Personalitatea - sistem integral supraordonal

Personalitatea - sistem integral supraordonal

- acceptiuni ale termenului de personalitate

- dimensiunea personalitatii: temperament, aptitudini, caracter

- Eul in raport cu personalitatea si constiinta. Natura psihologica a Eului

(Golu Mihai, Bazele psihologiei generale pag 645-712

Zlate Mielu, Eul si personalitatea pag 103-121)

Termenul personalitate, cu radacini in persona, in pofida faptului ca are un caracter foarte abstract, a intrat in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri. In latina clasica se folosea numai cuvantul persona, care, initial, insemna masca, aparenta. Treptat, sensul termenului s-a intregit conferindu-i-se functia de a reprezenta si actorul din spatele mastii. Astfel, persona a ajuns sa exprime reunirea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe. Termenul a fost apoi asociat si cu aspectele diferentiale, folosindu-se pentru a desemna un om important (personaj, paroh). De asemenea, biserica l-a introdus in limbajul religios pentru a distinge si nominaliza cele trei entitati ale Sfintei Treimi.

Dupa aprecierea lui G. Allport, cea mai relevanta definitie a temenului persona a fost formulata de Boethius (sec VI): persoana este o substanta individuala de natura rationala.

In prezent exista trei termeni: individ, persoana, personalitate.

Individ - acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice - innascute sau dobandite - care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Temenul individ se atribuie tuturor organismelor vii. Fiind o entitate biologica si o unitate structural si functional indivizibila, omul este, primordial, un individ.

Persoana am legat-o de manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala data, manifestare care se subordoneaza unui anumit rol.

Personalitatea am asociat-o cu mecanismul si logica generala de organizare si integrare in sistem generic supraordonat a componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale. Persoana si personalitatea sunt determinantii pe care ii atribuim exclusiv omului.

Conceptul de personalitate apare ca integrator semantic de ordin superior, el coordonand si coreland functional-dinamic continuturile notiunilor referitoiare la multitudinea comportamentelor bioconstitutionale, a proceselor, starilor si conditiilor psihice particulare si a comportamentelor socio-culturale.

Sinteza conceptuala ne obliga sa nu hipostaziem perceptia, memoria, gandirea etc, transformandu-le in realitati sui generis, de sine statatoare, ci sa le consideram permanent ca manifestari si dimensiuni ale unui sistem integral supraordonat - personalitatea. Termenul de personalitate se foloseste in acceptiuni foarte diferite, dobandind astfel un caracter inalt polisemic. Deosebirile semantice se evidentiaza in cadrul principalelor discipline socio-umane care si-l include in sistemul lor conceptual: sociologia, politologia, etica, istoria, pedagogia, psihologia (care opereaza cu termenul de personalitate in referirea sa la orice om normal: fiecaruia dintre noi ne atribuie calificativul de "personalitate")

Fondatorul psihologiei personalitatii trebuie socotit W Stern prin lucrarea sa din 1923. Psihologia personalitatii trebuie sa-si focalizeze atentia asupra modului in care procesele, functiile si starile psihice individuale se integreaza pe cele trei coordonate principale: dinamico-energetica, relational-sociala si instrumental performantionala. Procesul integrarii pe cele trei coordonate duce la elaborarea a trei subsisteme functionale independente, care definesc domeniul de studiu al psihologiei personalitatii: temperamentul, caracterul si aptitudinile.

Temperamentul

Integrarea insusirilor si trasaturilor de ordin dinamico-energetiv ale proceselor psihice si actelor motorii, precum intensitatea, pregnanta, acuitatea, modulitatea, echilibrul etc da structura temperamentala a personalitatii.

Temperament - ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea (N. Sillamy, Dictionar de psihologie 1996).

Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se psihiseaza (adica se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice - perceptie, memorie, gandire, afectivitate) si se reflecta in comportament.

Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si sens real numai in plan psihocomportamental. Temperamentul se regaseste si incepe sa-si dezvaluie trasaturile sale specifice de indata ce omul incepe sa deschida gura, sa ridice mana, sa gesticuleze. De aceea spunem ca temperamentul se manifesta in orice situatie, in orice imprejurare, fiind prima determinatie a personalitatii care se impune nemijlocit observatiei.

