CONTROLUL PALEOCEFALIC AL VIETII TONIGENE SI AFECTIVE

CONTROLUL PALEOCEFALIC AL VIETII TONIGENE SI AFECTIVE

Implicarea treptelor superioare de evolutie filogenetica ale nevraxului dezvaluie noi planuri de interatiune dintre activitatea psihica si cea organica neuronala. Acestea redimensioneaza implicarea acestora in reflectare, fac mai distincta interventia acestora ca parte a organismului de cunoastere. Totul se produce in raport cu conditiile stimulente ale mediului inconjurator, care permit angajarea unor schimburi functionale tot mai incarcate informational. Impulsurile de la toti receptorii traverseaza intregul sistem nervos central, trec prin cordonul spinal, prin trunchiul cerebral si cu cat inainteaza spre scoarta cerebrala, cu atat cresc disponibilitatile lor de procesare cognitiv conativa, de a se antrena in conduite psihice "interiorizate". La acest nivel se afla centrii si retelele neuronale proprii formatiunii reticulate, a sistemului limbic, al hipotalamusului s.a., formatiuni apartinand partii paleocefalice a creierului, considerat a fi sediu al vietii tonigene, afective si motivationale.

1. Formatiunea reticulata ca sediul al vietii tonigene

Formatiuna reticulata este prezenta la toate vertebratele, se afla distribuita pe intreaga lungime superioara a sistemului nervos central, cea mai mare parte fiind localizata in trunchiul cerebral. Ea consta dintr-o aglomerare masiva si difuza de celule nervoase, de forme si marimi variate, ale caror prelungiri sunt orientate in directii diferite, formand astfel o retea de mare complexitate. Ea a fost identificata pentru prima data la sfarsitul secolului al XIX-lea (Delters); dar mai detaliat a fost descrisa de renumitul histolog spaniol Raymond Y. Cajal in 1909. In interiorul formatiunii reticulate au fost delimitati numerosi nuclei (in numar de 98), indeosebi pe baza aspectului structural anatomic distinct al neuronilor. Dintre acestia insa doar 14 indeplinesc o functie reflexogena tipica.

Datele histologice si fiziologice au demonstrat ca sinapsele care se interconecteza la nivelul formatiunii reticulate se caracterizeaza prin axoni scurti cu o particularitate anatomica si functionala aparte. Aceasia au proprietatea de a se conecta colateral - simplu sau arboreal - cu axonii mai lungi sau mai scurti ai celorlalte tipuri de celule. Datorita acestui fapt, un singur axon poate sa stabileasca legaturi cu un numar crescut de neuroni, pana la 27.500. Datorita acestui fapt, "se poate admite ca in interiorul formatiunii reticulate un impuls poate lua orice cale imaginabila" (Sager).

Cercetarile de electrofiziologie ale lui Moruzzi si Mogou din 1949 au fost deschizatoare de drum si au dus la descoperirea aici a doua principale mecanisme anatomo-fiziologice: sistemul reticulat descendent (SRD) (a); sistemului reticulat ascedent (SRA) (b). Ele isi exercita distinct influenta asupra scoartei cerebrale. Ulterior, s-a mai descoperit si un al treilea mecanism: sistemul reticulat dezactivator (Bonvallet s.a. in 1954) (c).

1.1. Fiziologia sistemului reticulat difuz

La nivelul formatiunii reticulate au putut fi detasate doua componente distincte atat anatomic cat si functional: un sistemul reticulat descendent inhibitor (SRDI) - cu functie inhibitoare; si un sistem reticulat descendent facilitator (SRDF) - cu actiune facilitatoare.

SRDI se afla distribuit pe partea vetromediana a bulbului. Stimularea electrica a acestei zone are ca efect inhibitia totala a reflexelor spinale, a miscarilor induse prin excitarea cortexului motor, ca si a rigiditati rezultate prin decerebrare. Impulsurile FR pe cale reticulospinala exercita o influenta inhibitorie directa (sau indirecta - prin celulele Renshaw) asupra reflexelor motoneuronale.

SRDF este distribuit incepand de la partile bulbare periferice, prin partea ponto-mezencefalica si ajunge pana la hipotalamus. Excitarea acestui sistem exercita efecte facilitatorii asupra propagarii impulsurilor, cu efect asupra reflexelor spinale si a miscarilor induse prin excitarea cortexului motor, precum si exagerarea rigiditatii de decerebrare.

