CONDITIONAREA BIOLOGICA SI PSIHOSOCIALA A COMPORTAMENTULUI JANDARMULUI

CONDITIONAREA BIOLOGICA SI PSIHOSOCIALA A COMPORTAMENTULUI JANDARMULUI

PROBLEME:

1. COMPORTAMENTUL JANDARMULUI IN ACTIVITATEA SI MISIUNILE SPECIFICE.

2. ROLUL MOTIVATIEI, AFECTIVITATII, ATENTIEI SI VOINTEI IN PROCESUL INDEPLINIRII MISIUNILOR. MODALITATI DE FORMARE SI DE EDUCARE A ACESTORA.

1. Comportamentul jandarmului in activitatea si misiunile specifice

Psihicul uman este un sistem specific care confera individului capacitatea de adaptare specifica prin comportamente si conduite adecvate, prin reactii de raspundere care il angajeaza sub toate aspectele - biologic, psihologic si social.

Indiferent de domeniul pe care il avem in vedere, psihologia este chemata sa descrie, sa explice si sa faca predictii asupra componentelor umane si, pe aceasta baza, sa intervina pentru a ameliora si optimiza cele mai diverse activitati ale omului. Cunoscand si explicand psihicul si componenta umana, constientizam atat potentele neexplorate ale omului, cat si limitele sale. In functie de interesele noastre, primele vor fi amplificate si utilizate efectiv, benefic, iar ultimele pot fi ameliorate sau inlaturate.

Din aceasta perspectiva, psihologia militara ofera temeiuri procesului de instruire si educare din Jandarmeria Romana punand la dispozitia comandantilor strategii eficiente de cunoastere specifica a oamenilor, de pregatire psihica a jandarmilor pentru emisiuni, de asistenta psihologica imediata, precum si pentru combaterea influentelor psihologice determinate de mediul extern.

Se cere psihologia militara, ca disciplina aplicativa, sa descrie, sa explice si sa faca predictii asupra starii si devenirii psihice a individului sau grupului militar, asupra comportamentului uman in activitati specifice de tip militar (comanda, instruire, misiune) si sa ofere strategii de influenta si control asupra acestora in vederea eficientizarii lor.

In sens larg, comportamentul     reprezinta reactia totala a unui organism, prin care el raspunde la o situatie traita, in functie de stimularile mediului si tensiunile sale interne, si ale carui miscari succesive sunt orientate intr-o directie semnificativa.

Premisa de la care pornim este ca, in ultima instanta, orice influentare a comportamentului unui individ se realizeaza prin psihicul sau, care este elementul specific al unui sistem mai larg bio - psiho - social denumit personalitate. Raspunsurile la solicitarile mediului si activitatea transformatoare asupra acestuia - ca manifestari comportamentale - sunt conditionate de resursele biologice si psihologice ale individului si se raporteaza intr-un fel sau altul la normele si valorile sociale, atunci cand comportamentul este rational, constient.

Este evident ca, in orice situatie, comportamentul uman depinde de potentiale biologice ale individului care sunt determinate prioritar de ereditate, varsta, sex, starea de sanatate si de odihna care, in fiecare moment, se concretizeaza in potentialul fizic al acestuia. In acelasi timp, aspectele de ordin biologic se regasesc in functionarea psihicului, existand o unitate indisolubila intre "soma" (organism) si "psiho" (psihic), ceea ce inseamna ca starea generala a organismului influenteaza starile organismului.

Psihicul, in relatia sa independenta, determina comportamentul uman prin componenta sa cognitiva (ceea ce stie individul), motivationala (ceea ce il determina sa aiba un comportament sau altul) si afectiva (semnificatia situatiei pentru echilibrul sau general).

Atunci cand avem in vedere componenta individului si specificul sau de activitate transformatoare asupra mediului in care traieste, aceasta se manifesta de regula, sub influenta normelor de conduita si a valorilor sociale acceptate. Toate aceste aspecte ne permit sa prezentam determinarea componentelor umane prin insasi modelul de functionare a psihicului, al carui principiu fundamental de organizare este cel al actiunilor.

