CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE VARSTEI ADOLESCENTEI

CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE VARSTEI ADOLESCENTEI

S-a instituit deja o regula ca scrierile de mai mare anvergura dedicate adolescentei sa mentioneze numele lui Stanley Hall care, in 1904, s-a lansat ca autor al primei si celei mai vaste lucrari des pre aceasta etapa de viata; cartea sa are un titlu fantastic in opinia danezului S. Morch (2003): "Adolescenta. Psihologia sa si relatiiIe sale cu psihiatria, antropologia, sociologia, sexologia, crima, religia si educatia si este considerata piatra de temelie a hebeologiei ca stiinta a adolescentei (Ursula Schiopu, p. 50, 335).

Despre adolescenta s-a scris mult, atat la noi in tara cat si in lume, fara insa a se gasi raspunsuri la toate problemele vesnic discutabile ale acestei varste. De-a lungul timpului, ea a fost caracterizata si apreciata, uneori in mod exagerat, cu cele mai diverse calificative, de la cele pline de entuziasm, optimism si admiratie, pana la cele mai incarcate de indignare, pesimism si criticism nedisimulate.

Nici chiar dictionarele, dincolo de incercarea de a defini in modul cel mai neutru cu putinta notiunea in discutie, nu pot evita conotatiile afective si etice. Astfel, Dictionnaire de la psychologie - Larousse se refera la perioada ingrata (N. Sillamy, 1994, p. 7); alti autori o numesc perioada zbuciumata (H. Joubrel si P. Bertrand, 1968). Dictionarul enciclopedic de psihiatrie (C. Gorgos, 1987) remarca revolta si exaltarea precum si vulnerabilitatea acestei varste, in timp ce Dictionarul de sociologie (C. Zamfir si L. Vlasceanu,.p.19) aminteste de interesul sociologi1or pentru fenomenu1 delincventei juvenile.

Domenii ca psihiatria si sociologia isi justifica insa abordarile partinice ale adolescentei, relevand, inca o data, ca. fiinta umana, indiferent la ce nivel ontogenetic s-ar afla, nu poate fi studiata decat din perspectiva multidisciplinara; adolescenta, ca perioada de mari si importante transformari, a fost cu atat mai incitanta pentru ce1e mai diverse categorii de oameni care s-au oprit asupra ei: scriitori, fi1ozofi, antropologi, medici, sociologi, pedagogi, psihologi.

Ca si autori de pe meridiane mai indepartate, care au grija sa noteze ca incadrarea acestei varste intre anumite limite este mult mai putin precisa decat pare (A. Reber, 1985), Ursula Schiopu explica faptul ca limitele sunt imprecise pentru ca debutul si durata adolescentei variaza relativ in conditii geografice si de mediu socio-economic si socio-cultural, dar mai ales socio-educativ (1997, p. 51).

Majoritatea autorilor situeaza adolescenta aproximativ intre 12-14 si 18-20 de ani, unii vorbind despre o adolescenta prelungita chiar pana 1a 25 ani.

Parcurgerea diferitelor 1ucrari care au ca obiect adolescenta, conduce la ideea ca nici o alta varsta nu a fost definita sau caractetizata prin atat de muIte atribute, epitete si metafore. Pentru J. J. Rousseau, ea este "varsta ratiunii"dar si "revolutie furtunoasa", "continua agitatie a spiritului", " leu in fierbere", "a doua nastere"; pentru St. Hall este "storm and stress" (citat de N. Radu, 1995, p. 19) iar pentru J. Rousselet, este "varsta ingrata"; pentru A. Schopenhauer este "vremea ne1inistii", pentru M. Proust este " singurul timp in care inveti ceva", iar M. Ralea considera ca adolescenta este "timpul in care luam Universul prea in serios" ( Monica Robea, red., 1996, p. 8).

Alti autori romani gasesc formnule cel putin la fel de expresive, cum ar fi: "nucleu de contradictii", "varsta contestatara" (I. Catana, 1996, p. 57), "varsta metafizica ori varsta de inflorire a camaraderiei si a spiritului de grup (V. Pavelcu, 1970, p. 113).

