GRUPUL DIDACTIC - GRUP PSIHOSOCIAL PRIMAR

Grupul didactic

Totalitatea persoanelor aflate intr-un spatiu fizic sau psihologic dat constituie mediul social pentru fiecare individualitate aflata in acel spatiu. Spatiul fizic avut in vedere este relativ si se defineste de la caz la caz. In contextul abordarii de fata, problematica discutata priveste totalitatea persoanelor care isi desfasoara activitatea in spatiul aferent unitatii scolare. Indirect, prin spatiul psihologic, se fac raportari la toate mediile sociale (familiale, profesionale, de petrecere a timpului liber, sportive, culturale, civice, politice etc.) frecventate de persoanele implicate in activitatea scolara.

In cadrul aceluiasi mediu social se pot distinge diferite substructuri, diviziuni, grupari de persoane care urmaresc scopuri complementare; fiecare asemenea structura reprezinta un grup social. Mediul social al unei scoli include de exemplu: grupul profesorilor, al elevilor, al personalului auxiliar, grupul de management etc. In sens stiintific, termenul de "grup" desemneaza o pluralitate de persoane reunite pentru a realiza impreuna un scop comun. Principalii participanti la viata scolara - elevii si profesorii - antrenati in activitatea pe care o desfasoara in scoala si scopul pe care-l urmaresc corespund acestei descrieri; prin urmare, pot fi explicate, provocate sau anticipate evenimente in viata scolara pe baza cunoasterii teoriei grupurilor sociale.

Se precizeaza faptul ca grupul didactic nu se confunda cu grupul de elevi (clasa - existand ca atare doar in pauze), deoarece primul implica participarea unui profesor la activitatea de invatare a elevilor, cu functii distincte (didactice) in grup.

a. Caracteristicile fizice ale grupului

Un prim criteriu functie de care se defineste un ansamblu de persoane ca grup social este numarul membrilor. Termenul de grup este propriu doar colectivitatii care are minimum patru persoane, deoarece sub acest numar (cupluri, diade, triade) fenomenele psihosociale generate de interactiunile membrilor au o specificitate aparte. In functie de acest criteriu se deosebesc grupurile mici - in general sub 40 de persoane - de grupurile mari, dar cifra avansata este doar orientativa, fiind dependenta de natura activitatii prin care grupul isi realizeaza scopul.

Astfel, in cazul unor activitati de executie (unitati militare, orchestre simfonice) grupul mic poate avea pana la 80 de membri, pe cand in cazul unor activitati de conceptie, de practica, de dezbatere, grupul mic va avea sub 12 membri.

Grupul se defineste de asemenea dupa criteriul modalitatii de comunicare intre membrii acestuia. In cazurile in care comunicarea se realizeaza direct, fiecare putandu-se adresa liber oricarui alt membru al grupului, grupul va avea un caracter primar; daca comunicarea intre persoane care urmaresc acelasi scop este indirecta, mijlocita, grupul va avea un caracter secundar.

Reteaua prin care comunica grupurile secundare poate avea forme diferite: de stea sau de evantai - cand o persoana cu pozitie centrala in grup comunica direct cu toti ceilalti, dar acestia din urma comunica intre ei doar prin intermediul persoanei centrale, cea mai bine informata din grup; de roata - cand fiecare persoana comunica direct cu alte doua din cadrul grupului si indirect cu restul, fiecare persoana avand, aparent, acces similar la informatie, dar in realitate cantitatea si calitatea informatiei accesibile fiind dependenta de nivelul de informare al persoanelor aflate in relatii directe; de lant - cand intr-un grup fiecare membru comunica direct cu alti doi membri cu exceptia a doua persoane care comunica doar cu cate un singur membru al grupului.

