Etapele dezvoltarii umane

Etapele dezvoltarii umane

Exista numeroase controverse privind stadialitatea, legate de criterii, aspecte cronologice, relatii intre perspectiva psihogenetica si cea psihodinamica, intre abordarea analitica si cea globala. Nici o lucrare nu poate ignora deosebirile existente intre copil, adolescent, adult si batran si nici nu poate face abstractie de cateva achizitii cheie privind stadialitatea, cu toate imperfectiunile lor. Este vorba de dezvoltarea cognitiva a lui Piaget, dezvoltarea emotionala stabilita de Freud, dezvoltarea social-emotionala propusa de Erickson si cea morala, al carei autor este Kohlberg.

Copilaria

A stabili inceputul vietii, ramane o problema ce apartine mai degraba discursului filosofic sau interpretarilor religioase, decat unui domeniu al stiintei, cum este cazul psihologiei. Inspirandu-ne din afirmatiile biologiei, stabilim, in mod conventional, ca viata individului uman incepe in momentul fertilizarii ovulului matern de catre unul din milioanele de spermatozoizi ce provin de la tata. Fiecare celula provenita de la parinti, poarta cate 23 de cromozoni (22 autozomi si 1 heterozom) ce vor sta la baza dezvoltarii.

Perioada prenatala

Fertilizarea este urmata de instalarea ovulului in peretele uterului dupa ce a parcurs traseul reproductiv matern. In aceasta etapa, ce dureaza intre 10 si 14 zile, se deruleaza o crestere rapida.

Dezvoltarea copilului, din a doua pana in a opta saptamana a vietii prenatale, se numeste embrion. Dupa trei saptamani se contureaza regiunea capului iar spre sfarsitul etapei, fata si membrele. O dezvoltare semnificativa inregistreaza sistemul nervos, astfel incat, este posibila aparitia reflexelor simple in a opta sau a noua saptamana dupa fertilizare.

Urmatoarele sapte luni de dezvoltare a copilului, denumit acum fetus se caracterizeaza prin cresterea rapida in lungime si greutate, accentuata in ultimele trei luni de sarcina. De asemenea, aspectele specific umane devin din ce in ce mai accentuate. Inca din a 12-a saptamana poate fi identificat sexul copilului datorita conturarii organelor genitale externe. S-a stabilit prin detectarea sensibilitatii la lumina, ca formarea ochilor are loc intre a 24-a si a 26-a saptamana. Din a 24-a saptamana, se constituie toti neuronii ce vor exista in creier.

Daca nasterea are loc prematur, desi sunt intrunite insusirile specifice fiintei umane, inca din luna a saptea, apar dificultati semnificative in procesul de adaptare.

In conditii normale, dezvoltarea copilului se deruleaza in perioada prenatala intr-o ordine precisa, astfel incat, atunci cand se naste, poate supravietui intr-un mediu fizic adecvat unde i se ofera protectie si dragoste. La nastere, greutatea copilului este aproximativ 3,2 kg iar lungimea aproximativ 51 cm.

Exista insa, in perioada prenatala factori care interfera cu procesul dezvoltarii normale, iar impactul lor este de multe ori devastator. Acei factori de mediu ce interfera cu cresterea normala, sunt numiti teratogeni.

Se stie ca hranirea si protectia copilului in corpul mamei se asigura printr-o structura a uterului, numita placenta. In consecinta, bolile contractate de mama, existente in sangele mamei, chiar cele cu efecte nesemnificative pentru aceasta, pot afecta grav copilul. De exemplu, rubeola, poate cauza orbirea, pierderea sarcinii, boli ale inimii, daca mama se imbolnaveste in primele 4 saptamani de sarcina. Alte boli ale mamei periculoase pentru copil sunt rujeola, oreionul, tuberculoza, sifilisul, herpesul, SIDA.

Herpesul genital transmis de obicei in timpul nasterii prin contactul copilului cu leziunile organelor genitale materne, poate fi fatal pentru multi copii sau poate avea multe efecte negative, de la paralizari si leziuni ale creierului, la orbire, surzire etc. SIDA poate fi transmisa inainte de nastere sau in timpul nasterii. Copii infectati, daca supravietuiesc, sunt condamnati nu numai biologic ci si social.

Unele din substantele consumate de mama fac rau copilului, ii afecteaza dezvoltarea. De pilda, bauturile alcoolice usoare sau cafeaua incetinesc cresterea si contribuie la nasterea prematura. Alcoolul poate produce o serie de tulburari ce includ: cap anormal de mic, hiperactivitate, instabilitate, retard in dezvoltarea intelectuala si psiho-motorie. Care este cantitatea periculoasa? Cercetarile in acest sens, nu sunt concludente, dar se crede ca si cantitatile reduse pot face rau copilului.

Fumatul poate duce la reducerea, acumularilor de greutate si lungime, cresterea riscului avortului sau poate interfera cu dezvoltarea cognitiva din primii ani de viata.

In concluzie, perioada intrauteriana se caracterizeaza prin prezenta unor factori de risc, dar ei pot fi controlati de viitoarea mama in anumite limite. Dezvoltarea psihica in aceasta etapa se caracterizeaza prin formarea unor reflexe, prin manifestari tot mai evidente ale motricitatii si ale functiilor senzoriale, prin comunicarea cu mama proces in care sunt utilizate mai multe canale. Exista studii care atesta prezenta memoriei si a invatarii, a visului, precum si a capacitatii de detectare a climatului afectiv.

Primul an de viata

Cresterea fizica in primul an este impresionanta. In conditii normale greutatea corporala aproape se tripleaza, iar lungimea creste cu peste o treime. In anii urmatori cresterea se reduce (5-30 cm/an respectiv 2-4 kg/an).

La nastere copilul poseda cateva reflexe. Poate urmari cu ochii miscarea luminii, poate suge, poate intoarce capul in directia atingerii, poate strange un deget daca i-l punem in palma etc.

Desi abilitatile de miscare sunt relativ limitate, ele vor fi invatate intr-un ritm rapid, dupa cum rezulta din tabelul 2.1. Tabelul ofera doar o tendinta medie, de la care sunt posibile orice abateri. Important este ca acestea sa nu atinga valori foarte mari, atunci cand sunt sub medie.

Tabelul 2.1. Repere ale dezvoltarii motorii si verbale in copilaria timpurie

De asemenea, s-a constatat ca nou-nascutul reuseste sa invete chiar din primele zile de dupa nastere, pentru inceput, urmand modelul conditionarii clasice, prin asocierea stimulilor semnificativi pentru asigurarea supravietuirii sale, apoi, cel al conditionarii operante (invata sa suga mai repede daca intarirea acestui comportament are ca recompensa vocea umana, ascultarea muzicii sau administrarea unor imagini vizuale sub forma unor desene). S-a demonstrat de asemenea, capacitatea de imitatie a nou nascutului, inca din primele doua trei saptamani de viata. El poate imita unele elemente ale miscarilor faciale pe care i le arata adultul.

Dezvoltarea psiho-motricitatii se coreleaza cu evidente transformari si in plan perceptiv. In primele doua trei zile de viata poate recunoaste diferentele in pronuntarea sau accentuarea cuvintelor. S-a dovedit ca nou nascutul este receptiv la sunetele care invoca numele lui sau ceva similar acestuia; cautarea sursei acestor sunete mai mult decat in raport cu a altor nume fiind un argument in acest sens.

