STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR

STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR

Strategii de rezolvare a conflictelor. Datorita costurilor sociale si individuale pe care le implica, in cursul desfasurarii oricarui conflict apare la un moment dat necesitatea rezolvarii sale. In legatura cu acest aspect, in literatura de specialitate se folosesc trei notiuni cu semnificatii complementare: managementul, rezolvarea si controlul conflictului (206,188). Managementul conflictului desemneaza modul cum sunt controlate dezacordurile, confruntarile si mijloacele folosite de parti pentru a-si atinge propriile scopuri, facandu-se o relativa abstractie de cauzele care au generat situatia conflictuala; aspectele negative ale conflictului sunt in acest caz numai atenuate, cauzele reale si profunde ~ ramanand in stare latenta, ceea ce poate declansa din nou o confruntare deschisa intre parti. Rezolvarea conflictului presupune identificarea cauzelor, eliminarea sau influentarea acestora, urmarindu-se ca partile sa ajunga in mod liber la un acord convenabil, prin reformularea situatiei initiale care a determinat aparitia dezacordului si confruntarii. Cum distinctia dintre cele doua modalitati de abordare este destul de dificila, se propune notiunea de control al conflictului pentru a desemna un continuum comportamental care sa vizeze trecerea graduala de la gestionarea la rezolvarea unui conflict.

Dupa opinia lui A. Tidwell, exista trei conditii necesare si suficiente pentru controlul eficace al conflictului: 1) capacitatea instrumentala si rezolutiva, respectiv inventarul de tehnici, procedee si abilitati disponibile si folosite pentru depasirea ~ crizei; 2) oportunitatea interventiei, din punctul de vedere al momentului ales, timpului consumat si libertatii de a actiona in sensul dorit; 3) vointa partilor de a se implica in rezolvarea situatiei conflictuale.

O strategie eficienta de rezolvare a conflictelor trebuie sa vizeze intotdeauna doua aspecte esentiale si complementare: structura situatiei conflictuale si caracteristicile sistemului de comunicare dintre parti.

q       Structura situatiei conflictuale trebuie sa evidentieze: cauzele obiective ale conflictului, interpretarile date acestora de catre cele doua parti, din perspectiva scopurilor urmarite, canalele de comunicare existente si parametru acestora, presiunile externe care se exercita asupra partilor, precum si sistemul complex de motivatii care sustine conduita prezenta si de perspectiva a participantilor

Dupa cum se observa, "obiectul conflictului' trebuie interpretat ca un construct social, in care intervin elemente obiective, interpretari si reprezentari subiective, coordonari si presiuni normative de ordin sociocultural si psihosocial, totul realizandu-se pe fondul unei motivatii complexe si a unui proces de comunicare directa sau mediata. Elaborarea "hartii conflictului' este primul pas, insa esential, in identificarea mijloacelor de rezolvare a situatiei problematice in care se afla cele doua parti. Intr-o viziune teoretica similara, G. Tillett (1991) indica cinci elemente principale ale hartii conflictului: problema, participantii, trecutul, presiunile si proiectiile.

q       In acest demers, o atentie deosebita trebuie acordata caracteristicilor comunicarii, aici identificandu-se intr-o proportie considerabila cauzele celor mai multe situatii conflictuale: intelegerea si definirea diferita a unei situatii si a termenilor, blocaje si distorsiuni in comunicare, inexistenta unui limbaj comun, lipsa abilitatilor de a comunica s.a., sunt cele mai frecvente cauze ale disfunctionalitatilor intervenite in raporturile sociale care, la randul lor, pot deveni cauze subiective ale unor conflicte sociale avand costuri foarte ridicate.