DEZVOLTAREA PSIHICA IN PRIMUL AN DE VIATA

Semnificatia generala a stadiului sugarului

Stadiul sugarului starneste interes inca de la inceputul dezvoltarii psihologiei evolutive, pentru ca prilejuieste relevarea aspectelor elementare de inceput ale psihismului uman si ofera posibilitatea urmaririi procesului progresiv de constructie psihica, facilitand astfel intelegerea prin confruntari comparative a structurilor psihice complexe ale adultului.

Piaget are cele mai importante cercetari de psihologie evolutiva, exprimate in doua lucrari: "Nasterea inteligentei la copil" si "Constructia realului la copil".

Achizitiile primului an de viata devin fundamente pentru dezvoltarea psihica ulterioara a individului si sunt semnificative pentru intreaga sa viata.

Principalele transformari care se petrec in acest stadiu sunt:

adaptarea biologica la noul mediu

perfectionarea principalelor functii biologice, care conserva functiile organismului si ii asigura dezvoltarea

intrarea in functie a tuturor analizatorilor si dezvoltarea functiilor senzoriale

dezvoltarea motricitatii, de la miscarile reflex neconditionate si globale catre miscarile orientate si adaptate

aparitia si dezvoltarea mecanismelor elementare ale inteligentei senzorio-motorie

dezvoltarea orientarii in raport cu mediul

trecerea de la reactiile afective primare la cele generate de primele relatii umane

inceputul achizitionarii limbajului

Dezvoltarea sensibilitatii si aparitia perceptiilor

Senzatiile olfactive si gustative sunt dezvoltate inca din stadiul de nou-nascut, cu posibilitatea ca ele sa fi fost antrenate inca din etapa prenatala. In acest stadiu se petrec mielinizari ale traiectelor nervoase importante pentru dezvoltarea mecanismelor sensibilitatii. Dupa nastere se constata o zona receptorie gustativa mai larga decat la adult, cuprinzand suprafata limbii, palatul dur, mucoasa labiala si a obrajilor si chiar o parte din esofag. Copilul reactioneaza la gusturile fundamentale prin reactii de placere sau de respingere.

Senzatia olfactiva. Nervii mirosului sunt mielinizati la nastere, motiv pentru care sensibilitatea olfactiva este cea mai importanta in prima etapa a vietii. Reactiile la mirosuri se manifesta destul de clar prin modificari ale respiratiei si ale pulsului. Mirosul, pentru sugar, are un rol important in integrarea persoanelor apropiate (in primul rand a mamei), precum si a locului in care isi petrece viata. Copilul recunoaste dupa miros atat persoanele care ii poarta de grija, cat si locul cu care este obisnuit si reactioneaza negativ la orice modificare olfactiva.

Simtul tactil. Desi este o modalitate senzoriala veche, nu este inca dezvoltata la nastere, pentru ca dupa nastere va trebui sa aiba loc anumite transformari structurale ale pielii, precum si anumite imbogatiri ale inervatiei pielii. Chiar si reflexele conditionate, din acest motiv, sunt mai greu de elaborat, ele devenind stabile abia dupa varsta de 3-3½ luni. In stadiul sugarului mic, cele mai sensibile zone ale atingerii sunt palmele, talpile, obrazul - in jurul gurii, regiunea ochilor. Pe sistemul de sensibilitate tactila de la nivelul palmelor si talpilor sunt formate si reflexele neconditionate asa-zis arhaice, respectiv reflexul de apucare, cel de cautare a sanului (componenta a reflexului de supt) si reflexul de pasire.

Sensibilitatea termica. Este mai bine dezvoltata in perioada de sugar decat de nou-nascut, el reactionand la frig, dar si la prea cald.

In prima perioada (de nou-nascut) copilul este aproape poikiloterm, in sensul ca functia de termoreglare este neperfectionata. Pe masura ce avanseaza in varsta, aceasta functie se perfectioneaza, motiv pentru care sugarul este capabil sa reactioneze cu toate mecanismele de producere dar si de pierdere a caldurii, pe care le are si adultul.

Sensibilitatea kinestezica isi demonstreaza progresele prin organizarea crescanda a miscarilor. Pana pe la 4 luni se produce mielinizarea a zonei motorii din scoarta cerebrala, ceea ce face posibila coordonarea miscarilor cu informatiile aduse de ceilalti analizatori. In acest fel, sugarul devine capabil (dupa varsta de 4 luni) sa rasuceasca capul dupa un obiect aflat in miscare, sa urmareasca miscarile celor din jur si incepe sa isi urmareasca propriile maini, angajate involuntar la acea varsta in apucarea si manevrarea obiectelor. Aceasta coordonare intre kinestezie si ceilalti analizatori sta la baza imitatiei motorii, respectiv imitarea unor miscari ale adultului de catre copil, fara intelegerea semnificatiei miscarii respective. Mai tarziu, pe la 7-8 luni, aceasta imitatie motorie se manifesta si in imitarea unor sunete

Auzul. Functioneaza mai bine incepand cu saptamana a treia de viata, desi se presupune ca o anumita forma de manifestare exista si in viata intrauterina. La inceput, raspunsurile la sunete se manifesta prin tresariri, modificarea respiratiei, modificarea pulsului la fontanela. La 2-3 luni, copilul incepe sa reactioneze la sunete cunoscute, prin intoarcerea capului in directia sunetului respectiv. Capacitatea de a raspunde stimularilor sonore creste odata cu varsta copilului, astfel incat la nastere acesta reactioneaza la 50% din stimulari, la 1 luna reactioneaza la 60% din stimulari, la 2 luni la 70% din stimulari.

