CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
INFLUENTA SOCIALA
Influenta este factorul major al integrarii si organizarii sociale, al schimbarii si progresului social. Ea se coreleaza cu desfasurarea coordonata a oricarei activitati sociale, dar si cu socializarea, integrarea si adaptarea interpersonala si psihosociala.
DEFINIREA SI CARACTERISTICILE RELATIEI DE INFLUENTA
Influenta este fenomenul psihosocial care consta in modificarea sistemelor cognitiv-intelectuale, orientativ-atitudinale sau comportamental-actionale, care se produce ca rezultat al interactiunii dintre persoane, grupuri, organizatii si situatii sociale.
In perimetrul teoriei generale a sistemelor, orice interactiune sociala presupune implicit si o componenta de influenta reciproca, nu neaparat sistematica, a elementelor aflate in relatie. Caracteristicile raportului actiunii (influenta) si reactiunii (raspunsul la influenta) determina dinamica si evolutia oricarui sistem psihosocial.
In sens restrans, influenta reprezinta actiunea prin care un actor social (persoana, grup, organizatie, institutie) determina modificarea atitudinilor si comportamentelor altor persoane sau grupuri. In acest caz, influenta are caracter predominant unilateral, desi exista si reactii de tip feedback specifice contextului interactional.
Analiza influentei psihosociale presupune urmatoarele aspecte:
identificarea si caracterizarea elementelor aflate in relatie de influenta: determinarea rolului de agent de influenta si de obiect al influentei. Aceste elemente pot fi persoane, grupuri, organizatii, institutii sau situatii sociale;
analiza naturii actiunii efectuate de agentul de influenta pentru a obtine efectul dorit asupra obiectului influentei: mijloacele de comunicare, tipul de comunicare, formele de presiune si control, mijloacele tehnice;
precizarea scopului explicit al agentului de influenta in raport cu interesele subiectului influentei;
evidentierea conditiilor de interactiune, deci situatia de influenta: contextul interpersonal, de grup sau de masa, climatul fizic, social al intalnirii si factorii situationali;
precizarea efectelor influentei: elementele care se modifica in urma interactiunii, intensitatea si persistenta modificarilor informationale, afective, motivationale, atitudinale sau comportamentale;
identificarea tipului de reactii primare si secundare ale persoanei supuse influentei: conformare, supunere, rezistenta, devianta.
Efectele influentei se pot inregistra mai eficient la nivel de atitudine si mai putin eficient la nivel de cognitie, afectivitate sau motivatie, unde sunt mai greu de evaluat. De aici rezulta ca pentru a obtine anumite efecte in plan comportamental si actional trebuie sa se opereze asupra sistemului atitudinal, care directioneaza si sustine o anumita categorie de reactii. Legatura nemijlocita intre influenta, atitudine si compoprtament in eficienta influentei, se vede cel mai bine in modificarile atitudinale. Dar nu orice atitudine sau modificare de atitudine de obiectiveaza in actiunea explicita datorata unor factori intermediari dintre care cel mai important este intentia.
Intentiile sunt actiuni potentiale, mai mult decat simple predispozitii de a actiona intr-un anume sens. In structurarea lor intra atitudinile si presiunea sociala, a caror conjugare determina formularea intentiei.
Capacitatea atitudinilor de a suscita intentia de implicare in actiune este conditionata de trei factori:
dimensiunea proiectiva care denota asteptarile fata de rezultatul actiunii ce urmeaza a fi intreprinsa;
dimensiunea axiologica - valoarea acordata rezultatelor ce se asteapta a fi obtinute;
dimensiunea praxiologica - capacitatea de implicare in actiune.
Presiunea sociala exercita la randul ei o serie de influente legate de declansarea, intensificarea, ponderarea, blocarea, orientarea sau reorientarea actiunii factorilor expusi. Presiunea sociala este supusa unei duble conditionari:
credinta normativa = adeziunea la opinia celorlalti privind ceea ce trebuie facut intr-o situatie data;
motivatia de conformare la opinia celorlalti, conditionata la randul ei de statutul social, interese personale, imagine de sine etc.