1.2. Fiziologia sistemului reticulat activator (SRA)

SRA este distribuit in FR mezencefalica. Descoperirea acestui sistem functional nervos a avut darul de a zdruncina vechea conceptie de pana atunci privind suportul nervos si organic al starii subiective de veghe si somn. In acord cu vechea conceptie aceasta depindea de multitudinea impulsurilor din aferentele senzoriale specifice, cele care asigura un nivel ridicat al tonusului cortical si subcortical. Starea propriu-zisa de somn era o consecinta directa a scaderii impulsurilor propagate specific, acesta fiind cel care cauza somnucu scaderea nivelului tonusului general. Autorul noii conceptii este considerat Bremer, probata in experiente sale efectuate pe pisici. El a imaginat in acest sens doua preparate ingenioase: preparatul "creier izolat" si "encefal izolat". Preparatul "encefal izolat" era obtinut prin sectionarea nevraxului la nivelul maduvei spinarii la nivelul C1; iar preparatul "creier izolat" se obtinea prin sectionarea nevraxului la nivelul mezencefalului superior. Rezultatele cercetarilor de electrofiziologie si psihofiziologie au aratat ca, in timp ce in cazul primului preparat ciclul veghe-somn este in continuare prezent, in cazul celui de al doilea preparat acest ciclu este suprimat. Deosebirile in comportamentul dovedit de animalele din cele doua preparate era explicat in felul urmator: in cazul preparatului "encefal izolat" scoarta cerbrala mai are parte de numeroase impulsuri aferente care-i parvin prin nervii cranieni; in cazul preparatului "creier izolat", suprimate fiind toate aferentele senzoriale, scoarta cerebrala nu mai primeste asemenea impulsuri si atunci starea de somn se perpetueaza.

Experientele lui Moruzzi si Magoun au demonstrat ca nivelul unui tonus cortical compatibil cu starea (subiectiva) de veghe este o functie dependenta de impulsurile senzitivo-senzoriale trimise la scoarta, impulsuri mediate insa si prin SRAA, tinut activat prin colaterale. Trebuie totodata relevat faptul ca preschimbarea celor doua stari functionale de baza ale sistemului nervos - a veghei si somnului - se produce reflex. Acesta este rezultatul interactiunii dintre sistemul senzorial specific si nespecific, care este expresia unei reactivitati dobandite pe o treapta superioara a evolutiei filogenetice a sistemului nervos, a unei zestre reactive capabile sa sustina energetic si tonic actiunile comportamentale specifice, sa creeze starea starea necesara recuperarii energetice necesara actiunilor psihice.

1.4. Fiziologia sistemului reticulat dezactivator

Punerea in evidenta a interventiei unui asemenea mecanism reflex reticulat a fost facuta de Bonvallet si colab. sai intr-o suita de experiente initiate incepand cu anul 1954. Ei au aratat ca sistemul reticulat care se afla localizat la nivelul FR bulbare, in regiunea nucleului solitar, unde se termina fibrele senzitive ale nucleului glosofaringean (IX) si vag (X), sunt capabile sa actioneze dezactivator asupra circuitelor specifice. In aceste experiente s-a demonstrat ca la pisica din preparatul semicronic "encefal izolat", stimularea electrica selectiva a fibrelor vago-aortice in loc sa determine evocarea reactiei de trezire, determina aparitia somnului. Prin urmare, in trunchiul cerebral exista doua sisteme functionale anatagoniste: unul activator si altul dezactivator. Neuronii activatori domina in partile rostrale ale puntii si in mezencefal, pe cand neuronii dezactivatori in partile caudale ale trunchiului cerebral. De asemenea, se mai specifica necesitatea deosebirii centrilor dezactivatori de cei care induc hipnotic producerea somnului, somnul fiziologic implicand interactiunea dintre mecanismele activatoare si dezactivatoare ale FR, pe cand in cazul somnului hipnotoc este vorba de interventia unor comenzi cu punct de plecare in scoarta cerebrala.

