Dezvoltarea proceselor si acapacitatilor psihice     la virsta scolara mica

Caracteristici generale

Odata cu intrarea copiluluiin scoala incep sa se manifeste cerinte noi fata de acesta, pe linia complicarii si dezvoltarii cunoasterii, pe linia activitatilor corespunzatoare, formulandu-se noi cerinte fata de conduita de ansamblu, fata de calitatea relatiilor cu cei din jur. Activitatea de baza a devenit procesul invatarii, al insusirii cunostintelor noi. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptata ce produce satisfactii imediate, invatarea este o activitate impusa din afara, care se efectueaza intr-un ritm sustinut, solicita eforturi si urmareste scopuri pe care copilul nu le intelege de la inceput; aceasta activitate trebuie sa se desfasoare intr-un anumit sens, sa fie ordonata, precisa, sa corespunda cerintelor scolii. Activitatea micului scolar incepe sa fie apreciata obiectiv prin sistemul notarii, iar acesta constituie un motiv de orientare si intarire in activitate.

Se modifica fundamental si relatiile copilului datorita faptului ca situatia de elev este legata de o serie de obligatii si drepturi din perspectiva vietii pe care o incepe; solicitarile devin mult mai variate, determinand un ansamblu de caracteristici noi, cu rol semnificativ in dinamica vietii psihice a elevului.

Particularitatile dezvoltarii fizice

Ritmul cresterii este mai atenuat in aceasta perioada; incep sa se accentueze unele diferente de crestere: cresterea se accelereaza la fete, ceea ce face ca la sfarsitul perioadei, fetele sa ajunga si, chiar sa intreaca baietii.

Procesul de osificare se intensifica, devenind evident mai ales in unele parti ale organismului: la nivel facial are loc schimbarea dentitiei de lapte (20 de dinti) prin inlocuirea cu dentitia permanenta (32 de dinti); in regiunea toracelui, a claviculei, regiunile coloanei vertebrale se umplu cu cartilagii spatiile dintre vertebre. Musculatura se dezvolta sub aspectul cresterii volumului muschilor, a dezvoltarii muschilor mici ai mainii ca urmare actiunilor mai subtile efectuate prin scris si desen. Acest proces are loc treptat iar copilul trebuie ferit de suprasolicitare, altfel poate sa apara sindromul 'crampa scriitorului' (pareze ale miscarii mainii).

Sistemul nervos inregistreaza o evidenta dezvoltare, marcata prin modificarea masei cerebrale care atinge aproximativ 1200 g, prin cresterea lobilor frontali, prin dezvoltarea functiei coordonatoare a creierului, prin intensificarea controlului reglator al scoartei.

Dezvoltarea proceselor senzoriale

Perioada micii scolaritati se caracterizeaza printr-o remarcabila dezvoltare a sensibilitatii si receptivitatii senzoriale. Copilul simte o 'sete de impresii', manifesta o 'curiozitate senzoriala', pe care baza, scolarul mic strange din ce in ce mai mult informatii si percepe detalii ale realitatii. Ulterior, apare si setea de a cunoaste, 'curiozitatea epistemica', ce va juca un semnificativ rol motivational in conducerea elevului spre cunostinte generale, abstracte.

Activitatea scolara creaza multiple si complicate situatii in care micul scolar trebuie sa faca diferentieri analitice fine, sa observe cu atentie si precizie, sa asculte cu multa concentrare. Dezvoltarea celui de al doilea sistem de semnalizare fixeaza si mareste posibilitatile de diferentiere, precizie si analiza senzoriala si, in acelasi timp, da senzatiilor caracter constient.

Sensibilitatea tactila se dezvolta in mod deosebit la nivelul mainii, putand diferentia fin forme, marimea obiectelor; aceasta finete tactila este influientata si de dezvoltarea limbajului care permite stabilirea in plan verbal (notional) a diferentierilor.

