MECANISME DE COPING

Mecanisme de coping

Aspecte definitorii

Coping-ul (engl. cope = a face fata) este efortul cognitiv si comportamental prin care o persoana face fata (reduce, stapaneste sau tolereaza) solicitarilor interne si/sau externe care ii depasesc resursele personale (Folkman&Lazarus, 1984, conf. Taylor, 1998). Relatia dintre coping si evenimentul stresant reprezinta un proces dinamic. Lazarus arata ca prin coping se realizeaza o tranzactie intre persoana, care are un set de resurse, valori, si mediu, care are propriile lui resurse, cerinte si constrangeri. Astfel, coping-ul nu este o actiune singulara, ci este un set de raspunsuri reciproce care se petrec de-a lungul timpului, prin care persoana si mediul se influenteaza reciproc. De exemplu, ruptura unei relatii romantice poate avea o varietate de urmari, de la reactii emotionale precum tristetea sau indignarea, pana la actiuni precum eforturile de reconciliere. Aceste eforturi de coping vor fi influentate de felul in care raspunde partenerul (incurajare vs. respingere). Din procesul de coping fac parte atat reactiile emotionale precum depresia si furia, cat si actiunile realizate in mod voluntar pentru confruntarea cu evenimentul.

Atunci cand ne aflam intr-o situatie solicitanta amenintatoare, incercarile de a face fata pot servi unor diferite scopuri. Inainte de un examen dificil, de exemplu, ne putem reduce teama spunandu-ne ca succesul nu este chiar atat de important; sau ne putem pregati mai serios prin munca intensa. Inainte de o operatie chirurgicala, de exemplu, putem lua calmante sau ne putem informa prin lecturarea de carti medicale asupra sanselor de succes si a neplacerilor postoperatorii. Evident ca ceea ce gandim sau facem intr-o situatie critica este mai mult sau mai putin in conformitate cu scopul, ori mai mult sau mai putin eficient. Inainte de un examen, este mai bine de cele mai multe ori sa ne pregatim bine, decat sa deformam perceptia ; iar inainte de o operatie ar fi mai bine sa ne abatem gandurile sau sa ne linistim, deoarece sub anestezie suntem oricum la dispozitia cunostintelor de specialitate ale expertilor. Functia unei strategii de coping este insa ceva diferit de efectul acesteia. La inceputul cercetarilor asupra copingului dominau reprezentarile normative, conform carora o anumita forma de stapanire era considerata ca fiind buna si alta ca fiind rea. Astazi se descrie mai intai neutru modul in care se desfasoara procesul de coping si abia mai tarziu se verifica empiric ce efecte rezulta.

Lazarus diferentiaza intre copingul orientat spre rezolvarea de probleme si coping-ul orientat spre reglarea emotionala. In cazul copingului centrat pe rezolvarea de probleme, persoana actioneaza intr-un mod care poate conduce direct la indepartarea sau diminuarea problemei, realizandu-se o activitate instrumentala (de exemplu, a se pregati pentru un examen, a incerca sa faca ceva constructiv in legatura cu agentul stresor: a analiza, a rezolva, a minimiza situatia stresanta). Prin aceasta, nu se spune ca actiunea respectiva se va finaliza cu succes. In opozitie cu acesta, coping-ul emotional defineste incercarile de a regla emotiile aparute ca rezultat al evenimentului respectiv, ceea ce se poate realiza prin monologuri, reinterpretari, metode de linistire etc. Functia este privita independent de efectul respectivului mecanism de coping pentru ca nu stim cu siguranta ce efect va avea.

De multe ori, cele doua tipuri se produc impreuna. O persoana care intreprinde ceva pentru a diminua poluarea fonica in localitatea sa poate sa isi reduca furia, revolta, dar si sa aiba simultan un efect asupra agentului stresor. In 1980, Lazarus si Folkman au efectuat un studiu asupra stresului si coping-ului la 100 de persoane, timp de 12 luni. Subiectii erau intervievati lunar asupra celor mai stresante experiente din ultimul timp, iar apoi completau chestionarul cu 66 de itemi, numit "Ways of Coping", pentru a indica gandurile si actiunile de care faceau uz in acele imprejurari stresante. Rezultatele au aratat ca ambele tipuri de coping erau folosite in situatii stresante. Masurarea trebuie sa se faca tinand cont de contextul si de procesul actual si ar trebui sa se ia in considerare conditiile date, specifice ale tranzactiei respective intre persoana si mediul inconjurator. Cele 66 de expresii ale acestei scale pot fi subimpartite in opt dimensiuni sau subscale.

In general, problemele legate de munca fac oamenii sa utilizeze modalitati de coping centrate pe rezolvarea de probleme, iar problemele de sanatate conduc la un coping centrat pe emotii, poate pentru ca afectarea sanatatii cuiva este un eveniment care trebuie tolerat si nu este necesara actiunea directa. In situatiile in care se poate realiza ceva constructiv, este favorizat coping-ul orientat pe problema, iar in cele care trebuie acceptate, coping-ul centrat pe emotii. In continuare sunt exemple de afirmatii din structura instrumentului lui Lazarus si Folkan si descrieri pentru fiecare proces de coping in parte.

