IPOSTAZELE PSIHICULUI

IPOSTAZELE PSIHICULUI

I)           CONSTIENTUL

Etape in definirea constientului

Inceputurile psihologiei stiintifice si pana prin anii '30

V. Pavelcu: cele mai frecvente raspunsuri date la intrebarea "ce inseamna a fi constient?" au fost urmatoarele: - a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii (Spencer);

- capacitatea de a face sinteze: sinteza este caracterul structural al oricarui continut de constiinta (Dwelshauvers);

- a te putea supraveghea (Janet) ;

- a te adapta suplu la noile solicitari (Wallon).

V. Pavelcu toate aceste definitii pun in evidenta si functiile constiintei: relatia, sinteza, autosupravegherea, adaptarea.

Constiinta este o activitate de intelegere, pentru ca rolul ei este de a avea intelesuri, de a integra un fenomen intr-un sistem de relatii, de a realiza scindari, diferentieri pentru a ajunge in final la noi sinteze.

Constiinta are o functie de supraveghere deoarece individul este nevoit sa se raporteze nu doar la sine ci si la lume.

Constiinta trebuie interpretata nu in termenii generali ai adaptarii, ci ca fiind o anumita adaptare pentru ca ea intervine atunci cand este necesara o adaptare superioara pe planul intelegerii.

Perioada anilor '40-'60

Psihologia functionala descompune constiinta in mecanismele partiale ale memoriei, perceptiei, schemelor intelectuale si verbale. A fi constient ar fi un atribut distribuit tuturor aspectelor vietii psihice.

Ey propune o definire complexa a constiintei, asigurand astfel unitatea si eterogenitatea fenomenelor de constiinta:

- "a fi constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o in universalitatea stiintei ei";

- "a fi constient inseamna a dispune de un model personal al lumii";

- constiinta este o forma de activitate bazala a creierului si gandirii care poate fi definita ca organizarea experientei sensibile actuale.

Anii '70-pana in zilele noastre

Se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiientei.

Piaget descria constiinta ca pe o "acompaniatoare" a actiunilor, diferentiind o "constiinta in act" de constiinta reflexiva (cand un individ este rugat sa-si descrie actiunile, o mare parte din cunostintele lui nu sunt verbalizate imediat pentru ca ele nu au fost inca constientizate).

Alti autori pun accentul pe simtire si afectivitate: "A fi constient inseamna in mod esential a avea senzatii, adica a avea reprezentari mintale incarcate de afectivitate" (Humphrey).

Cei mai multi autori, pornind de la ideea ca prin constiinta individul se raporteaza la ceva din afara sa, postuleaza intentionalitatea ca una din caracteristicile esentiale ale constiintei.

Functii:

a) functia informational-cognitiva: etimologia cuvantului (con-scientia, con-science) arata ca organizarea constienta este o reflectare cu stiinta. Sub raport psihologic omul isi da seama de "ceva" anume si il reproduce in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii. Reflectarea constienta presupune includerea particularului in general si identificarea generalului in particular.

b) functia finalista: prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectarea constienta care este o reflectare cu scop sau orientata spre scop. Existenta scopului duce la un activism crescut al subiectului si la relativa lui autonomie in raport cu influentele mediului. Scopurile izvorasc din realitate, din interactiunea subiectului cu lumea, nu din propria constiinta, dar calitatea lor, claritatea si precizia depind de particularitatile subiectului.

c) functia anticipativ-predictiva: omul, prin constiinta, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili mintal inainte de a-l realiza in forma sa concreta.

d) functia reglatoare: pentru a putea realiza ceva nu e suficienta doar stabilirea scopului, ci e necesara si organizarea mintala a activitatii.

e) functia creativ-proiectiva: omul nu reflecta realitatea in sine, ci cu scopul de a o modifica, adapta necesitatilor sale.

