Reglementari legale privind medierea in Romania si implicatiile acestora asupra gestionarii conflictelor de munca in organizatii

Reglementari legale privind medierea in Romania si implicatiile acestora asupra gestionarii conflictelor de munca in organizatii

Demersul cu privire la mediere si acceptiunea legislativa noua a acestui termen privind gestionarea conflictelor in organizatii se constituie intr-o incursiune in cadrul legal din domeniul rezolvarii, prin mediere, a conflictelor de munca, descrie structurile organizatorice si modul de functionare a acestora si evalueaza aplicarea medierii in domeniul conflictelor de munca de la aparitia Legii nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca pana in prezent .

Evaluarea functionarii sistemului de solutionare prin mediere a conflictelor de munca, sistem creat in baza Legii nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, a fost realizata cu ajutorul actorilor implicati in acest domeniu: organizatii sindicale si patronale precum si autoritati publice.

Cercetarea s-a bazat atat pe documentare, cat si pe cercetare de teren. Aceasta a avut o sectiune calitativa constand in 10 interviuri cu reprezentantii angajatorilor si grup-focus cu confederatiile sindicale si o abordare cantitativa bazata pe chestionar.

Concluziile studiului releva ca :

dezvoltarea serviciului de mediere in domeniul conflictelor de munca presupune completarea cadrului legal, astfel incat acesta sa prevada proceduri clare si transparente privind calificarea, selectia si numirea mediatorilor;

increderea partenerilor sociali in serviciul de mediere presupune ca serviciul de mediere sa fie oferit de persoane calificate, independente (neutre si impartiale) cu o reputatie nestirbita;

dezvoltarea serviciului de mediere in domeniul conflictelor de munca presupune ca partile (angajati si angajatori) sa cunoasca medierea, principiile acesteia si nu in ultimul rand, drepturile si obligatiile pe care le au pe parcursul procedurii de mediere.

Eficienta serviciului de mediere ar putea fi substantial sporita daca partenerii sociali ar avea dreptul de a alege metoda de solutionare amiabila a conflictului de munca dintre metodele prevazute de lege - conciliere, mediere si arbitraj - , in functie de propriile nevoi.

Medierea constituie o metoda de rezolvare a disputelor, un proces structurat, in care o a treia parte, neutra si impartiala, fara putere de decizie in ceea ce priveste solutia rezultata, asista partile in vederea gasirii propriilor solutii si ajungerii la un acord in beneficiul ambelor parti prin care sa se rezolve disputa

Principiile de baza ale medierii sunt: caracterul voluntar, acceptul in cunostinta de cauza, autodeterminarea, impartialitatea, neutralitatea si confidentialitatea.

Caracterul voluntar - este principiul conform caruia partile sunt libere sa decida daca accepta procesul de mediere si acordul rezultat. Partile se pot retrage oricand din procesul de mediere, fara sa suporte nici un fel de consecinte.

Acceptul in cunostinta de cauza - este principiul care afirma dreptul partilor de a fi informate cu privire la procesul de mediere, inainte de a accepta participarea la mediere sau termenii unui acord rezultat.

Autodeterminarea - este principiul care afirma dreptul si capacitatea partilor de a-si defini propriile probleme, nevoi si solutii.

Impartialitatea - este principiul care afirma dreptul partilor la un proces de mediere corect, fara partinire.

Neutralitatea - mediatorul nu are nici o legatura si nici un conflict de interese fata de parti si fata de subiectul disputei.

Confidentialitatea - este principiul care garanteaza confidentialitatea informatiilor primite de mediator de la partile in disputa.

Medierea mai poarta denumirea de negociere asistata, in care o a treia parte, neutra, impartiala si acceptata de catre parti - mediatorul - ajuta partile, in cadrul unei intalniri directe, sa ajunga la o solutie comuna, acceptata in beneficiul reciproc. Astfel, medierea face parte din metodele care conduc la o solutie de tip castig - castig, solutie ce apartine partilor, mediatorul neavand autoritate de decizie in privinta acesteia, rolul sau fiind doar de a conduce procesul de mediere.