Depinzand direct de structura biologica, temperamentul este propriu nu numai omului, ci si animalelor,

Temperamentul tine de latura formala, de suprafata a personalitatii si nu de cea interna, de continut. El nu are o semnificatie axiologica, nereclamand o impartire a oamenilor in buni sau rai, in superiori sau inferiori, intrebarea la care ne raspunde temperamentul este una de ordin pur fenomenologic, dinamico-energetic: cum se exteriorizeaza si se manifesta o persoana, intr-o situatie concreta sau alta, sub aspectul intensitatii sau a fortei, al mobilitatii si echilibrului diferitelor tendinte, pulsiuni si procese biologice de semn contrar (forta-slabiciune, labilitate-inertie, excitatie-inhibitie, control-impulsivitate, impresionabilitate etc)

Clasificare

A. Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale

Tipologia lui E. Kretschmer cuprinde trei tipuri principale:

- tipul picnic-ciclotim (constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil), predispune la tulburari maniaco-depresive;

- tipul leptosom (astenic-schizotin) (constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei), predispune la tulburari de natura schizoida (schizofrenica)

- tipul atletic-vascos (constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust), predispune la epilepsie.

Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, Kretschmer a obtinut 6 tipuri temperamentale: 3 ciclotimice si 3 schizotimice.

Temperamente ciclotimice: 1. hipomania (dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata), 2. sintonic (spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta), 3. greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari)

Temperamente schizotimice: 1. hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie), 2. schizotimic (intermediar, rece, calm, energic), 3. anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, inaccesibil pasiunilor, indolent).

B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice   

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos comune omului si animalelor, cu cele patru temperamente stabilite in antichitate:

a)      tipul puternic-echilibrat-mobil are drept corespondent temperamentul sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat)

b)      tipul puternic-echilibrat-inert are corespondent temperamentul flegmatic (calm, tacut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situatii noi, putin impresionabil, rezistent la stres si frustratii)

c)      tipul puternic-neechilibrat-excitabil are corespondent temperamentul coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, trairi emotionale explozive, instabilitate comportamentala, tendinta de dominare in relatiile interpersonale, saturatie si plictiseala rapida la monotonie)

d)      tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic (interiorizat, retras, sensibil, delicat).

Pavlov a demonstrat ca cele patru tipuri considerate "pure" se combina intre ele, dand 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate, "tipul pur" fiind o entitate mai mult teoretica.

Clasificarea potrivit grupelor sanguine (Bernard Montain, 1992)

grupei sanguine A ii corespunde temperamentul armonic (cautarea permanenta a armoniei cu anturajul lor, neputandu-se realiza si dezvolta decat in aceasta conditie)

grupei sanguine 0 ii corespunde temperamentul melodic (se afla intotdeauna in "consonanta" cu mediul extern, adaptandu-se fara dificultate la situatie)

grupei sanguine B ii corespunde temperamentul ritmic (slab sensibili la mediu, traind si exprimandu-se in ritmul lor propriu, raman relativ independenti la variatiile ambiantei)

grupei sanguine AB ii corespunde temperamentul complex (reunesc trasaturile contradictorii ale celorlalte trei temperamente avand, in consecinta, dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator).

Clasificarea bazata pe asimetria functionala a emisferelor cerebrale (Ned Hermann, 1976)

tipul cortical stang (C.S.) - organizat, logic, determinat, stabil, conservator

tipul cortical drept (C.D.) - ingenios, intuitiv, emotional, creativ, instabil, deschis

tipul limbic stang (L.S.) - sigur pe sine, rezistent la frustratii, activ

tipul limbic drept (L.D.) - serviabil, amabil, comunicativ, afectuos

C. Tipologiile psihologice

Tipologia olandeza - Heymans si Wiersman delimiteaza trei dimensiuni (trasaturi): emotivitatea sau instabilitatea emotionala, activitatea sau forta pulsionala generala si primaritate-secundaritate, determinata dupa predominarea uneia din cele doua functii identificate de Gross

Tipologiile psihanalitice - S. Freud a elaborat o atare tipologie, pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii, stabilind urmatoarele tipuri de baza:

- tipul oral este caracterizat prin "nevoia" de a depinde excesiv de altii pentru a-si putea mentine respectul de sine (generozitate-avaritie, volubilitate-tacere obstinata)

- tipul anal se distinge prin trei trasaturi principale: parcimonie, iritabilitate si pedantrie (ordine)

- tipul uretral are ca trasaturi esentiale ambitia si dorinta de competitie, care se afla in raport invers cu rusinea

- tipul falic are un comportament caracterizat prin temeritate, determinare, siguranta, ceea ce reprezinta in mare masura realizarea dorintei in raport cu angoasa de castrare

- tipul genital corespunde "normalitatii ideale" a personalitatii.

D. Tipologiile clinice

Kurt Schneider delimiteaza zece tipuri:

- tipul hipertimic (hipomaniac) caracterizat prinr-o stare permanent deviata spre euforie si hiperactivitate maniaca.

