Educatie psihomotrica

Educatie psihomotrica

Conceptul de educatie psihomotrica - obiective

Trasaturi esentiale ale noului curriculum

Motricitate - structura

Psihomotricitate - componente, schema

Capacitate motrica - schema

Crestere si dezvoltare

Conceptul de educatie psihomotrica

Educatia psihomotrica tinde spre o educare a omului ( in special a copilului ) prin intermediul activitatii corporale. Obiectivele pe care le urmareste sunt indreptate spre o mai buna structurare a componentelor psihomotrice: schema corporala, lateralitate, caracteristici spatio-temporale .

Educatia psihomotrica este gandita de catre Vayer citat de V Horghidan p.42 in "Problematica pasihomotricitatii" (2000) in stransa corelatie cu varsta si trebuintele copilului.

Ea trebuie sa raspunda trebuintelor de moment si de perspectiva ale sale. Mediul socio-cultural si psiho-afectiv contribuie alaturi de activitatea corpului, la dezvoltarea schemei corporale, favorizeaza dezvoltarea conditiilor organizarii perceptive, conditiile unei bune manifestari a atentiei, punand copilul in conditii favorabile de invatare.

"Educatia psihomotrica are ca obiectiv fundamental dezvoltarea autonomiei corporale a copilului. Aceasta consta in stapanirea corpului propriu pentru a putea actiona si comunica eficient si adaptat cu mediul inconjurator. Autonomia corporala permite copilului sa profite de stimulii din ambianta,ii asigura deschiderea spre lume si libertatea spiritului. Autonomia corporala presupune dezvoltarea psihomotorie"

Dezvoltarea psihomotorie cuprinde 7 componente a caror evolutie este intercorelata:

Motricitatea globala

Motricitatea fina

Schema corporala

Lateralitatea

Organizarea perceptiva

Organizarea spatiului

Organizarea timpului si evolutia simtului ritmic

Formarea abilitatilor motrice este dependenta de evolutia componentelor psihomotrice, impreuna constituind nivelul dezvoltarii psihomotrice." p.46 V.Horghidan

Specialistii domeniului psihomotric au stabilit in urma unor studii longitudinale, existenta unei etape de varsta pe care au denumit-o "interval optim de educabilitate" ,care este situat intre 6 si 10 ani perioada de varsta in care aptitudinile psihomotrice pot fi dezvoltate la maximum.

De asemenea autorii considera ca valoarea educatiei psihomotrice este determinata in mare masura de capacitatea educatorului de a alege etapa optima pentru dezvoltarea abilitatilor.

Educatie psihomotrica

"Educatia psihomotrica porneste de la intelegerea fiintei in unitatea si globalitatea ei si tinde la o educare a omului ( in special a copilului ) prin intermediul activitatii corpului".(V.Horghidan 2002, p. 41)

Le Boulch 1966 citat de V. Horghidan 2002 pg. 44, accentueaza asupra rolului metodelor de educare fizica pentru dezvoltarea psihomotrica, ajungand sa construiasca o metoda de educare prin miscare numita psihocinetica. Acesta defineste psihocinetica ca o metoda generala de educare care foloseste ca material pedagogic miscarea umana sub toate aspectele ei. Psihocinetica este gandita ca o metoda fundamentala de dezvoltare a capacitatii psihomotrice mai ales atunci cand se aplica copiilor sub 12 ani.

Un alt autor Francine Lauzon ( 1990) citat de V.Horghidan (2000) pg. 45, considera educatia psihomotrica o arta, care favorizeaza dezvoltarea globala a copilului, folosind ca mijloc activitatile corporale. Acesta considera ca miscarea este atat o conditie a dezvoltarii corpului cat si a structurilor intelectuale si afective si constituie totodata o sursa de energie si un mijloc de exprimare al fiintei.

Miscarea are numeroase efecte benefice pentru copil:

asigura dezvoltarea corporala,

ajuta la evolutia inteligentei prin multiplicarea activitatilor senzoriale si motrice, prin contactul cu altii, cu obiectele, cu spatiul si universul sonor,

contribuie la dezvoltarea socio-afectiva, ca efect al relatiilor cu alte persoane prin mijlocirea miscarii,

asigura dobandirea abilitatilor motrice ce conduc la obtinerea autonomiei,

realizeaza eliberarea de tensiuni,

realizeaza echilibrarea energetica .

Obiectivele generale de instruire in domeniul psihomotricitatii sunt urmatoarele:

Ø      organizarea schemei corporale si a lateralitatii

Ø      dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de culoare

Ø      dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de forma

Ø      dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de marime

Ø      dezvoltarea capacitatilor perceptive legate de spatiu si dezvoltarea conduitei perceptiv-motrice spatiale

Ø      dezvoltarea conduitelor perceptiv-motrice temporale

Pentru a facilita operationalizarea acestor obiective, este necesara o esalonare a lor in functie de varsta si de evolutia componentelor psihomotricitatii.

Constantin Albu si colaboratorii sai identifica in cadrul educatiei psihomotrice doua tipuri de obiective: obiective generale si obiective particulare.

Obiectivele generale vizate de psihomotricitate sunt urmatoarele:

Ø      cunoasterea si intelegerea elementelor constitutive ale psihomotricitatii

Ø      cunoasterea instrumentelor prin intermediul carora se poate actiona;

Ø      stapanirea comportamentelor de baza ale psihomotricitatii pentru a obtine o reactie adecvata

Ø      identificarea precoce a retardurilor psihomotrice pentru a orienta procesul de educare in vederea disparitiei lor;

Ø      diagnosticarea rapida a tulburarilor de psihomotricitate si indrumarea procesului de reeducare catre diminuarea efectelor negative.

Obiectivele particulare urmarite de psihomotricitate sunt urmatoarele:

Ø      dezvoltarea kinesteziei, a perceptiei si reprezentarii complexe a miscarii

Ø      perfectionarea capacitatii de miscare indreptata catre adaptarea precisa la solicitari si stapanirea corpului

Ø      evaluarea potentialului psihomotric prin aprecierea raportului dintre varsta biologica si cea cronologica

Ø      dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice de baza si aplicative: mers, alergare, saritura, aruncare, echilibru, catarare, tractiune

Ø      perfectionarea calitatilor motrice: forta, viteza, rezistenta, indemanare

Abordand problema obiectivelor procesului instructiv-educativ in invatarea motrica Adrian Dragnea si Aura Bota subliniaza faptul ca in literatura de specialitate se discuta despre obiective educationale care includ atat aspectele informative cat si pe cele formative ierarhizate, structurate pe cel putin trei niveluri de complexitate: obiectivele generale, obiectivele de generalitate medie si obiective operationale.

