OPTIMIZAREA AMBIANTEI SOCIALE SI Ã RAPORTULUI OM-NATURA

OPTIMIZAREA AMBIANTEI SOCIALE SI Ã RAPORTULUI OM-NATURA. ARTA CA MIJLOC DE INNOBILARE A EXISTENTEI INDIVIDUALE SI COLECTIVE

Optimizarea ambiantei sociale si a raportului om-natura

O atitudine ecologica responsabila presupune in primul rand o perfecta constientizare a profundelor conexiuni si interconditionari dintre om si mediul sau, precum si elaborarea unei noi filosofii asupra rostului omului in lume si asupra obligatiilor pe care le are fata de sine insusi si fata de natura. Ecologia - in general, psihoecologia - in particular, vizeaza in mod explicit atat optimizarea raporturilor om-natura, cat si a relatiilor sociale care sa asigure nu numai o armonizare a mediului social, ci si formarea unor noi atitudini fata de viata si fata de mediu.

Orientarile scientist-pozitiviste specifice primei jumatati a acestui secol au contribuit in mare masura la adoptarea unei filozofii conform careia omul este stapanul neconditionat al naturii, menirea lui fiind aceea de a o cuceri prin dezvoltarea continua a stiin(ei si tehnicii. Au trebuit sa devina foarte vizibile efectele nocive ale unei dezvoltari tehnologice necontrolate, care au afectat profund mediul natural si social, pentru ca miscarile ecologiste sa-si impuna punctul de vedere - si inca intr-o insuficienta masura, tinand cont de dezastrele ecologice care inca se mai tin lant.

Desigur, nu se mai poate sustine neconditionat principiul roussoist al intoarcerii la natura, dar in mod necesar trebuie sa ne intoarcem spre natura. Natura trebuie inteleasa ca fundament al vietii sociale, iar respectul fata de aceasta ca o conditie esentiala a dezvoltarii spirituale a omului. Este necesara formarea de noi atitudini fata de mediu in general, fata de natura in special. Un asemenea demers presupune mai multe dimensiuni:

(a) Adoptarea unor noi principii ale dezvoltarii economice si tehnologice, care sa ia in calcul impactul produs asupra mediului natural si social: paslrarea echilibrului natural trebuie se constituie o prioritate absoluta, care sa primeze asupra oricaror alte considerente de ordin politic sau economico-industrial.

(b) Orientarea unor seccoare largi ale cercetarii stiintifice spre studierea conditiilor optime de echilibru dintre activitatile umane si factorii naturali care pot fi afectati ~ interventi pripite si necontrolate; sunt necesare de asemenea cercetari intense care sa vizeze recuperarea prejudiciilor aduse naturii si - implicit- conditiilor de mediu ale existentei umane.

(c) Formarea unor noi seturi atitudinale privind natura, societatea si raportul dintre aceasea. In acest fel se configureaza o directie autentica de perfeclionare spirituala a omului, in masura in care multe cercetari evidentiaza relatia dintre sensibilitatea deosebita fata de natura si conduitele prosociale ale persoanelor: iubitorii de natura au un mai mare respect fata de semenii lor, au mai multa intelegere fata de problemele celor din jur si sunt dispusi la intrajutorare intr-o mult mai mare masura decat cei care ignora sau sunt insensibili fata de natura.

(d) Dezvoltarea unei adevarate "culturi ambientale", in care sa se imbine armonios considerentele de ordin ecologic, estetic, functional si moral. In acest context, respectul fata de natura si fata de mediul social trebuie sa devina una dintre valorile fundamentale ale spirituaui umanist.

(e) Promovarea unui interes sustinut pentru calitatea ambiantei psihosociale, a climatului social in general, ca o conditie principala a armonizarii raporturilor dintre om si natura: armonizarea trebuie sa vizeze intregul sistem, si nu numai parti ale acestuia. Dragostea si respectul fata de natura nu pot fi separate de dragostea si respectul fata de om, fata de conditiile ambientale in care acesta isi desfasoara activitatile materiale si spirituale. Una dintre dimensiunile constitutive ale ambiantei psihosociale se refera la modul cum natura este integrata spatiului existentei cotidiene, corelativ cu semnificatia culturala care i se acorda acestui fapt.

(f) Cultivarea unei adevarate filozofii a relatiilor interpersonale si intercomunitare, de a caror calitate depinde in ultima instanta atat climatul psihosocial, cat si atitudinile pe care le dezvoltam fata de mediul nostru social si natural. Alterarea climatului nu este fara urmari in ceea ce priveste atitudinea oamenilor fata de natura, dupa cum s-a vazut in atatea situatii conflictuale recente, din care cel mai mult a avut de suferit mediul natural si social, precum si mult mai multi oameni decat cei nemijlocit implicati in conflict.

Dupa cum se poate observa, in raport cu toate aceste directii de actiune psihologia sociala se poate implica nemijlocit, oferind atat fundamentul teoretic necesar, cat si instrumentele de interventie educational-formativa pentru atingerea respectivelor obiective, considerate ca fundamentale pentru viitorul mileniu. Chiar daca psihologia sociala nu este acea dorita " masina de fabricat zei', este cu siguranta un instrument esential pentru perfectionarea spirituala a omului si pentru armonizarea si implinirea existentei sale efemere.