De asemenea, se realizeaza de timpuriu diferentierea gusturilor, a mirosurilor sau culorilor. Recunoasterea unor forme sau tipare si preferinta pentru modelul fetei umane in raport cu orice alte modele a fost demonstrata la copil inca in primele doua-trei luni.

Comunicarea realizata la inceput prin plans, suras, zambet, prin mimica si gesturi, va fi treptat, completata, cu vorbirea, a carei evolutie este sintetizata in tabelul 2.1.

Dezvoltarea cognitiva

De multe ori, adultii asteapta de la copii sa gandeasca si sa inteleaga realitatea asemenea lor. Le vorbesc, le explica si se mira, uneori se infurie, de ce nu pricep, de ce nu reactioneaza?

Modul de a gandi sau de a judeca specific copiilor, asa cum a demonstrat Piaget, difera in mod fundamental de al adultilor. Nu este doar o diferenta de nivel sau o diferenta cantitativa, ci una calitativa.

Conform teoriei, dezvoltarea cognitiva parcurge cateva etape sau stadii. Toti indivizii parcurg aceste stadii, in aceeasi ordine. Ei trec insa de la un stadiu la altul la o varsta specifica diferita de la o persoana la alta. Daca ordinea stadiilor nu poate fi schimbata, poate fi in schimb, schimbat ritmul traversarii.

Piaget considera gandirea copilului ca actiune, ca modalitate practica de a elabora o intelegere, un model din ce in ce mai precis si mai adecvat al lumii sale. Aceasta perspectiva asupra gandirii, avand ca geneza actiunea, a fost desemnata prin termenul de constructivism.

Trecerea copilului prin stadiile dezvoltarii cognitive are la baza procesul de adaptare cognitiva. Acest proces inseamna construirea unor reprezentari, a unor modele mintale asupra lumii pe baza interactiunii directe a copilului cu realitatea. Reprezentarile vor deveni tot mai precise si mai adecvate, pe masura sporirii experientelor directe, pe masura intensificarii si extinderii legaturilor cu mediul sau de viata.

Adaptarea cognitiva, proces ce se desfasoara pe tot parcursul vietii, are doua componente fundamentale: asimilarea si acomodarea (figura 2.3). Asimilarea se refera la tendinta de a integra noile date in cadrele mintale existente si de a intelege schimbarile realitatii in baza schematelor, a tiparelor, a conceptelor pe care si le-a format deja individul. Acomodarea inseamna schimbarea conceptelor, a cadrelor mintale datorita noilor date, a identificarii sau recunoasterii schimbarilor realitatii. In exemplul nostru, ar trebui sa se schimbe atitudinea fata de elevi, ca urmare a decodificarii transformarilor din sistemul social.

Figura 2.3. Asimilarea si acomodarea (dupa Piaget)

Stadiul senzoriomotor

De la nastere si pana in jurul varstei de doi ani, copilul invata treptat despre existenta legaturilor dintre actiunile sale si lumea externa, descopera ca poate manipula diferitele obiecte producand astfel efecte, consecinte. Altfel spus, el dobandeste bazele intelegerii relatiei cauza-efect. Prin nenumarate "experimente" ajunge sa descopere ca el este separat de realitate, ca el si realitatea din jur sunt distincte. Isi descopera treptat partile corpului, degetele, mainile si propria imagine in oglinda. Inca nu reuseste sa foloseasca simboluri mentale sau reprezentari ale obiectelor.

O descoperire importanta este aceea a permanentei obiectului, adica, treptat, copilul va remarca existenta obiectului chiar si atunci cand el nu mai este in campul sau perceptiv. Daca pe la varsta de patru luni de exemplu, nu mai cauta jucaria ce i-a fost ascunsa, in jurul varstei de zece luni va cauta in mod activ obiectul disparut din aria perceptiva. Desigur, cautarea obiectului este limitata. De exemplu, cauta obiectul in acelasi loc, desi adultul ii prezinta noua lui pozitie.

Stadiul preoperator

In jurul varstei de un an si jumatate - doi ani, copilul dobandeste capacitatea de a-si forma imagini mentale ale obiectelor, isi poate reprezenta lucruri sau grupuri de obiecte. In acelasi timp, achizitionarea limbajului ii da posibilitatea de a gandi prin simboluri verbale. Utilizarea imaginilor mintale si a simbolurilor verbale se poate demonstra prin jocul simbolic al copilului (copilul substituie un obiect cu altul sau realizeaza roluri ce tin de adult).

Pe la trei-patru ani, poate gandi in termeni simbolici, dar cuvintele si imaginile nu sunt inca organizate logic, deci copilul nu reuseste sa desfasoare operatii mintale dupa regulile logicii. Operatia mintala se caracterizeaza prin reversibilitate, ceea ce permite manipularea informatiei in ambele sensuri; fiecare operatie are una opusa. In stadiul preoperator, asa cum a demonstrat Piaget, reversibilitatea mentala inca este absenta. Acest deficit a fost ilustrat prin experimentele ce au avut ca obiect principiul conservarii, conform caruia, atunci cand se modifica unele aspecte ale obiectelor, atributele lor fizice esentiale raman totusi neschimbate.

De exemplu: masa nu se schimba daca schimbam forma obiectelor, sau volumul lichidului ramane acelasi daca-l turnam dintr-un vas cu o anumita forma intr-altul de alta forma). Copilul de patru ani, dupa ce constata egalitatea dintre doua mingi din plastilina, asista la turtirea uneia dintre ele, care va avea astfel, de acoperit o suprafata mai mare. Desi experienta se desfasoara sub ochii lui si vede ca nu se ia si nici nu se aduce o cantitate suplimentara de substanta, el va declara, fara dubii, ca bucata turtita este mai multa sau mai mare.

Aceleasi dificultati apar si in conservarea numarului. Daca se aseaza in fata copilului doua randuri de cate sapte obiecte de acelasi fel in fiecare rand - nasturi, table, monezi, jetoane - iar obiectele se afla la aceeasi distanta intre ele, copilul va constata egalitatea sirurilor, faptul ca ele contin aceeasi cantitate. Daca distantele de pe un rand se micsoreaza, copilul sub 6 ani va spune ca acum are o cantitate mai redusa decat la inceput, iar daca distantele cresc, va spune ca aceasta s-a marit, sau sunt mai multe.

Abia dupa varsta de sase-sapte ani va constata ca numarul de obiecte din fiecare sir a ramas acelasi, ceea ce dovedeste decodificarea invariantei, a stabilitatii unor proprietati in pofida schimbarilor exterioare.

Particularitatile conservarii in stadiul preoperator sunt reprezentate in figura 2.4.

Figura 2.4. Conservarea in stadiul preoperator

Daca se intarzie semnificativ dupa aceasta varsta, in conditiile in care copilul a primit ingrijire si educatie potrivite, am putea banui ca exista dificultati in dezvoltarea cognitiva, ca exista riscul unui retard mintal.

O caracteristica importanta a stadiului preoperator este egocentrismul; copiii prezinta serioase dificultati in a intelege ca altii percep realitatea diferit, ca nu vad lucrurile asa cum le receptioneaza ei.

De asemenea, gandirea copilului este bazata pe imagini, pe impresii vizuale sau pe perceptie, careia ii acorda credit desavarsit. Lumea este asa cum o vede desfasurandu-se sub ochii lui, fara a sesiza existenta unor invarianti (cunoastere de tipul "aici si acum"). In plus, realul si fantasticul coexista intr-o armonie deplina, copilul se relationeaza cu lumea basmelor ca si cu cea obiectiva.