In realizarea acestor particularitati intervin aproape toate procesele psihice: reflectarea "cu stiinta" arata importanta proceselor cognitive, scopurile exprima dorintele, aspiratiile subiectului, deci antreneaza planul afectiv-motivational; caracterul anticipat si creator evidentiaza prezenta imaginatiei creatoare; caracterul planificat - prezenta gandirii.

Modele explicativ-interpretative ale constiintei

Modele explicativ-interpretative traditionale

Modelul topic

Pentru Wundt: - constiinta este locul unde se desfasoara procesele psihice ale subiectului;

- exista un camp de privire al constiintei (Blick-feld) si un punct de maxima claritate a ei (Blick-punct);

- constiinta este functia sintetica prin care senzatiile sunt unite in reprezentari, ea este o "sinteza creatoare" ce are loc in zona constiintei clare.

Karl Buhler concepea constiinta ca "efect de iluminare" produs in centrul campului ei.

In psihologia moderna-Henri Ey: interpreteaza constiinta in termeni de "camp al prezentului". Constiinta e o totalitate organizata si limitata in limitele careia se ordoneaza experienta subiectului.

3 caracteristici ale constiintei: - verticalitatea (se refera la palierele ei constitutive);

- facultativitatea (capacitatea constiintei de a implica variatii supuse pozitiei de arbitru a subiectului);

- legalitatea (forma de organizare a campului).

Modelul dinamist

William James: constiinta este fapt fundamental al vietii psihice interioare care "avanseaza", "curge" si se succede fara incetare in noi.

4 caracteristici esentiale:

a) fiecare stare tinde sa se integreze unei constiinte personale (starile de constiinta apartin unei persoane, unui Eu individual si inalienabil);

b) in orice constiinta personala starile sunt in curs de schimbare (caracterul dinamic, mobil, schimbator al starilor psihice);

c) orice constiinta este sensibil continua (prin continu James intelege ceea ce nu prezinta fisura, spartura sau diviziune);

Exista de asemenea si o "armonie psihica" obiectele gandirii noastre au un ecou constituit din semnificatiile lor astefel incat imaginile sau ideile pot fi solidare unele cu altele si cu subiectul.

d) constiinta se intereseaza de anumite elemente si se dezintereseaza de altele, ea nu inceteaza de a opera selectii.

In constiinta exista o ordine tematica conform careia gandirea se centreaza pe o tema care constituie nucleul de gravitatie a ideilor actual admise in constiinta.

Modelul constructivist

Constiinta apare ca o constructie sistematica in continua miscare.

Vagotski: sistemul de constiinta se elaboreaza ca urmare a relatiilor interfunctionale ce intervin logic intre procesele si functiile psihice.

Procesele psihice nu-si pot defini sensul decat in contextul sistemului, superioritatea unora nu poate fi determinata decat in raport cu nivelul de structurare al constiintei.

Constiinta este intr-o miscare organizata, este o "constructie" treptata, gradata, deci evolutiva.

Dezvoltarea constiintei este dezvoltarea unui sistem de semnificatii, de intelesuri. Semnificatia este unitatea reala, psihologica a constiintei, iar sistemul acestor semnificatii este insasi constiinta. Unitatea constiintei este rezultatul procesului de dezvoltare interdependenta a tuturor functiilor psihice.

Modele explicativ-interpretative actuale

Modelul psihocibernetic

Porneste de la premisa ca reglarea de tip constient a comportamentului cuprinde, pe langa mecanismele de tip feed-back si mecanisme de tip feed-trough si feed-before care presupun compararea interna a variantelor de raspuns si testarea anticipata a actiunilor si starilor viitoare.

Spre deosebire de reglarea psihica de tip inconstient care apeleaza la modelul informational al propriului Eu, reglarea psihica de tip constient se intemeiaza pe corelarea dinamica a modelului informational al Eului (imaginea despre sine) cu modelul informational al lumii externe Þ autoraportarea si autoevaluarea ca forme de reglare specific umane.