Omul percepe permanent mediul extern si intern prin intermediul organelor de simt (analizatori); procesul psihic care se instituie este perceperea (luarea la cunostinta) si se realizeaza ca urmare a declansarii reflexului de orientare (R.O), dupa un program innascut, inscris in memoria speciei.

Raspunsul poate fi imediat, de tipul reactiei (clipitul pleoapelor, retragerii mainii in caz de arsura etc.) sau elaborat, de tipul activ constienta.

Primul tip de raspuns cuprinde actele comportamentale, involuntare (instinctive) care au caracter adaptativ, raspunzand necesitatilor vitale ale organismului si speciei (hranire, aparare, reproducere etc.) sau sunt componente automatizate ale activitatii care in urma exercitiului si invatarii s-au transformat din actiuni voluntare in stereotipuri dinamice si se inscriu in ceea ce generic denumim deprinderi. Stimulul declansator poate fi orice agent din mediul intern sau extern, destul de puternic pentru a fi receptionat de analizatori (perceput), cu precizarea ca nu numai aparitia, ci orice variatie suficient de puternica in volum, intensitate, durata sau tonalitate pot declansa o noua percepere.

In acest gen de raspuns este angajat segmentul semantic al sistemului nervos specializat in informarea si comanda reactiilor organismului executate spre diferiti factori de mediu. Acest sistem poseda cel mai mari posibilitati de receptionare si prelucrare a informatiilor, precum si de elaborare a unui numar infinit de programe de actiune, corespunzator varietatii nesfarsite a mediului natural si social. El sta la baza adaptabilitatii specific umane, care implica nu numai conformarea la cerintele mediului ci si transformarea acestuia in concordanta cu necesitatile sale.

Perceperea (luarea la cunostinta) alcatuieste nivelul primar al psihicului uman. Ea se poate defini in absenta controlului constient al individului si are ca urmare o reactie comportamentala inconstienta sau poate fi partial constienta, ca in cazul raspunsurilor automatizate care tin de deprinderi.

Totodata, informatia structurata la nivelul analizatorului poate reprezenta in continuare "materia prima" pentru un raspuns elaborat, constient si voluntar. In acest din urma caz, stimulii declansatori sunt mesaje receptionate sub forma unor imagini vizuale, structurate sonor, prepozitii etc. care implica procesul de constientizare ce se desfasoara in starea specifica de constienta si face posibila intelegerea, actului intelectual de decodificare semantica mijlocit de nerealizare.

Constientizarea implica, in primul rand, gandirea care antreneaza toate celelalte disponibilitati si functii psihice pentru a trece de la aparenta la esenta, de la forma la continut, de la particular la general si invers. Anumite date stocate in memorie sunt reactualizate in raport cu situatia si necesitatile prezente pentru a servi la recunoasteri, integrari si corelari conceptuale; motivatia habituala filtreaza influente extreme in functie de situatia concreta a individului, iar afectivitatea declansata la incidenta ------asupra motivatiei produce mobilizarea energetica a intregului organism, tensionarea sa cu efecte de atractie sau respingere, cautare sau evitare.

Prelucrarea psihica constienta presupune o serie de operatii (analiza, sinteza, comparare, clasificare, ordonare, generalizare, particularizare, evaluare, judecati, rationamente etc.) si se soldeaza cu produse psihice finite cum sunt: principii, reguli, criterii, convingeri, atitudini, decizii cu valoare practica.

Din perspectiva actionala, ceea ce ne intereseaza este produsul finit de tip scop al actiunii (decizie), care intr-un fel sau altul implica intr-un mod specific toate componentele si aspectele biologice, psihologice si sociale ale omului.

Determinarea biologica a comportamentului uman intervine la nivelul perceperii sub forma calitatii analizatorilor prin care individul uman ia cunostinta de aspectele semnificative ale mediului intern si extern, cat si in secventa urmarita, cea a constientizarii care se produc totdeauna intr-o anumita stare fizica a organismului, intr-un ansamblu de conditii interne active si la care se raporteaza ca procese psihice central gandirea, prin care este determinat scopul actiunii si sunt prefigurate rezultatele activitatii care va avea efect adaptativ.