C. Radulescu-Motru, inca din 1923, surprinde complexitatea si ambivalenta acestei perioade, spunand: "Adolescenta este timpul convertirilor, al deciziilor radicale, al entuziasmului, al convingerilor si al sacrificiilor pentru ideal, dar si al ratacirilor fara indreptare" (1996, p. 397).

Etimologic, termenul se origineaza de la verbul latin "adolescere" care sernnifica a creste, a se dezvolta, scotand in evidenta in primul rand maturizarea biologica de care s-au ocupat mai ales medicii.

Psihanalista franceza Annie Birraux are un punct de vedere interesant referitor la deosebirea acestei etape de aceea anterioara. Ea spune: "Exista o diferenta intre pubertate si adolescenta: pubertatea este o schimbare obligatorie, inscrisa in corp inca de la nastere. Adolescenta este schimbarea in cap care acompaniaza aceste schimbari ale corpului. De exemplu, exista in cap un interes pentru intimitatea altuia" (Anne Ravilly, 1993, p. V.)

Trebuie sa luam, insa, in consideratie transformarile corpora1e majore, strans legate de atingerea maturitatii sexuale a adolescentului, care au un impact deosebit de puternic asupra intregii sale personalitati (incluzand sfera intelectuaIa, motivational-afectiva si cea a relatiilor interpersonale).

Progresul intelectual atat de evident in aceasta etapa, este acompaniat si de trecerea, intr-o masura considerabila, de la memorarea mecanica la aceea logica, sustinuta de perfectionarea receptiei senzoriale si a criteriilor de observare, de acutizarea simtului critic, de algoritmii asimilati dar si de efortul voluntar personal depus, avand constiinta mai clara a unor scopuri / idealuri de atins.

Urmarind nu doar sa cunoasca mai mult ci si sa acceada la o imagine de sine auto- si heteroperceputa cat mai exacta, adolescentul isi imbogateste stocul de idei si formule de exprimare prin selectionarea si inregistrarea de maxime si cugetari care reflecta, in buna masura, convingerile sale aflate in germene.

In tot acest context se remarca aspectele inedite ale limbajului: lexicul sporeste prin asimilarea de noi notiuni stiintifice iar expresivitatea socheaza uneori pe adultii mai conservatori, prin argoul juvenil care imprumuta mult din vocabularul unor minoritati nationale mai putin agreate social sau al unor subculturi care promoveaza diferite clisee verbale, considerate mai "pitoresti". Utilizarea abrevierilor ar putea fi privita ca o necesitate de exprimare mai rapida in conditiile nevoilor sporite de comunicare dar nu poate fi neglijat nici aportul unor canale media in promovarea acestor formule.

Componenta energetica a personalitatii evolueaza predominant sub semnul sexualizarii organismului si al erotizarii relatiilor, rezultatul fiind o viata afectiva mai fragila si labila, adesea contradictorie.

"Starile lor oscileaza intre un optimism extrem si cel mai intunecat pesimism. Uneori lucreaza cu entuziasm neobosit, iar alteori sunt lenesi si apatici."(Anna Freud, 2002, p. 113).

Nevoile de afiliere ii motiveaza conduita mult mai electiva de cautare si realizare a camaraderiei, prieteniei si iubirii iar cele de stima si statut sunt strans legate de fenomenul cautarii identitatii personale, specific varstei.

Trebuintele cognitive ii motiveaza pentru prima data, intrinsec, activitatea de invatare pe care o orienteaza catre anumite domenii de interes, rolul talentului cadrelor didactice ramanand important, fara a mai fi, insa, prioritar, pentru apropierea de o disciplina sau alta, asa cum se intampla in etapele anterioare.

Trebuintele estetice intervin pregnant in preocuparea pentru aspectul fizic, ale carui dizarmonii - reale sau doar imaginare - pot fi generatoare de adevarate drame sufletesti, apreciindu-se ca, la nici o alta varsta, complexele de inferioritate nu fac atatea ravagii ca in adolescenta. Am putea intelege, de exemplu, body-painting-ul si body-peircing-ul (tatuarea si fixarea unor podoabe in diferite parti ale corpului), ca fiind mijloace de ameliorare a aspectului fizic, atata timp cat tinerii inca nu au descoperit suficiente resurse interne, psihice, de a-si manifesta unicitatea si originalitatea.

