Efectele categorizarii indivizilor in grupuri

Efectele categorizarii indivizilor in grupuri

Cand categorizam obiectele tindem sa exageram similaritatile intr-o clasa si disimilaritatile xx (Rosch, 1978; Tuesky, 1997). In mod similar cand indivizii sunt categorizati ca membrii ai unui grup social particular sunt presupusi a fi similari intre ei si deferitii de membrii unui alt grup. Specific, s-a aratat ca membrii grupului sunt mai primitori intre ei decat, cu membrii altor grupuri, ca prezenta unui membru din afara grupului creste aceasta asa presupusa similaritate intra - grup, ca membri din afara grupului sunt diferiti de membri din cadrul grupului si ca membri care sunt din afara grupului sunt similari intre ei.

Doua tipuri de experiente au fost utilizate pentru a demonstra aceste efecte. In primul din ele, subiectilor li se cerea sa faca judecati, sa-si spuna parerea despre membrii unui grup social. Pentru ex. Doise, Dechamps si Meyer (experimentul 2, 1978) au xx de copii suedezi sa descrie trei grupuri sociale in scale de diferentiator semantic. In situatia de control, era vorba de grupuri de germani, francezi si italieni care erau grupurile majoritare in Suedia. In celelalte trei conditii experimentale, se prezentau oamenii din cele trei grupuri etnice (francezii, germanii si italienii). Asa cum s-a presupus copii din conditiile experimentale descriau grupurile etnice ca fiind mai similare intre ele, decat copii din situatia de control. Similaritatile intrnationale au fost exagerate de acesti copii in momentul care li se cerea sa faca comparatii internationalitati.

Dovezi mai exacte pentru aceste efecte vin dintr-un al doilea tip de cercetari in care subiectii sunt xx intr-un anume grup social. De ex. Wildee (1984) a cerut subiectilor sa-si exprime preferinta pentru o serie de perechi de picturi de Klee si Kandinsky. Apoi, pe baza judecatilor lor, li s-a spus ca preferintele au fost in mod egal divizate intre Klee si Kandinsky si ca ei erau membrii ai grupului Klee. Subiectilor li s-a cerut sa faca o predictie asupra membrilor din propriul grup (I conditie) sau asupra membrilor din celalalt grup (0 conditie). In situatia de control, subiectilor li se spunea ca toata lumea a preferat Klee si li se cerea sa-si exprime opiniile despre grupul in cauza (conditia introgrup), xx nu erau inclusi intr-un grup si li se cerea sa prezica variatia convingerilor celorlalti subiectii din experiment (predictie xx). Predictiile se faceau despre impresia artistica (bazele pentru aranjarea grupului), convingeri politice (relationate cu preferintele artistice) si opiniile despre un caz juridic (nerelationate cu preferintele artistice). Mai mult, subiectii din toate conditiile au evaluat similaritatea dintre ei si persoana stimul. Rezultatele au aratat ca subiectii au evaluat grupul din care faceau parte ca fiind mai putin omogen decat grupul din care nu faceau parte si ca membrii grupului din care fac parte ca fiind mai similari lor insisi decat membrii celuilalt grup in termeni de preferinte artistice si convingeri politice (I versus 0). Mai mult, grupul din care faceau parte a fost evaluat ca fiind mai omogen si similar in termeni de preferinte artistice in situatie intra - group. (F versus Intragroup). Nici un efect semnificativ nu a fost gasit pentru convingeri relationate cu prefereintele artistice (opinii privind un caz judecatoresc).

Cand un grup de stimuli persoana sunt perceputi a fi membri ai mai multor categorii sociale, subiectii sunt mai putin capabili sa distinga intre membrii aceluiasi grup si membrii din diferite grupuri. De exemplu, S.E. Taylor, Fiski, Etcoff si Ruduman (1978) au xxx subiectilor de culoare alba sa asculte o inregistrare a unei conversatii pe o caseta in care sase barbati faceau sugestii pentru o campanie publicitara. Slides a xxx a fiecaruia dintre vorbitori, dintre care trei erau de culoare si trei erau albi. Rezultatele au aratat ca subiectii erau capabili sa potriveasca mai bine sugestiile membrilor din grupul rasial diferit decat sugestiile facute de cei din acelasi grup rasial. Un motiv pentru acest fapt, ar putea fi faptul ca oamenii organizeaza informatia despre membrii unui grup in unitati mari atunci cand apartin grupului ca intreg decat ca membrii individuali (Wilder, 1984). Un alt motiv este acela ca oamenii vor sa prefere informatia care confirma faptul ca ei sunt similari altor membri din grupul din care fac parte si definiti de membrii unui alt grup, rezultand in atentia selectiva la similaritatile din cadrul grupului si intre diferentele intre grupuri (Wilder & Allen,1978).