1.4. Formatiunea reticulata si reflexul de orientare

Cand Pavlov a facut o admirabila descriere a reactivitatii orientative inca nu erau descoperite mecanismele reflexele activatorii si dezactivatorii ale FR. El a numit acest reflex de orientare foarte plastic ca reflex de "ce se intampla", evocat deci de un agent stimulator (informational) "nou", diferit de restul reflexelor, evocate de specificitatea tot mai crescuta a agentului stimulator. Legatura va fi facuta ulterior de numeroase cercetari de neurofiziologie din ultimile decenii al secolului XX, cu deosebire de cele ale lui Sokolov, Jouvet, Hernandez-Peon s.a.. Acestia au evidentiat originea reflexului de orientare in cel general de trezire, cu toate posibilele mecanisme neuronale de suport, produse ale interactiunii dintre retelele de conexiuni colaterale ale FR si sistemele senzoriale de receptie si transmitere specifica a impulsului nervos.

1.5. Componentele reflexului de orientare si stingerea acestora

In laboratorul de cercetari psihofiziologice condos de Sokolov au fost descrise componentele reflexului de orientare, ca ssi evolutia acestora la actiunea unui agent stimulator cu acesta proprietate de "noutate". In aceste cercetari se arata ca in sfera larga a reflexului de orientare se includ toate reactiile menite sa indrepte organismul spre agentul stimulator. Acestea sunt senzoriale, motoare, viscerale si electroencefalografice si reprezinta cele patru componete reactive ale reflexului de orientare. Acestea au menirea de a indrepta recpetia (privirii sau auzului .) spre respectivul agent stimulator, cu blocarea celorlate modalitati stimulatoare concurente; cu oprirea activitatii in curs, intoarcerea corpului si a capului in directia respectiva; modificarea dinamicii activitatilor viscerale - vasoconstrictie periferica si vasodilatatie centrala; iar bioelectric se produc modificari caracteristice de inlocuire a ritmului EEG alfa de baza cu un altul mai rapid si mai intens.

Impreuna cu Vinogradova s-a demonstrat modul legic de interatiune a componentelor reactiv orientative mentionate mai sus, caracterul unitar al acestora, scaderea corespunzatoare a pragurilor senzoriale etc. S-a descris, de exemplu, cum la actiunea unui agent stimulator nou creste puterea de discriminare a stimulilor vizuali. Intervin aici doua mecanisme fiziologice: cel care actioneaza la actiunea concurenta a unui alt receptor (de exemplu auditiv), cu efecte activatorii asupra FR (a); si cel care modifica vascularizatia neuronilor corticali si periferici, cu efecte asupra eficientei discriminarii (b). Este mecanismul pe care baza un agent stimulator aplicat cu o intensitate doar de 0,8 din cea a pragului de receptie poate fi facut receptionat. Agentul stimulator auditiv supraadaugat a trezit reflexul de orientare, cu corespunzatoarele efecte facilitatorii de receptie senzoriala ameliorata.

Chiar de la inceputul studiilor efectuate asupra aparitiei si evolutiei reactivitatii orientatitive s-a sesizat caracterul neconditionat de evocare si evolutia conditionata a acesteia. Orice stimul nou aparut in respectivele conditii experimentale putea sa fie capabil sa declanseze reflexul de orientare si sa perturbeze studiile urmarite in formarea reflexelor conditionate. Pavlov la acea vreme a descries ca evolutia reflexului de orientare - in fucntie de cuantumul informational al acestuia - poate avea o forma cronica sau acuta. Aceasta inseamna ca dupa evocarea sa reflex neconditionata pot sa fie necesare mai bine de 10 zile pana cand se cor stinge componentelor acestei reactivitati. Pentru stingerea acuta a reflexului sunt sufficient doar cateva aapritii ale agentului stimulator nou. In evocarea reflexului de orientare sunt implicate cu deosebire formatiunile paleocefalice ale creierului< stingerea specifica a acestuia implica interventia formatiunilor cortexului cerebral.