Obiectivele generale reprezinta finalitatile, scopurile cele mai generale ale educatiei (de rangul 1), orientari fundamentale pentru domeniul educatiei fizice, sportului sau activitatilor de timp liber, obiective care actioneaza in cadrul sistemului timp indelungat. Astfel de obiective sunt:

v     Mentinerea unei stari optime de sanatate;

v     Favorizarea proceselor de crestere si dezvoltarea fizica armonioasa;

v     Dezvoltarea calitatilor motrice;

v     Formarea unui sistem larg de priceperi si deprinderi motrice;

v     Dezvoltarea unor calitati moral-volitive, intelectuale, estetice.

Obiectivele de generalitate medie (de rangul 2) sunt specifice fiecarui subsitem al educatiei fizice si a sportului care nu pot fi indeplinite de catre un singur profesor intr-o lectie sau intr-o anumita secventa de instruire. Un astfel de obiectiv poate fi reprezentat de prevenirea proceselor degenerative si cresterea tonusului psihic la subiectii de varsta a treia.

Obiectivele operationale (de rangul 3) sunt specifice fiecarei teme dintr-o lectie sau alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice. Ele au un orizont temporal apropiat de rezolvare si sunt mai concrete. Un obiectiv operational important este dezvoltarea echilibrului in deplasarea pe spatii inguste.

Tabel nr.1.

Obiectivele educatiei psihomotrice in functie de evolutia componentelor sale

" Educatia fizica pentru prescolari si scolari mici" Monica Stanescu ( Bucuresti 2002 pg.91,92,93,94)

Trasaturi esentiale ale noului curriculum

Noul curriculum pentru invatamantul prescolar promovat la inceputul acestui an scolar respectiv 2008-2009, introduce conceptul de educatie timpurie, promovand in acelasi timp si conceptul de dezvoltare globala a copilului, concept care accentueaza importanta domenii de dezvoltare a copilului. In cadrul actualului curriculum se opereaza cu cele 5 domenii experientiale care se intalnesc cu domeniile de dezvoltare a copilului.

Aceste domenii sunt: domeniul estetic si creativ, domeniul om si societate, domeniul limba si comunicare, domeniul stiinte si domeniul psiho-motric.

"Structural, prezentul curriculum aduce in atentia cadrelor didactice urmatoarele componente: finalitatile, continuturile, timpul de instruire si sugestii privind strategiile de instruire si de evaluare pe cele doua niveluri de varsta (3-5 ani si 5-6/7 ani).

Obiectivele cadru sunt formulate in termeni de generalitate si exprima competentele care trebuie dezvoltate pe durata invatamantului prescolar pe cele cinci domenii experientiale.

Obiectivele de referinta, precum si exemplele de comportament, ca exprimari explicite rezultatelor invatarii (conceptelor, cunostintelor, abilitatilor si atitudinilor, dar si ale competentelor vizate) sunt fromulate pentru fiecare tema si fiecare domeniu experiential in parte. " ( pag.9, Curriculum pentru invatamantul prescolar 2008 ).

Organizarea programului anual de studiu pe cele 2 nivele se face in in functie de cele 6 teme.

1 Cine sunt/ suntem?

2 Cand, cum si de ce se imtampla ?

3. Cum este,afost si va fi aici pe pamant?

4 Cine si cum planifica, organizeaza o activitate ?

5 Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim ?

6 Ce si cum vreau sa fiu ?

Metodologia de aplicare a noului curriculunm precizeaza la punctul nr.13 urmatoarele

In programul zilnic este obligatoriu sa existe cel putin o activitate sau un moment/secventa de miscare (joc de miscare cu text si cant, activitate de educatie fizica, moment de inviorare, intreceri sau trasee sportive, plimbare in aer liber etc.). Totodata, educatoarea va avea in vedere expunerea copiilor la factorii de mediu, ca si conditie pentru mentinerea starii de sanatate si de calire a organismului si va scoate copiii in aer liber, cel putin o data pe zi, indiferent de anotimp.

DOMENIUL - Dezvoltarea fizica, sanatate si igiena personala - cuprinde o gama larga de deprinderi si abilitati (de la miscari largi, cum sunt saritul, alergarea, pana la miscari fine de tipul realizarii desenelor sau modelarea), dar si coordonarea, dezvoltarea senzoriala, alaturi de cunostinte si practici referitoare la ingrijire si igiena personala, nutritie, practici de mentinerea sanatatii si securitatii personale.

Dimensiuni ale domeniului:

Dezvoltare fizica Dezvoltarea motricitatii grosiere

Dezvoltarea motricitatii fine

Dezvoltarea senzorio-motorie

Sanatate si igiena personala Promovarea sanatatii si nutritiei

Promovarea ingrijirii si igienei personale

Promovarea practicilor privind securitatea personala

( pag.14, Curriculum pentru invatamantul prescolar 2008-2009 ).

Domeniul psihomotric

Obiective cadru:

• Formarea si dezvoltarea deprinderilor motrice de baza si utilitar-aplicative;
• Stimularea calitatilor intelectuale, de vointa si afective in vederea aplicarii independente a deprinderilor insusite;
• Cunoasterea deprinderilor igienico-sanitare pentru mentinerea starii de sanatate.

Obiective de referinta

Sa fie capabil sa execute miscari motrice de baza: mers, alergare, sarituri, rostogoliri, catarari.

Sa cunoasca si sa aplice regulile de igiena referitoare la igiena echipamentului.

Sa cunoasca si sa aplice regulile de igiena a efortului fizic.

Sa-si formeze o tinuta corporala corecta (in pozitia stand, sezand si in deplasare).

Sa perceapa componentele spatio-temporale (ritm, durata, distanta, localizare).

Sa fie apt sa utilizeze deprinderile motrice insusite in diferite contexte.

Sa se foloseasca de actiunile motrice invatate pentru a exprima sentimente si/sau comportamente, pentru a raspunde la diferiti stimuli (situatii), la diferite ritmuri.

Sa manifeste in timpul activitatii atitudini de cooperare, spirit de echipa, de competitie, fair-play.

Tabel nr.2

Motricitate - structura

Motricitatea omului, adica capacitatea de a se efectua miscari, acte si actiuni care implica un predominant efort fizic. Este reprezentata de totalitatea miscarilor efectuate de om pentru intretinerea relatiilor sale cu mediul natural sau social in care exista, inclusiv prin practicarea unor sporturi. Trebuie precizat ca este vorba numai de acele miscari care se realizeaza cu ajutorul muschilor scheletici, nu de cele realizate cu ajutorul mijloacelor mecanice.

Motricitatea la om exista sub doua aspecte; motricitatea globala si motricitatea fina.

