Motivatia - Conceptul de motivatie. Structura interna a motivatiei

Motivatia

1. Conceptul de motivatie. Structura interna a motivatiei.

Motivatia desemneaza ansamblul factorilor care declanseaza activitatea omului, o orienteaza selectiv catre anumite scopuri si o sustine energetic. Motivatia cuprinde totalitatea mobilurilor care, in calitatea lor de conditii interne ale persoanei, determina, orienteaza, organizeaza si potenteaza intensitatea efortului in activitate. Motivatia constituie totalitatea elementelor stimulative interne, atat a trebuintelor, impulsurilor de ordin fiziologic cat si a unor formatiuni mai complexe, dobandite in cursul vietii ca trebuinte secundare, interese, aspiratii, convingeri, ideal, conceptie despre lume si viata.

P.Golu sustine ca ,,motivatia este un model subiectiv al cauzalitatii externe. ''

Structura interna a motivatiei

Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea generica de factori motivationali, de motive sau trebuinte. Dintre aceste componente, in literatura de specialitate sunt mentionate: trebuinta, impulsul, dorinta, intentia, valenta, tendinta, aspiratia si interesul.

Trebuinta in forma sa activa, precizeaza P.Popescu-Neveanu, este un act de semnalizare a modificarilor care intervin in sistemul organic si in sistemul personalitatii. Trebuinta semnalizeaza cerintele de reechilibrare sub forma unor stari si imbolduri specifice.

Psihologul american A.Maslow organizeaza trebuintele intr-o structura cunoscuta sub denumirea de piramida trebuintelor. Pornind de la baza, cele sapte categorii de trebuinte ale piramidei sunt:

trebuinte fiziologice;

trebuinte de securitate;

trebuinte legate de apartenenta si dragoste;

trebuinte de apreciere si stima;

trebuinte de cunoastere;

trebuinte estetice

trebuinte de autoactualizare, de autorealizare si valorificare a potentialului propriu.

Impulsul consta in aparitia unei excitabilitati accentuate a centrilor nervosi corespunzatori, proces care este provocat de deficitul de substante din organism. De regula, impulsul precede trebuinta, dar aceasta se realizeaza tocmai datorita aparitiei lui. Psihologic, impulsul este trait ca o stare de activare, de pregatire a actiunii.

Dorinta este expresia psihologica a trebuintei constientizate. In general, orienteaza individul spre scop, dar intre dorinta si scop se interpune un interval de timp si un ansamblu de mijloace. Oamenii pot controla voluntar selectia, implinirea sau reprimarea dorintelor.

O forma de manifestare a dorintei este intentia. Aceasta marcheaza orientarea motivului spre scopuri sau proiecte; se refera la ceea ce subiectul doreste sa faca. Exista intentii imediate si intentii pe termen lung .

O alta forma de manifestare a dorintei este tendinta de a actiona. In acest caz, intra in relatie obiectul catre care se orienteaza impulsul si valenta acestuia.

Valenta reprezinta calitatea care o dobandeste obiectul in relatiile dinamice dintre organism si obiectele care intra in sfera satisfacerii trebuintelor.Valenta unui obiect este cu atat mai mare cu cat stimuleaza intr-o masura mai mare activitatea de satisfacere a unei anumite trebuinte.

Nu putem vorbi de existenta unor forte dinamice, motivationale, numai prin ele insele, ci totdeauna in relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac si cerintele carora le corespund, reflectate in mintea omului sub forma de imagini, idei, convingeri, aspiratii, etc.

Motivatia se constituie drept factorul care furnizeaza energia necesara activitatii, in cazul elevului aceea de invatare, devenind o conditie a invatarii eficiente productive care explica nu numai performanta la un moment dat, ci si dinamica ei de la o etapa la alta.

Din aceasta perspectiva putem desprinde principalele functii ale motivelor invatarii:

-in calitate de conditii interne ale personalitatii elevilor, motivatia orienteaza, sustine si determina eforturile in invatare in vederea realizarii unor scopuri proprii sau fixate de altii.

-motivele, in conexiune cu aspectul informativ al recompensei invatarii, definesc consecintele care satisfac sau nu efortul orientat spre scop;

-deoarece motivele invatarii depind de nivelul reflectarii subiective si de conditiile vietii sociale fiind rezultatul acestora, ele dau sens si valoare activitatii desfasurate de elevi, activitate ce trebuie sa fie concordanta cu cerintele sociale;

-pentruca invatarea reprezinta pentru elevi tipul fundamental de activitate, motivele acesteia constituie surse de energie pentru intreaga reactivitate psihica a carei functionalitate, apoi, se rasfrange asupra randamentului invatarii.