Incepand din luna a sasea, apare fenomenul de autoascultare, copilul scoate sunete, se opreste si le asculta, dupa care le apreciaza prin alte sunete. Tot la 6 luni se demonstreaza semnele sensibilitatii pentru anumite genuri de muzica.

Sensibilitatea vizuala. La nastere, ochii sunt relativ mari in raport cu celelalte elemente ale fizionomiei, irisul are o culoare albastra-cenusie, care se mentine pentru toti copiii pana pe la 2½ luni. Pupilele sunt ceva mai mici si deseori cu deschidere inegala. Cristalinul este mare, dar are o putere de refractie mica. Sistemul oculomotor nu functioneaza bine, motiv pentru care sunt posibile desincronizari ale axelor ochilor. Acest sistem poate sa nu functioneze corespunzator pana la circa 2 ani, varsta la care se poate lua in discutie daca un copil sufera sau nu de strabism. La nastere, copilul vede ca un prezbit si se pare ca nu percepe nuantele coloristice. Abia la 2 luni lumea inconjuratoare incepe sa capete contur, iar dupa 3 luni incep sa se perceapa diferentiat culorile, concomitent cu aparitia unor preferinte pentru culorile tari: rosu, galben, albastru, verde. Toate aceste perfectionari ale sensibilitatii vizuale si ale celorlalte modalitati senzoriale pregatesc aparitia perceptiilor, incepand cu a treia luna de viata.

Perceptia

Debutul perceptiei este pregatit prin maturizarea neurofunctionala de ansamblu, prin dezvoltarea mecanismelor fiecarei modalitati senzoriale si prin coordonarea activitatii analizatorilor, prilejuita de satisfacerea trebuintelor si de exploatarea activa a mediului. Treptat, fiecare camp senzorial integreaza campurile senzoriale ale altor analizatori, prima integrare de acest fel realizandu-se intre campul senzorial al mainii si cel al gurii. Aceasta integrare este antrenata in satisfacerea trebuintelor de hrana. Mana sugarului ajunge in spatiul gurii, el suge un deget sau toata mana, iar placerea pe care o simte intareste si dezvolta unificarea celor 2 campuri senzoriale. Mai tarziu, daca mana si un obiect se afla in spatiul vederii, copilul apuca obiectul si il duce la gura, in virtutea integrarii deja formate. Dupa varsta de 6 luni, copilul vrea sa apuce tot ceea ce vede, dar in acelasi timp vrea sa vada tot ce apuca.

Un interes aparte este dat faptului recunoasterii in oglinda al sugarului. Se pare ca in jurul varstei de 6 luni copilul incepe sa manifeste interes pentru imaginea sa din oglinda, intinde mana spre copilul din oglinda, dar nu se recunoaste pe sine in acel copil. Cam pe la 8 luni incepe sa schiteze miscarea de cautare in spatele oglinzii, iar la 8-9 luni il recunoaste in oglinda pe cel care il tine in brate, dar pentru ca inca nu se recunoaste pe sine are sentimente de respingere fata de copilul din oglinda (gelozie). Abia in jur de 11 luni devine atent la miscarile sale, concomitente cu ale copilului din oglinda si totusi inca nu se recunoaste pe sine. Aceasta evolutie a perceptiei in oglinda ilustreaza foarte clar slaba dezvoltare a sistemului perceptiv al sugarului si al copilului de pana la 1 an.

Un alt exemplu relevant: in jurul varstei de 9 luni obiectele din jurul copilului, desi sunt percepute din ce in ce mai bine cand sunt de fata, raman elementele unui camp perceptiv dincolo de care ele dispar, ca si cum ele n-ar fi fost niciodata.

Abia dupa varsta de 10 luni (la unii chiar mai tarziu), cand se constituie schema obiectului permanent, obiectul care a fost la un moment dat perceput si a disparut din campul vizual, va continua sa orienteze actiunile copilului, ii va dirija cautarea, ceea ce va prelungi reactia afectiva fata de obiectul respectiv.

Dezvoltarea motricitatii la sugar

Manifestarile motrice progreseaza in functie de modificarile structurale ale sistemului osteomuscular, precum si in functie de dezvoltarea sensibilitatii kinestezice si a capacitatilor functionale generale ale scoartei cerebrale.