O problema este ca o sursa de controversa este daca celalalt grup este perceput a fi mai omogen decat grupul din care fac parte. Intuitiv s-ar putea presupune ca familiaritatea si cunostintele despre grupul din care facem parte ar face aceasta ipoteza evidenta. Intr-adevar, in revizuirea probelor, Wilder (1986) afirma ca exista "un suport puternic pentru ipoteza omogenitatii celor din afara grupului" (p. 311), pozitie sustinuta de asemenea de xxx si colegii sai si de Quatrone (1986). In acest caz, Stephan (1985) revizuie mai multe studii care demonstreaza ca evaluarile unui alt grup sunt mult mai diferentiate decat evaluarile propriului grup. In incercarea de a impaca aceste doua pozitii el utilizeaza probele existente pentru a argumenta ca probabil membrii din afara grupului sunt perceputi ca fiind mai omogeni decat membrii din cadrul grupului pe o singura dimensiune, dar sunt descrisi printr-un grup mai variat de dimensiuni.

Stereotipii

Studiul stereotipiilor are o istorie lunga in psihologia sociala. De exemplu, plecand de la munca de pionerat a lui Kotz si Braly (1933 - 1935) un numar mare de studii au demonstrat ca exista un consens de-a lungul timpului privind populatiile de subiecti in cazul trasaturilor care in mod general sunt atribuite unor grupuri etnice variate (Brigham, 1971). Pana in 1970 aceasta cercetare a fost xxx in natura : subiectilor li se cerea sa indice intr-o lista trasaturile pe care ei le-ar utiliza pentru a descrie membrii unui grup social particular si trasaturile alese au fost considerate a forma stereotipii ale grupului. Aceasta metoda precedeaza o examinare a modului in care stereotipiile sunt reprezentate in memorie si biasarile in generarea impresiilor care pot rezulta.