Comunicarea directa favorizeaza fidelitatea mesajului si gradul de informare a fiecarui membru al grupului. In grupurile primare, fiecare membru are acces la toate acele cunostinte ale celorlalti care privesc viata grupului. Apartenenta la un grup primar se resimte pe plan cognitiv si afectiv cu intensitate similara, spre deosebire de grupul secundar in contextul caruia apartenenta se resimte mai degraba pe plan cognitiv. In principiu, un grup exista atata timp cat isi realizeaza scopul pentru care a fost creat si acel scop este actual. Functie de criteriul timp, exista grupuri durabile, create pentru realizarea unor scopuri complexe pe o perioada indelungata de timp, si grupuri momentane, care se reunesc pentru sarcini punctuale (o comisie, un juriu). In cazul grupurilor durabile, relatiile interpersonale influenteaza in masura mai mare membrii care-l compun, de asemenea standardul grupului in ceea ce priveste realizarea scopurilor comune.

Grupurile iau nastere in modalitati diferite. In functie de modul de constituire, se deosebesc grupurile spontane in cadrul carora persoanele sunt intamplator reunite intr-o anumita formatie, de grupurile selectionate dupa anumite criterii, ceea ce presupune insusiri comune suplimentare intre membrii grupului sau complementaritatea unor insusiri personale. In cadrul grupurilor selectionate, probabilitatea cooperarii in realizarea scopului comun este mai mare.

Mai mult sau mai putin semnificative pentru cunoasterea grupului in raport cu specificul activitatii si al scopului urmarit sunt si alte criterii cum ar fi varsta membrilor, sexul, nivelul de pregatire, specializarea, potentialul psihic, nivelul de cultura, mediul de provenienta etc. In unele situatii este important de stiut insa masura in care membrii grupului se aseamana intre ei dupa unul sau mai multe asemenea criterii. In acest sens se disting grupurile omogene, in care membrii prezinta similitudini dupa criteriul analizat, de cele eterogene, in care membrii se disting prin insusiri diferite (valori diferite ale aceluiasi criteriu).

Caracteristicile fizice ale grupului didactic sunt accesibile cunoasterii inca din faza de proiectare, la inceputul anului scolar, inaintea inceperii procesului de invatamant propriu-zis, pe baza de documentare. Profesorul are informatii pertinente si suficiente pentru stabilirea strategiei instructiv-educative si elaborarea documentelor (planificarea calendaristica, primele proiecte de tehnologie didactica). Aceste informatii ii permit: a) definirea obiectivelor strategice - pe baza cunostintelor privind mediile scolare de provenienta a elevilor, performantele anterioare (medii generale si la disciplinele inrudite cu cea care urmeaza a fi predata); b) orientarea in privinta utilizarii strategiilor didactice dominante: in cazul lectiilor teoretice, preponderent exponentialexplicative la clasele cu efectiv mai mare (28-36 elevi), sau conversativ-problematizatoare la clasele cu efectiv mai mic (20-28 elevi); in cazul lectiilor aplicative, strategii preponderent demonstrative la clasele cu efectiv mare, sau experimentale, la clasele cu efectiv mai mic; c) initierea anumitor activitati extrascolare (cercuri, organizare de concursuri) in functie de durata previzibila a conlucrarii ( unu sau mai multi ani) s.a.

b. Caracteristicile psihologice ale grupului didactic

Coexistenta unor persoane destinate a realiza un obiectiv comun da nastere, in timp, unor fenomene psihice inevitabile care influenteaza atat evolutia fiecarui membru al grupului, cat si a grupului in ansamblu. Se prezinta in cele ce urmeaza caracteristicile psihologice ale grupurilor primare (Mucchielli, 1976) si se sugereaza modul de concretizare a acestora in cazul grupului didactic.

Interactiunea membrilor grupului face ca acestia sa simta, sa actioneze si sa reactioneze in grup, functie de evolutia grupului in ansamblu si a conduitei fiecarui membru al acestuia. Fiecare membru al grupului este "influentat" in masura diferita de ceilalti membri si de grup ca ansamblu, atat

la nivelul trairilor proprii cat si al comportamentului in grup. Comportamentul indiv idual actual este expresia interactiunilor persoanei cu grupul si cu membrii sai; el integreaza trairile actuale, experientele trecute si anticiparile. In consecinta, in grupul didactic, datorita experientei comune, fiecare membru - elev sau profesor - poate anticipa reactia celorlalti, ca persoane sau ca grup, la actiu nile sale deliberate, sau poate intelege reactia celorlalti la actiunile sale spontane.

