Depistarea si prevenirea dificultatilor de invatare

Depistarea dificultatilor de invatare

In mod practic, evidentierea D.I. se numeste depistare. Operatia de depistare se realizeaza de catre profesor, consilier sau parinte si consta in identificarea primara a semnelor, particularitatilor si caracteristicilor care semnaleaza existenta unor dificultati de invatare.

Datorita multitudinii de definitii date conceptului de D.I ca si cauzelor care pot fi uneori, asa cum am vazut anterior necunoscute sau mascate, procesul de depistare, examinare si evaluare a D:I. Trebuie sa se realizeze riguros, prin rapotare la anumite criterii.    Garcia - Sancez J.(1995) propune urmatoarele criterii (apud. Ungureanu, 1998,p.112)

Considerarea realitatii D.I. numai prin prisma rezultatelor reale, concrete ale copilului in invatare si discrepanta dintre acestea si rezultatele asteptate conform varstei lui

Raporatrea posibilelor D.I la datele evaluative succesive ale unor vigilente si permenente atentii timpurii care sa fi consemnat,inca de la nasterea copilului, anumite informatii care pot fi reinterpretate mai tarziu - la varsta de 6-7-8 ani, daca exista in stare primara, dar care nu ar putea fi nici macar banuite, daca nu au fost consemnate, luate in seama,la vreamea respectiva, cu mult in urma; aceasta echiveleaza cu un screening total al populatiei infantile.

Reexaminarea precautiva a nivelului dezvoltarii intelectuale, dat fiind faptul ca disfunctii, retarduri intelectuale sunt primele de banuit, cand in rest totul pare absolut normal,in intetia explicarii D.I.

ocalizarea evaluativa pe domenii performantiale-instrumentale ale personalitatii, considerate ca zone predilecte si prioritare ale D.I.(limbajul oral, scris-cititul, calculul aritmetic)

In cazul copiilor hipo/hiperactivi axarea evaluariipe aceste aspecte de manifestare a kineziei generale, care chiar daca sunt doar asociate D.I devin atat de deranjante si perturbatoare pentru performanta curenta a elevului,incat trebuie luate in seama.

Tentativa de unificare a eforturilor evaluativ-diagnostice intr-un corolar care sa exprime sintetic si pe cat posibil statistic nu doar prezenta ci si o anumita cuantificare a d.i. la o anumita persoana.

Cand este vorba despre dificultatile specifice de invatare, Carol Crealock si Doreeen Kronick (1993)    (apud. Vrasmas, 2007, p.66) subliniaza nevoia de a privi persoana in ansamblul ei si modul cum este integrata social prin capacitatile sale de invatare, ei propun trei criterii de identificare a dizabilitatilor de invatare:

o       Discrepanta - vazuta ca disparitatea semnificativa tntre aspectele functionarii specifice si abilitatea generala

o       Excluderea - este elementul care defineste faptul ca disparitatile nu se datoreaza in mod primar nici intelectului, nici domeniului emotional, nici celui fizic sau unor probleme dependente de ambientul educational. Cu alte cuvinte se exclud alte cauze sau alte dizabilitati.

o       Etiologia - implica factori cauzali care sunt recunoscuti de ordin genetic, biochimic si neurologic.

Observam ca in ambele clasificari unul dintre criterii este discrepata dintre ceea ce face elevul si ceea ce ar trebui sa facasi nu intamplator aceata discrepanta este un criteriu fundamental al dificultatilor de invatare.

Desi important, acest criteriu trebuie nuantat. Astfel , Frankenberger, Fronzaglio fac urmatoarele    precizari privind criteriul discrepantei(apud. Ungureanu, 1998,p.114):

Termenul "discrepanta" tinde sa se focalizeze pe cate un aspect al D.I. (lectura, matematica), excluzand multe alte tipuri de D.I. unde compararea celor doua reusite nu-i usoara.pentru ca insasi evaluarea, dimensionarea reusitelor de comparat nu-i posibila.

In general la varste prea mici (prescolaritate) si la varste prea mari (adulti) nu exista instrumente pentru evaluarea discrepantei, indivizii devenind mai pregnant omogeni,similari intre ei in afara scolii, pe care au terminat-o de mai mult timp.

Multi indivizi cu reusita efectiva slaba intra sub incidenta discrepantelor severe din alte motive decat D.I.

Testele de inteligenta pot induce performante asteptate sau prea mari sau prea mici, alterand valoarea discrepantei

Este de preferat acceptarea criteriului "discrepantei severe" doar pentru determinarea,in principiu, aproximativa si eventuala a unor dificultati de invatare.

Sesizarea "discrepantei severe" trebuie sa constituie numai inceputul pentru o investigare si o evaluare multidisciplinara eficienta.

Criteriul "discrepantei" trebuie confruntat si contraponderat cu alte criterii, in special cel etiologic.

Cand, din motive de forta majora, "criteriul discrepantei" este singurul la indemana, este obligatorie recurgerea, in punctarea si evaluarea performantelor reale ale copilului, riguros conform scalelor si normelor de evaluare si notare oficiale, pentru a diminua erorile de evaluare ce pot modifica, de asemenea discrepanta.