Accentul pe cognitia sociala a determinat cercetatorii sa investigheze stereotipiile ca si structuri cognitive. Din aceasta perspectiva stereotipul se defineste ca expectatia ca un set de trasaturi sa fie asociat cu membrii unui grup social in particular (Hamilton, 1979, 1981). Dovezile sustin puternic aceasta opinie si demonstreaza biasarile din atentie si encodarea si xxx informatiilor astfel incat aceste expectante stereotipice sunt confirmate (vezi Stephan, 1985). In mod specific, atentia e influentata de aceste expectante astfel incat cunoscand faptul ca o persoana e membru al unui grup particular rezulta in cautarea informatiei care va confirma ca persoana poate fi caracterizata de atributele stereotipului si se ia in consideratie aceasta informatie atunci cand o gaseste. De exemplu, Duncan (1976), a cerut subiectiilor albi sa evalueze o interactiune dintre doi indivizi din camera alaturata. Interactiunea era observata pe un monitor Tv. si cu toate ca subiectii considerau ca e "live" ei urmareau de fapt o inregistrare a interactiunii dintre doua persoane de culoare sau albi care se certau langa problema : daca un inginer ar trebui sa mentina o slujba sigura rau platita sau sa-si ea o alta slujba mai bine platita insa fara siguranta financiara pe termen lung. La finalul inregistrarii, subiectii au evaluat o scena in care unul dintre cei doi l-a impins pe celalalt. Rezultatele au aratat ca aceasta actiune ambigua a fost interpretata a fi mult mai negativa in cazul in care cel de culoare era autorul. De exemplu, 75% din subiecti in conditia in care subiectul de culoare era autorul au ales ca acest "comportament violent" a descris categoric aceasta actiune; in timp ce doar 13% au ales acest lucru in conditia in care albul era autorul. Aceste rezultate sugereaza ca informatia atribuita autorului de culoare a confirmat stereotipul subiectilor potrivit careia oamenii de culoare tind sa fie violenti. Dovezile potrivit carora expectantele stereotipice tind sa fie confirmate datorita faptului ca influenteaza encodarea si reamintirea informatiilor e necesara, cu toate ca, la fel ca si rezultatele din psihologia cognitiva, efectele encodarii par a fi mai puternice (S.E. Taylor & Ckrocker, 1981; Stephan, 1985). Un experiment realizat de xxx (1979) ilustreaza tipul de experiment utilizat pentru a demonstra acest efect. Subiectilor li se aratau fotografii care descriau comportamentul a 50 de barbati dintr-un grup. Inaintea prezentarii acestor imagini grupul era descris ca fiind fie "mai prietenos sau sociabil decat media" sau "mai inteligent decat media populatiei", manipuland astfel expectatiile subiectiilor. In toate conditiile experimentale, subiectilor li se aratau aceleasi imagini care descriau 17 comportamente prietenoase, 17 comportamente inteligente, 10 comportamente nerelationate cu xx, 3 comportamente neprietenoase si 3 comportamente mai putin inteligente. Cand expectatiile erau stabilite inaintea prezentarii imaginilor, subiectii din conditia "grup prietenos" au supraestimat numarul de comportamente prietenoase prezentate si si-au reamintit mai multe comportamente prietenoase. Efecte similare au fost gasite pentru subiectii din conditia "grup inteligent" si comportamente inteligente. Aceste rezultate pot fi interpretate ca suport pentru biasarea encodarii, deoarece toti subiectii au dat atentie aceleiasi informatii. Nici un fel de biasare nu a fost obtinuta cand manipularea expectantelor avea loc dupa prezentarea imaginilor. De aceea, expectantele nu au parut a biasa reamintirea informatiilor. In orice caz, efectele biasarii reamintirii au fost gasite si in alte studii, de exemplu Snyder & xxx, (1978).

Descoperirile sumarizate in prealabil sugereaza faptul ca oamenii isi amintesc stereotipul in consistenta cu informatia mult mai bine, decat stereotipul irelevant sau inconsistent cu informatia. Informatia noua sau neasteptata poate avea nevoie de o mai mare atentie din moment ce reprezinta componenta necunoscuta a unei situatii sociale, si exista dovezi potrivit carora stimulii evidenti influenteaza judecatile sociale (S.E. Taylor & Fiske, 1978). Xxx si Gordon (1982, 1984) sugereaza ca informatiile irelevante sau inconsistente pot influenta initial judecatile fata de o persoana tinta, dar acestea pot sa decline cu timpul daca aceasta informatie nu se potriveste cu celelalte expectante ale celui ce percepe fata de aceasta persoana. Stephan afirma ca e nevoie de mai multe cercetari pentru a clarifica aceasta problema.

Faptul ca un stereotip influenteaza impresia initiala au unui membru dintr-un grup social nu e important in cazul in care interactiunea cu aceasta persoana corecteaza imediat orice perceptie gresita care poate rezulta. Acest proces de corectare nu are loc usor. Mai degraba, expectantele stereotipice initiale pe care le are o persoana tind a fi confirmate de comportamentul subsecvent al persoanei tinta intr-o predictie self - fullfilling. De exemplu, xxx (1986) sustine ca profesorii isi formeaza expectante privind fiecare elev si ca aceste expectante pot fi bazate pe stereotipii. Apoi, folosind aceste expectante trateaza elevii diferit dand mai multa atentie si mai mult suport emotional celor mai "buni" precum si oportunitatea de a asimila deprinderi mai greu de invatat. Studentii dezavantajati intampina probleme in depasirea impactului negativ al acestui tratament pentru ca situatia face dificila afirmarea lor in comparatie cu elevii care beneficiaza de un tratament special. Acest proces a fost de asemenea, intalnit intr-o multitudine de alte situatii sociale ce implica interactiuni intre membrii diferitelor grupuri sociale.