Analiza conceptului motivatiei ca si a functiilor specifice acesteia ne permite sa desprindem cateva caracteristici generale:

-natura ei intima, indiferent de provenienta, innascuta sau dobandita, calitatea de conditie interna a activitatii umane;

-caracterul sau dinamic si de orientare in raport cu comportamentul uman care tinde intotdeauna spre scopuri anterior formulate;

-rolul sau de mediator in procesul de echilibrare intre individ si mediu;

-diversitatea formelor de manifestare ce se constituie intr-un sistem de mobiluri sau factori dinamici;

-caracterul sau constient sau inconstient.

In activitatea de invatare si munca individul este supus influientelor unui sistem larg de stimuli materiali si spirituali, cu valoare motivationala diferita, care se prezinta in doua ipostaze:

-ca scopuri si perspective apropiate sau departate;

-ca nivel de realizare, insotita de succes sau esec, cu valoare stimulativa diferita;

Considerate schematic, elementele functionale ale fenomenului motivational sunt:

-o stare de tensiune interna rezultat al trairii unei trebuinte pentru un obiect, o situatie etc, percepute, reprezentate, imaginate;

-stimulul extern care asigura elementul provocator, declansator in acest proces intrand in relatie cu starea de existenta;

-reprezentarea scopului activitatii prin care este satisfacuta tensiunea.

Preocuparile cercetarilor psihologice au fost orientate catre determinarea raportului care exista intre nivelul motivatiei si performanta (achizitia intelectuala prin invatare). Se considera, astfel,ca orice crestere a motivatiei in sensul de intensificare a unor stimuli de intensificare externi adecvati are efect pozitiv asupra achizitiei intelectuale, numai pana la un anumit punct si ca, aceasta achizitie este mai intensa in primele stadii de intarire a motivatiei. Cea mai eficienta acumulare prin invatare se obtine la un nivel moderat de motivatie. Cand motivatia este lenta, performantele realizate sunt superioare performantelor nemotivate. Intensificarea intr-o masura prea mare a motivatiei (supramotivatie) nu imbunatateste decat foarte putin performanta; supramotivatia are efect pozitiv numai in rezolvarea unor sarcini usoare iar in sarcinile dificile efectul este negativ, putand produce stress emotional. Efectul disfuntional al unei intensitati motivationale excesive este explicat prin:

-ingustarea campului cognitiv al persoanei extrem de motivata care urmareste numai acele aspecte care i se par nemijlocit utile in atingerea scopului, fiind mai opaca pentru alte informatii;

-producerea unei stari ridicate de anxietate cu efect paralizant in plan comportamental.

Se apreciaza, din aceste considerente ca intensitatea optima a motivatiei corespunde unei performante ridicate, prin optimum motivational, avandu-se in vedere nu numai factorul intensitate ca valoare energetica optima, ci si structura optima a motivatiei in functie de tipul si valoarea factorilor ce o compun (Regula lui j intors'' - in reprezentare grafica).

2. Tipuri de motive specifice activitatii de invatare

Marea diversitate a motivelor invatarii scolare impune ordonarea lor in anumite categorii. Criteriile de clasificare a motivelor actvitatii de invatare sunt numeroase si difera de la un autor la altul.

Cele mai concludente criterii sunt:

-criteriul privind relatia motiv-invatare-scop diferentiaza in motivatia extrinseca si motivatia intrinseca.

Intreaga activitate de invatare a elevilor este sustinuta de anumite motive si orientata in vederea atingerii unor scopuri. Motiv al invatarii poate fi o dorinta, un interes, o idee, un ideal, o aspiratie, ca rezultat al reflectarii in constiinta lor a realitatii, a anumitor cerinte: familiale, personale, sociale, profesionale.

Scopul se regaseste in obiectivul, in ceea ce-si propune sa obtina subiectul prin activitatea de invatare. In mod curent, scopul este orientat motivului si odata fixat, consolideaza motivatia care l-a impus. Atunci cand scopul este extern fata de activitatea de invatare, eficienta invatarii depinde de semnificatia pe care o are scopul propus pentru cel in cauza. In aceasta situatie este vorba de motivatie extrinseca.

In situatia in care scopul activitatii este intern, deci invata pentru ca activitatea ca atare ii da satisfactie, este vorba de o forma superioara, de motivatie si anume motivatia intrinseca.