Feed-backurile coercitive ale mecanismelor constiente realizeaza atat corectia abaterilor de la obiectivul stabilit, cat si revizuirea si modificarea lui Þ echilibru optim al sistemului personalitatii.

Modelul psihoumanist

Mansell si Kahan pornesc de la premisa ca modelul lui Freud (constient, preconstient, inconstient) este imprecis, iar modelul renovat (Id, Ego, Superego) este insuficient. Pentru ei constiinta este numele dat experientei unice a organismului pe care o personalizam.

Constiinta este experienta unui set de operatii ale eului a carei actiune personalizata este aplicata.

Experienta constienta este produsa de interactiunea a 3 tipuri de variabile:

- experienta primara (legata de obiectele fizice sau persoane umane);

- experienta cunoasterii (rezulta din intrarea in functiune a unor mecanisme psihice);

- experienta personala (privata, unica, ce reprezinta "prim planul" experientei).

Cea din urma include 2 forme de experienta: Me si I, care in limba romana = Eu.

Experienta de tip Me apartine subiectului, tulburarea ei duce la depersonalizarea subiectului, este legata mai mult de sistemul corpului.

Experienta de tip I rezulta din procesarea informatiei de subiect, este legata de sistemul automemoriei, variaza in functie de nivelul dezvoltarii constiintei si de continutul cunoasterii.

Experientele de tip I + diferite operatii ale eului = "moduri ale constiintei", de la cele normale, la cele de constiinta modificata si pana la cele patologice.

"Modurile constiintei" sunt forme particulare de personalizare a experientei, de interpretare a ei, sunt procese active si fluctuante.

Modelul psihocognitivist

Premisa: procesarea informatiei provenite de la mediul intern si extern reprezinta functia principala a sistemelor senzoriale ale organismului, conducand la constientizarea a ceea ce se petrece in afara si in interiorul corpului nostru.

Subiectul n-ar fi capabil sa receptioneze si sa fie atent la toti stimulii ce actioneaza asupra sa Þ constiinta se focalizeaza pe unii si ii ignora pe altii.

Constiinta receptioneaza si selecteaza stimulii din mediu, initiaza, planifica si ghideaza actiunile subiectului.

Conttiinta implica 2 procese cognitive importante:

- inregistrarea si selectia stimulilor din mediul intern si extern;

- controlul propriului corp si al mediului astfel incat sa poata fi initiate si finalizate activitatile cognitive si comportamentale.

Dintr-o perspectiva psihocognitivista constiinta apare ca o capacitate deplina ea sintetizeaza, organizeaza si directioneaza in mare masura procese paralele neconstiente prin intermediul unor momente succesive de "unitate sugestiva".

Experiment: li se prezinta subiectilor la tahistoscop litere pentru perioade prea scurte de timp pentru a putea fi percepute constient; apoi li se cere subiectilor sa selecteze aleatoriu dintr-o lista cuvinte asemanatoare ca inteles sau forma cu cele prezentate la tahistoscop.

Pe masura ce timpul de expunere scadea, subiectii alegeau in proportie tot mai mare cuvinte asemanatoare semantic cu cele expuse.

Concluzie: momentele de constiinta cel mai repede construite trebuie sa faca accesibile mai intai nivelurile inalte si dezvoltate de sinteza semantica, inaintea constientizarii partilor componente ale cuvantului sintetizat.

Din punct de vedere al accesibilitatii pentru constiinta intregul preceda partea.

Baars: constiinta este o capacitate de selectie, de integrare sociala si directionare voluntara, necesara intr-un sistem nervos complex si care trebuie sa cuprinda procese inconstiente multiple si paralele.

Constiinta este responsabila de selectivitatea experientei, de adaptarea la nou si de activarea si exteriorizarea organismului in totalitatea sa, este "spatiul global de lucru" pentru sintezele active.

Chiar daca dupa parerea cognitivistilor constiinta nu ne poate spune nimic despre procesele ei luate separat, ea exemplifica direct capacitatea de care dispune pentru sinteze traite nemijlocit.