Sensibilitatea vizuala inregistreaza o crestere progresiva a capacitatii de acomodare a ochilor la diferite distante. Dezvoltarea mare a functiilor analitico-sintetice ale analizatorului vizual se exprima in intensa dezvoltare a constantei de marime, de forma; campul vizual se largeste atat in ceea ce priveste vederea centrala cat si vederea periferica; se dezvolta si sensibilitatea cromatica, micul scolar diferentiind si denumind adecvat culorile spectrului, sesizand chiar nuante ale culorilor.

Sensibilitatea auditiva se dezvolta indeosebi sub influienta insusirii cititului, cand se constituie o noua baza analitico-sintetica a auzului fonematic si a simtului limbii. Sensibilitatea auditiva inregistreaza progres si pe linia capacitatii de diferentiere a sunetelor muzicale si, legat de aceasta,    de a controla propriile emisiuni muzicale.

Sensibilitatea proprioceptiva si kinestezica este stimulata de dezvoltarea miscarilor mici ale mainii precum si de la nivelul aparatului verbo-motor care incep sa fie obiectul unei analize constiente in perioada insusirii citit- scrisului.

Senzatiile interne diminueaza mult in intensitate, perioada micii scolaritati fiind o perioada de echilibru functional foarte activ al balantei chimismului intern.

Perceptia

Cuvantul, cu proprietatea sa specifica de a sintetiza si concentra experienta cognitiva, influienteaza dezvoltarea perceptiei delimitand, subliniind si organizand o relativa unitate in experienta copilului. Cea mai importanta caracteristica a perceptiei in aceasta perioada consta in subordonarea ei mecanismului si rolului cognitiv al gandirii, devenind o activitate dirijata si cu sens. O alta particularitate este cresterea caracterului organizat, sistematizat al perceptiei; o astfel de perceptie o numim observatie, ea avand ca nota distincta faptul ca este subordonata unui scop, este de durata si, tocmai de aceea este analitica si sistematica.

O alta caracteristica a perceptiei este dezvoltarea multilateralitatii ei calitative: pe langa numeroasele insusiri ale obiectelor si fenomenelor concrete sunt reflectate si insusirile artistice si valoarea estetica a acestora. De subliniat este si cresterea caracterului intentionat, voluntar al actelor perceptive, prin subordonarea acestora sarcinilor scolare. In procesul insusirii citit-scrisului perceptia evolueaza spre o perceptie analitica fina, subordonata unor sarcini ideative complexe; se formeaza o serie de priceperi si deprinderi senzoriale noi: de a vedea, de a intelege, de a executa transcrierea grafica a limbii vorbite.

In prima etapa a invatarii cititului se dezvolta auzul si vorbirea fonematica; in invatarea scrierii, planul perceptiei auditive fonetice se complica cu panul perceptiei grafemelor, al stabilirii unor relatii intre excitatiile care vin pe cale auditiva cu excitatiile care vin pe cale viazuala si cu cele care se produc la nivelul aparatului fonator: copilul cuprinde cu ochii, traduce in plan sonor si de articulare, include in semnificatie.

Desi perceptia este doar punctul de plecare al oricarui proces de cunoastere, scolarul mic nu se poate lipsi de aceasta decat foarte greu, specificul activitatii sale intelectuale constand, in aceeasi masura, in intensitatea intuirii pe cai senzoriale, cat si in subordonarea intuitiei actului de gandire; perceperea materialului intuitiv (betisoare, bile etc) ofera camp gandirii si are rolul de a incita la analiza, generalizare, abstractizare.

Perceptia de spatiu este stimulata de necesitatea orientarii intr-un spatiu abstract care devine o cerinta a muncii scolarului; ea se dezvolta in plasarea punctului in spatiu (la geometrie), ca origine pentru marimi in numeratie de la dreapta sau la stanga punctului. Treptat, sunt create premise pentru orientarea mai larga in spatiu pe baza de schema, plan, harta geografica; in ultima clasa a micii scolaritati se creaza o noua perspectiva pe linia reflectarii spatiului tridimensional.

Perceptia de timp este sustinuta de formele de activitate de invatare, durata lor, orarul scolar, ca si cunoasterea unor evenimente de actualitate, evenimente istorice, studierea structurii anului calendaristic, a anotimpurilor.

