CONCEPTUL DE MOTIVATIE

CONCEPTUL DE MOTIVATIE

Definitia motivatiei, ca si specificul si rolul ei in explicarea comportamentului au la baza o diversitate de puncte de vedere care au facut din aceasta o notiune foarte confuza.

Astfel, rand pe rand, motivatia a fost considerata:

- ca o stimulare si descarcare de energie ( Freud, 1900; Lorentz, 1937; Hull, 1943);

- ca o reactie invatata, asociata unui stimul (mai ales in teoriile behavioriste);

- ca un factor psihologic care influenteaza comportamentul ( Brown, 1979);

- ca o activitate spontana care energizeaza organismul si explica trecerea de la o stare de repaus la una de actiune ( Hebb, 1955).

Motivatia a fost studiata cand dupa modelul darwinist al adaptarii, cand dupa modelul fizic al descarcarii de energie al lui Freud, cand dupa modelele cognitive care substituie motivatia proceselor de adaptare cognitiva (comportamentele omului sunt determinate de rezultatele anticipate de motivatie).

Dupa Nuttin ( J. Nuttin, "Structura personalitatii", "Teoria motivatiei umane", 1985) motivatia reprezinta un ansamblu de factori interni care determina comportamentul.

Nuttin se bazeaza in definitia sa pe conceperea relationala a comportamentului, plasand punctul de plecare al motivatiei nu in stimulii intra-organici, nici in mediu, ci in caracterul dinamic al relatiei care uneste individul cu mediul sau. Astfel, "termenul general si abstract de motivatie va fi folosit pentru a desemna caracterul dinamic si directional (selectiv sau preferential ) al comportamentului. Motivatia este cea care, in ultima analiza, este responsabila de faptul ca un comportament se orienteaza, de preferinta, spre o categorie de compotamente mai mult decat spre alta".

Este evident ca motivatia nu se reduce la o activare de celule nervoase, nici la o cantitate de energie sau la impulsuri oarbe si inconstiente; gratie functiilor cognitive, care penetreaza dinamismul relatiilor dintre subiect si lume, motivatia devine o structura cognitiv-dinamica care dirijeaza actiunea spre scopuri concrete si regleaza astfel comportamentul individului.

Cu multi ani in urma Al .Rosca intelegea prin motivatie "totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte" ( Al. Rosca, "Motivele actiunilor umane", 1943).

Este vorba de o noua categorie de stimuli, si anume stimulii interni (daca de obicei notiunea de stimul este raportata la lucrurile sau evenimentele din exterior, de data acesta ea se raporteaza la viata interna a individului). Sfera motivatiei este formata de ansamblul starilor de necesitate ce se cer a fi satisfacute si care il imping, il instiga si il determina pe individ sa actioneze pentru a si le satisface: trebuinte, impulsuri, intentii, valente si tendinte.

Trebuintele sunt procesele pulsionale fundamentale ce semnalizeaza perturbarile de tipul privatiunilor sau exceselor intervenite in sistemul organismului sau in sistemul personalitatii. In filogeneza si ontogeneza se elaboreaza anumite stari de necesitate sau sensibilizari ale organismului la diferiti factori, care dezvolta apoi nevoia de substante nutritive, de oxigen, de anumite conditii de temperatura, presiune si umiditate, dar si nevoia de semnale informationale care sa fie receptionate si prelucrate, de actiune sau relaxare, de comunicare cu altii, de realizare de sine.

Impulsurile sunt trebuinte aflate in stare de excitabilitate accentuata, expresiva; intentiile sunt implicari proiective ale subiectului in actiune; valentele sunt orientari afective spre anumite rezultate, iar tendintele sunt forte directionate mai mult sau mai putin precis.

Definirea motivatiei ca structura psihica activatoare si predispozanta, cu functii de autodeterminare a individului prin stimulatii interne trebuie sa fie completata cu explicatii genetice si functionale.

Din punct de vedere genetic, unele din formele motivatiei, relativ simple si putine la numar, s-au format in decursul filogenezei si ii sunt date omului prin nastere.

Altele, mai complexe si mult mai numeroase, se formeaza in decursul vietii acestuia, fiind dependente atat de particularitatile mediului extern, cat si de specificul starilor de necesitate existente deja, de modul de asimilare si sedimentare a lor.