CLASIFICAREA FORMELOR DE INFLUENTA
1. In functie de statutul psihosocial al partilor implicate in actul de influenta, aceasta are doua forme:
interpersonal - atat influentatorul cat si influentatul sunt persoane fizice aflate in relatie directa si reciproca, influenta fiind de la om la om;
impersonal - agentul de influenta este o organizatie sau o institutie sociala, ce vizeaza o influenta directa asupra unei categorii virtuale de persoane, prin intermediul mass-media.
2. Din punct de vedere al persoanelor care o exercita, in functie de intentionalitate, avem:
influenta intentionata, realizata constient de o persoana asupra alteia, pentru un anumit scop, cu o anumita strategie si cu mijloace specifice (sugestie, persuasiune, ordin, manipulare);
influenta neintentionata, produsa spontan, fara constientizare clara a celor implicati prin imitatie, contagiune, comparatie sociala, disonanta cognitiva, presiune spontana spre conformism socionormativ. Mass-media realizeaza frecvent acest tip de influenta, avand ca scop real informarea.
3. Din perspectiva obiectului vizat in mod constient sau atins spontan:
formativa prin invatare si integrare sociala, ce conduce la modelarea personalitatii in concordanta cu normele si modelele socioculturale
de adecvare directa, prin care se produce armonizarea reciproca a conduitelor interpersonale si de grup;
manipulativa, vizand explicit ascendenta si controlul social in concordanta cu scopurile strict particulare ale agentului de influenta. Aceasta forma foloseste tehnici speciale de care obiectul influentei nu este constient si care, la limita, incalca regulile morale si de fair-play social, asa cum este influenta subliminala (audio, video), de regula interzisa prin lege.
Eficienta influentei depinde de specificul tipului de comunicare sociala: verbala-paraverbala-nonverbala, vocala-scrisa, directa-prin mass-media.
MECANISMELE PSIHOSOCIALE DE REALIZARE A INFLUENTEI
1. IMITATIA = reproducerea activa a unor modele atitudinale si comportamentale oferite de o persoana care poseda contextual o relevanta sau ascendenta sociala. Imitatia are caracter dinamic si selectiv, implicand elemente de reelaborare si creatie pentru adecvarea modelului preluat la specificul personalitatii imitatorului. Procesul ofera o adaptare eficienta si invatare sociala. Imitatia este favorizata de:
ascendenta sociala sau afectiva a persoanei-model;
eficienta recunoscuta a modelului;
satisfacerea unor motivatii personale (recunoastere sau protectie sociala);
presiunea sociala spre conformism;
criza de identitate a imitatorului s.a.
2. CONTAGIUNEA = tendinta de imitare inconstienta a unui model dominant de comportament, tendinta propagata de la o persoana la alta intr-un context favorizant. In fenomenul contagiunii sunt implicati in special factorii afectivi si vectori motivationali primari legati de nevoia de integrare si protectie.
3. COMPARATIA SOCIALA = elaborarea imaginii de sine prin comparare continua cu cei din jur, pe fondul incertitudinilor legate de opiniile, comportamentul, performantele personale.
4. PRESIUNEA NORMATIVA este rezultatul conjugarii a doua categorii de factori:
existenta unui sistem de norme si modele culturale, organizationale sau grupale, recunoscute de membrii unei colectivitati;
manifestarea unor puternice nevoi individuale de afiliere, integrare si protectie psihosociala.
Cu cat grupul social este mai bine structurat si mai coeziv, cu atat nevoile de afiliere sunt mai mari. Cu cat sanctiunile colective formale si informale sunt mai aspre in raport cu devianta, cu atat presiunea normativa este mai mare, determinand modificarea atitudinilor si comportamentului persoanei, in conformitate cu cadrul normativ.
5. SUGESTIA = procesul de inducere a unei reactii produs fara voia celui sugestionat. Sugestia are trei forme:
sugestia spontana;
sugestia provocata (include sugestia hipnotica);
sugestia reflectata (autosugestia).
