Cateva consideratii cu privire la relatia stresului cu bolile

Cercetari recente asupra consecintelor stresului cronic au impus in literatura un nou concept, si anume sindromul de extenuare (burn-out) caracterizat prin

epuizarea emotionala, fizica si mentala, exprimata in aplatizare afectiva,

depersonalizare (detasare excesiva fata de altii, initial cu scopul autoprotejarii dar treptat ducand pana la dezumanizare)si

scaderea realizarilor personale ca urmare a sentimentelor de incompetenta si de esec.

Baban Adriana (1998), evocand pe Ronald Burke si Esther Greenglass, ca fiind unii dintre autorii care au impus in literatura conceptul de burn-out, arata ca acest sindrom rezulta dintr-o implicare de lunga durata in activitati profesionale cu oamenii si este in general specific cadrelor didactice, medicale si a celor din domeniul legislativ.

Rolul stresului in boli neinfectioase Expunerea cronica la agenti stresori mentine starea de alarma a sistemului nervos. Activarea repetata a reactiei de "fuga sau lupta" a organismului poate genera sau agrava boli precum astmul bronsic,migrena, diabetul, ulcerul gastric, artrita reumatoida, colita ulceroasa, hipertensiunea arteriala, bolile coronariene.

Aceste boli erau numite traditional boli psihosomatice si exista asumptia ca ele sunt cauzate sau agravate de factori emotionali, de exemplu de conflicte refulate. Bolile coronariene sunt cauzate de ateroscleroza care este data de depunerea de colesterol pe peretii interiori ai arterelor. Sunt studii care au dovedit ca, in situatii stresante, concentratia colesterolului in sange creste.

Rolul stresului in boli infectioase. Psihoneuroimunologia este domeniul interdisciplinar care studiaza relatia dintre factorii psihologici si boala, in special prin efectul factorilor psihologici asupra sistemului imunitar. Stresul afecteaza sistemul imunitar prin intermediul creierului si sistemului endocrin. In conditii stresante, hipotalamusul determina cresterea secretiei de cortizol din glandele corticosuprarenale. Acesta mobilizeaza resursele de energie ale organismului, dar scade, in acelasi timp, raspunsul imun (e.g. scade activitatea limfocitelor care in mod normal ataca bacteriile, virusii, celulele cancerigene si tesuturile straine organismului).

Simptome depresive si influenta lor asupra sistemului imunitar. Interactiunea puternica dintre minte si corp a fost in ultima perioada investigata si probata, mai ales prin intermediul studiilor efectuate asupra rolului stresului in alterarea sistemului imunitar. S-a dovedit existenta unei reale legaturi intre frecventa si gravitatea bolilor organice si nivelul slab al abilitatilor de a face fata agentilor stresori. Sistemul imunitar, cel care apara organismul de substante toxice si de factori patogeni, inclusiv de celulele maligne care apar in corp, este sensibil la hormonii neuroendocrini si la neurotransmitatori si de aceea se considera ca are un rol mediator important in cadrul influentei pe care agentii stresori o exercita asupra aparitiei bolilor.

Exista o serie de studii care verifica scaderea functiei imune in stare de depresie, fie prin modificari hormonale, fie prin intermediul unor comportamente fals adaptative precum consumul crescut de alcool, fumatul, insomnia, modificarile in dieta, consumul nejudicios de medicamente etc. Daca episoadele de depresie sunt asociate cu reducerea imunitatii, atunci ar trebui vazute ca perioade de risc si pentru alte imbolnaviri. Daca depresia nu este recunoscuta si abordata terapeutic adecvat, atunci boala, chiar si moartea, pot sa apara ca rezultat, dupa cum sugereaza morbiditatea si mortalitatea crescuta la oameni in primul an dupa decesul partenerului de viata sau dupa pensionare (Levy si Krueger, 1988).

Interactiunea intre creier si sistemul Imunitar. Exista credinta populara ca mintea (gandul) poate determina vulnerabilitatea la boala. Exista rezultate stiintifice convingatoare care pledeaza pentru influenta majora exercitata de psihicul uman, atat in determinarea severitatii, cat si a incidentei bolilor infectioase. In multe din aceste studii, stresul sau inabilitatea de a face fata stresului, cresc frecventa si gravitatea bolilor.

In ultimii ani, atentia a fost focalizata asupra mecanismelor prin intermediul carora stresul poate influenta procesul de imbolnavire, iar sistemul imun este extrem de implicat in transformarea semnalelor psihologice in semnale somatice. Sistemul imun joaca un rol important in bolile infectioase, alergii, cancer. Dovezi ample arata ca sistemul imun este sensibil la influenta hormonilor si transmitatorilor neuroendocrini. Reactivitatea sistemului imun este modificata de glucocorticoizi, ACTH, endorfine, catecolamine, acetilcolina, si orice dezechilibrare a functionarii sistemului imun creste susceptibilitatea la imbolnavire.

