Investigarea personalitatii

Investigarea personalitatii

Functionarea eficienta a oricarei organizatii presupune o cunoastere cat mai aprofundata a personalitatii angajatilor sai. Astfel, se pot preveni o serie intreaga de probleme, se pot ameliora relatiile dintre angajati, respectiv determina modalitati adecvate de crestere a performantei si de motivare. O atentie speciala a studiului personalitatii este necesara in procesul de recrutare si selectie, atunci cand cautam persoana care sa corespunda in cea mai mare masura profilului postului pe care il va ocupa.

In cele ce urmeaza, vom prezenta cateva metode utile in investigarea personalitatii. Este important de subliniat, insa, ca valoarea informatiilor pe care le ofera creste atunci cand ele sunt folosite in corelatie, intrucat, de cele mai multe ori, se completeaza reciproc.

1. Metoda TESTELOR

In prezent, exista aproximativ 80 000 de teste psihologice ce se folosesc in domeniul ocupational. Folosirea acestora implica atat avantaje, cat si dezavantaje.

Avantaje

furnizeaza informatie obiectiva, exprimata numeric, ceea ce permite o mai usoara comparatie a indivizilor pe baza acelorasi criterii (in cadrul interviului, de exemplu, intrebari diferite sunt adresate unor candidati diferiti, iar de multe ori raspunsurile sunt partial uitate);

permit urmarirea in decursul timpului a dezvoltarii persoanei;

informatiile legate de temperamentul si aptitudinile persoanei pe care le ofera sunt specifice si explicite (mult mai utile decat cele relativ vagi si ambigue care reies din scrisorile de recomandare);

sunt echitabile - elimina coruptia, favoritismele etc.

lucrand cu date obiective, ofera acele dovezi solide in baza carora se pot lua decizii.

Dezavantaje

multe teste sunt falsificabile, in sensul ca, prin raspunsurile date la test, oamenii se pot descrie intr-o lumina favorabila, pot da raspunsuri dezirabile pentru a fi acceptati;

unii oameni nu au o capacitate de autoanaliza suficient de bine dezvoltata pentru a putea da informatii despre propriile sentimente si comportamente;

nu pot lua in calcul factorii contextuali ce pot interveni: anxietatea legata de testare a individului, plictiseala, stare de sanatate precara etc.

nu tot timpul ajung sa masoare acele comportamente care sunt cruciale organizatiei (ca, de exemplu, in ce masura persoana este una de incredere sau care este probabilitatea ca ea sa manifeste probleme de tipul absenteismului).

In continuare, vom prezenta cateva dintre testele psihologice folosite cel mai frecvent. Desi toate ofera informatii extrem de utile si de complexe, nu trebuie considerate drept un criteriu unic in luarea deciziilor la nivelul organizatiei.

Indicatorul tipologic MYERS-BRIGGS

Fundamentarea teoretica de la care porneste acest test se regaseste la nivelul teoriilor elaborate de Carl Gustav Jung. El a fost conceput in 1962 de catre un cuplu de psihologi mama-fiica (K. Briggs si I. Briggs-Myers). Desi cercetarile il prezinta ca fiind un instrument destul de controversat, el este inca extrem de mult folosit.

Profilul personalitatii este conturat in functie de urmatoarele dimensiuni polare: extraversie-intorversie (orientarea energiei spre exterior, respectiv spre interior), senzatie-intuitie (modalitatea fundamentala pe baza careia individul judeca ceea ce a fost perceput, ghidandu-se conform logicii, respectiv valorilor personale sau sociale), gandire-sentiment (predominanta rationala sau afectiva a persoanei), rationament-perceptie (preferinta individuala pentru folosirea proceselor rationale sau a celor perceptive in contact cu mediul extern). Prin urmarirea si combinarea acestor elemente, se pot trasa 16 profiluri de personalitate, se pot formula concluzii cu privire la preferintele si particularitatile stilului de lucru al persoanei (Hirsh, Kummerow, 1989).

a)       Extraversie - Introversie

Persoana care functioneaza preponderent dupa principiul extraversiei incurajeaza activitatea si interactiunea frecventa, regulata cu ceilalati. Cateva dintre profesiile catre care se indreapta cu precadere sunt urmatoarele[1]: consultant, agent de asigurari, lucrator in domeniul serviciului alimentar, manager de restaurant, manager de vanzari etc.

