MODELE SI TEHNICI EXPERIMENTALE IN DOMENIUL MOTIVATIEI SI INVATARII

1. Introducere

Motivatia, alaturi de afectivitate reprezinta palierul dinamico-energetic al personalitatii, Ea desemneaza ansamblul resorturilor interne ale comportamentului, de la motivele biologice la idealurile abstracte (Rosca Al, 1948), modelul subiectiv al cauzalitatii obiective (Golu, M, 1976). Paradigma experimentala a behaviorismului (R= f(s ;r)) este deficienta prin omiterea determinismului psihologic care explica de in aceeasi situatie oamenii reactioneaza diferit (Cosmovici,1996). Prin caracterul sau dinamogen motivatia are puternice legaturi cu atentia, cu care, de altfel, imparte o baza neurologica comuna.

2. Modele experimentale privind trebuinta de stimulare

Modelele experimentale intrebuintate de diferiti cercetatori au in comun utilizarea ca variabila independenta deprivarea senzoriala. Subiectii sunt izolati prin diferite tehnici de orice stimulare exterioara. Astfel Bexton, Heron si Scott ( Sdorow, L. 1999 p.447) au redus stimularea subiectilor prin utilizarea unei camere izolate fonic, prin imobilizarea lor la pat (diminuarea stimularii kinestezice), prin blocarea vederii cu ajutorul unor ochelari opaci si prin blocarea stimularii tactile introducand mainile subiectilor in manusi si mansoane speciale. In general cercetatorii s-u supus ei insisi unor astfel de experimente, reducand drastic nivelul de stimulare generala. J. C. Lilly a utilizat un tanc cu apa calda, amplasat intr-o intunecata. Subiectul statea cufundat complet in tanc, realizandu-se astfel o buna izolare tactil-kinestezica.

Ca variabile dependente, in aceste cercetari, sunt efectuate inregistrari ale activitatii electrice a creierului, ale nivelului de toleranta fata de lipsa de stimulare sau ale manifestarilor subiective in timpul experimentului care poate dura doua trei zile.

Concluziile experimentelor converg in a sublinia toleranta scazuta a subiectilor fata de conditiile de deprivare senzoriala in virtutea unei adevarate foame de stimulare, aparitia unor fenomene halucinatorii.

3. Curiozitatea perceptiva

Curiozitatea perceptiva si epistemica a fost studiata de D. Berlyne (1963). Curiozitatea perceptiva este, potrivit lui Berlyne, antrenata de asa-zisele proprietati colative ale stimulilor: noutatea, surpriza, complexitatea, ambiguitatea, absurditatea etc. Prin incertitudinea pe care o provoaca aceste proprietati instiga simultan mai multe raspunsuri ceea ce echivaleaza cu o stare conflictuala in subiectul de experiment.

Planul experimental a cuprins ca variabila independenta natura stimulilor prezentati la tahistoscop, manipulata de experimentator de-a lungul a patru modalitati care au constituit tot atatea situatii experimentale care au fost parcurse de fiecare subiect: in experimentul 1 s-au prezentat doua serii, una cu imagini de animale, alta cu imagini de pasari. In fiecare serie la un moment dat apareau imagini cu animale si pasari imposibile, absurde. In al doilea experiment erau date in succesiune, o data, imagini care evoluau de la un cerc la un ursulet, si a doua oara imagini care evoluau de la cerc la imaginea unui clovn. In experimentul 3 subiectii primeau pe tahistoscop 12 imagini care erau grupari de alternative de serii scurte de piese geometrice (trunghiuri rosii, cercuri verzi). Elementul surpriza il constituia elementul 12 care diferea ca forma (patrat) si culoare (violet). In experimentul al patrulea subiectii au primit trei serii de stimuli (grupari ordonate de figuri geometrice, cruciulite insotite de grupaje neregulate ale acelorasi elemente). Subiectii erau invitati sa apese o cheie electrica de cate ori dorea sa revada o anumita imagine care li se parea interesanta. Variabila dependenta, respectiv curiozitatea perceptiva era exprimata de numarul de apasari pentru fiecare imagine.