O persoana integrata unui grup didactic afla, locul pe care-l ocupa in activitatea de ansamblu a sistemului (scoala, clasa), ia cunostinta de drepturile si indatoririle sale si ale celorlalti, de puterea de care dispune si de responsabilitatea care ii revine in raport cu ceilalti. In acest sens, in psihosociologie sau definit conceptele de "status" si "rol" cu care se opereaza in urmatoarele acceptiuni: Statusul reprezinta pozitia unui individ sau a unui grup in cadrul unui sistem social, implicand un ansamblu legitim de asteptari fata de cei care ocupa alte pozitii in cadrul aceluiasi sistem (S. Chelcea). Statusul de profesor si statusul de elev sunt reprezentative pentru grupul didactic.

Rolul reprezinta "aspectul dinamic al statusului", ansamblul de comportamente si atitudini pe care ceilalti il asteapta de la persoana aflata pe o anumita pozitie sociala. Prescriptiile statusului de profesor devin rol atunci cand este perceput de elevi, cele ale statusului de elev, in forma manifesta, sunt elemente de rol. Eficienta de rol a unei persoane intr-un anumit grup social exprima competenta ei pentru ocuparea statusului respectiv. Profesorul este perceput de catre elevi in raport cu modalitatea in care raspunde nevoilor psihologice si asteptarilor psihosociale (cele prescrise de statut) ale acestora, el percepe fiecare elev in raport cu modalitatea in care acesta raspunde asteptarilor sale individualizate si fiecare clasa de elevi in raport cu manifestarile grupului.

Existenta normelor. Prin termenul de norma, in contextul teoriei grupului se intelege regula de conduita care este recunoscuta, acceptata si perceputa ca atare de majoritatea membrilor unui grup. Normele se nasc si se modifica pe parcursul experientei comune a membrilor. Tendinta continua a grupului de a se adapta atat la sarcinile ce-i revin in conditiile anumitor legi sau reguli impuse, cat si la evolutia dinamica generata de propriile schimbari, da nastere la o serie de norme specifice acestuia. Asemenea norme diferentiaza doua clase ale aceluiasi nivel de studiu din aceeasi scoala (una linistita, alta galagioasa), diferentiaza aceeasi clasa ca grupuri diferite in relatie cu profesori diferiti (unul autoritar, altul permisiv). Normele de grup sunt asa-zisele reguli nescrise (obiceiuri) ce tin de stilul grupului mai degraba decat de strategia rationala, deliberata, de adaptare a acestuia. Se subliniaza ca nu este vorba de normele formale, de regulile sociale generale de conduita, de regulamentul specific unei institutii sau alteia, ci de modul de interpretare (mai rigida sau mai flexibila) si de aplicare a literei si/sau a spiritului legii, de introducere a unor restrictii suplimentare sau de eludare a altora.

Existenta unui scop comun, scop care reprezinta liantul real dintre membrii grupului. Asa cum s-a precizat anterior, scopul generic al oricarui grup didactic il reprezinta insusirea de catre elevi a cunostintelor (teoretice si practice) specifice unei anumite discipline. Acest scop determina definirea si permanenta redefinire a scopului concret al grupului, in particularitatea lui comparativ cu scopul unor grupuri similare. Scopul grupului didactic se particularizeaza sub aspectul a doua componente esentiale: volumul de cunostinte si operationalitatea acestora. Variabilele de grup in functie de care se defineste scopul sunt reprezentate de relevanta disciplinei in raport cu interesele elevilor (importanta disciplinei in perceptia majoritatii grupului) si standardul de performanta (nivelul de aspiratie si autoexigenta) al grupului. Comunitatea intereselor membrilor unui grup didactic nu inseamna identitatea acestora; in grupul didactic, fiecare membru isi recunoaste intr-o masura mai mare sau mai mica interesele personale ceea ce determina tendinta de armonizare a performantelor individuale cu cele ale grupului. Scopul comun si imaginea lui la nivelul majoritatii elevilor dintr-o clasa, sau puterea profesorului de a-l valoriza, influenteaza standardul de performanta al grupului; acesta este un factor important care face ca doua grupuri similare sa aiba performante medii semnificativ diferite. Masura in care fiecare elev se recunoaste in scopul comun al grupului este elementul care face ca un elev cu performante medii intr-un grup sa fie fruntas sau codas in altul. Buna cunoastere a scopului pentru care grupul a fost creat, insusirea profunda a acestuia este o conditie a eficientei fiecarui membru si al grupului in ansamblu.

