OBIECTIVELE SI SPECIFICUL ACTIVITATII DE PSIHODIAGNOZA

OBIECTIVELE SI SPECIFICUL ACTIVITATII DE PSIHODIAGNOZA

La finalul primului curs veti fi capabili:

-Sa incadrati corect psihodiagnosticul in ansamblul disciplinelor psihologice

Sa operati corect cu notiunile de psihodiagnoza, evaluare psihologica, masuratoare psihologica, diferente psihologice, etc.

- Sa faceti deosebirile esentiale intre principalele tipuri de psihodiagnostic.

- Sa intrevedeti unele directii ale evolutiei psihodiagnosticului in deceniile urmatoare.

a) Psihodiagnoza - modalitate de cunoastere si de evaluare psihologica

Etimologia cuvantului diagnoza are radacini in termenul grecesc ''diagnosticos'' (capacitatea de a recunoste). El s-a dezvoltat pe taramul medicinii si a fost apoi preluat in psihologie dar cu semnificatii suplimentare. Exista si o acceptiune mai ingusta a notiunii de psihodiagnostic ce are in vedere aplicarea testului Rorschach.

Termenul de diagnoza desemneaza in psihologie activitatea de evaluare psihologica a persoanei umane cu ajutorul unor mijloace stiintifice, specifice psihologiei. Aceste instrumente sunt aplicate conform unor strategii care se soldeaza cu colectarea unor informatii privind o persoana data. In final la capatul unui proces de sinteza se obtine un bilant al caracteristicilor psihice investigate. Psihodiagnoza este o modalitate de cunoastere si evaluare a persoanei concrete, evaluare care se refera la diferitele caracteristici psihice de natura cognitiva, conativa si atitudinala, precum si la personalitatea in ansamblul ei. Functie de scopurile urmarite, asupra carora ne vom opri ceva mai pe larg in paragraful urmator, psihodiagnoza concretizata intr-un examen psihologic, evalueaza nivelul de dezvoltare al unor procese, activitati, si insusiri psihice, gradul lor de declin sau deteriorare precum si rezervele compensatorii de care dispune persoana pentru contracararea acestor deficite. De asemenea se efectueaza expertizarea anumitor atribute psihice pentru a se stabili in serviciul unor institutii (justitie, management etc.) garadul de discernamand, potentialul de risc, potentialul de accidentabilitate, etc.

Psihodiagnoza ca proces de evaluare se concretizeaza intr-un examen psihologic in care metoda testelor are un loc bine definit si important dar ea nu se reduce la teste, implicand si alte metode, la fel de importante cum sunt observatia, interviul anamnestic, metoda biografica, analiza produselor activitatii, etc.

b) Istoricul dezvoltarii metodelor psihodiagnostice.

Constiinta comuna a diferentelor dintre oameni este de o varsta cu umanitatea insasi (Schiopu, U.1976). Mc. Reynolds (1975, 1986) si alti istorici ai psihologiei consultand documente vechi au ajuns la concluzia ca anumite forme de evaluare, bazate pe diferentele intre indivizi, privitoare la nivelul intelectual, privitor la unele atribute ale personalitatii si la alte insusiri psihice pot fi datate in urma cu mai bine de 2500 de ani iH., in China si apoi in Grecia antica.

Intr-o forma sau alta ele au evoluat pe parcursul istoriei civilizatiei dar in cultura occidentala inceputurile unei practici sistematizate si standardizate in domeniul psihodiagnozei au fost marcate de o seama de etape si personalitati pe care le rememoram in cele ce urmeaza. Dumneavoastra le-ati intanlit la cursul de istoria psihologiei. Le trecem totusi in revista pentru a surprinde semnificatia lor pentru evolutia conceptiei si metodei psihodiagnostice.

- Joseph Sauver de la Fleche (1663-1717) - preocupare pentru caracterul diferential al capacitatii de diferentiere a sunetelor.

- Philippe de la Hire (1640-1717) a determinat unele aspecte diferentiale ale aparitiei imaginilor consecutive.

- Fechner, psihofizician de prestigiu accentueaza in cartea sa Eemente der Psihophizic posibilitatea masurarii intensitatii senzatiilor stabilind o relatie complexa intre intensitatea stimulului si intensitatea senzatiei.

Observam ca ideile de diferenta si de masuratoare in domeniul evaluarii unor caracteristici fiziologice si psihice devenise un fel de Weltanshcauung care pregatea desprinderea psihologiei de filosofie si incadrarea ei in randul stiintelor naturii. Speculatia era trecuta pe planul doi pentru a face loc observatiei sistematice si experimentului.