Modelul psihoevolutionist

Incearca sa explice psihicul si diferitele lui componente dintr-o perspectiva darwinista, evolutionista.

Daniel C. Dennett propune o structura foarte simplificata, compusa din 3 "etaje" succesive:

◦ cel al fiintelor darwiniene (la care supravietuiesc doar fiintele dotate cel mai bine din punct de vedere genetic);

◦ al fiintelor skinneriene (supravietuirea fiintelor care au facut, de la inceput si intamplator, miscarile adecvate - conditionarea operanta);

◦ cel al fiintelor popperiene (care supravietuiesc datorita ratiunii lor, care le ajuta sa prevada miscarile ce trebuie facute);

◦ fiinte gregoriene (care sunt capabile sa-si elaboreze unelte mintale ale actiunilor externe, printre care un loc aparte il ocupa cuvintele).

Trecerea de la o etapa la alta Û aparitia constiintei.

K. Popper declara ca priveste lumea proceselor psihice din punct de vedere darwinist.

Si animalele au constiinta, dar deosebirea dintre constiinta umana si cea infraumana este reprezentata de limbaj, care face posibila critica.

M. Gazzaniga: pentru intelegerea constiintei cheia este de a plasa fenomenul intr-o perspectiva evolutiva. "Facand acest lucru mi s-au relevat anumite adevaruri care sustin ca in esenta constiinta umana este un sentiment legat de capacitatile specializate" (capacitatea de a gandi, de a folosi cuvinte, de a percepe trezesc in noi anumite stari, sentimente).

I)           SUBCONSTIENTUL

Locul termenului in psihologie

Aparut la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, definit ca postconstiinta/preconstiinta/"inconstient normal".

O definitie propusa de Grand dictionnaire de la psychologie: subconstientul este ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient dar care influenteaza comportamentul sau.

Precizari: - notiunea este pastrata si utilizata in psihologie;

- subconstientul reprezinta o ipostaza importanta a psihicului;

- el dispune nu doar de continuturi specifice, ci si de mecanisme si finalitati proprii.

Etape in definirea subconstientului

Subconstientul este o formatiune sau nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.

Subconstientul include: amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri, montajele intelectuale sau perceptive stereotipizate. Acestea au trecut prin filtrul constiintei si se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica, putand sa redevina oricand active.

Ribot defineste subconstientul ca o constiinta stinsa, "adormita".

Pentru Janet si Pierce subconstientul apre ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea centrala.

Desi amplasat intre constient si inconstient, subconstientul este mai mult orientat spre constiinta.

El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenta, putand fi considerat o "constiinta implicita".

Freud respinge subconstientul argument: subconstientul sugereaza existenta unei alte constiinte, "subterana", a unei "constiinte secundare" care oricat de atenuata ar fi, ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient. Þ consecinta extrema: excluderea subconstientului ca nivel de sine statator din structura psihicului.

H. Wallon porneste de la premisa ca in viata psihica a subiectului constiinta este un moment fugitiv si particular, mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei.

"a spune ca starile subconstiente reproduc sau perpetueaza starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea constiintei ca fiind singura expresie a vietii psihice si a presupune ca nimic nu exista in subconstient fara sa fi avut acces prealabil in constiinta".

Starile subconstientului se modifica pentru ca se afla in relatii de cauzalitate si influenta reciproca unele cu altele.

Definitie: subconstientul este o "cerebratie latenta" ce are loc "sub simplicitatea aparenta a perceptiilor".

Wallon subliniaza caracterul dinamic al subconstientului, ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct atat de constiinta, cat si de inconstient.

Caracteristicile si rolurile subconstientului

Principalele trasaturi ale subconstientului apar din amplasarea lui topografica intre constiinta si inconstient:

◦ latenta si potentialitatea (continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta);

◦ coexistenta cu constiinta (de obicei, continuturile subconstientului sunt o alta expresie a continuturilor constiintei);

◦ facilitarea, servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei);

◦ filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul (continuturile constiintei nu trec direct in inconstient, ci "poposesc" o vreme in subconstient; la fel si continuturile inconstiente).