Motricitatea globala cuprinde miscarile realizate cu toate segmentele corpului la care participa marile grupe musculare. Ea asigura deplasarile(aspectele locomotorii)si posturile ( aspectele nonlocomotorii). Motricitatea globala se exprima prin urmatoarele activitati coporale: miscari de deplasare ale intregului corp( mers,alergare,inot, etc.) schimbari de pozitii sau posturi fara deplasare ( trageri, impingeri, intinderi) sau pozitii stabile (in picioare, in sezut).

Motricitatea fina cuprinde miscari fine care solicita mare precizie. In mod normal motricitatea fina este condusa de vedere ( initial mana conduce vederea, privirea fiind orientata spre deplasarea mainilor, apoi primele coordonari vizual motorii fiind stabilite, vederea are rol reglator pentru activitatea mainilor; mana se deplaseaza spre obiectul perceput). Prima abilitate la nivelul comportamentuluimotor fin este prinderea. Prinderea este de asemenea, considerata prima activitate intentionata care apare la om.Comportamentul motor fin se se obiectiveaza in prinderea si manipularea obiectelor. Manipularea obiectelor este influentata de gradul de maturizare psihomotorie, experientele motrice traite de copil si caracteristicile de indemanare. " (Horghidan V. 2000, pg.121,126)

Miscarea omului este de diferite tipuri (ciclica, aciclica, voluntara, involuntara, automata, activa, pasiva, uniforma, neuniforma, etc.) si are caracteristici spatiale, temporale, energetice, etc.

Motricitatea reuneste totalitatea actelor motrice efectuate pentru intretinerea relatiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice activitatilor sportive. In sinteza, motricitatea reprezinta ansamblul de procese si mecanisme prin care corpul uman sau segmentele sale se deplaseaza, prin contractii musculare fazice sau dinamice sau mentinerea intr-o anumita postura prin contractii tonice". Este vorba de actele motrice realizate prin contractia muschilor scheletici.

Ea se concretizeaza in urmatoarele elemente componente:

Actul motric, care este un fapt simplu de comportare realizat prin actiunea muschilor scheletici in mod voluntar, pentru realizarea unei actiuni sau a unei activitati motrice. Termenul poate sa indice si alte reflexe, instinctuale si automatizate. Un act motric special este exercitiul fizic.

Actiunea motrica, care este un ansamblu de acte motrice asftel structurat incat realizeaza un tot unitar in scopul realizarii unor sarcini imediate. Actiunea motrica este o deprindere, cu un mecanism de baza bine pus la punct (mersul, alergarea, saritura, etc.)

Activitatea motrica, care este un ansamblu de actiuni motrice, incadrate intr-un sistem de reguli si forme de organizare in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman si de perfectionare a organismului uman si de perfectionare a dinamici acestuia. Cele mai reprezentative activitati motrice sunt: educatia fizica, antrenamentul sportiv si activitatea competitionala.

Specialistii domeniului prescolar si mai ales cei care s-au implicat in conceperea noului curriculum considera ca, dezvoltarea motricitatii este strans legata de dezvoltarea limbajului, a proceselor cognitive, a competentelor sociale si emotionale. Atat motricitatea grosiera, cat si cea fina, precum si coordonarea senzorio-motorie reprezinta modalitati de cucerire a mediului inconjurator, dar si de descoperire si cunoastere a propriului corp. Capacitatea copiilor de a implica, a coordona si a controla muschii si partile corpului in realizarea de miscari de la cele mai simple la cele mai complexe necesita timp, exercitiu si sprijin. De la mers, alergare, sarituri,catarari, rostogoliri pana la realizarea unor operatii mai complicate precum utilizarea instrumentelor de scris, de desen, de taiere sau deprinderi de a se imbraca si deprinderi alimentare toate acestea reprezinta un proces plin de incercari, dar si reusite, daca i se ofera copilului suportul de care are nevoie. Constientizarea simturilor si utilizarea lor, motricitatea si coordonarea oculomotorie reprezinta bazele unui comportament functional al copilului.

,,Miscarile bruste, necoordonate de la 3 ani sunt, treptat, inlocuite de miscari tot mai bine armonizate. Pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, raportarea ei la obiecte, imagini, intentii. Prescolarul simte o adevarata placere sa imite adultii, sa-si exprime trairile emotionale prin gestica, mimica si pantomimica. Din acest motiv, prescolaritatea a mai fost denumita si varsta gratiei. Gratia se dezvolta si pentru ca prescolarului ii place sa fie in centrul atentiei, sa fie admirat si laudat. Cu timpul, gratia incepe sa devina tot mai palida, locul ei fiind luat de rigoare, de precizie, acestea devenind principalele caracteristici ale motricitatii copilului.,,

Una din nevoile fundamentale pe care le resimte copilul la aceasta varsta este nevoia de miscare. Avem in vedere nu atat miscarea referitoare la contractiile musculare, care o produc sau la deplasarile in spatiu cu incarcatura mecanica si fiziologica, ci si miscarea introdusa in actul motor si subordonata acestuia, miscarea ca element constituant al actiunii lor cu obiectul. De data aceasta, pe prim plan trece incarcatura psihologica a miscarii, raportarea ei la obiecte, posibilitati de realizare.

Prescolarul imita ceea ce fac adultii, isi insotesc si subliniaza cuvintele prin gesturi, isi exprima starile emotionale prin mimica si pantomimica, deci prin miscarile diferitelor segmente ale fetei sau ale corpului."[6]

Tabel nr. 3 Dezvoltarea motricitatii globale intre 0 si 6 ani

dupa V.Horghidan ( 2000) p.123 tabel nr 6

Tabel nr. Dezvoltarea motricitatii fine intre 0 si 6 ani

dupa V.Horghidan ( 2000) p.124 tabel nr 7

Formele de deplasare ale copiilor sunt diverse, incepand cu rularea din decubit dorsal in decubit ventral si invers, apoi cu tararea prin miscari corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, pentru ca in final sa se ridice in stand sustinut, pozitie din care efectueaza primii pasi. In timpul miscarilor de redresare a corpului, de rotatie a trunchiului si in timpul miscarilor de deplasare ce preced mersul, a tentativelor de asezare sau de ridicare in picioare, musculatura, trunchiului si a extremitatilor se va intari progresiv, pregatind mentinerea pozitiei bipede.

Aceasta pozitie nu numai ca influenteaza forma si structura segmentelor corporale, dar contribuie si la largirea campului vizual si implicit la dezvoltarea intelectuala.