Stadiul operatiilor concrete

Intre sase-sapte, respectiv unsprezece doisprezece ani, sau chiar mai devreme, cei mai multi copii ajung la stapanirea conceptelor de conservare si ajung sa realizeze operatii logice. Manipularea logica a conceptelor se poate realiza dupa criterii diferite, intrucat a devenit operatie reversibila.

Daca in jurul varstei de cinci ani, copilul descopera drumul pana la casa unui prieten, dar nu poate sa te indrume acolo si nici nu-ti poate desena traseul, la opt ani el deja are tabloul intregului traseu in minte si poate sa-l explice sau sa-l deseneze.

Desi copii folosesc termeni abstracti, se raporteaza la obiecte concrete. Ei pot opera mental si intr-un sens si in sens opus, apeland la suportul imaginilor mentale asociate cuvintelor. Gandirea copilul se opreste in primul rand asupra realului si asupra prezentului.

Stadiul operatiilor formale

In jurul varstei de doisprezece ani, copiii in marea lor majoritate intra in stadiul final al dezvoltarii cognitive. In aceasta perioada devin capabili sa judece numai in termeni simbolici, operand cu semne si simboluri abstracte, fara a se mai raporta la vreo categorie de obiecte concrete. Gandirea trece dincolo de real si sondeaza posibilul, trece dincolo de prezent si se ancoreaza in viitor.

In stadiul operatiilor formale, se dezvolta, pe langa structurile anterioare ale inferentelor logice (inductia si deductia), un nou tip de rationament, cel ipotetico-deductiv. Adolescentii pot formula ipoteze despre anumite aspecte ale lumii, pe care sa le testeze in minte, respectand rigorile logicii propozitiilor. Ei pot aborda logic multe probleme filosofice, sunt preocupati de problemele generale ale omului - cunoasterea, sensul vietii, dreptatea, numai ca, experienta lor de a utiliza rigorile logicii argumentarii sau contraargumentarii este precara.

Stadiile dezvoltarii cognitive sunt sintetizate in tabelul 2.2. Desigur, varstele prezentate reprezinta o medie. Abaterile sunt in functie de inteligenta, de cultura, de nivelul socio-economic, de bogatia si intensitatea stimularilor venite din mediul de viata al copiilor. Ordinea, insa, asa cum am precizat, ramane aceeasi la toti copiii. Fiecare stadiu cuprinde mai multe faze, descrise in detaliu de Piaget.

Tabel 2.2. Stadiile dezvoltarii cognitive - Piaget

Desigur, asemenea merilor teorii si cea elaborata de Piaget a starnit controverse si a fost criticata cerandu-se revizuirea ei. Critica s-a referit la subestimarea abilitatilor cognitive ale copilului, mai ales in primul an de viata si in stadiile timpurii ale dezvoltarii.

Dezvoltarea emotionala si sociala

Desi nu putem cunoaste experienta subiectiva a emotiilor, expresia faciala este un indiciu al prezentei lor, inca din primele luni de viata. Mimica si miscarile sunt semne ale existentei trairilor pozitive sau negative, nu numai pentru mama, ci si pentru alte persoane. Zambetul social ca reactie la fata sau zambetul adultului in jurul varstei de 2 luni si apoi rasul, la 3-4 luni, sunt argumente aduse in literatura de specialitate, privind manifestarile timpurii ale experientei afective. De asemenea, sunt exprimate si pot fi recunoscute de catre adulti, supararea, surpriza si furia.

Copiii dobandesc capacitatea de a descifra expresiile emotionale ale mamei, in primul rand; in jurul varstei de 3 luni, manifesta neliniste sau se supara daca expresia faciala a mamei ramane fixa, imobila. Pe la 8-10 luni, cauta activ referintele sociale in expresiile emotionale ale adultului, pentru a se orienta si a reactiona in situatii nesigure. In jurul varstei de 1 an, dupa cadere, in functie de atitudinea persoanei care-l ingrijeste si a carei reactie cauta sa o descifreze imediat, copilul poate sa rada sau sa planga.

Capacitatea de a-si regla reactiile emotionale si de a le exprima in prezenta altora este nesemnificativa, in primul an. Ea se dezvolta, insa, rapid in urmatorii ani, in unitate cu dezvoltarea cognitiva, astfel incat, copilul se va angaja in efortul de intelegere si in cel de control al expresiilor afective, in insusirea strategiilor de exprimare a emotiilor in prezenta altor persoane, pentru a castiga simpatia si sprijinul acestora sau pentru a evita dezaprobarea. Controlul expresiilor emotionale este esential in constituirea interactiunilor sociale ale copilului, in formarea grupurilor de joaca, a relatiilor de prietenie.

Diferente individuale in stilul emotional

Adesea, psihologii se refera la deosebirile existente in dispozitia predominanta, reactivitatea emotionala, nivelul general de activare. Aceste deosebiri apar foarte timpuriu, probabil, de la nastere sau chiar inainte. Cele trei deosebiri se refera de fapt, la temperament. Cercetarile au stabilit ca aproximativ:

40% dintre copii se adapteaza cu usurinta la noile experiente isi formeaza relativ usor comportamente modelate de reguli; au ritm constant in actiune;

10% exprima reactii negative, ostile si se adapteaza greu;

15% sunt inactivi, apatici, manifesta reactii negative la evenimentele noi;

35% nu pot fi clasificati.

Exista dimensiuni ale temperamentului care raman relativ stabile in timp: participarea, implicarea in actiune, nivelul de activare, iritabilitatea. In studiile comparative incepute la cateva luni dupa nastere si reluate in timp, pe acelasi esantion, se remarca pastrarea specificitatii acestor dimensiuni chiar peste ani, mai ales, la persoanele care se situeaza spre extreme.

Diferentele in stilul emotional sunt foarte importante pe parcursul vietii in procesul dezvoltarii sociale. Adaptarea scolara, formarea relatiilor de prietenie, convietuirea cu altii, sunt aspecte ce poarta amprenta temperamentului. De asemenea, relatiile copilului cu persoana care-l ingrijeste sunt influentate de aspectele temperamentale enuntate mai sus.

Atasamentul

Natura legaturii dintre copil si mama/ingrijitor va influenta relatiile pe care el le va avea cu ceilalti oameni, atunci cand va deveni adult.

Nu se stie cu precizie, daca in primele luni de viata, copilul isi iubeste parintii, dar exista dovezi convingatoare, ca in jurul varstei de 6-7 luni, cei mai multi copii, manifesta o puternica legatura emotionala cu mama sau cu persoanele care-i ingrijesc. Aceasta afectiune puternica este cunoscuta sub numele de atasament.

Determinarea atasamentului se bazeaza pe o tehnica elaborata in urma cu cateva decenii de Bowlby (1969). Se masoara reactiile copiilor la o serie de evenimente: separarea de mama sau de persoana care-l ingrijeste prin parasirea camerei de catre aceasta, intrarea unui strain in camera, existenta unui strain in camera si plasarea acestuia in apropierea copilului, intoarcerea in camera a mamei sau ingrijitoarei. Raspunsurile copiilor la aceste evenimente au fost grupate, constituindu-se in patru modele distincte:

Atasamentul securizant, linistitor prezent la mai mult de doua treimi din copii (cercetarile s-au referit la cultura americana a clasei de mijloc) nu se manifesta, obligatoriu, prin plansul copiilor atunci cand mama pleaca din camera (dar daca plang, cauza este tocmai aceasta plecare) ci, in mod evident, prin cautarea activa a contactului cu ea, la intoarcere, incetarea rapida a plansului sau prin reactii de bucurie.

