PERCEPTIA INTERPERSONALA

PERCEPTIA INTERPERSONALA

Omul traieste intr-o lume complexa, de obiecte si persoane, o lume care este in acelasi timp fizica, sociala si culturala. Zilnic interactionam, intr-un fel sau altul, cu persoane de diferite varste, conditii sociale, cu feluri de a fi diferite, cu reactii mai mult sau mai putin previzibile: ii privim in trecere pe strada sau in alte locuri publice, ii salutam pe cei cunoscuti, purtam discutii.

In fiecare moment, mintea noastra receptioneaza si prelucreaza o multitudine de informatii despre 'celalalt', pe baza carora incercam sa cunoastem persoana, sa ii intelegem felul de a fi, motivele, intentiile si, astfel, sa putem anticipa reactiile sale.

Spre deosebire de perceptia unui obiect fizic, perceperea 'altuia' este mult mai complexa, nu numai pentru ca individul uman are o multime variata de insusiri, ci si pentru ca 'obiectul' perceptiei este, la randul lui, 'subiect cunoscator', constient de sine si de actul perceptiei, care ne influenteaza in mod activ si, de multe ori, intentionat, perceptia. In acest fel, perceptia interpersonala se include in mecanismul interactiunii cu celalalt.

Perceptia celuilalt are ca obiect relatiile, statusurile, rolul, comunicarea, comportamentele sociale ale altor persoane.

Ea se realizeaza in doua ipostaze:

- perceptie obiectiva ca perceptie reala a comportamentului manifestat ( ca realitate; ce este; cum arata)

- perceptie subiectiva ca o perceptie prezumtiva a ceea ce asteapta subiectul de la persoana data (intervine interpretarea fiecaruia)

O perceptie sociala imediata a unei persoane abia cunoscuta, nu este posibila. La primul contact se poate obtine doar o imagine globala, superficiala, retinandu-se doar fizionomia, unele aspecte exterioare. De aceea pentru perceptia sociala sunt necesari mai multi indicatori de ordin psihosocial:

comportamentul social( prosocial sau antisocial)

relatii intre persoane (prietenie,amicitie, colegialitate,dusmanie, etc)

indicatori evaluativi(bun - rau)

atitudini( cinste, corectitudine, dispret, ura etc.)

Perceptia interpersonala inseamna a-l cunoaste pe celalalt, a-l clasifica in anumite categorii cultural semnificative si in acelasi timp, a fi constient de statusul si rolul sau.

Calitatea perceptiei sociale este conditionata de:

- factori obiectivi: felul activitatilor desfasurate, contextul sociocultural;

factori subiectivi: atentie, curiozitate, motivatie.

In perceperea interpersonala, individul foloseste o serie de elemente ajutatoare, cum ar fi:

Informatiile prealabile in legatura cu persoana respectiva, informatii care sunt de obicei incomplete (statut, comportament, atitudine care sunt preluate de la alte persoane);

Categoriile de clasificare ale grupului din care fac parte indivizii. In fiecare grup exista criterii de clasificare( buni, rai, destepti, inculti);

Empatia, adica acea capacitate a subiectului de a sesiza in mod practic, intuitiv, atitudinile si sentimentele altuia, semnificatia conduite sale;

Simtul comun, adica acele observatii si concluzii asupra comportamentului direct observabil, care se dezvaluie mai ales in relatiile interpersonale( atitudinea directa);

Comunicarea si perceptia afectiva - vocea miscarea mainilor, mimica au un rol important in perceptia celorlalti( limbajul nonverbal).

Abilitatea de a-i intelege pe ceilalti este general-umana, ea fiind exersata inca din copilarie, prin invatarea unor 'etaloane' de percepere a semenilor, care ne directioneaza si ne structureaza perceptia. In anumite culturi traditionaliste, in care expresiile emotionale si comportamentele sunt inalt ritualizate, aceste etaloane sunt foarte rigide. Societatea moderna a produs, la randul ei, etaloane care simplifica perceptia interpersonala si o fac mai adaptabila la diversitatea culturala.