Existenta unor sentimente comune in situatii concrete este expresia unitatii afective a grupului; membrii unui grup primar simt in acelasi fel in situatii date, in general, diferentele interpersonale fiind doar de intensitate a simtamintelor. Sentimentele comune favorizeaza coeziunea grupului si crearea unui climat afectiv favorabil activitatii comune.

Natura afectiva a relatiilor dintre membrii grupului. Integralitatea afectiv - volitiv - cognitiva a sistemului de personalitate face ca interactiunea membrilor unui grup sa dobandeasca, inevitabil, o anumita coloratura emotionala. Nasterea unei structuri informale (neoficiale) in cadrul grupului, de natura afectiva, hotaraste pozitia efectiva a fiecarei persoane in raport cu ceilalti membrii ai grupului; astfel persoane cu aceeasi pozitie formala (oficiala) dobandesc autoritate mai mare, altii devin mai populari, sau dimpotriva ajung "oaia neagra" a grupului, "vinovatul" pentru toate insuccesele. Aceasta structura se naste din sentimentele de simpatie- antipatie, atractie- respingere, acceptare- refuz, intre persoane aflate pe aceeasi pozitie (elev- elev) sau intre persoane aflate pe pozitii sociale diferite (profesor-elev). Structura informala a grupului poate veni in contradictie cu cea formala (oficiala) numai in cazul tratarii necorespunzatoare a grupului de catre seful formal al acestuia, in cazul grupului didactic primar, a elevilor de catre profesor.

Existenta unui inconstient colectiv face ca grupul sa nu constientizeze in permanenta influenta pe care o are asupra membrilor si nici acestia pe cea pe care o exercita asupra grupului in ansamblu. Experienta comuna face ca grupul sa-si elaboreze (creeze) propriile valori, sa convina, explicit sau tacit, in timp, asupra concordantei unor lucruri, idei, fapte sau evenimente, cu interesele sale. Asemenea valori, care in perceptia grupului favorizeaza realizarea scopului - valoare centrala a grupului -, vor deveni motive ale activitatii colective. Constatam adesea, dar ne intrebam rar, de ce elevul performant nu intervine la lectie din proprie initiativa: asteapta sa fie solicitat? problema este prea usoara? doreste sa fie ca ceilalti pentru a nu fi evitat? vrea sa dea ocazie altcuiva sa se remarce? Se simte jenat de laudele exagerate ale profesorului?. sau de ce aceiasi elevi intervin de regula la lectie: sunt ei oare interesati de continut? sunt "fortati" de regulile cu care vin din familie? raspund asteptarilor clasei de a "salva situatia"?. Profesorul trebuie sa ia in seama in mod deosebit acest fenomen pentru a constientiza si a cauta in mod deliberat evitarea provocarii unor comportamente contrare valorilor grupului (para, tradare), cu efecte de risc asupra grupului sau a unor elevi. El va construi situatiile didactice, astfel incat sa participe la formarea individualitatii, fara a aduce vreo atingere colectivitatii sau unui membru al acesteia.

Tendinta spre echilibru intern si extern. Grupul primar genereaza fenomene si relatii care asigura relativa stabilitate interna a grupului si a pozitiei pe care o are in raport cu alte grupuri. Fenomenul permite depasirea de catre grup a unor situatii "problema" (prevenirea excluderii unui membru datorita rezultatelor la invatatura sau unor acte de indisciplina), supravietuirea grupului unor amenintari externe (schimbarea profesorului, divizarea / comprimarea clasei s.a.).

