STUDIUL EXPERIMENTAL AL MEMORIEI

1. Introducere

Memoria beneficieaza de rezultatele celorlalte procese psihice si este implicata in toate celelalte procese (Popescu-Neveanu, P., 1977). Multe din fenomenele senzorial -perceptive cum sunt imaginea consecutiva negativa, efectele consecutiv figurale, unele dintre iliziile perceptive au o baza explicativa comuna cu cele care tin de memoria imediata, numita si memoria senzoriala, anume persistenta "urmei" stimulului in analizator dupa ce acesta a disparut.

2. Suportul teoretic al experimentelor privind memoria umana.

Secretele e memoriei nu sunt nici pe departe epuizate si continua sa incite curiozitatea stiintifica.

Memoria reprezinta un ansamblu de procese psihice prin care se acumuleaza si se reactualizeaza selectiv experienta umana. Aceste procese sunt reprezentate de intiparire, conservare si reactualizare prin recunoasterea si reproducerea informatiilor. Putem desprinde doua segmente ale memoriei si anume memorarea, alcatuita din intiparire (imput) si stocare (conservare) si reactualizarea, posibila prin recunoastere sau reproducere (Popescu-Neveanu P., 1977).

3. Paradigme experimentale privind memoria

Metoda experimentala, asa cum am vazut in primul curs, reprezinta modalitatea cea mai autentica de a face stiinta. Ea nu poate fi insa desprinsa de teoria stiintifica, pentru ca aceasta, in calitate de sistem coerent de concepte, traseaza drumul experimentului, ii confera ipotezele, adica explicatiile provizorii, iar pe de alta parte, ea insa-si este verificata si confirmata de rezultatele cercetarii. De aceea ni se pare oportun sa prezentam marile paradigme experimentale ale memoriei in sanul constructiilor teoretice care le-au initiat.

3. 1. Modelul asociationist al memoriei. Experimentele lui Ebbinghaus.

Pana la Herman Ebbinghaus sI Bartlett cercetarile asupra memoriei s-au centrat pe paradigma memoriei infraumane. Memoria esra studiata in laborator in contextul mai larg al problematicii invatarii, utilizand drept subiecti animale. Acestea erau introduse in diferite contexte de invatare acre utilizau custi, labirinte, etc.

Ebbinghaus si-a centrat cercetarile pe paradigma memoriei umane. El a fost preocupat de modalitatea de formare si stocare a asociatiilor ca elemente constitutive ale vietii psihice in general si ale memoriei in special. In 1885 el publica rezultatele cercetarilor sale in lucrarea '' Uber das Gedechtnis ''.

Ebbinghaus isi autoadministreaza, in conditii experimentale riguros controlate o serie de probe de memorie. El a utilizat silabe fara sens pentru a izola influentele experientei individuale anterioare. El spera, astfel sa surprinda particularitatile memoriei pure. Aceste silabe erau formate dintr-o consoana, o vocala si o alta consoana - numite CVC-uri. In general metodele utilizate de Ebbingaus in studiul experimetal al memoriei au rezistat timpului, unele fiind utilizate si in prezent sau servind ca model pentru elaborarea altor metode. Ebbinghaus a modificat sistematic numarul de citiri ale listei de CVC-uri precum si intervalul de timp dintre citire si redare. Variabilele independente pe care le-a manipulat in experimentaele sale au fost: marimea silabelor, numarul repetitiilor, intervalul dintre silabe, timpul de retinere, starea de oboseala, momentul din zi cand se memoreaza, etc.

