Stresul: modalitati de abordare si strategii de coping

Stres-ul este o prezenta constanta in viata noastra. El este unul din factorii importanti pentru viata si mentinerea ei (Selye, 1976). Cu toate acestea este bine stiut faptul ca nivelurile crescute de stres constituie unul dintre principalii factorii ce contribuie la alterarea conduitei adaptative.

Notiunea de "stres" a fost introdusa cu aproximativ 60 de ani in urma de catre endocrinologul Hans Selye (1963), care a observat ca agentii nocivi din mediu care actioneaza asupra organismului provoaca atat modificari specifice lor, cat si o serie de efecte care nu le sunt caracteristice (ex. reactii de aparare, leziuni in unele organe interne etc.). Stresul biologic, descris initial ca sindrom general de adaptare, se refera la o stare a organismului manifestata prin reactii nespecifice, ca raspuns la agentii nocivi. Astfel, intr-un studiu deja celebru efectuat pe maimute, Brady (1958) a aratat ca expunerea la o situatie stresanta poate determina aparitia ulcerului gastric. In studiul sau, maimutele care urmau sa primeasca un soc electric si stiau ca apasand un buton pot evita stimulul neplacut s-au imbolnavit de ulcer gastric. Altfel spus, pe langa reactia specifica la stimulul neplacut (durerea) a mai aparut si o reactie nespecifica (ulcerul). Tot Selye este cel care a facut distinctia intre stresor, ca agent cu influente nocive asupra organismului, si stres, ca stare resimtita in urma actiunii unuia sau mai multor stresori. Mai mult, pentru a face diferenta intre manifestarile pozitive (ex. mobilizare) si negative (ex. consum nervos excesiv) ale stresului Selye (1983) introduce termenii de eustres ("stres pozitiv") si distres ("stres negativ). Mai precis, distres-ul este definit ca un stres care are consecinte psihologice si biologice negative (Selye, 1976). Literatura de specialitate sugereaza o distinctie intre stres-ul benefic (eustres) si distres, distinctie care este de regula realizata a posteriori, adica dupa aparitia efectelor lor. Daca efectelele sunt negative atunci stres-ul este interpretat ca distres iar daca efectele sunt pozitive stres-ul este interpretat ca eustres.

O data cu aparitia lucrarii "Psychological Stress and the Coping Processes" a lui R.S. Lazarus (1966), abordarea problematicii stresului se modifica. Lazarus este cel care a lansat teoria tranzactionala, redefinind stresul ca "relatie particulara intre persoana si mediu, in care persoana evalueaza mediul ca impunand solicitari care depasesc resursele proprii si ameninta starea sa de bine; aceasta evaluare, la randul sau, determina declansarea unor procese de coping, respectiv raspunsuri cognitive, afective si comportamentale la feedback-urile primite" (Lazarus & Folkman, 1984). Asadar, conform acestei teorii, intre persoana si mediu se stabileste o relatie bidirectionala din care rezulta amenintarea ca o discrepanta intre solicitarile mediului si capacitatile de raspuns ale persoanei. Sistemul cognitiv este deci cel care mediaza relatia dintre stresor si starea de distres, stresul fiind o rezultanta a evaluarii cognitive a cerintelor mediului in raport cu resursele necesare pentru a le face fata, in conditiile in care persoana apreciaza ca resursele nu sunt suficiente. Altfel spus, stresul reperezinta o discrepanta intre solicitarile situatiei si capacitatile autopercepute ale persoanei de a raspunde la respectivii stresori (David et al., 2000).

Medierea cognitiva presupune evaluarea (1) potentialului amenintator a unei situatii in raport cu persoana, (2) a capacitatilor adaptative ale persoanei si (3) a eficientei modalitatilor de adaptare utilizate.

Conform lui Lazarus, in aprecierea fiecarei situatii intervin trei tipuri de evaluari:

Evaluarea primara - cuprinde ganduri automate vizand interactiunea dintre stresor - persoana, rezultand modificari cognitive, comportamentale si biologice.

Ca si consecinta a acestor modificari, apare o traire subiectiva primara (situatia este etichetata ca fiind    periculoasa sau nu).

Evaluarea secundara - vizeaza mecanismele de coping cognitive,

comportamentale si biologice care pot fi mobilizate pentru a

modifica trairea subiectiva primara, rezultand o noua traire subiectiva

Evaluarea tertiara - vizeaza eficienta mecanismelor de coping

mobilizate pentru a modifica noua traire emotionala

Asadar, evaluarile intervin inainte sau dupa aparitia trairii subiective, in cascada, ducand la aproximarea treptata a trairii emotionale finale.

Termenul de "coping" se refera la toate modalitatile si mecanismele prin care se modifica rezultatele evaluarii primare sau se moduleaza evaluarea secundara; scopul acestor modificari este de a preveni, reduce sau tolera starea de distres care se instaleaza in urma sesizarii unei discrepante intre solicitarile mediului si resursele adaptative ale persoanei. Simplu spus, copingul se refera la acele modalitati (comportamente, ganduri etc.) prin care persoana incearca sa faca fata situatiei stresante.

Prezentam mai jos citev adintre cele mai la indemina strategii de ccoping la acre puteti apela oride cite ori va confruntati cu situatii stresante. In ciuda unei aparente    simplitati eficienta lor ca tehnica adaptativa a confruntarea cu stresul depinde de volumul si calitatae exersarii lor

STRATEGII DE COPING

A. Cand sunt nervos sau ingrijorat incerc sa.

a. PREIAU CONTROLULSa schimb situatia care ma deranjeaza

b. SA NU STAU PUR SI SIMPLU FARA SA FAC NIMICSa imi iau mintea de la ce ma deranjeaza, facand altceva

c. GANDURI MAGICE.Sa imi iau mintea de la problema, gandindu-ma la ceva placut.

B. Cand simti ca o problema depaseste capacitatile tale de ai face fata

a. DISCUTA.Discuta cu cineva pentru sfaturi sau doar ca sa intelegi

b. RAMAI CALM..Spune-le oamenilor ceea ce te deranjeaza fara sa-ti pierzi calmul.

c. FII DESTEPT.Priveste situatia dintr-un unghi diferit.

d. RELAXEAZA-TE.Relaxeaza-te respirand adanc, vorbind cu tine sau luandu-ti simplu o pauza.