Dintre avantajele pe care le ofera medierea, ca metoda de solutionare a disputelor, relevam faptul ca:

medierea constituie o procedura informala;

medierea este mai putin costisitoare decat un proces in instanta;

medierea este confidentiala;

timpul de rezolvare a disputei este mult redus, fata de cel al rezolvarii in instanta;

medierea este o procedura mai productiva decat procedura judecatoreasca;

sedinta de mediere poate fi programata in functie de timpul si programul partilor.

Ca metoda de rezolvare a disputelor, in care partile negociaza fiind asistate de un mediator, in vederea gasirii unei solutii reciproc avantajoase, medierea si-a gasit, in mod natural, locul de aplicare si s-a dovedit utila in multe tipuri de dispute ca, spre exemplu, in relatiile de familie, la locul de munca, in conflictele de munca, in disputele purtate in domeniul afacerilor si finantelor, in relatiile de vecinatate etc.

Medierea se poate aplica in dispute interpersonale (la nivel individual), in dispute care se manifesta in cadrul unui grup de persoane sau in cel al unei organizatii, precum si in dispute ale diferitelor grupuri de persoane.

Utilitatea medierii si avantajele sale au condus la aplicarea medierii si in cadrul programelor publice, in care autoritatile au sustinut introducerea medierii ca metoda de solutionare a disputelor. Astfel de programe publice au ca scop solutionarea disputelor din comunitate, din scoli etc., domenii in care exista un interes general de prevenire si de stingere a conflictelor, in beneficiul unei comunitati si al societatii, in general.

Medierea si-a gasit aplicabilitatea si in relatie cu sistemul judiciar. Astfel, partile unui litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata, la recomandarea judecatorului sau din proprie initiativa, pot apela la mediere, in vederea rezolvarii amiabile a disputei. De regula, in acest caz, exista o serie de proceduri speciale care prevad cum sa se intervina pe parcursul procedurilor judiciare pentru solutionarea prin mediere a disputelor .

Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator

In expunerea de motive cu privire la Proiectul de lege privind medierea si profesia de mediator, Initiatorul legii, Ministerul de Justitie, a evidentiat importanta si necesitatea aparitiei unei astfel de legi, in contextul integrarii Romaniei la Uniunea Europeana si al armonizarii legislatiei nationale cu cea a statelor membre.

Prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea si profesia de mediator clarifica conceptul de mediere - metoda de solutionare a conflictelor, principiile care stau la baza medierii si domeniul si procedura de aplicare. Totodata, legea asigura calitatea serviciului de mediere prin stabilirea conditiilor de autorizare a mediatorilor, conditiilor de formare profesionala a mediatorilor si de exercitare a profesiei de catre acestia.

Inca din primul articol al legii se defineste medierea ca ".modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializata in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate".

Asa cum se prevede in art. 2, alin 1 din lege, domeniul de aplicare a medierii este foarte vast, medierea gasindu-si aplicabilitate in numeroase tipuri de conflicte - ".orice conflicte in materie civila, comerciala, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege" .

Legea prevede, prin dispozitii speciale, posibilitatea aplicarii medierii in domeniul protectiei consumatorilor: "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile si conflictelor din domeniul protectiei consumatorilor, in cazul in care consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectarii clauzelor contractuale ori a garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si agentii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute de legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor" (art. 2, alin 2).

Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele referitoare la statutul persoanei precum si alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege.

Avand in vedere necesitatea promovarii medierii si educarii partilor in disputa, Legea prevede ca organismele cu atributii in solutionarea disputelor sa se implice in dezvoltarea aplicarii medierii in Romania. Astfel, prevederile art. 6 din Lege stipuleaza ca "Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale vor informa partile asupra posibilitatii si avantajelor folosirii procedurii medierii si le pot indruma sa recurga la aceasta pentru solutionarea conflictelor dintre ele"

Principiile medierii (caracter voluntar, impartialitate, neutralitate, confidentialitate, autodeterminare) sunt stipulate in Capitolul I al Legii si reluate si dezvoltate in Capitolul V - "Procedura medierii" .

