Deprinderile, componenta automatizata a activitatii

Deprinderile, componenta automatizata a activitatii

Deprinderea este caracterizata prin desfasurarea in afara sau prin reducerea controlului constien , realizare spontana si fragila. Rezulta din exersare repetitive si se fundeaza pe un stereotip dinamic sau pe o matrice functionala in care sunt veriga aferenta si cea efectorie a reflexelor.

Nu putem avea o viziune completa asupra personalitatii umane luand in considerare doar principalele sale caracteristici psihice - temperamentul, aptitudinile si caracterul, fara a ne referi si la activitatea individuala, in speta la componentele acestei activitati. Este vorba despre cunostinte, deprinderi, priceperi si obisnuinte. La inceputul oricarui curs de didactica, disciplina din sfera pedagogiei, se spune ca dascalii, profesorii au misiunea de a-i forma, de a-i inarma pe elevi sau studenti cu un sistem de cunostinte, priceperi si deprinderi care sa-i ajute efectiv in insertia lor socio-profesionala.
{n psihologie se afirma ca persoana umana este o realitate profund dinamica, in continua schimbare si devenire, din frageda copilarie pana la adanci batranete, existand diferente intre indivizi, precum si la acelasi individ, cauza trebuind cautata la factorii care determina dezvoltarea personalitatii, deci atat in ereditate, cat si in mediu si in educatie. "In masura in care fenomenul de cresterre, maturizare si declin e determinat de ereditate, spune psihologul roman Nicolae Margineanu, avem de a face cu procesul de maturizare ; in masura in care el e determinat de mediu, avem de a face cu procesul de invatare" - si mai departe : "Suptul, frica, mania sau instinctul sexual sunt fructe ale maturizarii ; invatarea unei limbi, insusirea unor obiceiuri sau adoptarea unor atitudini sunt rezultate ale invatarii. Primele vin oarecum din interior ; celelalte din exterior".
Asadar, invatarea se produce in mediu, oamenii invata unii de la altii prin imitatie, sugestie sau simpatie, iar invatarea sistematica se realizeaza prin educatie. Mecanismul invatarii ca atare, desi aceasta se produce in mediu si prin educatie, depinde tot de creier si sistemul nervos, ca si maturizarea. De altfel, invatarea si maturizarea nu sunt procese strict distincte, nu sunt opuse, ci sunt convergente si chiar complementare.
De invatare in general, cu teoriile si aspectele ei specifice, se merita sa ne ocupam aparte in viitor, in cadrul rubricii noastre.
Venind direct la subiectul nostru, sa spunem ca dobandirea cunostintelor se obtine prin invatare sistematica, cu participarea, alaturi de procesele cognitive - senzoriale si superioare (memoria, imaginatia, gandirea), - a atentiei, afectivitatii si efortului voluntar, precum si cu aportul inteligentei. Din studiul proceselor enumerate mai sus, am vazut cum se poate ajunge la acumulari, la cunostinte. Nu trebuie sa uitam, insa, rolul aplicatiilor practice care confirma si lamuresc pe deplin ceea ce s-a studiat teoretic.
Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii ; ele se realizeaza tot prin invatare, sunt elaborate constient, se consolideaza prin exercitiu, dar, dupa deplina formare, se desfasoara fara control constient permanent. De mentionat ca formarea deprinderilor este conditionata de dorinta celor implicati in insusirea lor, de anumite cunostinte dobtndite anterior si de capacitatile adecvate ale persoanelor respective. Deci, pentru formarea deprinderilor, se dau explicatiile necesare privind semnificatia si importanta acestora, cadrul in care se pot insusi, succesiunea secventelor si miscarilor, fara a se omite conditiile de calitate pe care le presupun. {n acelasi timp cu explicatiile sau dupa acestea, se prezinta practic lucrurile, modelul de actiune care sa faciliteze reducerea timpului si asigurarea calitatii in desfasurarea