Aceste particularitati ale subconstientului au fost sintetizate de Paul Popescu-Neveanu:

proximitatea fata de constiinta si compatibilizarea cu ea (subconstientul poate fi considerat un servo-mecanism al constiintei, o rezerva de informatie si operatii din care se constituie uneori faptele de constiintei);

subconstientul are propriile lui mecanisme (el nu conserva doar, ci poate prelucra, restructura, creea).

Sub influenta unor factori (timpul scurs intre introducerea in subconstient si evocare, emotii, distragerea de la activitatea respectiva) amintirile, deprinderile vor fi modificate de subconstient datorita noilor relatii in care acestea intra.

INCONSTIENTUL

Definirea inconstientului

Maniera restrictiva si exclusivista (inclusiv Freud): inconstientul este rezervorul tendintelor infranate, innabusite, refulate, frustrate; el explica lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate, visele etc.

Acest tip de definitie ridica problema naturii inconstientului: este de natura pur afectiva, asa cum a crezut si Freud?

Asa cum constiinta nu este exclusiv rationala, nici inconstientul nu poate fi exclusiv afectiv, el e preponderent afectiv. Acest fapt a fost sesizat de Jung: arhetipurile sunt apropiate si de sentiment si de idee.

Alta problema: inconstientul este alcatuit din imagini sau cuvinte?

2 conceptii: - Freud: inconstientul este autonom si e format numai din imagini investite libidinal, din perceptii interne sau fantasme;

- Ey; Lacan: inconstientul este structurat ca un limbaj, se poate comunica cu el, prin intermediul limbajului, a metaforelor inconstientului se dezvaluie sau se ascunde.

Dezvaluirea inconstientului prin metoda asociatiilor libere este singura cale de "eliberare" si insanatosire Þ interactiunea dintre imagine si cuvant, verbalizarea imaginilor, a fantasmelor profunde, abisale, refulate reprezinta esenta inconstientului.

Maniera negativa: inconstienul este un haos, involburare de pulsiuni oarbe ce nu cunosc nici o organizare, este irational, cu efecte dezorganizatoare si inhibitive asupra vietii psihice, tine chiar de patologia mintala.

Maniera extensiva si pozitiva (psihologia contemporana): inconstientul este o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Inconstientul nu e un receptacol de amintiri, un refulat oarecare, ci o structura asimilatoare, o schema dinamica deschisa lumii, organizand elementele primite (biologice, sociale, culturale), modelandu-le, integrandu-le in psihic si dand un sens fiintelor si lucrurilor (Sillamy).

Evolutia conceptiilor cu privire la inconstient

Negarea inconstientului - s-a facut pe baza considerarii transparentei totale a obiectului, a inteligibilitatii si adecvarii absolute a cunoasterii la obiectul sau.

Psihologia academica, traditionala: intre constient si psihism exista apriori sinonimie, identitate.

Psihiatria germana: din moment ce un fenomen inconstient nu poate nici sa fie trecut, nici sa treaca prin constiinta, inseamna ca el nu exista.

Sartre: tot ce se intampla in individ este constient, dar nu si in mod necesar cunoscut.

Negarea inconstientului duce la uniformazarea, omogenizarea vietii psihice, considerarea ei simplista, ea nedispunand de structuri si organizari calitativ diferite.

Afirmarea inconstientului: se sprijina in principal pe conceptia lui Freud care a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul lui in viata psihica, furnizand o metoda de investigare a lui.

Afirmarea inconstientului presupune ca viata psihica reprezinta o structura compusa si complexa, o unitate in multiplicitate.

"Filosofia inconstientului": investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de lansarea filosofica a notiunii respective de catre metafizicienii germani din epoca post-kantiana: Schelling, Hegel, Schopenhauer.