Originile prejudecatii si discriminarii

In acest sens, trebuie sa consideram explicatii care variaza la nivele diferite de specificitate. Vom examina si nivele bazate pe liniile stabilite de Allport a teoriilor prejudecatii : cognitiva, psihodinamica, situationala si abordari istorice si socioculturale.

Abordarea cognitiva. Ce cred oamenii despre tintele prejudecatii

Cele mai curente abordari ale studiului prejudecatii au o viziune cognitiva punand accent pe modul in care cei ce manifesta prejudecati percep si proceseaza informatia privind tintele prejudecatilor. O asemenea abordare se preocupa mai putin de realitatea obiectiva a situatiei si mai mult de intelegerea subiectiva a prejudecatii in intelegerea lumii si a oamenilor din ea (Hamilton 1979). Vom discuta doua abordari cognitive, una bazata pe teoria atribuirii si cealalta pe distinctia pe care oamenii o fac intre membrii din si din afara grupului din care fac parte.

Abordari atributionale. Abordarea atributionala in intelegerea prejudecatii sugereaza concentrarea asupra modului in care oamenii inteleg motivele care stau in spatele comportamentului membrilor unui grup minoritar. Ea sugereaza ca oamenii cu prejudecati pot biasa in mod sistematic atributele facand favorabile atributiile pentru membrii grupului majoritar si nefavorabile pentru membrii grupului minoritar.

Thomas Pettigun, (1979), xxx (1983) a sugerat ca oamenii care manifesta prejudecati sunt inclinati catre ceea ce el numeste eroarea ultima de atribuire care este o extensie a erorii fundamentale de atribuire. Aceasta din urma se refera la tendinta observatorilor de a atrbui comportamentul altora unor trasaturi si dispozitii stabile si sa perceapa propriul comportament ca fiind mai afectat de factori situationali. Eroarea ultima de atribuire sugereaza ca atunci cand o persoana ce prezinta prejudecata, vizeaza o tinta a prejudecatii indeplinind o actiune negativa va tinde sa atribuie acest lucru cacarteristicilor dispozitionale ale membrilor grupului minoritar : "asa sunt ei" sau "asa s-au nascut ei". Lucrurile stau diferit cand un membru al grupului minoritar este vazut a se angaja intr-o actiune pozitiva. Daca persoanele cu prejudecata ar fi consistente in atributii, ei ar vedea acest comportament pozitiv ca fiind cauzat de dispozitii interne. Dar in fond ei nu fac acest lucru deoarece ar fi inconsistenti cu viziunea lor pe baza negativa in ceea ce priveste obiectul prejudecatii lor. Problema se pune atunci in modul de explicare al comportamentului pozitiv. Pettigun sugereaza patru cai prin care persoana ce manifesta prejudecata poate rezolva aceasta problema:

Cazuri exceptionale. In primul rand actul pozitiv poate fi vazut ca o exceptie si aceasta persoana poate fi diferentiata de ceilalti membrii ai grupului minoritar. In unele aspecte, in fond, comportamentul acelei persoane poate fi considerat chiar deviant de catre cel ce percepe.

Avantaj special sau noroc. O a doua posibilitate este cea in care comportamentul pozitiv al grupului minoritar poate fi explicat prin faptul ca acest comportament e datorat unui avantaj special sau norocului. De aceea membrul grupului minoritar e vazut ca primind beneficii din faptul ca e membru al unui grup minoritar, lucru pe care persoana care percepe sa priveasca acest lucru cu invidie.

Contextul situational. Actele pozitive pot fi explicate si astfel. Actiunile membrilor grupului minoritar sunt cauzate de factori situationali care nu se afla sub controlul lor mai mult decat de factori dispozitionali sau de personalitate. Cu alte cuvinte, apartenenta unei peroane la grupul minoritar este vazuta ca o explicatie cauzala si se presupune ca rolul sau pozitia pe care acea persoana o ocupa poate explica comportamentul lui si al celorlalti.

