FUNDAMENTELE PSIHOTERAPIEI

FUNDAMENTELE PSIHOTERAPIEI

A. EFICIENTA PSIHOTERAPIEI

In 1952, EYSENCK punea la indoiala eficienta psihoterapiei, afirmand ca, lucrand pe un grup de pacienti, pe o perioada de 2 ani, a observat ca pacientii care au beneficiat de metodele psihoterapeutice, au fost remisi in proportie de 44%, in timp ce pacientii care erau pe listele de asteptare, s-au remis spontan in proportie de 56%. A aparut o controversa intre cei care criticau eficienta psihoterapiei (EYSENCK, RACHAMN) si cei care o sustineau (LUBORSKY - 1975 si SMITH - 1977).

1. REMISIUNEA SPONTANA: conceptul este astazi mult criticat, datorita urmatoarelor motive:

- pacientii de pe lista de asteptare au beneficiat de sfaturi si sustinere provenind din diverse surse ca:

reteaua sociala - prieteni, parteneri de viata, parinti;

retea de persoane - medici, profesori, etc.:

grupuri de intrajutorare - alcoolicii anonimi, deprimatii anonimi, etc.;

programe de autoterapie - oferite de psihoterapeuti sub forma de casete, carti, etc.;

posturi telefonice - sfaturi terapeutice la radio sau TV

organisme de ascultatori anonimi

- pacientii remisi spontan prezentau forme usoare clinice, tulburari nevrotice, tulburari de personalitate sau tulburari de comportament. In majoritate, ei erau bolnavi voluntari, adica pacienti mai putin tulburati sau motivati.

2. EFECTUL DE DETERIORARE: psihoterapia poate antrena in cursul desfasurarii sale, fie o ameliorare, fie o deteriorare a tulburarilor psihice. Rezultatul bun sau esecul psihoterapiei depinde de urmatorii factori:

- factori care privesc sperantele terapeutice ale pacientului si terapeutului (concordanta sau divergenta);

factori interactionali: tipul de relatie stabilita intre pacient si terapeut si invers

(relatie terapeutica sau iatrogenica);

- factori legati de tehnica terapeutica:

abiliatea sau nepriceperea terapeutului;

buna sau proasta folosire a metodei terapeutice.

- factori care privesc combinarea timpului de tratament cu tipul de tulburare prezentat de pacient.

3. EFICIENTA PSIHOTERAPIEI: psihoterapia este mult mai eficienta decat fenomenul PLACEBO sau pseudoterapia. Eficienta se constata din:

- remisiunea spontana este rezultatul interventiei de persoane, grupuri de intrajutorare, programe, asistenta sociala, etc.;

- psihoterapia poate antrena efecte de deteriorare (6-12%), datorita neconcordantei facute de terapeut intre metoda folosita si tulburarea prezentata de pacient;

- cca. 80% din pacienti au rezultate bune, daca provin din pacienti netratati anterior.

B. EFICIENTA DIFERITELOR TIPURI DE PSIHOTERAPIE

LUBORSKI (1975) a studiat urmatoarele forme de psihoterapie:

psihoterapia de grup sau individuala;

psihoterapia pe termen lung sau scurt;

psihoterapia centrata pe pacient si psihoterapia traditionala;

psihoterapia si terapia comportamentala.

El a ajuns la concluzia ca toate aceste forme de psihoterapie sunt echivalente una fata de alta.

SMITH si GLASS (1977) au comparat 10 tipuri de psihoterapie, si anume:

psihoterapia psihodinamica

psihoterapia adleriana

psihoterapia electrica

psihoterapia rational-emotiva

psihoterapia centrata pe pacient

psihoterapia tranzactionala

psihoterapia Gastalld

psihoterapia de desensibilizare sistematica

psihoterapia imploziva

psihoterapia modificarilor comportamentale

Cei doi cercetatori au constatat diferentieri neglijabile intre aceste forme de psihoterapie.

Multi cercetatori au examinat posibilitatea combinarii tipului de terapie cu tipul pacientului, precizand indicatii sau contraindicatii.

Psihoterapia ca tratament unic nu este eficienta in schizofrenie, PMD, depresie majora; este necesar sa se adaoge: psihofarmacoterapia si socioterapia.