In cursul unui experiment durata mentionata a variat intre 20 de minute si o luna si s-a constatat ca uitarea era mai rapida in primul caz si mai lenta in al doilea, adica atunci cand intervalul intre prezentarea si redarea listei de CVC-uri era mai mare. Generalizand rezultatele cercetarilor sale asupra memorarii, Ebinghaus construieste curba uitarii devenita clasica. Potrivit acestei curbe uitarea silabelor fara sens este masiva in primele ore ale primei zile, ceva mai lenta in cea de-a doua zi, dupa care urmeaza o descrestere lenta pe parcursul primei luni. Refacand experimentul lui Ebbinghaus, in 1913, Pieron a obtinut o curba, potrivit careia, in primele 10 zile uitarea este lineara, dupa care creste brusc in urmatoarele 10 zile. Urmeaza apoi o perioada de uitare lenta de 60 de zile si alta de uitare relativ lenta de 120 de zile. Astazi se stie ca nu exista o curba generala a uitarii, valabila in orice conditii. Uitarea depinde atat de volumul materialului invatat cat si de faptul daca acesta este cu sens sau fara sens. Aceste doua variabile independente interactioneaza astfel in actiunea lor asupra retentiei si uitarii: curbele uitarii materialelor cu sens si fara sens se apropie (materialele sunt retinute si uitate similar) daca acestea sunt de mici proportii sau daca materialul cu sens este de volum mare si prezinta dificultati pentru subiect. Totusi in cazul materialelor de volum mijlociu sunt mult mai bine retinute cele cu sens, comparativ cu cele fara sens.

Cercetarilor lui Ebbinghaus li s-au adus critici privitoare la faptul ca permiteau interferenta seriilor de materiale invatate (Neveanu, 1977) si ca au neglijat continuturile reale ale actelor de memorie specifice vietii reale (Malim, 1999), avand, din aceasta cauza, o slaba validitate ecologica.

3.2. Abordarea constructivista a memoriei (Bartlett).

Tocmai de aceea Frederic Bartlett (Remembering, 1932) pune accent in cercetarile sale pe memorarea materialului cu sens si pe situatiile ''naturale'' si foloseste ca material de memorare, in loc de CVC-uri, povestiri pe care subiectii trebuiau sa le invete, pe fiecare, in timp de 15 minute. De altfel el considera ca silabele fara sens nu dispun de calitatea omogenitatii sI simplicitatii atribuita lor de catre Ebbinghauss. Acestea puteau sugera subiectilor asociatii verbale sau verbalizari semnificative, ceea ce face ca fiecare silaba sa aiba un anumit grad, variabil de semnificatie. Bartlett a introdus conceptul de menemoschema drept conventii psihosociale sI odata cu el paradigma constructivista: activismul memoriei, capacitatea sa de a restructura sI reasambla intr-o noua formula, informatiile stocate.

Metoda utilizata de Bartlett s-a numit '' reproductia seriala ''. Reproducerile subiectilor, comparativ cu modelele, erau mai scurte si contineau distorsiuni. Testarea memorarii era efectuata la diferite intervale de timp interpuse intre invatare si redare. Bartlett a constatat ca reproducerile subiectilor difereau de povestirile date spre invatare in urm. privinte: omisiuni, rationalizari (adaugiri pentru a face povestea mai logica), accentuari, reordonari (schimbarea ordinii unor evenimente), distorsiuni (subiectii reconstruiau povestea functie de propriile atitudini, norme culturale, reactii emotionale, propria experienta de viata. Toate acestea dovedesc, credea Bartlett, ca memoria reprezinta o reconstructie activa a evenimentelor, mai degraba decat o prezentare si o reluare fotografica a acestora. Dupa Bartlett memoria umana este determinata de efortul subiectului de a stapani semnificatia evenimentelor, de a interpreta sensul informatiilor achizitionate iar cand acesta semnificatie este neclara ea este aproape recreata.

3.3. Modelul modal al memoriei.

Acest model incearca sa explice modul in care informatia este achizitionata, stocata si reactualizata. El afirma existenta a trei tipuri de memorie: imediata, de scurta durata si de lunga durata. Autorii principali ai acestui model sunt Atkinson si Shriffin (1968).

