CLASIFICAREA TIPURILOR DE ORGANIZATII;FUNCTIILE ORGANIZATIILOR IN VIATA SOCIALA

CLASIFICAREA TIPURILOR DE ORGANIZATII;FUNCTIILE ORGANIZATIILOR IN VIATA SOCIALA

Clasificarea organizatiilor. Extrema varietate a tipurilor de organizatii face relativ dificila clasificarea acestora in categorii distincte. De cele mai multe ori, cazurile reale vor avea un caracter mixt sau intermediar; categoriile de mai jos vor constitui mai degraba niste repere generale care vor facilita analizele de caz, singurele care vor putea evidentia profilul psihosocial real al oricarei structuriorganizatorice. Criteriile de clasificare folosite in continuare au fost astfel alese incat sa asigure o baza operationala pentru asemenea abordari cazuistice.

(1) Dupa natura obiectivului urmarit, organizatiile pot fi: economice (intreprinderi industriale si comerciale); financiare (banci, fonduri mutuale sau de investitii); politice (partide, grupuri ideologice militante); religioase (Biserica rationala, sectele religioase); culturale (uniuni artistice, teatre, asociatii de promovare a valorilor culturale); educationale (sistemul de scoli, universitati); militare (armata, politia, garzi rationale, grupuri paramilitare); juridice (judecatorii, tribunale); umanitare; sportive; civice; administrative etc.

(2) In functie de gradul de structurare interna si de modul cum se realizeaza aceasta, organizatiile pot fi formale sau informale. Cele formale au un inalt grad de structurare, pe baza unor reglementari stricte provenite de la o instanta superioara, sau elaborate de chiar organizatorii sistemului. Obiectivele, pozitiile, functiile, indatoririle si drepturile membrilor sunt clar stabilite, existand putine grade de libertate in desfasurarea activitatilor si relatiilor intra si interorganizationale. Organizatiile militare, cele politice sau juridice sunt ilustrative pentru aceasta categorie. Organizatiile informale au un grad redus de structurare, raporturile si activitatile spontane prevaland asupra celor reglementate. Flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai mare, existand mai multe grade de libertate in evolutia sistemului, fara ca aceasta sa insemne lipsa unei normativitati care sa regleze diferitele aspecte ale activitatii si vietii de organizatie. Este cazul organizatiilor umanitariste, de sprijin reciproc sau de loisir. Intre dimensiunea formala si cea informala exista relatii dialectice de complementaritate: orice sistem formal dezvolta o componenta informala la nivelul relatiilor interpersonale, in timp ce sistemele preponderent informale tind sa-si accentueze cu timpul dimensiunile formale.

(3) Dupa directia d structurare a raporturile functionale dintre membri, organizatiile pot fi cu o structura orizontala sau verticala. Primele dezvolta preponderent raporturi de coordonare reciproca (organizatiile civice - de pilda), in timp ce cele de al doilea au structuri ierarhice piramidale, in care fiecare nivel este subordonat functional celui superior (ca in cazul structurilor administrative economice sau militare).

(4) In functie de relatiile cu mediul social extern, organizatiile pot fi inchise sau deschise In primul caz obiectivele, reglementarile si normele de functionare sunt elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei respective, selectarea si adeziunea membrilor fiind controlata din interior (serviciile de informatii, de pilda). In al doilea caz adeziunea membrilor este libera, depinzand in cea mai mare masura de propria lor initiativa, pe fondul unor obiective si reglementari care deriva dintr-un spatiu social mai larg decat cel strict organizational (organizatiile civice, de exemplu). In mod practic, nu exista organizatii absolut inchise sau deschise, putandu-se vorbi numai de un anumit grad de deschidere.

Dupa durata de functionare, organizatiile pot fi: temporare , a caror existenta este legata de un anumit proiect, care odata realizat implica automat desfiintarea respectivei structuri (cazul Fondului Proprietatii de Stat); permanente, care nu au inclus in proiectul de infiintare un anumit termen de functionare (statul, partidele politice, sectele religioase s.a.).

(6) Duna gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si normele de functionare, organizatiile pot fi transparente (organizatiile administrative sau cele civice, de exemplu), semitransparente (serviciile de informatii, unele secte religioase) sau oculte, (Masoneria, de pilda).