In fine, trebuintele de autorealizare, intelese ca nevoi, tendinte de a-si valorifica propriile capacitati, de a face lucruri importante, sunt resimtite de adolescentii cu o evolutie pozitiva anterioara si, daca tinem cont de opiniile lui A. Maslow bazate pe cercetarile sale in randul studentilor, numai un numar extrem de mic dintre tineri (si chiar dintre adulti) ar ajunge in stadiul autorealizarii. Consideram insa ca putem extinde sfera acestei notiuni dincolo de ceea ce a vrut sa cuprinda autorul ei, pentru a include acele tensiuni interne de natura psihica ce se acutizeaza acum, in legatura cu interesele profesionale, orientarea carierei, aspiratiile si idealurile tinerilor.

In perioada adolescentei actioneaza ca agenti ai socializarii aproape aceiasi factori ca si in copilarie, numai ca ponderea lor este cu totul alta acum. Astfel, familia isi mentine rolul de cadru primar de siguranta materiala precum si de transmitator al unor mentalitati. Inabilitatea unor parinti de a gasi echilibrul intre atitudinea hiperautoritara si aceea hiperprotectoare fata de copiii lor adolescenti, ii determina pe acestia sa considere aproape in bloc societatea adulta ca fiind ambivalenta, contradictorie, inadecvata, injusta, ipocrita (Psicologia dell' eta evolutiva, 1978, p. 233). Din aceste cauze si pe fondul cautarii propriei identitati, se ajunge la generarea unui conflict (numit de obicei "intre generatii") in care tinerii pun in discutie, pentru prima oara, valabilitatea si oportunitatea unor norme sociale, civice, ori a unor cutume etice, culturale, religioase etc.

In aceasta situatie, adultii sunt considerati ori prea "intruzivi" (daca se intereseaza mai mult de viata lor), ori indiferenti si lipsiti de afectiune (daca sunt prea "discreti"); de aceea, insatisfactia si frustrarea care izvorasc de aici, ii determina sa se orienteze mai mult catre cei de aceeasi varsta, alaturi de care isi petrec de doua ori mai mult timp decat cu parintii, fiind totodata si principalii lor confesori (B. B. Lahey, 1995, p. 355). Unii autori mai prudenti sustin ca diferitele conflicte cu parintii nu trebuie generalizate si ca functiile acestor doi factori de socializare (familia si prietenii) trebuie vazute ca fiind mai mult complementare decat opuse (R. Rodriguez-Tome, 1994, p. 18).

Grupul de egali ii faciliteaza adolescentului stabilirea si perfectionarea relatiilor de intercomunicare si trairea sentimentului de prietenie, ii ofera cadrul pentru experimentarea intimitatii dar si a diferitelor roluri sociale, ii ofera posibilitatea sa se oglindeasca in ceilalti pentru a-si defini propria identitate. Covarstnicii semnificativi contribuie mult la formarea imaginii de sine iar multiplicarea relatiilor sociale ale adolescentului determina extinderea Eului care poate deveni confuz, avand nevoie de un timp pentru autoverificare si autotestare.

Scoala, cu profesorii, disciplinele de invatamant, colegii, reprezinta un alt important agent al integrarii adolescentului in complexul angrenaj social; pe de o parte, ea inlesneste procesul formarii si functionarii grupurilor de covarstnici, pe de alta parte, 'stimuleaza sau ar trebui sa stimuleze confruntarea cu status-urile profesionale adulte'(idem).

Relatiile interpersonale au devenit mai superficiale datorita multiplicarii contactelor interumane impuse de activitatea curenta; in relatiile de cuplu si intrafamiliale, in care altadata predominau morala conventionala si sacrificiul de sine, astazi sunt identificate efectele impunerii sinelui ca valoare de baza (dupa cum a argumentat R. Baumeister); altfel spus, promovarea binelui personal inainte de toate, sau, dupa alte opinii, a individualismului.

In opinia Ninei Degele (1998, p. 9), sinele postmodern este tot mai fluid, dizolvat, mediat, orientat pe termen scurt iar credinta ca individul poseda un sine adevarat sau real incepe sa se erodeze; multiplicarea fara precedent a relatiilor impune construirea unui sine pentru altii care trebuie sa se schimbe ca un cameleon. Aceasta realitate a repus in circuit un mai vechi (1954) concept, acela de sine public, apartinand psihologului E. Goffman si a facut sa se vorbeasca despre un nou pattern al constiintei de sine, numit multifrenia (ceea ce ar insemna mai multe minti).