In aceasta arie de procupari se inscriu contributiile lui Francis Galton in Anglia. Activitatea lui sir Francis Galton a fost prodigioasa. In 1869 publica rezultatelor studiilor sale intreprinse la Cambridge asupra diferentelor individuale in performantele la matematici. In 1883 publica rezultatele investigatiilor sale efectuate asupra diferentelor individuale in domeniul senzatiilor si reactiilor motorii, date culese de el in timpul demonstratiilor pe care obisnuia sa le faca vizitatorilor museului Kensington, pentru ca 1884 sa publice un articol despre masuritorile personalitatii si caracterului, in care stabileste directii ramase valabile pana astazi (Matarazzo, 1992).

Nu intamplator urmatorul semnal desi vine din America, se datoreaza unui elev al lui Galton, James Mckeen Cattell care publica in 1890 in Mind primul articol stiintific modern despre psihodiagnoza intitulat '' Mental test and Measurements'' motiv pentru care este considerat primul precursor al psihodiagnozei.

- 1865 apare lucrarea lui Claude Bernard (1813-1878) Introducere in medicina experimentala. Ideea ca masuratoarea in stiinta experimentala desparte stiinta de speculatie este prezenta si inovatoare.

- Activitatea psihodiagnostica a lui Charcot (1825-1893) la spitalul Salpetriere - o adevarata scoala de psihiatrie moderna (ideea de inconstient ca determinant al dedublarii personalitatii)

- 1879 marcheaza momentul materializarii, institutionalizarii ideilor mentionate mai sus: masurarea diferentelor psihice existente intre oameni, abordarea experimentala cu mijloacele stiintelor naturii a fenomenelor psihice in cadrul primului laborator de psihologie experimentala condus de W. Wundt. Acest laborator va deveni institut de psihologie. Aici se elaboreaza cateva modele experimentale de abordare a senzatiilor care vor ramane clasice. Este prefigurata metoda psihodiagnostica bazata pe masuratoarea functiilor psihice.

Un al doilea precursor al psihodiagnozei moderne este germanul Emile Kraepelin care publica primul sistem de clasificare a indivizilor cu tulburari psihologice si psihiatrice, sistem care constiuie intr-un anume fel un precedent lui ''Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder ''(DSM).

- I.P. Pavlov (1849-1936). Studiile sale au influentat profund psihologia, inclusiv pe taram american. In domeniul psihodiagnozei cel putin doua implicatii ale operei sale stiintifice sunt majore: comportamentul - obiect al psihologiei si tipologia ANS.

- Sigmund Freud (1856-1939) inoveaza psihologia si limbajul ei. Conceptie structurala si sistemica (avant la lettre) a psihicului uman. Organizarea pe verticala a psihicului inconstient-preconstient-constient si sine -ego- superego. Psihodiagnoza personaltatii trebuie sa sondenze straturile inconstiente (viata afectiva) a carei dinamica se proiecteaza in unele manifestari ale individului uman. Dezvoltarea in campul problematic si ideatic psihanalitic a probelor proiective (Rorscach, TAT, Szondy, etc)

- In secolul XX psihologia a evoluat pe directii aplicative (psih. educationala, a muncii, sociala, a artei, inginereasca, etc) ca raspuns la comenzile societatii. Toate acestea au impulsionat cercetarile psihodiagnostice. Cu acest prilej celor doua paradigme (caracterul diferential si caracterul masurabil al insusirilor psihice,, abordarea experimentala a fenomenelor psihice) li se adauga o a treia - predictia conduitei viitoare pe baza rezultatelor activitatii psihodiagnostice.

In acest context, al treilea pas istoric in fundamentarea stiintifica a psihodianozei (psychological assessment) l-a constituit activitatea desfasurata de Alfred Binet si colaboratorii sai in directia realizarii unui instrument de evaluare a nivelului de inteligenta, un prototip al tuturor testelor din aceasta familie (Matarazzo, 1992), publicat in 1905. Este vorba de Scara metrica a inteligentei Binet - Simon. Odata cu ea, remarca autorul citat mai sus, se instaura o noua profesiune, aceea de psihodiagnostician.

- 1905 Kraepelin fost elev al lui Wundt se intereseaza de aspectele curbei oboselii in diferite tipuri de activitati si experimentraza un test care si astazi este aplicat in laboratoarele de psihodiagnoza.