In vederea stabilirii unui standard de calitate al serviciului de mediere, Legea prevede, in Capitolul II, "Profesia de mediator", ca mediatorii trebuie sa aiba pregatirea si experienta necesare desfasurarii activitatii de mediere. Mediatorii sunt autorizati de catre Consiliul de mediere, in vederea desfasurarii activitatii lor specifice. Pentru a putea profesa, un mediator trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a)       sa aiba capacitate deplina de exercitiu;

b)      sa fie absolvent cu studii superioare;

c)      sa aiba o vechime in munca de cel putin 3 ani sau sa fi absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere;

d)      sa fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati;

e)      sa aiba o buna reputatie si sa nu fi fost condamnat, definitiv, pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;

f)        sa fi absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, cu exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master in domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de mediere;

g)      sa fie autorizat ca mediator, in conditiile prezentei legi.

Formarea profesionala a mediatorilor este asigurata, de catre furnizorii de formare profesionala - special autorizati in acest scop, conform legislatiei in vigoare -, prin organizarea cursurilor de specialitate in domeniul formarii profesionale a adultilor precum si de catre institutiile de invatamant superior acreditate. Consiliul de mediere va elabora standardele de formare in domeniu si va autoriza programele de formare, in conformitate cu standardul ocupational al mediatorului, cu precizarea ca mediatorul este clasificat ca ocupatie in Romania si este inregistrat in COR, inclusiv cu un Standard ocupational.

Drept consecinta, Legea a prevazut un sistem de asigurare a calitatii serviciului de mediere prin stabilirea unor reguli referitoare la conditiile de formare profesionala a mediatorilor si de autorizare a activitatii acestora.

Totodata, Legea prevede drepturile si obligatiile mediatorului, raspunderea acestuia, modul de organizare si exercitare a activitatii sale.

Consiliul de mediere este organismul prevazut de Lege care, prin atributiile sale, asigura calitatea serviciului de mediere in Romania. In acest scop, Consiliul are prevazute, ca atributii: elaboreaza standardele de formare in domeniul medierii, avizeaza programele de formare profesionala a mediatorilor, autorizeaza mediatorii, intocmeste si actualizeaza tabloul mediatorilor autorizati, adopta Codul de etica si deontologie profesionala a mediatorilor autorizati, precum si normele de raspundere disciplinara a acestora etc.

Se poate considera ca rolul Consiliului - garant al calitatii serviciului de mediere - este acela de a apara interesele beneficiarilor acestui serviciu. Acesti beneficiari sunt partile in disputa care apeleaza la mediere. In consecinta, Consiliul nu poate reprezenta interesele mediatorilor autorizati - art. 20 lit.a din Lege - , deoarece acesta este un atribut al organizatiilor profesionale ale mediatorilor. Iata de ce, in opinia noastra, rolul Consiliul de mediere trebuie clarificat, in sensul ca acesta sa nu poata fi substituibil unor organizatii profesionale.

Legea nr. 192/2006 este prima reglementare din Romania care stabileste cadrul legal de aplicare a medierii in relatie cu sistemul judiciar.

Legea prevede ca principiu dreptul partilor de a apela la mediere atat inainte de declansarea unui proces in instanta, cat si dupa declansarea acestuia.

In ceea ce priveste modalitatea de solutionare prin mediere a unui conflict aflat pe rolul instantelor de judecata, Legea reglementeaza acest subiect in Sectiunea a V-a a celui de-al cincilea capitol. Astfel, se prevede ca medierea poate avea loc la initiativa partilor sau la recomandarea instantei, partile putand solutiona, prin mediere, numai o parte sau toate problemele care fac obiectul litigiului.

Pe durata desfasurarii medierii, dar nu mai mult de 3 luni, cursul perimarii cererii de chemare in judecata este suspendat.

Legea prevede un "stimulent" pentru solutionarea, prin mediere, a conflictului dedus judecatii, prin restituirea taxei de timbru platite la investirea instantei, in cazul solutionarii conflictului prin mediere.

Legea cuprinde dispozitii speciale pentru rezolvarea, prin mediere, in cazul unui litigiu civil aflat pe rolul instantelor de judecata, a conflictelor de familie si a cauzelor penale.