Atasamentul evitativ al doilea pattern, apare la aproximativ 20% din copii. Acestia nu plang atunci cand mama ii lasa singuri si reactioneaza in prezenta strainilor in acelasi mod, ca in prezenta mamei. Cand mama se intoarce o evita sau daca o intampina, o fac cu putin interes.

Atasamentul rezistent prezent la aproximativ 10% din copii, consta in cautarea contactului cu mama inainte de separare, dar dupa ce ea isi paraseste copilul si ulterior revine, acesta devine furios, o respinge, o impinge afara. Multi continua sa planga, cu toate eforturile mamei de a-i linisti.

Atasamentul dezorganizat sau dezorientat se manifesta in raspunsurile contradictorii, in deruta sau dezorganziarea comportamentului copilului cand se intalneste cu mama. Privirea in alta directie, abordarea lipsita de afectiune, de emotii, adoptarea unei pozitii ciudate, reci, dupa ce au fost consolati la intoarcere de catre mama, sunt cateva elemente caracteristice acestui tip de atasament.

Diferentierea atasamentului este pusa pe seama sensitivitatii maternale, a disponibilitatii mamei de a fi atenta la semnalele copilului, de a le raspunde prompt si adecvat, de a avea un comportament flexibil, mobilitate in atentie, control adecvat asupra copilului. Se considera, de asemenea, ca temperamentul copilului are rol esential in constituirea tipului de atasament. Copilul linistit, placut, simpatic va dezvolta atasament securizant, cu mult mai mare probabilitate decat copilul dificil. Copiii care se bucura la intoarcerea mamei si cauta contactul cu ea sau cu persoanele care-i ingrijesc, vor dezvolta comportamente pline de atentie, preocupare, caldura si protectie din partea acestora. Astfel, persoanele care ingrijesc un copil linistit, vor contribui la formarea atasamentului securizant, reactionand, de fapt, la temperamentul copilului.

Copiii care nu se bucura si evita contactul cu ingrijitoarele, provoaca reactii lipsite de afectiune din partea acestora, reactii care nu ofera copilului indicatorul de siguranta, lipsindu-l astfel, de un model benefic de atasament.

Un alt factor ce influenteaza formarea si tipul atasamentului este contactul fizic dintre copil si mama/ingrijitoare. Confortul prin contactul fizic (a tine si a strange copilul in brate, a-l mangaia, a-l imbratisa, etc.) oferit de mama, joaca un rol cheie in determinarea naturii relatiilor emotionale pe parcursul vietii.

Experimentele efectuate pe maimute de catre Harlow si colegii sai au demonstrat, ca acestea au nevoie de confort asigurat prin contact fizic, ca simpla alimentare sau satisfacerea altor nevoi fizice nu sunt suficiente pentru existenta individului.

Concluziile lui Harlow au fost extinse, dupa prealabile studii care le-au confirmat, in lumea umana. Multi copii se simt in siguranta, se pot juca si adormi usor, in prezenta unor obiecte ce le ofera confort prin atingere si ii linistesc, asemenea mamei, iar gesturile acesteia, pe langa faptul ca le asigura starea de bine sau confortul, joaca un rol important in formarea atasamentului (atingerea moale a dragostei).

Modele stadiale ale dezvoltarii emotionale si sociale (Freud si Erickson)

Luand drept criteriu evolutia libidoului pe parcursul vietii, precum si a modalitatilor de a-si gasi gratificatie, Freud identifica cinci stadii ale dezvoltarii emotionale. Frustrarile in procesul de obtinere a satisfacerii libidoului, dar si excesele au ca efect aparitia asa-numitelor fixatii, care vor constitui in timp, surse ale tulburarilor psihice.

In efortul de atenuare a exagerarilor psihanalizei clasice privind rolul determinant al inconstientului si al intiparirilor timpurii in devenirea personalitatii, Erickson considera ca se pot diferentia opt stadii in dezvoltarea sociala si emotionala. In fiecare stadiu domina un conflict intrapsihic intre o tendinta pozitiva, si una negativa. Solutionarea conflictului depinde de relatiile pe care le stabileste individul cu factorii ce tin de mediul social, dar si de modul in care au fost solutionate conflictele din etapele anterioare.

Tabelul nr. 2.3 prezinta comparativ cele doua modele ale dezvoltarii emotionale si sociale.

Tabelul 2.3. Stadiile dezvoltari emotionale si sociale

Conform teoriei lui Freud, in stadiul oral, sursa majora a placerii si a potentialului conflict este gura; in acelasi timp, gura este sursa de informatii in legatura cu diferitele aspecte ale realitatii. Toate obiectele la care copilul are acces vor fi studiate prin intermediul ei.

In stadiul anal, activitatile de eliminare reprezinta sursa placerii si a conflictului. Antrenamentul in utilizarea toaletei, reducerea caracterului involuntar al eliminarii este esential in aceasta perioada. Este de fapt un exercitiu de reglare a impulsurilor intinctive. In efortul de antrenare a copiilor, parintii adesea uita ca reglarea sfincterelor si eliminarea sunt activitati pe care copilul nu poate sa le realizeze decat dupa o anumita varsta.

In stadiul falic, copilul descopera sursa placerii si a conflictului in zona organelor genitale, dar interesul pentru acestea nu are nici o legatura cu functia reproductiva. Este perioada in care apare complexul Oedip la baieti si complexul Electrei la fete. Pe modelul legendei, Freud isi construieste teoria despre complexul Oedip pornind de la afectiunea copilului fata de mama. In jurul varstei de 3 ani, constata ca dragostea mamei nu i se daruieste in totalitate. In consecinta, va dezvolta fata de tatal sau sentimente de aversiune, ostilitate, gelozie, ura etc. Treptat ajunge sa-si de-a seama de rolul tatalui in cadrul familiei, depaseste aceasta stare si se identifica cu el. Este un proces de identificare totala, copilul imitand intregul comportament, neselectiv. Pe baza complexului Oedip s-au dezvoltat o serie de creatii culturale, in domeniul literaturii, al cinematografiei, al artelor plastice. Complexul Electrei este echivalentul complexului Oedip, dar are o intensitate mai redusa. Este solutionat printr-un proces similar, de identificare cu mama.

Perioada de latenta se caracterizeaza printr-o relativa diminuare a preocuparilor sexuale si o intensificare a orientarii spre activitati sportive, intelectuale, spre relatii cu persoane de acelasi sex si varsta.

Stadiul genital se dezvolta in timpul adolescentei, odata cu maturizarea biologica. Dorintele sexuale si agresive, impulsurile sexuale sunt specifice acestui stadiu, dar ele sunt reglementate de anumite norme culturale. Freud crede ca oamenii maturi cauta gratificatia acestor instincte prin relatii cu parteneri de sex opus, in cele mai multe situatii.

Conform teoriei lui Erickson, in primul stadiu al dezvoltarii, copilul invata sa aiba incredere in persoana care-i satisface nevoile si dezvolta sentimente de incredere in sine, daca acest lucru se realizeaza in mod constant sau de neincredere, daca procesul este inconsistent, dezordonat.

Intre 1 si 3 ani, copilul stapaneste diferite actiuni, ceea ce-i confera o anumita autonomie in raport cu mediul sau de viata. De asemenea, invata sa se conformeze unor reguli sociale. Interventia supraprotectoare a parintilor poate dezvolta indoiala copilului fata de propriile abilitati de a actiona si sentimente de jena.