Avand o aplicabilitate larga atat in medicina, cat si in psihologie, sugestia este un fenomen curent al vietii cotidiene plecand de la formele spontane si inconstiente de interinfluentare in grup, continuand cu formele de autosugestie cu rol major in automodelarea personalitatii si terminand cu foarte cunoscutul efect placebo utilizat ca forma de tratament medical neconventional.
In sens restrans, sugestia reprezinta o influentare constienta ce recurge la facilitatea cognitiva si decizionala. Astfel: Indirect si fara o presiune vizibila, se prezinta in context privilegiat o opinie, o atitudine sau un comportament astfel incat, pe fondul de distragere a persoanei vizate, i se inoculeaza aceasta idee dorita. In acest proces, intre inductor si indus se realizeaza o relatie speciala, pe baza ascendentei psihice a inductorului si pe fondul diminuarii functiilor critice, a capacitatilor de rezistenta si autocontrol a persoanei induse.
Eficacitatea sugestiei depinde de:
a) sugestibilitatea persoanei tinta
b) situatia dintre aceste doua persoane (dependenta, inferioritate sau conflict);
c) nivelul de consens grupal referitor la obiectul sugestiei
6. ORDINUL = modalitatea curenta de influenta a persoanelor integrate in sistemele sociale organizate ierarhic in care exista o autoritate recunoscuta. Capacitatea unor persoane sau a unor institutii de a influenta comportamentul celor aflati in situatia de dependenta sau de subalternitate, depinde de urmatorii factori:
a. natura institutiei sau grupului: civila / militara, economica, juridica, educationala, formala / informala;
b. nivelul ierarhic si autoritatea instantei care emite ordinul;
c. rationalitatea si rezonabilitatea ordinului
d. caracteristicile personale ale celui care emite si a celor care primesc ordinul;
e. concordanta intre ordin si structura motivationala a executantului: scopurile, interesele, aspiratiile acestuia;
f. presiunea sociala spre conformare
g. imprejurarile care impun emiterea ordinului;
h. consecintele nerespectarii ordinului;
i. tipul de societate si natura sistemului politic in care se intampla (autoritar sau democrat).
Emiterea si indeplinirea ordinelor se poate realiza numai pe fondul unei atitudini de acceptare a raporturilor ierarhice. In lipsa acestei acceptari, ordinele genereaza efecte contrare de respingere si opozitie.
7. PERSUASIUNEA = modalitate organizata si dirijata constienta de influentare a unei persoane sau grup, apeland la o argumentatie logica, sustinuta afectiv si motivational, in scopul impunerii unor idei, opinii, atitudini sau a unui comportament care initial nu erau acceptate sau agreate de cei vizati. Persuasiunea este una dintre principalele forme de exercitare a influentei sociale ce permite compararea rationala a opiniilor si adoptarea de conceptii noi, superioare, pe fondul respectarii dreptului interlocutorului la opinie.
8. MANIPULAREA = determinarea unui actor social de a gandi sau a actiona in conformitate cu dorintele si interesele agentului de influenta, uneori chiar impotriva intereselor proprii ale persoanelor vizate. Se folosesc tehnici speciale de persuasiune: distorsionarea adevarului, utilizarea unor argumentatii si filosofii voit falsificate pe fondul unor elemente nerationale, de ordin emotional care sa sustina atitudinile dorite de manipulator. In acest caz, relatiile sociale sunt alterate de dorinta factorului de influenta de a-si impune propriile interese despre care manipulatul nu este constient.
9. INFLUENTA MINORITATILOR = mecanismul psihosocial prin care se conditioneaza si se modifica comportamentul unei majoritati, pornind de la raporturile sale cu o minoritate, care are comportamentul structurat dupa reguli specifice si se desfasoara in contextul social si institutional favorizant. Insa, in orice situatie de acest fel, minoritatea suporta la randul ei o influenta din partea majoritatii, chiar daca influenta nu este de aceeasi marime sau calitate.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1874
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved