Educatia copiilor cu cerinte educative speciale

Educatia copiilor cu cerinte educative speciale

Inteligenta este "masurata" cu ajutorul testelor de inteligenta. Cele mai bune teste de inteligenta folosesc ca "unitate de masura" coeficientul de inteligenta (QI sau IQ). Exista mai multe modalitati prin care se poate stabili QI-ul unei persoane (unii psihologi folosesc formula: QI = etate mintala / etate cronologica x 100).

Testele realizeaza o "clasificare" a oamenilor din punct de vedere al inteligentei. Inteligenta, ca foarte multe alte insusiri fizice sau psihice, este distribuita in populatie sub forma clopotului lui Gauss, altfel spus are o distributie normala. Nivelul intelectual masurat prin teste exprima pozitia persoanei in raport cu cei de varsta sa. Aceasta pozitie ramane relativ constanta pe parcursul vietii. Daca influentele externe sunt stimulative nivelul intelectual poate sa creasca intr-o oarecare masura; daca sunt nefavorabile, sau in urma unor boli grave, poate sa scada, uneori chiar foarte mult.

Coeficientul de inteligenta nu este o unitate de masura foarte precisa. Subiectul examinat cu doua teste diferite (sau chiar cu acelasi test in doua zile diferite) poate sa obtina doi coeficienti diferiti. QI-ul se interpreteaza cu o aproximatie de 5 puncte. Nu are importanta valoarea in sine, ci categoria in care se incadreaza (de ex. un QI = 78 ne arata ca inteligenta acestei persoane se incadreaza in intervalul 73 - 83, adica aproximativ 10 - 15 % dintre cei de varsta sa sunt mai slabi decat ea din punct de vedere intelectual, iar restul sunt mai buni).

Intr-o clasa, daca elevii nu au fost special selectionati, copiii au inteligenta repartizata aproximativ normal. Astfel intr-o clasa cu 30 de elevi este "normal" ca 15 elevi sa aiba un intelect normal mediu, 7-8 un intelect superior, 4-5 intelect normal slab, 2 intelect de limita si unul sa fie retardat mintal. In realitate modul in care se repartizeaza inteligenta in cadrul clasei depinde foarte mult de zona in care se afla scoala.

Elevii cu intelect normal superior si mediu au posibilitatea sa obtina rezultate scolare bune sau foarte bune la toate disciplinele (exceptie fac discipline ca desenul, muzica, educatia fizica, deoarece la acestea au un rol important aptitudinile speciale). Eventualele esecuri scolare se pot datora deficientelor motivationale, influentelor nefavorabile de mediu, unor probleme de sanatate sau altor cauze nonintelectuale.

Elevii cu intelect normal slab au rezultate scolare mediocre. Ei au posibilitatea de a obtine rezultate profesionale bune in meserii concrete (care nu solicita in mod deosebit gandirea abstracta): electrician, lacatus, vanzator, strungar, sofer, miner etc. La varsta adulta se pot adapta normal solicitarilor vietii sociale, inclusiv familiale.

Pentru cadrele didactice probleme deosebite din punct de vedere al nivelului intelectual ridica elevii cu intelect limita si cei retardati mintal. Profesorii ar trebui sa se ocupe diferentiat de acesti elevi. Pentru aceasta ei trebuie sa stie prin ce se caracterizeaza acesti elevi din punct de vedere intelectual si ce consecinte va avea neluarea in considerare a acestor particularit

Elevul cu intelect de limita

Intelectul de limita reprezinta o zona cuprinsa intre inteligenta normala si retardarea mintala. Elevii cu intelect de limita reprezinta aproximativ 6-7% din populatie; ei la testele de inteligenta obtin un QI cuprins intre 70-79. La varsta adulta au o varsta mintala de 12-13 ani.

Copiii cu un asemenea nivel intelectual devin apti de a-si insusi scris-cititul si calculul aritmetic in jurul varstei cronologice de 8 ani. Dupa ce si-au insusit cunostintele scolare fundamentale obtin rezultate scolare mediocre pana in clasa a V-a, a VI-a, dupa care rezultatele scolare devin tot mai slabe. La acest nivel unii dintre acesti copii au tendinta de a abandona scoala. Dupa terminarea gimnaziului, ei pot frecventa Scolile de arte si meserii.