Persoanele la care predomina dimensiunea introversiei incurajeaza reflectia si concentarea aprofundata asupra conceptelor si ideilor. Cateva dintre profesiile catre care se indreapta cu precadere sunt urmatoarele: chimist, programator, inginer electric, bibliotecar, profesor de matematica, tehnician etc.

b)       Senzatie - Intuitie

Cel care are preponderenta dimensiunea senzatiei prefera activitatile finalizate prin producerea de bunuri practice, utile sau de servicii pentru persoane si organizatii; la locul de munca, ii place sa i se ofere posibilitatea de a-si insusi abilitati noi, pe care apoi sa le exerseze pentru a le stapani intr-o masura cat mai aproape de perfectiune. Cateva dintre profesiile catre care se indreapta cu precadere sunt urmatoarele (in general, cele care presupun experienta directa, concreta cu problema propriu-zisa): contabil, manager de banca, dentist, fermier, secretara etc.

Cel care are preponderenta dimensiunea intuitiei prefera activitatile finalizate prin producerea de bunuri sau servicii noi si care le dau in permanenta ocazia de a invata lucruri noi. Cateva dintre profesiile catre care se indreapta cu precadere sunt urmatoarele (in general, cele care presupun identificarea unor relatii sau modele intre lucruri, intrucat le permit descoperirea de sensuri ascunse si anticiparea unor posibilitati sau nevoi viitoare): artist, consilier, animator, jurnalist, psiholog etc.

c)       Gandire - Sentiment

Cel care are preponderenta dimensiunea gandirii prefera activitatile mai degraba impersonale, guvernate de logica. Se orienteaza, de obicei, catre profesii de tipul: avocat, functionar in domeniul bancar, chimist, inginer, fermier, manager, cercetator etc.

Cel care are preponderenta dimensiunea sentimentului prefera un cadru de lucru personalizat, activitati focalizate pe relatii interumane si pe satisfacerea nevoilor celorlalti. Profesiile catre care se orienteaza, in general, sunt cea de consilier, terapeut, secretara, profesor, bibliotecar, asistenta medicala etc.

d)       Rationament - Perceptie

Cel care are preponderenta dimensiunea rationamentului prefera un cadru de lucru structurat, organizat, in care activitatile sunt atent plnificate, iar luarea deciziilor ocupa un loc important. Ocupatiile catre care se indreapta, in general, aceste persoane sunt urmatoarele: contabil, administrator, dentist, invatator, paznic, judecator, manager etc.

Cel care are preponderenta dimensiunea perceptiei prefera un cadru de lucru spontan, flexibil, deschis catre schimbare; ii place sa colectioneze informatii , ca si parte integranta a muncii sale. Ocupatiile catre care se indreapta, in general, aceste persoane sunt urmatoarele: artist, tamplar, consilier, editor, animator, jurnalist, cercetator, chelnar etc.

Testul proiectiv RORSCHACH

Testul proiectiv Rorschach este un test de personalitate cu o larga aplicabilitate; el a fost elaborat de catre psihiatrul german Hermann Rorschach (testul fiind descris in lucrarea "Psychodiagnostik", publicata in 1922). Ca si instrument de lucru, cuprinde 10 imagini (planse) care au aspectul unor pete de cerneala; plansele 1,4,5,6,7 sunt alb-negru, in plansele 2 si 3 regasim negrul si rosul, iar plansele 8.9.10 sunt policromatice.

Din punct de vedere psihologic, absenta materialului verbal faciliteaza testarea, intrucat permite relaxarea controlului constient a persoanei testate; astfel, se poate ajunge la o cunostere mai autentica a acesteia.