Legea  privind medierea si organizarea profesiei de mediator prevede ca, in cazul conflictelor de munca, se aplica dispozitiile speciale referitoare la mediere, existente in aceasta materie. Astfel, art. 73 alin 2 stipuleaza ca  " Medierea conflictelor de munca ramane supusa dispozitiilor prevazute de legile speciale".

In concluzie, relevam faptul ca Legea privind medierea si organizarea profesiei de mediator reprezinta un suport legal eficient pentru dezvoltarea aplicarii medierii in Romania si un reper pentru reglementari viitoare ale medierii pe domenii de aplicare.

In prezent, solutionarea prin mediere a conflictelor de munca este reglementata prin Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si prin contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007-2010. Aceste prevederi legale reprezinta dispozitii legale speciale pentru materia rezolvarii, prin mediere, a conflictelor de munca.

Cadrul legal mentionat se completeaza cu dispozitiile Legii nr.192/2006 privind medierea si profesia de mediator, care reprezinta legea generala in materie.

Legea privind solutionarea conflictelor de munca face o clasificare a conflictelor de munca in doua mari categorii:conflictele de interese si conflictele de munca.

Principala diferenta intre cele doua tipuri de conflicte definite de lege se face in functie de criteriul sursa (cauza) conflictului, astfel:

in cazul conflictelor de interese, sursa conflictului o reprezinta tensiunile dintre parti legate de inceperea, desfasurarea si incheierea negocierilor colective;

in cazul conflictelor de drepturi, sursa conflictului o reprezinta incalcarea unor drepturi prevazute prin contracte colective sau individuale de munca sau incalcarea legii de catre una dintre parti.

In functie de cele doua tipuri de conflict de munca, partile implicate in conflict pot fi:

in cazul conflictelor de interese: organizatii sindicale vs organizatii patronale (la nivel de unitate, grupuri de unitati, ramuri sau la nivel national);

in cazul conflictelor de drepturi: organizatii sindicale vs organizatii patronale (la nivel de unitate, grupuri de unitati, ramuri sau la nivel national) sau angajat vs angajator.

Din punctul de vedere al analizei Societatii Academice Romane[2], importanta acestei clasificari introdusa prin legea privind solutionarea conflictelor de munca rezida in aceea ca legea prevede modalitati diferite de solutionare a conflictelor de munca pentru fiecare tip de conflict, din cele doua mentionate anterior. Astfel:

in cazul conflictelor de interese, modalitatile de solutionare prevazute de lege sunt: concilierea (etapa obligatorie), medierea si arbitrajul

in cazul conflictelor de drepturi, legea face referire la procedura speciala de solutionare prin apelarea la justitie (solutionare prin hotarare judecatoreasca).

In cazul conflictelor de interese - din coroborarea prevederilor Legii nr.192/2006 privind medierea si profesia de mediator(legea generala), care     la art. 73 alin 2 stipuleaza ca " Medierea conflictelor de munca ramane supusa dispozitiilor prevazute de legile speciale" si din cele ale Legii nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (legea speciala) - , solutionarea prin mediere a conflictelor de munca care se circumscriu sferei conflictelor de interese, este supusa dispozitiilor art. 26-31 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.

In cazul conflictelor de drepturi - legea speciala (nr. 168/1999) nu contine nici un fel de prevederi cu privire la solutionarea prin mediere a acestor tipuri de conflicte. In consecinta, potrivit regulii de interpretare logica "exceptiile sunt de stricta interpretare", legea speciala, constituind exceptia, este de stricta interpretare. Astfel, dispozitiile legii speciale referitoare la solutionarea prin mediere a conflictelor de interese nu se aplica si in cazul conflictelor de drepturi. In cazul conflictelor de drepturi se aplica legea generala privind medierea si profesia de mediator. In concluzie, solutionarea prin mediere a conflictelor de munca care se circumscriu sferei conflictelor de drepturi este supusa dispozitiilor Legii nr.192/2006 privind medierea.

Solutionarea prin mediere a conflictelor de munca care se circumscriu sferei conflictelor de interese este reglementata prin Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.