Experimentele pe animale demonstreaza cresterea frecventei tumorilor si infectiilor din cauza stresului psihic. Exista o serie de preocupari de cercetare asupra sistemului imun la om, in depresia majora. Severitatea si durata imbolnavirii determina diferente suficient de mari in functionarea sistemului imun, incat aceste diferente sa fie corelate cu modificari la nivel hormonal neuroendocrin.

Sistemul imunitar actioneaza pentru a ne proteja de o mare varietate de agenti patogeni si de toxine. Mai intai, el recunoaste aceste elemente ca fiind straine, iar apoi utilizeaza unul dintre mecanismele lui pentru a le elimina sau inactiva. Raspunsul imun poate utiliza anticorpii sau celulele sistemului imun. Anticorpii, produsi de limfocite, inactiveaza unii virusi si bacterii. Celulele sistemului imun (ex. celulele T, NK, macrofagele) distrug celulele infectate si neoplazice. Cei mai multi dintre pacientii depresivi au niveluri crescute ale cortizolului (numit si hormonul stresului) in sange si o rezistenta foarte mare la interventia pentru scaderea productiei de cortizol. Comparand efectul unor medicamente care in mod normal scad productia de cortizol, s-a observat o rezistenta mare la acest medicament la 69 % dintre pacientii depresivi si aceeasi rezistenta doar la 9 % dintre pacientii lotului de control.

Factori psihologici si comportamentali pot influenta sistemul imun, iar sistemul imun trimite la creier semnale care pot modifica activitatea neuronala si, implicit, alte functii determinate de sistemul nervos, mai ales comportamentele, gandirea, dispozitia afectiva.

Sintetizand diversele aspecte ale influentei stresului asupra organismului uman, Cox (1978, apud Derevenco, 1992), le prezinta grupate in seturi de manifestari care se influenteaza reciproc:

1. Influente asupra personalitatii.

Agitatie, agresivitate, apatie, depresie, oboseala, deziluzie, sentiment de culpabilitate, iritabilitate, tensiune psihica, autoevaluare negativa, nervozitate, alienare.

2. Influente asupra comportamentului.

Vulnerabilitate la accidente, dependenta de alcool si narcotice, crize emotionale, bulimie sau anorexie, fumat excesiv, comportament impulsiv, tremor.

3. Efecte cognitive.

Incapacitatea de a lua decizii, lipsa de concentrare, amnezii, hipersensibilitate la critici, inhibitie sau blocaj mental

4. Efecte fiziologice.

Niveluri crescute ale cortizolului in sange si urina, hiperglicemie, tahicardie. Presiunea arteriala marita, uscaciune in gura, hipertranspiratie, dispnee si hiperventilatie, valuri de caldura sau friguri, furmicaturi la extremitati.

5. Influente asupra sanatatii.

Dreri toracice si dorsale, diaree, vertije si lesin, mictiuni, frecvente cefalei si migrene, insomnii, cosmaruri nocturne, impotenta, amenoree, boli psihosomatice propriu-zise.

6. Influente asupra capacitatii de munca.

Lipsa de concentrare, conflicte la locul de munca, productivitate scazuta, frecvente accidente profesionale, insatisfactie, instabilitate/fluctuatie.

Tema: creionati intr-un scurt eseu o descriere a rolului sistemului endocrin in relatia dintre stres si boala. Utilizati si alte surse bibliografice in afara cursului (carti, articole surse de pe internet, etc) si aceste surse sa fie precizate in parcursul eseului si in final, la bibliografie.

Promovarea sanatatii prin managementul stresului

Consiliul Executiv al Sanatatii si Sigurantei din Anglia (Health and Safety Executive) estimeaza ca stresul de la locul de munca aduce un prejudiciu angajatorilor si societatii de 4,12 miliarde de lire sterline pe an, in urma neprezentarii la serviciu. La baza acestei estimari se afla presupunerea ca se lipseste de la locul de munca din cauza stresului in medie 16 zile pe an, ceea ce corespunde la 6,5 milioane de zile de munca pierdute anual (Schwarzer, 2004).