In ceea ce priveste relatiile familiale, psihologul D. Elkind considera ca familia postmoderna a devenit permeabila, fiind intalnite tot mai mult familii monoparentale, adoptive, recasatorite (Scherer, 1996) si - am mai putea adauga - familii de week-end, multiculturale si chiar homosexuale. In aceste conditii credem ca se complica in mod substantial circumstantele in care are loc procesul de identificare a copiilor cu membrii familiei si , implicit, formarea identitatii lor.

Un teoretician deja celebru al postmodernitatii, A. Giddens, considera ca pericolul in aceasta etapa care obliga tot mai mult la realizarea de optiuni, este ca oamenii sa-si piarda identitate a de sine sau increderea in sine (v. S. Morch, 2003); solutia ar fi ca tinerii sa invete sa-si construiasca propria traiectorie de tip yo-yo admitand provocarea de a face si reface mereu propriile structuri.

Munca, in mod traditional practicata intr-un post sigur, in folosul comunitatii si al familiei, a devenit mai putin stabila si este privita tot mai mult ca o posibilitate de afirmare a sinelui, de punere in valoare a propriilor abilitati; asa s-ar putea justifica si usurinta cu care tinerii, actualmente, isi schimba locul de munca.

Interesanta este si opinia ca postmodernitatea este totodata si un postmaterialism intrucat trebuintele oamenilor nu mai vizeaza doar valori materiale ci se indreapta spre autorealizare, toleranta, stare de bine subiectiv, democratie (Nina Degele, 1998, p. 6).

Educatia de altadata statua cai ale vietii relativ certe in functie de sex si pozitie sociala; de aceea, identitatea era mai ales un dat. Astazi, invatamantul liberal il pregateste pe tanar pentru o gama tot mai larga de profesii caracterizate printr-o tot mai mare mobilitate (diferite meserii apar si dispar cu mare repeziciune); astfel, identitatea este tot mai mult o realizare personala si o reflectie asupra acestei realizari (idem, p. 12).

Mijloacele de comunicare moderne au atins un nivel nemaiintalnit anterior, permitand indivizilor stabilirea de legaturi in timp real dar varietatea si cantitatea acestor informatii induc, inevitabil, o mai superficiala asimilare si prelucrare a lor; oferta de informatii, de produse si servicii de pe toate canalele media genereaza efecte noi in plan psihic, cum ar fi: slabirea posibilitatii de demarcatie intre realitate si fictiune, de-sensibilizare , sporirea violentei (unii autori vorbesc despre moartea trairilor afective sau despre golirea self-ului de empatie). Credem ca o asemenea stare sufleteasca postmoderna - cum a fost numita - se datoreaza intr-o mare masura unei tendinte pe care am numi-o postumanista sau chiar antiumanista de a devoala tot mai mult slabiciunea individului uman in fata fortei factorilor macrosociali, politici, a tehnicii informatice si a ingineriei genetice (a se vedea clonarea, considerata de unele canale media ca prima in topul celor mai mari realizari ale stiintei actuale).

Acest 'bombardament' informational (care face tot mai dificila alegerea de catre fiecare a ceea ce i se potriveste), este facut raspunzator de stresul care produce la copii si adolescenti anxietate, depresie, agresivitate sporita, vazute ca factori dec1ansatori ai unor comportamente autodistructive, cum ar fi: dependenta de alcool, tutun, droguri etc. Astfel de comportamente sunt privite ca regresive (T. Johansson, 2000, p. 12) putand fi incadrate in categoria mecanismelor de aparare a Eului despre care amintesc majoritatea autorilor care s-au aplecat asupra problemelor privind identitatea adolescentilor.

Intr-o lume fragmentata, imprevizibila, adolescentii sunt nevoiti sa-si formeze propria identitate, adica sa-si constientizeze trasaturile si sa-si precizeze planurile de viitor intr-un mod cat mai coerent, unitar si consistent.

