifica participa la evolutia constiintei sau, cum ar fi spus Mihai Ralea, inconstientul da constiintei seva de viata de care are nevoie, acordandu-i momente de repaus si reorganizare.

Intre cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie in insasi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nici nu poate exista fara structura constiintei cu care este cosubstantial. Henry Ey, in acest sens, sustine ca raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteaza miscarea de ascensiune a devenirii constiente.

Interactiunile si acomodarile intre nivelurile functional-dinamice ale activitatii psihice nu trebuie sa eludeze legile de organizare ale constientului si inconstientului radical deosebite, ceea ce se exprima in bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din poli fiind dominat de rationalul obiectiv, celalalt de psihismul bazal, profund subiectiv.