In practica, testul este folosit:

in clinica, intrucat poate surprinde dinamica inconstientului pacientului si ofera indicatori utili pentru diagnosticarea sa;

in cadrul organizatiilor (in special in procesul selectiei de personal, el putand furniza informatii relevante in etapele finale ale acestuia).

Exista trei etape ce trebuie parcurse in folosirea acestui instrument: etapa de administrare, cea de scorare si cea de interpretare.   

Prima dintre ele - etapa de administrare - are urmatoarea derulare: persoanei testate i se arata pe rand plansele si este intrebata ce crede ca vede in imaginile respective; raspunsurile sale sunt notate in intregime de catre psihologul care administreaza testul. Dupa parcurgerea tuturor planselor, se reia fiecare raspuns, iar persoana testata trebuie sa ofere lamuriri cu privire la zona din plansa in care a vazut lucrul respectiv si la elementele care au facut-o sa dea acel raspuns (la acest nivel, intervin elemente care tin de culoare, forma, miscare, fiecare avand o anumita semnificatie in interpretarea rezultatelor).

In etapa de scorare a testului, raspunsurile sunt transformate din forma lor verbala initiala intr-o serie de "coduri", ceea ce permite raportarea lor la anumite criterii si medii statistice, deci o interpretare cat mai obiectiva si mai sistematica. In scorare, se au in vedere urmatoarele elemente (pentru fiecare raspuns in parte):

locatia - zona din plansa in care a aparut raspunsul;

determinantii - elementele din plansa care l-au facut pe cel testat sa formuleze raspunsul respectiv (poate sa fie vorba despre culoare, forma, miscare, dimensiune, simetrie etc.);

calitatea dezvoltarii - se refera la complexitatea raspunsurilor, analizandu-se numarul de obiecte identificate si relatiile dintre ele; gradul de adecvare a perceptiei;

calitatea formala - masura in care forma identificata de subiect este una usor de reperat, sau dimportiva (raportat la conturul petei);

continutul - elementele propriu-zise care se regasesc in raspuns, categoria in care ele se incadreaza (oameni, animale, anatomie, reprezentari artistice, antropologie, sange, elemente de botanica, haine, nori, mancare, peisaje, obiecte ce tin de domeniul stiintific etc.);

raspunsurile banale - exista tabele ce cuprind liste cu raspunsurile cel mai frecvent formulate (in cazul in care raspunsurile persoanei testate sunt si ele identificate in listele respective, acest lucru se marcheaza de catre cel care interpreteaza rezultatele);

scorurile speciale - sunt acordate unor caracteristici mai speciale (iesite din comun) ale raspunsurilor. Surprind caracteristici cognitive (erori de logica, bizarerii, verbalizari inadecvate, modul de acoperire a sarcinilor), afective (elemente dispozitionale, tente agresive, aspecte ale relatiilor interpersonale), precum si trasaturi de personalitate.

Fiecare dintre elementele listate mai sus au un corespondent psihologic. Interpretarea finala, insa, tine mai ales seama de maniera in care ele se combina si se articuleaza intr-un profil de personalitate. Astfel, putem obtine informatii relevante pentru procesul de selectie, si anume:

felul in care persoana reactioneaza in situatii de stres;

gradul de adaptabilitate la contactul cu medii noi;

posibilele interactiuni pe care le poate avea cu grupul (rolul pe care si-l asuma in acest context);

tipul de decizii pe care persoana tinde sa le ia, in general (se bazeaza mai mult pe ratiune/afectivitate/este oscilanta?);

elementele care intervin in motivatia persoanei;

randament intelectual, modul de abordare a problemelor vietii, capacitate de abstractizare, simtul realitatii;

evantaiul de interese ale persoanei.

Testul ARBORELUI

Ideea folosirii "desenului arborelui" se bazeaza pe studiul aprofundat al istoriei culturii si pe studiul miturilor. Conceptul de baza este acela conform caruia arborele desenat de catre individ este o reprezentare simbolica a personalitatii acestuia, interpretarea reusind sa puna in evidenta atat elemente patologice, cat si aspecte ce se inscriu in sfera normalitatii si reflecta stilul persoanei.