Pe baza acestor caracteristici se poate constata ca grupul nu este o simpla insumare a membrilor sai. Timpul petrecut impreuna, experientele comune si simtamintele care le insotesc, unicitatea fiecarui membru al grupului, influentele reciproce pe care le exercita unii asupra celorlalti, particularitatile intereselor si ale modalitatii de realizare a acestora individualizeaza fiecare formatiune, astfel incat se poate vorbi de identitatea fiecarui grup didactic.

Identitatea unui grup primar in raport cu altele similare (de exemplu, clase paralele care studiaza cu acelasi profesor aceeasi disciplina, sau grupuri didactice diferite constituite pe structura aceleiasi clase - discipline diferite, profesori diferiti) este definita de: a) gradul de similitudine a unor insusiri de grup (scop, valori, norme), b) diversitatea insusirilor de personalitate ale membrilor (interese, atitudini), ireductibile la cele de grup, si c) limitele, mai largi sau mai restranse, in care membrii isi pot manifesta individualitatea in cadrul grupului, libertatea de opinie, de exprimare si de actiune a fiecarei persoane.

Cunoasterea caracteristicilor psihologice ale grupului didactic permite utilizarea celor mai potrivite tactici de realizare a obiectivelor activitatii didactice. Utilizarea acestor cunostinte in acest sens, nu poate fi sprijinita de algoritmi sau "retete" de comportament; profesorul trebuie sa fie in permanenta deschis, receptiv la informatiile de natura psihosociala si sa actioneze prompt, adecvat si constructiv (creativ: flexibil, original, elaborat) la situatia concreta.

c. Autoritatea - conditia eficientei de rol a profesorului

Pentru exercitarea performanta a functiei sale, profesorul trebuie sa aiba o buna autoritate in cadrul grupului didactic. Statutul formal legitimeaza puterea profesorului asupra clasei de elevi, autoritatea presupune insa si recunoasterea reala, acceptarea efectiva a acestei puteri de catre elevi.

In conceptia lui R. Mucchielli, autoritatea sefului este determinata de zece factori, variabile independente care pot actiona in acelasi sens sau in sensuri diferite. Acesti factori au la baza cinci surse:

A. Structura generala a grupului

1. Gradul de structurare formala a grupului (dimensiune, organizare - atribuirea de spatiu si timp).

2. Adecvarea structurii formale a grupului in raport cu obiectivele sale (insusirea cunostintelor teoretice, formarea priceperilor sau de-prinderilor).

In sistemul de invatamant preuniversitar, in organizare clasica (lectii - clasa), in general, nu sunt probleme sub acest aspect.