Concluziile lui Berlyne au fost:

Curiozitatea perceptiva a fost mai mare pentru figurile absurde, neasteptate, neregulate decat pentru cele normale.

4. Curiozitatea epistemica

A fost cercetata de acelasi autor, Berlyne, care o defineste ca pe un comportament orientat spre achizitia de cunostinte. El este motivat de o stare conflictuala intre tendinte de raspuns simbolice, generata de proprietatile colative ale situatiilor stimul.

In linii mari experimentarea acestui tip de curiozitate a utilizat un plan experimental asemanator: subiectilor, copii de varsta prescolara si de mica scolaritate le-au fost prezentate in cadrul a doua experimente patru categorii de stimuli, povestiri, imagini si imagini insotite de povestiri care se distingeau prin una din calitatile colative: noutatea, surpriza, absurditatea, incertitudinea. Subiectilor li s-a cerut sa puna intrebari in legatura cu stimulii care ii interesau. Datele obtinute au condus la urmatoarele concluzii:

- Curiozitatea epistemica manifestata de copii era cu atat mai mare cu calitatile colative mentionate erau mai izbitoare. Curiozitatea epistemica a copiilor poate fi augmentata printr-o atitudine din partea experimentatorului care incurajeaza punerea de intrebari. Odata cu varsta copii au tendinta de a formula intrebari mai bine orientate pe acele informatii care pot reduce incertitudinea.

5. Activitatea de orientare

Exprima o crestere a nivelului de activare neuropsihica sub influenta caracteristicilor colative a stimulilor. Cercetarea experimentala a componentei motorii a reflexului de orientare se realizeaza cu ajutorul electromiografului prin inregistrarea potentialelor de actiune din receptori ca urmare a noutatii, surprizei, ambivalentei stimularilor.

Componenta vegetativa a reflexului de orientare este cercetata utilizand ca variabile dependente ritmul cardiac si /sau respirator, reflexul galvano-cutanat, indicatorii hemodinamici sau modificarile pupilare, modificarile traseelor cerebrale. Pattern-ul neorovegetativ al reactiei de orientare ca reactie de surpriza este in linii mari astfel evidentiat de catre experimente: rarirea sau chiar oprirea ritmului cardiac si respirator, vasodilatatia craniana, cresterea conductibilitatii cutanate, blocarea ritmului alfa si aparitia ritmurilor cu voltaj mai mic si frecventa mai mare.

6. Experimentele in domeniul intereselor

Un experiment desfasurat de Postman si colab. (citat de Al. Rosca, 1971) este ilustrativ pentru modelul cum interesele pot fi cerecetate pe cale experimentala. Subiectilor, studenti (N=25) le-a fost administrat inainte sau dupa experimentul propriu-zis cu cateva saptamani un chestionar elaborat de Allport si Vernon in vederea identificarii tipului de interese dominante. Chestionarul materializeaza o clasificare a intereselor efectuata de filosoful german Spranger : teoretice, practice, religioase, estetice, sociale si politice. Intr-o alta faza pregatitoare a cercetarii, un grup de experti a ales dintr-un total de 96 de cuvinte cate sase cuvinte care evocau fiecare dintre cele sase categorii de interese, deci in total 36 de cuvinte. Acestea dupa ce au fost amestecate au fost prezentate, pe rand, la tahistoscop fiecarui subiect. Timpii de expunere variau intre 0,1sec. pana la 0.4 sec. functie de viteza individuala de recunoastere a stimulilor. Ipoteza cercetarii a fost confirmata: timpii necesari recunoasterii cuvintelor care desemnau interesele dominante erau mai scurti decat pentru cuvintele indiferente. Interesele au functie selectiva in perceperea stimulilor. Am vazut in cursul trecut ca teoria filtrelor tarzii accentueaza rolul pe care il au in selectia informatiei procesarile cognitive care tin cont de semnificatia informatiile si implicit de experienta subiectiva in care interesele ocupa un loc important.

7. Experimentarea trebuintei de realizare

Sunt considerate clasice experimente efectuate de Mc. Lelland cu ajutorul unor planse ale Testului Tematic de Aperceptie. Prelucrand temele complexe continute de povestioarele realizate de subiecti pe baza acestor planse autorul a masurat intensitatea trebuintei de realizare. H. Murray, autorul testului respectiv definise trebuinta de realizare ca pe o nevoie de perfectiune in ceea ce oamenii intreprind.