-criteriul continutului psihologic al motivelor are in vedere faptul ca motivele care ii determina pe elevi sa invete iau intotdeauna forma unor variabile psihice: interese, sentimente, aspiratii si convingeri. In acest sens se propun motive cognitive si motive de interes, motive de ambitie, motive de teama. Aceste crierii vizeaza veriga esentiala a fenomenului emotional: caracterul reflectoriu si mediator al motivatiei.

-criteriul valoric grupeaza motivele invatarii scolare avand in vedere valoarea socio-morala a scopurilor urmarite si caracterul adaptativ al motivelor. Prima perspectiva conduce la gruparea motivelor invatarii scolare in motive sociale cand invatarea vizeaza scopuri utile societatii si motive individuale. A doua perspectiva a criteriului valoric, anume caracterul adaptativ, permite gruparea lor in motive pozitive si motive negative.

-criteriul aspectului temporal al motivelor    sau poate depasi spatiul

si cadrul nemijlocit al activitatii, cuprinzand si situatiile viitoare. In functie de acest criteriu motivele pot fi imediate (momentane, apropiate) si indepartate (de perspectiva).

-criteriul trebuintelor are in vedere diferitele categorii de trebuinte (asa cumn le-am gasit prezentate pe ''spirala trebuintelor'' oferita de A. Maslow).

3. Situatii motivationale specifice invatarii scolare

Activitatea de invatare de tip scolar se desfasoaraa intr-un cadru situational extrem de complex care cuprinde componente numeroase ca: potentialitati intelectuale, reactii afective, predispozitii, aptitudini.

Pornind de la premisa ca in fiecare elev exista anumite tendinte pozitive nespecifice, legate de trebuinta de reusita, de implinire, de competenta, in scoala se pot crea anumite situatii care sa stimuleze, sa amplifice aceste resurse si sa influenteze, astfel, eficienta invatarii.

Este vorba de situatii care prezinta o valenta pozitiva din punct de vedere al mobilurilor interne, situatii care actualizeaza motive subiacente, pe fondul unei configuratii dintre factorii externi si interni, a decalajului dintre cerinte si posibilitati.

Situatiile motivationale specifice sunt: situatia de control, de competitie, situatia de joc si de performanta.

Situatia de control

Are eficienta prin faptul ca mobilizeaza un factor motivational intern care este localizat in timp si se impune numai atunci cand este actual. Controlul, ca situatie motivationala, presupune o comparatie intre fenomenul controlat si modelul corespunzator. In acest act de comparatie, de identificare, elevul este dirijat la inceput din afara, de catre adult, avand nevoie de un control exterior , prin constrangere.

O forma superioara, cultivata, este controlul interior, cognitiv care opereaza pe cale intrinseca si se refera la increderea subiectului in faptul ca rezultatele dobandite se datoresc propriei activitati intentionate. Efortul de autocontrol depinde de raportul dintre exigentele situatiei si posibilitatile subiectului de a o rezolva.

In conditiile lectiilor traditionale elevului i se da uneori posibilitatea de a iesi usor din campul activitatilor de invatare pe plan imaginar, mai ales in veriga de transmitere a noilor cunostinte, etapa care nu provoaca o situatie de neliniste, de tensiune, nefiind actuala efectuarea unui control in vederea constatarii performantei in invatare. In acest sens controlul actioneaza cu efect intarziat; modificarea localizarii in timp a controlului, prin aducerea inainte a acestuia, va contribui la intensificare activitatii intelectuale a elevilor si la formarea controlului intern. O asemenea situatie ii determina pe elevi sa intretina relatii de natura cognitiva si de explorare activa cu noile cunostinte transmise. Situatia motivationala de control, actioneaza, astfel, asupra aspectului de ordin calitativ al activitatii, provocand o miscare la nivelul capacitatilor interne spre nivelul cerintelor externe.

Situatia de competitie

Creeaza posibilitatea manifestarii dorintei de a excela in activitatea de invatare, determinand mobilizarea trebuintelor de exprimare a Eu-lui, de afirmare, de performanta.

Aparitia si dezvoltarea spiritului de competitie la elevi este legata de urmatorii factori:

-gradul de intelegere a notiunii de a excela;

-gradul de stapanire a abilitatilor si deprinderilor intelectuale si de actiune;

-influienta factorilor educativi in situatia data (familie, scoala, grup);

-temperamentul individului;

-conditiile concrete de desfasurare a competitiei.

Primul contact al copilului cu competitia are loc in familie, ca urmare a trebuintei sale de a se masura cu altii, a tendintei de a-i egala si depasi. Motivatia de performanta implica, inca din familie, standarde de perfectiune, copilul fiind determinat sa intre in competitie cu ele. Competitia ajuta in procesul de descoperire a Eu-lui si, in acelasi timp, contribuie la imbunatatirea activitatii.