Stocarea de scurta durata

Informatia vizuala stocata sau filtrata senzorial

Stocarea de lunga durata nnnnnnn

Codificarea

Input    semantica

Repetarea in vederea

Uitarea (daca nu a fost retinerii

repetata sau codificata)

Modelul modal al memoriei (Malim, 1999)

3.3.1.Cercetarea experimentala a memoriei imediate.

Sperling (1960) studiaza memoria imediata cu ajutorul a doua metode:

3.3.1.1. Metoda redarii complete: subiectilor le erau prezentate trei linii de cite patru litere, ca cele de mai jos, pe durata a 50 milisec.

N R T V

W Y D A

P L H U

Subiectii trebuiau sa redea ce au vazut. S-a observat ca subiectii nu retineau mai mult de patru din cele 12 litere.

3.3.1.2. Metoda redarii partiale: Dupa prezentarea configuratiei de litere, subiectii trebuiau sa redea literele din randul de sus, mijlociu sau de jos dupa cum auzeau un sunet inalt, mediu sau jos. Ipoteza lui Sperling era ca subiectii vor fi capabili sa redea, in aceeasi proportie, oricare din literele fiecarui sir. Cercetatorul a modificat sistematic intervalul de timp dintre prezentarea configuratiei de litere si sunetul care indica ce trebuie redat. S-a constatat ca daca timpul crestea la 500 milisec., numarul de litere redate corect era de 4-5, rezultat concordant cu cel obtinut prin metoda raportarii complete.

Memoria iconica a fost experimentata de Loftus si colab. (1985). Experimentul lor a constat in administrarea a 72 de peisaje colorate timp de 62 pana la 1300 milisec., in trei variante:

1. Prezentarea stimulului era urmata, imediat de o a doua imagine ecran, constind dintr-un amestec de linii negre si gri pe un fond alb, avand rolul de a impiedica formarea de imagini iconice.

2. Imaginea ecran era prezentata dupa un anumit interval de timp.

3. In a treia situatie stimulii nu mai erau urmati de o imagine ecran.

La finalul fiecareia dintre cele trei situatii experimentale, subiectii trebuiau sa recunoasca cele 72 de imagini stimuli care erau amestecate cu alte 72 de imagini ecran care nu mai fusesera vazute. Acuratetea rectualizarii subiectilor a fost mai mare la subiectii din ultima situatie (69% pentru un timp de expunere de 270 milisec.). Pentru a egala acesta performanta subiectii din prima situatie aveau nevoie de un timp de prezentare de 370 milisec. Pe baza acestor date s-a tras concluzia ca memoria iconica necesita un timp de expunere de 100 milisec.

Memoria ecou a fost studiata experimental de Turvey si Crowder (1972). Ea consta in persistenta de scurta durata a stimulatiei auditive dupa incetarea stimulului.

Cei doi cercetatori au prezentat subiectilor trei grupuri de sunete dintre care trebuiau raportate doar acelea care erau insotite de un stimul vizual, adica de o litera (inversul metodei lui Sperling).

Stimulii sonori erau dati prin casti speciale la urechea stanga, dreapta sau la ambele urechi. Literele insotitoare, la fel ca in experimentul lui Sperling, semnalizau care dintre cele trei grupe de sunete trebuiau evocate. Rezultate obtinute sunt asemanatoare cu cele privind memoria iconica, cu deosebirea ca memoria ecou pare ca se limiteaza la 5 itemi in loc de 9, iar durata de expunere necesara trebuia sa fie de 2 sec. in loc de jum. de sec.

Crowder (1982) stabileste experimental durata memoriei ecou. El a prezentat subiectilor doua vocale consecutive generate de un sintetizator. Acestea erau uneori identice, alteori erau foarte putin diferite. Intervalul dintre ele a variat intre 0.5 si 5 sec. Performanta discriminarii celor doua vocale a fost mai mare cand intervalul dintre ele era mai mic de o secunda, se deteriora cand intervalul crestea la trei secunde si ramanea neschimbat dupa trei secunde. Crowder trage concluzia ca durata memoriei ecou ar fi trei secunde. O serie de confirmari ale memoriei ecou provin din domeniul neurologiei.