Mc.Clelland a intreprins numeroase studii care au cuprins urmatoarele etape:

1. Verificarea capacitatii testului T.A.T de a masura trebuinta de realizare. In acest scop a utilizat ca variabila independenta natura instructajului dat subiectilor (studenti) impartiti in doua grupuri (de control si experimental): grupul experimental a fost puternic motivat pentru succes iar grupului de control nu i s-a indus o astfel de motivatie. Subiectii aveau ca sarcina realizarea unor povestiri pe baza a trei planse ale testului TAT. Compararea temelor prevalente aparute in povestiri a relevat importante deosebiri . Productiile imaginative ale subiectilor din lotul experimental contineau mai multe referinte privind eforturile eroilor de a indeplini anumite standarde de excelenta, de a persevera in ciuda oprelistilor in atingerea obiectivelor. Dimpotriva in povestirile subiectilor grupului de control apareau mai des referiri la activitati sedentare sau conduite pasive. Pe baza unui procedeu realizat de autorii testului T.A.T se determinau indici ai nivelului trebuintei de realizare. Nivelul trebuintei de realizare determinate cu TAT apareau ca avand valoare diferentiala.
2. Manipularea experimentala a trebuintei de realizare de-a lungul a doua modalitati, subiecti caracterizati printr-o inalta trebuinta de realizare si subiecti cu indici scazuti la aceasta trebuinta, determinati cu TAT.
3. Crearea unor situatii experimentale diverse prin care se controla urmatoarea ipoteza : subiecti inalt motivati pentru realizare vor realiza orice tip de sarcina la cote de o mai mare calitate decat cei slab motivati pentru realizare?.
4. Astfel subiectii apartinand grupurilor disjuncte pe criteriul nivelului motivatiei de realizare au primit sarcini repetitive care excludeau posibilitatea ameliorarii performantei prin acumularea de experienta sau sarcini in care subiectilor li se inducea experimental o motivatie extrinseca.    Performantele subiectilor din cele doua grupuri nu au fost semnificativ diferite ceea ce dovedeste ca numai daca trebuinta de realizare este activata determina subiectii caracterizati printr-o astfel de trebuinta sa obtina rezultate mai bune decat subiectii de control.
5. Alte experimente au verificat ipoteza unei gestionari mai judicioase a resurselor proprii de catre subiectii motivati pentru realizare comparativ cu cei care aveau o scazuta motivatie de acest tip.   
6. Mc. Clelland a extins ulterior aceste studii la nivelul comparatiilor intre diferite culturi reusind sa confirme ipoteza ca natiunile care promoveaza valori consonante cu trebuinta de realizare (valorii ale efortului, muncii, stradaniei, competitiei specifice pietei libere) au sanse de a inregistra nivele inalte de prosperitate. In acest scop el a pus in relatie unii indicatori ai progresului economic inregistrat de natiunile occidentale in deceniul sase si o serie de valori care erau promovate in aceste culturi cu doua decenii mai inainte. Aceste valori au fost detectate prin cercetarea povestirilor continute de manualele de la clasele 2-4. S-a considerat pe buna dreptate ca aceste povestiri reflecta motivele si valorile pe care o cultura doreste sa le transmita generatiilor tinere. In adevar la fel ca in analiza povestioarelor la TAT aceste povestiri contineau teme in care trebuinta de realizare foarte frecventa (D. Schultz, Theories of Personality). Ar fi de un real interes sa fie realizata si la noi o astfel de cercetare, pentru ca daca astfel de valori s-ar dovedi prezente ar fi indreptatita speranta ca dupa aprox. 20-25 de ani, decalaj, confirmat de Mc. Clelland, intre afirmarea trebuintei de realizare a unei culturi si viitorul ei progres economic si social, tunelul tranzitiei va fi fost traversat.