Modificarea comportamentului de consum de alcool este considerat ca unul din mai multe criterii de succes al unor programe de combatere a stresului. Accentul managementului stresului cade insa in primul rand pe reducerea stresului. Cateva diferentieri sunt aici importante: Preventia primara are ca scop reducerea factorilor de stres, de exemplu micsorarea cerintelor de la locul de munca, reducerea presiunii timpului, ameliorarea climatului din intreprindere etc. Preventia secundara se concentreaza asupra receptivitatii la stres sau reactiei la stres a angajatilor, intarind de exemplu competentele, facilitand dobandirea strategiilor pentru a face fata stresului sau modificand interpretari disfunctionale cu privire la agentul stresor. Preventia tertiara are drept scop tratarea simptomelor angajatilor si reabilitarea celor care au fost identificati drept cazuri (victime ale stresului). Printre masuri se numera, de exemplu, inlaturarea aspectelor perturbatoare de la locul de munca, crearea pauzelor si spatiilor libere, detinerea controlul asupra desfasurarii programului de munca. Reconfigurarea activitatii de la locul de munca, programul flexibil de munca si flexibilitatea in desfasurarea activitatii de la locul de munca, stabilirea scopurilor, schimbarea rolurilor in cadrul activitatii de la locul de munca, formarea echipelor, sprijinul social si gratificatiile acordate in mod just sunt posibile parti componente ale acestui gen de programe.

Majoritatea programelor de prevenire a stresului sau de management al stresului fac insa parte din categoria preventiei secundare. Tipice pentru aceasta categorie sunt antrenamentele de relaxare, chiar daca nu sunt cele mai bune metode. Mai curand este vorba de un complex de elemente, care se pot combina aici, in special elemente cognitiv-comportamentale precum construirea asteptarilor favorabile privind eficienta persoanla si a optimismului, modificari comportamental-cognitive, antrenamentul competentelor, relaxarea musculara. Intr-o metaanaliza pentru programele de management al stresului efectuate la locul de munca, Van der Klink et al. (2001, apud Schwarzer 2004) a constatat ca in 39 studii la care s-au cercetat criterii de sanatate complet diferite, s-au obtinut imbunatatiri, dar nu neaparat cele urmarite. Cea mai mare eficienta au avut-o programele care au urmarit modificari cognitiv-comportamentale, apoi cele multimodale in cadrul carora se dobandesc multiple strategii de combatere si apoi cele bazate numai pe tehnici de relaxare. Pot exista si subestimari ale multor castiguri, dar si multe studii fara succes care, ramanand nepublicate, nu sunt luate in calcul. In baza constatarilor realizate prin intermediul studiilor, Schwarzer considera ca se recomanda urmatoarea masura pentru reducerea stresului: oferirea de cursuri de instruire, care sa aiba statutul unui curs pentru cresterea eficientei si promovarii generale a sanatatii (ex.: lucrati cu mai mult cap, nu mai mult - "work smarter, not harder"). Participantii nu trebuie sa aiba impresia ca sunt victime ale stresului, demne de a fi compatimite, ci persoane inteligente, care invata sa fie optimiste si sa aiba succes chiar si atunci cand cerintele sunt inalte.

Tehnici de baza pentru managementul stresului

Dupa Meichenbaum, cele trei faze tipice ale oricarui program de manegement al stresului sunt

1. invatarea participantilor sa identifice agentii provocatori de stres in existenta lor
2. achizitionarea de abilitati de coping cu stresul
3. practicarea acestor abilitati in situatiile stresante tinta si monitorizarea efectului lor

In prima etapa participantii invata ce este stresul si despre felul cum acesta provoaca o adevarata uzura a organismului. Isi impartasesc experientele stresante si astefel se simt mai confortabil observand ca nu sunt ei singurii care experimtneaza astfel de trairi. Ei mai invata de asemenea ca stresul este un proces de evaluare efectuata la nivel subiectiv si nu un ingredient inerent al evenimentului insusi. In timpul acestei etape particpantii sunt incurajati sa monitorizeze propriul comportament si sa inregistreze circumstantele pe care le considera cele mai stresante. De asemenea inregistreaza si eforturile lor, adesea dezadaptative pentru a face fata stresului, cum ar fi somnul excesiv, mancatul excesiv, privitul la televizor foarte mult timp etc. In multe astfel de cursuri participantii sunt indrumati sa identifice monologul intern nociv, negativ, pentru ca adesea discursul interior negativ faciliteaza si perpetueaza stresul. Abilitatile de management al stresului sunt extrem de diferite si ele includ, tehnici cognitiv-comportamentale, tehnici de managementul timpului, de reglare comportamentala si alte aspecte precum dieta si exercitiul. Unele dintre aceste tehnici sunt destinate eliminarii evenimentului stresant sau diminuarii lui, in timp ce altele au ca scop reducerea experientei subiective a stresului, fara a se putea realiza neaparat vreo modificare a evenimentului insusi.