Motivatie si efort sustinut. Atribuirea neobisnuita a motivatiei puternice de a avea succes si a efortului particular din partea unui membru al grupului minoritar care are succes pentru a compensa "handicapul" de a face parte din grupul minoritar reprezinta ultimul exemplu pentru o eroare de atribuire. Potrivit acestei explicatii, caracteristicile negative ale unui grup minoritar sunt inca prezente, insa motivatia exceptionala a determinat aceasta persoana sa-si depaseasca statutul. In mod curios succesul acestor persoane permite celor ce manifesta prejudecata sa nege faptul ca prejudecata si discriminarea au consecinte negative pentru tintele prejudecatii din moment ce unii chiar "reusesc".

Aceste patru posibile atribuiri sugereaza ca comportamentul cuiva care e membru al unui grup minoritar sugereaza o situatie de non - castig. Daca acea persoana se angajeaza intr-o actiune negativa, comportamentul ei e vazut ca o confirmare si manifestare a unei personalitati "rele". Daca actiune e pozitiva una din aceste patru atribuiri va fi adoptata.

Taylor & Jaggi (1974), au cerut unor vanzatori Hindu din India de Sud sa aleaga motive pentru comportamentul unui individ descris intr-un pasaj scurt. Pasajul descria un negustor care era fie generos, fie insela, un profesor care fie recompensa, fie pedepsea un elev, o persoana ajutand sau nu o alta persoana ranita, sau o persoana care adaposteste sau nu o persoana aflata in ploaie. Pentru fiecare situatie subiectii trebuie sa alega un motiv pentru comportamentul care reprezenta fie o atribuire primara interna, fie o atribuire primara externa.

Variabila importanta a fost daca persoana din pasaj a fost identificata a fi membru al grupului etnic al subiectului (Hindu) sau ca membru al unui alt grup (Muslim) care tindea sa fie discriminat si avea stima de sine scazuta. Rezultatele au aratat ca in momentul in care comportamentul in cauza era atribuit propriului grup, comportamentul pozitiv era in general atribuit cauzelor interne si doar rar celor externe; comportamentul negativ a tins sa fie perceput ca datorandu-se cauzelor externe. In contrast, cand persoana era membru al grupului Muslim, comportamentul pozitiv era atribuit cauzelor interne mai putin frecvent decat in cazul comportamentului negativ. Rezultatele lui Taylor si Jaggi sustin analiza atribuirii a lui Pettigun si sugereaza ca indiferent de comportamentul exemplar al unui membri al unui grup minoritar, observatorii cu prejudecati nu iti modifica opiniile lor negative fata de grupul caruia persoana ii apartine (Wilder, 1984). Eroarea ultima de atribuire fixeaza tinta pe prejudecata : persoana in cauza nu poate face nimic pentru a modifica perceptia observatorului.

Avem tendinta de a categoriza persoanele in doua grupuri, unul din care face parte persoana si alt grup caruia nu ii apartine. Intr-un experiment (Allen & Wilder, 1975; Billing & Tajfel, 1973) au divizat subiectii in doua grupuri pe baza preferintelor lor pentru un artist. In realitate, ei erau impartiti randomizat in unul dintre cele doua grupuri. Subiectilor l-i se cerea ulterior sa distribuie bani unui membru din propriul grup si unui din celalalt grup, utilizand combinatii variate de alocare : egalitate; maximalizarea rezultatelor astfel incat cantitatea totala este mai mare fara a privi grupurile sau biasul in care recompensa membrului din propriul grup sa fie mai mare. Rezultatele au aratat un efect consistent : nu doar subiectii tind sa recompenseze membrii propriului grup in detrimentul membrilor celuilalt grup, dar ei incearca sa faca acest lucru intr-un mod care exagereaza diferentele in recompensa intre cele doua grupuri.

Ce este interesant este faptul ca intre membrii celor doua grupuri exista diferente minime. Nu exista interactiuni directe, fata in fata cu membrii celuilalt grup, subiectul e anonim, categorizarea e bazata pe un criteriu nerelationat cu raspunsurile subiectului. Daca comportamentul de discriminare fata de un alt grup are loc in situatii ca aceasta, ne asteptam ca discriminarea fata de membrii altor grupuri va fi chiar mai puternica cand cei din afara grupului manifesta diferente semnificative fata de cei din propriul grup.

Downing & Monaco (1982) au aratat ca cu cat exista o diferenta mai mare intre cele doua grupuri, cu atat prejudecata impotriva membrilor din afara grupului e mai mare.