B. Functia si exercitarea ei

3. Statutul sefului in aceasta structura si definirea postului (titularizare, specializare, grad).

4. Modul obiectiv de indeplinire a functiei (competenta metodica si de specialitate a profesorului).

C. Situatia concreta a grupului

5. Situatia actuala a grupului si natura asteptarilor sale (nivelul de cunostinte, nivelul de aspiratii).

6. Raportul situatiei actuale cu scopul si obiectivele grupului (favorabil sau nefavorabil realizarii scopului).

D. Personalitatea sefului

7. Caracterul sefului si stilul de comportament

8. Aptitudinile, competenta lui pentru intelegerea nevoilor altora, felul de tratare a situatiilor noi.

E. Grupul real

9. Nivelul de cunoastere a scopului comun

10. Prestigiul notiunii de "sef" (profesor) in mentalitatea grupului.

Liderul, prin modul de exercitare a autoritatii, genereaza dezvoltarea unui sistem de relatii interpersonale specific fiecarui grup didactic. Impartasirea continua a scopului comun, castigarea adeziunii elevilor privitor la obiectivele urmarite, alegerea si combinarea noilor cunostinte transmise, dozarea acestora si modul lor de prezentare, implicarea activa a membrilor grupului in generarea si initierea mesajelor, aprecierea permanenta, dupa o strategie adecvata, a comportamentelor dezirabile sunt principalele directii pe care actioneaza liderul pentru a crea efecte socio-afective favorabile grupului si fiecarui membru al acestuia. Dupa aprecierea lui R. Bales (cf. Mucchielli) aceste efecte se regasesc sub aspect socio-emotional pozitiv, atunci cand semnificatiile influenteaza integrarea membrilor, destinderea in grup si luarea in comun a deciziilor, sau negativ, atunci cand se constata segregari pe subgrupuri (bisericute) relativ constante, inchise, relatii tensionate intre membrii grupului sau intre subgrupuri generate de conflicte de interes, dificultatea armonizarii pozitiilor ocupate in diferite grupuri didactice sau de alta natura (exp. vanarea greselilor "tocilarului" la disciplina la care este vulnerabil; minimizarea performantei "codasului" la disciplina pentru care are aptitudini si interes), dezinteres fata de cunoasterea scopului urmarit si neimplicare in luarea deciziilor, ceea ce expune grupul la riscul indoctrinarii, respectiv al manipularii.

d. Dimensiunile psihosociale ale personalitatii elevului

O buna cunoastere a personalitatii presupune definirea acesteia atat dupa insusirile de personalitate (dimensiunea psihica a personalitatii), cat si dupa felul in care aceste insusiri se manifesta in comportamentul de grup (dimensiunea psihosociala a personalitatii). Pentru evaluarea dimensiunii psihosociale a personalitatii, M. Zlate (1984) propune 18 tendinte comportamentale, opuse doua cate doua, care definesc "profilul psihosocial" al personalitatii. Se prezinta in cele ce urmeaza descrierea tendintelor.

1. Tendinte spre dominare (Do): stapanirea si subordonarea celorlalti; impunerea propriilor puncte de vedere insotita de ignorarea celor ale altor membri din grup; incercarea de a prelua conducerea grupului; manifestarea unor comportamente dure, autoritare; multe interactiuni cu ceilalti membri ai grupului.

2. Tendinte spre supunere (Su): de a accepta, asculta, suporta si a se conforma influentei altor membri din grup; de a se lasa condus de altii; de a se subaprecia pe sine si de a supraaprecia pe altii; de a fi interiorizat, stapanit si inhibat in reactii.

3. Tendinte spre sociabilitate (So): stabilirea rapida a contactelor interumane; individul este afectuos, generos, comunicativ, usor adaptabil la situatii noi; simpatizat si admirat de ceilalti membri ai grupului; creeaza interactiuni pozitive si o atmosfera placuta.

4. Tendinte spre izolare (Iz): de a se indeparta, de a se retrage de la viata grupului, de a fi singuratic, razlet, chiar instrainat de grup, cu putine relatii cu ceilalti; tacut, linistit, necomunicativ, neprietenos, cu dificultati de socializare interpersonala, inhibat.

5. Tendinte spre conformism (Co): de a interioriza, accepta si promova cu strictete in comportament normele de grup, chiar daca acestea nu corespund integral cu propriile convingeri; respecta obiceiurile, traditiile grupului.

6. Tendinte spre non-conformism (NCo): de a nu fi de acord cu normele grupului care nu sunt acceptate si nici respectate, dimpotriva, de a fi neincrezator in structurile si normele grupului, de a milita pentru schimbarea si inlocuirea lor.

7. Tendinte spre activism (A): de a se implica cu usurinta in actiunile grupului, de a participa direct, efectiv la realizarea lor, de a fi dinamic, energic, cu actiuni de impulsionare si de punere in miscare a celorlalti membri din grup.

8. Tendinte spre pasivitate (P): lipsit de initiativa si interes; nu participa la actiune, este mai mult spectator decat actor; renunta usor la actiune, este inert, apatic, dezinteresat de sarcinile si realizarile grupului din care face parte.

9. Tendinte spre facilitarea interactiunilor dintre membri grupului (Fa): usureaza stabilirea relatiilor dintre membrii grupului atat in plan afectiv cat si in plan actional; conduce grupul spre realizarea obiectivelor sale; ajuta grupul sa-si depaseasca momentele dificile; este iubit, agreat.

