AFECTIVITATEA

AFECTIVITATEA

* Proces de energizare a conduitei, comportamentului.

CARE ESTE ROLUL AFECTIVITATII IN PSIHOLOGIE?

Majoritatea autorilor au spus ca afectivitatea este una dintre problemele cele mai controversate in psihologie.

M. Golu, in "Fundamentele psihologiei" spune ca niciuna dintre problemele de continut ale psihologiei nu este si nu a fost atat de controversata, din punctul de vedere al contradictiilor.

Acest statut foarte controversat porneste de la terminologia utilizata si de la autorii ce nu sunt unanimi in folosirea acelorasi concepte. Ceea ce unul numeste emotii este la altul sentimente, etc.

Psihologia secolului XX - terminologia foarte confuza foarte prezenta in psihologia afectivitatii vietii. McDougal - psihologia afectivitatii este atat de inapoiata, haotica, cu o diversitate de teorii, o teorie unanim acceptata nu este posibila. V.Pavelcu - pentru a-i intelege pe cei ce scriu despre afectivitate ar trebui sa cunoastem lexiconul propriu fiecarui psiholog.

Diferenta dintre fenomenul afectivitatii si alte fenomene psihice este ca cea dintre balena si peste(balena este mult mai mare decat pestele, si balena nu este peste).

Controversele s-au manifestat la nivelul atitudinilor pe care diferiti autori le-au avut fata de afectivitate.

Descartes(rationalist prin excelenta) - afectivitatea constituia un atavism regretabil a formelor primare de psihic intalnite la nivelul psihicului uman.

Kant - afectivitatea este o maladie a sufletului. Sufletul este sanatos sub autoritatea ratiunii.

Afectivitatea a fost multa vreme parintele sarac al psihologiei.

La polul opus se amplaseaza acei autori pentru care afectivitatea este aproape totul, baza, fundamentul vietii psihologice, determina conduita, comportamentul.

Freud - pune accent pe latura inconstienta, acordand afectivitatii o pondere foarte mare.

Ribot - afectivitatea este elementul ce pune in miscare intreaga viata psihica.

Cel mai bine acest caracter foarte contradictoriu al afectivitatii s-a manifestat la nivelul punctelor de vedere ce au jalonat destinul afectivitatii in psihologie.

ETAPE PE CARE LE-A PARCURS CERCETAREA AFECTIVITATII

* Debutul cercetarilor stiintifice ale afectivitatii - in a doua jumatate a secolului XIX. Un moment foarte important - 1872, lucrarea lui Darwin - tratarea intr-o maniera stiintifica a problemei afectivitatii din perspectiva evolutionista.

* Decada urmatoare(1884-1885) este a lui James si Langhev(?), independent unul de altul studiind emotiile, au formulat teoria periferica a afectivitatii.

* Prima perioada a secolului XX - anul 1915, cand Canon(fiziolog) a formulat teoria centralista cu privire la emotii continua interesul pentru studiul afectivitatii.

* In 1915 Watson considera ca nu este doar un simplu reflex ca urmare a repetarii unor reactii - emotia era doar o curiozitate fiziologica - elimina problematica afectivitatii.

* O perioada de aproximativ 30 de ani - afectivitatea a fost abordata dintr-o perspectiva strict fiziologica, perspectiva in care au fost facute descoperiri foarte importante in fiziologie in stransa legatura cu afectivitatea(creierul visceral) - aduceau o fundamentare afectivitatii.

* La inceputul anilor '50, conceptul de activare aparut in fiziologie a suscitat interesul psihologilor fata de afectivitate, care intra iarasi in atentia psihologiei. De aici incolo apar mari teorii, conceptii cu privire la afectivitate. De exemplu, conceptia cognitivista - ceea ce conteaza in declansarea trairilor afective este modul in care erau interpretate o serie de reactii, atribuiri ce se faceau.

* In deceniul urmator incepe sa se dezvolte in psihologia afectivitatii o abordare biologista; exprimarile emotiilor sunt si ele interpretate din acest punct de vedere. Asistam la o reactie foarte importanta, unii autori revin la punctul de vedere al lui James, altii la cel al lui Darwin. Se considera ca nu s-a ajuns inca la elaborarea unei sinteze cu privire la modul de concepere si explicare a afectivitatii, desi s-au facut progrese mari.