Dintre calitatile care se dezvolta cel mai complet in ontogeneza timpurie, mentionam echilibrul, deoarece este in relatie cu activitatea tonica posturala. Aceasta componenta a coordonarii statice este una dintre functiile motrice de baza studiate in relatie cu motricitatea copilului alaturi de coordonarea dinamica generala si vizual-motrica.

Progresele in structura miscarilor sunt observabile spre sfarsitul primului an, astfel miscarile apar evidente datorita intentiilor copilului de a se deplasa. Odata cu mersul, copilul isi castiga in mare masura autonomia si initiativa personala, contribuind in mod implicit si la dezvoltarea capacitatilor coordinative.

Invatarea mersului va favoriza in mare masura explorarea mediului inconjurator.

Motricitatea in prima copilarie - perioada anteprescolara ( 1-3 ani )

In aceasta perioada devine evidenta o crestere atat in plan somatic, cat si in plan motric (ca urmare a dezvoltarii active a emisferelor cerebrale). Mare parte din experienta fundamentala de viata a individului se achizitioneaza in aceasta etapa (in jur de 60%).

Perfectionarea formelor de deplasare si dezvoltarea comunicarii verbale imbogatesc experienta de viata a copilului, angrenat permanent in relatie cu lumea externa. Climatul psihosocial si de stimulare motrica optima conduce la satisfacerea trebuintelor copilului, inclusiv a nevoii de miscare.

Imitatia are un rol important in formarea anumitor deprinderi, constituind forma principala de invatare.Literatura de specialitate (Bumett, Okamoto, Wickstron) consemneaza diferite niveluri calitative ale mersului, identificand factorii determinanti ai executiei acestei deprinderi. Astfel, insusirea mersului parcurge trei etape:

la 1 an, mersul initial;

intre 2 si 3 ani, mersul optimal;

dupa 7 ani, mersul adult.

Alergarea reprezinta o deprindere motrica cu o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15 si 18 luni, apar primele incercari, viteza crescand progresiv, de la 2m/sec, la 2 ani, la 5m/sec. la 7 ani.

In paralel cu viteza, creste si amplitudinea fuleului, miscarea bratelor devine mai coordonata, piciorul de sprijin se extinde complet, iar oscilatiile laterale ale corpului diminueaza.

Aruncarea, ca deprindere, se supune aceleiasi dezvoltari, caracteristica de inceput reprezentand-o limitarea miscarii din articulatia cotului. Treptat, copilul trece de la o pozitie mai curand statica (caracteristica varstei de 2-3 ani) la o actiune mai dinamica, in care amplitudinea articulara creste, iar relatia cu activitatea posturala si cu pregatirea aruncarii se imbunatateste. Se trece astfel de la o actiune monoarticulara la o actiune bi- si pluriarticulara, in care segmente diferite participa la miscare.

Saritura se insuseste dupa ce copilul a invatat sa alerge. Dupa varsta de un an si jumatate, apar primele faze de saltare - succesiuni de impulsuri pe doua picioare, in care acestea nu lucreaza la unison, iar bratele raman statice.

Dupa varsta de 3 ani, trunchiul se propulseaza in sus si spre inainte, pregatirea sariturii se imbunatateste.

In aceasta etapa de varsta persista totusi urmatoarele dificultati:

incapacitatea de a impinge simultan in ambele picioare;

torsiune laterala a corpului, la desprindere;

imobilizarea unui brat;

inclinarea exagerata a trunchiului;

aterizare rigida

Lovirea cu piciorul se realizeaza, la inceput, din stand si mai tarziu, din deplasare. Specialistii afirma ca, dupa varsta de 2 ani, copilul poate lovi cu piciorul cu urmatoarele rezerve:

miscare limitata a piciorului;

pozitie rectilinie a trunchiului;

amplitudine limitata a miscarii,

lovitura este lipsita de forta.

In invatarea tuturor acestor deprinderi de baza, este important sa se reaminteasca rolul jocului, sub semnul caruia sta intreaga activitate a copilului. Vor retine atentia, jocurile care presupun manipularea obiectelor, jocul cu adultul si cu personajele imaginare (cu un continut actional simplu si repetitiv).

Motricitatea in a doua copilarie - perioada prescolara (3-6 ani)

Aceasta etapa este numita si "varsta de aur a copilariei', in care comportamentul copilului se diversifica ca urmare a integrarii in mediul gradinitei. Dezvoltarea fizica inregistreaza progrese evidente si apar o serie de modificari morfologice.

In aceasta perioada are loc angajarea a uneia dintre cele doua emisfere, fapt care va influenta caracterul manualitatii copilului (dreptaci sau stangaci).

Procesarea informatiei se amelioreaza, la fel si precizia miscarilor.

Jocul, ca forma de activiste principala va continua sa ocupe un loc important, copilul manifestand preferinta pentru: jocurile de constructii, jocurile acvatice si jocurile de rol.Nevoia de miscare si disponibilitatea pentru invatare, extrem de marcate la aceasta varsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situatii diverse, care sa contribuie la insusirea unei baze largi de actiuni motrice. Alergarea, saritura cu toate variantele sale, tararea, catararea, exercitiile de echilibru, aruncarea, suspendarea, balansarea domina repertoriul motric al prescolarului.

Alergarea se caracterizeaza printr-o faza de propulsie imbunatatita, diminuarea fortelor de franare si a oscilatiilor trunchiului, ca si prin imbunatatirea fazei de amortizare.

Aruncarea cu un brat deasupra umarului capata amplitudine. Pozitia corpului este in continuare statica, dar miscarea devine biarticulara. La 5-6 ani, forta aruncarii creste, prin actiunea trunchiului, organizarea posturala participand la actiune.

Copiii isi amelioreaza tehnica sariturii de tip "stang-drept-drept-stang' si galopul. Pentru invatarea sariturii in lungime, se poate plasa un obstacol care sa stimuleze desprinderea pe verticala. Cu toate acestea, forta de impingere ramane scazuta, iar bratele nu lucreaza eficace.

Lovirea mingii cu piciorul de catre prescolari se caracterizeaza prin:

miscarea pregatitoare a piciorului are loc la nivelul genunchiului;
- elanul poate consta in unul sau doi pasi;

piciorul care loveste ramane flectat in timpul miscarii active.

In unele ramuri sportive, initierea timpurie se realizeaza sub forma de joc. presupune sarcini simple, iar influentarea componentelor motricitatii, se face in mod global."

Psihomotricitate - componente

"R. Lafon, 1963, defineste psihomotricitatea ca rezultatul integrarii interactiunii educatiei si maturizarii sinergiei si conjugarii functiilor motrice si psihice, nu numai in ceea ce priveste miscarile si expresiile observabile, dar si in ceea ce le determina si insotesc (vointa, afectivitate, nevoi, impulsuri).