1 Factorii care influenteaza perceptia interpersonala

Cercetarile efectuate in domeniul psihologiei sociale au scos in evidenta o serie de factori care favorizeaza sau distorsioneaza cunoasterea celorlalti.

Factorii care favorizeaza perceptia interpersonala

experienta de relationare cu personalitati diverse este indispensabila: intelegerea celuilalt implica un sir de deductii, deci sunt necesare judecati anterioare de referinta, realizate in situatii anterioare similare sau diferite.

asemanarea cu 'celalalt Cu cat persoana perceputa este mai apropiata de subiect ca varsta, gen, religie, etnie, clasa socio-ocupationala, cu atat judecatile anterioare in situatii similare sunt mai bogate si permit o mai buna interpretare a informatiilor actuale. Exista insa si fenomenul de similaritate presupusa, prin care atribuim celuilalt, pe baza unor asemanari intamplatoare, si alte insusiri, pe care el nu le are.

inteligenta, ca aptitudine de a prelucra, rapid si adecvat situatiei, informatii diverse, de a face deductii si inductii pornind de la indici aparenti disparati, de a intelege si interpreta relatii cauzale sau de contingenta, este importanta atat in judecarea propriei persoane, cat si in judecarea celuilalt. Unii autori sunt de parere chiar ca este vorba de o forma specializata a inteligentei - inteligenta sociala.

complexitatea si stilul cognitiv. Cand subiectul are un stil cognitiv mai complex decat obiectul, el va interpreta corect persoanele; daca insa complexitatea percepatorului este mai redusa, este foarte posibil ca acesta sa faca erori in judecarea celuilalt. Persoanele cu un stil rigid de cunoastere nu pot fi buni judecatori comparativi cu cei care sunt flexibili . Cunoasterea propriei complexitati, intuitia, favorizeaza judecarea corecta a celuilalt, nu numai in privinta trasaturilor comune, ci si a celor diferite.

stabilitatea emotionala este direct asociata cu abilitatea sociala: persoanele echilibrate, fara tulburari nevrotice, sunt de regula expansive, le place sa supravegheze, sa influenteze si sa aiba grija de ceilalti. Persoanele dependente, stangace, nevrotice, au tendinta de a fi ilogice in interpretarea indicilor perceptivi si nu isi judeca adecvat semenii. De fapt aici este vorba de un cerc vicios: structura lor de personalitate ii impiedica sa perceapa si sa judece corect, relationarea se bazeaza pe aceste perceptii distorsionate si este, la randul sau, defectuoasa si generatoare de distorsiuni ulterioare.

detasarea de ceilalti favorizeaza o mai buna perspectiva, un bun judecator fiind adesea introvertit si enigmatic. S-a constatat ca judecatorii slabi sunt excesiv de sociabili, expansivi si dependenti de ceilalti.

atitudinea estetica poate fi un factor de compensare a limitelor experientei,a inteligentei si complexitatii cognitive mai reduse, a similaritatii. Sensibilitatea estetica, poate ajuta la intelegerea intuitiva, empatica, a celuilalt, la sesizarea discordantelor comportamentale. Persoanele care sunt preocupate de intelegerea semnificatiei starilor subiective proprii vor judeca cu destula acuratete starile celuilalt.

persoanele neautoritare percep mai sensibil si mai corect nuantele starilor celorlalti pentru ca se proiecteaza mai putin, pe cand persoanele autoritare sunt mai centrate pe ele insele si au o tendinta mai marcata de a se proiecta.

genul persoanei. Femeile sunt mai bune judecatoare ale celuilalt decat barbatii, datorita rolului important pe care il joaca in viata lor relatiile sociale: ele au tendinta de a percepe preponderent aspecte legate de structura interna a persoanei decat de statutul social, ale carui insemne exterioare (imbracaminte,limbaj) eclipseaza uneori trasaturile de profunzime ale personalitatii.