DEFINIREA AFECTIVITATII

Afectivitatea reprezinta o modalitate psihologica de raportare a individului la mediu, aceasta nu este una indiferenta, ci, dimpotriva, stimulii externi ce actioneaza asupra organismului uman rascolesc o serie de trebuinte, incita aspiratii, cu alte cuvinte, intre organism si mediu, stimulii externi si stimulii interni apare o anumita relatie de concordanta, fapt ce genereaza o serie de stari de bucurie, satisfacere, reactii de apropiere sau respingere a acelor stimuli, dar poate fi vorba si de o relatie de neconcordanta intre stimulii interni si externi, rezultand o stare de nemultumire, insatisfactie ce genereaza reactii de respingere a acelor obiecte ce provoaca reactiile respective.

P.P.Neveanu - afectivitatea constituie, pe de o parte rezonanta lumii in subiect si masura mecanismelor rezonatoare ale subiectului, si, pe de alta parte, este vibratia expansiva a subiectului in lumea sa. De aici rezulta ca afectivitatea nu este conceputa ca o simpla stare subiectiva interioara, ci ca o conduita(converteste interiorul in exterior si invers). Afectivitatea nu este doar o simpla functie dinamico-energetica vectoriala, ci este o comunicare afectiva.

Ceea ce este esential pentru afectivitate este nu atat obiectul in sine, cat valoarea, semnificatia pe care obiectul respectiv o are pentru subiect. Foarte important este gradul si nivelul in care o serie de necesitati interne ale subiectului sunt satisfacute sau nu de acel obiect, relatia dintre obiect si subiect, in care obiectul capata o anumita semnificatie pentru subiect.

Unul si acelasi obiect provoaca stari diferite la persoane diferite, provoaca la una si aceeasi persoana reactii diferite in momente diferite.

Afectivitatea este mecanismul psihic care desemneaza o traire interna, o atitudine(pozitie) fata de realitatea inconjuratoare ca urmare a actiunii repetate si uneori indelungate a realitatii asupra subiectului.

O contributie deosebita la evolutia afectivitatii o are carte lui V. Pavelcu, "Caracterele afectivitatii". Sunt prezentate o serie de note definitorii ale afectivitatii si se gasesc in proportii diferite in functie de formele afectivitatii.

NOTE DEFINITORII ALE MECANISMELOR AFECTIVITATII

1. intelesul timic - inteles de valoare pe care il au stimulii, trairile afective, fiind opus intelesului logic; spre deosebire de mecanismele cognitive care se caracterizeaza prin motricitate, adaptabilitate, la nivelul afectivitatii - valoarea traita de subiect.
2. subiectivitatea - deriva din faptul ca mecanismele afective se raporteaza la atitudinile subiectului, la pozitiile pe care le manifesta un obiect, nu la obiectul in sine. De pilda, in momentul in care vedem un obiect oarecare, ne exprimam atitudinea fata de el.
3. obscuritatea si sincretismul mecanismelor afective se misca in cea mai mare libertate in zonele crepusculare ale constiintei; contururile starilor afective sunt estompate, au directii vagi, spre deosebire de senzatii ce au totul clar. Sincretismul se refera la faptul ca nu exista intre trairile afective nici cea mai mica distinctie, nici o articulatie; lipsa de forma este caracteristica trairilor afective, iar sincretismul(amestecul) este nota cea mai importanta, distinctiva a trairilor afective.
4. totalitatea - trairile afective apar ca niste intreguri, reprezinta fondul pe care se manifesta si in interiorul lui se formeaza celelalte mecanisme psihice cognitive si volitive. Aceasta caracteristica reiese in evidenta in momente in care dintr-un moment sau altul ea este perturbata; rezulta destructurarea, dezmembrarea trairilor afective.
5. iradiatia - trairile afective iradiaza, se imprastie ca o pata de ulei, acoperind intreaga viata psihica a individului, colorand celelalte manifestari de natura cognitiva, volitiva. Alaturi de fenomenul iradierii intalnim si o deplasare a trairilor afective.
6. actualitatea - comuna cu actualitatea motivelor. Trairile afective sunt, exista, functioneaza in prezent. In momentul in care incercam sa ne reprezentam o traire afectiva, reprezentam conditiile in care s-a produs.
7. tensiunea - caracteristica de stare, statica a afectivitatii si vizeaza faptul ca afectivitatea presupune generarea unor forte ce intra in contradictie unele cu altele.
8. instabilitatea - insusire dinamica, trecerea de la o stare afectiva la alta, de la un cvasiechilibru la o stare de echilibru deplin.
9. ritmul - se refera la succesiunea, ordinea temporala a trairilor afective si la viteza cu care ele se inlocuiesc unele pe altele.