Daca istoricii au asociat adolescenta cu comportamentul riscant, contradictoriu, cultura occidentala moderna a calificat -o ca 'timp al incertitudinii, stangaciei, indeciziei' (R. Baumeister si M. Muraven, 1996, p. 407), tinerii fiind nevoiti sa-si contureze identitatea intr-o lume tot mai heterogena, generatoare - intr-un ritm superaccelerat - de optiuni, mode, modele, valori

Psihologul roman C. Ciuperca vine cu un punct de vedere ingenios si surprinzator asupra disonantei cognitive (L. Festinger) pe care o vede ca un fond permanent al existentei cotidiene a omului in postmodernitate; el considera ca "Practic, in limite rezonabile, traim intr-o disonanta continua din care nu vrem si/sau nu putem sa iesim pentru ca societatea in care traim o valorizeaza si o permanentizeaza. Atat timp cat ne raportam la ceilalti si actiunilor noastre le conferim un sens extrinsec mai degraba decat intrinsec, tindem sa fim prea putin afectati de lipsa consonantei. Mai mult, ne obisnuim cu disonanta si nu-i mai acordam atentie; ea devine practic normala si nu mai actioneaza ca disonanta"    (2002, p. 16).

Cu toate ca adolescenta este perioada celor mai mari schimbari la nivelul sinelui, conceptiei de sine si imaginii de sine, unele studii mai recente arata ca ea nu este o perioada mai tulbure decat celelalte (copilaria si maturitatea); doar 20% dintre adolescenti au fost gasiti ca avand sentimente de singuratate, confuzie, alienare, ceilalti 80% reusind sa faca fata in mod normal vietii de zi cu zi (R. Atkinson, 1996, B. B. Lahey, 1995, p. 356). De fapt, cele doua viziuni asupra adolescentei (pesimista si optimista) sunt doua extreme ale modelelor culturale (Ursula Schiopu si E. Verza, 1981, p. 207).

R. Atkinson arata ca azi, adolescentii de pretutindeni se aseamana datorita unei 'culturi mondiale' favorizate de extinderea mediilor informatice, cultura care genereaza o personalitate colectiva si o constiinta colectiva la adolescenti. Astfel, acest autor descrie 'un autoportret al adolescentului universal' din care am retinut cateva aspecte: tinerii epocii contemporane sunt fericiti in cea mai mare parte a timpului, simt ca detin autocontrolul, sunt grijulii fata de ceilalti, prefera sa nu fie singuri, sunt dispusi sa invete de la ceilalti, ar dori mai degraba sa munceasca decat sa fie sustinuti/intretinuti, nu se tem sa gandeasca sau sa vorbeasca despre sex si adopta comportamente sexuale adecvate varstei, au sentimente pozitive fata de parinti, sunt capabili sa ia decizii, nu cedeaza dupa primul esec, simt ca vor fi capabili sa-si asume responsabilitati in viitor.

O asemenea schita de portret prezinta, in mod firesc, elemente de specificitate in functie de conditiile social-culturale si economice locale.

Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase si profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, perioada a dezvoltarii, cand dispar trasaturile copilariei, cedand locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari psihice individuale specifice.

Adolescenta cuprinde doua faze:

Ø      etapa timpurie intre 10-11/13-14 ani (preadolescenta), caracterizata prin profunde transformari, atat fizice si fiziologice, cat si la nivelul conturarii intereselor, aptitudinilor, conceptiei morale;

Ø      cea de-a perioada 13-14/17-18 ani, este cea a adolescentei propriu-zise ce se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata, clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.

Preadolescenta

In aceasta etapa de varsta, aspectul exterior se caracterizeaza prin lipsa de armonie, mainile fiind mai lungi decat trunchiul, nasul disproportionat in raport cu fata, intreaga conformatie lasand impresia unei fiinte desirate. La nivelul vietii psihice se produc schimbari extrem de complexe. Astfel, preadolescentul suporta cu greu actele de atoritate ale parintilor sai, fiind foarte critic cu acestia. O posibila explicatie pentru aceasta schimbare poate fi aceea ca pana in acest moment cunostintele parintilor au fost suficiente pentru lamurirea diferitelor probleme din viata copilului, iar capacitatea intelectuala a acestuia era inca putin dezvoltata spre a-si da seama de unele insuficiente ale parintilor. Acum insa, venind in contact cu alte cunostinte, mult mai variate si profunde, iar gandirea dezvoltandu-se la capacitatea realului, insuficientele parintilor nu mai trec neobservate.