- 1910 . Inceputurile activitatii de selectie si orientare profesionala.

- 1912 Bovet infiinteaza la Geneva Institutul J.J. Rousseau la a carui conducere urmeaza E. Claparede ( psihologia functionala cu decalogul aferent) preocupat de problema orientarii scolare. Aici a lucrat si J. Piaget.

- Mnsterberg (1863-1916) infiinteaza primul laborator de psihologie in transporturi. Este considerat parintele psihologiei aplicate si judiciare.

- Primul Razboi Mondial:selectia recrutilor pentru scolile de ofiteri in US Army.

Rand pe rand se succed congrese internationale de psiholologie si psihologie aplicata care fac sa circule ideile novatoare in psihodiagnostic (Excelent remember in U. Schiopu Dictionar enciclopedic de psihologie, Ed. Babel, 1995, Bucuresti !)

- Al doilea R. Mondial - activitatea de selectie la Directia de servicii Strategice a lui Yerkes si H. Murray.

Dupa razboi se dezv. psihologia muncii (activitatea de selectie a specialistilor in diverse domenii ale activitatii economice; noi modele teoretice ale selectiei)

- Laboratoare in scoli. Se dezvolta reteaua de laboratoare de psihologie clinica.

Toate aceste inceputuri ale psihodiagnosticarii diferentelor individuale privind aptitudinile mentale, caracterul si aspectele psihopatologice au fost continuate si extinse intre 1920-1960 pe urmatoarele coordonate:

a) masurarea diferentelor individuale in domeniul temperamentului si personalitatii prin dezvoltarea testelor obiective si proiective (Rorscach, Bernreuter, TAT, Minnesota).

b) masurarea diferentelor in domeniul aptitudinii si succesului scolar. (Stanford Achievement Test, Primary Mental Abilities Tests);

c) masurarea abilitatilor de conducere si manageriale (tehnica incidentelor critice a lui Flanagan, tehnica in-basket, centrul de evaluare al lui H. Murray);

d) focalizarea psihodiagnozei pe domeniul functiilor cognitive, memoriei, si functiilor neuropsihologice corelate.

c) Dezvoltarea psihodiagnozei in Romania

(perioada interbelica)

1927 Infiintarea comisiei de orientare profesionala - presedinte C. Radulescu Motru;

- 1930 ia fiinta '' Sectia de psihotehnica a Institutului Roman de Organizare stiintifica a muncii''

Sub conducerea M.Muncii se infiinteaza un centru de selectie a personalului in transporturi (tramvaie, 1925, CFR 1933 si apoi auto).

1927 Centrul medical de aeronautica din Pipera.

Se organizeaza laboratoare in armata, la Institutul Superior de Educatie Fizica din Bucuresti (1930), la Conservatorul de muzica (1931) si la Institutul psihotehnic din Bucuresti (1940) cu directori ai forului regional metodologic: C. Radulescu -Motru, I. M. Nestor, Gh. Zapan.

Sunt infiintate laboratoare in clinici.

Se remarca activitatea stiintifica a Institutului de Psihologie a Univ Cluj ( Fl. Stefanescu - Goanga, Al. Rosca, N. Margineanu, D. Todoran, M. Peteanu s. a.).

La univ. din Bucuresti se distinge contributia in domeniul psihol. aplicate a urmatorilor psihologi si profesori: I. M. Nestor, Gh.Zapan, C. Bontila.

(Perioada postbelica)

Cu toate vitregiile aduse de regimul comunist, prin activitatea prestigioasa a unor cercetatori si profesori univ. (Gh. Zapan, Al. Rosca, Tr. Herseni, N. Margineanu, I. M. Nestor, G. Bontila, P.P. Neveanu, V. Ceausu s.a.) psihodiagnoza a continuat sa se dezvolte in diferite forme institutionalizate (transporturi, minerit, siderurgie, energie electrica, armata etc.).

d) Obiectivele si tipurile diagnozei psihice

Diagnoza psihica capata particularitati distincte functie de scopul urmarit si de domeniul unde este exercitata. In acest sens distingem psihodiagnoza de instruire si educatie, psihodiagnoza aplicata in domeniul muncii, diagnoza psihica clinica sau in scop de consiliere ( ultima diferentiere apartine A. Anastasi, 1976). Aceste tipuri de diagnoza sunt corelate cu trei domenii distincte ale psihologiei aplicate, psihologia educationala, psihologia muncii si psihologia clinica. Preocuparile specifice ale acestor domenii ale psihologiei aplicate isi pun amprenta asupra specificului tipurilor de diagnostic. De altfel tehnicile concrete de psihodiagnoza au fost dezvoltate in sinul acestor domenii si ca o consecinta a comenzilor sociale adresate acestor domenii.

