INTELIGENTA - CA LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVA A PERSONALITATIl

INTELIGENTA - CA LATURA REZOLUTIV-PRODUCTIVA A PERSONALITATIl

1. Inteligenta: delimitari conceptuale

Termenul de inteligenta provine de la latinescul intelligere, care inseamna a relationa, a organiza sau de la interlegere, care presupune stabilirea de relatii intre relatii.

Chiar terminologia sugereaza ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii.

Pozitiile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana.

Daca pentru gandirea occidentala inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental care face din om ceea ce el este, pentru gandirea orientala era redusa la minimum.

In aceeasi epoca cu Socrate si Platon care considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire.

Controversate au fost si functiile inteligentei.

Hegel inteligenta este un fel de gardian al intregii vieti psihice

Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, lume si oameni, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi.

Impartite sunt si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice.

Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea

Sensualistul Condillac, pentru care toate cunostintele vin prin simturi, nu uita sa adauge insa ca inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi.

Pascal, dimpotriva, considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta.

Shopenhauer vedea inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental. Dominarea inteligentei de catre vointa este incontestabila, inteligenta fiind absolut secundara, conditionata. Toate aceste pozitii contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.

Se pare ca definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligentei a fost data de Descartes. Filosoful francez definea inteligenta ca fiind mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruri. Gasim in aceasta definitie intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta: ca sistem complex de operatii; ca aptitudim generala.

Cand vorbim despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse sarcini si situatii problematice, avem in vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptare la situatii noi, generalizarea si deductia, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, anticiparea deznodamantului consecintelor, compararea rapida a variantelor actionale si retinera celei optime, rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grad crescande de dificultate.

Toate aceste operatii si abilitati releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:

capacitatea ei de a solutiona situatiile noi. cele vechi, familiare, fiind solutionate cu ajutorul deprinderilor, obisnuintelor;

rapiditatea, supletea, mobilitea, flexibilitatea ei;

adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari

Inteligenta apare deci ca o calitate a intregii activitati mentale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice inclusiv a celor afectiv-motivationale si volitionale.Numai pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor ceorlalte functii psihice vom intalni o inteligenta supta si flexibila.Leibniz a intuit cel mai bine acest aspect, el referindu-se la inteligenta ca expresie a efortului evolutiv al constiintei.

In psihologie, aceasta caracteristica a fost descrisa magistral de Piaget in epistemotogia sa genetica.

Cand vorbim de inteligenta. ca o aptitudine generala, avem in vedere implicarea ei cu succes in foarte multe activitati. Vizam nu atat continutul si structura ei psihologica ci finalitatea ei.

0 asemenea acceptiune este insa limitata deoarece stim ca exista nu numai o inteligenta generala, cu ajutorul careia rezolvam cu succes o multitudine de activitati, ci si forme specializate de inteligenta (teoretica, practica, sociala, tehnica, stiintifica) ce permit finalizarea cu succes doar a unui singur tip de activitati.

In acest caz, se pare ca definirea ei ca sistem de operatii este mai convenabila. Oricum, cele doua acceptiuni sunt strans legate intre ele, neputand fi considerate independent una de alta.

De aceea se recurge la o definitie compozita. 'lnteligenta este capacitatea globala de cunoastere a lumii, gandire rationala, capacitatea de a invinge provocarile vietii.

Comentatorii acestei definitii arata ca importanta ei consta in faptul ca vede in inteligenta capacitatea de a acumula cunostinte, de a functiona rational si efectiv, si mai putin un simplu rezervor de cunostinte.

Unii autori au avut curiozitatea de a compara notiunea populara de inteligenta cu cea academica. Oamenii simpli intervievati in librarii, in statii de metrou au considerat ca inteligenta dispune de trei componente:

abilitati de rezolvare a problemelor;

abilitati verbale

competenta sociala.

Psihologii experti au fost de acord cu aceste caracteristici, adaugand insa doua corective:

cred ca motivatia este un ingredient important al inteligentei academice

inlocuiesc competenta sociala cu atribute specifice inteligentei practice

La ora actuala, persista in psihologie intrebarea daca inteligenta este capacitatea generala de achizitie a cunostintelor, de ratiune, de rezolvare de probleme sau ea implica diferite tipuri de abilitati.Cei mai multi inclina pentru prima ipoteza.

Altii, mai putini la numar, celui de al doilea punct de vedere.

De exemplu, Howard Gardner (1983) introduce conceptul de inteligenta multipla. El stabileste sapte tipuri de inteligenta: lingvistica, logico-matematica, spatiala, muzicala, kinestezica, interpersonala, intrapersonala. Aceste forme de inteligenta variaza nu doar de la individ la individ, ci si de la cultura la cultura Ele sunt localizate in diferite arii corticale. Gardner aduce doua categorii de dovezi in sprijinul conceptiei sale. El observa ca in diferite situatii traumatizante (tumori, traume cerebrale) formele de inteligenta nu sunt afectate in mod egal. Lucrand cu copii supradotati, el a constatat ca cei care sunt precoci intr-o arie (deci intr-un tip de inteligenta) nu sunt inzestrati in altele. Uneori chiar 'savanti idioti' au, ocazional, abilitati extraordinare intr-o anumita arie corticala (mai ales pentru calculul matematic). El propune, de aceea, inlocuirea O.I. (coeficientul de inteligenta) cu un profil intelectual. l se reproseaza, insa, lui Gardner ca nu se refera la inteligenta, ci la talent, la creativitate sau la ceea ce, in mod normal, oamenii numesc 'virtuti'.

Noile cercetari facute din perspectiva psihologiei cognitive si a neuropsihologiei, care leaga comportamentul inteligent de eficienta neurologica, ar putea aduce precizari pretentioase in acest sens.