Dupa Sokolov stingerea reactiei de orientare se produce reflex conditionat, reflex care este indreptat spre blocare impulsurilor care patrund prin colaterale in formatiunea reticulata. Stimulul conditionat este cel care initial produce reflexul de orientare - cunatificabila la nivelul componentelor sale - iar "intarirea" se produce tonic in formatiunea reticulata, efectul fiind inhibitia neconditionata si selectiva a celorlalte activitati. Aceasta inhibitie conditionata a impulsurilor face ca la FR sa nu mai ajunga semnalele altor agenti stimulatori concurenti. Cand cortexul este in stare de inhibitie (somnolenta) acest tip de control este mai scazut sau exclus, impulsurile specifice concurente putand sa ajunga la FR si sa dea nastere reflexului de orientare. Corespunzator mobilizarea reactivitatii orietative, in prima etapa este generalizata, pentru ca in final sa se localizeze la nivelul modalitatii senzoriale implicate.

Anatomia functionala a cerebelului

Formatiunii macrostructurale topografic distincte si voluminoase, asezate la baza encefalului i s-a dat denumirea de cerebel. Insemnatatea functionala a acesteia a fost cautata din cele mai vechi timpuri, ea fiind considerata importanta in realizarea coordonata a miscarilor corpului, a controlul exercitat asupra coordonarii tonusului si a echilibrului in timpul efectuarii miscarilor.

La om cerebelul are o greutate de cca 140 g si este situat desupra bulbului si a puntii. Deasupra cerebelul este acoperit de lobii occipitali ai emsiferelor cerebrale, de care este separat de o prelungire pe orizontala a duramaterului. Prin pedunculii cerebelosi inferiori cerebelul se leaga cu bulbul, prin cei mijlocii cu puntea iar prin cei superiori de mezencefal. Forma de ansamblu a cerebelului este cea a unui fluture, unde parte din mijloc numita vermis este flancata de o parte si de alta de emisferele cerebeloase. Se constitue in aceasta forma voluminoasa de fluture doar la maimute si la om, unde cele doua emisfere depasesc cu mult marimea vermisului.

Cerebelul sau creierul mic apare la ciclostomi, adica la cele mai primitive vertebrate. Dezvoltarea lui in raport cu celelalte structuri encefalice este foarte inegala, atat la diferite clase de vertebrate, cat si la diversele specii ale aceleiasi clase. In general, cerebelul este cu atat mai dezvoltat cu cat animalele apartinand speciei respective efectueaza miscari mai variate si mai complexe. Existenta unei asemenea relatii "frenologice" este sustinuta de cateva date interesante. Astfel: cerebelul pestilor este mai voluminos decat al amfibienilor teresti si ai reptilelor (a), cerebelul pasarilor este mai voluminos decat al mamiferelor (b); la pestii de fund, bentali, cu o mobilitate redusa, cerebelul este mai slab dezvoltat decat la cei pelagici, de suprafata, foarte mobili, unde are o dezvoltare maxima (c).

3. Hipotalamusul in reglarea nevoilor primare

Dinamica schimburilor functionale ale organismului cu mediul face necesara dezvoltarea unui sistem superior de reglatoare exercitata de structurile neuro-hormonale ale hipotalamus. Este un reglaj realizat instinctiv, necesar angajarii organismului in actiuni adaptative laborioase, unele care vin in completarea automatismului functional asigurat de centrii reflecsi periferici simpatici si parasimpatici. Este un mecanism de interactiune dintre activitatea neuro-hormonala si cea comportamentala, fara egal pe treptele inferioare ale evolutiei filogenetice.

Functia principala a hipotalamusului este vegetativa, de integrare superioara a unor functii vitale ale organismului. Efectele sale reglatoare sunt sinergice, fiind rezultatul interactiunii cu sistemului nervos simpatic, cu cel parasimpatic si cu cel endocrin, pe de o parte si activitatea unor centri din sistemul limbic, thalamic, ca si cei din scoarta cerebrala, pe de alta parte.

Dintre actiunile reglatorii mai importante sunt:

Termoreglarea Este distincta cu deosebire la mamifere si la om, fiinte aflate pe treapta superioara de evolutie filogenetica, fiinte cu reglaj izotermic a temperaturii interne a corpului lor. In hipotalamusul acestor animale exista doi centri, responsabili fiecare cu reglarea temperaturii corpului: un centru termolitic - responsabil cu asigurarea pierderii de caldura a organismului, situat in hipotalamusul anterior, si un alt centru termogenic, responsabil cu producerea si pastrarea caldurii in organism, situat in hipotalamusul posteior.

