COMPLEXELE, ARHETIPURILE

In psihanaliza, complexele sunt o problema esentiala, deoarece ele sunt intotdeauna dependente de o anumita incarcatura afectiva.

Termenul de complex, a fost introdus e Scoala de psihiatrie de la Zurich si este definit de catre Dide si Guiraud ca reprezentand o tendinta instinctiva, o stare afectiva larvara, constituita dintr-un centru de atractie in jurul caruia se grupeaza amintiri, perceptii, reprezentari, atitudini motorii, etc.

Freud considera ca, complexul pune in evidenta, demonstrativ sau descriptiv, anumite grupuri de idei si interese cu incarcatura afectiva.

Psihanaliza defineste complexul ca fiind ansamblul organizat de reprezentari si amintiri cu o mare intensitate afectiva, partial sau total inconstiente. Un complex se formeaza pe baza relatiilor interpersonale din cursul istoriei infantile si el poate structura toate nivelurile psihologice: emotii, atitudini, comportamente adaptate.

Complexul are mai multe sensuri. Sensul originar desemneaza un aranjament relativ fix de lanturi asociative; sensul general desemneaza un ansamblu mai mult sau mai putin organizat de trasaturi personale in care accentul este pus mai ales pe reactiile afective, in timp ce sensul mai strict desemneaza o structura fundamentala a relatiilor interpersonale si modalitatea in care persoana isi afla locul in cadrul lor insusindu-si-le.

Jacobi considera ca fenomenologia complexelor pune in evidenta o mare diversitate de forme. Un complex poate prezenta aspecte simptomatice de ordin somatic, psihic sau psihosomatic. Astfel, se evidentiaza urmatoarele aspecte:

complexul, desi inconstient, este incarcat cu energie, fapt e face ca acesta sa apara ca o entitate autonoma, ca o vointa independenta;

desi inconstient, prin calitatea sa de a fi independent, complexul poate aparea ca un al doilea Eu;

complexul Eului se poate disocia de restul psihicului, devenind autonom, ca un fenomen de tipul dublei personalitati;

daca devine dominant, complexul poate atrage in orbita sa Eul constient pe care-l domina, inghitindu-l, ajungandu-se sa se vorbeasca despre o identitate partiala sau totala a Eului cu complexul respectiv

complexul, printr-un mecanism de proiectie, poate deveni atributul unui subiect extern sau al unei alte persoane;

desi continut in inconstient, complexul actioneaza asupra constientului ca o forta permanenta.

In dictionarele de psihanaliza se enumera aproape 100 de complexe. Boudouin a facut o prima indexare sintetica a complexului. Conceptul ca atare este inca fragil dar a devenit un concept umbrela ce reuneste numeroase trairi tensionate de fond implicate in identitate.

Rorschach pune accentul in definirea complexului pe incarcatura afectiva si considera ca se nasc in trairi situationale stratificate operational activ in inconstient de unde actioneaza avand radacini in copilarie. Alti autori considera ca ele se formeaza mai mult in adolescenta. Lagache, un neofreudist preocupat de temperarea exceselor freudiste vede in complex trasaturi individuale achizitionate in copilarie in situatii psihice mai deosebite si mai tensionate, intotdeauna noi. Mai des evocate sunt: complexul Oedip, complexul Electra, complexul Cain si complexul Diana, la care se adauga complexul de inferioritate (descris de A. Adler) si complementar acestuia complexul de superioritate; destul de des citat este si complexul de castrare.

Dupa Jung, complexele sunt de 2 tipuri: complexe separate de constient si

complexe incluse in inconstient.

Unii specialisti considera ca, exista complexe ale psihicului bolnav si complexe ale psihicului sanatos.

Insa, la nivelul literaturii de specialitate, identificam o clasificare a complexelor in raport cu sursele lor, acestea fiind:

dupa origine: legate de evenimentele sau conflictele din prima copilarie sau actuale;

dupa natura: complexe morbide sau complexe sanatoase;

dupa modul lor de expresie in raport cu circumstantele: negative sau pozitive.

O clasificare aparte o face Popescu, ce distinge urmatoarele tipuri de complexe:

- complexe ideoafective ale inconstientului;

a.       complexele obiectului: complexul Oedipian/ complexul Electra, complexul Cain/ complexul Oreste, complexul spectacular (a fi vazut, a sti, a vedea, a ascunde);

b.      complexele Eului: complexul de inferioritate/ complexul de superioritate, complexul de castrare- mutilare/ complexul Dianei, complexul lui Narcis;

c.      complexele de atitudine

- complexele spirituale (ale constientului sau ale constiintei morale)

Complexul de castrare este centrat pe fantasma castrarii, ce ofera un raspuns

problemei pe care i-o pune copilului diferenta anatomica dintre sexe (prezenta sau absenta penisului), aceasta diferenta fiind atribuita in mod simbolic taierii penisului la fete.