10. Tendinte spre tensionarea grupului (T): creeaza conflicte, tensiuni afective, contradictii, dezbinari intre membrii grupului; genereaza atmosfera de neincredere, suspiciune, impiedica si indeparteaza grupul de realizarea obiectivelor sale; are relatii de respingere afectiva cu ceilalti.

11. Tendinte de altruism (Al): manifesta dezinteres fata de sine, in schimb actioneaza in favoarea altora; este generos, prietenos, cald cu altii, isi pune fortele la dispozitia acestora.

12. Tendinte spre egoism (E): este centrat pe sine, ii priveste pe altii numai prin prisma propriilor sale sentimente si interese; ii foloseste pe ceilalti doar pentru a-si realiza obiectivele personale; isi exagereaza propria persoana, desconsiderand-o pe a celorlalti.

13. Tendinte spre creativitate (Cr): interesat de noutatea, originalitatea si utilitatea sociala a actiunilor si mai ales a rezultatelor actiunilor sale si ale grupului; aduce informatii, opinii, sugestii noi in grup; propune noi obiective, noi cai de realizare, contribuie la evolutia grupului.

14. Tendinte spre non-creativitate (NCr): manifesta in grup comportamente obisnuite, comune, banale, cu caracter reproductiv; este uniform si egal cu sine; nu se distinge prin rezultate deosebite; nu are contributii importante la dinamica si evolutia grupului.

15. Tendinte spre obiectivitate in aprecieri (O): este principial, nepartinitor, impartial in aprecierea celorlalti si a grupului; intervine nefalsificat in relatiile interumane, detasat de impresiile sale deformatoare.

16. Tendinta spre subiectivitate in aprecieri (S): este influentat in aprecierile pe care le face de ideile, sentimentele, convingerile, atitudinile sale personale; tentat spre deformarea realitatii; are pareri absolutizante, emite judecati partinitoare despre altii si relatiile dintre ei.

17. Tendinte spre cooperare (Cp): conlucreaza, isi da concursul alaturi de ceilalti la realizarea sarcinilor grupului; actiunile sale duc la cresterea gradului de participare a fiecarui membru al grupului; este element de unificare al eforturilor celorlalti.

18. Tendinte spre individualism (In): centrat pe realizarea individuala a propriilor interese sau ale grupului, fara ajutorul celorlalti; actioneaza singur cu propriile sale forte.

Avand in vedere specificul activitatii comune in grupul didactic consideram ca pentru cunoasterea mai adecvata a persoanei in acest context ar fi binevenite precizarea a inca doua dimensiuni, anume:

19. Tendinte spre perfectionarea cunostintelor (PfC): preocupat de verificarea cunostintelor in practica si/sau prin confruntarea lor cu ale celorlalti membrii ai grupului, mai ales cu profesorul sau alte persoane din grup cu competente recunoscute in domeniu, cere informatii mai detailate, solicita surse de documentare suplimentare.

20. Tendinte spre suficienta (Suf): se multumeste cu ceea ce afla la prima intelegere, nu este preocupat de detalii, ignora indicatiile bibliografice, cunostintele i se par foarte clare si accesibile, nu are intrebari, este de acord cu toate asertiunile, se sustrage discutiilor de grup atunci cand se converseaza pe teme "stiintifice".

21. Tendinte spre pluridisciplinaritate (Pd): este interesat in masura considerabila de toate disciplinele studiate la scoala sau de unele studiate si o mare diversitate de domenii neabordate sau insuficient abordate in scoala, stabileste relatii pertinente si constructive intre aceste cunostinte si le comunica celorlalti in cadrul activitatilor comune.

22. Tendinte spre unidisciplinaritate (Ud): este interesat in masura considerabila doar de o singura disciplina, ignora chiar riscul prezentat de necunoasterea unor discipline complementare care conditioneaza performanta in domeniul preferat. Se subliniaza educabilitatea tendintelor mentionate, posibilitatea profesorului de a forma sau intarii acele tendinte pe care le considera a fi favorizante ale comportamentului adaptativ actual si de perspectiva, concomitent cu inhibarea celor nefavorabile, in vederea eliminarii tendintelor riscante pentru evolutia ulterioara a elevului, grupului sau unei fractiuni din grupul de elevi.