deprinderilor. Se organizeaza apoi exercitiul pentru formarea si automatizarea deprinderilor. Controlul exercitat pe parcursul exercitiului de catre formatori (profesori, instructori, indrumatori), dar si autocontrolul subiectilor insisi urmaresc gasirea si corectarea erorilor, cunoscut fiind ca orice deprindere trebuie formata de la inceput cat mai corect, deeoarece este greu sa se revina si sa se restructureze ulterior. Se adauga, la aceste conditii, cerinta din partea celor care invata deprinderea, de a avea un minimum de aptitudini, o anumita indemanare, precum si interes pentru activitatea respectiva, iar din partea formatorilor se impune calitatea metodelor de invatare aplicate, precum si respectarea programului si ritmului de lucru stabilite.
{n formarea deprinderilor, se cere respectarea unor etape care sa asigure insusirea lor sistematica. Astfel, se incepe, asa cum am vazut si mai sus, cu explicatiile si demonstratia pentru familiarizarea cu specificul si continutul deprinderii. Urmeaza invatarea analitica, deci se desface intregul in parti (secvente, miscari) care se invata, succesiv, fiecare separat, pentru ca apoi, fiind realizata buna insusire a fiecarei parti, sa se obtina integrarea si viziunea globala a intregului continut (ca la invatarea pe de rost a unei poezii mai lungi in vederea recitarii corecte, cursive si nuantate). {n etapa urmatoare, a patra, se desavarseste integrarea, sintetizarea si se realizeaza si automatizarea caracterizata prin reducerea atentiei, a incordarii, a erorilor. {nvatarea se incheie cu etapa a cincea, a perfectionarii - deprinderea se desfasoara pe deplin corect, cu exactitate si in timp optim.
Se poate vorbi despre o clasificare a deprinderilor dupa cateva criterii. Astfel, dupa gradul de complexitate, se deosebesc deprinderi simple si deprinderi complexe. Dupa procesele psihice dominante in automatizare, deprinderile pot fi intelectuale (senzorial-perceptive, verbale si de gandire) si motrice - acestea din urma bine cunoscute si avute in vedere cand e vorba de exemplificari (conducerea auto, practicarea unor sporturi etc.) Dupa domeniul (tipul) de activitate, se cunosc deprinderile de joc, de invatare, de munca (cele trei tipuri principale de activitate legate de varsta, dar neexclus - nici unul din aceste tipuri - de la aproape nici o varsta), de comportare, de integrare sociala si cooperare. Referindu-se la cooperare si la invatarea prin cooperare, unii autori considera , pentru acest domeniu, deprinderile formative (deprinderi de baza, care asigura conditiile bunei functionari a unui grup de lucru - linistea, modularea potrivita a vocii, participarea activa a fiecarui membru al grupului si asigurarea alternantei), deprinderile functionale (mentinerea climatului de lucru necesar, cooperarea propriu-zisa - opinii, discutii, tonul potrivit), deprinderile verbalizante (stabilirea de legaturi logice, invatarea si expunerea rationala, utilizarea strategiilor si operatiilor mentale superioare) si deprinderile catalizatoare (formularea criticilor, replicilor, sustinerea unui punct de vedere, reformulari, motivatii).
Odata formate, deprinderile intra in legatura unele cu altele si se pot integra in activitati ale aceleiasi persoane. O forma a interactiunii dintre doua deprinderi asemanatoare, cu sens pozitiv, este transferul lor care inseamna ca o deprindere mai veche, consolidata, poate fi de folos in legatura cu alta deprindere in curs de formare. {n acest caz, elementele comune se integreaza in noua deprindere care se elaboreaza astfel mai usor (conducerea automobilului poate usura invatarea conducerii camionului sau autobuzului, de exemplu). Exista si cazul cand o deprindere consolidata, insusita anterior, ingreuneaza, incurca elaborarea unei deprinderi noi, acesta fiind fenomenul de interferenta a deprinderilor, cu sens negativ al acestora (sisteme diferite in constructia unor cladiri cu aceeasi destinatie, practicarea unor jocuri sportive diferite- ca reguli, durata si climat etc.)