Perioada cuprinsa intre 3 si 6 ani, se caracterizeaza prin dezvoltarea autonomiei inceputa in stadiul anterior; in jocurile cu cei de aceeasi varsta copilul isi asuma responsabilitati. De asemenea, el isi manifesta tendinta de ajutorare in diferite activitati casnice. Uneori, aceste activitati creeaza conflicte cu membrii familiei sau cu alti copii si inevitabile sentimente de vina. Vina inhiba initiativa. Copiii pot rezolva aceasta situatie de criza, invatand sa imbine initiativa personala cu luarea in considerare a cerintelor venite de la alte persoane (parinti).

In intervalul 7-11 ani, copilul trebuie sa stapaneasca interactiunile cu persoane de aceeasi varsta, cu adultii din afara familiei, sa achizitioneze o serie de abilitati intelectuale si realizari scolare. Copiii mai putin sarguinciosi, intampina o serie de dificultati, ajungand, astfel, la sentimente de inferioritate.

La varsta adolescentei (11-18 ani) cei care au experimentat tendintele pozitive, de-a lungul stadiilor anterioare, ajung sa dezvolte sensul propriei identitati, sa descopere cine sunt in relatiile cu ceilalti. Esecul in aceste cautari, avand in urma tendintele negative din etapele anterioare, creeaza confuzie de rol. Aceasta confuzie a identitatii se exprima in deruta optiunii scolare si profesionale, in esecul integrarii in rolul de adult.

Adultul tanar formeaza puternice relatii de prietenie si ajunge la stabilirea unei relatii de cuplu stabil, intemeiata pe dragoste. Esecul in acest proces are ca efect experimentarea izolarii si a singuratatii.

Generativitatea specifica varstei adulte, presupune exercitarea unor responsabilitati in familie, in ingrijirea copiilor si a parintilor, in exercitarea unei profesii. Reversul acestora este denumit de Erickson prin termenul de stagnare.

Persoanele in varsta care au evoluat in sensul tendintelor pozitive de-a lungul vietii, privind retrospectiv, vor avea sentimente de implinire, de satisfactie. In caz contrar ei ajung la disperare, la dezintegrarea Eului.

Dezvoltarea morala

Pe baza unor chestionare aplicate asupra unor esantioane de subiecti de sex masculin, mai intai in cultura americana, apoi in alte culturi, Kohlberg, ajunge la concluzia ca evolutia morala a copiilor parcurge aceleasi    etape, are deci, caracter universal. Inspirat de achizitiile lui Piaget, referitoare la judecata morala a copilului, Kohlberg stabileste trei nivele ale dezvoltarii morale, fiecaruia corespunzandu-i cate doua stadii asa cum rezulta din tabelul 2.4.

Tabelul 2.4. Nivelele si stadiile dezvoltarii morale la Kohlberg

Nivelul conventional se caracterizeaza prin respectarea de catre copii a regulilor morale, datorita efectelor pe care le are comportamentul lor. Ei actioneaza fie pentru a evita pedepsele, fie pentru a primi recompense. Actiunile sunt bune sau rele in functie de consecintele lor. In timp, ei invata sa respecte regulile, intrucat pe aceasta cale pot obtine unele avantaje, isi pot satisface dorinte sau interese.

Nivelul conventional caruia ii sunt specifice dobandirea unor abilitati intelectuale, a unor capacitati de autoreglare reprezinta o etapa superioara si in evolutia morala. Copiii devin constienti de complexitatea unor reguli sociale pe care incearca sa le respecte pentru a fi pe placul persoanelor de referinta: parinti sau educatori. Ulterior, ei respecta regulile, intrucat, se conving ca acest lucru aduce ordine in societate.

Nivelul moralitatii post-conventionale, intalnit de la varsta adolescentei se caracterizeaza prin constientizarea caracterului peren al unor valori morale, care trec dincolo de timp si de legi. Valorile interiorizate treptat devin forte restrictive ale comportamentului. Nu toti oamenii reusesc sa atinga acest nivel.

Identitatea de gen

Cercetarile sugereaza ca procesul de descoperire a genului incepe foarte timpuriu, astfel incat, in jurul varstei de doi ani, multi copii stiu sa utilizeze corect etichete de gen, cu referire la ei insisi sau la altii. Pe la varsta de 3 ½ incep sa inteleaga stabilitatea sau constanta genului pe tot parcursul vietii.

Explicatiile privind dobandirea identitatii de gen vin mai ales dinspre teoriile invatarii. De obicei, oamenii imita acele modele pe care le percep ca fiind similare cu ei insisi. Nu este surprinzator ca pe masura ce cresc, copiii tind sa preia treptat comportamentul parintelui de acelasi sex. Imitarea este desigur, incurajata de adulti. Pe masura ce copiii devin din ce in ce mai constienti in legatura cu comportamentul lor si isi dau seama de aceste similaritati, ideea ca apartin unui anumit gen li se imprima cu tot mai multa claritate.

O alternativa a acestei explicatii, numita teoria schematica a genului, pune accent in primul rand, pe mecanismele cognitive, ca substrat al identitatii de gen. Se sugereaza, ca dobandirea acestei identitati isi are originea, in parte, in aparitia schematelor de gen. Acestea sunt cadre cognitive care reflecta experienta copiilor in legatura cu prejudecatile societatii privind atributele de gen achizitionate din educatia primita de la parinti sau de la alti adulti, din observatiile directe despre felul in care barbatii si femeile se comporta de obicei.

Schematele de gen se dezvolta in parte si pentru ca adultii acorda atentie genului, chiar in situatii nerelevante. Cercetari recente arata ca atunci cand copiii sunt expusi la un mediu in care adultii eticheteaza genurile si se refera la ele in mod frecvent, dobandesc rapid scheme de gen si stereotipuri de gen. Odata ce aceste scheme s-au format, ele influenteaza procesarea informatiei sociale, prin clasificarea comportamentelor altora ca fiind masculine sau feminine. In mod similar, copiii pot sa prelucreze si sa-si reaminteasca mult mai usor comportamentele corespunzatoare propriilor scheme de gen, decat cele care nu se potrivesc acestora. In esenta, dobandirea acestor scheme, face ca ele sa fie utilizate frecvent de catre copii in eforturile de a intelege societatea.

Faptul ca stereotipurile de gen exista inca in copilarie, este un lucru evident. Daca stereotipurile corespund unor diferente reale, ramane inca o problema in atentia cercetarii. Rezultatele investigatiilor sustin existenta diferentelor intre barbati si femei in legatura cu diferite aspecte comportamentale, dar marimea acestor diferente este amplificata de stereotipuri. Mai mult, diferentele dintre indivizii aceluiasi gen sunt mult mai mari decat diferentele dintre genuri.

Multe stereotipuri sunt legate in primul rand, de comportamentul social, de exemplu credintele ca femeile sunt mai sensibile, mai timide sau mai emotive, iar barbatii, dominatori si agresivi. Cercetarile au stabilit ca femeile sunt mult mai receptive decat barbatii in identificarea trairilor emotionale ale altora pe baza unor indicatori non-verbali si mai eficiente in transmiterea semnalelor non-verbale referitoare la trairile lor afective.