Naatanen (1986) citeaza un experiment in care subiectii citeau concentrat o carte si auzeau sunte de o anumita tonalitate. Din cand in cand era dat un sunet de o tonalitate usor modificata. Undele corticale se modificau dupa 200 milisec de la aparitia acestor sunete modificate. Ele au fost interpretate ca un indiciu al duratei memoriei ecou.

3.3.2. Experimente privind memoria de scurta durata

Se considera ca durata de stocare a informatiei in memoria de scurta durata nu ar depasi 30 de secunde. Experimente asupra duratei MSD au fost efectuate de Peterson si Peterson (1959) folosind o tehnica cunoscuta sub denumirea de tehnica Brown-Peterson. Subiectii aveau ca sarcina repetarea unor grupuri de trei consoane (CCC), urmate de un numar din trei cifre, la intervale de 0, 3, 6, 9, 12, 15, 18 sec. Pentru a se evita efectul repetitiilor suplimentare in aceste intervale subiectii trebuiau sa numere inapoi plecand de la numarul care insotea grupul de consoane (exemplu: GHR 456, 453, 450). Intervalul dintre semnalul de incepere a reproducerii si inceputul probei urmatoare era de 18 sec. Peterson constata ca reactualizarea era mai mare dupa intervale scurte (3 si 6 sec.). La intervale mari (18 sec.) reactualizarea era doar de 10%. Concluzia a fost ca durata MSD ar fi de 6-12 sec, pentru situatii in care nu au loc repetitii.

Cercetari intreprinse de Conrad (1964) au aratat ca in cadrul MSD are loc o codificare acustica a informatiei iar Hayer si Barret au gasit dovezi experimentale pentru codificarea vizuala a informatiei in cadrul MSD.

Conrad a prezentat pe un ecran subiectilor sai secvente de 6 litere care trebuiau scrise imediat. Timpul era atat de scurt incat litere nu puteau fi scrise in timpul expunerii ci era necesara memorarea lor. Erorile de redare s-au datorat confuziei acustice (substituirile aveau loc intre litere similare fonetic) de unde concluzia codificarii acustice a informatiei in cadrul MSD.

Hayer si Barett (1971) au prezentat subiectilor o grila cu litere aranjate aleator. Subiectilor li s-a cerut sa-si reaminteasca literele de pe grila si pozitia acestora in grila. Intre prezentare si redare erau dati alti stimuli, numarare inversa sau alti stimuli vizuali. Autorii au remarcat ca numararea inversa afecta negativ reamintirea literelor iar stimulii vizuali afectau pozitia literelor pe grila. Concluzia a fost ca literele earu codificate auditiv iar pozitia lor era codificata vizual.

3.3.3. Memoria de lunga durata.

MLD pare sa nu aiba limite in ce priveste volumul. De asemenea, durata de stocare a informatiei este foarte mare. Codificarea informatiei are loc preponderent pe seama conexiunilor semantice (intelegerea semnficatiei) dar sunt angajate si alte modalitati de organizare si stocare a informatiei. De aceea in interiorul MLD au putut fi efectuate unele distictii. Una dintre ele apartine lui Tulving (1972): memoria episodica si memoria semantica. Prima, memoria episodica stocheaza episoade ale experientei personale, de exemplu faptul ca alaltaieri sau anul trecut, in acceasi perioada a fost o vreme blanda sau ca am vizitat locurile natale. Memoria semanatica nu retine proprietatile concrete ale informatiilor receptionate ci continuturi de cunoastere permanente, de factura conceptuala, categoriala: vara este mai cald decat iarna, 2+2=4.

Dupa Tulving ME se bazeaza pe senzatii, MS pe intelegere; ME este legata de timp, MS este legata de cocepte; ME este mai usor afectata de uitare decat MS. In literatura exista pozitii pro si contra acestei distinctii. Criticii refuza sa imparta memoria in procese izolate unul de celalalt.