Nu putem incheia prezentarea deprinderilor fara sa ne punem intrebarea - De ce trebuie sa avem deprinderi diferite si bine formate ? Raspunsul este ca intreaga activitate a unui om, impartita pe mai multe domenii si compusa din actiuni, nu se poate desfasura fara deprinderi ; ele asigura cursivitatea (eliminarea opririlor, a reluarilor), corectitudinea, rapiditatea activitatilor si actiunilor, ne scutesc in buna masura de efortul voluntar si de controlul constient, elimina balastul, elementele in plus, inutile, irelevante ; realiztndu-se schematizarea, se scurteaza timpul de lucru, posesorii deprinderilor putand sa-si indrepte atentia catre componentele activitatii care nu se pot automatiza.
Priceperile sunt componente ale activitatii umane care se constituie prin achizitionarea mai multor deprinderi, inlantuirea lor intr-o anumita ordine si, eventual, elaborarea mai multor variante de actiune. {n popor se spune, simplu, ca "priceperea este ceea ce stii sa faci". Putem considera priceperile ca imbinari optime de deprinderi, beneficiind de o anume mobilitate interna (aminteam de unele variante de actiune) si facilitand astfel diverse restructurari utile in situatii noi. Priceperile si deprinderile sporesc maiestria si contribuie la cultivarea aptitudinilor si chiar a talentului unor oameni intr-un domeniu sau altul de activitate.
Obisnuintele sunt deprinderi legate de viata curenta, de regimul zilnic al fiecarui om, implictnd trebuinte, necesitati interne de a face ceva anume, de a avea anumite tabieturi, anumite preocupari in legatura si cu hobby-urile. Lipsirea de aceste lucruri, de asemenea actiuni conduce persoanele respective, in multe cazuri, la frustrari. Daca deprinderile sunt considerate neutre, obisnuintele se deosebesc de acestea prin polaritatea lor. Adica sunt obisnuinte pozitive (deprinderile de comportare civilizata, respectarea unui regim zilnic ordonat, frecventarea sistematica a unor programe culturale elevate etc.) si obisnuinte negative (fumatul, consumarea abuziva a alcoolului, lipsa unui program de viata ordonat, ca sa nu mai vorbim de consumul de droguri etc.) Sunt si obisnuinte negative care, la prima vedere, nu apar ca atare sau sunt socotite "nevinovate". Asa este, de exemplu, dependenta unor copii si tineri - si nu numai - de televizor, acesta putand astfel sa devina, din prieten, dusman. Unii comentatori ai faptului incriminat au ajuns sa afirme ca "dependenta de micul ecran naste monstri" si sa compare aceasta dependenta cu consumul de droguri. Se prezinta numeroase filme "de actiune" cu violenta si sex, ori filme "de groaza", cu totul nepotrivite pentru anumite varste. Sunt persoane care stau in intreg timpul liber de acasa numai in fata micului ecran, mananca acolo si amana alte lucruri utile (exercitii fizice, invatatul, unele lucrari gospodaresti s.a.). Riscurile sunt in primul rand pentru copii si adolescenti - cu psihicul in formare, pentru someri si alte categorii defavorizate social carora le maresc frustrarea, pentru suferinzii de anxietate si
pentru persoanele lipsite de vointa de a face alte lucruri - bune, ca sa nu mai spunem ca pentru oricine ramanerea indelungata in fata TV este daunatoare sanatatii.
Frecventarea cinematografelor la filme adecvate, dupa caz, intensificarea relatiilor cu membrii familiei, rudele, prietenii, "compania" animalelor de casa (pets), sporirea preocuparilor pentru arta, pentru practicarea sportului - se afla printre remediile potrivite.
Componentele activitatii la care ne-am referit - cunostintele, deprinderile, priceperile si obisnuintele - sunt importante in determinarea profilului personalitatii umane.