M. Golu adauga la ele:

. referentialitatea - are in vedere constientizarea legaturilor dintre lumea interna si cea externa, obiect si subiect, etc. In functie de modul cum se face constientizarea apar o serie de stari afective diferentiate. Cand legatura este bine determinata apar trairi afective specifice, cand legatura nu este bine determinata, apar stari afective nespecifice.

. ambivalenta starilor afective - coexistenta in aceeasi structura afectiva a 2 vectori emotionali opusi; atata vreme cat intre ei exista un echilibru se asigura starea de normalitate functionala a individului; cand nu exista un echilibru rezulta stari de natura patologica. Aceasta caracteristica constituie una dintre caracteristicile cele mai importante ale vietii afective a copiilor. La adult ea capata alte forme, mai conturate, dirijate datorita dezvoltarii.

Aceste stari afective sunt importante din punct de vedere teoretic, nu in sine, ci importanta deriva din felul cum interactioneaza si relationeaza. Daca in psihologia motivatiei vorbim despre structuri motivationale, la nivelul afectivitatii vorbim despre campuri afective acceptata datorita faptului ca notiunea de structura presupune prezenta unor elemente ce se ierarhizeaza, se asociaza, notiunea de structura are un caracter static. Atunci s-a introdus notiunea de camp afectiv caracterizat printr-un produs de modificari, prin dinamism, rezultand starea tensionala, specificitatea trairilor afective derivand din acest fapt.

In legatura cu campul afectiv se ridica 2 probleme:

Determinarea lui;

Valoarea    semnificatiei lui, mai ales daca are o valoare pragmatica.

Din acest punct de vedere contributia lui V.Pavelcu este foarte semnificativa, inca din 1937, cand psihologia afectivitatii era foarte analitica, el elaboreaza un model tridimensional spatial al afectivitatii care este echivalent cu notiunea de camp afectiv. Dimensiunile acestui camp sunt:

→ axa obiectului care genereaza polaritatea trairilor afective - la un pol se va afla agreabilitatea starii afective si la celalalt dezagreabilitatea. (1)

→ axa Eului considerat ca mediu central al personalitatii ce da adancimea sau interioritatea trairilor afective. Din perspectiva axei Eului, la un pol avem trairile afective centrale si la celalalt pol, trairile afective periferice. (2)

→ axa valorii care da inaltimea sau nivelul trairilor afective. Din perspectiva acestei axe la un pol avem trairile afective superioare si la celalalt pol avem trairile afective inferioare. (3)

Axa polaritatii - se refera nu la proprietatea starilor afective de a se echilibra prin pozitii extreme, ci la particularitatea trairilor afective de a fi placute sau neplacute, pozitive sau negative, stenice sau astenice, etc. Aceasta caracteristica a lor apare de indata ce o serie de nevoi, trebuinte, stimulatii, interese, motivatii sunt impiedicate de a se manifesta ca atare.

Interioritatea sau adancimea - se exprima prin apropierea sau indepartarea trairilor afective fata de Eu. Psihologii au incercat sa descopere o serie de factori ce ar determina apropierea sau indepartarea de Eu. Felul trairilor afective influenteaza aceasta interioritate. Se considera ca o placere este mai superficiala decat o stare de bucurie. Aceasta adancime este in functie de starea organica a individului. Trairile afective sunt mai slabe in stare de boala. S-a constatat ca o serie de factori interni de personalitate influenteaza adancimea trairilor afective. Introvertitii traiesc mai putine stari afective decat extravertitii. Obiectul influenteaza si el adancimea starii afective. O serie de aspecte ale vietii sociale sunt traite mai intens ca altele. Bergson spunea ca femeile traiesc sentimentele mai superficial decat barbatii.

Inaltimea - se refera la criteriul de ierarhie si de valoare. Se constata ca trairile afective sunt superioare sau inferioare nu in plan moral, intelectual, ci in plan afectiv. Inaltimea trairilor afective se refera la gradul lor de spiritualitate, la intentionalitatea interna a credintei individului. Ex.: Pavelcu: iubirea poate fi inteleasa ca o simpla atractie biologica; iubirea poate fi interpretata ca un sentiment superior atunci cand recunoastem in celalalt o fiinta analoaga noua; adevarata iubire este cea pe care o simtim atunci cand ne sacrificam pentru binele persoanei iubite, indiferent de sentimentele pe care le are fata de noi. Sentimentul porneste dintr-o adevarata apreciere a valorii spirituale.

trairile afective se pot plasa in acest

camp afectiv

2. Valoarea campului afectiv - are o utilitate in consiliere, terapie, etc.