PERCEPTIILE - Factorii determinanti ai perceptiei

PERCEPTIILE

Continuturi:

Factorii determinanti ai perceptiei

Legile perceptiei

Formele complexe ale perceptiei

Iluziile perceptive

Obiective:

Prezentarea modului in care perceptia este influentata in dinamica ei de o serie de factori de ordin obiectiv si subiectiv.

Prezentarea legilor perceptiei si explicarea modului lor de actiune.

Prezentarea formelor complexe ale perceptiei si rolului lor in viata de zi cu zi.

Precerinte:

Nu este cazul

Expunere:

Factorii determinanti ai perceptiei

In desfasurarea ei procesuala, perceptia, este influentata de o serie de factori care conditioneaza atat dinamica desfasurarii cat si finalitatea, imaginea perceptiva. Acesti factori pot fi abordati din doua perspective. In primul rand sunt factori care tin de suportul neurofiziologic al perceptiei, de atributele, calitatile si mecanismele de functionare ale analizatorilor, de atributele obiective ale situatiei stimul. Este vorba despre informatia senzoriala care influenteaza direct, nemijlocit dinamica perceptiva. In aceasta categorie de factori avem in vedere continutul informational specific, intensitatea, durata si frecventa. O a doua categorie de factori sunt cei care tin de subiect, de particularitatile sale de varsta, sex sau alte variabile comportamentale.

. Calitatea sau modalitatea senzoriala exprima determinarea perceptiei de catre continutul informational specific reflectat. De aici deriva directia directa dintre tipul de informatie senzoriala si modalitatea perceptiva specifica. In general se pastreaza relatia de corespondenta care ne conduce catre perceptii vizuale derivate din senzatii vizuale, perceptii auditive derivate din senzatii auditive s.a.m.d. Dupa cum aratam in acest capitol, continutul informational al perceptiei vizeaza nu doar insusiri specifice care declansand o senzatie specializata sunt integrate apoi in perceptii monomodale. Esential pentru continutul informational al perceptiei sunt insusirile complexe ale mediului fizic cum ar fi: spatiul, distante, marime, volum, timp, viteza s.a.m.d. Integrarea acestor insusiri cu cele specifice variatilor analizatori va determina dezvoltarea unor perceptii plurimodale complexe.

. Intensitatea este un factor determinant al perceptiei care actioneaza intr-o maniera specifica. Daca in cazul senzatiilor intensitatea este un factor fundamental pentru declansarea si sustinerea senzatiei, in cazul perceptiei intensitatea este sensibil diferit abordata. La acest nivel actioneaza intr-o anumita masura intensitatea stimulului care declansand o procesare senzoriala influenteaza si perceptia specializata. Dar, dincolo de aceasta intensitate obiectiva avem de a face si cu o intensitate operationala (M. Golu, 2002). In contextul actiunii unor factori multiplii sunt situatii in care stimulul cel mai puternic ca intensitate fizica, obiectiva sa nu exercite o influenta tot atat de mare ca si un stimul mai slab dar avand semnificatie operationala mai mare. Se poate vorbi despre un mecanism operational al perceptiei in cadrul caruia se realizeaza o integrare particulara a variatelor intensitati fizice obiective in cadrul unei intensitati globale specifice, proprii obiectului stimul sau situatiei stimul.

. Durata este un factor determinant care exprima relatia dintre durata de actiune a situatiilor stimul si durata desfasurarii procesului perceptiv. Avand in vedere faptul ca perceptia este, in mod definitoriu, un proces senzorial rezulta ca durata expunerii si durata perceptiei se suprapun in mod firesc si abaterile semnifica perturbarea procesului perceptiv. In aceasta relatie factorul durata prezinta un optimum de expunere ceea ce sugereaza desfasurarea fazica a procesului perceptiv. De la o durata minima pana la o durata maxima avem un registru de actiune al situatiei stimul intre limitele caruia se integreaza durata optima. In situatiile in care expunerea la stimuli este prea lunga se produce un fenomen de saturatie, de oboseala perceptiva. Din acest motiv variatiile de intensitate, semnificatie, contextualitate pot determina refacerea raporturilor optime perceptive.