In aceasta etapa se dezvolta constiinta de sine, preadolescentul fiind animat de dorinta de a-si cunoaste propriile posibilitati, pentru a se putea face util. Acesta este - de fapt - si idealul specific varstei analizate, acela de a deveni util societatii, de a avea o inalta constiinta a datoriei in orice domeniu.

Adolescenta

Aceasta noua etapa de viata se prezinta ca o perioada de dezvoltare mai calma si mai linistita decat perioada anterioara, tanarul adoptand acum o pozitie mai constienta fata de mediul social si de problemele complexe ale acestuia. El isi orienteaza atentia si interesele mai mult catre lumea externa sub multiplele sale aspecte, dar si catre propria-i viata psihica, observandu-se faptul ca in aceasta perioada cunoasterea de sine se aprofundeaza si devine mai nuantata.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:

dezvoltarea constiintei de sine,

afirmarea propriei personalitati,

integrarea treptata in valorile vietii.

Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentand o valoare care trebuie pretuita si respectata.

Constiinta de sine este un proces complex care include atat raportarea subiectului la propria persoana si propriile trairi, cat si confruntarea si compararea acestora cu lumea tn care traieste. Cel mai inalt nivel al constiintei de sine este atins de tanar atunci cand el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al unui grup. Constiinta de sine este, in primul rand, constiinta pozitiei sociale a omului. Activitatea scolara si natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de munca depusa de adolescent, cat si aprecierea grupului caruia el ii apartine constituie factori de seama ai dezvoltarii constiintei de sine.

Adolescenta se caracterizeaza in special prin proiectarea idealului in viitor. In acest sens, un loc important il reprezinta interesul pentru viitoarea profesie, acest lucru determinand o reflectie asupra vietii interioare, o analiza a calitatilor necesare pentru imbratisarea profesiei

Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune, dorinta de a participa la toate manifestarile vietii sociale. Scopurile bine conturate si constiente iau locul viselor si dorintelor vagi din perioada anterioara.

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central in jurul caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlali, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. El doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult. Astfel, lipsa de consideratie este traita dureros si are un efect chiar paralizand pentru adolescent. Un mijloc curent de afirmare il constituie aspectul exterior, adolescentii cautand sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, imbracamintea care diferenaiaza si scoate in relief propria persoana, prin maniere, eleganaa miscarilor, prin limbajul folosit bogat in neologisme, arhaisme, elemente de argou, spiritul de contradictie, fata de faptele morale, judecata lui nu admite concesii ci este radicala si intransigenta, din care cauza aprecierile sale sunt puternic dotate cu subiectivism.

Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual, ci si in grup: vor sa activeze, sa se distreze impreuna. Un alt punct d einteres este reprezentat si de viata policita. Esenaa integrarii sociale consta in atasamentul din ce in ce mai constient si mai activ la grupul caruia apartine si a carui sfera se extinde de la clasa, scoala, pana la marele organism social.

Cu cat inainteaza in varsta, cu atat adolescentul este mai obiectiv in judecatile sale, aprecierile efectuandu-se in functie de criteriile sociale pe care ai le-a insusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor in valorile sociale si culturale ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei lor despre lume si viata. Cei mai multi manifesta un interes deosebit pentru cuceririle stiintei contemporane ai pentru anumite ramuri ale stiintei precum fizica, filosofia, biologia, matematica, chimia sau istoria.

Dezvoltarea fizica in preadolescenta si adolescenta

In cresterea in inaltime si greutate nu se constata paralelism ci alternanta, cresterea uneia corespunzand cu stagnarea celeilalte. Cresterea in inaltime se produce cel mai intens intre 14-15 ani, iar catre 18 ani curba cresterii coboara. O mai intensa crestere se constata la membrele inferioare si superioare, ceea ce va da, indeosebi puberului, un aspect special, adesea critic.