Activitatea celor doi centri hipotalamici este reflex neconditionata, declansata de modificarile de temperatura ale sangelui, inregistrata la nivelul termoreceptorilor periferici. Cresterea temperaturii sangelui este stimul evocator pentru cuplarea centrului termolitic - cu efecte de accelerarea ritmului respirator, transpiratie (vasodilatatie cutanata); scaderea temperaturii sangelui pentru centrul termogenetic - cu efecte de tremuraturi musculare (frisoane), vasoconstrictie periferica, piloerectie. Sunt reactii necesare pentru pierderea, respectiv pentru generarea sau pastrarea temperaturii din corp.

Este interesanta in mod particular cum aceasta reactie piloerectiva a pielii se produce in fata actiunii agentului stimulator termic de frig. La om se manifesta prin caracteristca reactiva numita "piele de gaina", de contractie a muschilor subdermali, realizata pentru a indesa intre ele firele de par, ca acolo frigul sa nu patrunda, dar care acum la om nu mai exista. A ramas doar reactia reflexa. Este deci vorba de o reactie atavica, un atavism reactiv instinctiv, dar care continua sa se produca reflex neconditionat.

Reglarea echilibrului hidric Centrii de reglare a cantitatii de apa in organism se afla localizati la nivelul hipotalamusului. Ei comanda cat din aceasta sa fie eliminata prin urina si cat sa fie ingerata si repusa la loc din afara. Mecanismul visceral este unul foarte activ, care se afla sub comanda neuro-hormonala. Astfel, eliminarea apei se face prin secretarea hormonului antidiuretic, numit deseori si vasopresina - produs neurosecretor de interactiune cu lobul hipofizei. Acest hormon eliminat in sange produce intesificarea resorbtiei apei din lichidul tubilor renali. Prin aceasta se micsoreaza cantitatea de apa eliminata din corp odata cu urina. Mecanismul care intervine este reflex, destinat sa mentina o constanta homeostatica a intregii cantitatii de apa in organism, unul care gestioneaza raportul invers proportional a cantitatii de urina eliminata si cea de vasopresina secretata si transportata de sange la tubii renali.

Reglarea activitatii sexuale Aceasta influenta a fost studiata pe o cale cat se poate de simpla: prin distrugerea organului secretor, adica prin castrare - experiente efectuate cu deosebire pe pasari si mamifere. Efectul consta in diminuarea considerabila a acuplarilor sexuale cu femelele, dar si a comportamentelor complementare celui sexual, cum sunt cel agresiv - caracteristic manifestat de masculi fata de ceilalti masculi. Aplicarea de cristale de propionat de testosteron usor diluabil in zona centrului hipotalamic al sexualitatii restabileste indata comportamentul sexual masculin.

La nivelul hipotalamusului si a conexiunilor sale se detaseaza vaste retele neuronale responsabile de reglarea comportamentului normal masculin sau femenin. Ele stabilesc "o stare functionala de baza" femenina sau masculina. Astfel, daca intr-o perioada timpurie scurta critica respectivele retele ajung cumva atinse sau insemnate de secretii naturale sau artificial iduse de hormoni de sex opus, ele se vor sensibiliza sau "obliga" pentru dezvoltarea unor corespunzatoare comportamente deviante. Acest efect al secretiilor hormonale dintr-o perioada timpurie este analog cu ceea ce doar pe plan comportamental fenomenul de invatare invatare impregnata il are asupra dezvoltarii ulterioare a comportamentului. In cazul de fata s-ar putea vorbi efectiv de o "impegnare hormonala".

Reglarea activitatii viscerelor Excitarea hipotalamusului pe partea posterior-laterala cauzeaza tahicardie, vasoconstrictie, hipertensiune arteriala; excitarea hipotalamusului anterior produce scaderea tensiunii arteriale si a debitului sanguin. Este un mecanism care reprezinta o parte a reglarii homeostatice neuropsihice, in care sunt implicate si alte structuri paloecefalice. Este un mecanism implicat in controlul travaliului fizic.