Baiatul de teme de castrare, pe care o asociaza cu realizarea practica a unei

amenintari paterne ca raspuns la activitatile sale sexuale.

La fata, absenta penisului este resimtita ca un prejudiciu pe care ea incearca sa-l nege, sa-l compenseze sau sa-l repare.

Complexul de inferioritate desemneaza, intr-un mod foarte general, ansamblul

de atitudini, reprezentari si comportamente care sunt expresii, mai mult sau mai putin deghizate, ale sentimentului de inferioritate sau ale reactiei acestuia.

Complexul de superioritate este forma opusa ca semnificatie a complexului de

inferioritate: individul are o foarte buna impresie despre sine in raport cu ceilalti semeni.

Complexul de culpabilitate este o varianta a complexului de inferioritate. In

cazul acestui complex, Eul constient este dominat de sentimente de vinovatie cu consecinte morale dezagreabile, uneori chiar catastrofale pentru individ. Se poate asocia cu stari depresive sau anxioase, cu impresia de insecuritate si inutilitate, ce pot declansa, in situatii severe crize suicidare.

Complexul Oedip este ansamblul organizat de dorinte erotice si ostile totodata,

pe care copilul le resimte fata de parintii sai. Se descriu 2 situatii oedipiene: pozitiva si negativa.

In forma pozitiva, se manifesta atractia copilului fata de parintele de sex opus si rivalitatea fata de parintele de acelasi sex. In forma negativa, copilul manifesta atractie pentru parintele de acelasi sex si ostilitate pentru parintele de sex opus.

Freud face din complexul Oedipian una din teoriile axiale ale psihanalizei, punandu-l la baza dezvoltarii psihice a individului, a formarii si maturizarii emotional- afective a personalitatii acestuia.

Se considera ca, complexul Oedip este lichidat in momentul in care copilul, devenit tanar adolescent, se va identifica cu parintele de acelasi sex, iesind astfel de sub dominatia si dependenta parentala si identificandu-se cu noul sau rol.

Una din dimensiunile majore ale complexului Oedipian si anume, relatia

ambivalenta a fiului fata de tata este relevata prin complexul patern

Complexul Electra este varianta feminina a complexului Oedip, pentru a marca

existenta unei simetrii la cele 2 sexe in ceea ce priveste normarea atitudinilor copiilor si a tinerilor, in generala, fata de parinti.   

Complexul lui Adam are ca origine pacatul originar al primului cuplu creat de

D-zeu si pedepsirea lui de catre acesta. Situatia dramatica are o alta semnificatie.

Se poate spune ca actul de creare a lui Adam este echivalent simbolic cu nasterea

sa, perioada de la facerea Evei la descoperirea sexualitatii sau a comiterii pacatului originar reprezinta copilaria, iar momentul comiterii pacatului originar semnifica trecerea la viata adulta sexuala, la identificarea sexuala a indivizilor.

Pacatul originar este echivalentul incestului ca sentiment de culpabilitate, si urmeaza pedeapsa- izgonirea primului cuplu din Paradis.

Intre complexul Oedipian si complexul lui Adam exista elemente specifice de identificare:

Remarcam, ca orice co0mplex este o componenta a inconstientului, avand un caracter latent in ceea ce priveste actiunea sa. Daca insa acesta se incarca cu energie emotional- afectiva, el devine autonom si poate irupe din inconstient in sfera constientului, luand forme clinice de tipul nevrozelor.

Arhetipurile. Ceea ce sunt complexele pentru inconstientul individual sunt arhietipurile pentru inconstientul colectiv.

Jung considera ca, arhietipurile sunt factori si motive care aranjeaza elementele psihice in imagini ce ar putea fi numite arhetipale, dar intr-o asemenea maniera incat nu le putem recunoaste decat efectul produs. Ele exista in preconstient si formeaza probabil dominantele structurale ale psihicului in general. Conditii date a priori, ele reprezinta un veritabil pattern of behaviour, care ii da oricarei fiinte vii calitatea ei specifica.

Arhietipurile sunt imagini primordiale, desemnand urmatoarele aspecte: mitologeme, motivele legendelor sau ale povestilor, modele vizibile sau vizualizabile, tipuri de conduite umane universale, idei religioase, vise, viziuni, fantezii.

Termenul de arhetip a fost introdus in 1919 de Jung. Cand defineste arhetipul, Jung face diferenta intre urmatoarele aspecte:

arhetipul in sine, imperceptibil si neexistand decat potential, fiind un factor care apartine partii invizibile a vietii psihice;

arhetipul reprezentat, care este perceptibil si actualizat, cel care se face vizibil prin efectele sale sau imaginile arhetipale externe.

Inconstientul colectiv este depozitarul arhetipurilor, insemnand intreaga

experienta traita de umanitate de la inceputurile sale pana astazi. Arhetipurile apar, in acest caz ca forme prin care se manifesta instinctele colective.

La nivelul literaturii de specialitate exista mai multe clasificari ale arhetipurilor.