Crestera in greutate urmeaza lent cresterea in lungime. Baietii cresc intens in greutate dupa 14 ani, cam 6 Kg/an, iar fetele dupa 11 ani, cam 3 Kg/an. Progrese importante se observa la osificarea diverselor parti ale craniului (mai ales ale temporalului). Se incheie procesul de osificare a oaselor mainii, ceea ce va determina aparitia unor particularitati ale miscarilor fine, ale diferitelor dexteritati manuale si cresterea mare a vitezei de scriere. Se dezvolta musculatura spatelui, a centurii scapulare si pelviene; creste forta musculara. Dupa varsta de 15 ani se dezvolta intens muschii mici, care ajuta la precizia si coordonarea miscarilor fine, la perfectionarea tehnicii miscarilor, ceea ce inseamna cheltuiala redusa de energie. Frecventa pulsului este in jur de 80 batai/min. Se constata o mare capacitate vitala a plamanilor intre 14-17 ani. Respiratia intercostala inlocuieste respiratia abdominala. Se definitiveaza relieful scoartei cerebrale, se realizeaza o dezvoltare complexa a legaturilor dintre diferitele regiuni ale scoartei, formandu-se numeroase cai functionale intre toate regiunile creierului. Deosebit de evidenta este dezvoltarea sistemului central de autoreglare, precum si dezvoltarea mecanismelor de accelerare si incetinire a dinamicii corticale, mecanisme ce constituie instrumente ale autoreglarii superioare. Se mareste functional rolul tiroidei, ceea ce duce la intensificarea procesului cresterii osoase si unele modificari ale metabolismului. Hipofiza stimuleaza intens producerea hormonilor glandelor sexuale, procesul de diferentiere a tesuturilor si organelor, procesul de maturizare interna. Epifiza si glandele suprarenale sunt angajate in dimorfismul sexual, in procesul maturizarii. Acestea stimuleaza procesul dezvoltarii organelor genitale, pigmentarea pielii, ingrosarea generala a corpului. Glandele sexuale isi intensifica activitatea prin ajungere la maturizare intre 12-13, 17-18 ani la baieti si 10-11, 15-16 ani la fete. Se manifesta fenomenul maturizarii prin cresterea pilozitatii in regiunea axiala, modificarea vocii, aparitia polutiei, aparitia senzatiilor erotice si a unor manifestari sexuale.

Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si diferential ale analizatorilor, facandu-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.

In perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor are o mare capacitate de acomodare. Preadolescentul distinge cu mai multa precizie obiectele la distanta. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se castiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora. Adolescentul opereaza intr-un sistem comparativ bogat si cu o capacitate de verbalizare relativ mare si variata. Se dezvolta capacitatea de diferentiere ai reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic. Se devolta si perfectioneaza si auzul fonematic pe linia intelegerii celor mai neinsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite insusiri perceptive si auditive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros creste foarte mult. Fetele au o mare sensibilitate pentru parfumuri. Baietii, din dorinta de a imita gusturile adultilor (fumat, bauturi, mancaruri picante) isi modifica treptat gusturile. Datorita cresterii experientei generale de viata ca si datorita maturizarii, in adolescenta are loc procesul de erotizare a sensibilitatii.

Perceptiile ai spiritul de observatie ale preadolescentului si adolescentului devin foarte vii, capata o mare adancime. Adolescentul e atras de aspectele specifice ale fenomenelor, de ceea ce este original si tipic. La preadolescent vor interveni treptat elemente importante de ordine, o evidenta modificare a tonalitatii afective. Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. La preadolescenti si adolescenti perceptiile sunt incluse intr-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gandirii. Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a intelege si surprinde ceea ce-i intereseaza.

Se dezvolta evident atentia voluntara. Chiar atentia involuntara si cea postvoluntara isi modifica aspectul, devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare la preadolescenti fiind in jur de dou ore iar la adolescenti de 4 ore. Se constata si o dervoltare a intereselor gnosice, lucru firect doatorita largirii spectrului intereseleor,, al orizontului.