Ideea de la care a pornit elaborarea testului a apartinut lui Emile Jucker (consilier de orientare profesionala din Zrich); testul a fost ulterior standardizat si etalonat de catre psihologul elventian Charles Koch (1957).

Instructajul care se ofera la aplicarea testului este urmatorul: "Desenati un arbore (fructifer) cat de bine puteti" sau "Desenati un arbore cu coroana si ramuri". Materialul de lucru presupune: hartie alba (nu prea neteda si nu prea mare), creion si guma (stersaturile se vor lua in considerare la interpretare). Foaia se aseaza in pozitie verticala.

In tabelul de mai jos, este prezentata o sinteza a elementelor care trebuie avute in vedere, impreuna cu impreuna cu interpretarea care le este caracteristica.

1. Metoda ANALIZEI GRAFOLOGICE

Grafologia este o metoda de analiza psihologica a scrisului, acesta fiind considerat o expresie a caracterului si a intregii personalitati a scriptorului.

Caracterele scrisului vor defini atat dispozitiile constitutionale ale individului, cat si starile lui sufletesti tranzitorii. Inregistrand gesticulatia manuala a persoanei, scrisul va indica in acelasi timpul ritmul sau de functionare, cadenta launtrica ce-l caracterizeaza. Alaturi de tonusul general si de ritmica individuala, scrisul scoate la iveala o alta latura a vietii de adancime a individului: emotivitatea. Aceasta se traduce in scris prin inegalitati diferite ale scrierii, fie in inaltimea cuvintelor, in largimea lor, in inclinarea literelor, in grosimea trasaturilor, intervale etc.

Indiciile grafologice propriu-zise sunt completate printr-o serie de amanunte pe care ni le ofera aspectul general al manuscrisului, in primul rand alegerea hartiei, formatul, marginile intre hartie si text sau diferite semne grafice ale scriptorului. Observarea si interpretarea generala a tuturor acestor date pot duce la concluzii generale cu privire la psihologia scriptorului.

Grafologia are, insa, limitele ei, iar datele pe care le furnizeaza trebuie in permanenta corelate si cu altele obtinute prin metode adiacente.

In continuare, vom prezenta un tabel cu principalele corespondente intre diferitele aspecte ale scrisului si semnificatia lor psihologica.

2. Metoda INTERVIULUI

Interviul este una din principalele mijloace de examinare psihologica in psihologia muncii industriale si organizationale.

Dupa gradul sau de structurare, distingem:

interviul structurat (cu intrebari prestabilite) - masoara, mai degraba, factorii cognitivi (abilitati cognitive, gradul de cunoastere a postului etc.);

interviul semistructurat - permite aprofundarea spontana a unor probleme in afara intrebarilor prestabilite;

interviul nestructurat (implica o libertate totala in formularea intrebarilor) - masoara, in special, abilitatile sociale si aspecte ale personalitatii.

Unii autori au identificat si o alta forma de interviu, cum este cel multimodal (Schuler, 1984). Acesta cuprinde patru parti ce vizeaza: autoprezentarea, intrebari vocationale, intrebari biografice si intrebari situationale (cercetarile demonsreaza ca acestea din urma, impreuna cu autoprezentarea, coreleaza puternic cu abilitatile sociale).

Cercetari recente au realizat o comparatie intre intrebarile fata in fata si cele realizate prin telefon (Silvester, Anderson, Haddleton, Gibb, 2000). Participantii au fost 70 de angajati ai unei companii multinationale din domeniul petrolului. S-au obtinut urmatoarele: candidatii au obtinut scoruri mai mici la interviurile telefonice; in plus, cei care au fost intervievati telefonic si apoi fata in fata si-au imbunatatit scorurile fata de candidatii care au parcurs procesul invers. O posibila explicatie pentru acest lucru este aceea ca, in cazul convorbirilor telefonice, ne concentram doar asupra continutului verbal al replicilor, iar in cele fata in fata suntem atenti si la alte aspecte, cum ar fi comportamentul nonverbal.