Angajand experienta si cunostintele anterioare ale individului depozitate in memoria sa - imaginatia si resursele sale creative - gandirea se raporteaza la activitati prin stabilirea scopului (ce voi face ?), alegerea mijloacelor atingerii scopului (cu ce voi face?) , proiectarea scenariului actiunii - (cum voi face?) si anticiparea rezultatelor activitatii si valorii sale pentru echilibrul fiziologic, psihologic si social al individului. Atingerea scopului implica efortul voluntar, mobilizarea si concentrarea energiei psihice si fizice, un reglaj superior al comportamentului uman prin mecanisme verbale si o permanenta raportare la cunostintele, normele si valorile sociale pe care omul si le-a insusit in cursul existentei sale sociale specifice. Valoarea si semnificatia pe care o are activitatea proiectata a se desfasura se reflecta sub forma de trairi afective care se manifesta concomitent organic, psihic si comportamental si au rol in sustinerea energetica a activitatii.

Comportament voluntar, constient este caracteristica esentiala a omului. El este dirijat mintal si vizeaza interventii in ambianta, transformari si modificari de situatii in conformitate cu trebuintele si necesitatile individului. Activitatea umana dispune de constiinta scopului, este motivata specific de trebuintele sale, opereaza cu instrumente si este mereu perfectibila, deschisa creatiei. Actiunea si activitatea nu se refera la ceea ce este extern, observabil (motricitate, vorbire, gesturi), ci si la propriile lui stari interne, la relatiile cu mediul, la autoreglarea constienta a acestora.

Constiinta, ca instanta superioara a psihicului uman, nu epuizeaza intregul psihism al acestuia. Sub nivelul constiintei se situeaza subconstientul, ca zona in care intra memoria potentiala si ansamblul deprinderilor si operatiilor de care subiectul dispune. Subconstientul se afla in permanente raporturi cu constiinta din care provine si careia ii serveste ca o rezerva de informatii ce pot fi activate si actualizate prin procesul memoriei, ca si de acte si operatii automatizate, ca urmare a repetarilor frecvente, devenite deprinderi, care pot fi reluate oricand si trecute sub controlul constient.

La polul opus constiintei se situeaza inconstientul, un ansamblu de dispozitii stari si procese psihofiziologice care constituie psihismul bazal. El nu este constient, dar este implicat ca factor psihogen in comportament prin aceea ca reflecta predominant esenta ascunsa a fiintei umane, pornirile sale instinctuale, trebuintele, dorintele, starile afective, visele sale etc.

Inconstientul cuprinde schemele functionale mostenite prin ereditate in care se inscriu in primul rand instinctele, apoi acele procese primare si montaje ce se elaboreaza odata cu formarea si dezvoltarea Eu-lui.

Perceptia de sine - a propriei corporalitati (Eul corporal), a rolului si statutului social (Eul social), ca si definirea locului sau in lume, a sensului si semnificatiei vietii (Eul spiritual) - este hotaratoare in modul de a fi al omului , in imaginea de sine, ca viziune constienta (constiinta de sine) asupra propriei fiinte si a raportului cu ceilalti. Parcurgand succesiv mai multe etape, Eul se dezvolta pe parcursul vietii, fiind rodul tuturor experientelor acumulate ale subiectului in activitate si corelate fata de ceilalti. El este integratorul si coordonatorul agregatului de aptitudini, capacitati si atitudini care este personalitatea.

Comportamentul exprima omul in totalitatea atributelor, structurilor si volumul de care dispune acesta la un moment dat - nu potential, ci efectiv asa cum acesta traieste. Dorintele, sperantele, temerile, succesele sau insuccesele odata traite nu se volatilizeaza, ci se inscriu in subconstientul individului uman, in memoria sa afectiva care se reactualizeaza in situatiile similare cu cele anterior experimentate.