Capacitatea de memorare ajunge la foarte mari performante in perioada de varsta cuprinsa intre 13 si 17 ani. De asemenea, creste mult si caracterul activ si voluntar al proceului mnezic, adolescentul operand acum cu scheme logice. Memoria opereaza cu reprezentari si notiuni, care devin mai bogate, mai complexe, mai organizate. O serie de reprezentari se rationalizeaza treptat, altele capata un caracter tipizat, avand un potential sugestiv deosebit de marcant. La preadolescent, fixarea se face inca sub forma unei reflectari relativ fidele a materialului ce urmeaza a fi memorat. Recunoasterea opereaza mult cu asociatii si cu structuri de reprezentari. Cele mai evidente prefaceri apar in reproduceri: preadolescentul structureaza reproducerea verbala in stil propriu, se straduieste sa depaseasca stilul nivelului verbal, scris sau oral; la adolescent, prelucrarea apare in insusi procesul fixarii, cand se procedeaza la restructurari. Pastrarea se sistematizeaza mult. Recunoasterea reconstituie materialul in aspecte detaliate analitice, prin coordonatele lui logice. In reproducere, adolescentul include, in relatarile sale verbale, numeroase elemente de explicatie, sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce da originalitate reproducerii.

Spectauloase modificari se produc la nivelul gandirii diferentiate, se diversifica gandirea fizica, gandirea gramaticala etc. Datorita interesului pentru studiu si nou, adolescentul isi formeaza si cintureaza o conceptie proprie despre derzvoltarea societatii si a prorducerii diferitelor fenomene..

In procesul insusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gandi, se intaresc sisteme de a observa, se dezvolta capacitatile operative, intelectuale. Se generalizeaza algoritmi in cadrul aceleiasi discipline iar treptat apar transferari de operatii intre discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gandirii, se dezvolta posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene in cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri intre clase si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Judecatile devin mai complexe, disjunctive, ipotetice, apodictice. Se dezvolta spiritul critic al gandirii ca urmare a logicii si adancirii acesteia, a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa in fenomene, precizia gandirii.

Trecerea catre formele extensive, verbale ale gandirii logice face necesara preluarea in termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare. Se ierarhizeaza latent valorile cunoscute, dar se manifesta si preferinte, urgente, ceea ce oglindeste aspectele caracteristice individuale ale felului cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se petrece in mod activ si selectiv.

Limbajul se deosebeste prin bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Se denota o crestere pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de stil in limbajul scris: epitete, comparatii, personificari, metafore. Se formeaza asadar un stil propriu de vorbire, afirmnadu-se astfel pregnant individualitatea. Lexicul preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial, dar este sarac si imprecis in analiza proceselor interioare. La sfarsitul adolescentei, datorita unei experiente de viata mai ample si datorita imbogatirii vocabularului, incep sa inteleaga si sa redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Dezvoltarea fortei de creatiei este specifica acestei perioade, se derzvolta capacitatile ideative, cele creatoare practice. Alaturi de imaginatia reproductiva se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare. Prin creatiile lor, preadolescentii si adolescentii isi exprima propriile judecati si atitudini in legatura cu problemele ce-i framanta. Se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata si sentimentul de iubire.

O forma speciala a imaginatiei, strans legata de varsta adolescentei, este visarea ca proiectare mentala a personalitatii in situatii viitoare. Visarea este un proces strans legat de realitate, raportandu-se la dorintele lui legate de planurile de viitor, de profesie, de pozitie sociala generate de interesele, aptitudinile si sistemul de cunostinte.

Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, viseaza, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, ii intelege pe cei din jur. Intensitatea, amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de insemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

Doua directii apar mai importante in dezvoltarea generala a vietii afective: cresterea autonomiei morale si a conceptiei morale a adolescentului si erotizarea vietii afective. Primul aspect este legat de viata si relatiile sociale, cel de-al doilea se refera la aspectele individuale ale dezvoltarii afectivitatii. Se dezvolta sentimente superioare morale, estetice, intelectuale, baza lor reprezentand-o largirea cunoasterii.

Este perioada in care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, cand intre motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare, care este in stransa legatura cu experienta in domeniul in care urmeaza sa se actioneze. In luarea hotararii, preadolescentul este prompt, dar la adolescent, timpul este mai indelungat, deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta. In executia hotararii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea amana indeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile actiunilor sale avand o motivatie mai puternica. Se dezvolta astfel calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.

Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a imbogatirii experientei de viata. Interesele preadolescentului nu graviteaza doar in jurul activitatii scolare, ci se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei. Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate in vederea unui scop, capata caracter selectiv iar sub aspectul continutului se remarca o marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc. Aceste interese sunt, mai ales la varsta adolescentei, legate de idealul profesional, generand motivele care-i determina pe adolescenti, sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita in invatamantul superior, posibilitati de castig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.