M. Epuran, 1994, considera ca psihomotricitatea include participarea diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor, cat si executia adecvata a actului de raspuns; ea apare, atat ca aptitudine, cat si ca functie complexa de reglare a comportamentului individual.

V. Horghidan (2000) considera ca psihomotricitatea exprima o realitate aflata doar la intersectia dintre psihic si motric care, schematic, ar putea fi reprezentata ca in figura de mai jos."

** Concepte psihologice de baza, autor St. Tudos. (2001) pg.73,74

PSIHOMOTRIC MOTRIC

Fig.1. - Zona psihomotricului in relatia psihic-motric V. Horghidan, 2000, citat de St. Tudos pg 74 "Concepte psihologice de baza" ( 2001)

"Autoarea subliniaza astfel, faptul ca in zona psihicului exista o serie de fenomene care nu pot fi incluse in aria psihomotricitatii, cum ar fi, de exemplu: sentimentele morale, inteligenta sociala, inteligenta abstracta etc; din sfera motricului, putem considera ca nu apartin psihomotricitatii miscarile reflexe, miscarile involuntare etc.

Psihomotricitatea reprezinta -dupa V. Horghidan, 2000- o functie bazala (deoarece este puternic ancorata in biologic si este direct legata de fenomenele generatoare de energie in calitate de cauza si efect), care cuprinde in structura ei fenomenele de natura psihica ce sunt determinate de miscarile corpului si exprimate prin miscarile voluntare carora le conditioneaza utilizarea in cadrul actiunilor."

( "Concepte psihologice de baza" p.75)

Activitatea motrica nu poate fi desprinsa de procesele psihice si viata psihica.

Psihomotricitatea reprezinta structura activitate motrica - procese psihice cu functie ce exprima relatiile complexe interde-terminative. Abordarea problemelor psihomotricitatii cere intelegerea fiintei umane in unitatea fizic-motric si spiritual. Motricul si psihicul se conditioneaza reciproc.

Componentele psihomotricitatii prezentate de M.Epuran ( 2005), sunt:

sensibilitatea kinestezica

simtul echilibrului

simtul ritmului si al aprecierii duratelor scurte

coordonarea membrelor-homolaterala sau heterolaterala

coordonarea ochi-mana sau ochi-picior

coordonare generala

agilitatea

precizia si stabilitatea miscarilor

aprecierea oportunitatii actiunilor in diferite momente de timp

lateralitatea

schema corporala

ideomotricitatea *

Epuran M, " Metodologia activitatilor corporale " Edit2005 pg.368

"Principalele fenomene ce intra in sfera psihomotricitatii sunt:

Coordonarile¹ - statice, dinamice si perceptiv-motrice -care se manifesta la nivelul tuturor efectorilor sistemului osteomuscular.

Schema corporala - sistemul central de comanda si control a motricitatii, structura automatizata, dobandita prin activitatea motrica (experienta motrica), avand localizarea corticala in homunculus motor. Dupa V. Horghidan 2000, schema corporala este o 'structura dinamica, careia experienta ii imprima permanent trasaturi noi, in care se realizeaza supliniri (in anumite limite diferitele segmente care o compun pot lua pe rand importanta diferita, erijandu-se in 'figura', pentru ca apoi sa se topeasca in ansamblu,'

Ideomotricitatea - este reflectarea constienta sau inconstienta a potentialului motric fixat in schema corporala si care se manifesta concret in sistemul coordonarilor;

inteligenta motrica Manifestarile de exceptie ale ideomotricitatii pot fi considerate ca fiind     semne de inteligenta motrica superioara - creativitate motrica.

Lateralitatea- reflecta pe planul motricitatii asimetria functionala a emisferelor cerebrale; Astfel, din punct de vedere al lateralitatii, subiectii se impart in stangaci si dreptaci si ambidecstri.

Rapiditatea miscarilor (inclusiv viteza de reactie) - este influentata de particularitatile temperamentale, care sunt conditionate genetic (viteze diferite de propagare a influxului nervos si de traversare a sinapselor)." St. Tudos (2000) "Concepte psihologice de baza" .pg. 74,75,76.

Tabel nr.5

Evolutia componentelor motricitatii si psihomotricitatii la varsta prescolara

M. Stanescu, " Educatia fizica pentru prescolari si scolari mici - o abordare psihomotrica " (2002) pg 63.

Capacitatea motrica

Provenind din latinescul "capacitas', capacitatea reprezinta posibilitatea indivizilor de a reusi in executarea unei sarcini sau a unei profesii (Pieron, 1968).

Prin capacitatea motrica se intelege ansamblul posibilitatilor motrice naturale si dobandite prin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare. Capacitatea motrica este un potential uman dinamic (progresiv sau regresiv) dat de unitatea dintre calitatile si deprinderile sau priceperile motrice, aptitudini si abilitati. Capacitatea motrica este - logic si legic - influentata de "sarcina" de indeplinit si de o multitudine de alti factori, intre care se remarca procesele psihice, procesele biochimice si nivelul indicilor de dezvoltare fizica. Faptul ca acesti factori o influenteaza, "o conditioneaza", nu inseamna, nu presupune ca ei sa intre obligatoriu in definitia capacitatii motrice.

Capacitatea motrica cuprinde:

componentele stabile: aptitudini, calitati motrice, deprinderi motrice, structuri operationale, cunostinte, experienta;

componentele de stare: motivatie, stari emotionale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacitatii motrice.

Capacitatea este intotdeauna demonstrata si demonstrabila, spre deosebire de aptitudinea motrica care este o virtualitate ce urmeaza a fi pusa in valoare.

Capacitatea motrica, de cele mai multe ori, nu se reduce doar la rezolvarea unor situatii standard, ci a unor situatii variate, posibila prin structurari si recombinari ale componentelor sale, manifestandu-se ca raspuns original, strict individual.

"Terminologia educatiei fizice si sportului" (1979) citat de A.Dragnea (1999) in " Teoria activitatilor corporale"ofera o alta definitie despre capacitatea motrica astfel:

Capacitatea motrica este ansamblul posibilitatilor motrice naturale si dobandite prin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare.

In literatura anglo-saxona capacitatea motrica este echivalentul termenului fitness.

Edw. Fleishman citat de A.Dragnea (1999) intelege prin capacitatea motrica un complex de factori reprezentat astfel: pg.42

Fig.3

A. Dragnea concluzioneaza definind capacitatea motrica astfel:

"Capacitatea motrica reprezinta un complex de manifestari preponderent motrice ( priceperi si deprinderi) conditionat de nivelul de dezvoltare a calitatilor motrice, indicii morfo-functionali, procesele psihice(cognitive,afective,motivationale) si procesele biochimice metabolice, toate insumate, corelate, si reciproc conditionate, avand ca rezultat efectuarea eficienta a actiunilor si actelor solicitate de conditiile specifice in care se practica activitatile motrice."