2. Rolul motivatiei, afectivitatii, atentiei si vointei in procesul indeplinirii misiunilor.

Modalitati de formare si de educare a acestora

Multitudinea si complexitatea misiunilor la care trupele de jandarmi sunt angajate, implica prezenta aspectelor de ordin psihologic si psihosocial, care isi pun amprenta asupra eficientei actiunilor intreprinse. Motivatia, afectivitatea, vointa si atentia, sunt procese psihice cu rol important in indeplinirea cu succes a misiunilor.

Motivatia pateu fi definita ca si totalitatea mobilurilor interne, ale conduitei, fie ca sunt innascute, fie ca sunt dobandite, constientizate sau nu, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte. Gama motivatiilor umane poate fi descrisa in suite de notiuni: trebuinta, impuls sau propensiune, dorinta, intentie, scop, aspiratie, ideal. Pentru obtinerea unor performante crescute, este necesar un fond motivational adecvat.

Din perspectiva comandantului de subunitate motivarea semnifica stimularea militarilor, cu diverse structuri de personalitate, cu trebuinte si interese diferite pentru a desfasura activitati eficiente. In procesul continuu de motivare intervin diferite conditii sociale care faciliteaza cristalizarea si actiunea motivelor. Aceste conditii sunt, pe de o parte, generale, referindu-se fie la nivelul dezvoltarii personale, la conceptia despre sine sau la nivelul si orientarea autoevaluarii, fie la contextul social in care este integrata o persoana, la cadrul structural in care se desfasoara activitatea vizata sau la cultura relatiilor si constiinta valorilor dominante in grup si societate.

Motivarea nu e sinonima cu motivatia. Motivatia reprezinta un ansamblu de factori sau imbolduri care declanseaza, energizeaza, mentin (intrerup) si directioneaza actiunile sau comportamentele unei persoane.

Diversitatea motivelor poate fi cuprinsa intr-o tipologie elaborata in functie de raporturile lor cu activitatea. Se disting astfel doua mari grupe de motivatii: intrinseci si extrinseci. Motivatia intrinseca (interioara) izvoraste din natura activitatii insasi, privita ca scop, valoarea si cadru de realizare personala. Motivatia extrinseca (exterioara) ia forma unei tensiuni subiective generate de factori din afara activitatii.

La randul ei, motivatia extrinseca este de doua tipuri: negativa si pozitiva. Motivatiile extrinseci negative se refera la evitarea unor lucruri neplacute care sunt asociate cu performante scazute (aversiune fata de sanctiuni - retrogradarea din grad sau functie, mutarea in alta unitate, arestul; critica sau penalizari; teama de esec; de pierdere a prestigiului). Motivatiile extrinseci pozitive reprezinta totalitatea acelor lucruri ce pot fi obtinute in urma desfasurarii unei activitati sau actiuni pentru care militarul considera ca trebuie sa depuna efort (dobandirea de beneficii cum ar fi promovare, premii, influenta, prestigiu).

Motivatia intrinseca este mai rezistenta in timp si la factori cu actiune contrara, isi creeaza propria baza generativa, are o puternica forta de declansare si mentinere a activitatii, duce la performante mai mari. Motivatia extrinseca actioneaza pe termenul scurt si solicita a permanenta improspatare pentru a compensa efectele de autoerodare. Motivatiile extrinseci doar in masura in care beneficiul sau penalizarea sau mentinute. De indata ce acestea dispar, performanta tinde sa scada. Cele doua tipuri de motivatii nu se exclud ci se completeaza reciproc. Activitatile complexe, creative , stimuleaza cu o probabilitate mai mare placerea de a munci, decat o activitate de rutina. Fiecare individ are un profil motivational general, relativ constant, produs in cursul experientei de viata. Motivatia difera de la un individ la altul, de la o situatie la alta.

Pentru obtinerea unor performante ridicate, comandantii de subunitati trebuie sa dezvolte la subordonati un complex motivational in care motivatia intrinseca sa aiba un loc central, dar sa existe totodata, motivatie extrinseca pozitiva ca sursa suplimentara de stimulare, in timp ce motivatia extrinseca negativa sa ocupe o pozitie marginala, recurgandu-se la ea doar foarte rar.