- tipul depresiv, caracterizat printr-o umoare permanent deviata spre depresie si durere morala

- tipul nelinistit cuprinde subtipul senzitiv caracterizat printr-o sensibilitate crescuta pentru toate experientele traite, fiind incapabil de descarcare si subtipul anancastic, adesea denumit obsesional sau compulsiv sinonim, chiar identic cu tipul anal descris de psihanaliza

- tipul fanatic, adesea numit paranoic, caracterizat prin triada rigiditate, hipertrofia Eului (orgoliu), paralogism (rationament hiperlogic pe baza unor premise false, falsitatea spiritului, in limbaj comun)

- tipul isteroid, histrionic sau mitomaniac, caracterizat prin egocentrism, superficialitatea sentimentelor, cu tendinta spre fabulatie si mitomanie

- tipul instabil, caracterizat prin oscilatie emotionala, corespunde dezechilibrului mintal

- tipul explosiv, caracterizat prin reactii emotionale violente, agresive

- tipul apatic, care are drept trasatura fundamentala insensibilitatea si raceala afectiva

- tipul abulic, definit prin trasatura influentabilitatii si prin "maleabilitatea vointei" (usor manevrabil de cei din jur)

- tipul astenic, caracterizat prin fragibilitate neuropsihica la influenta situatiilor tensionate, afectogene, si prin fatigabilitate

Caracterul

= entitate distincta a sistemului personalitatii, ireductibila la temperament. Caracterul exprima schema logica de organizare a profilului psiho-social al personalitatii, considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice. El include:

a)      conceptia generala despre lume si viata a subiectului

b)      sfera convingerilor si sentimentelor socio-morale

c)      continutul si scopurile activitatilor

d)      continutul aspiratiilor si idealurilor

= ansamblu inchegat de atitudini care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la ceilalti semeni, la societate in ansablu si la sine insusi

- caracterul se implica numai in situatii sociale, el se structureaza numai in interactiunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de relationare si adaptare la particularitatile si exigentele acestui mediu.

Din punct de vedere psihologic, orice individ cat de cat normal, nascut si crescut intr-un mediu social, in comunicare si interactiune cu alti semeni - cu membrii familiei, cu colegii de scoala, cu dascalii, cu cercul de prieteni etc - isi structureaza pe baza unor complexe transformari in plan cognitiv, afectiv, motivational un anumit mod de raportare si reactie la situatiile sociale, adica un anumit profil caracterial.

Caracterul se structureaza prin integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational si volitiv a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale.

Structura psihologica a caracterului

Caracterul trebuie considerat rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice particulare din perspectiva relationarii omului cu semenii si a adaptarii sale la mediul socio-cultural in care traieste.

In structura caracterului se regasesc "elemente" de ordin afectiv (emotii, sentimente), motivational (interese, trebuinte, idealuri), cognitiv (reprezentari, concepte, judecati) si volitiv (insusiri, trasaturi) care tin de existenta sociala a individului si mediaza raporturile lui cu ceilalti semeni si cu societatea in ansamblu.

In plan social se apreciaza atat stabilitatea/constanta caracterului, cat si flexibilitatea, maleabilitatea lui in functie de criteriile si etaloanele valorice care se aplica unei situatii sau alteia, unui context relational sau altuia.

Atitudinea este pozitia interna adoptata de o persoana fata de situatia sociala in care este pusa. Ea se constituie prin organizarea selectiva, relativ durabila a unor componente psihice diferite - cognitive, motivationale, afective - si determina modul in care va raspunde si actiona o persoana intr-o situatie sau alta. Atitudinea ne apare ca veriga de legatura intre starea psihologica interna dominanta a persoanei si multimea situatiilor in care se raporteaza in contextul vietii sale sociale. Dupa obiectul de referinta, exista atitudini fata de sine si atitudini fata de societate.

Trasaturile caracteriale

= structura psihica interna care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el. Trasaturile caracteriale, ca si cele temperamentale, au o dinamica polara, ele formand, de regula, perechi antagonice (ex. egoist-altruist, avar-cheltuitor, respectuos-nepoliticos, muncitor-lenes, curajos-las etc). La fiecare persoana se intalneste intreaga gama de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare a fiecarei trasaturi.

Trasaturile caracteriale pot fi comune (cele care ii apropie pe oameni si dupa care pot fi gasite comparatii intermediare) si individuale (care diferentiaza o persoana de alta) - Allport

Trasaturile se formeaza si se individualizeaza pe fondul interactiunii continuturilor proprii diferitelor procese psihice - cognitive, afective, motivationale si volitional-valorizate de subiect si implicate in determinarea atitudinii lui fata de "obiectele sociale".