Avem tendinta de a judeca cu mai multa acuratete persoanele care apartin propriei noastre subculturi (sat /oras, zona geografica), similare noua ca varsta, gen, statut socio-profesional, decat pe cele care provin din subculturi diferite sau fata de care distanta sociala este mai mare. Pe masura ce experienta creste, se produce astfel o specializare intr-un anumit domeniu al relatiilor interpersonale (de exemplu relatiile cu un anumit tip de public), dar nu intotdeauna rationamentele deductive sunt valide in alt context: politistul, obisnuit cu mentalitatea infractorilor, are tendinta de a fi suspicios in relatiile sale cu oamenii obisnuiti, medicul vede in jurul sau numai oameni bolnavi etc.

1.2 Factorii care distorsioneaza perceptia interpersonala.

Alaturi de factorii care favorizeaza perceptia interpersonala intalnim si factori care distorsioneaza, ei putand fi atat subiectivi, cat si obiectivi:

a) Factori de distorsiune subiectivi - tin de persoana care percepe, adica cum percep eu:

schematizarea consta in simplificarea exagerata a celor percepute.

proiectia este atribuirea de catre subiect a unor trasaturi, intentii, trairi care sunt de fapt ale lui, fie prin similaritate (persoanele agresive cred ca ceilalti sunt agresivi, pedantii exagereaza importanta pedanteriei la altii), fie prin complementaritate (persoanele tacute supraapreciaza comunicativitatea).

similaritatea presupusa se bazeaza pe egocentrismul percepatorului si consta in perceptia preferentiala a calitatilor si defectelor proprii la celalalt (a vedea paiul din ochii altuia si barna din ochii tai, nu).

persoanele egocentrice si imature emotional sunt prea preocupate de conflictele intrapsihice pentru a mai avea disponibilitate sa-i observe pe ceilalti, de a ceea ele vor fi mai inclinate sa faca erori de atribuire

efectul de halo Interpretarea indicilor se face in functie de informatii / experiente anterioare: persoanele cu functii mai inalte sunt percepute ca fiind mai inteligente decat cele fara functii; persoanele frumoase /atractive fizic sunt percepute ca mai inteligente si mai bune decat cele antipatice.

inertia perceptiva consta din interpretarea comportamentului actual prin prisma celor anterioare (efect de prima impresie, in care informatia initiala are un impact mai puternic decat cea ulterioara, chiar daca aceasta din urma este mai consistenta si o contrazice pe prima), existand o disociere intre evolutia reala a comportamentului celuilalt si perceperea si interpretarea corecta a acestor schimbari.

atitudinea generala. Unele persoane au tendinta de a fi constant binevoitoare si indulgente in judecarea celorlalti, pe cand altele sunt constant prudente si exigente.

normele de grup la care se raporteaza subiectul constituie cadre sociale de evaluare a comportamentului celuilalt: ex. un oltean cu un comportament vioi si expansiv poate fi perceput ca impertinent sau agresiv intr-un grup de ardeleni (exista o discrepanta intre normele de grup conform carora se comporta olteanul si cele dupa care este interpretat comportamentul sau).

Din categoria factorilor subiectivi fac parte si factorii de distorsiune datorati obiectului perceptiei, adica cum sunt eu perceput de catre ceilalti:

trasaturile de personalitate manifestate in comportament pot induce modificari ale perceptiei: persoanele arogante par mai inalte, persoanele umile par mai scunde, persoanele vesele par mai frumoase!

intentia de disimulare a exprimarii emotionale poate 'pacali' percepatorul neavizat. Exista persoane care au un grad ridicat de autocontrol asupra propriului comportament (se pot preface foarte usor) si persoane care nu sunt atat de autocontrolate sau care considera ca este mult mai important sa se arate asa cum sunt in realitate.

b) Factori de distorsiune obiectivi, care apartin situatiei:

contextul situatiei. In absenta unor informatii despre contextul si     istoricul relatiei, indicii perceptivi sunt greu de interpretat (un gest sau o privire au cu totul alta semnificatie atunci cand stim 'despre ce a fost vorba' pana in prezent in relatia respectiva).

statutul social. Cunoasterea pozitiei socio-profesionale a unei persoane influenteaza judecarea ei nu numai din cauza credintelor noastre sau a informatiilor despre categoria respectiva (vezi mai sus efectul de halo); informatiile despre statutul social al persoanei pot provoca chiar distorsiunea perceptiei staturii.

ex. persoanele de rang inalt (profesori, demnitari) sunt percepute ca fiind de statura mai inalta decat in realitate.