In cazul copiilor cu intelect de limita parintii si cadrele didactice au tendinta sa faca doua greseli educative:

prima, mai frecventa, este substimularea intelectuala a copilului. Observand ca rezultatele scolare sunt slabe, parintii si cadrele didactice "il abandoneaza", renunta sa il stimuleze intelectual. Profesorii il trec din clasa in clasa fara sa ii pretinda sa depuna efort intelectual. In felul acesta dezvoltarea intelectuala se opreste la un nivel care este sub nivelul potentialitatilor reale;

a doua este reprezentata de formularea unor pretentii exagerate in raport cu capacitatile copilului. Uneori aceste pretentii se interiorizeaza si copilul insusi devine nemultumit de sine. In aceste cazuri la unii copii apar sentimente de inferioritate, nesiguranta, neincredere in sine, anxietate. Alti copii incearca sa evadeze din situatiile umilitoare pentru ei si sa evite pedepsele prin fuga de la scoala sau / si de acasa, ajungand uneori la tulburari de comportament. Aceste tulburari nu se datoreaza nivelului intelectual ci faptului ca parintii si cadrele didactice nu au inteles problemele copilului. Acesti copii nu ar trebui sa fie nici neglijati, dar nici suprasolicitati. Cu ei ar trebui sa se lucreze diferentiat, in functie de capacitatile si cunostintele lor.

Adultii cu intelect de limita obtin rezultate acceptabile in meserii care nu necesita gandire abstracta. Ei nu fac fata sarcinilor care implica organizarea activitatii si asumarea unor responsabilitati si este preferabil sa lucreze sub indrumarea si supravegherea colegilor. Ei sunt capabili sa duca o viata sociala (inclusiv familiala) normala .

Elevul retardat mintal

Aproximativ 2-3% dintre oameni sunt retardati mintal. In retardarea mintala sunt afectate in primul rand procesele psihice cognitive, dar aceste deficiente se rasfrang si asupra afectivitatii, motivatiei, comportamentului. Manualele de psihiatrie descriu 4 grade ale retardarii mintale: retardarea mintala usoara, moderata, severa, si profunda. Cei din ultimele trei categorii, din cauza nivelului intelectual foarte redus, care nu le permite sa-si insuseasca scrierea si citirea, in general nu ajung in clasele de gimnaziu. Din acest motiv vom prezenta doar caracteristicile psihice ale retardarii mintale usoare.

Persoanele cu retardare mintala usoara (debilitate mintala sau oligofrenie gradul I) la testele de inteligenta obtin un QI cuprins intre 50-69. La varsta adulta au o varsta mintala de 8-12 ani. Ei reprezinta aprox. 80% dintre retardatii mintal.

Limbajul lor se formeaza in general cu intarziere; copiii incep sa vorbeasca la varsta de 3-4 ani. Elevii vorbesc destul de corect gramatical, dar vocabularul ramane limitat.

Gandirea, si la varste mai mari, ramane in etapa operatiilor concrete (dupa teoria lui Piaget):

nu pot efectua rationamente decat in prezenta obiectelor sau a imaginilor mintale care se refera la problema cu care se confrunta;

nu inteleg notiunile abstracte, relatiile mai complexe;

gandirea lor este rigida, nu este reversibila; din aceasta cauza ei invata greu sa numere inapoi de la 10 la 1; chiar daca stiu zilele saptamanii le este greu sa raspunda la o intrebare de tipul: "ce zi este inainte de joi";

ei deosebesc greu esentialul de neesential; au dificultati cand trebuie sa faca comparatii: observa mai usor deosebirile si foarte greu asemanarile;

aplica greu (sau deloc) cele invatate, intr-o situatie noua (daca au invatat un mod de a rezolva o problema, utilizeaza aceeasi metoda si la alte probleme, la care nu se potriveste).

Atentia la unii este in limite normale, la altii este deficitara.

Memoria de asemenea, la unii este normala, compensand intr-o oarecare masura deficientele gandirii. Memorarea este predominant mecanica.

Afectivitatea in multe cazuri este imatura, labila. Unii retardati mintal au posibilitati reduse de autocontrol emotional. La acestia manifestarile emotionale deseori sunt exagerate in raport cu cauza care le-a produs: frica nejustificata, crize de ras, crize de furie, reactii agresive produse de motive minore. Altii sunt indiferenti afectiv si din cauza aceasta au o capacitate redusa de a stabili relatii interpersonale.