Sub influienta activitatii de invatare, fata de care copilul nu se raporteaza indiferent, ci este afectat de succesul sau insuccesul scolar, de atitudinea invatatorului si modul in care este apreciat de acesta, incepe sa aiba si o percepere subiectiva a timpului, de fapt succesiunea evenimentelor capata o anumita extensiune in raport cu semnificatia lor.

Reprezentarile

Reprezentarile si notiunile, alaturi de perceptii si senzatii, constituie materia prima a gandirii, imaginatiei si memoriei ca procese si capacitati fundamentale a capacitatii psihice cognitive. Elevii se sprijina, in intelegerea profunda a fenomenelor, pe acele reprezentari care s-au format in contactul lor direct si permanent cu realitatea; aceste reprezentari dau posibilitatea de a se elabora generalizari logice, constiente, motivate, sa se ridice la intelegerea mai atenta a relatiilor de cauzalitate, de dependenta, intelegerea a    ceea ce are caracter de lege generala, universal valabila. Dar, procesul instructiv educativ se caracterizeaza prin transmiterea de noi informatii, de experiente cognitive social-istorice; acestea se concentreaza in cunostinte care se materializeaza in reprezentari noi. Aceste reprezentari se constituie intr-un adevarat teren de raportare sau 'acceptor' a cunostintelor; operatia de raportare a oricarui fenomen la reprezentari clare se realizeaza printr-un proces analitico-sintetic complex, ideal. Intelegerea a numeroase fenomene din natura se realizeaza prin mijlocirea reprezentarilor, apoi, fenomenele observate devin ele insile mijloc de explicare a altor fenomene mai complexe, mai abstracte. In perioada micii scolaritati se formeaza acele insusiri ale reprezentarilor care fac din ele fenomene reflectorico-sintetice mai bogate decat treapta senzoriala, realizand trecerea spre treapta logica abstracta.

Memoria

In perioada micii scolaritati copilul este, inainte de toate, o fiinta receptiva si mai putin creatoare. Referindu-ne la caracteristicile memoriei, precizam ca se intalnesc particularitati ce se prelungesc din perioada anterioara: se sprijina pe concret, pe perceptibil, ceea ce face ca fixarea si pastrarea cunostintelor sa se faca mai usor prin apelul la concretul senzorial. Memoria pastreaza, mai ales, ceea ce a impresionat profund, ceea ce subliniaza incarcatura afectiva a acestui proces; are caracter spontan, predominant involuntar.

Odata cu activitatea de invatare se intensifica caracterul activ al proceselor de cunoastere si, implicit al memoriei: pe masura ce raspunde sarcinilor activitatii scolare, memoria devine mai organizata, creste electivitatea si natura sistematizatoare a memoriei; treptat, centrul de greutate in fixare si pastrare se muta de pe detaliile si aspectele concrete, descriptive, pe ceea ce este esential.

Activitatea scolara stimuleaza formarea si dezvoltarea unor deprinderi complexe si multiple de munca intelectuala, de invatare, de memorare, adica se cultiva in mod activ, constient, pastrarea, recunoasterea si reproducerea. In legatura cu activitatea scolara se dezvolta caracterul voluntar al memoriei, constiinta necesitatii de a retine ceea ce este necesar, de a repeta ceea ce s-a fixat. Concomitent, se dezvolta si caracterul logic al memorarii, in opozitie cu memoria mecanica, imitativa, bazata pe reproducerea textuala. Se dezvolta in mod evident o serie de calitati ale memoriei: trainicia pastrarii, exactitatea reproducerii, promtitudinea si rapiditatea reactualizarii, volumul memoriei.   

Functionarea proceselor memoriei este conditionata de o serie de legi psihologice a caror aplicabilitate este dependenta de particularitatile fiecarui individ:

³    plasticitatea sistemului nervos care influienteaza receptivitatea generala sau receptivitatea de moment;

³    constiinta clara a scopului urmarit care actioneaza reflexiv asupra tuturor proceselor memoriei: fixarea se realizeaza in termen scurt, pastrarea este durabila, reproducerea capata fidelitate deosebita;

³    starea emotionala a elevului, frica de invatator sau parinti, teama de insucces trezesc stari emotionale negative care scad receptivitatea; dimpotriva, o atitudine optimista si intelegatoare fata de elevi creeaza o baza emotionala pozitiva, prielnica pentru a memora;

³    ambianta in care are loc memorarea;

³    potrivit curbei uitarii a lui Ebbinghauss, timpul optim pentru repetitii este perioada imediat urmatoare memorarii;

³    elevul trebuie sa inteleaga ca invatarea eficienta se poate realiza prin antrenarea multiplelor procese psihice.