. Frecventa manifestarilor situatiei stimul determina perceptia prin gradul de noutate sau nivelul de familiaritate. Stimulii noi cu o frecventa scazuta pot declansa o reactie perceptiva iar familiaritatea acestor situatii stimul poate sa conduca la un proces de obisnuire. Totusi, frecventa situatiei stimul este un factor de consolidare a procesului perceptiv.

. Varsta este un factor care influenteaza dinamica perceptiei pe axa temporala, ontogenetica a individului. In contextul dezvoltarii proceselor psihice, perceptia cunoaste in mod firesc o perioada de evolutie ascendenta, de dezvoltare si complicare a mecanismelor ei functionale, apoi, o perioada de stabilizare, de echilibru optim ce rezulta din consolidarea achizitiilor anterioare si, in final, o perioada descendenta care, de scadere a performantelor perceptive ca efect al procesului de imbatranire si de uzura a capacitatii analizatorilor. Varsta nu actioneaza intr-o maniera mecanica intrucat intervin mecanisme compensatorii care permit recuperarea unor pierderi, accentuarea unor performante datorita experientei si altor factori socio-culturali, profesionali.

. Sexul este un factor determinant care isi releva influenta intr-o maniera mai putin pregnanta datorita faptului ca, in cazul procesarii informationale de tip senzorial si cognitiv, mecanismele senzoriale si cognitive sunt mai putin influentate de factorii de sex.

. Factorii comportamentali F.H. Allport a sistematizat cercetarile din domeniul perceptiei realizate pana la vremea lui si a subliniat ca oamenii percep diferentiat, in functie de valorile lor, de tensiuni, reactii defensive, personalitate, trebuinte.

Aceasta teorie se rezuma la 6 ipoteze specifice:

Trebuintele, nevoile biologice ale subiectilor tind sa determine ceea ce este perceput.

Intr-un experiment s-au prezentat unor subiecti infometati, la tahistoscop, imagini cu hrana. S-a constat:

crestere a raspunsurilor tip hrana dupa 3 ore;

crestere mai ampla a raspunsurilor tip hrana ;upa 6 ore

scadere a raspunsurilor tip hrana dupa 9 ore.

Concluzie: intervin mecanismele biologice de aparare a organismului (in acest experiment: evitarea diminuarii nivelului de glucoza)

Recompensa si pedeapsa asociate perceptiei obiectului tind sa determine ceea ce este perceput.

Intr-un experiment s-au prezentat unor subiecti doua imagini schematice ale unui profil uman (una din stanga si una din dreapta, cu mici diferente). Pentru una dintre imagini, la fiecare recunoastere: o recompensa. Pentru cealalta imagine, recunoasterea presupune pedeapsa. S-a constatat ca recompensa favorizeaza perceptia mai rapida.

Valorile caracteristice individului tind sa determine o scadere a vitezei de recunoastere a stimulilor asociati acestor valori.

Intr-un experiment subiectii au fost solicitati sa raspunda la un chestionar de valori Allport-Vernon, menit sa identifice valorile primordiale ale subiectilor din 6 tipuri de valori: economice, estetice, sociale, politice, teoretice, religioase. Fiecare dintre noi are un profil al valorilor caruia ii suntem atasati. S-a constatat la tahistoscop ca viteza de recunoastere a cuvintelor care fac parte din sistemul de valori proprii este mai mica decat recunoasterea valorilor neutre.

Valoarea pe care o reprezinta un obiect pentru individ tinde sa determine aparenta de marime a acelui obiect.

S-au supus unui experiment (clasic dar controversat) 3 grupe de copii:

grupul de control, alcatuit din copii apartinand middle class;

grup 1, alcatuit din copii apartinand clasei defavorizate;

grup 2, alcatuit din copii apartinand clasei instarite.

Sarcina era de a evalua aparenta de marime a subdiviziunilor USD. S-au constatat:

tendinta de a supraevalua aparenta de marime (la toti copii);

diferente semnificative in legatura cu tendinta supraevaluare:

mai puternica la grupul 1

mai slaba la grupul 2

Discutia de ordin etic pe care a provocat-o acest experiment este aceea ca exploateaza pozitia sociala si economica a subiectilor, ceea ce este incorect deontologic.

Datorita criticilor aduse acestui experiment, s-a elaborat o varianta experimentala corecta, in care s-au folosit ca subiecti studenti (maturi si care si-au dat consimtamantul) apartinand clasei de mijloc. Acestia au participat la experiment sub forma de sugestie hipnotica:

conditia experimentala 1: subiectii se identifica ca oameni foarte saraci;

conditia experimentala 2: subiectii se identifica ca oameni bogati.

