Diagnosticul psihic provizoriu si diagnoza psihica diferentiala

Diagnosticul psihic provizoriu

Examenul psihologic poate fi privit ca o aplicatie de teste, ca studiu de cazuri, ca observatie scurta si intensa. Cel care a dat primele elemente privind dinamica examenului psihologic a fost A. Binet. Sectiunea de diagnoza are cateva caracteristici si presupune multe cunostinte, multa experienta, simt psihologic. Pornim de la ipoteza ca in fiecare situatie psihologul poate elabora o scema de lucru si o sinteza a datelor din primele observatii si date privind un caz oarecare. Aceasta are valoarea unei ipoteze de lucru si reprezinta surprinderea acelor aspecte si simptome care i se par psihologului mai pregnante si caracteristice. Acest prim diagnostic, provizoriu, contine aspecte si ipoteze ce stau la baza diagnozei psihice diferentiale (se elaboreaza in urma aplicarii de teste si a corelarii rezultatelor astfel obtinute cu date suplimentare biografice si de observatie). Sansele de confirmare a ipotezelor cuprinse in diagnoza psihica provizorie sunt relativ mari in cazul in care experienta si pregatirea psihologului sunt elevate. Ipoteza are un rol important, permite sa se parcurga drumul posibil cauzal dintre anumite simptome si aspectele mai complexe, subiacente ce pot fi incriminate intr-un caz oarecare. Permite sa se tina in evidenta caracteristicile cazului.

La baza diagnosticului psihic provizoriu stau o serie de cunostinte, dar si o intelegere mai subtila a problemelor cazului respectiv.

La consultul psihologic din policlinici sau la centrele de neuropsihiatrie infantila vin foarte multi copii.

Toate ipotezele formulate in diagnoza psihica provizorie trebuie verificate. Psihologul e bine sa cunoasca curba dezvoltarii psihice pentru a se folosi de ea in mod eficient.

Daca, de exemplu, un copil prescolar mic prezinta unele defecte de vorbire (dislalie simpla sau polimorfa) fenomenul ca atare se poate incadra ca logopatie de dezvoltare ce se poate ameliora, integral chiar, fara interventii prea complicate. In cazul in care pronuntarea defectuoasa persista si in perioada prescolara mare, se contureaza caracteristicile unei logopatii reale. Aceleasi simptome pot avea semnificatii diferite la varste diferite T necesitatea de a cunoaste bine caracteristicile de baza ale dezvoltarii psihice. Pe acest tablou se pot manifesta intarzieri de aparitie (ale mersului, vorbirii, dezvoltarii sociabilitatii) dar si intarzieri de dezvoltare dupa ce anumite caracteristici s-au constituit. La acestea se adauga fenomenele de deteriorare, nematurizare (infantilism) etc.

Diagnosticul provizoriu trebuie formulat cu multa precautie, urmand sa fie suplimentat, ajustat.

Diagnoza psihica diferentiala

Cand un tanar vorbeste defectuos e usor de observat de catre oricine ca sufera de o logopatie. Diagnosticul provizoriu e relativ usor de pus prin ascultarea atenta a categoriei de sunete alterate, a inlocuirilor, perseveratiilor, etc. Totusi, numai un examen psihologic mai complex (cu teste) ne va putea duce la stabilirea unui diagnostic psihic diferential, la stabilirea unui fapt cert. In cazurile de insuccese scolare ca simptom, numai sondarea complexa a caracteristicilor activitatii scolare, a inteligentei (atentiei, memoriei) etc. pot permite o diagnosticare fina a caracteristicilor si substratului carential al insuccesului scolar. Numai diagnosticul diferential ne va arata daca insuccesul scolar se datoreaza unui intelect de limita, unei memorii nesatisfacator dezvoltata si exercitata, inadaptarii la viata scolara, intereselor neorganizate, lipsei atitudinilor necesare ritmului si stilului vietii scolare, deteriorarii vazului sau auzului. E nevoie de foarte mare precautie si subtila sondare a tuturor ipotezelor ce se pun in astfel de cazuri cu atat mai mult cu cat pot fi si alte multe cauze ce pot determina ramanerea in urma la invatatura.

Exista anumite conditii care fac dificila diagnoza psihica diferentiala. Orice psiholog practician stie ca un elev care nu poate face fata primului moment de contact cu psihologul prezinta rareori o debilitate mintala, desi comportarea lui ar incrimina un astfel de diagnostic. Incapacitatea lui de moment se poate datora mai multor cauze, cum ar fi lipsa de interes si atentie fata de situatie, timiditatea si anxietatea, inhibitia nevrotica, etc.

Stabilirea unui diagnostic psihic nu consta in aplicarea unui test sau intr-o examinare, ci examinarea si aplicarea de teste constituie momente intr-o actiune mult mai complicata, care in principiu are anumite dimensiuni, o anumita structura.

