DELIMITARI CONCEPTUALE IN PSIHANALIZA

Psihanaliza are ca drept parinte pe Freud si este metoda ce vizeaza cunoasterea profunda a vietii sufletesti a omului atat in starea de normalitate psihica, cat si in starea de boala in scopul instituirii, in cel de-al doilea caz a masurilor terapeutice adecvate.

Lagache, referindu-se la continutul si obiectivele psihanalizei, considera ca:

psihanaliza reprezinta o metoda de investigare a proceselor psihice;

este o tehnica de tratament a tulburarilor nevrotice;

este o doctrina de cunoastere psihologica, morala si culturala a omului si a societatii, ce vizeaza explicarea semnificatiilor acestui domeniu.

Ca metoda, psihanaliza consta in analiza discursului bolnavului, acesta trebuind

a fi cat mai liber posibil, neinfluentat si nedirijat de catre o alta persoana in scopul obtinerii unei expresii spontane a gandirii subiectului, reprezentand confidentele acestuia.

Astfel, ca metoda psihanaliza are urmatoarele obiective:

subiectul sa ia cunostinta de originile reale ale suferintelor sale intime, sa le inteleaga pe masura ce le evoca, incepand cu cele mai indepartate evenimente ale copilariei sale pana in prezent;

sa le traiasca intr-o situatie actuala concreta alaturi de analist, printr-un procedeu de transfer afectiv. Aceasta este in fapt tehnica liberei asociatii ce se completeaza cu analiza viselor pacientului.

Pe masura ce a evoluat, psihanaliza a determinat descoperirea unor aspecte

Importante:

sexualitatea infantila;

complexul Oedip si relatia sa cu comportamentul sexual al adultului;

rolul fundamental al sexualitatii in geneza nevrozelor si a psihozelor.

Sprijinindu-se pe o serie de metode specifice, Freud a creat teoria psihanalizei,

ale carei elemente constitutive sunt urmatoarele:

existenta unei instante a personalitatii denumite inconstient si care este

depozitara pulsiunilor sau a tendintelor instinctive primare. Aceste pulsiuni sunt dupa Freud, de doua feluri. Unele provin din instinctul de viata (Eros) a carui energie denumita libido reprezinta elanul sexual, iar celelalte provin din instinctul de moarte (Thanatos), care este orientat catre agresivitate si distrugere;

existenta unei instante reprezentata de Eul constient si actual, in relatie

directa cu mediul familial (in perioada copilariei) si cu mediul social (in cursul vietii individului)

prezenta intre cele doua instante a unei zone intermediare, denumita

subconstient sau preconstient, cu rolul de cenzura, de reglare dinamica a procesului de exteriorizare a pulsiunilor inconstientului in sfera Eului constient.

Prin prisma investigatiilor facute in cadrul cazului Ana O., Freud ajunge la o serie de concluzii cu mare valoare atat medicala cat si psihoterapeutica si anume

- existenta unui psihism inconstient in interiorul caruia individul inmagazineaza propriile sale experiente;

- interventia acestei sfere, a inconstientului in viata constienta sub forma de conflicte, complexe, simptome clinice;

- interventiile inconstientului in sfera constienta se transforma in componente si actiuni, ce au la baza motivatiile fictive ale inconstientului sau pulsiunile acestuia. Freud stabileste, de asemenea, o schema generala de organizare a aparatului psihic, ce cuprinde trei instante:

Inconstientul, prima si cea mai veche instanta a personalitatii, este

depozitarul tuturor pulsiunilor noastre;

Eul constient, ce apare ca un invelis cortical sub influenta factorilor

educationali si a modelului familial, a mediului social ulterior, este instanta intermediara intre realitatea lumii externe si realitatea psihica a persoanei.

Dupa Freud, Eul dispune de o serie de caracteristici:

-asigura identitatea si autoafirmarea persoanei;

-acumuleaza experientele externe si asigura acomodarea persoanei la acestea;

-exercita o actiune represiva asupra inconstientului, regland in acest fel dinamica pulsiunilor;

-este ghidat de impulsurile venite din interior, dar si din exterior, asigurand o stare de echilibru intre placere si neplacere,

-evita neplacerea si cauta placerea;

-cresterea neplacerii se manifesta prin sentimentul de pericol ce declanseaza angoasa.

3. Supraeul, cea de-a treia instanta, se dezvolta in prelungirea Eului sub influenta factorilor represivi-modelatori ai modelului sociocultural extern (valori morale, religioase, sociale, juridice, culturale)

Psihanaliza, doctrina despre om, este creatia lui Freud si cuprinde urmatoarele aspecte specifice:

a)      existenta pulsiunilor, ca elemente constitutive, fundamentale ale vietii psihice a individului;

b)     conceptul de refulare, de respingere de catre Eul constient a tendintelor din sfera inconstientului;

c)     conceptul de inconstient, instanta psihica depozitara a pulsiunilor primare ale individului (instincte, trebuinte, complexe, simptome nevrotice);

d)     conceptul de libido, tendinta sexuala fundamentala ce sta la baza pulsiunilor si care exercita in mod permanent o presiune asupra sferei Eului constient, cautandu-si sa-si faca loc in campul constiintei, manifestandu-se in felul acesta in mod liber.