(7) In functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii in cadrul diferitelor sisteme sociale, M. Weber identifica trei tipuri fundamentale de organizatii: a) organizatia orientata pe lider, in care exercitarea autoritatii se bazeaza pe calitatile personale ale liderului (trasaturi deosebite ale personalitatii sale, carisma, inteligenta sociala, intuitie, capacitatea de decizie spontana, experienta s.a.); b) organizatia patriarhala, in care autoritatea este acceptata in virtutea traditiei si datinilor unanim acceptate de membri unei colectivitati (rangul, pozitia sociala, relatiile de rudenie si cutuma sunt criteriile pe baza carora se instituie sistemul de autoritate organizationala); c) organizatia birocratica, bazata pe un sistem de autoritate rational-legala in care regulile, normele si criteriile de functionare sunt riguros si explicit formulate, vizand prioritar eficienta activitatii intr-un cadru social determinat si legiferat prin norme specifice de functionare.

(8) Mai pot fi folosite si alte criterii cum sunt: relatia de dependenta fata de alte structuri organizatorice (organizatii autonome sau dependente ); raportul cu sistemul legislativ al tarii unde functioneaza (organizatii legale sau ilegale); gradul de marime (mici, pana la 100 de membri; mijlocii, intre 100 si 1000 membri; mari, peste 1000 de membri); pozitia in cadrul unui ansamblu organizational (primare, sau "de baza"; secundare, sau supraordonate) etc.

Identificarea tipului de organizatie prezinta o importanta deosebita in desfasurarea unor studii de caz, in masura in care fenomenologia psihosociala subiacenta functionarii acestor sisteme este puternic influentata de caracteristicile care deriva dintr-o anumita tipologie.

Functiile psihosociale ale organizatiilor

Functionarea sistemului social global presupune interactiunea dinamica dintre componentele sale (institutii, organizatii, grupuri si persoane), pe fondul unei diferentieri structurale si functionale a acestora. Astfel, in timp ce la nivelul institutiilor se obiectiveaza experienta social-istorica a comunitatii, sub forma de valori, principii, norme si modele generale de actiune, organizatiile operationalizeaza aceste elemente cu caracter general, sub forma unor obiective particulare, strategii de actiune concreta si modele de relationare interpersonala, intragrupala si intergrupala, astfel incat problematica generala a unei comunitati, cu inevitabilul sau caracter abstract si impersonal, sa se racordeze la problematica psihologica si psihosociala a grupurilor si persoanelor care evolueaza intr-un spatiu natural si social concret.

Particularitatile si evolutiile unor situatii psihosociale concrete nu pot fi surprinse si operationalizate la nivel institutional aceasta functie revenind diferitelor tipuri de organizatii. Pe de alta parte, imperativele vietii concrete, cele care rezulta din jocul circumstantelor si evolutiilor istorice, nu pot fi translate si integrate direct in problematica generala a institutiilor sociale, fiind necesara actiunea mediatoare a organizatiilor. Acestea, prin caracterul lor inertial, reglator si ponderator selecteaza acele aspecte importante, stabile si semnificative pentru viata comunitara, pentru ca in final sa le racordeze si integreze planului axiologic-normativ al institutiilor sociale aferente.

In calitatea lor de principala componenta a sistemului social global, dar si de veriga de legatura dintre macrosocial si microsocial, organizatiile indeplinesc multiple functii sociale si psihosociale, structurate pe mai multe niveluri.

(1) In plan macrosocial, organizatiile operationalizeaza si asigura indeplinirea obiectivelor generale ale unei societati care evolueaza in conditii naturale si istorice determinate; aceste obiective tin de asigurarea conditiilor materiale si spirituale necesare supravietuirii si evolutiei societatii, conservarea si promovarea valorilor socioculturale, impunerea normelor si modelelor prin care se regleaza raporturile generale din cadrul comunitatii respective etc.