Alti factori care contribuie la dezvoltarea motrice sunt nasterea in conditii optime, regimul alimentar corect, programul de odihna corespunzator, libertatea miscarilor, stimularea prin joc.

Progresele motricitatii sunt relevate pe mai multe planuri:

trecerea de la miscarile spontane si haotice la cele orientate si adaptate

intrarea normala in functie a principalelor zone motrice ale organismului

organizarea treptata a miscarilor complexe de apucare si a celor care pregatesc mersul.

La sugarul mic pot fi constatate urmatoarele categorii de miscari:

miscari incorporate structurilor reflexe neconditionate: miscarile de supt, de apucare (care se produc la atingerea podului palmei)

miscari haotice, globale, necoordonate si spasmodice, care exprima trebuinte specifice sau reactii la orice fel de iritatii senzoriale

miscari invatate, care apar dupa 3-5 saptamani de viata si sunt relativ putine (miscarea de cautare a sanului) sau, mai tarziu, dupa 3 luni, miscari de apucare a obiectelor. Se diferentiaza aici miscarile orientate, care, desi sunt simple si foarte slab organizate, reprezinta totusi un progres fata de cele haotice, nesistematizate. La sugarul mare (dupa varsta de 9 luni) extremitatile corpului de angajeaza in miscari din ce in ce mai fine (degetele, gambele, plantele, limba), astfel incat, daca la 5 luni prinderea unui obiect se realizeaza fara opozabilitatea policelui (degetul mare), la 6 luni mana prinde obiectul folosind opozabilitatea policelui, iar copilul este capabil sa apuce cate un obiect in fiecare mana. Intre 6-7 luni apucarea devine orientata de catre perceptia vizuala a obiectului. Miscarile se perfectioneaza astfel incat la 9 luni un copil normal poate sa tina o pastila intre police si index (degetul aratator).

Piaget a diferentiat in "Nasterea inteligentei la copil" stadiile evolutiei la copil si a stabilit primul stadiu imediat dupa nastere, in care miscarea este o actiune reflexa neconditionata.

Al doilea stadiu - pana la varsta de 3 luni, cand apucarea este mai bine organizata, dar fara nici o orientare si fara opozabilitatea policelui (stadiul asimilarii recognitive la schemele innascute).

Al treilea stadiu este cuprins intre 3-6 luni, coincizand cu elaborarea perceptiilor, respectiv cu realizarea coordonarii campurilor senzoriale, in care modalitatea tactila este ce mai importanta, astfel incat este suficient ca mana copilului sa fie atinsa de ceva, pentru ca imediat sa apara gestul de apucare, gest in care sensibilitatea tactila este puternic angajata. Este perioada in care copilul isi pipaie propriile maini, nasul, ochii, obrajii si tot ce prinde in campul perceptual imediat.

Al patrulea stadiu - 6-9 luni - sugarul apuca obiectul pe care il vede, daca mana si obiectul se afla simultan in campul sau perceptual. Este stadiul in care opozabilitatea policelui este castigata.

Al cincilea stadiu - copilul apuca ceea ce vede, fara restrictii legate de pozitia mainii, ceea ce marcheaza gloria definitiva a gestului apucarii.

Evident ca limita in timp a cestei stadializari nu este stricta si actualmente psihologii apreciaza ca ultimele 2 stadii ale lui Piaget aproape se comprima si se confunda, ceea ce se poate considera un stadiu evolutiv global al noilor generatii de sugari.

Mersul si postura

Pana la varsta de 5 luni copilul sta preponderent culcat pe spate sau pe o parte, neputand lua o pozitie voluntara. La 5-6 luni poate sta in sezut, sprijinit intre perne in general, o durata scurta de timp, pozitie care dupa 6 luni devine modul frecvent de a sta al copilului, de a se afla vis a vis de ambianta.

Actualmente se considera faptul ca, chiar si tinut in brate sau asezat in patutul sau, copilul trebuie sa aiba in fata o parte cat mai mare din mediul sau inconjurator, astfel incat contactul cu ambianta sa fie cat mai larg si aproape permanent. Se considera ca aceasta pozitie satisface nevoia de cunoastere, curiozitatea clasica a copilului, precum si nevoia sa de comunicare. Aceasta nevoie se manifesta in incercarea ulterioara de a se ridica pe picioare, precum si in incercarea de a pasi, pentru a fi cat mai departe de obiectul care ii incita curiozitatea.

Pentru copil, primii pasi reprezinta un eveniment incarcat de surpriza, dar si de teama. Daca se intampla ca in incercarea lui de a se desprinde cade si se loveste, evenimentul ii ramane in memorie cu o conotatie negativa, motiv pentru care nu il va incerca prea curand sau poate relua deplasarea de la o etapa anterioara (mersul tarat).

Daca se intampla acest lucru, copilul trebuie sa fie incurajat, sprijinit si recompensat pentru fiecare noua incercare pe care o va face. Aceasta pentru ca achizitiile motorii legate de mers au largi implicatii in toate celelalte planuri ale vietii psihice a sugarului.