In legatura cu agresiunea mai ridicata a barbatilor, cercetarile fac diferentieri, in functie de forma agresiunii luata in considerare. Privind agresiunea fizica, se constata ca barbatii sunt intr-adevar mai agresivi decat femeile, in special in situatiile in care nu exista o provocare semnificativa. Atunci cand apare o asemenea stimulare, diferentele dintre barbati si femei se micsoreaza considerabil. Desigur, agresiunea poate sa ia si alte forme: actiuni de raspandire a zvonurilor, a barfelor, jignirilor etc. in care femeile se implica mai frecvent.

Alt aspect al comportamentului social unde se manifesta diferente mari, este susceptibilitatea la influenta sociala. Femeile, pentru ca vor sa fie placute, atractive, par a fi mai influentabile si mai supuse decat barbatii. Aceste trasaturi sunt identificate la nivelul cunoasterii comune. Cercetarile aduc un suport redus pentru stereotipurile: femei - influentabile, dependente, supuse; barbati - neinfluentabili, dominatori, independenti.

Se considera ca femeile au abilitati verbale mai dezvoltate decat barbatii, iar acestia le depasesc in sarcinile ce implica orientare spatiala sau in studiul matematicii. Si aici s-a constat ca este vorba mai mult de un stereotip de gen decat de diferente reale, mai ales in ultimii ani cand acestea tind sa se micsoreze, datorita ritmului schimbarilor socio-economice la scara planetara. Deci, diferentele intre barbati si femei in privinta activitatilor cognitive sunt foarte putine sau lipsesc. Pot fi constatate in schimb, diferente in ce priveste stilul cognitiv.

In procesul adaptarii la dificultatile vietii si al predispozitiei pentru anumite tulburari, exista diferente semnificative. De exemplu, in intreaga lume, rata depresiei la femei, este de doua ori mai ridicata decat la barbati. De asemenea, femeile sunt mai predispuse la disfunctii alimentare de tipul anorexiei nervoase sau bulimiei. Majoritatea psihologilor sunt convinsi ca aceste diferente reflecta in primul rand influenta factorilor sociali. Intrucat femeile au o pozitie dezavantajata in multe societati, tind sa dezvolte un sentiment de neajutorare, factor important al depresiei. In mod similar, pe baza imitarii modelelor actuale ale atractivitatii, ajung la o serie de tulburari de apetit.

Intrebari de verificare

1. Care sunt stadiile dezvoltarii cognitive in viziunea lui Piaget?

2. Ce este atasamentul?

Adolescenta

Adolescenta a fost privita in mod traditional, ca varsta de tranzitie intre copil si adult; ea debuteaza cu pubertatea, caracterizata prin explozie in cresterea fizica la care se adauga maturitatea sexuala si se termina cu etapa cand indivizii incep sa-si asume responsabilitati asociate vietii adulte.

Intrucat dezvoltarea este un proces continuu, este foarte greu sa stabilesti unde incepe si unde se termina o anumita etapa a vietii. Intr-o anumita masura, fiecare cultura stabileste, cand intervine granita dintre copilarie si maturitate. Unele culturi marcheaza aceasta etapa prin ceremonii si ritualuri speciale. In tarile industrializate, tranzitia de la copilaria la maturitate are loc gradat, pe parcursul unei perioade pe care o numim adolescenta. In ultimii ani, in culturile vestice apar semne ale extinderii adolescentei la ambele extremitati.

Dezvoltarea fizica

Inceputul adolescentei este marcat de o intensificare a ratei dezvoltarii fizice. In timp ce aceasta izbucnire apare mai timpuriu la fete (10-11 ani), la baieti se manifesta cu un decalaj de aproximativ 2 ani (12-13 ani). Are loc procesul de aparitie a caracterelor sexuale secundare si maturizarea sexuala, cu diferente semnificative la nivel individual. Dezvoltarea fizica este marcata de dizarmonii trecatoare. Preocuparile adolescentilor privind aspectul lor fizic se reflecta in procesul de construire a identitatii personale.

Dezvoltarea cognitiva

Adolescentul devine capabil sa opereze la nivel formal sa utilizeze semne si simboluri abstracte. Se perfectioneaza rationamentele inductive si deductive si apar rationamentele de tip ipotetic. Memoria dobandeste un caracter voluntar tot mai accentuat si creste ponderea memoriei logice. Gandirea adolescentilor difera de cea a adultilor in privinta construirii argumentelor si contraargumentelor, a capacitatii de cuprindere si intelegere, a vitezei de rezolvare a sarcinilor cognitive.

Cercetarile s-au axat pe identificarea diferentelor in ce priveste procesarea informatiei legate de situatiile de risc. Se stie, ca adolescentii risca mai mult, se angajeaza in conduite periculoase. Comportamentul lor este definit prin termenul de nesabuinta adolescentina. O explicatie a acestei caracteristici, este aceea ca, tinerii se cred invulnerabili sau mai degraba au iluzia invulnerabilitatii. Nu toate cercetarile au confirmat aceasta tendinta. O explicatie interesanta, este aceea ca adolescentii sunt caracterizati prin cautarea senzatiilor tari: consum de droguri, alcool, conducere cu viteza excesiva. Cautarea senzatiilor este prezenta si la unii adultii (cautatorii de senzatii).

Angajarea adolescentilor intr-o activitate cognitiva egocentrica, tendinta de a se crede speciali, credinta ca nu li se poate intampla ceea ce li se intampla celorlalti, ar putea de asemenea justifica nesabuinta acestei varste. Adolescentii tind sa fie mai agresivi decat adultii si aceasta caracteristica se manifesta mai ales in comportamentul antisocial, criminal si in sofat nepreventiv. Si acestea pot reprezenta semne ale nesabuintei.

Dezvoltarea emotionala si sociala

O importanta influenta in dezvoltarea sociala, al aceasta varsta o au prieteniile, atat cu persoane de acelasi sex cat si cu persoane de sex opus. Majoritatea adolescentilor fac parte din retele sociale extinse, in care se includ prieteni si cunostinte. Ele se micsoreaza si devin tot mai exclusive pe masura ce se apropie de varsta adulta. Pentru majoritatea adolescentilor, a forma prietenii si a invata despre incredere si intimitate, reprezinta aspecte importante ale dezvoltarii sociale, alaturi de preocuparea de a fi populari.

Formarea retelei sociale a fost studiata in mai multe cercetari aplicative, stabilindu-se scopurile urmarite de adolescenti:

a)      dominare - vor sa fie perceputi cat mai puternici;

b)      intimitate - impartasirea gandurilor cu altii;

c)      intelegere - suport afectiv din partea celorlalti, acceptare si recunoastere;

d)      conducere - sa aiba initiativa, sa decida;

e)      popularitate - sa fie doriti de altii ca prieteni.

Prietenii si succesul social joaca un rol important in cautarea propriei identitati, proces descris de Erickson, in cunoscuta sa teorie referitoare la dezvoltarea psihosociala. In aceasta perioada, adolescentii sunt preocupati de ceea ce sunt, de ceea ce doresc sa fie, de stabilirea unei identitati proprii, de identificarea trasaturilor unice, a aspiratiilor care ii diferentiaza de altii.

Desi preocuparile privind propria persoana se intalnesc si in alte etape ale vietii, cele mai puternice sunt remarcate pe parcursul adolescentei. La aceasta varsta se clarifica, altfel indivizii pot continua o stare de confuzie pe tot parcursul vietii, nefiind siguri unde vor sa ajunga sau ce vor sa realizeze. Problema identitatii se solutioneaza prin adoptarea unor strategii diferite: asumarea unor roluri, integrarea in diferite grupuri. Din aceste experiente isi pot elabora cadrul cognitiv pentru a se intelege pe ei insisi sau isi construiesc schema cognitiva a propriei persoane. Odata formata, schema ramane relativ constanta si serveste ca ghid in diferite contexte.