Pana la constituirea ei intr-o doctrina bine conturata despre om, psihanaliza a parcurs un drum destul de lung.

Din punct de vedere istoric au existat doua directii de gandire referitoare la viata psihica, inainte de Freud:

1. viata psihica era apreciata ca manifestare exterioara pura si exclusiva- conceptie vehiculata in sec. XIX si XX de teoriile gestaltiste, behavioriste, de neuropsihologie,

viata psihica era privita ca experienta a vietii interioare- idee vehiculata de la Platon si continuata pana la Freud.

Istoria psihanalizei se constituie ca o perioada de lungi si intense descoperiri a bietii interioare.

Primul care pune problema vietii interioare a fost Socrate. Existenta vietii interioare este relevata de prezenta interioara a daimonului sau pe care il numea vocea interioara. Toate cunostintele noastre sunt depozitate in interiorul sufletului nostru sub forma unor reminiscente despre care noi nu avem cunostinta si care printr-un anumit exercitiu pot fi aduse la suprafata, constientizate de individ in cadrul dialogului sau cu altul. El isi numea metoda maieutica, ulterior aceasta devenind metoda dialecticii.

Problema este preluata in spiritualitatea crestina, la unii descoperirea vietii interioare fiind un act de iluminare, o deschidere interioara.

Ulterior, se constata o desprindere de morala si religie, astfel ca, Descartes trateaza pasiunile ca pe niste stari sufletesti si nu ca pe niste trasaturi morale.

In secolul al XIX-lea, este descoperit magnetismul animal, de catre Fr. Mesmer o forta psiho- biologica apreciata ca avand efecte terapeutice benefice asupra bolnavilor. In realitate,. Acesta descoperise fenomenul psihologic al sugestiei, de aici punandu-se ulterior bazele psihoterapiei.

Charcot, utilizand metoda sugestiei induse in stare de hipnoza reuseste sa obtina la pacientele internate, tablouri clinice de isterie de un mare poliformism. Elementul trebuie retinut deoarece, in materie de sugestiologie si hipnoza, factorul subiectiv, emotional-afectiv este cel care pregateste terenul propice manifestarii pulsiunilor refulate ale inconstientului.

Concomitent cu studiile lui Charcot, se efectuat alte studii. La Nancy, Bernheim considera isteria ca pe o nevroza, utilizand in acest sens hipnoza ca p o metoda de vindecare, prin inductie sugestiva a simptomelor clinice ale bolii. Acest mod este contrar metodei lui Charcot, care le sugera pacientelor in stare de hipnoza simptomele bolii creand tablouri clinice prin inductie sugestiva, pe cand Bernheim le sugera amendarea simptomelor clinice, desfiintandu-le prin acelasi mecanism de inductie sugestiva. In cazul tehnicii folosite de Charcot inductia sugestiva era patoplastica, in timp ce la Bernheim inductia sugestiva avea unor rol psihoterapeutic.

P. Janet afirma ca personalitatea umana are mai multe etaje, din care noi nu cunoastem decat etajul constiintei. Majoritatea comportamentele ce nu implica o participare a constiintei depinde de un psihism cvasiconstient reprezentat prin formele inferioare ale constiintei. P. Janet denumeste aceste mecanisme si fenomenul care este legat de ele automatismul psihologic.

Asa cum am mai spus cel care a sintetizat cunostintele anterioare si a definit cadrul psihanalizei a fost Freud.

Dezvoltarea considerabila a psihanalizei este intre anii 1905-1920, cand publica Introducere in narcisism -1914 si Complexul lui Oedip, iar in jurul lui Freud se constituie o echipa de tineri specialisti ce vor ilustra ulterior domeniul psihiatriei, psihanalizei si psihoterapiei, dintre care ii amintim pe E. Bleuer, C. Jung, E. Jones, K. Abraham.

Dupa anul 1920 asistam o modificare a teoriei psihanalitice si o extindere, pe care le regasim in lucrarea Dincolo de principiul placerii. Aici, Freud in urmatoarele grupe:

-pulsiuni ale vietii: sexualitate, libido, Eros;

-pulsiuni ale mortii si agresivitatii: Thanatos.

Freud procedeaza apoi la o reevaluare a organizarii sistemului personalitatii sau a aparatului psihic in urmatoarele trei instante:

-Sinele, sediu al pulsiunilor si dorintelor refulate;

-Eul, cuprinzand preconstientul si cenzura totodata;

-Supra-Eul, cuprinzand constiinta morala.

Poate cel mai evident mod de evolutie al psihanalizei este ilustrat prin intermediul principiilor sau legilor sale generale. Acestea guverneaza viata mentala, conduita si experienta persoanei umane.

Aceste principii sunt urmatoarele: principiul constantei, principiul inertiei neuronale, principiul Nirvanei, principiul placerii/neplacerii, principiul realitatii, compulsiunea in repetitie.