La copiii retardati mintal tulburarile de comportament sunt mai frecvente decat la cei cu intelect normal din cauza trebuintei lor de satisfactii imediate (nu pot astepta sa li se satisfaca dorintele) cat si deoarece sunt influentabili si au o capacitate redusa de a prevedea consecintele actiunilor lor.

Acesti copii au greutati scolare inca din clasa I. Ei devin capabili sa-si insuseasca scris-cititul si calculul aritmetic intre 8 si 11 ani, in functie de gravitatea retardarii. In clasele mai mari nu reusesc sa-si insuseasca cunostintele scolare cu un caracter mai abstract.

Atitudinile educative necorespunzatoare din familie sau scoala (sub- sau suprastimularea) pot avea aceleasi efecte ca si in cazul copiilor cu intelect de limita.

La varsta adulta multe persoane cu retardare mintala usoara duc o viata relativ independenta. Ei pot lucra ca muncitori necalificati in locuri care nu implica pericole, sub supravegherea altor muncitori. Ei pot avea greutati in intelegerea si rezolvarea unor probleme mai dificile si in asemenea situatii au nevoie de sprijin. Unii dintre ei au greutati in viata familiala din cauza capacitatii reduse de autocontrol; mamele retardate mintal nu au suficienta maturitate pentru a-si educa copiii.

Aproximativ 20 % din populatia scolara este formata din copii cu cerinte educative speciale. Ei prezinta deficiente mintale, senzoriale, tulburari de comportament, tulburari psihotice etc. si se confrunta cu dificultati de invatare pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp.

In ceea ce priveste educarea acestor copii, in ultimii 30 - 35 de ani s-au produs modificari importante de conceptie.

Pana la inceputul anilor '70 se credea ca necesitatile educationale ale acestor copii sunt atat de diferite de cele ale copiilor normali incat ei au nevoie de scoli speciale, cu metode diferite de instruire si continut diferit. In tara noastra si in prezent multe cadre didactice au aceasta parere. Cele mai importante argumente in favoarea mentinerii sistemului segregationist sunt:

prezenta copiilor deficienti in clasele obisnuite perturba activitatea din clasa;

in clasele obisnuite copiii cu deficiente au sentimente de inferioritate;

scolile speciale au personal specializat, care utilizeaza metode educationale adecvate pentru fiecare categorie de handicap.

Experienta multor ani a dovedit ca educarea copiilor cu cerinte speciale in institutii speciale are mai multe dezavantaje decat avantaje. Aceste dezavantaje sunt determinate mai ales de marile diferente care exista intre viata din familie si viata din institutii. Vom mentiona 4 dintre acestea:

1. Pentru ca un copil sa se dezvolte bine fizic, intelectual, afectiv si social el trebuie sa se simta legat emotional de cel putin un adult. Aceasta legatura ii ofera sentimentul securitatii, il face sa se simta pretuit si important. Un copil care nu beneficiaza de o legatura afectiva stabila cu cel putin un adult nu se va valoriza pe sine, nu va avea incredere in cei din jur, dar nici in el insusi. In cele mai multe cazuri personalul din institutie nu are nici dispozitia afectiva, nici timpul necesar sa satisfaca aceasta dorinta de afectiune. Relatiile dintre copii si personalul din institutie in general sunt impersonale.

2. In institutii ingrijirea copiilor se face pe principiul benzii rulante. Ei nu sunt intrebati ce dorinte, pareri, probleme au, ci sunt manipulati ca niste obiecte. Aceasta situatie se numeste dezumanizare. Exemple de situatii in care copiii sunt manipulati ca obiectele si nu ca niste fiinte umane:

sunt obligati sa manance toti deodata; nimeni nu ii intreaba ce le place si ce nu le place;

nu pot primi mancare in afara orelor de masa;

nu au obiecte personale; nu se pot imbraca dupa preferintele lor;

nu au posibilitatea sa ramana singuri; nu se pot odihni atunci cand doresc;

sunt priviti, studiati, filmati de vizitatori, se discuta despre ei ca despre niste obiecte;

accesul copiilor la viata sociala a comunitatii este limitat. Ei nu pot parasi institutia decat cu permisiunea personalului institutiei.

3. Traind ani de zile in asemenea conditii copiii invata ca primesc totul de la cei din jur, ei trebuie doar sa raspunda unor solicitari externe. Astfel devin dependenti de personal, pasivi, nu invata sa actioneze independent, sa ia decizii, sa isi asume responsabilitati.