Legea prevede ca, in cazul conflictului de interese, partile trebuie sa incerce sa rezolve amiabil disputa dintre ele: prin conciliere care este o etapa cu caracter obligatoriu si, facultativ, prin mediere sau arbitraj.

Drept consecinta, medierea constituie o metoda de solutionare a conflictelor de interese cu caracter facultativ, care decurge din caracterul voluntar al medierii, conform caruia partile sunt libere sa decida daca accepta procesul de mediere si acordul rezultat.

In cazul in care partile aleg, de comun acord, sa solutioneze conflictul prin mediere, cei implicati in gestionarea conflictului trebuie sa-si alega un mediator.

Mediatorii sunt alesi, de comun acord, de catre partile aflate in conflict de interese, dintre persoanele care au calitatea de mediator.

Persoanele care au calitatea de mediator se stabilesc anual si se regasesc pe o lista aflata la fiecare Directie Judeteana de Munca.

Conform legii, mediatorii sunt numiti, anual, de ministrul MMFES, cu acordul Consiliului Economic si Social - CES - (art. 27, alin 2 din Lege).

Nu exista o procedura clara, scrisa, care trebuie avuta in vedere la intocmirea listei de mediatori pentru conflictele de interese S-a constatat ca, in practica, MMFES aplica procedura pentru numirea arbitrilor si in cazul numirii mediatorilor (Ordin Nr. 198/358 din 14 martie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de lucru a Comisiei de arbitraj al conflictelor de interese).

Astfel, MMFES solicita, in scris, directiilor de munca judetene sa comunice lista persoanelor care vor fi desemnate ca mediatori. Directia de munca judeteana se adreseaza, in scris, organizatiilor sindicale si patronale pentru a desemna persoane din interior, in vederea inregistrarii acestora in lista anuala a mediatorilor.

Directia judeteana intocmeste o lista cu propunerile organizatiilor sindicale si patronale si cu proprii functionari, pe care ii propune ca mediatori. Listele judetene se centralizeaza la nivelul MMFES, la Directia de legislatie care intocmeste lista la nivel national, in baza listelor judetene. Aceasta lista este comunicata Consiliului Economic si Social pentru aviz si, dupa obtinerea avizului acestuia, ministrul numeste, prin ordin, mediatorii in conflictele de munca.

Un fapt anormal ne apare ca fiind acela ca nici legea, nici contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, care reglementeaza procedura de mediere a conflictelor de interese, nu prevad conditii pentru dobandirea calitatii de mediator in conflictele de munca.

Drept consecinta, potrivit practicii existente din anul 1999, pentru a fi mediator, singura conditie este de apartenenta.. Astfel, mediatorul trebuie sa fie membru al unei organizatii sindicale, patronale sau functionar public din cadrul directiilor judetene de munca.   

Standardul ocupational al mediatorului, care prevede competentele necesare pe care trebuie sa le dobandeasca o persoana pentru a profesa ca mediator, exista din anul 2000, profesia de mediator fiind reglementata prin Legea nr.192/2006 privind medierea si profesia de mediator. Cu toate acestea, pentru a fi mediator si a putea solutiona prin mediere conflictele de munca circumscrise sferei conflictelor de interese, nu trebuie sa indeplinesti nici un fel de conditii de pregatire de specialitate ca mediator sau experienta.

Procedura rezolvarii prin mediere a conflictelor de interese este stipulata in Legea nr. 168/1999. Potrivit acestei proceduri, medierea este o metoda de solutionare facultativa a conflictelor de interese. Drept consecinta, partile sunt libere sa decida daca accepta procesul de mediere si acordul rezultat. De asemenea, partile se pot retrage, oricand, din procesul de mediere, fara sa suporte niciun fel de consecinte.

Conform art. 30 din Lege, la incheierea misiunii sale, mediatorul are obligatia sa intocmeasca un raport cu privire la situatia conflictului de interese, sa isi precizeze parerea cu privire la eventualele revendicari ramase nesolutionate. Legea prevede ca raportul mediatorului va fi transmis fiecarei parti, precum si MMFES. In opinia noastra, aceasta prevedere legala incalca unul dintre principiile fundamentale ale medierii - confidentialitatea. Principiul confidentialitatii garanteaza partilor in disputa pastrarea confidentialitatii informatiilor dezvaluite mediatorului pe parcursul procesului de mediere.