Abordarea cognitiva sugereaza ca motivele pentru prejudecata sunt relationate cu nevoia oamenilor de a reduce extraordinara complexitate a lumii din jurul lor. Datorita complexitati, oamenii frecvent ii grupeaza pe ceilalti in clase sau categorii organizate. Problema intervine cand categoriile sunt prea clare si similaritatile care nu exista sunt presupuse a fi prezente (Hamilton, 1979). Procesul in care categoriile convingerilor sunt formate duce la utilizarea stereotipiilor care se dezvolta nu datorita unei preferinte sau non preferinte invatate pentru un individ particular al unui grup, si datorita faptului ca procesul social de categorizare permite unei persoane sa faca fata mai usor la ceea ce altii considera a fi o cantitate prea mare de informatie.

Alte grupuri prezinta exemple in care stereotipul sau procesul de categorizare sociala sunt inclinate a avea loc. Cercetarile in perceptie sustin faptul ca cei ce percep acorda o atentie mai mare stimulilor care sunt neobisnuiti, noi, distincti, decat cei tipici, familiari, non distinctivi. Deoarece aceste descoperiri fac referinte atat la stimuli umani cat si la cei neanimati, putem presupune ca caracteristicile unui grup minoritar (cum ar fi rasa, configuratia sociala, dialectul sau accentul) care ii diferentiaza de grupul majoritar vor fi remarcabile pentru grupul majoritar (xxx, 1983). In schimb, e plauzibil ca aceste diferente percepute in aparenta sa fie folosite pentru a dezvolta alte diferentieri intre grupul majoritar si cel minoritar, ducand la dezvoltarea stereotipiilor.

Un alt proces cognitiv implicat in categorizarea intra - inter grup. Prak si xxx (1982) au gasit ca membrii din cadrul aceluiasi grup tind sa vada membrii altui grup ca fiind mai omogeni si mai putin diferiti intre ei decat membrii propriului grup. De aceea tinerii, tind sa vada persoanele mai in varsta ca avand viziuni mai similare a actiona in mod similar si impartasind mai multe atribute unul cu celalalt, decat e valid in mod necesar (xxx, 1982). Invers, alti tinerii pot fi vazuti ca fiind relativi heterogeni si diferiti unul de altul. Motivul pentru acest principiu de omogenitate extra grup pare a fi acela ca oamenii isi reamintesc mai mult trasaturi si caracteristici ale membrilor grupului din care fac parte decat cele ale membrilor altui grup cu care in mod tipic au mai putine contacte. De aceea xxx(1981), a gasit ca membrii unui club de la Universitatea Princeton tind sa evalueze propriile cluburi (unde cunosc cei mai multi din membri) ca fiind semnificativ mai heterogene decat membrii cluburilor carora nu le apartin.

Abordarile cognitive ale judecatii argumenteaza ca judecata e rezultatul procesarii de informatie care diferentiaza intre majoritate si minotritate - inter/intra grup. Nu    doar caracteristicile grupului minoritar sunt categorizate si puse impreuna ci si atribuirile variaza potrivit categoriei in care membrul unei minoritati este plasat.

Abordari psihodinamice

In locul acordarii atentiei asupra modului in care oamenii care au prejudecati percep si proceseaza informatia, abordarea psihodinamica sustine prompt deficitul la un nivel individual de functionare psihologica conduce la prejudecata. Utilizand teoria lui Freud, aceasta abordare tinde sa identifice conflictele psihologice si neadaptarile care fundamenteaza manifestarea prejudecatii.

Una dintre cele mai frecvente utilizari ale abordarii psihodinamice este teoria frustrarii care sugereaza ca prejudecata e o manifestare a deplasarii ostilitatii datorata frustrarii. Se presupune ca atunci cand xxx unei persoane sunt opuse sau blocate el sau ea experimenteaza o frustrare. In schimb aceasta frustrare conduce la sentimente de ostilitate fata de sursa de frustrare. In multe cazuri este fie imposibil, fie inacceptabil, din punct de vedere social a exprima ostilitatea fata de sursa. Potrivit teoriei psihodinamice rezultatele unor asemenea circumstante pot fi un fel de ostilitate liber flatanta, gata a izbucni fata de o tinta alternativa convenabila. In multe cazuri un grup minoritar reprezinta un tap ispasitor si e probabil sa fie mai putin puternic decat agentul.