Portmann imparte arhetipurile in 3 categorii si anume:

structuri determinate ereditar, care au la originea lor dispozitii formative extrem de deschise, posedand caracterul unor configuratii strict personale si bine ordonate;

structuri in care dispozitiile ereditare nu joaca decat un rol general, dar al caror configuratii sunt determinate de amprente individuale

efectele arhetipale ale unui caracter derivat din efectele psihologice complexe, secundare traditiilor mostenite ale unui grup uman.

Schneider, clasifica arhetipurile dupa urmatoarele 3 caracteristici:

arhetipuri universale sau colective;

arhetipuri tipice, care apartin unui singur grup;

arhetipuri individuale, care apartin strict individului.

Arhetipul trebuie considerat ca un centru de energie psihica, apt sa transforme

procesul psihic in imagini. El constituie acea imagine primordiala sau originara despre care vorbeste si Platon. In sensul acesta, arhetipurile reprezinta in sfera aparatului psihic materialul din care se construiesc imaginile noastre, care exprima in final propriile complexe sau pulsiuni fundamentale.

Durand acorda arhetipurilor o valoare majora, esentiala in geneza faptelor de cultura, considerandu-le materialul din care se construiesc imaginile si temele culturale. El face o importanta si savanta analiza a arhetipurilor, iar intelegerea semnificatiei acestora trebuie raportata la corpul uman ca reper simbolic al organizarii si reprezentarii lumii. Astfel, rezulta ca arhetipurile se constituie ca un rezultat al procesului de antropomorfizare a reprezentarilor lumii. Prin urmare, universul arhetipal este replica umana a universului fizic extern, dar si imaginea construita a universului uman, interior.

In plan psihologic, Durand remarca 2 categorii formale de arhetipuri, si anume:

a)       arhetipurile apartinand regimului diurn, de tip masculin, expresie a componentei psihice animus, solare;

b)      arhetipurile apartinand regimului nocturn, de tip feminin, expresie a componentei psihice anima, lunare.

Fiecareia dintre aceste ii corespunde un anumit material pulsional din care sunt

construite imaginile, precum si o anumita forma de expresie simbolica ce le exteriorizeaza.

Asadar, inconstientul se exteriorizeaza prin intermediul unui limbaj simbolic. Durand pune la baza simbolului, dinamismul constiintei, ale carei functii constau in primul in a cunoaste mai mult decat in a fi. Astfel, avem de-a face cu 3 posibilitati.

imaginea este o constiinta,

obiectul imaginat este un dat imediat, ca atare,

obiectul constiintei imaginative are un caracter de spontaneitate.

Expresia continutului productiei imaginatiei o constituie simbolul si functia

simbolica si exprima arhetipurile mobilizate in care isi au sursa.

Pentru Durand, la baza functiei simbolice stau 3 reflexe sau 3 grupe de scheme:

schemele diairetice si verticalizate: arhetipul sceptrului si al spadei, cu semnificatie simbolica masculina;

schemele coborarii si ale interiorizarii: arhetipul cupei si al cavernei, cu semnificatie simbolica feminina;

scheme ritmice, ciclice sau progresive: arhetipul vietii si al pomului.

Aceste scheme ale arhetipurilor se grupeaza, la randul lor in 2 regimuri principale:

regimul diurn, masculin, al antitezei, corespunzator lui animus;

regimul nocturn, feminin, al eufemismelor propriu- zise, corespunzator lui anima.

Acestor regimuri, le corespund 3 genuri structurale:

structurile schizomorfe sau eroice, corespunzatoare regimului diurn si schemelor de verticalitate (sceptru si spada, soarele, scara), respectiv lui animus;

schemele sintetice sau dramatice, corespunzatoare regimului nocturn, respectiv lui anima si a schemelor de tip ritmic, ciclic, sau progresiv (roata si pomul, spirala, crucea)

structurile artistice sau antifrazice, corespunzatoare tot regimului nocturn, respectiv lui anima si schemelor de tipul coborarii si al intruparii (cupa, caverna, centrul, mormantul, oul, mama).

La randul lui, Jung stabileste relatiile dintre Eu si arhetipuri si distinge

urmatoarele aspecte:

arhetipurile inconstientului colectiv, care isi exercita actiunea asupra Eului din interiorul vietii psihice;

arhetipurile constientului colectiv, care reprezinta normele, moravurile si influentele socioculturale ale mediului extern asupra Eului.

Eul ocupa o pozitie intermediara intre inconstientul colectiv si constientul colectiv reprezentat prin Supra- Eu. Din acest motiv Eul constient si individual pare a depinde de 2 factori: conditiile constientului colectiv sau social si dominantele inconstientului colectiv sau arhetipurile. Primele sunt idei generale, pe cand celelalte sunt pulsiuni naturale. Eul constient se afla intre 2 forte de presiune: cand domina constientul colectiv, individul devine om al maselor, iar cand domina inconstientul colectiv, acesta devine un individualist extravagant, strain de lume, bizar.