Confruntarea - se caracterizeaza prin eforturile cu conotatie agresiva de a schimba situatia. Sugereaza un anumit grad de ostilitate si de asumarea riscului. ("mi-am mobilizat cu toate puterile pentru scopul pe care il aveam")

Distantarea - descrie eforturile de autodetasare fata de situatia stresanta, (ex. "Am refuzat sa ma gandesc la acest lucru")

Autocontrolul - descrie efortul de a regla propriile emotii (ex. "Nu am spus nimanui despre ceea ce simteam")

Cautarea suportului social - caracterizeaza efortul de a obtine suport emotional si informatii de la alte persoane ("Am vorbit cu cineva pentru a afla mai multe despre situatie")

Acceptarea responsabilitatii - este o scala ai carei itemi operationalizeaza constientizarea propriului rol in problema respectiva concomitent cu incercarea de a pune lucrurile in ordine ("M-am criticat si m-am certat singur")

Evadare/evitare - gandirea inspirata din dorinte si iluzii sau efortul de a evita, de a iesi din situatie mancand, band, fumand, consumand droguri sau medicamente ("Mi-am dorit ca situatia sa dispara")

Planificarea rezolvarii de probleme - descrie eforturile deliberate pentru rezolvarea situatiei problematice si, in plus, abordarea analitica a problemei ("Am facut un plan de actiune si l-am urmat")

Reevaluarea pozitiva - caracterizeaza eforturile de a gasi o semnificatie pozitiva in experienta cu efecte benefice asupra evolutiei personale.

Taylor arata ca strategiile de coping caracterizate prin confruntare, cautarea suportului social si planificarea rezolvarii de probleme    sunt mai mult legate de dimensiunea copingului legata de problema, iar celelalte 5 strategii specifice de coping sunt mai curand orientate catre reglarea emotionala.

Se poate ca un anumit tip de coping sa aiba consecinte bune pe termen scurt, dar dupa un timp mai indelungat sa apara disfunctii secundare. Aceasta poate sa se intample de exemplu atunci cand cineva isi mentine temporar casnicia distrusa, prin deformarea realitatii (ex. distantare, evadare) si prin evitarea confruntarii cu realitatea, si abia peste ani se dovedeste ca o actiune instrumentala, si anume divortul, ar fi putut incheia cu succes criza. In final ramane intrebarea, cine hotaraste daca este eficient mecanismul respectiv de coping, persoana afectata sau un observator neutru? In cercetare se recomanda a fi utilizate toate sursele disponibile. De exemplu, se folosesc interviuri, evaluarea participantilor la studiu de catre alte persoane si masuratori obiective, pentru a obtine informatii asupra procesului de coping.

Coping-ul proactiv

Exista nenumarate strategii de coping. Pentru a le sistematiza, au fost facute numeroase incercari de identificare a dimensiunilor supraordonate. Astfel, se deosebeste, dupa cum am vazut deja coping-ul orientat asupra problemei de coping-ul orientat asupra emotiei. O alta deosebire consta in coping-ul raportat la sarcina si cel raportat la emotie. Incercarile traditionale de a gasi astfel de dimensiuni implica un eveniment efectiv sau stresant din punct de vedere ipotetic, care fie a avut deja loc, fie va avea loc in viitor. Ceea ce lipseste este partea pozitiva a copingului in sensul cresterii personale, a stapanirii asupra mijloacelor de a rezolva cerintele si a orientarii spre scopurile vietii. Acceptarea pentru acestea consta in faptul ca viata in general este stresanta si necesita o stapanire permanenta, inclusiv a provocarilor pozitive si a sanselor.

Ca o completare a dimensiunilor initiale ale copingului, Schwarzer deosebeste intre coping reactiv, anticipativ, preventiv si proactiv. Clasificarea aceasta are la baza o axa temporala, precum si diferite grade de certitudine asupra evenimentul stresant incert. Copingul reactiv este orientat spre inapoi si contine evaluari cognitive ale pagubirii si pierderii. Celelalte trei tipuri de coping sunt orientate spre viitor si contin evaluari cognitive ale amenintarii sau ale provocarii.

Fig. 3.1. Patru tipuri de coping intr-un sistem bidimensional (Schwarzer, 2004).

In cazul copingului reactiv este vorba despre un efort de a se descurca cu un eveniment care tocmai s-a intamplat, de exemplu compensand dauna sau pierderea. Exemple in acest sens pot fi: divortul, un accident, un refuz profesional, somajul sau critica prin altii. Copingul se poate orienta catre redefinirea scopurilor, cautarea sensului sau refacerea a ceea ce s-a pierdut.

Copingul anticipativ este fundamental diferit, deoarece evenimentul critic inca nu a avut loc. In acest caz este vorba despre un efort de a se descurca cu o amenintare iminenta sau care va avea loc cu o probabilitate foarte mare. Exemple in acest sens sunt o consultatie la dentist, un examen, o aparitie in public, pensionarea sau respectarea unui termen de predare. Paguba sau pierderea pot aparea in cazul in care persoana nu reuseste sa detina controlul asupra acestui risc, adica sa minimalizeze, respectiv sa invinga prin efort activ amenintarea.