Succesul unei actiuni depinde in foarte mare masura de motivatia care o sustine. Pentru influentarea motivatiei pe parcursul pregatirii pentru lupta, comandantul de subunitate trebuie sa aiba in vedre urmatoarele aspecte:

sa orienteze interventiile in raport cu stadiul dezvoltarii complexelor motivationale la fiecare militar si misiunile ce le are de executat (aceasta presupune o buna cunoastere a subordonatilor);

sa tina cont de faptul ca motivarea militarilor pentru a desfasura misiuni eficiente nu se realizeaza prin indemnuri si amenintari; aceasta presupune intelegerea necesitatii de a de instrui, proiectarea situatiilor ce pot aparea in lupta si, pe aceasta baza, stabilirea modalitatilor de instruire in timp de pace;

sa valorifice aptitudinile militarilor;

sa trezeasca la subordonati interesul pentru cunoastere;

sa creeze un echilibru intre motivatiile individuale si cele de grup;

sa invete militarii sa-si formuleze scopuri in functie de posibilitatile lor de actiune si de solicitarile mediului militar.

Pentru formarea unor complexe motivationale eficiente nu poate fi recomandata o solutie unica. Formarea unui complex motivational dominat de motivatii intrinseci reprezinta un proces de dezvoltare individuala si colectiva.

Oricarei misiuni ii sunt caracteristice scopuri concrete ce trebuie urmarite, caracterul si complexitatea situatiei operative, fortele, mijloacele si procedeele de actiune, toate aceste elemente gasindu-se intr-o stransa interdependenta. In cadrul pregatirii militarilor in termen pentru o anumita misiune se impune prezentarea scopurilor concrete, a situatiilor operative, a procedeelor de actiune. Aceste minime informatii contribuie pe de o parte la asigurarea optim-ului motivational necesar desfasurarii actiunii, iar pe de alta parte la reducerea starilor de tensiune generate de situatii necunoscute. Volumul informational depinde si de tipul de personalitate al militarilor in termen. Se impune de asemenea prezentarea starii de periculozitate a misiunii intr-o maniera cat mai realista, accentuarea sau subaprecierea acesteia poate avea implicatii negative deosebite, in planul mobilizarii psihice pentru executarea misiunii.

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de expresii emotionale (gesturi, mimica) si printr-o traire subiectiva. Ele cuprind procesele emotionale primare (dispozitii organice si afective), emotiile propriu-zise, dispozitiile afective si sentimentele. Sentimentele dobandesc statutul de vectori motivationali ai conduitei pentru ca ele includ elementul de directionare - referinta la persoane, idei, evenimente - si de mobilizare energetica. Impulsul si starea afectiva in relatiile lor dinamice sunt cand cauza, cand efect.

Pe fondul unei situatii tensionale si de risc crescut apar o serie de emotii: neliniste, teama, frica si chiar panica. Aceste emotii pot avea un rol energizant, mobilizator dar in momentul in care intensitatea lor depaseste o anumita limita pot avea un rol inhibitor cu repercursiuni negative asupra rezultatelor misiunii. In acest caz totul depinde de capacitatea de stapanire de sine.

Un militar in termen cuprins de frica are dificultati in ceea ce priveste concentrarea atentiei, zonele de perceptie se ingusteaza, scapa lucruri elementare din vedre, apar greutati chiar in aprecierea justa a situatiei operative obisnuite, actiunile si miscarile scapa de sub controlul constiintei. Exista persoane la care sentimentul de frica a mobilizat vointa. Deci, rezulta ca daca accentul este pus pe pericol, risc, pe incapacitatea de al invinge pe adversar, emotia va fi de frica, daca insa atentia se va concentra asupra mijloacelor de a face fata dificultatilor, va destepta sentimentul de incredere, curaj, indrazneala, ceea ce va conduce la indeplinirea cu succes a misiunii.

Pregatirea afectiva a militarilor consta in educarea unor sentimente si convingeri, atitudini si conduite morale prin discutii individuale si de grup, analiza comportamentului unor militari, dezbateri tematice, vizionarea unor spectacole, auditii muzicale.