Aptitudinile

Aptitudinea ne da masura gradului de organizare a sistemului personalitatii sub aspect adaptativ-instrumental concret. Ea ne raspunde la intrebarea "ce poate si ce face efectiv un anumit individ in cadrul activitatii pe care o desfasoara?" si se leaga intotdeauna de performanta si eficienta, in dublu inteles - calitativ si cantitativ

Termenul de aptitudine exprima potentialul adaptativ general al individului uman, pe baza caruia el reuseste sa faca fata multitudinii situatiilor si solicitarilor externe si sa-si satisfaca starile de necesitate.

Aptitudinea se diferentiaza si se individualizeaza in concordanta cu structura obiectiva a sarcinilor (solicitarilor) si scopurilor care compun o activitate integrala.

Structura aptitudinii are un caracter dinamic, ceea ce face ca obiectivarea ei in cadrul aceleiasi activitati si la acelasi individ sa capete un caracter inalt variabil, atat in functie de natura sarcinilor si situatiilor, cat si de varsta.

EUL

Nivelul de integrare pe verticala continua la un nivel si mai inalt, supraordonat, unde se produce cu adevarat efectul de emergenta psihologica globala, care face ca toate componentele si subsistemele particulare sa se articuleze si sa se subordoneze fidelitatii de ansamblu a sistemului - nivelul Eului, chinesenta intregului proces de devenire si integrare a personalitatii. Eul este ceea ce individualizeaza, diferentiaza, da consistenta ontologica si delimitare, prin autodeterminare si autoinchidere personalitatii, in raport cu mediul.

Trasaturi definitorii: reflexivitatea (eu sunt eu, nu sunt tu), adresabilitatea (eu ma raportez la cei din jur, la lume ca Eu), transpotabilitatea (eu ma compar cu altii si ma transpun in situatia lor), teleonomia (orientarea finalista, spre scopuri).

Structurarea personalitatii la nivelul Eului se realizeaza printr-o corelare dinamica si complexa, dialectic-contradictorie a constiintei despre lumea externa si a constiintei de sine, in tot cursul ontogenezei. Prima manifestare a Eului va consta in trecerea copilului (3 ani) din ipostaza pasiva de obiect in cea activa de subiect.

Din punct de vedere structural, Eul include:

Eul corporal (imaginea valorizanta a mediului intern al organismului)

Eul psihologic (imaginea despre propria organizare psihica interna, trairile afective traite de aceasta, motivatia)

Eul social (imaginea despre locul si rolul propriu in societate, sistemul valorilor sociale interiorizate si integrate, motivele sociale, motivele de status, sentimentele sociale, vointa de interactiune si integrare sociala)

Mielu Zlate

Locul si rolul Eului in structura personalitatii

Se pot contura trei modalitati distincte de definire a Eului; prin sublinierea locului si rolului lui in structura personalitatii; prin stabilirea proprietatilor lui; prin referiri la componenta si structura lui psihica.

Eul este fapt de constiinta, de constiinta reflexiva, deci insotit de gandire. In cadrul Eului este vorba despre constiinta de sine; esentialul pentru individ este intentionalitatea sa, orientarea spre realizarea scopurilor, tendinta fiind de a se conserva constiinta si gandirea in structura psihica a Eului.

Eul este conceput ca organizator al cunoasterii si ca reglator al conduitei, dispunand de o puternica baza afectiv-motivationala, avand 4 caracteristici:

Eul este o structura de cunoastere

continutul acestei structuri variaza de la o persoana la alta

Eul este un focar al perspectivei afective

Eul dispune de fatete difuze (publice, personale si colective), fiecare contribuind la perspectiva afectiva a Eului.

Eul este o structura activa, interpretativa, permanent implicata in reglarea comportamentului; este un construct sintetic si personal care izvoraste din simtire, urca la reflexie si se exprima in conduita, fiind sustinut permanent afectiv-motivational. Astfel, individul se conceptualizeaza pe sine insusi, se evalueaza si isi anticipa comportamentul.

Eul si constiinta

Daca filosofii au tendinta de a separa conceptul de Eu de cel de constiinta, intre ele existand un adevarat abis, psihologii, psihiatrii, psihanalistii, dimpotriva, manifesta tendinta de a le identifica, de a le considera ca fiind sinonime. Mult mai in acord cu realitatea ar fi sa consideram Eul si constiinta ca fiind distincte, totusi complementare, existand concomitent de-a lungul intregii vieti constiente a individului.