4. Petrecand aproape tot timpul in institutie ei nu isi formeaza deprinderile sociale, ca de ex.: nu invata sa stabileasca relatii cu adulti si copii din afara institutiei, sa faca cumparaturi, sa utilizeze mijloacele de transport in comun.

Din anul 1975, cand Adunarea Generala a ONU a adoptat Declaratia drepturilor persoanelor cu handicap, s-au facut tot mai multe incercari pentru a asigura un tratament normal acestor copii. Cel mai important document care se refera la aceasta problema este Declaratia Conferintei Mondiale UNESCO asupra educatiei speciale de la Salamanca, Spania, din anul 1994. Prin acest document statele semnatare (printre care si tara noastra) au decis realizarea unor schimbari fundamentale in domeniul politicilor educationale in sensul dezinstitutionalizarii si adoptarii educatiei integrate (incluzive).

Educatia integrata se refera la includerea in structurile invatamantului de masa a copiilor cu cerinte educative speciale, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cat mai echilibrate a personalitatii acestora

Notiunea de integrare nu se refera numai la copiii cu cerinte educative speciale, ci la insertia in comunitate a persoanelor cu cerinte speciale. Prin procesul de integrare se urmareste ca persoana cu nevoi speciale sa obtina autonomie, respect, demnitate, sa aiba posibilitatea de a lua decizii etc. Integrarea are la baza principiul normalizarii care inseamna facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la conditii de existenta cotidiana cat mai apropiate de circumstantele normale si de stilul de viata al societatii careia ii apartin. Aceasta inseamna ca toti copiii, indiferent de gradul sau tipul de handicap fizic sau psihic, au acces in mod egal la educatie si instructie

Scoala trebuie sa asigure sanse egale tuturor elevilor. Unii inteleg prin sanse egale crearea unor conditii identice: programe comune, manuale de un singur tip etc. Dar sistemul scolar care asigura aceleasi conditii de instruire pentru toti elevii reprezinta o inegalitate deoarece ei nu profita in acelasi fel de aceste conditii. A asigura sanse egale elevilor inseamna a asigura posibilitati maxime de dezvoltare fiecaruia, in functie de aptitudinile, interesele sale.

Pentru ca activitatea instructiv-educativa sa fie profitabila pentru toti elevii, aceasta trebuie sa se realizeze diferentiat. Educatia diferentiata vizeaza adaptarea activitatii de instruire la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere si ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev in parte.

Unele premise ale educatiei diferentiate sunt asigurate chiar de Legea invatamantului din 1995. Aceasta lege prevede doua modalitati noi de scolarizare a copiilor cu cerinte educative speciale (alaturi de unitatile scolare speciale):

grupele / clasele speciale din unitati scolare obisnuite;

integrarea directa a elevilor cu cerinte educative speciale in unitati obisnuite de invatamant (in clasele obisnuite). Si in cazul integrarii acestor copii in clase eterogene educarea lor trebuie facuta diferentiat. Aceasta se poate realiza prin elaborarea unui curriculum diferentiat sau individualizat pentru acesti elevi.

In concluzie, pentru ca educatia copiilor cu cerinte speciale sa fie eficienta, pe de o parte trebuie sa aiba un caracter integrat (sa nu rupa copilul de familie si societate si sa nu-l izoleze in institutii), iar pe de alta parte trebuie sa aiba un caracter diferentiat, sa fie adaptata particularitatilor elevilor.

Pentru ca educatia integrata sa fie eficienta, cadrele didactice trebuie sa aiba o atitudine pozitiva fata de copiii cu cerinte educative speciale si trebuie sa cunoasca bine problemele particulare ale elevilor deficienti din clasa. De asemenea, cadrele didactice trebuie sa fie sprijinite de medici, psihologi, logopezi si alti specialisti din domeniul psihopedagogiei speciale.

Bibliografie

Arcan, P., Ciumageanu, D., Copilul deficient mintal, Editura Facla, Timisoara, 1980

Ball, S., Procesul de invatare si de predare, in Davitz, J. R., Ball, S., (coord.), Psihologia procesului educational, EDP, Bucuresti, 1978

Cucos, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1996

*** ICD - 10. Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament, Editura All Educational, Bucuresti, 1998

Ionescu, M., Radu, I., Didactica moderna, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

Jurcau, N., (coord.), Psihologia educatiei, Editura U. T. Pres, Cluj-Napoca, 2001