M. Epuran " Metodologia activitatilor corporale" ( 2005), propune o abordare din doua puncte de vedere a capacitatii motrice astfel, aceasta trebuie privita atat din p.d.v.psihologic cat si metodic. "Din p.d.v. psihologic continutul capacitatii motrice este alcatuit din aptitudinile psihomotrice- masurate prin teste specifice pentru viteza de reactie, precizie, coordonare, echilibru, etc. si se exprima in randament / performanta.

Din p.d.v. metodologic, si metodic (al educatiei psihomotrice, fizice, etc), capacitatea motrica este alcatuita din aptitudini motrice (viteza, forta, rezistenta, coordonare, mobilitate, anduranta, ) masurate prin probe de teren ca alergari, sarituri, aruncari, tragere la tinta, tractiuni, echilibru. Toate aceste aptitudini vor sta la baza invatarii actiunilor tehnice si tactice."

De asemenea definitia oferita de M.Epuran capacitatii motrice este urmatoarea:

Capacitatea motrica a individului este o reactie complexa la stimulii ambiantei. Ea cuprinde intr-o unitate caracteristica mai multe elemente cum sunt: aptitudinile psihomotrice (ca inzestrare naturala psihofizica), aptitudinile motrice-sportive, toate influentate, structurate divers si potentate, la niveluri diferite, de maturarea fireasca a functiilor, de exersare si de factorii interni motivationali."

Autorul precizeaza asupra importantei cunoasterii capacitatii motrice a unui individ sau a unei colectivitati scolare acesta fiind o necesitate si totodata o obligatie, nivelul capacitatii motrice furnizand informatii care arata in ce masura procesul instructiv-educativ a fost eficient, precum si asupra diferentelor individuale sau de grup determinate de anumiti factori psiho-sociali.

Crestere si dezvoltare fizica

In " Terminologia educatiei fizice si sportului " se face precizarea ca, prin dezvoltare fizica se intelege rezultatul, precum si actiunea indreptata spre influentarea cresterii corecte si armonioase a organismului uman, concretizata in indici: morfologici (somatici) si functionali, cat mai apropiati de valorile atribuite in acest sens organismului sanatos la diferite varste.

Dezvoltarea fizica presupune deci, doua categorii de indici: somatici, morfologici (care se vad, se observa cu ochiul sau se obtin prin masurare, inaltimea corporala, perimetrele sau diametrele la anumite niveluri, greutatea corporala, lungimea segmentelor corpului, etc.) si functionali, fiziologici, care nu se vad cu ochiul liber dar care constituie motorul organismului, frecventa cardiaca, frecventa respiratorie, capacitate vitala, tensiune arteriala, etc.

Nivelul dezvoltarii fizice umane este multifactorial determinant. Acest nivel este un rezultat cumulativ al factorilor ereditari si de mediu ( natural, ambiental si social). Organismul uman se dezvolta, creste - pana la o anumita varsta - odata cu derularea ontogenezei. Aceasta crestere poate fi influentata in sens de accelerare si mai ales de armonizare prin practicarea speciala a exercitiilor fizice. De aceea se foloseste frecvent expresia :Dezvoltare Fzica Armonioasa.

Ceea ce insoteste o dezvoltare fizica sanatoasa este insusirea deprinderilor de igiena personala si a celor de securitate personala. Copiii invata de mici ce inseamna un program de viata sanatos. Deprinderile de somn, spalat, nutritie, imbracare si activitate fizica se dezvolta de la nastere si constituie repere importante in prevenirea imbolnavirilor.

Sanatatea, conditia fizica si dezvoltarea motorie a copiilor sunt factori decisivi in procesul de crestere si dezvoltare a lor in perioada timpurie. Cresterea si dezvoltarea reprezinta procese complementare, chiar daca cresterea se refera la anumite schimbari de ordin fizic, precum cresterea in greutate, in inaltime si a dimensiunilor corpului, iar dezvoltarea la nivelul de complexitate tine de schimbarile care parcurg un mod gradat de progres de la schimbarile simple la cele mai complexe. Desi pasii schimbarilor sunt mai mult sau putin aceiasi pentru toti copiii, ritmul schimbarilor prezinta o puternica variabilitate individuala.

Dezvoltarea fizica normala, sanatatea, motricitatea sunt fundamentale pentru intregul proces de invatare si reprezinta baza de plecare pentru un stil de viata sanatos. Miscarea si dezvoltarea fizica au o contributie importanta la dezvoltarea creierului. Sanatatea fizica aduce energie, echilibru si disponibilitatea de implicare in experiente de invatare.

Daca pentru perioada anteprescolara era specific ritmul alert al cresterii in inaltime si pondere a copilului, in acest nou stadiu cresterea se realizeaza diferentiat. Astfel, intre 4-5 ani cresterea traverseaza o perioada mai lenta - in medie 4-6 cm anual - pentru ca la sfarsitul prescolaritatii ritmul cresterii sa fie mai alert. ,,In ansamblu, intre 3 - 6/7 ani copilul creste in inaltime de la aproximativ 92 cm la aproximativ 116 cm, iar ponderal de la 14 kg la 22 kg. Trebuie spus ca fetele au talia si greutatea mai mica decat baietii, dar inaltimea si greutatea variaza in functie de alimentatie, igiena, starea sanatatii etc"

In aceasta perioada viteza de crestere a diferitelor parti ale corpului duce la schimbarea proportiilor sale. Daca la 2 ani capul reprezenta circa 1/5 din corp la 6/7 ani el va reprezenta circa 1/6 din corp. Regula cresterii si dezvoltarii inegale se extinde si asupra altor parti ale organismului - abdomen, torace, bazin, membrele inferioare si membrele superioare - ca si asupra altor organe si tesuturi - tesutul epitelial, scheletul, musculatura.

Aceasta crestere diferetiata face ca in infatisarea fizica a prescolarului sa fie o oarecare disproportie intre dezvoltarea capului, care este relativ mare si dezvoltarea membrelor inferioare ceva mai scurte, de aici si aspectul caricatural al prescolarului. Nu de putine ori copilul se impiedica, isi pierde echilibrul, cade, acestea sunt consecinte ale dezvoltarii disproportionate care afecteaza stabilitatea corporala si echilibrul.

In prescolaritate toate celelalte sisteme ale organismului suporta modificari importante.

Desi procesul de osificare continua, oasele prescolarului sunt inca destul de elastice, maleabile.