Daca situatia motivationala de control actioneaza asupra imbunatatirii aspectului calitativ al invatarii (sporirea elementelor creative din continutul materialului de invatat), situatia motivationala de competitie actioneaza, mai cu seama, asupra aspectului cantitativ al invatarii (sporirea elementelor reproductive din continutul materiei de invatat). Ca urmare actiunea situatiei motivationale de competitie se manifesta prin intensificarea functiei de dinamizare a actiunii, modificand ritmul de activitate, concretizata in modificarea aspectului cantitativ.

Competitia presupunand un act de comparatie intre indivizi care se afla la acelasi    nivel de dezvoltare, in mod necesar este precedata de una sau mai multe situatii motivationale de control care asigura aspectul de ordin calitativ al activitatii. In competitie are sansa de reusita cel care este capabil sa-si utilizeze totalitatea capacitatilor in raport cu totalitatea cerintelor externe.

Situatia de joc

Aceasta situatie consta in structurarea jocului in cadrul activitatii de invatare cu scopul de a realiza o situtie specifica de asimilare in care o activitate puternic motivata (jocul) se imbina cu una mai putin motivata (invatarea).

Jocul este o activitate mai puternic motivata deoarece motivul actiunii consta nu in rezultatul acesteia ci in procesul insusi al activitatii, proces care asigura copilului o senzatie de placere; jocul creeaza conditii propice pentru dezvoltarea personalitatii copilului facilitand procesul de insusire a cunostintelor si putand servi ca baza pentru cele mai multe conduite motivate. Provocarea si realizarea procesului de joc de catre copil, impreuna cu tensiunea creata de conduitele strategice pe care acesta le contine (conduita de asteptare, de ezitare, de competitie in sensul afirmarii de sine si al trebuintei de performanta) constituie conditii favorabile activitatii de invatare.

Acest fapt i-a determinat pe psihologi sa considere ca solicitarea oricarei forme de activitate intelectuala la copii se soldeaza cu performante mai bune daca solicitarea se desfasoara sub forma de joc. Jocul, datorita legaturii sale stranse cu motivele afective, cat si datorita caracteristicii sale indispensabile-tendinta de a fi repetat-il solicita pe elev sa dispuna de mijloacele care sa-i asigure o pozitie acceptabila in raporturile interpersonale create de contextul si atmosfera jocului. Aceasta-i provoaca elevului tensiuni psihice in vederea insusirii si perfectionarii mijloacelor specifice jocului; ei se manifesta mai degajati, mai liberi.

Situatia motivationala de joc poate fi folosita ca forma complementara activitatii didactice la clasele mici, iar la clasele mari se transfera activitatii didactice o parte din atributele jocului, indeosebi accesibilitatea si atractivitatea.

Situatia de performanta

Performanta constituie un termen global care cuprinde rezultatele activitatilor si raspunsului subiectului, performanta elevului fiind produsul experientei si invatarii sub conducerea profesorului. Rezultatul unei activitati joaca un rol deosebit in declansarea si dezvoltarea conduitei; succesurile si esecurile pot schimba nu numai forme de comportament, ci si personalitatea subiectului, precum si modul de ''a vedea'' lumea sau pe el insusi.

Efectul motivational al performantei se explica prin faptul ca aceasta constituie o masura a valorii reale a subiectului. Performanta obtinuta intensifica si sustine efortul de invatare, stimuleaza stabilirea unui nivel de aspiratie ridicat si inspira placere in dezvoltarea experientei. Atat reusita cat si esecul, ca forme de manifestare ale performantei, lasa in urma lor tensiuni motivationale. Asa se explica de ce performanta constituie o chestiune de motivatie. Aceasta se datoreaza faptului ca percepere evaluarea si reamintirea succesului sau esecului se afla intr-o legatura stransa cu imaginea de sine. Nivelul Eu-lui se concretizeaza in nivelul de aspiratie al subiectului care include atat asteptarile cat si imaginea de sine si determina motivul de performanta care indica ambitiile si performantele subiectului.

4. Psihogeneza motivelor invatarii scolare

Constituirea sistemului de motive la nivelul personalitatii trebuie considerata ca un proces care se realizeaza, inca de la inceput in doua planuri:

-la nivelul relatiilor cu cei din jur, manifestat in conduita si in activitate;

-in si prin activitatile efectuate de individ.