In concluzie, tendintele de evaluare a discrepantei severe in scoala, in intentia depistarii dificultatilor de invatare, trebuie acceptate cu rezerva, considerate un prim pas, dublat obligatoriu de observare si ulterior, de o evaluare sistematica a personalitatii copilului in cauza de catre specialisti.

S. Kirk si Chalfant identifica doua tipuri mari de dificultati specifice de invatare:

1. Dificultati de invatare si dezvoltare (pre-achizitii ale invatarii), care se refera la deprinderile de baza : memorie, atentie, deprinderi perceptuale, deprinderi de gandire, deprinderi de limbaj oral si scris

2. Dificultati de invatare academice / teoretice (achizitii ale invatarii) , se refera concret la invatarea scolara ca achizitie si se refera la citire, aritmetica, scris de mana, rostire, exprimare in scris.

J. Lerner precizeaza urmatorul tablou general al caracteristicilor care definesc persoana cu dizabilitati de invatare:

1. dificultati de mobilizare a strategiilor cognitive ale invatarii
2. abilitati motorii slabe
3. probleme perceptuale si de procesare a informatiilor
4. dificultati ale limbajului oral
5. dificultati in citire
6. dificultati ale limbajului scris
7. dificultati matematice
8. comportamente sociale inadecvate

Hallanan si Kauffman, in urma unor cercetari legate de caracteristicile copiilor cu d.i. evidentiaza 99 de caracteristici, cacele mai frecvente in procesul invatarii. Primele patru sunt:

hiperactivitatea

deficienta perceptiv motorie

scaderi si cresteri ale starilor emotionale

deficite generale de coordonare

Cel mai des, determinarea d.i. este realizata in functie de diferentele existente intre ariile functionale. C. Crealock si D. Kronick, considera ca un elev este descrisca avand dizabilitati deinvatare daca manifesta disparitati evidente intre ariile in care reuseste performante si cele in care are dificultati.

D.I. sunt legate de nestapanirea sau chiar lipsa urmatoarelor caracteristici functionale ale inteligentei cognitive:

1. complexitatea -    capacitatea de a putea folosi informatii complexe sau sarcini, sau de a efectua mai multe sarcini odata.

2. adaptabilitatea si flexibilitatea se refera la a recunoaste ca pot exista alternative si sa le poata folosi

3. realizarea si rememorarea unor diferente, care are in vedere capacitatea de selectare a optiunilor, explicarea alegerilor, comportamente de utilizare

4. judecata, se refera la capacitatea de selectare a optiunilor, explicarea alegerilor,comportamente de utilizare etc.

5. Gandirea simbolica, ce are in vedere abilitatea de a gandi si de a alege limbajul, punctuatia, simbolurile matematice, gesturile etc., dar si reprezentarea acestora pe plan mental si posibilitatea de a vedea generalizarile intre sferele cunoasterii, ca si perceperea schemelor de legatura intre cunostinte.

6. Perceperea schemelor si ritmurilor care caracterizeaza formele de cunoastere, care are in vedere competentele legate de producerea si distribuirea adecvata a continuturilor, de realizarea schemelor chiar si atunci cand lipsesc anumite parti.

7. Reflectia, care este abilitatea de a gandi dinainte o actiune,in proces si secvente de derulare; abilitatea de a face inferente legate de succese si nereusite (apud. Vrasmas, 2007,p.51)

Desi intre stabilirea unor caracteristici definitorii privind dificultatile de invatare, autorii nu prezinta un acord absolut, toti recunosc caracterul unic pe care il prezinta dificultatea fiecaruia.

Prevenirea dificultatilor de invatare

Desi foarte multi specialisti recunosc faptul ca actiunea de prevenirea este cea mai la indemana si cu eficienta cea mai mare,in domeniul Di aceasta activitate este destul de controversata datorita caracterului lor ascuns, insinuant, care apar "de regula, precipitat,in anumite conjuncturi de invatare a copilului,fara un motiv aparent,putand chiar "disparea" (de fapt intra in subsidiar) cand conjunctura "generatoare" a incetat,inlocuita fiind cu alte sarcini accesibile" (Ungureanu,p131)

In cazul DI prevenirea poate imbraca forma concreta a diminuarii, controlarii a situatieicare cauzeaza Disau evitarea cronicizarii si agravarii.

Asa cum s-a evidentiat din prezentarea cauzelor DI acestea provin nu doar din natura biologica a individului si si din mediu sau din interactiunea individului cu mediul. Daca grupul cauzelor biofiziologice alimenteaza partial justificat pesimismul fata de remedierea DI, cauzele psihologice si cele ambientale incurajeaza semnificativ sperenta in prevenirea partiala a DI, fiind cauze controlabile,intr-o anumita masura, de adultul,parintele, educatorul sau specialistul din preajma copilului cu DI.

Desi este extrem de greu de a dezvolta sau chiar recomanda tehnici sau strategii de prevenire, putem formula mai curand niste principii orientative in activitaea de prevenire. Unul dintre acestea se refera la faptul ca atentia timpurie si stimularea precoce a copilului in toate domeniile vietii, raresc considerabil frecventa cazurilor de copii cu DI, diminuand gradul DI remanente.

Un rol important in acest sens il are familia, fiind primul mediu care contribuie la dezvoltarea copilului