S-a constatat, in urma evaluarilor monedelor, o diferenta neta:

in situatia de saracie: supraevaluare;

in situatia de bogatie: subevaluare.

Personalitatea individului il predispune sa perceapa de o maniera conforma cu aceasta.

Trasaturile de personalitate predispun la un mod de percepere a realitatii. Cea mai buna dovada o constituie testele proiective de personalitate. Acestea au fost construite avand in vedere impactul trasaturilor de personalitate in perceptie, posibilitatea ca aceste trasaturi de personalitate sa poata fi evaluate prin interpretarea raspunsurilor perceptive ale subiectului.

Stimulii verbali perturbatori, afectogeni tind sa prelungeasca timpul de recunoastere fata de stimulii neutri iar forma si semnificatia stimulilor neutri tinde sa fie perceputa alterat.

Cuvintele tabu afectogene provoaca reactii neuro-vegetative si emotionale inainte de a fi percepute (cuvinte tabu imprimate in copilarie respinse, refulate, neacceptate, zona de intimitate).

Postman supune unui experiment (1953) 4 grupuri:

grup 1: subiecti naivi (neinformati);

grup 2: subiecti informati in maniera strict necesara;

grup 3: subiecti facilitati afectiv;

grup 4: subiecti inhibati mental (prin amintirea cuvintelor tabu).

Se constata o scadere a performantelor, de la bune la slabe, in urmatoarea ordine a grupelor: 3, 2, 4, 1.

4.2. Legile perceptiei

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati specifice sunt reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.

Legile gestaltiste ale perceptiei:

. Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o structura melodica ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa se integreze intr-o forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca organizarea psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta, simpla, regulata, simetrica.

. Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii. Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat partile componente isi pierd individualitatea.

. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.

. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in vecinatate in cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.

. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza impreuna in cadrul campului perceptiv.

Legile generale ale perceptiei:

. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin decuparea obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea raporturilor astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate modifica acest raport (de exemplu, figurile duble).

. Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre receptarea obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de a intregi o figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta. Trebuie sa precizam ca integralitatea nu functioneaza intr-o maniera automata si in orice conditii intrucat este necesara o anumita cantitate de informatie utila, semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se prezinta intr-o proportie scazuta, sub 50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca raportul dintre informatia utila si cea irelevanta sau absenta este in proportie de 50% atunci avem de-a face cu o perceptie oscilanta, marcata de incertitudine, iar daca proportia informatiei relevante depaseste 50% atunci legea integralitatii opereaza corect si asigura o receptare obiectiva a informatiei. Informatia relevanta nu este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor sau in cadrul situatiei stimul ci este dispusa pe asa numitele zone cu incarcatura informationala maxima, pe configuratia obiectului, pe structura.

. Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini, muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare perceptiva. Fiecare obiect prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul dezvoltarii, maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima. De exemplu, figura oamenilor privita din fata prezinta urmatoarele zone de urmarire prioritara: buzele si ochii care sunt "citite" de catre interlocutor, prin fixari succesive menite sa asigure contactul vizual si comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte elemente de identitate oferite de catre forma nasului, barbia, fruntea, urechea.

. Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este esential pentru perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia, culoarea unui obiect in conditii dificile.

Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele specifice analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari fine in conditiile unei distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga si experienta tactilo-kinestezica acumulata in timp care confera elemente de certitudine in explorarea perceptiva. La distante mai mari constanta perceptiva permite subiectului sa perceapa adecvat forma, marimea unor obiecte in conditiile in care intervin legile perspectivei, interpozitia, distanta unghiulara ce modifica parametrii functionali ai perceptiei. Multe dintre iluziile perceptive care tin de legile perspectivei se datoreaza dificultatilor de realizare a constantei perceptive. In acest caz experienta acumulata de catre subiect joaca un rol foarte important si confera perceptiei un realism obiectiv.