2 idei importante:

- una din ele considera ca prin natura sa inconstientul este irational Schopenhauer (Lumea ca vointa si reprezentare) - vointa reprezinta o forta irationala si activa, omul insusi fiind o vointa fara constiinta. Intelectul uman se afla in serviciul vointei.

- cealalta vede in inconstient o adevarata forta ce guverneaza intraga viata a individului.

Pentru Hartman viata organica si cea spirituala sunt dominate de inconstient, el este prezent in perceptii, in formularea conceptelor, in rationamente, el guverneaza sentimentele; in el isi au sursa descoperirile geniale.

Psihologia inconstientului: primele rezultate ale cercetarilor medicale (a doua jumatate a sec. XIX) asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului si disocierii personalitatii au conturat premisele unei psihologii a inconstientului.

Binet si Janet vedeau in inconstient reversul constiintei, incapabila de a sintetiza ansamblul vietii psihice, unele fenomene scapandu-i de sub focarul analizei. Inconstientul e o slabiciune a Eului si constiinta, o deficienta psihologica, un automatism psihic.

Freud va da o definire si fundamentare stiintifica inconstientului.

Principalele lui merite:

- descoperirea unui inconstient dinamic, conflictual si tensional, corelativ procesului refularii;

- trecerea de la interpretarea inconstientului ca substantiv ce desemneaza faptele mentale refulate, la interpretarea lui ca adjectiv, ca o calitate psihica;

- multiplicarea zonelor ce se sustrag constiintei (Sinele sau inconstientul propriu-zis, o parte a Eului si Supraeul);

- considerarea inconstientului ca fiind profund, abisal.

Adler: psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatorii fie ale unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului.

Omul dispune de o tendinta de superioritate, dezvoltarea lui psihica se datoreaza luptei intre o tendinta negativa (sentimentul de inferioritate) si una pozitiva (sentimentul de a fi superior) care e orientata spre compensare.

Compensarea joaca acelasi rol pe care il avea refularea la Freud.

Jung: libidoul e constituit din ansamblul instinctelor dominante si este orientat in 2 directii opuse: centripet si centrifug, spre Sine si spre lume.

Introduce conceptul de inconstient colectiv interpretat ca o zona profunda non-individuala, supraindividuala a psihicului. Acesta contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde ale inconstientului numite arhetipuri. Acestea ofera subiectului posibilitatea de a avea acces la sufletul istoriei colective.

Rolurile inconstientului

- energizare si dinamizare a vietii psihice;

- facilitare a procesului creator, contribuind la realizarea unor combinari si recombinari spontane;

- asigurarea unitatii Eului (e principalul depozitar al programelor informationale si a tensiunilor motivationale).

Tipuri de inconstient

Inconstientul cerebral = inconstientul fiziologic (reflex, automat, dar afecteaza viata psihica constienta).

Premisa: cea mai mare parte a cerebratiei este automata si inconstienta.

W. Carpenter a introdus in 1853 notiunea de cerebratie inconstienta.

Alt autor al psihiatriei germane: bolile psihice sunt boli ale creierului, miscarea sufletului este o succesiune gradata de fapte supuse, in desfasurarea lor, unuia si aceluiasi principiu, de la actiunile reflexe cele mai simple pana la actele voluntare constiente.

Ideea continuitatii functionale a sistemului nervos de la maduva spinarii la emisferele cerebrale este dusa mai departe de Jackson care explica bolile mintale prin disolutia cerebrala.

Secenov (lucrarea Reflexele creierului) 3 categorii de miscari involuntare:

- pur spinale (se produc in timpul somnului cand creierul nu actioneaza);

- slabite sau oprite (gandirea poate infrana ultima veriga a unui act reflex);

- consolidate (ex: pasiuni).

