CONSILIEREA

CONSILIEREA

1. Delimitari conceptuale

Termenul de consiliere este adesea confundat, si ca atare, inadecvat folosit ca fiind interschimbabil cu cel de psihoterapie.

Termenul de consiliere se refera la la suportul imediat acordat indivizilor aflati intr-o situatie de criza sau intr-un moment de schimbare care necesita o adaptare a individului la conditii de viata cu care nu este familiarizat     (Popescu, 2002).

Pentru a putea defini termenul si a preveni producerea confuziilor de tipul celor mai sus mentionate, este utila punctarea diferentelor intre consiliere, evitand astfel acea abordare care pare uneori de tip rivalitate intre aceste doua tipuri de activitati. Se asigura astfel si spatiul necesar ambelor tipuri de interventie, in zona de compententa specifica fiecareia.

1. O prima diferenta neta intre consiliere si psihoterapie o constituie obiectivul primar al interventiei.

In cazul consilierii, obiectivul primar este acordarea suportului solicitat de individ, familie, grup, organizatie, in vederea adaptarii la o situatie noua sau neasteptata.

In cazul psihoterapiei, obiectivul primar il constituie rezolvarea unor probleme diagnosticate ca atare de specialistul psihoterapeut, in urma interactiunii cu clientul (individ, familie, grup).

2. Modalitatea accesarii serviciului este, de asemenea, definitorie.

In cazul consilierii, clientul acceseaza serviciile de consiliere in mod independent si voluntar, solicitand sprijin in vederea depasirii unor situatii limita si a adaptarii la un anumit context de viata. Accesarea serviciilor de psihoterapie poate fi voluntara, dar si involuntara, in contextul deferirii de catre specialisti, in baza unui diagnostic, sau a impunerii urmarii unui tratament psihoterapeutic, ca urmare a unor comportamente care vin in contrast cu normele sociale general acceptate.

3. Focalizarea interventiei

Un alt aspect care le diferentiaza este focalizarea interventiei. Astfel, in cazul consilierii, interventia poate fi centrata pe prevenirea dezvoltarii unor comportamente problematice sau a unor probleme de natura psihoemotionala, nefiind in mod necesar legata de existenta unor situatii problematice per se (de exemplu, consilierea premaritala sau a gravidei). Pe de alta parte, psihoterapia este centrata in principal pe interventia determinata de existenta unor situatii problemtice, de cele mai multe ori definite in cadrul unor clase de diagnostic (categorii nosologice).

4. Nivelul de specializare

Nivelul de specializare necesitat pentru oferirea unor servicii de consiliere , respectiv cel de psihoterapie introduce o diferenta neta. Serviciile de consiliere sunt oferite de o varietate larga de specialisti din domeniul socio-uman: pedagogi (consiliere profesionala si ocupationala), psihologi (consiliere psihologica), asistenti sociali (consiliere psihosociala), medici (consiliere pe probleme medicale, dincolo de tratamentul medical in sine), cler (consiliere pastorala), personal din serviciile de sanatate (consiliere pentru sanatate), avocati si juristi (consiliere juridica), manageri/consultanti (consiliere in afaceri) si altii.

In ceea ce priveste psihoterapia, aceste demers este limitat la o clasa de specialisti special pregatiti pentru acest domeniu, adesea practicand un anumit tip de psihoterapie, in acord cu o anumita scoala. Psihoterapeutii sunt astfel clasificati ca: comportamentalisti, somatoterapeuti, psihoterapeuti specializati in psihodrama, psihanalisti, etc.

5. Timpul alocat interventiei

Timpul alocat interventiei este, de asemenea, diferit, consilirea petrecandu-se, de regula, intr-un interval de timp bine stabilit, delimintat, de regula cat mai scurt, in timp ce psihoterapia urmeaza cadre temporale diferite in functie de modelul psihoterapeutic folosit, permitand specialistului sa utilizarea unui spatiu termporal in functie de nevoile clientului, definite de teoria pe care o foloseste terapeutul in interventia sa (de exemplu, o interventie bazata pe psihanaliza poate dura ani de zile, fara sa aiba la baza un plan strategic bine stabilit la prima intalnire, ca in cazul consilierii).

6. Tipul de relatie stabilit intre consilier/psihoterapeut si client

Acest aspect introduce o alta diferenta neta intre cele doua demersuri. Astfel, prin natura expertizei si inaltei specializari, terapeutul stabileste patternul interventiei, conducand terapia in functie de diagnosticul si prognosticul prestabilit, in baza modelului terapeutic pentru care este specializaz.    Chiar si in modelul umanist, care este prin definitie centrat pe client, interventia este dictata de terapeut, care ofera un anumit spatiu de decizie clientului. In cazul consilierii, solicitarea serviciilor de catre client si natura interventiei, care are in vedere sprijinirea acestuia in deciziile sale de schimbare, determina o relatie participativa, in care puterea de decizie este data clientului, in baza expertizei absolute pe care acesta o are cu privire la viata sa personala. Consilierul are un rol de facilitator al introspectiei si analizei pe care clientul o intreprinde, de suport emotional pentru situatiile de criza, capacitand totodata clientul si oferindu-i suportul necesar pentru adaptare, schimbare si dezvoltare.