Informatia stocata in memoria de lunga durata este grupata functie de semnificatia sa, altfel ea ar fi irecuperabila. Dovada experimentala este furnizata de cercetarea lui Bousfield (1953) care foloseste metoda reactualizarii libere (subiectii redau materialul in ce ordine doresc). Subiectii au invatat 60 de itemi constand din 15 nume proprii, 15 denumiri de profesii, 15 de plante. Subiectii tindeau sa redea itemii grupati pe categorii semantice.

Bower si colab. dovedesc ca informatia, pe langa grupare mai are si o organizare semnatica in MLD. Subiectii din doua grupe au invatat o lista cu 112 cuvinte. In cazul primului grup, cuvintele erau organizate pe patru nivele conceptuale ierarhizate, ca in fig. de mai jos (Malim, 1999, p.125). Pentru al doilea grup cuvintele nu au fost ierarhizate. S-a remarcat ca subiectii din primul grup si-au reamintit la prima incercare 65 % dintre cuvinte iar subiectii din grupul de control doar 18%. Dupa trei incercari primul grup a reactualizat 100% iar cei din al doilea grup doar 47%.

animale

pasari mamifere

pasare de apa pasare cantatoare rozatoare feline bovine

rata salbatica ciocarlie soarece tigru vaca

gasca salbatica    canar sobolani ghepard bivol

3.4. Modelul experimental al lui Collins si Quillian privind MLD

Plecand de la aceste cercetari si extinzadu-le, Collins si Quillian (1969) au realizat modelul-retea al memoriei semantice.

ANIMAL : are piele, se misca, mananca, araripi

PASARE: inoata, zboara, are pene PESTE: are branhii, are

aripioare

RECHIN: animal, musca

CANAR: canta, este galben SOMON: inoata in rau, este comestibil STRUT: alearga repede, isi ascunde capul

Reteaua contine noduri (notiuni) ierarhizate pe baza generalitati. Notiunea de animal este cea mai generala. Un nume este legat de anumite caracteristici. Astfel cuvntul pasare este legat de '' are pene'' si ''poate zbura''.

Collins si Quillian au putut face predictii asupra timpului necesar reactualizarii cunostintelor din MLD pe baza urmatoarei tehnici: subiectilor li se prezenta un numar de afirmatii si se cerea evaluarea adevarului-falsitatii lor. Timpul de raspuns depindea de nivelul ierarhic la care era situata afirmatia. De exemplu evaluarea afirmatiei ''canarul canta '' va necesita un timp de verificare mai scurt decat afirmatia ''somonul are aripioare''. In primul caz este implicat un singur nivel iar in cel de-al doilea doua. Acest model are totusi dezavantajul ca functioneaza pentru cazurile ce sunt tipice pentru o categorie, de ex. ''codul este un peste'' dar nu si in cazul ''pinguinul este o pasare''. Aceste dificultati i-au determinat pe Collins si Quillian sa elaboreze un alt tip de model numit modelul iradierii extinderii activarii. In acest model conceptele nu mai sunt ierarhizate si organizate pe baza puterii legaturilor dintre ele. Conceptele puternic inrudite au numeroase interactiuni iar distantele dintre ele sunt foarte scurte. Cuvintele pasare, aripi, vrabie sunt mult mai legate in cadrul MLD decat cuvintele rechin, galben si pana.

Principiile de baza ale acestui model sunt urmatoarele:

1. Rapiditatea accesului in MLD depinde de lungimea si puterea legaturilor.

2. Puterea legaturilor depinde de frecventa de utilizare.

3. Activitatea mnezica, in cazul conceptelor, se extinde si la concepte adiacente (de la ''pasare'' la ''aripi'' si mai departe la ''pene'').