Inconstientul colectiv - de natura psihica, spirituala

G. LeBon: inconstientul multimilor, caracterizat prin inhibitia colectiva a functionarii intelectuale si exacerbarea rolului afectivitatii Þ sugestibilitate, impulsivitate, mobilitate, iritabilitate, exagerare si simplism in sentimente, intoleranta, autoritarism, conservatorism, disparitia personalitatii indivizilor.

Freud: inconstientul colectiv se refera la acele continuturi ale inconstientului care se regasesc la nivelul inconstientului individual al mai multor oameni (ex: complexul Oedip).

Jung a avansat prima oara ideea inconstientului colectiv in cartea Metamorfoze si simboluri ale libidoului.

Psihicul se compune din 3 niveluri:

a) constientul este reprezentat de Eu, format din ganduri, sentimente, perceptii, amintiri.

b) inconstientul personal, consta in primul rand in acele continuturi care au devenit inconstiente fie pentru ca si-au pierdut intensitatea, fie pentru ca au fost refulate. Este alcatuit din complexe, fiecare complex fiind legat de un arhetip.

c) inconstientul colectiv este general uman, constituie substratul psihismului uman (arhetipurile si Sinele).

Inconstientul colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu, in fiecare structura cerebrala individuala.

Distinctie intre arhetipal si imagini arhetipale (idei si comportamente pe care le genereaza arhetipul).

Arhetipala si mostenita este doar predispozitia de a avea anumite experiente si nu experienta insasi.

Chiar daca un anumit arhetip este codificat in inconstientul colectiv, activarea lui se realizeaza doar ca raspuns la anumite evenimente externe de viata.

Cele mai cunoscute arhetipuri: Umbra (partea sadica sau diabolica a personalitatii, formata ca urmare a atrocitatilor savarsite de oameni de-a lungul timpului), Anima (imaginea colectiva a femeii in psihologia barbatilor), Animus (imaginea colectiva a barbatilor in psihologia femeilor).

Dupa Jung rolul inconstientul colectiv este mai mare decat al constientului deoarece el ar contine toata intelepciunea ce i-a fost conferita prin experienta a mii de ani. Inconstientul colectiv initiaza, controleaza si mijloceste trairile si manifestarile comportamentale tipice tuturor oamenilor.

Arhetipul dispune de o energie proprie datorita careia poate exercita influente puternice psihice.

Inconstientul cognitiv - termen introdus de psihologia cognitiva, se refera la procesele cognitive care au loc in timpul prelucrarii informatiilor si care nu sunt constientizate; ceea ce e constientizat e doar rezultatul acestor prelucrari.

Harry T. Hunt: inconstientul cognitiv nu e un domeniu separat sau inchis in el insusi, ci un proces pe cale de constientizare si care, in anumite conditii, e capabil de o anumita forma de reflectii in interiorul constiintei.

Inconstientul cognitiv este o parte a unei tendinte inerente de a deveni constiente sau un aspect al unei preconstiinte care se va dezvalui intr-o constiinta implicita.

Argumente aduse considerarii inconstientului cognitiv consubstantial cu constiinta: realizarea simultana a procesarilor inconstiente ale asociatiilor semantice, asigurarea focalizarii constiente ca urmare a simplei repetari a procesualitatii inconstiente, recunoasterea postoperatorie a unor cuvinte citite pacientului in timpul anesteziei chirurgicale etc.

Inconstientul cognitiv se inscrie intr-un continuum singular al devenirii constiente si este inseparabil de acest proces; este un fel de protoconstiinta subterana care sta la baza initierii unor decizii si actiuni voluntare.

Concluzia lui Hunt sugereaza existenta doar a unor diferentieri minimale, de grad, intre constiinta si inconstient.

Dupa parerea cognitivistilor inconstientul este consecinta automatizarii proceselor care erau la inceput reflectate in constiinta.

Este inconstientul capabil de analize profunde? Þ raspunsuri pozitive: perceptia subliminala, ascultarea dihotomica, investigatia neuropsihica.