Schimbarea contextului in care are loc perceptia poate aduce surprinzatoare modificari de imagine: vazut pe strada sau in autobuz, acelasi profesor pare mai scund decat in sala de curs.

Toti acesti factori au un rol hotarator in modul in care ii percepem pe semenii nostri, iar ca viitori politisti trebuie sa avem in vedere faptul ca imaginea personala si profesionala este tot timpul influentata de perceptia pe care o au cetatenii despre noi.

1. ATITUDINI SI STEREOTIPURI SOCIALE

In functie de modul cum percep si sunt perceputi, politistii au anumite reactii fata de persoanele, ideile, obiectele din viata de zi cu zi. Aceste reactii se numesc atitudini.

Psihologii definesc atitudinea ca o organizare relativ durabila de credinte, sentimente si tendinte comportamentale fata de persoane, grupuri, obiecte si evenimente semnificative din punct de vedere social.

Cum rezulta din definitie , atitudinea este o combinatie de reactii cognitive, afective si comportamentale fata de un obiect. Pozitia pe care o adoptam fata de un obiect depinde de gandurile si credintele noastre. A avea o atitudine fata de un obiect inseamna al evalua pozitiv sau negativ. Atitudinile se caracterizeaza printr-un aspect comportamental in sensul ca ne creeaza predispozitia de a ne comporta intr-un anumit fel fata de o persoana, obiect, eveniment.

In concluzie,atitudinile au patru caracteristici fundamentale:

se raporteaza intotdeauna la obiect;

sunt evaluative;

sunt relativ durabile;

sunt predispozitii spre actiune.

Atitudinile nu sunt innascute ci invatate. Invatarea atitudinilor este o parte a procesului de socializare si se produce prin experienta directa cu obiectele sociale sau prin interactiune cu ceilalti.

Atitudinea este resimtita ca o stare interna care exercita o influenta directa asupra comportamentului persoanei. Sunt un fel de pregatire pentru actiune, starea de a fi gata de interventie, care ajuta subiectul sa se orienteze in situatii date. Atitudinile difera de la o persoana la alta, in aceleasi conditii concrete, persoane diferite putand avea atitudini diferite.

Exemplu: Atitudinile indeplinesc anumite functii in viata noastra:

O functie cognitiva , manifestata prin faptul ca subiectul memoreaza date si informatii, le prelucreaza, le valorizeaza. De exemplu cand suntem pusi intr-o situatie noua, simtim nevoia unei atitudini pentru conturarea careia punem in functiune cat mai multe cunostinte pe care le avem.

O functie adaptativa deoarece prin dezvoltarea atitudinilor, subiectul poate controla mai bine felul in care se plaseaza pe sine in situatii noi.

O functie expresiva, intrucat noi ne exteriorizam pozitia, care devine vizibila pentru ceilalti.

O functie de aparare a sinelui care ne ajuta sa ne pastram increderea si respectul de sine in situatii diferite. De exemplu atunci cand luam atitudine fata de infractori, am vrea sa ne plasam cat mai departe de ei, sa ne deosebim total de ei.

Atitudinile sunt intotdeauna legate de sistemul de valori pe care il avem. Din atitudinile noastre se poate intelege ce credem despre frumos, despre bine, despre ceea ce este indicat, firesc,etc. Aceste valori sunt credinte, convingeri ale noastre constante in timp. Ele sunt pozitive din punct de vedere subiectiv si variaza doar ca intensitate. Valorile asociate atitudinilor nu trebuie confundate cu valorile in general Acestea pot fi prin sine, pozitive sau negative. Atitudinile apartin fiecaruia dintre noi iar noi, nu punem in actiune decat valori pe care le consideram pozitive.