Atentia

Regimul muncii scolare, prin sarcinile multiple si complexe ce le instituie, impune micului scolar o foarte mare disciplinare a conduitei generale si o permanenta solicitare a atentiei.

Dezvoltarea intereselor de cunoastere si a deprinderilor de munca intelectuala vor contribui la dezvoltarea, alaturi de atentia involuntara, a atentiei voluntare.

La inceputul micii scolaritati, capacitatea de concentrare este inca redusa, ca si volumul atentiei. Posibilitatea de distribuire, volumul si flexibilitatea atentiei se dezvolta insa evident chiar din primul an de scoala. Conditiile muncii scolare determina cresterea treptata a volumului atentiei, ceea ce constituie un indicator pentru modificarea activitatii vietii psihice in ansamblu, pentru dezvoltarea unor mijloace de orientare si concentrare extensiva. Activitatea de citit si scris creaza conditii de distributie (la semnul grafic, la cuvantul verbalizat, la sens) si in acelasi timp impune dezvoltarea, uneia dintre cele mai importante insusiri ale atentiei, concentrarea, ce face posibila mobilizarea rapida, de mare volum si adancime a cunostintelor, a capacitatii ideative si de creatie.

In perioada micii scolaritati apare si se impune cultivarea unei noi forme de atentie, atentia postvoluntara declansata si sustinuta prin modalitatea inedita, atragatoare, vie de prezentare a materialului, astfel incat sa declanseze spontan orientarea elevului si sa sustina concentrarea acestuia fara un consum energetic suplimentar.

Imaginatia

Imaginatia este una din cele mai importante supape ale intelegerii si intuirii, este instrumentul prin care micului scolar i se creaza primele aspiratii in cadrul realului si posibilului.

Imaginatia reproductiva devine un instrument de reflectare adecvata, corecta a realitatii prin caracterul sau mai complex, mai bogat, putand opera in termeni si imprejurari din ce in ce mai variate, ceea ce asigura intelegerea.

Imaginatia creatoare se manifesta in produsele activitatii creatoare, in fabulatie si, intr-o oarecare masura in joc. Incepe sa se organizeze mijloacele tehnice de realizare a actului creator, apare si se dezvolta 'cliseul', prezent, indeosebi in creatia plastica. Pentru creatia literara se stabileste un subiect, o tematica cu dimensiuni logice conturate, subordonarea motivelor de lucru unor idei centrale. Caracteristica este cultivarea amanuntului semnificativ in contextul fiecarui element al produsului artistic; aparitia a numeroase elemente originale au la baza preluarea unor impresii personale.

Gandirea

In conceptia lui J. Piaget, dezvoltarea gandirii in stadiul operatiilor concrete prezinta urmatoarele caracterisitici:

³    mobilitatea crescuta a structurilor mentale permite copilului luarea in considerare a diversitatii punctelor de vedere; faptul se datoreaza cristalizarii operatiilor mentale care au la baza achizitia reversibilitatii: copilul poate concepe ca fiecarei actiuni ii corespunde o actiune inversa care permite revenirea la starea anterioara;

³    in baza operationalitatii crescande a gandirii, pasul spre logicitate este facut si prin extinderea capacitatii de conservare a invariantilor;

³    aceasta achizitie permite saltul de la gandirea de tip functional la cea de tip categorial;

³    se dezvolta operatiile de clasificare, incluziune, subordonare, seriere, cauzalitate;

³    se dezvolta rationamentul cauzal, copiii incearca sa inteleaga, sa examineze lucrurile in termeni cauzali;

³    ceea ce diferentiaza acest prim stadiu logic de urmatorul este faptul ca operatiile mentale raman dependente si limitate de continutul pe care il pot prelucra: materialul concret;

³    astfel se explica si caracterul categorial-concret (notional) al gandirii scolarului mic; in stadiul urmator se va completa si desavarsi procesualitatea cognitiva prin aparitia formelor categorial-abstracte (conceptele).