(2) In plan microsocial, organizatiile asigura conditiile formarii si integrarii sociale a membrilor societatii, oferind atat un sistem coerent de valori, norme si modele si repere existentiale, cat si conditiile necesare integrarii, participarii si afirmarii individuale la viata sociala, pe fondul satisfacerii diferentiate a trebuintelor psihoindividuale (materiale si spirituale, de securitate si recunoastere sociala, de manifestare creatoare a propriei personalitati s.a.). In acest plan, organizatiile joaca un rol considerabil in formarea eului ideal si sistemului aspirational al membrilor societatii.

(3) In plan intern, organizatiile racordeaza bilateral si dinamic imperativele generale ale societatii, particularizate si obiectivate in sarcini concrete de activitate, cu cerintele si trebuintele psihoindividuale si de grup ale membrilor organizatiilor respective. Insa, paralel cu indeplinirea acestor functii derivate din imperativele sociale si trebuintele psihoindividuale si de grup, organizatiile dezvolta pe parcursul functionarii lor si anumite functii specifice de autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare. Aceste functii pot avea un caracter explicit sau implicit, principal sau secundar, activ sau pasiv; se pot realiza simultan sau succesiv, sau pot capata un caracter activ numai in anumite situa ii sau faze din evolutia organizatiilor respective.

Intre planul institutional si cel organizational al sistemelor sociale exista interdependente si intricari foarte profunde, ceea ce - deseori - face dificila identificarea si analiza separata a acestora. Astfel, referindu-ne la institutiile de drept ale unei tari, aici vom gasi formulate la modul general acele principii si norme de convietuire care au rezultat din experienta social istorica a comunitatii respective. Insa, aceste principii generale privind ceea ce este drept sau nedrept, permis sau interzis, corect sau incorect intr-un anumit spatiu al vietii sociale concrete, devin operationale numai in urma aparitiei unor organizatii specifice: sistemul judecatoresc, parchetele civile si militare, ministerul afacerilor interne, ministerul public etc. Acestea isi au ratiunea de a fi in principiile si normele formulate la nivel institutional, in cazul de fata, sistemul legislativ.

Insa organizarea si functionarea lor se face tinand cont de doua categorii de exigente:

a)              posibilitatile reale de ordin material, profesional si administrativ de a operationaliza formularile legislative cu caracter general in acte concrete de justitie, adaptate la o varietate infinita de situatii sociale;

b)             particularitatile psihoindividuale, psihosociale si socioculturale ale membrilor organizatiilor, particularitati care vor determina o anumita "fenomenologie organizationala' de natura sa influenteze nemijlocit indeplinirea obiectivelor constitutive. Odata constituite organizatiile amintite, ele vor functiona atat in sensul realizarii obiectivelor institutionale specifice (aplicarea normelor de drept si sanctionarea incalcarii acestora), cat si intr-un sens complementar (dar mai putin vizibil), de a influenta cadrul institutional in asa fel incat sa corespunda intr-o mai mare masura realitatilor social-istorice concrete si actuale.

Principalele functii ale organizatiilor, intelese ca subsisteme sociale dinamice avand o structura specifica, sunt urmatoarele:

ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei coordonate: civice, politice, juridice, educationale, militare, sportive, culturale, religioase etc.;

asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective sociale, in termeni de realism si eficienta;

racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala, realizand puntea de legatura dintre imperativele generale ale societatii si trebuintele, aspiratiile si particularitatile psihosociale ale grupurilor si membrilor societatii;

. influenteaza sistemul institutional, in sensul optimizarii acestuia pe criteriile oferite de realitatea vietii sociale si in functie de trebuintele psihosociale ale membrilor si grupurilor;

. asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a membrilor societatii, oferind si impunand un ansamblu de valori, norme si modele comportamentale si actionale, paralel cu asigurarea mecanismelor psihosociale prin intermediul carora aceste elemente sunt invatate interiorizate si exercitate, in plan individual si de grup;

. dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care autoconservarea, mentinerea limitelor sistemului si dezvoltarea adaptativa a organizatiilor.

Indeplinirea functiilor organizatiilor se face - pe de o poate - prin intermediul unor structuri interne specifice, si - pe de alta poate - prin dezvoltarea unui ansamblu de procese si fenomene psihosociale care, pe o anumita baza structurala, asigura indeplinirea obiectivelor explicite sau implicite.