Prof. Silvestru Moraru / Toronto

tegoriile de deprinderi motrice - sunt stabilite pe baza mai multor criterii de clasificare:

a) dupa gradul de automatizare:

- elementare - ce se pot automatiza complet, ele fiind totdeauna deprinderi ciclice, cu lanturi de miscari care se repeta fazic: mersul, alergarea, pedalarea pe bicicleta, inotul, vaslitul etc);

- complexe - ce nu se pot automatiza decat partial, la nivelul unora dintre elementele componente: sariturile si aruncarile din atletism, alergarea de garduri, sporturile cu adeversar - scrima, box, lupte etc. si jocurile sportive.

b) in functie de finalitate, de scopul in care sunt folosite:
- generale - care la randul lor se impart in deprinderi motrice de baza (mersul, alergarea, saritura, prinderea-aruncarea) si utilita

r-aplicative (tararea, catararea, escaladarea, echilibrul, impingerea-tractiunea, ridicarea si transportul de greutati);
- specifice unor probe si ramuri de sport, concretizate in procedee tehnice ale acestora.

c) dupa gradul de implicare a sistemului nervos central la formarea si valorificarea lor:

- deprinderi motrice propriu-zise - in invatarea si consolidarea carora nu intervin factorii de ambianta, ci doar elementele proprioceptive care se structureaza temporal si energetic pe baza unei anumite 'scheme' cerebrale; ele sunt sinteze chinestezice reglate pe baza aferentatiei proprioceptive si se consolideaza prin repetari multiple stereotipe (elemente de acrobatica din gimnastica, sarituri in apa, inot, alergari, etc. dar si cele aflate in curs de invatare in conditii simplificate din schi, aruncari - atletism etc.

- deprinderi perceptiv-motrice - care se efectueaza prin reactii motrice corespunzatoare caracteristicilor stimulilor externi, ambientali; ele prezinta grade diferite de complexitate si cuprind procedeele tehnice din jocuri sportive si sporturi din lupta in faza de consolidare, elemente din tir etc.

- deprinderi inteligent-motrice - procedeele tehnice din sporturile cu adversar (tenis, badminton, jocuri sportive, sporturi de lupta - box, arte martiale, scrima etc.) efectuate in conditii de intrecere, de competitie.

Transferul in invatare reprezinta efectele pozitive sau negative ale rezultatelor invatarii unei sarcini oarecare asupra unei sarcini aflate in curs de invatare. Ori de cate ori aceste influente au efecte pozitive, facilitand invatarea unei noi sarcini avem de a face cu un transfer propriu-zis sau transfer pozitiv. Transferul (pozitiv] sta la baza progresului in invatare, intrucat acesta nu ar fi posibil daca nu ar exista influentele pozitive ale unei prime invatari asupra celor ulterioare. Atunci cand invatarea unei sarcini noi este influentata negativ de rezultatele altei sarcini, anterioare, avem de a face cu un transfer negativ sau interferenta.

In invatarea motrica, transferul (in sens pozitiv) se manifesta ori de cate ori o deprindere motrica deja consolidata ajuta la insusirea altei deprinderi noi (ex: aruncarea mingii de oina ca deprindere consolidata favorizeaza invatarea aruncarii sulitei, dar si aruncarea la poarta cu pasi incrucisati din handbal).
Interferenta apare in situatiile in care deprinderea consolidata are influente negative asupra deprinderii de invatat (ex: aruncarea greutatii - miscare de tip impingere, asupra aruncarii la poarta din handbal - miscare de tip azvarlire).

Regulile metodice ale facilitarii transferului si ale reducerii interferentei au un caracter general, concretizarea lor fiind aproape imposibil de realizat.

In orice situatie, insa, antrenarea directa a unei aptitudini este mai eficienta decat exersarea altei aptitudini plus transferul la aptitudinea pe care vrea s-o amelioreze

Etapele psihologice ale formarii deprinderilor motrice

Formarea deprinderilor motrice sau invatarea motrica este un proces complex intelectual-motric, caracterizat de prezenta permanenta a constientizarii actelor motrice efectuate .