Atentia este procesul psiho-fiziologic care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii psihice a sarcinilor si adaptarii comportamentului la dinamica motivelor si scopurilor persoanei. Atentia este o conditie primara pentru desfasurarea proceselor de cunoastere, a celor de autoanaliza si autoevaluare si a comportamentelor motorii. In functie de prezenta sau absenta intentiei de a fi atent, a scopului si efortului voluntar, atentia poate fi voluntara si involuntara (spontana). Strans legata de atentie este vigilenta ca si stare activizanta a atentiei. Atentia unei persoane se diferentiaza pe baza unor insusiri (concentrare, volum, stabilitate, mobilitate, distributivitate) care se dezvolta in functie de structura activitatii desfasurate predominant, experienta, motivatie, valorificand si potentialurile innascute.

Volumul atentiei se exprima prin numarul de elemente inregistrate de subiect " dintr-o privire". Concentrarea atentiei consta in rezistenta la agenti perturbatori si mentinerea focalizarii ei, sustinuta energetic de factori motivationali si afectivi. Stabilitatea atentiei releva durata mentinerii neintrerupte si intensive a focalizarii, realizat intentionat cu intervale scurte de timp. Distributivitatea atentiei se caracterizeaza prin numarul de actiuni sau de activitati pe care o persoana le poate efectua simultan, fara ca una sa interfereze prea mult cu celelalte.

In ceea ce priveste atentia, aceasta poate fi educata in sensul stabilitatii ei , mai ales in sarcinile de munca efectuate in conditii de monotonie. De asemenea, distributivitatea atentiei, este antrenabila mai ales la persoanele cu un tip de activitate nervoasa superioara, puternic echilibrat, mobil, in contextul existentei unor stiluri cognitive flexibile. Educarea atentiei se realizeaza prin exercitii de concentrare din sistemul yoga si exercitii de atentie cu tinta miscatoare.

Vointa se defineste ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale si constand in actiuni de mobilizare si concentrare a energiei in vederea depasirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite. Vointa poate fi puternica in absenta unor scopuri clare si fara ca anterior sa fi existat perioade de antrenament in lupta cu obstacolele. Temeiul formarii vointei este munca, sub toate formele ei: fizica, culturala, intelectuala, organizatorica, sociala. Treptat, se dobandesc anumite calitati ale vointei care caracterizeaza capacitatea de efort voluntar a unei persoane, cele mai importante fiind:

puterea de vointa - intensitatea efortului pe care subiectul, confruntandu-se cu obstacolele importante, isi urmareste scopurile.

independenta se exprima in tendinta constanta de a lua hotarari pe baza chibzuintei proprii. Nu se confunda cu lipsa de receptivitate fata de opiniile celor din jur;

perseverenta presupune realizarea efortului voluntar o perioada indelungata de timp, chiar si in conditiile in care aparent nu ar fi posibil continuarea activitatii. Opusul perseverentei este incapatanarea care este o insusire negativa a vointei;

promptitudinea luarii hotararii consta in rapiditatea cu care omul delibereaza intr-o situatie complexa si urgenta si adopta hotararea cea mai potrivita. O asemenea calitate a vointei se sprijina pe rapiditatea si profunzimea gandirii, pe increderea in sine si curaj si pe experienta personala in confruntarea cu astfel de situatii.

Asumarea de responsabilitati, raspunderi, sistemul recompensa-pedeapsa, jocurile de decizie, analiza rezultatelor sunt modalitati de educare a calitatilor vointei.

In concluzie, putem afirma ca, in cazul motivatiei extrinseci este necesar sa avem in atentie "optimum-ul motivational", insa pentru a creste randamentul intr-o activitate, este important sa insistam asupra motivatiei cognitive intrinseci. Frica, teama, anxietatea sunt un fel de autointariri negative care produc energetic o supramotivare perturbatoare cu efecte de blocaj. Curajul implica nu absenta fricii ci stapanirea si depasirea ei. In timpul misiunilor ce-i revin, un militar in termen trebuie sa dea dovada de maturizare afectiva, de stabilitate afectiva, avand in vedere ca starile afective prezinta valoare motivationala.