Sa vedem in continuare care sunt caracteristicile comune si specificul acestor domenii ale psihodiagnozei.

Psihodiagnoza in scoala urmareste optimizarea procesului educativ in dublul sens, evaluand disponibilitatile copilului de a se adapta la sarcinile scolare si depistand gradul de adaptare a conditiilor de instruire la caracteristicile elevilor. In acest scop diagnoza psihica evalueaza nivelul individual al aptitudinii scolare si al componentelor ei intelectuale si atitudinal-motivationale. Se urmareste depistarea cazurilor de deficit mental si evaluarea nivelului de severitate al acestuia; sunt depistate diversele cazuri de tulburari si dizarmonii ale personalitatii in formare, cazurile de supradotare in scopul individualizarii masurilor educative si al realizarii ''instrurii pe masura''.

Rezulta ca psihodiagnoza in scoala este inplicata in alegerea celor mai adecvate mijloace de educare si instruire, precum si a unor mijloace de bilant si de stimulare a dezvoltarii capacitatilor si talentelor, a activitatilor creative (Schiopu, U., 1976). Psihodiagnoza reprezinta in acest context o etapa importanta a activitatii de orientare scolara prin care se incearca o punere de acord a profilului aptitudinal, a aspiratiilor copilului cu acel segment al universului profesiunilor in care el poate avea cel mai mari sanse de succes.

O amploare deosebita in activitatea scolara o au testele de cunostinte pe care psihodiagnoza le amelioreaza dandu-le rigoarea stiintifica proprie metodelor sale, adica validate, fidelitate, sensibilitate - notiuni asupra carorara vom reveni detaliat unele cursuri viitoare.

Un alt aspect al implicarii metodelor de psihodiagnoza in mediul scolar este reprezentat de ''progresul educativ'' care sondeaza caracteristicele memoriei atentiei, intelegerii, a strtegiillor de abordare a problemelor logice prin care se realizeaza formele inalte de invatare (Schiopu, U.,1976).

Psihodiagnoza in domeniul muncii isi propune sa descifreze potentialul individual al persoanei pornind de la cerintele posturilor de munca si sa evalueze gradul lor de compatibilitate. Scopul final este acela al unei adaptari optime la solicitarile postului de lucru. Ca si in domeniul psihologiei scolare, psihologul face o predictie asupra reusitei profesionale a persoanei evaluate, pe baza nivelului insusirilor investigate.

Adaptarea profesionala este un concept larg care vizeaza nu doar randamentul si calitatea muncii unui om dar si gradul de satisfactie legat de munca prestata si nu in ultimul rand nivelul de siguranta cu care isi desfasoara munca fata de un potential de accidentabilitate implicat de activitatea respectiva. Activitatea de psihodiagnoza, prin rezultatele ei in evaluarea psihologica a persoanei, urmareste fundamentarea deciziilor corecte de orientare, de selectie si de repartitie. Pe de alta parte, rezultatele examenului psihologic fundamenteaza activitatea de consiliere a persoanelor in traversarea unor etape imporatante ale curriculum-ului lor profesioanl: shimbarea profesiei, intretinerea profesionala in conditiile perimarii profesionale, accidente, inbolnaviri etc.

Psihodiagnoza clinica se preocupa de abaterile de la parametrii psihici de normalitate ai proceseleor psihice si ai personaltatii in general. Prin investigarea deteriorarilor mentale, a trasaturilor minate, a destructurarilor sistemului personalitatii, psihologul clinician concura alaturi de psihiatru la precizarea diagnosticului si la alegerea masurilor psihoterapeutice adecvate, luind in considereatie totodata rezervele compensatorii de care dispune persoana afectata.

Rezulta ca diagnoza psihica este un inalt act de gnozie, este o radiografie a atributelor personalitatii, o actiune complexa de colectare si sistematizare a informatiilor despre o anumita persoana in scopul ameliorarii adaptarii acesteia la mediul scolar, familial, al muncii si la contextele de viata.