Ultimele decenii care au adus mutatii sociale de mare amploare si schimbari dramatice in structura familiei, imprima acestei varste, anumite particularitati. Una dintre acestea ar fi cea provocata de separarea sau divortul parintilor;     Evenimentul declanseaza trairi emotionale cu posibile consecinte negative pe parcursul varstei adulte. Ajunsi sa locuiasca cu un parinte, adolescentii sunt expusi unor riscuri de tipul reducerii performantelor scolare si cognitive, dificultatilor in formarea retelei sociale, dezvoltarii unui comportament delicvent, depresiei si anxietatii.

Amplitudinea efectelor sporeste atunci cand mamele acestor copii sunt foarte tinere. Cercetarile indica faptul ca, adolescentele care devin mame sunt de multe ori nepregatite pentru aceasta experienta, sub aspect emotional si cognitiv, ceea ce se reflecta in dezvoltarea deficitara a copilului.

Figura 2.5. Rezilienta in dezvoltare (dupa Werner)

Familiile care nu indeplinesc nevoile esentiale ale copiilor si care ii cauzeaza mult rau, asa-numitele familii problema, sunt din ce in ce mai numeroase. O frecventa in crestere inregistreaza abuzurile sexuale in interiorul familiei. Copiii si adolescentii, ajung de multe ori victime ale adultilor, ceea ce le provoaca traume psihice devastatoare pe care timpul nu le poate sterge.

Studiile asupra copiilor si adolescentilor expusi conditiilor nefavorabile, traumatizante au demonstrat totusi existenta unei elasticitati sau reziliente in procesul devenirii. Acesti copii realizeaza, au succese, ajung adulti competenti, increzatori in fortele proprii, reusind sa depaseasca previziunile simtului comun si sa se ridice deasupra mediilor de apartenenta. Exista anumiti factori protectori, care actioneaza in aceste conditii nefavorabile, intre care caracteristicile personale (inteligenta, abilitati sociale, temperament placut, adaptabil), factori ce tin de structura familiala (relatie stransa cu unul dintre membri) si factori ce tin de comunitate (figura 2.5).

Intrebari de verificare

1. Prin ce se caracterizeaza dezvoltarea cognitiva a adolescentului?

2. Ce aspecte ale dezvoltarii sociale si emotionale sunt specifice adolescentei?

Maturitatea

Cea mai mare parte a vietii apartine varstei adulte. Si aici au loc o serie de transformari somatice si psihice specifice.

Schimbari fizice

Exista o serie de transformari in functionarea analizatorilor, ale caror performante incep sa se diminueze, chiar inaintea inaugurarii acestei etape de varsta. Schimbarile lente la inceput, devin mai rapide pe masura inaintarii in varsta. Acelasi lucru se intampla si in privinta motricitatii. De asemenea, schimbarile in infatisarea fizica, vizibile dupa 20 de ani, devin majore intre 40-50 de ani. La unele persoane, tendinta de imbatranire este mai accentuata, dar exista indivizi care isi pastreaza inca, tineretea si vigoarea, la aceasta varsta.

Una dintre cele mai dramatice schimbari, petrecuta pe o perioada de cativa ani, este incetarea functiilor reproductive, si schimbarea esentiala a activitatii sexuale. Ambele sexe trec prin aceasta perioada, dar efectele sunt vizibile in special, la femei.

Desi declinul fizic este inevitabil, el poate fi redus si incetinit de stilul de viata. Exercitiul fizic, alimentatia controlata, gestionarea stresului, ajuta la mentinerea tonusului fizic si a sanatatii, diminueaza ritmul declinului.

Schimbarile fizice influenteaza in mod deosebit imaginea de sine la acele persoane si in acele culturi in care standardele privind frumusetea fizica ocupa un rol esential in perceptia sociala.

Schimbari cognitive

Abilitatile cognitive au la baza procese cerebrale, deci este normal ca odata cu declinul fizic sa ne asteptam la un anumit declin in functionarea intelectuala. Pe de alta parte, pe masura trecerii timpului, se castiga experienta si se acumuleaza cunostinte. Se pune firesc, problema, daca aceste achizitii pot compensa inevitabilul declin biologic si psihic.

Cercetarile asupra memoriei de scurta durata, arata ca persoanele mature pot retine aproximativ aceeasi cantitate de informatie ca si cele tinere. Dar, cand informatia trebuie sa fie procesata intr-un timp determinat, performantele scad. In plus, daca trebuie sa se realizeze sarcina specifica memoriei de scurta durata, in mod consecutiv si cu timp limitat, persoanele mai in varsta obtin rezultate mai modeste.

In ceea ce priveste memoria de lunga durata, se pare ca acolo unde este vorba de continuturi lipsite de sens, tinerii au rezultate mult mai bune, comparativ cu adultii sau cu batranii. Diferentele se diminueaza atunci cand informatiile dobandesc semnificatie pentru individ.

Declinul memoriei nu pare sa intervina odata cu inaintarea in varsta la persoanele care isi exerseaza abilitatile cognitive in mod curent, asa cum rezulta din studiile intreprinse asupra cercetatorilor sau a profesorilor universitari. Daca oamenii isi mentin preocuparile intelectuale, daca isi exerseaza capacitatile cognitive, gradul de deteriorare mentala se reduce.

Declinul inteligentei

Primele studii facute pe aceasta tema, au demonstrat ca pe masura inaintarii in varsta, inteligenta scade. Cercetarile mai recente arata ca multe abilitati raman constante de-a lungul intregii vieti. Declinul puternic al performantei este vizibil in exercitiile care implica timp de reactie. Testele de inteligenta (WASC si Raven), pornind de la premisa declinului inteligentei, introduc in calcularea IQ un coeficient de corectie. Artificiul de calcul se argumenteaza prin existenta unei diminuari a performantelor in sarcinile care implica coordonare psihomotorie si viteza de reactie.

In ce priveste formele inteligentei, se constata o crestere a inteligentei fluide pana in jurul varstei de 20 de ani si apoi o diminuare treptata, in timp ce inteligenta cristalizata continua sa creasca pe tot parcursul vietii. Inteligenta practica, creste si ea pe masura ce individul inainteaza in varsta, acumuland experiente si cunostinte tacite.

Schimbari sociale

Pe parcursul varstei adulte se experimenteaza cele mai multe roluri sociale si corespunzatoare lor, cele mai multe statusuri. Se traverseaza mai multe stadii, separate prin etape de criza.

Levinson imparte varsta adulta in patru etape, separate intre ele printr-o etapa de tranzitie. Prima tranzitie, intervine intre etapa preadulta si maturitatea timpurie. A doua tranzitie, la aproximativ 30 de ani, cand oamenii isi dau seama ca se apropie de punctul fara intoarcere: daca-si pastreaza stilul de viata, foarte curand ar insemna sa fi investit prea mult in el, pentru a putea da inapoi. A treia tranzitie, cunoscuta sub numele de tranzitia varstei de mijloc, apare aproximativ intre 40 si 45 de ani; individul realizeaza ca tineretea a trecut si ca ii place sau nu, face parte acum, din generatia batrana. Etapa varstei de mijloc, este urmata de una dintre cele mai importante tranzitii dintre toate, tranzitia spre batranete, care marcheaza intrarea in aceasta perioada a vietii (figura 2.6).