Din punct de vedere psihologic, in invatarea motrica, un rol important il joaca formarea actiunilor mentale care parcurge trei faze: familiarizarea cu sarcina motrica, executarea actiunii, transformarea ei in limbaj interior . In general, cei mai multi specialisti in psihologie disting urmatoarele faze de ordin psihologic in formarea unei deprinderi de miscare

- faza initiala, a familiarizarii cu actiunea motrica, a insusirii preliminare a bazelor acesteia, prin formarea reprezentarii ideomotorii pe

baza demonstratiei si explicatiei, precum si a primelor incercari de executie din partea subiectului;

- faza insusirii precizate a executiei, in care se produc legarea si unificarea actiunilor partiale, atentia indreptandu-se asupra corectitudinii miscarilor si a momentului cheie al actului global;

- faza consolidarii deprinderii - in care se realizeaza diferentierea proceselor corticale si precizarea raporturilor spatio-temporale ale acestora;

- faza automatizarii - care nu este obligatorie intrucat nu toate deprinderile motrice se automatizeaza total.

Etapele metodice ale formarii deprinderilor motrice

Bazandu-se pe rezultatele cercetarilor din domeniul fiziologiei si psihologiei actelor motrice, teoria educatiei fizice nu a acordat o prea mare importanta fenomenului formarii actelor motrice. in general, se apreciaza ca din punct de vedere metodic se parcurg trei etape in formarea unei deprinderi motrice :

a. etapa invatarii, a initierii in bazele tehnice de executie a unei deprinderi, avand ca obiective:

- formarea unei reprezentari ideomotorii cat mai fidele a deprinderii pe baza demonstratiei si explicatiei specialistului;

- formarea ritmului general de executie cursiva a miscarii;

- descompunerea miscarilor complexe in elementele componente si insusirea separata a acestora;

- preintampinarea sau corectarea greselilor tipice de executie;

b. etapa, consolidarii - a formarii stereotipului dinamic, cu urmatoarele obiective:

- unificarea elementelor componente ale miscarilor si formarea tehnicii de executie in concordanta cu caracteristicile spatiale, temporale si dinamice ale miscarii;

- intarirea legaturilor temporare din scoarta cerebrala prin exersarea independenta repetata, in conditii standard, a deprinderii motrice;

- includerea deprinderii intr-o inlantuire cu alte deprinderi motrice insusite anterior, in conditii specifice probelor si ramurilor sportive si efectuarea lor in conditii relativ constante;

- inlaturarea greselilor atipice de executie;


c. Etapa perfectionarii - avand ca obiective urmatoarele:

- exersarea deprinderii in conditii variate, neobisnuite sau ingreuiate (micsorarea suprafetelor, marirea tempoului, adversar activ, etc);

- exersarea deprinderii in conditii tehnice intalnite in practica sportiva si in conditii apropiate sau identice cu cele regulamentare;

- exersarea deprinderii in conditii de intrecere (stafete, parcursuri aplicative, etc] si de concurs [competitii neoficiale sau oficiale).

Dupa A. Dragnea (1999), in formarea unei deprinderi motrice se disting patru etape:

- etapa informarii si a formarii imaginii mentale (echivalentul reprezentarii ideomotorii), pe baza explicatiei si a demonstratiei directe sau mijlocite;

- etapa miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate (numita si a miscarilor incordate), in care are loc efectuarea primelor executii corecte din punct de vedere tehnic;

- etapa consolidarii miscarii, a coordonarii fine - caracterizata de efectuarea corecta a miscarii, de regula in conditii standard si cu indici superiori de forta, precizie, ritm si amplitudine;

- etapa perfectionarii - caracterizata de efectuarea miscarii in conditii variate, cu indici superiori de eficienta; este considerata a fi si etapa declansarii priceperilor motrice complexe, executate adaptat cerintelor mediului sau celor impuse de regulament, de conducator etc.

Formarea la copiii de varsta prescolara a deprinderilor intelectuale se realizeaza in mod gradat prin diverse activitati cu toata grupa si prin joc, respectand particularitatile psiho-individuale si cele ale invatarii la diferite varste.

Urmarind realizarea obiectivelor prevazute de programa am actionat in sensul stimularii, formarii si perfectionarii deprinderilor de activitate intelectuala a prescolarilor.