Exercitiile practicate in cadrul activitatilor de educatie fizica solicita foarte mult, iar discrepantele dezvoltarii fizice la aceasta varsta face ca rezistenta copilului la efort sa fie foarte scazuta. Desi copilul este intr-o continua miscare si de cele mai multe ori simti ca nu reusesti sa tii pasul cu el, totusi, cand prin exercitii fizice sunt solicitati timp mai indelungat vedem cum mica tornada se linisteste. De aceea in aceasta perioada a dezvoltarii, educatoarea trebuie sa propuna exercitii fizice care sa respecte particularitatile dezvoltarii, sa dozeze cu mare atentie timpii de solicitare la efort dar, sa si diversifice exercitiile propunand o gama cat mai variata, respectand intotdeauna etapele de desfasurare de la simplu la compex, de la un timp mai scurt la inceput ca pe parcurs sa se creasca gradat si timpul si complexitatea exercitiilor.

In ceea ce priveste elasticitatea musculara si mobilitatea articulara, acestea se afla la cote otime din p.d.v al solicitarii lor prin intermediul exercitiilor fizice si este bine sa utilizam o gama diversficata de exercitii in acest sens daca sunt respectate prevederile de mai sus. Pentru practicarea unor sporturi de performanta, gimnastica spre exemplu, aceasta este varsta recomandata de initiere si formare a deprinderilor .

Exercitiile fizice sunt foarte indragite de copii, iar practicarea lor angreneaza intreaga

musculatura, actioneaza pozitiv asupra dezvoltarii simtului echilibrului si orientarii in spatiu, contribuie

intr-o oarecare masura la dezvoltarea tuturor calitatilor motrice si indeosebi a indemanarii si a coordonarii.

Revenind la procesul de osificare, putem spune ca spre sfarsitul acestei perioade ,,punctele de osificare" incep sa devina vizibile in toate oasele carpiene; curburile coloanei vertebrale s-au constituit desi nu au inca o foarte mare stabilitate. Elasticitatea coloanei vertebrale poate sa duca la o deformare a ei, daca fiecare exercitiu efectuat nu este studiat metodic si tehnic de educatoare inainte de efectuare. Trebuie alese, din multitudinea de exercitii, acele exercitii fizice care cu adevarat sa dezvolte armonios si corect copilul de varsta prescolara.

Sistemul muscular este la fel de inegal dezvoltat; muschii lungi ai membrelor superioare si inferioare progreseaza mai rapid decat muschii scurti ai mainii, fapt care explica de ce prescolarul efectueaza mai usor miscarile largi, mai ample (mers, aruncare, lovire) decat miscarile de precizie ( desenat, scris, decupaj).

Spre finalul perioadei prescolaritatii copilul capata o infatisare mai armonioasa si fenomenul are efect pozitiv in cresterea preciziei miscarilor si in intarirea echilibrului. Organismul, in intregime, devine mai maleabil, iar miscarile mai suple si mai sigure.

Cea mai spectaculoasa modificare o intalnim insa la nivelul sistemului nervos. Celulele sistemului nervos se diferentiaza, cresc sub raport morfologic, isi perfectioneaza functiile.

Totodata, creerul isi mareste volumul. La nastere el cantareste circa 370g, catre 3 ani isi tripleaza grutatea, iar la sfarsitul prescolaritatii reprezinta aproximativ 4/5 din greutatea lui finala, cantarind circa 1200g .

In acest stadiu este important procesul de diferentiere a neuronilor care formeaza straturile corticale, cresterea numarului fibrelor mielinice si a fibrelor intercorticale, perfectionarea functionala a diferitelor regiuni corticale. Cea mai importanta modificare o reprezinta, insa, schimbarea raportului de forta dintre sistemul nervos periferic si sistemul nervos central. Spre deosebire de etapele anterioare cand segmentele inferioare, periferice, ale sistemului nervos erau dominante, acum segmentele superioare ale sistemului nervos, indeosebi scoarta cerebrala devin dominante. Ele isi manifesta actiunea reglatoare, ceea ce permite o mai buna coordonare, dirijare, si controlare a activitatii.

Ca urmare a dezvoltarii scoartei cerebrale creste numarul si viteza de formare a reflexelor conditionate, precum si stabilitatea lor. Diferite forme de inhibitii conditionate, indeosebi inhibitia de diferentiere si inhibitia de intarziere, ajuta la perfectionarea si precizarea reactiilor de invatare, la amanarea unor reactii, care nu corespund cu cerintele mediului. Vointa ar fi imposibil de explicat in afara inhibitiei de intarziere Predominarea unuia sau altuia dintre cele doua procese nervoase fundamentale - excitatia si inhibitia - sta la baza unor conduite cum ar fi: somnolenta, lipsa de vlaga, nereactionarea la stimularile mediului sau neastamparul, capriciul etc. Totodata, se contureaza mai pregnant dominanta asimetrica a emisferelor cerebrale, ceea ce se va repercuta asupra diferentierii manualitatii copilului: dreapte, stanga, ambidextru. Biochimismul intern al copilului cunoaste o evolutie interesanta: se diminueaza activitatea timusului (glanda cresterii), atat de activa in perioada anterioara, si se intensifica functiile glandei tiroide si a hipofizei. Aceasta explica de ce ritmul cresterii este mai lent, dar si de ce mobilitatea copilului este mai mare, tiroida intensificand procesele metabolice.

Ca urmare a dezvoltarii generale, la 4 ani copilul devine mai puternic, dar si mai indemanatec. Miscarile sale sunt mai brutale, fapt explicabil prin antrenarea si constituirea relativa a conduitelor implicate in cerintele de autonomie. Dezvoltarea motorie este deosebit de importanta pentru sporirea autonomiei, dar ea are semnificatie si pentru dezvoltarea psihica generala a copilului.

Anumite tipuri de joc, mai ales cele de miscare si de constructii, cele de desen si de modelare a plastilinei, alaturi de celelalte componente ocupationale, contribuie la cresterea preciziei miscarilor, la consolidarea fortei fizice si la dezvoltarea abilitatilor motorii.

Cresterea si dezvoltarea somato-fiziologica la copilul prescolar

In perioada anteprescolara ritmul de general de crestere in inaltime si greutate este accelerat, insa, in noul stadiu al prescolaritatii cresterea se va realiza diferentiat.

In cartea " Educatia fizica in gradinta", autoarea Buruian L.( 2004) prezinta trasaturile esentiale de natura anatomo-fiziologica a prescolarilor astfel:

Intre 4-5 ani cresterea traverseaza o perioada mai lenta de 4-6 centimetri, pentru ca spre sfarsitul prescolaritatii ritmul sa fie usor intensificat.