Odata ce aceste atitudini sunt bine definite si interiorizate ele se pot transforma in stereotipuri

Stereotipul este o judecata de valoare pozitiva sau negativa, cristalizata sub forma unei convingeri

Trasaturile cele mai influente ale stereotipurilor sunt:

obiectul judecatii il formeaza anumite grupuri umane, rasiale, nationale, de clasa, profesionale ori politice si/sau relatiile dintre aceste grupuri;

au o intensa incarcatura emotionala pozitiva sau negativa, de acceptare sau respingere. Aceasta incarcatura emotionala face ca o gandire bazata pe stereotipuri sa avantajeze producerea conflictelor;

corespunde partial faptelor ceea ce ii confera aparenta unei depline veridicitati;

sunt durabile si rezistente la schimbare tocmai datorita independentei sale fata de experienta si incarcatura sa emotionala.

Politistul prin statutul pe care il are in societate trebuie sa evite sa actioneze stereotip. In primul rand situatiile pe care le intalneste sunt diverse si trebuie sa abordezi orice problema ca fiind unica si particulara. In al doilea rand pentru a fi eficient , pentru a-ti castiga respectul de bun profesionist trebuie sa lasi deoparte sentimentele personale si sa judeci situatiile prin prisma valorilor promovate de lege, norma sau alte reglementari.

Comportamentul, atitudinea pe care o manifesti atat la serviciu cat si in viata particulara contribuie la promovarea unei imagini pozitive

Fiecare organizatie este formata din oameni cu personalitati diferite, cu imagini personale diferite. Imaginea unei organizatii este data de suma imaginilor personale ale indivizilor ce o compun.

Imaginea institutiilor publice este foarte importanta pentru functionarea in cadrul societatii. Politia Romana nu poate functiona in societate decat daca se bucura de o larga sustinere sociala, determinata in primul rand de increderea populatiei in aceasta, incredere conditionata la randul ei de modul in care politia este perceputa in societate. Ea trebuie sa fie perceputa ca un partener social, de incredere care gestioneaza eficient resursele societatii si problemele cetatenilor si nu ca un partener, care iroseste resursele societatii, fara rezultate substantiale in folosul acesteia.

Imaginea este considerata ca parte componenta a reprezentarii sociale, elementul ei stabil ce corespunde sistemului de valori compatibil culturii si normelor sociale date.

In sens larg imaginea sociala poate fi interpretata ca ansambluri de criterii, reguli si interpretari care se formeaza de-a lungul timpului, mostenite si transmise, modificate si imbogatite, acceptate si asimilate de grup.

Imaginea politiei este data de catre politistii care prin natura profesiei vin in contact permanent cu cetatenii. Acestia asteapta de la politisti o contributie activa la securitatea lor si sa le protejeze bunurile pe care le poseda. Asadar, politistul trebuie sa asocieze o disponibilitate totala cu un comportament personal exemplar.

In acest sens el contribuie la sporirea increderii cetateanului in institutia Politiei si la formarea convingerii ca este beneficiarul in fapt, a serviciilor oferite de aceasta.

Misiunile de serviciu public pe care politistul este insarcinat sa le indeplineasca il plaseaza deseori in contact direct cu cetatenii carora el trebuie sa le creeze o imagine de profesionist.

Pe langa eforturile depuse de marea majoritate a politistilor de a mentine o imagine pozitiva mai sunt si situatii in care unii politisti aduc atingere onoarei si demnitatii si implicit imaginii Politiei Romane.

Pentru ca omul sa fie adaptabil si eficient, el trebuie sa fie format ca atare de timpuriu si ajutat sa-si mentina disponibilitatile pe care le are la cote inalte de functionare. Intr-o lume a cautarilor si eforturilor spre mai bine, referirea la o personalitate cu adevarat eficienta, inceteaza sa mai fie o problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maximal.