Se obisnuieste ca atunci cand e vorba de un copil sau de un tanar elev, educatorii sau tutorii elevului sa se antreneze pentru a vedea ce probleme pune copilul. In aceste conditii se efectueaza cadrul larg al anamnezei ce va trebui completata cu ancheta sociala. Examenul incepe cu observarea conduitei elevului si cu o aplicare a unui test mai general de inteligenta (Binet - Simon; Standford - Binet pentru copii de la 5 la 10 ani). Pentru copii de peste 10 ani - testul de inteligenta al lui Wechsler D. Se stabileste QI sau varsta mintala. Aceste rezultate se compara cu rezultatele la invatatura. Neconcordanta atrage dupa sine necesitatea suplimentarii diagnosticului psihic cu mijloace de control mai fin si mai diverse. Se controleaza daca esuarea la anumiti itemi se poate explica printr-o dislexie. Se dau in continuare, dupa necesitati, teste de atentie, memorie, clasificari. Rezultatul final permite sa se constate ce caracteristici intelectuale se pot atribui subiectului respectiv. Diagnosticul psihic elaborat in urma sondarii din aproape in aproape a caracteristicilor psihice ale unui subiect se numeste diagnostic psihic progresiv, functional sau multifazic.

In stabilirea diagnozei psihice trebuie avut in vedere gradul de convergenta si divergenta al rezultatelor. Sunt subiecti cu o structura divergenta evidenta. La acestia nu au actionat satisfacator factorii educativi sau au un caracter nativ divergent. Nu exista o dependenta direct proportionala intre conditiile optime de mediu si valorificarea ereditara maximala. Subiectii cu dotare psihica foarte slaba intr-o directie a structurii psihice sunt putin sensibili la educatie in acea directie, din care motiv este bine sa se cunoasca toate caracteristicile compensatorii de care dispun. Dezvoltarea si involutia psihica nu au loc concomitent in toate caracteristicile psihice. Tendinta spre armonizare, in schimb, e permanenta. Pe fondul armonizarii exista uneori aspecte aberante, anomalii, disarmonii psihice care se datoreaza conditiilor de mediu. E foarte important contactul personal, cunoasterea temeinica a fiecarui caz. Cel putin 20 % din diagnostic decurge din contact. Cu cat varsta e mai mica, cu atat diagnosticul este mai nesigur si datorita capacitatii reduse de a se dezvalui. La subiectii de aproximativ 6 ani, divergenta rezultatelor este foarte mare si din cauza ca exista o mare inegalitate intre capacitatile de proiectare si dezvaluire.

Diagnoza psihica progresiva include o structura, o strategie si o anumita finalitate. Structura poate fi mai simpla sau mai complexa in functie de aria de probleme puse de cazul ce trebuie tratat. Strategia se refera la modul in care se abordeaza structurile psihice mai fragile sau cele suspecte de carente precum si la modul in care se sondeaza capacitatile de supleanta, iar finalitatea priveste aspectele rezolvate cu masurile ce trebuie luate.

Clasificarea lui A. Rey ale categoriilor de cazuri in care se aplica diagnosticul psihic diferential complex:

a)           Cazuri fiziogene in evolutie - oboseala, scadere a randamentului intelectual, incetinire a dezvoltarii,etc.

b)           Cazuri de modificare patologica a caror etiologie nefiind organica scapa medicului. Supradeterminarea psihica e frecventa.

c)           Cazuri de modificari psihologice dobandite datorita faptului ca anumite capacitati psihologice specifice subiectului in cauza au fost permanent minate in conditiile vietii.

d)           Cazuri de intarziere sau deviatie in dezvoltarea psihica datorita unor debilitati somatice, unor conditii de viata traumatizante.

e)           Cazuri banale legate de greseli frecvente de educatie.

REGULI GENERALE PRIVIND DIAGNOZA PSIHICA:

Corectitudinea analizei in diagnoza psihica depinde de tehnicile de investigatie, de coroborarea tuturor datelor privitoare la subiectul investigat si de categoria de caracteristici si deyordini sau intarzieri de dezvoltare ce trebuie investigate sau care apar in psihodiagnostic.

1. Regula generala este ca functia de predictie a diagnozei psihice trebuie considerata relativa, atata vreme cat nu este terminata dezvoltarea si maturizarea persoanei, dar si in anii de regresie.
2. Este necesara o supraveghere diagnostica organizata.
3. Cel ce face psihodiagnoza trebuie sa tina seama de faptul ca exista perioade de dezvoltare psihica, exista si diferente importante de sex, nu numai de varsta in ceea ce priveste tipologia umana.
4. Alaturi de probele psihologice ce se refera la subiect, este necesara cunoasterea mediului familial, scolar si socio-cultural ale subiectului in cauza.
5. Modificarile frecvente de regim de educatie, de rol si statut social, de profesie favorizeaza formarea de dezordini de dezvoltare ale comportamentului.
6. Conditiile de viata ca suprasolicitarea, tensiunile frecvente pot provoca tensiuni interioare, stari de oboseala, sentimente de incapacitate, insatisfactie.
7. Rezultatul unui psihodiagnostic este limitat in timp.
8. Cazurile de intelect de limita sau cazurile de limita caracterologica sunt mai greu de diagnosticat, ca si toate cazurile care se afla de o parte si de alta a mediei.
9. Psihologul nu poate diagnostica trasaturi psihice ci doar manifestari ale acestora in conditiile date de o anumita situatie.