Pornind de la consideratia ca parametrii gandirii trebuie sa se refere la nivelul de generalizare, abstractizare, analiza si sinteza ca si la nivelul de materializare concreta a operatiilor mentale, prin verbalizare si activitate, consideram ca putem retine cele mai semnificative transformari ale gandirii micului scolar:

³    modificarea potentialului de activitate ideativ-intelectuala, randamentul acesteia crescand de 3-4 ori de clasa a II-a la clasa a IV-a; dezvoltarea potentialului de activitate intelectuala se exprima in calitatea si timpul de lucru in diferite procese de gandire;

³    dezvoltarea organizarii, sistematizarii in procesul de insusire a cunostintelor si de gandire;

³    cresterea caracterului activ si relational al gandirii pe baze asociative noi manifestata prin promta si precisa adaptare la situatii inedite;

³    subordonarea analizei perceptive sarcinilor ideative;

³    dezvoltarea caracterului critic al gandirii odata cu cresterea experientei intuitive si verbale.

In perioada micii scolaritati copilul reflecta realitatea prin mijloacele intelegerii intuitive, implicite, fara verbalizari. Treptat, se dezvolta formele intelegerii neintuitive prin notiuni, cu caracter explicit.

Limbajul

Cel mai semnificativ fenomen in dezvoltarea limbajului scolarului mic consta in insusirea limbajului scris. Dificultati de diferentiere corecta a fonemelor (componentele sonore ale cuvintelor) se repercuteaza in scriere, determinand unele particularitati:

-eliziunile in grafeme: ,,ituneric'' pentru intuneric; ,,itreaba'' pentru intreaba;

-sunete supraadaugate: ,,aritimetica'' pentru aritmetica; ,,viouara'' pentru vioara; ,,deminineata'' pentru dimineata etc.

Vocabularul atinge un numar de 4000-4500 de cuvinte, dintre care 1500-1600 reprezinta vocabular activ.

Prin dezvoltarea capacitatii de a citi, scolarul mic incepe sa ia contact tot mai intens cu limba literara care ii va imbogati vocabularul dar si posibilitatea de a se exprima frumos, artistic. In acelasi timp, creste volumul cuvintelor tehnice, specifice pentru domeniile aritmeticii, geometriei, gramaticii, geografiei etc.

Un fenomen senificativ este si cresterea capacitatii de intelegere si folosire a sensului figurat al cuvintelor, mai ales in context.

In procesul scrierii gramaticale si ortografice se dezvolta si capacitatea de a se exprima corect gramatical, precum si deprinderea de a intelege valoarea gramaticala a diferitelor parti de propozitie.

Limbajul scris are o structura gramaticala mai exigenta decat limbajul oral, impune un vocabular mai critic si actioneaza nemijlocit asupra limbajului oral, dandu-i mai multa consistenta si organizandu-i topica.

Afectivitatea

Activitatea scolara, relatiile generate de statutul de elev constituie izvorul fecund al unor noi stari de constiinta, al unor noi atitudini emotive. Aspectul de intensitate alaturi de cel de durata si calitate se modifica si se complica; frecventa relativa a starilor afective mijlocite complexe creste, precum si influienta si rezonanta acestora; se dezvolta memoria afectiva si creste retrospectiva afectiva.

Dezvoltarea sentimentelor are loc in contradictiile ce se constituie intre sensul nazuintelor, dorintelor si aspiratiilor proprii si ale altora, cerintele dictate de normele morale si dinamica propriilor dorinte si aspiratii, intre emotiile de moment si sentimente, intre cunoastere si activitate. De subliniat este cresterea sensului moral afectiv al conduitei generale a scolarului, dezvoltarea intensa a sentimentelor si starile afective legate de relatiile si aprecierea sociala a actiunii. In acest contex se structureaza tot mai clar sentimentele morale ca si cele intelectuale si estetice.