In ceea ce priveste constanta culorilor aceasta explica disponibilitatea perceptiei de a recepta in mod adecvat culoarea obiectelor. Fiecare obiect are anumite atribute cromatice proprii. Aceste atribute pot fi afectate de unghiul de incidenta al luminii, de nivelul de luminozitate sau iluminare. Constanta perceptiva ne permite sa atribuim obiectelor culoarea lor reala si sa nu acceptam aceste modificari. Faptul ca intr-un apus de soare o padure pare sa fie aramie nu inseamna ca arborii si-au modificat culoarea.

. Legea proiectivitatii perceptive exprima o proprietate specifica perceptiei de a elabora imaginea obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia. Cu alte cuvinte "nu vad cand vad, ci vad dupa ce vad". Acest paradox se explica simplu pe baza mecanismelor senzorial perceptive. Astfel, informatia este captata si procesata, se realizeaza imaginea mentala, corticala a obiectului si, apoi, aceasta imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia fundamentala a proiectivitatii o constituie sentimentul propriei identitati corporale: pentru a percepe adecvat ceea ce se intampla in jurul meu, trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al procesului perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza proiectivitatii perceptive tin de capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.

4.3. Formele complexe ale perceptiei

Perceptia spatiului se realizeaza ca perceptie a formei, marimii, distantei, directiei si profunzimii. Aceste forme complexe ale perceptiei pot fi reunite si ordonate in doua categorii majore: spatiul bidimensional si cel tridimensional.

In perceptia formei si a marimii obiectelor se imbina mecanismele receptiei vizuale asociate cu experienta tactilo-kinestezica. Analizatorul vizual are rolul predominant integrand informatia vizuala cu cea tactila si cea kinestezica. Forma si marimea obiectelor sunt percepute atat direct in baza explorarii vizuale si tactilo-kinestezice dar mai ales indirect in baza experientei si prin raportarea la etaloane de marime si forma. In acest caz actioneaza constanta perceptiva care permite elaborarea unei imagini adecvate, corecte in conditiile in care se modifica distanta sau pozitia obiectelor. In perceptia spatiului un rol important il are sistemul de coordonate ce presupune integrarea orizontalei cu verticala gravitationala. Perceptia spatiului tridimensional, a volumului obiectelor, a profunzimii presupune in cel mai inalt grad combinarea intre abordarea directa bazata pe informatia de tip senzoriala si abordarea indirecta bazata pe evaluarile conceptuale si experienta subiectului. In perceptia volumului un rol deosebit il prezinta o serie de indici proprii spatiului perceptiv: luminozitatea, unghiul de incidenta al luminii, raportul dintre lumini si umbre, pozitia, amplasarea obiectului. Disparitatea binoculara are si ea un rol semnificativ in perceptia volumului. Disparitatea se datoreaza modului in care este captat obiectul cu fiecare dintre cei doi ochi. Unghiurile vizuale ale celor doi ochi se intersecteaza si permit receptarea obiectului simultan din unghiuri diferite.

Distanta este perceputa prin integrarea urmatoarelor mecanisme: obiectele amplasate la orizontala par mai indepartate iar atunci cand sunt privite pe verticala par mai indepartate; cu cat proiectia retinala este mai mica cu atat obiectul pare mai indepartat; obiectele localizate pe un fond cu textura mai fina par mai indepartate decat cele localizate pe un fond cu textura mai grosiera; obiectele mai apropiate tind sa ecraneze obiectele mai indepartate; obiectele aflate la distante mai mari capata o nuanta cromatica bleu spre violet; distanta plina pare mai mare decat spatiul gol; absenta umbrelor afecteaza perceperea profunzimii; contrastul de lumina si de culoare influenteaza perceperea distantei si a profunzimii; obiectele cu luminozitate mai mica par mai indepartate; perspectiva liniara - marimea retinala a dimensiunilor longitudinala este invers proportionala cu patratul distantei fata de subiect; miscarea aparenta a obiectelor depinde de miscarile capului sau ale ochilor; obiectele mai apropiate par sa se miste mai repede decat cele indepartate.