Figura 2.6. Stadiile varstei adulte (dupa Levinson)

Teoria lui Levinson legata de dezvoltarea sociala si schimbarile care survin pe parcursul maturitatii, pare sa corespunda in multe privinte realitatii. Analizandu-i corectitudinea, unele cercetari au criticat metodologia de lucru: marimea esantionului, utilizarea subiectilor de sex masculin in exclusivitate.

Exista opinii referitoare la alte momente de criza la varsta adulta, generate de schimbarile care au loc in structura familiala, plecarea copiilor si indeplinirea obligatiilor morale, de ingrijire a parintilor batrani.

In multe societati, femeile fac fata unor probleme care implica responsabilitati mai mari decat ale barbatilor, pe masura ce imbatranesc; femeile care au locuit cu parintii o buna parte din anii tineretii, traiesc un gol imens, atunci cand cel mai mic dintre copii se muta de acasa (efectul cuibului gol).

Intre crizele generate de evenimentele majore ale vietii, se numara si criza separarii sau a divortului. In multe tari dezvoltate, rata divortului atinge cote inalte, aproximativ jumatate din oamenii care se casatoresc pentru prima oara, ajung sa divorteze. Evenimentul este foarte stresant pentru cele mai multe persoane, familiile sunt bulversate, copiii sunt derutati, traiesc acute sentimente de pierdere. Apoi, adultii incep un proces dificil de revenire la viata celibatara sau de reintrare in "circuitul intalnirilor". Femeile sunt mult mai afectate, pentru ca, de obicei, ele sunt cele care trebuie sa creasca copiii, cu resurse mai putine.

Batranetea

Cele mai tulburatoare intrebari legate de aceasta varsta sunt cele referitoare la posibilitatea prelungirii vietii, la inevitabilitatea sfarsitului, la cauzele imbatranirii si ale mortii si la reactia bolnavilor incurabili in fata mortii. Considerata in general perioada declinului psiho-fizic, batranetea se caracterizeaza printr-un ansamblu de particularitati.

Problema declinului biologic, asociat cu boala, cu sanatatea subreda, este de multe ori, un stereotip. In multe tari, majoritatea persoanelor in varsta sunt intr-o forma fizica buna, suficient de sanatosi, capabili sa se intretina, pot dezvolta o serie de acticvitati fizice si intelectuale; durata medie a vietii este in crestere continua.

In legatura cu imbatranirea au fost formulate mai multe explicatii, dar toate graviteaza in jurul a doua teorii: teoria genetica si teoria "purtat si rupt". Aceasta din urma, sugereaza ca imbatranirea se datoreaza acumularii in timp a unor fenomene de uzura la nivelul organismului care afecteaza ADN-ul, interfereaza cu componente de baza cu rol in mentinerea si refacerea celulei etc. Efectele se acumuleaza in timp si produc astfel, declinul asociat cu imbatranirea. Celalalt grup de teorii atribuie imbatranirea fizica, programarii genetice. Conform acestor teorii, fiecare organism dispune de un "ceas biologic" care regleaza procesul de imbatranire. Cercetari recente arata ca acesta implica, cel putin in parte, benzi de ADN, la al caror capat sunt terminatiile cromozomilor (teleomeri). De fiecare data cand celula se divide, teleomerul se scurteaza; cand lungimea lui atinge un punct critic, celula nu se mai divide; acest lucru duce la imbatranire.

Nici una din teorii nu este sustinuta de suficiente dovezi pentru a fi acceptata; cea mai buna explicatie stiintifica este ca imbatranirea are la baza cateva mecanisme diferite si este rezultanta interactiunii unui complex de factori, genetici si ambientali.

In legatura cu inevitabilitatea mortii, se ridica o serie de probleme de natura etica: daca omul are dreptul sa-si aleaga momentul mortii, daca medicul il poate ajuta in acest sens, daca este mai moral sa lasi un om in chinuri decat sa-l ajuti sa-si curme suferinta sau sa moara, daca medicul are sau nu menirea de a oferi un asemenea ajutor. In multe tari, solutia euthanasiei se bucura de sustinere.

Insusi raspunsul la intrebarea "Ce este moartea?" este foarte complicat, intrucat exista mai multe tipuri: moartea fiziologica, cand toate procesele fizice care mentin viata inceteaza, moartea creierului definita ca lipsa oricarei activitati din cortexul cerebral pentru cel putin 10 minute, moartea sociala sau intreruperea oricarei legaturi de catre celelalte persoane. In ultimele decenii, tema mortii clinice si a vietii de dincolo de moarte constituie obiectul preocuparilor cercetatorilor din diferite domenii.

Confruntarea cu moartea, reactiile oamenilor la iminenta propriului sfarsit au fost studiate de catre Elisabeth Kbler Ross pe un esantion de pacienti constienti ca sunt in stadiul terminal. Autoarea a stabilit o succesiune de cinci etape in confruntarea cu moartea. Prima este refuzul de a crede ca sfarsitul este aproape si ca este al lor. Ii urmeaza o etapa de furie, de revolta. In a treia etapa are loc un proces de ameliorare, se schimba comportamentul, stilul de viata. Desigur aceasta schimbare nu poate depasi efectele bolii si cand totul parea ca merge spre bine, acestea determina o cadere depresiva. Multi oameni pot trece peste starea depresiva prin acceptarea cu demnitate a sfarsitului, fara reactii de furie sau depresie, organizandu-si problemele ramase, punand afacerile in ordine, luandu-si ramas bun. Cercetarile ulterioare n-au confirmat insa concluziile referitoare la aceste etape.

In schimb, exista studii asupra fenomenului longevitatii, efectuate pe parcursul mai multor etape. Asemenea studii longitudinale incepute pe un esantion in anii 1920, au fost reluate timp de 75 de ani, cu scopul de a determina aspectele legate de personalitate sau de alti factori care au legatura cu durata vietii. In anii 1990 au fost publicate concluziile afirmandu-se ca un predictor al longevitatii s-a dovedit a fi una din dimensiunile personalitatii descrisa in teoria The Big Five numita constiinciozitate - tendinta de a fi ordonat, ingrijit, responsabil, dependent, de a stabili scopuri si de a le realiza, de a nu accepta riscuri prea multe sau prea mari. Acesti oameni, nu se angajeaza in actiuni ce pun in pericol sanatatea sau viata. S-a emis ipoteza existentei unui fundament biologic al constiinciozitatii. Divortul parental s-a dovedit un alt factor aflat in legatura cu longevitatea. Daca acesta are loc in copilaria subiectului si daca se asociaza cu un nivel redus al constiinciozitatii, durata vietii va fi, foarte probabil, mai redusa.

Intrebari de verificare

1. Care sunt stadiile varstei adulte in conceptia lui Levinson?

2. Cum se explica procesul imbatranirii?

Aplicatii

Descrieti contextele dezvoltarii intr-un caz concret.

Ilustrati rolul factorilor sociali in dezvoltarea umana.

Exemplificati influentele mediului natural asupra dezvoltarii umane.

Argumentati rolul determinant al educatiei in devenirea personalitatii.

Comparati stadiile dezvoltarii psihosexuale cu stadiile dezvoltarii psihosociale.

Descrieti pe baza modelelor stadiale etapele dezvoltarii cu referire la cazuri concrete.

Justificati conceptul de interactiune a factorilor dezvoltarii umane.

Concretizati conceptul de rezilienta in procesul dezvoltarii.

Analizati problema declinului cognitiv.