Efortul de descifrare a personalitatii, a potentialului sau, apeleaza la formula unicitatii dar, prin raportare la conduita semenilor, comparatia fiindu-i astfel inerenta. Prin aceasta psihodiagnoza capata caracter diferential caci se realizeaza prin evaluarea diferentelor dintre persoane. In masura in care psihodiagnoza se apleaca asupra cauzelor care au determinat o anumita stare, trasatura accentuata sau morbida, un anumit declin sau hiperfunctie, psihodiagnoza are caracter etiologic.

Psihodiagnoza este deopotriva disciplina didactica si disciplina aplicata in concertul ramurilor psihologiei. In raport cu psihologia teoretica psihodiagnoza se fundamenteaza pe teoriile acesteia, dar sunt si cazuri cand terenul teoretic subiacent al unei tehnici psihodiagnostice s-a dezvoltat in afara psihologiei generale. Este cazul testului Szondy si, partial al testului Luscher. Cu toate acestea trebuie remarcat ca nu este posibil talentul psihodiagnostic in afara teoriei stiintifice. In astfel de conditii precare el degenereaza intr-o prestdigitatie care nu are nimic comun cu practica stiintifica. Aplicarea unor teste psihologice simple, colectarea unor informatii prin observatie, interviu anamnestic, metoda biografica reprezinta abia inceputul procesului de psihodiagnoza. Desprinderea semnificatiilor datelor brute, printr-un proces compelx de punere in relatie a faptelor pentru a decifra invariantii personalitatii, este adevaratul proces de psihodiagnoza. Acest proces angajeaza o intraga cultura psihologica, cunostinte de psihologie generala si sociala, psihologia copilului, psihopatologie, psihologia varstelor, etc.

Psihodiagnoza are multe puncte de intersectie cu psihologia experimentala. Multe din metodele si tehnicele experimentale au devenit, prin standardizare si etalonare mijloace de psihodiagnoza. De asemena este de dorit ca intotdeauna examenul psihologic diagnostic sa imprumute rigoarea si exactitatea experimentului. Nu mai putin adevarat este ca munca de psihodiagnoza, dat fiind obiectul sau in continua schimbare, dat fiind unicitatea si caracterul individual al relatiei subiect-psiholog, reprezinta de fiecare data, prin ipotezele avansate si prin verificarea lor, un proces asemanator experimentului. Pe de alta parte, multe din mijloacele de psihodiagnostic sunt utilizate ca mijloace antrenate in experimente (testele psihologice).

e) Directii probabile ale evolutiei psihodiagnozei in deceniile urmatoare

Evolutiile din ultimele decenii in domeniul psihologiei teoretice si in ramurile ei aplicative sunt de natura a ne perimite schitarea unor directii probabile in care va evolua psihodiagnoza.

- Este de asteptat ca odata cu informatizarea si cibernetizarea mai tuturor domeniilor activitatii umane ponderea pregatirii scolare si profesionale sa ocupe din ce in ce mai mult spatiu in durata medie de viata. Ca atare rolul psihodiagozei educationale este de asteptat sa joace un rol tot mai important in ameliorarea randamentului scolar si in general in cresterea nivelului de adaptatbilitate la exigentele scolare. Mobilitatea din ce in ce mai crescuta a profesiilor, generata de cautarea permanenta a unor noi surse de rentabilitate si a noi nise de piata, va spori cerintele de adaptare rapida, de reconversie profesionala, de intretinere continua a competentei profesionale, solicitari care nu vor ramane fara ecou asupra echilibrului psihic general, asupra sanatatii mentale. Prin urmare va creste tot mai mult rolul psihodiagnozei de consiliere a persoanelor pe tot parcursul vietii pentru a spori ceea ce americanii numesc competenta de viata (to cope with life). Accentuarea discrepantelor sociale si educationale, pe durata tranzitiei prelungite catre economia de piata va spori ponderea minoritatii dezavantajate cultural si educational in ansamblul populatiei tarii noastre. Psihodiagnoza va trebui sa raspunda provocarii de a ramane impartiala, gratie unei metodologii adecvate, in domeniul activitatii de orientare selectie si plasare in munca a acestor categorii sociale. Nu mai putin adevarat este ca dezvoltarea societatii romanesti pe coordonatele economiei de piata, unde optiunea liberala pune accent pe valoarea individuala, pe competitie, va argumenta in plan ideologic rolul elitelor iar in planul realitatii educationale vor trebui stimulate varfurile. Psihodiagnoza va trebui sa fie pregatita pentru astfel de provocari acordandu-si metodologia imperativului decelarii cazurilor de supradotare si continuarii eforturilor de proiectare a unui mediu educational diferentiat.