Un principiu esential in consiliere il constituie respectarea dreptului clientului la autodeterminare, cu prezerevarea autonomiei acestuia. Desi termenul de consilier este adesea confundat cu cel de sfatuitor, ceea ce caracterizeaza consilierea profesional realizata este abilitarea clientului de a gasi solutii viabile si eficiente pentru situatia in care se afla sau cu care urmeaza sa se confrunte.

De aceea, consilierul nu ofera sfaturi, ci indica anumite alternative, stimuland clientul sa gasesca si sa aleaga cele mai potrivite raspunsuri. Se intareste astfel sensul de raspundere personala si asumarea acestei raspunderi de catre fiecare individ, in situatia sa specifica.

O alta caracteristica a consilierii o constituie centrarea pe resursele personale de care dispune clientul, si totodata folosirea resurselor existente in sistemele cu care clientul intra in contact.

2. Tipuri de consiliere

In ultimii 20 de ani, metodele de consiliere s-au extins pentru a raspunde unor categorii largi de populatie si de situatii, motiv pentru care societatile postmoderne pot beneficia de consiliere individuala, consiliere a familiei, consiliere acordata grupurilor sau comunitatilor/organizatiilor, in vederea adaptarii la schimbare, in mod special.

Taxonomia este diversa, mulandu-se pe mai multe criterii, astfel:

1. In functie de momentul la care este solicitata, avem:

1. consiliere in criza (de exemplu, consilierea persoanelor care au o boala terminala)
2. consiliere precriza (de exemplu, consilierea oferita inaintea efectuarii testului HIV)
3. consiliere postcriza - consilierea oferita dupa stadiul acut al unei crize, in vederea adaptarii la o noua situatie de viata (de exemplu, adaptarea la starea de seropozitivitate).

Consilierea precriza poate fi definita si ca o consiliere antefactum, avand u rol preventiv major si functionand in diferite etape ale vietii, pentru cresterea si optimizarea conditiilor de viata, in functie de schimbarile prevazute sau intentionate. In aceasta categorie intra consilierea premaritala, consilierea gravidei, consilierea oferita in cadrul serviciilor de planificare familiala, etc.   

Toate aceste situatii predictibile si dezirabile fac obiectul exclusiv al serviciilor de consiliere, nefiind "arondate" interventiilor de tip psihoterapeutic, datorita normalitatii continutului.

2. In functie de grupul de populatie deservit, avem:

1. consiliere in scoala, pentru copii si adolescenti. In Romania, cel mai adesea, acest tip de consiliere se rezuma la orientarea scolara si profesionala a adolescentilor.
2. consilirea adolescentilor
3. consilierea gravidei
4. consilierea premaritala
5. consiliere pre si postadoptie
6. consiliere pre si post divort
7. consiliere pre si post avort
8. consiliere pentru persoanele cu boli terminale
9. consiliere oferita anumitor grupuri etnice (cu accent pe consiliere educationala si servicii de mediere)
10. consilierea familiei
11. consilirea somerilor

3. In functie de modelul teoretic folosit

Societatile postmoderne au dezvoltat un grup de abordari teoretice, sub denumirea de brief therapy, sau modele centrate pe gasirea unor solutii.

Termenul de terapie, preluat din denumirea din limba engleza, nu corespunde si nu trebuie confundat cu termenul de psihoterapie. Fiecare model intruneste caracteristicile specificate pentru consiliere si trebuie inteles ca atare.

-Din perspectiva acestui criteriu, avem:

1. consilierea in criza (vezi cursul)
2. modelul centrat pe sarcina (vezi cursul)
3. modelul strategic centrat pe solutii rapide - foloseste 2 "jaloane" de interventie:

■ ce se intampla in prezent si necesita consiliere

■ cum poate fi introdusa schimbarea

Elementul cauzal, problematic (de ce ) nu reprezinta o preocupare pentru acest model de consiliere. Mai mult chiar, accentul se pune pe ce se vrea schimbat de catre client.

Acest tip de consiliere urmareste dezvoltarea unor abilitati interactionale, centrate pe descoperirea unor solutii eficiente.

d. consilirea de cuplu/consilierea maritala (vezi curs)

e. consilierea sporadica sau limitata la o singura sesiune reprezinta o forma de consiliere dezvoltata in contextul de timp si al disponibilitatii limitate de de deschidere a omului postmodern.

Acest model de consiliere va fi centrat pe obiectivul consilierii definit de client ca prioritate pentru situatia sa. Avand un continut informational crescut, consilierea sporadica sau limitata la o singura sesiune trebuie sa ia in considerare toate riscurile potentiale, asigurand accesul clientului la orice potentiale servicii alternative pentru situatia sa.

f. consilierea familiei (vezi curs)