In realizarea unor jocuri si exercitii am cautat sa antrenez toti analizatorii: vizual, auditiv, tactil, olfactiv, pentru a ajunge la formarea unor deprinderi intelectuale cum ar fi:

deprinderea de a asculta indicatiile verbale ale educatoarei;

deprinderea de a observa;

deprinderea de a analiza si descrie;

deprinderea de a stabili asemanari si deosebiri;

deprinderea de a compara;

deprinderea de a generaliza;

deprinderea de a se orienta in spatiu.

Este cunoscut faptul ca metoda consacrata formarii unor deprinderi intelectuale este exercitiul, ca forma de antrenament organizat prin care se realizeaza repetarea unor factori constanti in conditiile varierii si schimbarii altora. Pentru a deveni eficient in formarea    deprinderilor si obisnuintelor intelectuale, exercitiul trebuie conceput, mai ales la varsta prescolara, ca o forma supla de invatare afectiv-activa. La varsta prescolara, copilul gandeste mai ales cu ochii, cu urechile, cu mainile si maniera in care gandeste ii este cea mai la indemana. Este inutil sa cautam un sprijin in efortul voluntar la aceasta varsta, cand numai placerea constituie imboldul principal in ochii copilului. Pedagogia acestei varste nu se poate baza decat pe ceea ce il intereseaza pe copil, pe ceea ce ii starneste curiozitatea, ii incurajeaza elanul si ii provoaca o satisfactie. De aici si ponderea mare pe care trebuie sa o aiba activitatile pe baza de joc didactic.

Jocul didactic matematic, bine organizat si condus cu pricepere, ajuta nu numai la intelegerea si insusirea unui oarecare volum de cunostinte, ci, prin exersarea acestora intr-un sistem dirijat, se ajunge la construirea unor structuri mentale, la dezvoltarea unor capacitati intelectuale.

Ca forma de organizare, jocul didactic este o categorie de joc care imbina armonios elementul instructiv-educativ cu elementul distractiv. In invatamantul prescolar prin jocurile didactice desfasurate se transmit, se consolideaza, se precizeaza si se verifica cunostintele copiilor.

Folosirea jocului didactic in procesul instructiv-educativ stimuleaza interesul copilului fata de activitatea care se desfasoara, face ca cei timizi sa devina mai volubili, mai activi, mai curajosi, sa capete mai multa incredere in fortele lor, mai multa siguranta si tenacitate. Atat in invatamantul prescolar cat si in cel scolar, prin jocul didactic matematic copiii inteleg mai usor notiunile matematice datorita echilibrului care se realizeaza intre procesele afective, cognitive si cele volitionale, copilul realizand cu usurinta ceea ce ii place.

Jocurile didactice matematice constituie o forma de activitate placuta, accesibila, atractiva, ele trezesc interesul si curiozitatea, indeparteaza frica, nesiguranta, mobilizeaza copiii pentru o activitate rodnica, creativa.

Prin joc procesul de adaptare a metodelor si procedeelor la particularitatile individuale ale copiilor, in vederea atingerii scopului instructiv-educativ, se realizeaza mai usor. Copiii asteapta cu multa bucurie momentul de joc, iar evaluarea devine un moment palpitant, cu evidente valente formative.

Jocul didactic ca forma de organizare a activitatii, stimuleaza in cel mai inalt grad procesele psihice. Prin joc fiecare copil isi verifica si confrunta cunostintele matematice cu cele ale intregului colectiv, in conformitate cu sarcinile grupului. Are loc astfel, o autoevaluare corecta, si, implicit o mai buna autocunoastere.

Jocurile didactice matematice contribuie la dezvoltarea unor deprinderi de munca intelectuala, stimularea inteligentei, creativitatii, trecerea treptata de la gandirea concret intuitiva la gandirea simbolica, abstracta, la pregatirea copiilor pentru intelegerea si insusirea matematicii in clasa I.

Dupa scopul urmarit, jocurile didactice se pot clasifica in:

a)         jocuri didactice de predare (dobandire de cunostinte);

b)        jocuri didactice de verificare-consolidare.