Cea mai elaborata utilizare a teoriei psihodinamice este in clasica carte "Personalitatea autoritara" (Adorno, Frenkel - Brunswick, Levinson & Sanford, 1950) bazata pe sute de interviuri si rezultate ale testelor de personalitate, teoria relatata in carte sugereaza ca prejudecata este rezultatul unei situatii particulare de caracteristici impartasite de ceea ce a fost numit "personalitatea autoritara". Potrivit acestei teorii, autoritarii au dezvoltat o ostilitate fata de parintii lor rigizi si poruncitori, dar sunt incapabili, datorita unui sentiment puternic ca autoritatea e intotdeauna potrivita fata de ostilitatea directa fata de parintii lor. In schimb, autoritarii deplaseaza ostilitatea lor catre grupuri pe care le percep ca fiind slabe sau mai putin conventionale. In mod tipic, acest lucru presupune ca ostilitatea e directionata catre membrii grupului minoritar. Autoritarii tind de asemenea sa fie conservativi din punct de vedere politic sau social si vad lumea impartita in categorii rigide in care cei mai slabi se asteapta a fi obedienti fata de cei mai puternici.

Pentru a testa aceasta teorie Adorno si colaboratorii sai a conceput o scala de personalitate pentru a masura autoritatea si a descoperit in timpul intervievarii extensive ca persoanele cu scor ridicat tindea sa aibe mediul familial prezis de teorie si a avea prejudecati de asemenea. Din pacate cercetari ulterioare au gasit un numar de dificultati in teorie si in cercetarile care o sustin, din moment ce nu toate persoanele care au prejudecati impartasesc acelasi background. Chiar si persoanele care au un scor mic la scala de autoritate pot avea prejudecati. De aceea teoria nu este consistenta cu formularea originala (Cherry & Byrne, 1977).

O problema comuna atat teoriei frustratiei cat si a personalitatii autoritare este ca nici una din formulari nu e precisa pentru a ne permite sa prezicem in ce mod sau de ce persoanele cu prejudecati pot fi diferentiate. Insa pare ca caracteristicile unui anumit tip de personalitate sunt in mod sistematic relationate cu prejudecata.

Abordarile situationale

Aceste abordari ale prejudecatii    accentueaza modul in care mediul imediat al unei persoane produce atitudine de prejudecata. Multe dintre temele majore ale psihologiei sociale sunt relationate cu aceasta abordare : cum dobandesc oamenii atitudinii fata de obiectul prejudecatii, cum sunt mentinute de procesele de influenta sociala si care sunt rezultatele prejudecatii atat asupra celor care le manifesta cat si asupra tintelor lor.

Exista dovezi clare ca atitudinile de prejudecata la copii sunt dobandite de la parinti, alti adulti sau prieteni, in cadrul proceselor directe de intarire si invatare vicarianta in timpul socializarii si ca asemenea atitudini cu privire la obiectul prejudecatii sunt invatate la o varsta frageda. De exemplu, P.A. Kotz, (1976) a gasit ca pe la varsta de 3- 4 ani copii sunt capabili sa distinga intre albi si negrii si chiar pot poseda sentimente afective diferite privind negrii si albii. Copiii care au parintii ce manifesta prejudecati pot fi recompensati la expunerea atitudinilor sau prejudecatilor si pot experimenta vicariant recompensele pe care ceilalti le primesc la manifestarea prejudecatii.

Investigatorii s-au focalizat de asemenea, asupra caracteristicilor demografice ca modalitate de intelegere a prejudecatii. Aceste lucrari se bazeaza pe premisa ca exista norme specifice care se dezvolta in arii particulare si in cadrul anumitor grupuri de persoane care sustin prejudecata.

Cercetarile in acest sens au aratat ca trei trasaturi demografice relationeaza sistematic cu prejudecata impotriva negrilor : regiunea geografica, nivelul de educatie si varsta (Maykovich, 1975). La un nivel general oamenii din sud sunt mult mai des tinta unor prejudecati impotriva negrilor decat cei din nord; oamenii cu o educatie mai slaba demonstreaza un nivel mai inalt de prejudecata; oamenii mai in varsta sunt mai des tinta prejudecatilor decat tinerii.