Practic, ele nu sunt altceva decat stimularile externe care, actionand repetat asupra individului si satisfacandu-i anumite cerinte de autoreglare, au fost preluate, interiorizate, asimilate si transformate in conditii interne. Gradul de independenta fata de situatiile actuale este insa variabil si niciodata absolut.

Pornind de la acest mod de intelegere, Pantelimon Golu defineste motivatia ca "model subiectiv al cauzalitatii obiective, cauzalitate reprodusa psihic, acumulata in timp, transformata si transferata prin invatare si educatie in achizitie interna a persoanei."

Dupa opinia autorului citat, motivatia leaga persoana de lume si o mentine in sfera determinismului exterior, ceea ce este vital pentru existenta acesteia. Pe de alta parte, ea opereaza o anumita intrerupere in lantul cauzelor de afara, preluand, treptat, asupra ei functia de punct de comanda dominant in comportamentul persoanei.

Prin mecanismele sale de permeabilitate si de blocaj, motivatia creeaza persoanei sentimentul autodeterminarii, al manifestarii libere si spontane.

Desi considerarea motivatiei ca "model subiectiv al cauzalitatii obiective" aduce contributii importante in explicarea genezei motivatiei, trebuie sa tinem cont de faptul ca o asemenea explicatie este valabila doar pentru formele superioare ale motivatiei, nu si pentru cele inferioare (trebuintele biologice), care sunt innascute.

Din punct de vedere functional, motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrice a intregii sale dezvoltari psihice si umane.

Acesta inseamna ca selectarea si asimilarea, ca si sedimentarea influentelor externe se produc in functie de structurile motivationale ale persoanei. Astfel, motivatia sensibilizeaza diferit persoanele la influentele externe, le face mai mult sau mai putin permeabile la acestea; una si aceeasi influenta externa poate produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeasi persoana in momente diferite ale existentei sale.

In concluzie, motivatia, prin caracterul ei propulsator, rascoleste si reaseaza, sedimenteaza si amplifica materialul constructiei psihice a individului.

Deoarece exista tipuri extrem de diferite de motivatii, ca structura si functionalitate, complexitate sau rol (cum ar fi: trebuintele, motivele, dorintele, aspiratiile, interesele, convingerile, idealurile, conceptia despre lume si viata, etc.), exista si diferite functii ale acestora.

Printre functiile motivatiei enumeram:

- functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic.

De obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor, care au o dinamica deosebita: debuteaza cu o alerta interna, continua cu o agitatie crescanda, ajungand chiar la stari de mare incordare interna, pentru a se finaliza prin satisfacerea lor.

In aceasta faza, starea de necesitate dainuie dar nu declanseaza actiunea;

- functia de mobil sau de factor declansator al actiunilor efective.

Aceasta constituie motivul, definit ca fiind mobilul ce alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizata. Deoarece a identifica un motiv inseamna a raspunde la intrebarea "de ce?", motivul este cel care duce la declansarea actiunii;

- functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si selectiv.

Eficienta reglatorie a motivatiei este dependenta, in egala masura, de energizare si directionare.

Aceste functii ale motivatiei pot fi sintetizate prin referirea la cerintele pe care ar trebui sa le satisfaca o variabila pentru a putea fi considerata motivationala.

Astfel, o variabila are calitatea de variabila motivationala daca ea faciliteaza o anumita varietate de raspunsuri, daca slabeste (atenueaza) manifestarea anumitor reactii, in sfarsit, daca influenteaza insusirea unor noi forme de actiune.

Esential pentru motivatie este faptul ca ea instiga, impulsioneaza, declanseaza actiunea, iar actiunea, prin intermediul conexiunii inverse, influenteaza insasi baza motivationala si dinamica ei.

Motivatia are atat efecte cantitative, cat si efecte calitative.

Aceasta deoarece motivatia, ca factor care declanseaza actiunea subiectului, o orienteaza spre scop, permite prelungirea actiunii daca scopul nu a fost atins, sau, dimpotriva, decide incetarea ei odata cu realizarea scopului propus.

Efectele cantitative se manifesta prin faptul ca ea pune organismul in situatia de a trece, mai usor sau mai greu, la actiune, sub influenta stimularilor interne sau externe mai mult sau mai putin intense.

De asemenea, ea sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat, in ciuda obstacolelor mai mult sau mai putin dificile care urmeaza sa fie invinse.

Efectele calitative ale motivatiei se exprima prin aceea ca ea permite organismului sa treaca de la un scop la altul; totodata, motivatia faciliteaza ierarhizarea diferitelor scopuri posibile.