Eul este o constructie treptata, realizata in timp,, bazata pe integrari succesive ale starilor anterioare in cele superioare care devin premise sau conditii pentru acestea din urma. Prin integrarea succesiva in sine e experientelor trecute, Eul isi sporeste nu doar "puterile" sale de influentare si dirijare a constiintei, ci isi creeaza propriul sau sistem de informatii si de valori.

Constiinta este infrastructura Eului, in timp ce Eul este suprastructura constiintei; constiinta conduce la aparitia Eului, reprezentand una dintre premisele sale fundamentale, Eul este creator de o noua constiinta.

Eul si persoana/personalitatea

Separarea Eului de persoana/personalitate isi are originea in incercarea diversilor psihologi de a raspunde la intrebarea "Eul este anterior sau posterior personalitatii?" - Eul este ultima achizitie a vietii psihice, el se afla la sfarsitul si nu la inceputul vietii psihice (P. Janet, J. Piaget, H. Wallon). Eul premerge personalitatii, Eul este samburele catalizator al personalitatii, fermentul si nu tiparul ei, el are o putere reglatoare, dar nu cosntitutiva (Radulescu Motru).

Relatia dintre Eu si persoana/personalitate este asemanatoare celei dintre Eu si constiinta. Fara a fi identice, Eul si persoana/personalitatea nu sunt nici despartite, ci intr-o continua actiune si interdependenta. Eul este nucleul personalitatii, doar un fapt de constiinta individuala, pe cand personalitatea se extinde in mediu, isi trage si isi interiorizeaza numeroasele sale elemente sociale, profesionale, chiar cosmice. Eul si personalitatea sunt cosubstantiale, se formeaza si evolueaza concomitent. Nu ne nastem nici cu Eu, nici cu personalitate, ci vom dobandi Eul, vom deveni personalitati. Nu este deloc intamplator ca omul va deveni personalitate atunci cand ajunge la constiinta de sine, deci cand se formeaza ca Eu, si nici faptul ca degradarea Eului duce indevitabil si invariabil la degradarea personalitatii.

Eul contine si exprima persoana/personalitatea: o contine in sensul ca ii poseda corpul, numele, obiectele, activitatile, trebuintele, dorintele, aspiratiile, sentimentele, convingerile, valorile, rolurile sociale; o exprima in sensul ca o face cunoscuta in afara, altora, lumii; o defineste din interior, simtind-o, gandind-o - si o reprezinta in exterior implicand-o actional si social.

Implicarea sociala a individului este maximal dependenta de gradul de distinctivitate a Eului personal in raport cu Eul altora.

Eul si tipurile de Euri si de personalitate

Eurile sunt clasificate si diferentiate intre ele dupa:

a)      caracteristicile si proprietatile lor: consistente si inconsistente, slabe si puternice

b)      locul si rolul lor in planul vietii personale si sociale a individului: Eul profund, fundamental care exprima intimitatea psihica a individului si Eul social, superficial, cu rol de implicare si raportare a individului in viata sociala, individual (egoist, temporal) si spiritual (Eul valoare), Eul intim, Eul social, Eul public

c)      structura lui psihologica interna (sistemul de imagini presupus: Eul subiectiv - imaginea de sine a individului, Eul reflectat - imaginea de sine reflectata in altii in functie de parerile lor, Eul autentic, Eul ideal, Eul actual, Eul imaginar, Eul aspiratie sau dorinta, Eul real

d)      interpretarea lor in termeni de "parte" sau "intreg", "element" sau "totalitate": Eul total si Eul elementar, Eul vigil, treaz si Eul oniric, Eul totalitar (caracterizat prin egocentricitatea, benefectanta, conservatorismul cognitiv)

e)      criterii combinate care le reunesc aproape pe toate cele de mai inainte: Eul natural - Eul natural al individului (Eul material, Eul spiritual, Eul social)

Asa cum intr-unul si acelasi individ nu exista mai multe personalitati, ci una si aceeasi personalitate ce contine insa "fatete" diferite, tot asa intr-una si aceeasi personalitate nu exista mai multe Euri, ci doar unul singur, care dispune, la randul lui, de "fatete" distincte. Mai mult decat atat, intre structura personalitatii si structura Eului exista o simetrie perfecta. Asa incat, la cele 6 "fatete" ale personalitatii asociem 6 "fatete" ale Eului:

1. Eul real (cum este)
2. Eul autoperceput (cum crede ca este)
3. Eul ideal (cum ar vrea sa fie)
4. Eul perceput (cum percepe Eurile celorlalti)
5. Eul reflectat (cum crede ca il percep altii)
6. Eul actualizat (cum se manifesta).