8. Modelul experimental al cercetarii nivelului de aspiratie

Nivelul de aspiratie desemneaza raportul succesul real si performanta pe care cineva se asteapta sa o atinga intr-o sarcina anume. Nivelul de aspiratie al unei persoane se autoregleaza functie de feed -back-ul oferit de nivelul performantei reale. Nivelul de aspiratie influenteaza atitudinile oamenilor fata de scopuri si fata activitatile care duc la indeplinirea lor. Franck si ulterior Hoppe au intreprins experimente privind nivelul de aspiratie.

Modelul experimental utilizat de acesti autori ca si de catre altii nu difera prea mult.

Subiectilor le sunt date diferite sarcini repetitive, de indemanare sau de aritmetica. Dupa fiecare sarcina subiectul afla performanta realizata si isi fixeaza un anumit nivel de asteptare pentru sarcina care urmeaza. Variabilele independente sunt reprezentate de sarcina anuntata + performanta precedenta. Variabilele dependente, inregistrate de catre experimentator sunt nivelul de aspiratie (al carui indicator este performanta ulterioara asteptata) impreuna cu manifestarile subiective care insotesc experienta succesului sau a insuccesului.

Rezultatele cercetarilor converg in a confirma ca: nivelul de aspiratie are o dinamica dependenta de dinamica performantei reale; nivelul de aspiratie este influentat de contextul social care furnizeaza subiectilor repere de comparare a propriilor performante; gradul de dificultate al sarcinilor influenteaza astfel nivelul de aspiratie: rezolvarea de sarcini grele determina fixarea unor asteptari mai inalte, fata de sarcinile usoare care scad nivelul de expectanta. Cunoasterea rezultatelor are efect motivator pentru actiunile urmatoare.

9. Experimente in domeniul frustrarii agresiunii si conflictului

Sentimentul de frustrare apare atunci cand indeplinirea unui scop sau atingerea unei tinte este impiedicata de o bariera interna sau externa.

Situatiile experimentale in acest domeniu se bazeaza tocmai pe acest principiu: subiectii primesc de indeplinit sarcini fie imposibile fie cu probabilitate redusa de realizare a scopului. In alte situatii experimentale subiectii sunt impiedicati in satisfacerea unor trebuinte fundamentale: somn, hrana. In sfarsit, in alte experimente, pe traseul activitatilor care conduc la indeplinirea unui scop (parcurgerea unui labirint, conflictualitatea stimulilor= nevroza experimentala, etc) se interpun oprelisti cu caracter frustrant. Se inregistreaza variabila dependenta (comportamentul) prin urmatorii indicatori de: agresiune, persistenta in sarcina frustranta, atractivitatea alternativei alese, etc.

Exista un aparat numit conflictograf furnizat, si la noi in tara, de firma maghiara "Structura" care modeleaza teoria si clasificarea conflictelor a lui K. Lewin. Primele experimente cu un astfel de aparat au fost efectuate de Hovland si Sears.

Acest aparat este format dintr-o incinta metalica in care sunt incorporate circuitele electronice de programare a stimulilor, de masurare si afisare a timpului de reactie si a calitatii deciziilor. Aparatul mai este prevazut cu un platou cu suprafata dreptunghiulara pe care sunt dispusi in partea distala, in fiecare colt al dreptunghiului doua perechi de becuri, unul rosu si unul verde. Pe platou se fixeaza o coala de hartie de format A4. Pe latura dinspre subiect este un reper de unde subiectul va incepe sa traseze cu un creion special o linie.

Potrivit lui K. Levin conflictele sunt: de apropiere-apropiere (ambele alternative sunt la fel de atractive), evitare-evitare (ambele alternative sunt la fel de neatractive), de apropiere evitare (situatia contine deopotriva un aspect atractiv si altul opus).

Fiecare din aceste tipuri de conflict poate fi modelata pe aparat astfel: Subiectul primeste prin instructaj sarcina de a duce din punctul de plecare, cat de repede poate, o linie spre becul de o anumita culoare care se va aprinde. Situatia conflictuala se creeaza prin aparitia simultana a ambelor alternative de raspuns (aprinderea ambelor becuri care prin instructaj presupuneau raspunsuri orientate in directii diferite). Variabilele comportamentale inregistrate sunt timpul de raspuns, solutia de compromis aleasa, eventualele blocaje.