- Intr-un alt sens, modificarile in structura solicitarilor, in privinta raportului dintre implicarea planului psihomotor, in scadere, si a celui cognitiv, in crestere, din ultimele decenii si cele din viitor care nu sunt greu de intrevazut, indica tendinta de accentuare a rolului prognostic al substructurilor cognitive si afective al calitatilor integrative ale personalitatii pentru succesul ocupational. Prin urmare este de asteptat sa creasca in continuare rolul metodelor de psihodiagnosticare a aptitudinilor cognitive, in special al inteligentei, precum si al metodelor pentru investigarea personalitatii. In legatura cu aceste doua directii este necesar sa mai facem in continuare cateva precizari.

Privitor la evolutia din ultiemele decenii a tehnicilor de masurare a inteligentei trebuie evocate o serie de studii care s-au centrat pe directii cu totul noi, deosebite de tehnica scarilor metrice. Ele sunt sintetizate in lucrarea editata de Eysenck (1982) si a lui Vernon (1987, 1990) . Lucrarea se refera la introducerea in masurarea inteligentei a unor corelate biologice ca indicatori valizi ai ceea ce este indeobste masurat prin testele traditionale (Matarazzo, 1992). Acestea sunt marimea medie a potentialului evocat (average evoked potential- abr. AEP) obtinut cu EEG, complexitatea AEP, timpii de reactie simpli si complesi, variatia (deviatia standard) a timpilor de reactie individuali, viteza de metabolizare a glucozei la nivelul tesutul nervos ultimul fiind un indicator fidel al consumului energetic in timpul rezolvarii unor sarcini intelectuale. Toti acesti parametri neuropsihici au corelat inalt semnificativ cu o serie de indici masurati cu testul Wechsler. Comentand aceste rezultate Matarazzo face predictia ca in urmatoarele decenii corelatele biologice se vor substitui testelor clasice de inteligenta. Noi privim cu circumspectie aceasta predictie chiar daca ea se intemeiaza pe cerectarile unui prestigios cercetator, o adevarata institutie a psiholodiagnozei contemporane - l-am numit pe psihologul englez Eysenck. Credem mai degraba ca aceasta directie isi va dovedi utilitatea prin caracterul sau expeditiv, dar principial dezvoltarea unei chimii, a gandului, a simbolului, a imaginii, a inteligentei ramane o perspectiva indepartata, caci creierul este suportul material al psihismului nu si cauza lui. Asupra acestei chestiuni vom reveni mai pe larg in cursul de psihologie experimentala.

O alta precizare este referita la directiile actuale in care evolueaza investigarea tehnicilor de psihodiagnoza a personalitatii. Ele sunt legate de evolutia insasi a teoriilor despre personaliate pe care M. Zlate le-a precizat cu multa subtilitate in 1988. Ele evolueaza catre o viziune integrativa, holista, umanista si care accentueaza drept caracteristica fundamentala a personalitatii, eficacitatea. In acord cu acesta tendinta credem ca pe viitor testele proiective vor fi la fel de utile. De asemenea multiplicitatea trasaturilor umane va fi serios rationalizata la cateva caramizi fundamentale asa cum face orientarea BIG-FIVE.

(L.A. Pervin, 1993) in acord cu Costa si McCrae enumera urmatorii cinci superfactori : Neuroticism, Extraversie, Deschidere (Openness), Agreabilitate si Constiinciozitate.)

Legat de aceste evolutii previzibile, este de asteptat ca rolul psihologului psihodiagnostician, in contextul provocarilor adresate psihologiei, sa se amplifice tot mai mult.

Intrebari de autoevaluare

-Care sunt marile paradigme care au stat la baza fundamentarii psihodiagnosticului ca un demers stiintific ?

-In ce consta importanta psihologiei diferentiale pentru psihodiagnostic ?

-Poate fi subiectivitatea masurata, si cum ?

- Care sunt directiile probabile de evolutie ale psihodiagnosticului ?

Lecturi suplimentare.

M. Bejat, Geneza psihologiei ca stiinta experimentala in Romania, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

Matarazzo, J., 1992, Psychological Testing and Assessment in the 21st Century, American Psyhcologist, No, 8, 1007-1018. (articolul este pus la dispozitia studentilor de la curs de zi)