Reglarea activitatii glandelor endocrine O activitate reglatorie trofica realizata prin adenohipofiza, care, la randul ei regleaza activitatea mai multor alte glande endocrine. Neurohormonii hipotalamici sunt transportati la adenohipofiza pe cale sanguina prin sistemul port hipofizar; de asemenea, produsele neuro-secretoare ale hipotalmusului transmit doua categorii de informatii la adenohipofiza: stimulative pentru secretie si neurosecretorii inhibitori ai secretiilor.

Reglarea comportamentului agonistic si de aparare Din aceasta categorie fac parte activitatile agresive si de aparare    - cum sunt cele de lupta, posturile de frica, tremurat, fuga, sunt asociate intim cu activitatea nervilor periferici simpatici si parasimpatici. Functia reglatoare defensiva este rezultatul interactiunii cu o vasta retea de conexiuni cu ceilalti centri mezencefalici. Pe de alta parte, functia devensiva a comenzilor hipotalamice rezulta din intercatiune cu sistemul limbic si scoarta cerebrala.

Reglarea comportamentului emotional In ordinea comportamentelor dependente de activitatea reglatoare a hipotalamusului se inscriu si cele emotionale. Desi activitatile emotionale in sine sunt mult prea complexe, pentru ca reglarea lor sa fie reductibila doar la cea a acestui singur organ neurosecretor. Idee ce poate fi acceptata macar ca ipoteza de lucru, ca forma primara de manifestare a emotiei, a ceea ce la vremea respetiva Darwin a descris la acea vreme ca expresivitate emotionala la om si la animale si de nimeni de atunci contrazisa.

4. Sistemul limbic si activitatea sa reglatoare

Inca din antichitate multi filozofi au sustinut ca placerea reprezinta scopul suprem al vietii, ca toate activitatile sunt motivate ca sa urmeze calea placerii sau sa evite suferintele. Principiul placerii reprezinta postulatul psihanalitic de baza a teoriei psihanalitice freudiene de explicare a motivatiei umane. In acord cu acest principiu impulsurile noastre ajung controlate de un sine, ca un element intermediar dintre nevoile organismului si actiunile mediului inconjurator. Un "sine" care care a ajuns localizat la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului, unul care este acceptat si de cei care desi nu sunt freudieni admit ca placerea si suferinta au functii motivationale de baza.

Sistemul limbic reprezinta o formatiune paleocefalica cu functii inca greu accesibile cu metodele si tehnicile neurofiziologiei clasice, partial adecvate sa explice semnificatia integrativa psihica superioara a centrilor nervosi ce actioneaza la acest nivel, in cuprinderea dinamicii variate asigurate comportamentului. Aici se afla locul realizarii unor conexiuni complexe, atat cu celelalte stucturi invecinate sau cu cele aflate la etajele inferioare ale nevraxului, cu deosebire cu cei cu functii vitale din bulb, dar si cu cele din scoarta cerebrala. Interventia acestora isi pasreaza caracterul reflex neconditionat, cu deosebirea ca structurile reactive rezultate sunt debarasate de rigidiatea "pre-formata" proprie actiunilor aflate la etajele inferioare ale nevraxului. Apare pur si simplu o apetenta pentru a le antrena in lucru.

Permite acest lucru arhitectura lor organizatorica, care desi de sorginte paleocefalica, dovedeste deschidere larga spre a cuprinde cele mai diferite categorii de agenti stimulatori, pe care sa-i subordoneze intocmai "logicii" naturale a inteligentei, a unei superioare instinctului, care deseori si la om este departe de cea a ratiunii. Prin ce, de exemplu, un miros sau un gust de hrana devine placut si atractiv (sau respingator), tine deja de o asemenea "logica", chiar daca este importanta doar pentru o nevoie organica primara. In acest spirit pot fi reinterpretate multe din rezultatele investigatiile neurofiziologice realizate pana acum. Acest nivel superior de organizare a activitatii confera proprietati sensibile si de atractive activitatii, care pot fi puse in evidenta in:

Reglarea activitatii olfactive. Timp de peste 50 de ani s-a crezut ca sistemul limbic raspunde de functia sensibilitatii olfactive. Formele cele mai primare de "placere" au fost considerate a fi cele de natura odorifica. Numeroase cercetari experimentale mai recente au venit sa probeze contrariul. Au fost aduse in acest sens urmatoarele argumente.