In raport cu primul plan, calitatea de scolar exprima o noua pozitie sociala, un nou statut caruia i se acorda o importanta pretuire de catre societate, acesta comportand un set de cerinte, de asteptari, puse in fata copilului prin institutiile sociale, iar indeplinirea lui reprezinta rolul pe care acesta si l-a asumat. Din aceasta perspectiva elevului ii este caracteristica invatarea bazata pe motive social-morale constituite in procesul de desavarsire a personalitatii (sentimentul datoriei, intelegerea necesitatii de a fi util societatii, aspiratii profesionale, dorinta de succes etc).

Cel de-al doilea plan de formare a motivelor invatarii elevilor il constutuie activitatea scolara insasi, avandu-se in vedere continutul si aspectul ei procesual in interiorul careia se devolta interesele, aptitudinile, motivul autorealizarii si motivul reciprocitatii.

Astfel, cu privire la psihogeneza intereselor cele mai multe studii precizeaza ca formarea lor depinde, in buna masura, de nivelul curiozitatii innascute (numita de Maslow si Nuttin - trebuinta de cunoastere, de Berlyne - trebuinta de explorare, de Pavlov - reflex de orientare ) care se manifesta de timpuriu printr-o atentie mai mult sau mai putin concentrata fata de ceea ce este nou, neobisnuit, neclar etc. La inceput aceasta curiozitate este pasiva, temporara si serveste, mai ales, la adaptarea biologica a individului pentru ca, ulterior, pe baza largirii contactului cu mediul social sa dobandeasca o forma noua - curiozitaea epistemica.

Se poate considera ca interesul - ca atitudine emotional - cognitiva constanta fata de obiecte si activitati, bazata pe o curiozitate dirijata este sustinuta de doi factori semnificativi: experienta pe care elevul deja o stapaneste in legatura cu activitatea si cu obiectele si, in al doile rand, de caracterul agreabil al acestei experiente.

In ceea ce priveste aptitudinile, ca insusiri individuale fizice si psihice complexe care permit efectuarea cu succes deosebit a unei activitati, legatura lor cu echipamentul nativ al individului este mai evidenta reprezentata de predispozitiile ereditare, premise necesare in formarea lor. Fiind reprezentata de structura sistemului nervos si de particularitatile morfofunctionale ale analizatorilor, predispozitiile creaza diferente individuale in ceea ce priveste viteza de formare a legaturilor temporare, trainicia lor, calitatea diferentierilor, finetea reactiilor.

Ele trebuie exercitate prin activitati organizate in domeniile pe care le vizeaza. Odata formate, aptitudinile devin conditii interne, importante forte dinamogene care mobilizeaza potentialitatile individului pentru realizarea unor activitati valoric ridicate.

Motivul autorealizarii se refera la ceea ce Bruner numeste ''aspiratia catre competenta'' si se manifesta in nazuinta copilului de a realiza ceva care sa-l ajute la interactiunea eficienta, competenta cu realitatea inconjuratoare. Se poate considera ca acest motiv corespunde unei trebuinte intrinsece de operare cu mediul, de realizare si autorealizare care se exprima in mod diferit in functie de varsta, sex si conditiile socio - culturale in care se dezvolta individul.

Actiunile de satisfacere a acestor trebuinte sunt orientate constient sau inconstient atat de dorinta de autodepasire cat si de dorinta de modelare a Eu-lui, de identificare a acestuia cu un model. Dezvoltarea motivului autorealizarii presupune organizarea activitatii de invatare a elevului astfel incat sarcina urmatoare sa solicite un nivel mai ridicat de cunostinte si deprinderi decat cele pe care deja le poseda. In acest caz, satisfactia elevului rezulta din insesi indeplinirea unor sarcini din ce in ce mai complexe, fiind in competitie cu propria-i persoana, care-i dau sentimentul situarii pe trepte noi de autorealizare, sentimentul autodepasirii.

Motivul reciprocitatii raspunde trebuintei profund umane de a fi impreuna cu altii si de a actiona impreuna cu ei pentru atingerea unor sarcini de invatare. Asemenea activitati nu satisfac atat prin rezultatul obtinut, cat, mai ales, prin continutul lor procesual prin care se unifica eforturile membrilor grupului in vederea telului comun dand sentimentul imbogatirii spiritiuale fara eforturi deosebite (cunostinte insusite direct de la alti colegi se retin mai usor si mai repede).

Structura motivatiei invatarii scolare este intr-o continua dinamica, diversele motive organizandu-se in jurul unui motiv dominant caruia toate celelalte i se subordoneaza.