Psihoterapia de sustinere este indicata in: alcoolism, toxicomanii, tulburari caracteriale si delincventa.

Psihoterapia combinata cu terapia: in suferintele psihosomatice.

Terapia comportamentala (desensibilizarea sistematica si modificarea comportamentului): fobii simple, anxietate si tulburari obsesivo-compulsive; se asociaza cu RELAXARE.

Problemele de cuplu familial impun o terapie concomitenta pentru ambii parteneri.

Terapia sexuala: priveste rezolvarea tulburarilor sexuale.

Terapia comportamentala urmareste ameliorarea fenomenelor in domeniul social, ocupational, de autonomie, etc.

In tulburarile acute este indicata o interventie usoara si scurta; daca este vorba de o tulburare de adaptare si relatii interpersonale, se indica o terapie pe termen lung si mai profunda.

Psihoterapia dinamica, comportamentala si umanista se indica in tulburari nevrotice si de personalitate, anxietate si depresie nevrotica.

C. VARIABILE IN PSIHOTERAPIE, PRIVIND PACIENTUL SI TERAPEUTUL

a) VARIABILE PRIVIND PACIENTUL - (Aspecte)

1. Statutul socio-economic: rezultatele psihoterapeutice sunt mai bune la pacienti din clasele sociale mai ridicate.

2. Nivelul de scolarizare: pacientii cu o scolarizare mai completa beneficiaza de o ameliorare mai buna.

3. Varsta: pacientii mai in varsta progreseaza mai greu si au un prognostic mai rezervat.

4. Sexul: nu exista diferentieri semnificative intre barbati si femei.

5. Inteligenta: pacientii cu IQ mai ridicat beneficiaza de ameliorari mai bune decat cei cu IQ mai slab.

6. Gradul de tulburare: pacientii cu tulburari minore ale personalitatii au o evolutie psihoterapeutica favorabila.

b) VARIABILE PRIVIND TERAPEUTUL - (Factori)

1. Personalitatea: nu exista o corelare intre caracteristici generale ale personalitatii si rezultatele terapiei.

2. Terapia personala: exista un plus de eficienta printr-o contributie de psihoterapie personala.

3.Sanatatea mintala: reprezinta un factor favorizant pentru eficienta psihoterapeutica.

4.Sexul: nu influenteaza rezultatele terapiei atata timp cat nu are loc transferul si contratransferul.

5. Gradul de experienta: terapeutii tineri obtin rezultate mai bune pentru ca:

manifesta un mai mare interes fata de pacient si un optimism mai mare pe plan

terapeutic;

lucreaza cu pacienti cu tulburari minore.

6. Formatia: combinarea cunostiintelor teoretice cu tehnicile aplicate, duce la o eficienta psihoterapeutica.

c) VARIABILE PRIVIND RELATIA PACIENT-TERAPEUT - (Factori)

1. Concordanta ideilor: absenta contradictiilor si concordanta punctelor de vedere creste progresul psihoterapeutic.

2. Asemanarea demografica: asemanarea sau diferentierea de rasa, clasa sociala sau sex pot determina rezultate pozitive sau negative, datorita interactiunii terapeutice.

3. Compatibilitatea psihologica: combinarea terapeutului si a pacientului dupa factorii de personalitate si cognitivi sporeste gradul de eficienta psihoterapeutica.

4. Concordanta valorilor: ameliorarea starii pacientului este legata de convergenta valorilor celor doi.

D) INGREDIENTE CONTEXTUALE ALE PSIHOTERAPIEI (Posibilitati; Factori)

1. Relatia de ajutorare: reprezinta gasirea unei persone care cauta ajutor, pentru diminuarea unei suferinte fizice sau psihice, de catre o persoana capabila sa acorde ajutorul solicitat; are loc o adaptare reciproca, pentru ca pacientul si terapeutul cauta, fiecare in parte, sa-si satisfaca nevoile fundamentale prin relatia terapeutica. Dorinta de ajutor si sentimentul de compasiune al terapeutului, corespund cu dorinta pacientului de a fi ingrijit si alinat in suferintele sale psihice.