4. Cu cat creste distanta cu atat se diminueaza activarea.

3.5. Modelul memoriei de lucru al lui Baddeley si Hitch.

Baddeley si Hitch (1974) propun o alternativa la modelul modal al memoriei sub denumirea de Modelul memoriei de lucru care ofera o perspectiva mai activa a memoriei. Sursa acestui activism are doua surse: a) noile informatii senzoriale si b) informatiile existente in memoria de lunga durata. Dupa Baddeley memoria de lucru este alcatuita din urmatoarele componente:

1. O bucla articulatorie care stocheaza informatia sub forma verbala si care permite repetitia verbala (vocea interioara)

2. O memorie acustica cu capacitate limitata care primeste materialul direct, asa cum este auzit, sau prin bucla articulatorie (urechea interna).

3. Un filtru senzorial prin care este receptata informatia vizuala.

4. O instanta centrala care nu are capacitati senzoriale.

Atkinson si Shriffrin (1972) vorbesc despre un administrator central (instanta centrala) si de doua sisteme sclave (bucla articulatorie si calea vizuo-spatiala).

Bucla articulatorie este responsabila de limitarea volumului memoriei de scurta durata la sapte itemi informationali (plus sau minus 2) pe durata a 6-12 secunde. Implicarea in sarcina a buclei articulatorii a fost dovedita de Baddeley prin suprimarea ei pe cale experimentala. Subiectii invatau o lista de cuvinte dar in acelasi timp ei trebuiau sa repete cateva cuvinte sau expresii. Asa cum era de asteptat performantele subiectilor au diminuat de unde concluzia ca bucla articulatorie este implicata in memoria de lucru.

3.6. Modelul memoriei prospective si al memoriei autobiografice.

Ambele sunt forme ale vietii reale.

Memoria autobiografica este memoria evenimentelor din viata personala. Ea are legaturi cu memoria episodica. Linton (1982, 1986) si-a testat memoria pentru evenimentele petrecute in viata ei timp de 6 ani. Ea a notat in fiecare zi cate doua evenimente pe care la inceputul lunii incerca sa si le reaminteasca. A stabilit ca retinea cam 5% din aceste evenimente. Evenimentele placute au fost amintite in proportie de 50%, cele neplacute in proportie de 30% iar cele neutre 20%.

Memoria prospectiva se refera la actiuni viitoare, deja planificate. Cercetarile experimentale in acest domeniu s-au centrat pe cauzele uitarii nejustificate ale unor astfel de actiuni. Dupa Reason (1984) acest adevarat ''somn'' al memorie ar avea loc in urmatoarele situatii:

1. In situatii familiare;

2. Cand exista o anumita preocupare pentru altceva;

3. La oamenii distrati;

4. Sub presiunea timpului;

5. Cand o rutina, un obicei stabilizat se schimba brusc.

Meacham si Singer (1977) au experimentat pe subiecti care au primit 8 carti postale care trebuiau expediate experimentatorului cate una pe saptamana, in urmatoarele conditii:

1. Unii subiecti trebuiau sa faca expedierea miercurea.

2. Ceilalti studenti trebuiau sa trimita cartile postale, fiecare intr-o alta zi. In ficeare din aceste grupuri unii subiecti au primit contravaloarea expedierii (5 USD) altii nu. S-a constat ca ceea ce conta nu era ziua expedierii si nici intervalul dintre primirea sarcinii si expediere ci promisiunea de returnare a banilor.

4. Metode de studiu al memorizarii (achizitiei)

4.1. Determinarea intinderii memoriei de scurta durata. Se determina cea mai lunga serie de elemente (cifre, litere, cuvinte, propoziii, obiecte) pe care subiectul o poate reproduce corect dupa o singura prezentare optica sau acustica. Seriile trebuie sa aiba o dificultate graduala.

Instructaj: '' Am sa-ti spun mai multe cifre; cand voi termina repeta cifrele in aceeasi ordine''. Cifrele se citesc cu aceeasi intonatie, una pe secunda.