Deprinderi si priceperi

Datorita cerintelor multilaterale ale activitatilor scolare are loc un proces intern de perfectionare a unor deprinderi deja constituite anterior (deprinderi de autoservire, de alimentare etc), ca si un intens proces de constituire a unor deprinderi si priceperi noi (deprinderi intelectuale, deprinderi motorii): de a vorbi corect si literar, de a memora, de a citi mult si diversificat, de a-si organiza activitatea, de a scrie in ritm rapid.

In acelasi timp, se dezvolta deprinderi estetice precum si deprinderi de comportare civilizata.

In intimitatea activitatii de invatare, unele deprinderi se transforma in obisnuinte, ca aspecte la conditiile vietii cotidiene: regimul zilnic, programul activitatilor scolare etc.

Interese

Problema dezvoltarii intereselor la micul scolar trebuie privita in legatura si determinata de procesul activitatii de invatare, de multiplele relatii complexe ce se stabilesc in noua forma de activitate.

Dinamica intereselor scolare strabate calea de la nediferentiat la diferentiat, in sensul ca la inceput se acorda un interes egal muncii scolare, apoi apare o orientare preferentiala pentru anumite activitati (citit, scris, socotit etc).

In primele clase se manifesta la elevi interesul empiric pentru aspectul exterior al faptelor si fenomenelor; paralele cu dezvoltarea gandirii si acumularea cunostintelor, ei incep sa manifeste un interes logic, urmarind cauza fenomenelor, relatiile dintre acestea, justificarea schimbarilor in natura si societate. Incep sa se structureze si variate interese extrascolare: pentru lectura, colectii, tehnica, sport, etc.

In institutia scolara se urmareste largirea ariei si volumului intereselor, sa se formeze interese stabile si profunde, sa se dea un caracter de persistenta interesului pentru invatare.

Vointa

Una din trasaturile specifice ale micii scolaritati o reprezinta impregnarea tot mai puternica a conduitei copilului cu o nota de intentionalitate si planificare. Multe din conduitele copilului incep sa se deruleze sub semnul lui ,,trebuie'', ,,este necesar'', ,,nu trebuie''. Vointa, ca mod de raspuns la aceste comenzi, iradiaza larg in cuprinsul personalitatii copilului punandu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii psihice. Perceptia devine intentionala, sistematica si sustinuta prin efort voluntar, transformandu-se in observatie. Tot acum se formeaza memoria si atentia voluntara, capacitatea concentrarii mentale voluntare de durata mai mare in rezolvarea unor probleme de gandire.

Caracteristicile personalitatii

Bazele personalitatii copilului se pun inca de la varsta prescolara cand se schiteaza unele trasaturi mai stabile de temperament si caracter. Intrarea in scoala, trecerea la o noua forma de activitate si la un nou mod de viata vor influenta intr-un mod determinant asupra formarii, in continuare, a personalitatii.

Statutul de scolar cu noile lui solicitari, cerinte, sporeste importanta sociala a ceea ce intreprinde si realizeaza copilul la aceasta varsta. Noile imprejurari lasa o amprenta puternica asupra personalitatii lui atat in ceea ce priveste organizarea ei interioara cat si in ceea ce priveste conduita sa externa.

Pe plan interior, datorita dezvoltarii gandirii logice, capacitatii de judecata si rationament se pun bazele conceptiei despre lume si viata care modifica, esential, optica personalitatii scolarului asupra realitatii inconjuratoare. Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Exista copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi, lenti. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational da nastere la anumite compensatii temperamentale.

Un rol important in reglarea activitatii si relatiilor scolarului mic il au atitudinile caracteriale. Educatorul trebuie sa cunoasca diversitatea caracterelor copiilor, observand atent, meticulos, la clasa si in afara ei, nu atat latura exterioara a faptelor copilului cat mai ales care a fost motivul faptei. In functie de aceasta masura educativa poate sa mearga de la sanctionarea faptei exterioare pana la restructurarea sistemului de relatii care l-au determinat pe copil sa se comporte astfel.