Pacientul si terapeutul trebuie sa stabileasca o relatie de incredere si sa descopere semnificatia suferintei pacientului; pe de o parte, pacientul - care are incredere in terapeut si adera la psihoterapie; pe de alta parte, terapeutul - cu siguranta profesionala, increderea in sine si optimismul terapeutic.

2. Dorinta de schimbare: este un factor crucial, care trebuie gasit atat la pacient, cat si la terapeut. Diferite motive pot determina pacientul sa reziste schimbarii:

beneficiile pe care le are, mentinand simptomele in viata cotidiana; atragerea atentiei, afectiunea celorlalti, avantaje materiale (cadouri, bani, etc.);

beneficiile pe care le are, mentinand simptomele sale, in relatia cu terapeutul, ca: bunavointa acestuia, pastrarea interesului terapeutului fata de persoana pacientului.

Prin atitudinea si interventiile sale, terapeutul poate favoriza dorinta de schimbare la pacient:

lasand lucrurile sa evolueze spontan, fara a interveni, sa produca o ameliorare;

gasind motive de stagnare a terapiei.

Schimbarea este un fenomen multidimensional si poate fi obtinut in diferite domenii:

pe plan comportamental si in relatii (ex.stilul de viata al pacientului);

pe plan psihodinamic (ex. modificarea obiceiurilor, a modului de a simti, maniera de percepere a lucrurilor);

pe plan psihologic (ex. disparitia bolilor fizice difuze sau localizate).

Schimbarile pot fi, fie vizibile, observabile, fie interne, fie dinamice sau psihice.

Eficacitatea psihoterapiei se fondeaza exclusiv pe variabile din context: terapia va da rezultate, pentru ca terapeutul si pacientul cred ca le pot obtine.

E. INGREDIENTELE STRUCTURALE ALE PSIHOTERAPIEI (Factori)

1. Schimburi verbale: relatia dintre terapeut si pacient permite ultimului sa vorbeasca despre greutatile sale, de aspectele intime si secrete ale personalitatii sale si din viata sa. Persoana care il asculta si-l accepta neconditionat are deja in sine un efect terapeutic.

2. Descarcarea afectelor (catharsisul si abreactia): pacientul consulta terapeutul, avand o suferinta psihica manifestata prin afecte dezagreabile (tristete, manie, vinovatie, anxietate). In acest moment, este intr-o situatie delicata. Simplul fapt ca isi poate exprima suferinta psihica, sub forma de descarcari afective (plans, jale, suparare, etc.) are pentru pacient un efect de eliberare si, deci, un efect terapeutic.

3. Metabolizarea afectelor: psihoterapia permite, pe langa chatarsis, si o integrare adecvata in viata pacientului. El dezvaluie terapeutului emotiile si sentimentele proprii, permitandu-si sa le resimta, sa le probeze, reusind sa faca fata la diverse situatii sau evenimente exterioare relatiei cu terapeutul.

4. Analiza si puterea de intelegere: cea mai mare parte a psihoterapiilor duc la o noua maniera de intelegere:

cunoscand: fortele si slabiciunile proprii, tipul de relatie cu altii si comportamentul cotidian;

intelegand originea imediata sau indepartata a suferintelor sale.

5. Schimbarea de perspectiva: psihoterapie permite pacientului sa-si modifice optica si de a-si corija conceptiile gresite. El va fi directionat de-a adopta un schimb de perspectiva. Aceasta munca a fost numita diferit: restructurarea cognitiva (BECK) sau experienta emotionala corectata (Alexander).

6. Ameliorarea in viata cotidiana: revenirea constiintei si schimbarea de perspectiva, un simt suficient pentru o ameliorare evidenta. Scopul terapiei trebuie sa fie schimbarea, fara de care terapia este inutila.

7. Redescoperirea corpului: disparitia suferintelor psihosomatice va permite pacientului sa ia contact cu propriul CORP, sa sesizeze relatia intre suferintele fizice si factorii psihici (stres, afecte) si sa stabileasca o punte intre psihic si fizic.

8. Respectul fata de corpul intreg: in cursul psihoterapiei, pacientul sesizeaza relatia intre corp, viata afectiva si stilul de viata. El va putea sa dezvolte un tip de functionare, care sa respecte si sa menajeze corpul.