Copiii intre 3-7 ani cresc in inaltime de la 92 centimetri la 116 centimetri, iar ponderal de la 14 kilograme la 22 kilograme. Fetele au talie mai mica decat baietii, dar inaltimea si greutatea variaza in functie de alimentatie, igiena, starea de sanatate. In aceasta perioada viteza de crestere a diferitelor parti ale corpului duce la schimbarea proportiilor sale.

Cresterea si dezvoltarea inegala se extinde si asupra altor parti ale corpului, abdomen, torace, bazin, membre inferioare si superioare ca si asupra organelor si tesuturilor. La prescolari exista o disproportionalitate intre dezvoltarea capului si dezvoltarea membrelor inferioare, care duce de multe ori la pierderea echilibrului. Dantura provizorie se deterioreaza in timp ce apar mugurii danturii definitive.

Curburile coloanei vertebrale sau stabilizat dar se pot deforma usor. Aparatul locomotor al prescolarului se deosebeste calitativ de cel al adultului. Rezistenta oaselor, precum si forta musculara sunt reduse. Ceea ce caracterizeaza sistemul osos al copiilor este ritmul lui intens, energic de crestere. Oasele capata catre varsta de 6 ani aceeasi structura cu cea a adultului, dar sarurile de calciu si de fosfor se gasesc in cantitate mai mica. La aceasta varsta, continua procesul de osificare si apar puncte de osificare. Oasele copilului sunt elastice, maleabile si mai putin rezistente, se pot usor deforma dar se rup mai greu. Oasele copiilor sunt intens vascularizate, ceea ce contribuie la cresterea lor intensa. Oasele bazinului incep sa se sudeze pe la 6 ani.

Cele doua procese nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia), stau la baza unor conduite cum ar fi somnolenta, lipsa de vlaga, nereactionarea la stimularile mediului sau neastamparul, capriciul. Se dezvolta mult zonele corticale ale vorbirii fapt care permite o extensie a limbajului. Totodata, se contureaza mai pregnant dominatia asimetrica a emisferelor cerebrale, ceea ce se va repercuta diferentierii manualitatii copilului.

La prescolari sistemul muscular este slab dezvoltat, indeosebi musculatura mica. Greutatea muschilor,reprezinta aproximativ 27% din greutatea corporala, in timp ce la adult reprezinta 45%. Muschii copiilor difera de cei ai adultului prin structura si compozitia lor, ei sunt mai bogati in apa, si mai saraci in substante proteice si minerale. La prescolari masa musculara predomina in raport cu masa tendoanelor, pe masura dezvoltarii tendoanelor se inregistreaza o crestere a tonusului muscular,si a puterii de ridicare. Dezvoltarea motricitatii nu are loc uniform, ci se produce in salturi.

Musculatura cutiei toracice este insuficient dezvoltata, pozitia coastelor este inca apropiata de cea orizontala. De aceea, necesitatile de oxigen ale prescolarilor sunt mai mari, iar numarul de respiratii este de 20-26 pe minut .

( FR = 20-26/min

Ritmul respiratiei nu este stabil si orice stimul il poate modifica. Insuficienta dezvoltare a musculaturii mici intercostale face ca respiratia sa fie superficiala, de tip abdominal.

Aparatul cardiovascular la varsta prescolara, cordul pastreaza ritmul de crestere al organismului. Pana la 6 ani, vasele cresc relativ mai intens decat cordul, ele avand un lumen mai larg. Cordul cu o musculatura slab dezvoltata si vasele avand un lumen mai larg explica tensiunea arteriala mica a copiilor prescolari si o FC frecventa cardiaca mare 110-100 batai pe minut ( FC = 100-110 b/min).

In cartea " Metodica educatiei fizice in gradinta" autorii (1979) precizeaza aspectele somato-fiziologice ale prescolarilor astfel:

La 3-5 ani predomina tipul de respiratie abdominala, la 5-6 ani incepe sa predomine tipul de respiratie toracica.

O contributie insemnata la imbunatatirea respiratiei copiilor, la formarea unei respiratii corecte o au : calirea organismului prin aer, exercitiile fizice speciale pentru formarea deprinderilor de a respira profund si exercitiile fizice care antreneaza grupele mari de muschi.

Exercitiile fizice speciale care favorizeaza formarea deprinderii de a respira corect sunt, in general, toate exercitiile de brate care antreneaza desfacerea ampla a arcului costal si deci marirea cavitatii toracice.

De exemplu, din pozitia stand ducerea bratelor prin lateral sus, cu inspiratie ampla pe nas si coborarea bratelor in acelasi mod, cu expiratie profunda pe gura.

Dintre exercitiile care antreneaza puternic in miscare grupele mari de muschi putem exemplifica alergarile, sariturile pe loc sau cu depasare.

Aparatul cardiovascular

La varsta prescolara, cordul pastreaza ritmul de crestere al organismului

Frecventa pulsului este de FC 100 batai pe minut la prescolarii mici si de FC 100-90 b /min la prescolarii mari.

Ritmul batailor cardiace este instabil, din cauza insuficientei dezvoltari a centrilor nervosi. Datorita lumenului mai mare al tuturor vaselor si, in special, al capilarelor,cantitatea de sange care circula la periferia corpului este relativ mai mare la copiii prescolari, realizindu-se astfel conditiile necesare pentru schimburile nutritive . Acestea sunt cu atat mai intense cu cat varsta copiilor este mai mica. Aceste schimbari mai intense permit buna desfasurare a proceselor de crestere si dezvoltare.

Copilul prescolar are acelasi numar de hematii ca si adultul.

Tinand seama de particularitatile aparatului cardiovascular al prescolarilor, educatoarea trebuie sa acorde o deosebita atentie dozarii eforturilor lor (supradozarea muncii cordului poate dauna bunei si normalei dezvoltari a intregului aparat circulator).

Dozarea efortului presupune: numarul de repetari, durata pauzelor si mijloacele de realizare a pauzelor si a revenirii organismului dupa efort, intensitatea si durata efortului din cadrul activitatii.

Tabel cu valorile nationale ale inaltimii si greutatii copiilor prescolari de 4 -7 ani - fete si baieti din mediul urban

Stabilite de laboratorul de igiena copiilor si tinerilor din

Institutul de Igiena, Sanatate Publica, Servicii de Sanatate si Conducere

Bucuresti - anul 1992

Valorile nationale ale greutatii corporale - baieti mediul urban

Valorile nationale ale greutatii corporale - fete mediul urban

Valori nationale ale inaltimii ( taliei ) - baieti mediul urban

Valori nationale ale inaltimii ( taliei ) - fete mediul urban