Perceptia miscarii are la baza atat mecanisme ale perceptiei directe cat si mecanisme ale perceptiei indirecte. Mecanismele perceptiei directe vin sa sustina ideea ca miscarea obiectelor este accesibila privirii umane intr-o maniera directa, chiar si in absenta reperelor. Cea mai buna dovada o constituie capacitatea privirii umane de a recepta deplasarea unui stimul luminos in intuneric in absenta oricarui reper. La baza sunt mecanismele retiniene si legea postefectului: deplasarile succesive ale stimulului sunt receptate punct cu punct pe retina iar excitatia fiecarei celule retinale se mentine un timp foarte scurt ca postactiune activand urmatoarele celule retinale. Aceasta "dara" excitatorie corespunde vitezei obiectului. La viteza mare dara excitatorie este mai lunga decat la viteza mica. Mecanismele perceptiei indirecte a miscarii tin de implicarea reperelor si a experientei perceptive a subiectului. J. Piaget a demonstrat ca perceptia vitezei este conditionata de dezvoltarea structurilor operatorii ale inteligentei. In cea mai mare parte copiii tind sa perceapa viteza intr-o maniera ordinala: obiectele aflate in miscare pe prima pozitie sunt considerate ca avand o viteza mai mare decat cele aflate in pozitiile urmatoare. Se constata ca in perceptia vitezei capacitatile omului sunt destul de limitate. Experienta omului in deplasare si miscare este conditionata de calitatea sa de fiinta terestra. Astfel, oamenii tind sa perceapa relativ corect viteza in limite destul de restranse: vitezele foarte mici sau foarte mari sunt percepute eronat.

Perceptia timpului are la baza in special mecanisme de procesare indirecta ceea ce sugereaza complexitatea acestei forme. Experienta directa, nemijlocita a perceptiei timpului are la baza informatia senzoriala oferita de catre analizatorul auditiv si cel tactilo-kinestezic datorita faptului ca acesti analizatori realizeaza o procesare succesiva a informatiilor astfel incat subiectul dobandeste in timp capacitatea de evaluare a succesiunii evenimentelor si in baza acestui tip de experienta. Dar, dupa cum aratam mai sus, mecanismele perceptiei indirecte sunt fundamentale si ele implica participarea unui intreg sistem de repere cum ar fi: miscarea astrelor, succesiunea zi-noapte, succesiunea anotimpurilor sau utilizarea unor mijloace artificiale de masurare a timpului. Perceperea nemijlocita a timpului este extrem de limitata si ea se reduce la cateva sutimi de secunda pana la maximum 2-3 secunde. Foarte rapid perceperea timpului implica mecanisme mnezice si reprezentarea timpului trecut. Prezentul psihologic este un punct infinitezimal suspendat intre trecut si viitor. De aceea se poate spune ca timpul este in cea mai mare masura trait si mai putin perceput. Drept dovada, intervalele de timp pline, incarcate de activitati sunt percepute ca fiind mult mai scurte decat intervalele de timp lipsite de activitati. In general timpul trece greu in conditii de activitati plictisitoare, lipsite de interes.

4.4. Iluziile perceptive

Iluziile perceptive sau perceptiile deformate constituie un caz aparte de perceptii supuse unor efecte distorsionante sub aspectul lungimii, formei, marimii, greutatii. Daca graficienii au elaborat o multime de iluzii optico-geometrice, trebuie sa spunem ca perceptia deformata nu se reduce la acest gen de iluzii ci se datoreaza unor particularitati specifice evolutiei procesuale a perceptiei ca si desfasurarii acesteia. Analiza cea mai pertinenta a mecanismelor deformarii perceptiei o datoram lui J. Piaget care a introdus termenul de efecte de camp. Efectele de camp sunt distorsionari ale imaginii perceptive datorate unor raporturi specifice ce se instituie in campul perceptiv intre partile componente ale aceluiasi obiect sau intre obiecte diferite aflate simultan in campul perceptiv. Efectele de camp sunt create tocmai de un anumit mod de amplasare a obiectelor, de anumite raporturi de supra sau subevaluare a unor laturi ale obiectelor. Dupa cum am aratat la discutia asupra fazelor procesului perceptiv, in faza de centrare perceptiva subiectul este expus acestor efecte de camp datorita faptului ca nu dispune de mecanismele de evaluare adecvata a raporturilor dintre partile componente ale obiectelor sau a raporturilor dintre diferite obiecte. Legile perspectivei, superpozitia, ecranarea, raportul dintre lumini si umbre, anumite contraste de marime, forma sau culoare pot determina aceste perceptii eronate. Prin decentrare intervin mecanisme si structuri operationale proprii inteligentei ceea ce permite corectarea perceptiilor deformate.