9 7

5 2 3

8 7 6 1

6 3 9 5 2

1 4 0 6 8 5 3

0 3 6 4 7 1 5 2 9 8

Cota este data de cea mai lunga serie retinuta. Se poate recurge si la un alt tip de administrare si cotare: se dau spre reproducere, dupa acelasi procedeu trei liste identice ca marime si omogene d.p.d.v. al sarcinii (ori numai cifre, ori numai cuvinte, propozitii). Daca subiectul reproduce toate cele trei serii de 6 cifre I se va acorda 1/3 din 6 pentru fiecare serie, deci 3 x 1/3 = 6.

Aceste sarcini de reproducere imediata a unor serii de elemente sunt utilizate in scarile de inteligenta. Acelasi procedeu experimental se poate utiliza pentru memoria imediata vizuala, cu mentiunea ca seriile se prezinta pe cartoane aprox o secunda pentru fiecare cifra. Timpul se cronometreaza exact, iar subiectul trebuie sa astepte pana la expirarea timpului de expunere, moment in care cartonul este pus de o parte.

4.2. Metoda anticiparii seriale. Se prezinta subiectului o serie de silabe fara sens sau de cuvinte sau numere, de 2-3 ori spre invatare. Cand aude semnalul neutru 000 el trebuie sa reproduca prima silaba. Daca greseste I se sufla elemntul urmator. In continuare fiecare silaba este un semnal pentru silaba urmatoare . Medoda permite stabilirea naturii si numarului erorilor de anticipare. In unele experimente, utilizandu-se un aparat (prevazut cu cheie vocala) pentru masurarea timpului de raspuns s-a putut determinba latenta raspunsurilor pentru fiecare element al seriei. Durata de prezentare a fiecarui element al seriei este egala cu durata intervalului dintre stimuli. Se obisnuieste ca acest timp sa fie fixat la 3 secunde Intervalul dintre incercari (serii) este de 9 secunde.

4.3. Metoda asociatiilor perechi. Consta din prezentarea pentru memorarea auditiva sau vizuala a unor perechi de elemente, de obicei cuvinte insotite de numere sau culori insotite de numere. Testarea memorizarii se realizeaza prin prezentarea inca o data al primului element al fiecarei perechi, subiectul avand sarcina de a enunta sau de a-l scrie pe cel de-al doilea. Daca prezentarea perechilor se face auditiv intervalul dintre ele trebuie sa fie de 2 secunde. Experimentul pate sa contina o singura prezentare a seriei sau mai multe cu schimbarea de fiecare data a ordinii de succesiune a perechilor. Seria poate fi prezentata de atatea ori pana ce seria, in intregime, este reprodusa corect

Prezentarea vizuala a seriei poate fi realizata cu ajutorului unui mnemometru, aparat prevazut cu o fanta de expunere in succesiune a stimulilor, perechi sau doar primul element al perechii si cu dispozitive de reglare a timpului de prezentare si de masurare a timpului de raspuns.

4.4, Metoda suprainvatarii. Materialul de memorare este prezentat subiectului pana ce acesta acesta esta reprodus in intregime.

Supranvatarea se realizeaza prin repetarea sarcinii de memorare. Daca invatarea a necesitat 6 prezentari, un numar de 3 repetitii va echivala cu o supraanvatare de 50%. Calitatea retentiei nu evolueaza proportional cu supraanvatarea. Aceasta este mai mare pentru o supraanvatare de la 0 la 50%, decat de la 50% la 100%.

5. Metode experimentale utilizate in studiul retentiei

5.1. Metoda reproducerii. Materialul memorat este reprodus de subiect, la un anumit interval (ore, zile, saptamani, etc). Se stabileste procentul materialului originar, reprodus corect. Se poate utiliza metoda anticiparii, calculandu-se procentajul anticiparilor corecte. Metoda are unele impreciziuni in evaluarea retentiei de aceea ea este completata de metoda recunoasterii si reconstructiei.