1.Principiul constantei, este principiul conform caruia aparatul psihic tinde sa mentina la un nivel cat mai scazut posibil sau cel putin constant cu putinta cantitatea de excitatie pe care o contine. Constanta este obtinuta, pe de o parte, prin descarcarea energiei existente, iar pe de alta parte, prin evitarea a aceea ce ar putea creste cantitatea de excitatie si apararea impotriva acestei cresteri.

Principiul constantei apare ca reglator al functionarii aparatului psihic, el stand la baza teoriei constantei economice freudiene. El cauta sa mentina, in cadrul sau, suma excitatiilor externe si de aparare si descarcare fata de cresterea tensiunii de origine interna.

Acest principiul este intr-un raport strans cu principiul placerii.

2.Principiul inertiei neuronale, este principiul de functionare a sistemului neuronal, in conformitate cu care neuronii tind sa evacueze complet cantitatile de energie pe care le primesc. Este in fapt un mecanism de descarcare energetica neuronala.

3. Principiul Nirvanei, desemneaza tendinta aparatului psihic de a reduce la zero sau macar de a reduce cat mai mult posibil orice cantitate de excitatie de origine externa sau interna.

Nirvana desemneaza stingerea dorintei umane, o stare de liniste si fericire interioara perfecta, totala.

Principiul Nirvanei este tendinta de reducere, de suprimare a tensiunilor produse de orice excitatie interna. Acest punct de vedre creeaza o stare de ambiguitate, de echivalenta intre principiul constantei si principiul Nirvanei.

Dup Freud, acest principiul exprima tendinta pulsiunii de moarte, motiv pentru care el se diferentiaza de constanta sau de homeostazie. Termenul de Nirvana exprima in primul rand o legatura profunda intre placere si aneantizare.

4.Principiul placerii/neplacerii este un principiu ce guverneaza functionarea mentala, avand ca scop sa evite neplacerea si sa procure placerea. In masura in ca neplacerea este legata de cresterea cantitatii de excitatie, iar neplacerea de reducerea acesteia. Principiul placerii este un principiu economic.

Acest principiu a fost preluat de catre Freud de la Fechner (principiu de placere a actiunii) conform caruia nu numai finalitatea urmarita de actiunea umana este placerea, dar si actele noastre sunt determinate de placerea sau neplacerea procurate in prezent de reprezentarea actiunii de indeplinit sau a consecintelor sale.

Principiul placerii este corelat si cu principiul realitatii. Pulsiunile nu cauta, la inceput, decat sa se descarce, sa se satisfaca pe caile cele mai scurte. Ele se acomodeaza progresiv cu realitatea, singura care le permite, prin deturnari si amanari necesare, sa atinga satisfactia cautata.

Asadar, in cadrul principiului placerii, in psihanaliza, prin placere se intelege satisfacerea unei anumite nevoi.

5.Principiul realitatii este alaturi de principiul placerii, dupa Freud, unul dintre cele doua principii care guverneaza intreaga functionare a aparatului psihic. El formeaza un cuplu cu principiul placerii pe care il modifica in masura in care reuseste sa se impuna ca principiu reglator. In acest caz, cautarea satisfactiei nu se mai efectueaza pe cele mai scurte cai, ci accepta deturnari si isi amana realizarea in functie de conditiile impuse de mediul exterior.

Din punct de vedere economic, principiul realitatii corespunde unei transformari a energiei libere in energie legala. Din punct de vedere topic, el este definitoriu pentru sistemul preconstient/ constient. Din punct de vedere dinamic, psihanaliza cauta sa fundamenteze interventia principiului realitatii pe un tip de energie pulsionala care este pus cu precadere in serviciul Eului.

Principiul placerii este pus in serviciul Sinelui, deoarece, din punct de vedere genetic, principiul realitatii ii succede principiului placerii.

6.Compulsiunea la repetitie are in psihanaliza doua acceptiuni:

in sfera psihopatologiei, el desemneaza procesul incoercibil si de origine inconstienta prin care subiectul se plaseaza activ in situatii neplacute, repetand experientele vechi, fara a-si aminti de prototipul lor; sau, dimpotriva, subiectul are impresia foarte vie ca este. De fapt, vorba de ceva pe deplin motivat in actualitate;

in sfera psihanalizei, acest principiu releva un factor comun, ireductibil in ultima analizam la o dinamica conflictuala, axata doar pe jocul principiului placerii si al celui al realitatii. Ea este pusa in mod esential in legatura cu caracterul cel mei generos al pulsiunilor, adica cu caracterul lor conservator.

Putem observa ca, psihanaliza considera faptul ca simptomul reproduce, mai

mult sau mai putin deghizat anumite elemente ale unui conflict din trecutul bolnavului, simptomele fiind in fapt fenomene de repetitie.

Bibring referindu-se la compulsiunea la repetitie distinge urmatoarele doua aspecte principale: o tendinta repetitiva, proprie Sinelui, dar si o tendinta restitutiva, proprie Eului.

Toate aceste principii ale psihanalizei au un caracter dinamic, prin ele exprimandu-se un anumit regim de functionare a aparatului psihic uman. Ele sunt in conformitate cu modalitatea de organizare a sistemului personalitatii in instante specifice, fiecareia dintre acesteia corespunzandu-i principii dinamice specifice.