Reglarea activitatii somato-motorii Pentru punerea in evidenta a influentei structurilor limbice asupra activitatii muschilor somatici metodele si tehnicile clasice s-au dovedit neadecvate. Totusi rezultatele au pus in evidenta unele aspecte interesante privind:

evocarea unor reactii motoare active care pot avea o tenta afectiva primara la stimularea electrica a hipocampului, a cortexului piriform, a nuceleului amigdalian s.a.    - cum sunt cele de lins, masticatie, deglutitie;

reducerea serioasa a activitatii motorii globale la stimularea gyrusului cinguli, a girului piriform, a hipocampului si a amigdalei

producerea de reactii motoare de paralizie la distrugerea nucleilor amigdalieni, cu efecte de placiditate afectiva totala.

Reglarea functiilor vegetative. Sistemul limbic isi exercita functiile sale reglatoare in stransa legatura cu hipotalamusul. Aceasta iese in evidenta cu deosebire in reglarea functiilor vegetative, a tuturor organelor si viscerelor (inima, plamani, organe digestive). Relatiile sunt de interactiune bilaterala, unde hipotalamusul exercita o influenta continua, in timp ce sistemul limbic intervine cu deosebire in generarea unor stari subiective de emotie profunda.

Reglarea aportului alimentar Este o functie exercitata prin legaturile bilaterale cu hipotalamusul si cu suprarenalele. Scaderea aportului elimentar pentru procesele metabolice din organism da nastere starii de apetenta pentru dezvoltarea unor comportamente ingestive, pentru satisfacere nevoi de hrana. Dincolo de aceasta se mai suprapune si satisfactia placuta sau neplacuta a consumului acestei hrane, preferinta pentru o anumita hrana si nu alte, stari al caror loc de generare este sistemul limbic. Toate acestea sunt cuntificabile la nivelul reactiilor vegetative si consum ale hranei.

Reglarea activitatii atentive Sistemul limbic conlucreaza strans cu formatiunea reticulata in elaborarea atentiei. Este o interactiune reglatoare care in vederea calitatea informatiei care indreapta atentia si concentrarea cu care acest lucru se intampla. Neurofiziologic s-a demonstrat ca stimularea girului cingulat si a hipocampului determina o reactie de alerta, animalele urmaresc cu insistenta obiectele care le-au aparut in camul vizual, producand un efect caraceristic de reactie magnetica vizuala.

Reglarea activitatii emotionale S-a procedat de descrierea functiei reglatoare a functiilor emotionale a sistemului limbic in conditiile in care s-au pastrat aceleasi metodele si tehnicile neurofiziologice (a); in conditiile in care ca parametrii ai starii subiective emotionale s-au pastrat cei de furie, frica, placere, neplacere, tristete s.a. S-a facut totodata distinctie dintre propriu-zisa expresie emotionala (darwiniana) si experienta sau sentimentul emotional. Mecanismul propus de Papez a fost al unui circuit hipocamp-corpi mamilari-talamus. O ipoteza sustinuta si de multi alti cercetatori. Expresivitatea emotionala se manifesta prin reactii somato-motorii, vegetative si endocrine, sesizabile actografic iar experienta emotionala consta dintr-o anume stare evidentiabila prin metoda chestionarelor, exprimabila verbal etc.

Reglarea activitatii motivationale de intarire si de autointarire. Sistemul limbic este considerat responsabil pentru mecanismele motivationale si energetice ale comportamentului. Pentru explicarea acestei functii fiziologii folosesc inca insuficient de precis diversi termeni ca motivatie, impuls, drive, uneori cu sens interschimbabili. S-a incercat in acest sens valorificarea contributiilor realizate in etologie, luand ca punct de plecare comportamentele "in gol" sau vacuumatice, cele de stramutare, a caror origine a fost cautata la nivelul sistemului limbic.

Reglarea activitatii mnezice Fapt sustinut de o serie de date cu bolnavi cu interventii neurochirurgicale la acest nivel. Efectele sunt fie de disparitie a tuturor amintirilor, fie de aparitie a unora dintr-un trecut ontogenetic indepartat. Rol important il are "circuitul Papez". Sistemul limbic intervine atat in stocarea, cat si in filtrarea a ceea ce s-a stocat in memorie.