Potrivit art. 28 din Lege, medierea nu poate dura mai mult de 30 de zile de la data la care mediatorul a fost numit si a acceptat aceasta misiune. Sanctiunea pentru depasirea termenului este incetarea medierii si trecerea la urmatoarea etapa legala de solutionare a conflictului. Se poate considera ca, data fiind complexitatea conflictelor de interese, termenul de 30 de zile poate fi, in anumite situatii, un termen relativ scurt. Daca partile in conflict vor sa lucreze impreuna in vederea gasirii unor solutii in beneficiul ambelor, iar subiectele in discutie au implicatii asupra mai multor actori ai conflictului, care nu sunt parti in conflict, timpul afectat medierii poate depasi 30 de zile. Relevam faptul ca Legea generala privind medierea si profesia de mediator, stabileste ca, in cazul in care partile conflictului decid, de comun acord, sa solutioneze litigiul prin mediere, judecata se poate suspenda pentru un termen de maximum 3 luni, timp pe care partile implicate il pot afecta solutionarii prin mediere a disputei.

Tot in opinia noastra, atat timp cat procesul de mediere este voluntar, sanctiunea prevazuta la art. 28 din lege, in cazul depasirii termenului de 30 de zile este ridicola. Caracterul voluntar da dreptul partilor de a se retrage oricand din procesul de mediere fara sa suporte nici un fel de consecinte. De altfel, care ar putea fi consecintele incetarii medierii in conditiile in care aceasta nu a condus la un acord al partilor in 30 de zile? In cazul in care partile, se indreapta spre o solutie si au nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la un acord care sa fie eficient (in sensul de fi realist, aplicabil ca solutie etc.) si sunt dispuse sa lucreze impreuna, dar au depasit termenul de 30 de zile, ele sunt obligate, prin lege, sa inceteze procesul de mediere si sa treaca la urmatoarea etapa de solutionare a conflictului. Urmatoarea etapa de solutionare poate fi arbitrajul care, la randul sau, este facultativ. In cazul in care partile nu sunt de acord cu arbitrajul, organizatia sindicala are dreptul sa intre in greva. Una din consecintele incetarii fortate a medierii poate fi greva.

Solutionarea prin mediere a conflictelor de munca care se circumscriu sferei conflictelor de drepturi este supusa dispozitiilor Legii nr.192/2006 privind medierea si profesia de mediator.

Legea prevede, ca principiu, dreptul partilor de a apela la mediere atat inainte de declansarea unui proces in instanta cat si dupa declansarea acestuia.

In consecinta, partile aflate in conflict - organizatii sindicale si patronale, in cazul incalcarii de catre o parte a legii sau a unui contract colectiv de munca - angajatul si angajatorul, in cazul in care sunt in disputa subiecte care privesc un contract individual de munca sau legea - , pot apela la mediere atat inainte de declansarea unui proces in instanta, cat si dupa declansarea acestuia.

Calificarea mediatorilor si procedura rezolvarii prin mediere a conflictului se fac in conformitate cu dispozitiile Legii nr.192/2006 privind medierea si profesia de mediator.

Organizarea sistemului actual de solutionare amiabila a conflictelor colective de munca in Romania este in vigoare inca din anul 1999. Nu existat, insa, pana la studiul realizat de catre APM si SAR, o evaluare a modului in care au fost puse in practica prevederile legale, ce functioneaza si ce nu, precum si motivele care determina starea actuala. Desi, in general, in Europa, partenerii sociali privesc favorabil organizarea sistemelor de solutionare a conflictelor din statele nationale, Romania este una dintre putinele tari care se evidentiaza prin atitudinea negativa atat a angajatorilor, cat si a sindicatelor fata de reglementarile existente la nivel european . Necesitatea reformarii sistemului de solutionare amiabila este evidenta, iar studiul de fata incearca sa ofere un punct de plecare ancorat in realitate pentru gasirea unor solutii realiste si functionale.