Hirst: atunci cand se defineste inconstientul cognitiv utilizand pragurile obiective (valoarea minima pe care trebuie sa o detina stimulul pentru a fi receptionat), nivelul analizelor este limitat la activarea trasaturilor fizice (ex: forma literelor, dar nu si intelesul cuvantului). Procesele inteligibile incep a fi posibile doar pe masura ce oamenii incep a fi constienti, in masura in care o permite pragul.

Concluzie: procesarile inconstiente apar si analizeaza informatiile primite la un nivel superficial, exceptand cazurile cand produsele procesului emerg cel putin la periferia constiintei.

Psihologia cognitiva vede constiinta ca pe un principiu fundamental, iar inconstientul ca pe o ramura automatizata a acesteia, fara insa a-i fi subordonata.

Relatia dintre constiinta si inconstient

A fost abordata fie prin opozitia metafizica a celor 2 nivele de organizare structural-functionala a psihicului (considerate 2 sfere impenetrabile si cu o natura total diferita), fie prin reductia simplist-mecanicista a unuia la altul.

Dar fiecare isi are propriile lui mecanisme si continuturi, legitati specifice care nu pot fi reduse unele la altele; in anumite limite fiecare actioneaza independent unul de altul. Ex: inconstientul poate functiona si cand structurile constiente sunt destramate, cum sunt cazurile patologice.

In mod curent intre constiinta si inconstient exista relatii dinamice vitale, sunt momente functionale inseparabile ale psihicului uman. Ele vor fi coordonate si alternate prin praguri mobile ceea ce la un moment dat este constient, la un alt moment poate deveni inconstient.

De regula constiinta este ceea ce se acorda cu experienta individului si ii foloseste in planul activitatii; iar inconstientul este acel continut psihic care contrazice experienta individului, fiind deci respins.

Continuturile psihice constiente se stocheaza in inconstient, ele nu sunt inactive, ci le insotesc pe cele constiente, le tensioneaza in functie de imprejurari.

Inconstientul activeaza, modifica descarcarile energetico-informationale, constiinta restrictioneaza si stabilizeaza inconstientul.

Intre constiinta si inconstient exista relatii logic integrate unui proces de reglare psihocomportamentala cu dublu rol:

- coechilibrare interna a nivelelor de organizare structural-functionala a psihicului;

- echilibrare a sistemului psihic cu solicitarile externe.

Tipuri de relatii intre constient si inconstient (cf. Zlate):

Relatii circulare: oricare din continuturile constiente trec in inconstient, pentru ca in urma germinatiei sa treaca din nou, nu neaparat toate, in constient.

Multe structuri inconstiente sunt generate de activitatea constiintei, iar unele continuturi ale constientului provin din inconstient.

Inconstientul preia sarcinile fixate de constient si le prelucreaza in maniera sa specifica. Constientul capteaza rezultatele unor asemenea prelucrari.

Relatiile de subordonare integrativa: presupun subordonarea si dominarea unuia de catre celalalt.

Aceste relatii iau 2 forme:

- dominarea inconstientului de catre constient (constientul prin actiunile si operatiile lui intelege, stapaneste, contracareaza, tine in frau impulsurile inconstiente, mai ales pe cele care sunt in contradictie cu normele sociale).

- dominarea constientului de catre inconstient (inconstientul isi impune, direct sau indirect, tendintele, fortele agresoare); aceste relatii apar in starile de afect, de transa creatoare, in inspiratie, in starile patologice.

Relatiile de echilibrare: presupun realizarea unui balans intre starile constiente si cele inconstiente (acele stari cand individul nu este nici total constient, nici total inconstient: atipire, reverie, spontaneitate, contemplatie).

In dinamica vitala a constientului si inconstientului principalul sistem de referinta ramane constiinta. Prin intermediul ei omul reflecta adecvat realitatea, isi poate conduce si regla corespunzator conduita, constiinta se implica in insasi realizarea destinului uman.