Cand aceste trei variabile sunt considerabil simultan, relatia dintre ele tinde sa fie complexa. De exemplu, utilizand tehnici de investigare Maykovich (1975) a gasit ca persoanele care prezinta prejudecati sunt persoane din sud cu o educatie mai slaba; in al doilea rand persoane fara prea multa educatie din nord, dar nu foarte in varsta, si cei mai prejudiciati erau batranii sau cei bine educati din sud. In contrast, oamenii care manifestau cele mai putine prejudecati erau tinerii educati, cu colegiu din nord si in al doilea rand tinerii mai putin educati din nord.

Cu toate ca abordarea demografica este utila in identificarea caracteristicilor probabil asociate cu prejudecata ea nu furnizeaza o explicatie pentru achizitia si mentinerea prejudecatilor. De aceea puterea ei explicativa e limitata.

Abordari istorice si socioculturale

Abordari istorice

Un exemplu de abordari istorice poate fi vazut in cazul prejudecatii fata de femei. Anumite ocupatii au fost vazute din punct de vedere istoric ca fiind profesii tipic masculine, nascandu-se probabil in timpul in care efortul

Cu progresul tehnologic cum ar fi volanul sau frana, descurajarea initiala a femeii in conducerea camioanelor nu mai e prezenta. Cu toate acestea, putine femei conduc camioane, datorita, in parte, acestor factori istorici.

Intr-o versiune usor diferita a abordarii situationale dezvoltarea prejudecatii este explicata nu atat de mult de evenimente relationate cu obiectul prejudecatii, ci mai degraba cu atitudini istorice care au avut o functie foarte importanta pentru cei care fac discriminari. De exemplu, Karl Marx a dezvoltat o teorie a exploatarii care sustinea ca clasa dominanta a societatii propaga prejudecati pentru a justifica exploatarea obiectului acesteia.

Abordari socioculturale

Sociologii si antropologii care studiaza prejudecata atribuie prejudecata factorilor socioculturali, examinand impactul societatii asupra prejudecatilor indivizilor. De exemplu, abordarea socioculturala sugereaza ca factorii ca : cresterea urbanizarii si complexitatea societatii, cresterea densitatii populatiei, competitia pentru anumite ocupatii intre membrii diferitelor grupuri etnice xxx in moduri diferite pentru a creste prejudecata fata de membrii grupurilor minoritare.

Considerand exemplul specific al cresterii urbanizarii, orasele reprezinta medii care sunt mai putin decat ideale in mai multe privinte : sunt percepute de multi ca fiind zgomotoase, murdare, nesigure si impersonale. Potrivit unor sociologi, oamenii pot da vina in cazul acestor dificultati ale vietii urbane pe prezenta unui grup minoritar care e vazut ca simbolizand problemele urbanizarii. (xxx, 1972). In unele orase, astazi, negrii si portoricanii sunt invinuiti de problemele din oras; in trecut erau evreii, inaintea lor irlandezii si membrii altor grupuri imigrante.

In momente in care exista o criza a joburilor si exista o competitie pentru cateva ocupatii disponibile, prejudecata va fi directionata catre membrii grupurilor minoritare, deoarece membrii grupurilor majoritare considera ca acestia le iau posturile. Acest lucru e adevarat in cazul in care golurile actiunilor afirmative mandateaza ca anumitor grupuri minoritare li se acorda o atentie mai mare la angajare sau la admiterea in programe educationale.

O dificultate a abordarilor istorice si socioculturale a prejudecatii este ca nu explica de ce anumite grupuri sunt mai discriminate decat altele, cand aproape toate grupurile minoritare au suferit de exploatare la un anumit moment in trecut. Prejudecata exista chiar si atunci cand exista putine motive de ordin istoric, cultural sau economic ce pot fi identificate. Totusi, e clar ca consideratiile istorice si socioculturale trebuie luate in seama in studierea prejudecatilor deoarece furnizeaza anumite explicatii ale prejudecatii.