5.2. Metoda recunoasterii. Recunoasterea materialului memorat are loc in prezenta lui, pe cand reproducerea se face in absenta acestuia.

Subiectul invata o lista de stimuli care pot fi silabe, imagini, cuvinte, etc. Experimentatorul mai aduga la aceasta lista alti stimuli de aceeasi natura, in proportie de 1 la 1 sau 1 la 3 prin combinare aleatoare. Odata cu prezentarea noii liste, termen cu termen, subiectul are sarcina de a spune care stimul a mai fost prezentat la proba anterioara. Performanta se evaluaeaza cu formula:

100 (raspunsuri bune - raspunsuri gresite)

Total stimuli

5.3. Metoda reconstructiei .Subiectului ii sunt prezentati stimuli (culori, imagini, forme, mirosuri, etc) intr-o ordine prestabilita. La o noua prezentare cu ordinea stimulilor modificata, subiectul trebuie sa aranjeze stimulii in ordinea initiala. Prin metoda rangurilor se calculeaza corelatia intre cele doua serii care reprezinta cota individuala.

O alta metoda consta in reproducerea ordinii initiale de atatea ori, pana ce subiectul realizeaza o reconstructie corecta. Se calculeaza fie timpul fie numarul incercarilor.

Toulouse si Pieron au utilizat metoda in studiul memoriei atitudinilor corporale.

5.4. Metoda economiei. Subiectul invata un anumit material (lista de cuvinte, de silabe fara sens, de numere, o poezie, etc). Dupa un interval de timp (ore, zile, spt., luni) primeste sarcina de a reanvata acelasi material, dupa aceasi metoda pana la satisfacerea unui anumit criteriu de performanta (o reproducere corecta, sau doua, succesive). Economia de invatare este data de diferenta de timp de sau de nr. de repetitii intre prima si a doua invatare.

5.5. Metoda dublei stimulari. A fost utilizata de Lontiev (Dezvoltarea memoriei, 1931, 1964) pentru verificarea ipotezei superioritatii memoriei mijlocite, indirecte comparativ cu memoria nemijlocita, directa. Se recurge la doua serii diferite de stimuli care au functii diferite: unii au functia obiectelor, altii au functia semnelor organizatoare ale activitatii. In prima faza a experimentului subiectii au sarcina de memora cuvinte fara inteles-, in faza a doua subiectii memoreaza cuvinte cu inteles; in faza a treia si a patra subiectii memoreaza cuvinte cu inteles dar pentru a facilita sarcina ai au posibilitatea de a asocia o figura din mai multe aflate la dispozitie, care sa-i amintesca ulterior cuvantul memorat. In primele doua etape este solicitata memoria directa, iar in celelate doua memoria indirecta. S-a dovedit ca performantele la sarcinile de memorare indirecta erau superioare celor obtinute in memoria directa.

Experimentul a mai dovedit ca mijloacele externe se transforma, cu timpul, in mijloace interne de retinere (pronuntarea cuvintelor in gand, apelul la experienta anterioara), deci se amplifica procesul de utilizare a unor procedee de prelucrare mintala a materialul. Este vorba de procesul (filogenetic sI ontogenetic) de intelectualizare a memoriei. Referindu-se la aceste rezultate Vigotski, observa ca acestea au demonstrat, pe de o parte ca sensul de evolutie al memoriei umane a fost orientat catre memoria mijlocita. Omul a putut sa o faca din ce in ce mai voluntara, ca oglindire specifica a constiintei umane. Pe de alta parte accentul pe memorarea mijlocita schimba locul memoriei in sistemul functiilor psihice. Astfel daca pentru copilul mic a gandi inseamna a a-si aminti, pentru adolescent a-si aminti inseamna a gandi. Memoria sa este suficeint de logicizata incat ea inseamna stabilirea sI descoperireea raporturilor logice, in timp ce aducerea aminte inseamna cautarea punctului care trebuie gasit.