In cazul copingului preventiv este vorba despre riscuri necunoscute din viitorul indepartat. Este incert daca evenimentul critic se va petrece candva. Exemple in acest sens sunt posibila pierdere a unui loc de munca, a deveni victima unei infractiuni, o imbolnavire, pierderea cheii locuintei, o catastrofa naturala sau falimentul unei afaceri. Pentru a se pregati pentru astfel de riscuri incerte de-a lungul vietii, oamenii au o a doua cheie, incheie o asigurare, economisesc bani, mentin relatii calde si suportive cu cei apropiati si, in general, isi construiesc resurse pentru orice eventualitate. Evaluarea unei amenintari sta la baza comportamentului preventiv.

Si in cazul copingului proactiv avem de-a face cu o perspectiva de lunga durata si presarat cu multa incertitudine. Comportamentul este totusi asemanator cu cel din cazul coping-ului preventiv. Construim diverse resurse de rezistenta cu care sa ne descurcam cu succes in viata. In acest caz insa, hotarator este caracterul pozitiv al evaluarii cognitive, deoarece este vorba despre provocarea prin scopurile din viata fixate de sine insusi. Coping-ul nu este in acest caz un management al riscului, ci un management al scopului. Oamenii nu sunt reactivi, ci proactivi in sensul ca isi creeaza o cale constructiva de actiune si ocazia pentru dezvoltare si succes. Coping-ul proactiv inseamna a tinde spre imbunatatiri, a optimiza conditiile de viata si a creste permanent calitatea propriilor performante. Managementul autoreglator al scopului contine fixarea de scopuri inalte, acceptarea provocarilor si urmarirea perseverenta a scopului. Copingul proactiv este favorizat de perceptia unei bune eficiente personale, deci de convingerea optimista ca suntem capabili sa fixam scopuri dificile si sa le aparam de eventualele bariere, piedici sau obstacole care pot aparea.

Ralf Schwarzer, vorbind despre atitudinea proactiva arata ca este o caracteristica de personalitate care are implicatii asupra motivatiei si actiunii. Este credinta in potentialul de schimbare care poate fi realizata pentru imbunatatirea mediului propriu si al celorlati. Atitudinea proactiva include fatete precum posedarea de resurse, responsabilitatea, valorile si viziunea.

Individul proactiv crede in existenta unui numar suficient de resurse interne sau externe. Exista numeroase bunuri, servici, persoane, care pot fi influentate pentru a sprijini atingerea obiectivelor propuse. Inteligenta, curajul si taria de exemplu, sunt resurse interne care permit fixarea scopurilor si persistenta in urmarirea realizarii lor.

Cei cu atitudine proactiva isi asuma responsabilitatea pentru popria crestere. Cursul existentei nu este determinat numai de forte externe ci el poate fi si ales. Nici evenimentele pozitive si nici cele negative nu pot fi atribuite doar cauzelor exterioare. Din contra, indivizii proactivi se confrunta cu realitatea si adopta o viziune echilbrata privind vina personala sau vina altora in cazul rezultatului negativ. Pot fi deosebite doua tipuri de responsabilitati, responsabilitatea pentru evenimente din trecut si responsabilitatea pentru influentarea celor din viitor. Cel de-al doilea tip de responsabilitate este esential in structura atitudinii proactive. Individul proactiv se centreaza asupra solutionarii problemei, indiferent daca problemaa fost generata de el sau de alte persoane.

Persoanele cu atitudini proactive sunt cel mai adesea conduse de propriile valori, in contrast cu cei care actioneaza in acord cu mediul social de aparteneta. Cu toate ca valorile oamenilor sunt influentate de ceilalti de-a lungul procesului de socializare, oameni difera dupa masura in care existentele lor depind de aceste valori. Odata ce valorile au fost ineriorizate, ele devin forte care conduc comportamentul indivizilor proactivi. Din pacate, valorile nu trebuie neaparat sa fie acceptabile social. Tot proactivi sunt si criminalii si teroristii care actioneaza in virtutea unor valori in care cred, chiar daca acestea sunt antisociale.

O alta caracetristica este viziunea. Individul proactiv are o imagine, o finalitate imaginata catre care tinteste. Din nou, aceasta viziune nu este neaparat dezirabila social, dar ea este o viziune in acord cu care persoana isi fixeaza obiectivele. Adesea acesti oameni au o misiune autoimpusa pentru realizarea careia acumuleaza resurse, preintampina irosirea resurselor si mobilizeaza fortele avand un obiectiv pe termen lung in minte.

Atitudinea proactiva este un construct psihologic conectat cu alte variabile. Optimismul, locul controlului, autodeterminarea, eficienta personala si speranta sunt corelate semnificativ, desi conceptual distincte. Schwarzer a gasit o corelatie de 0,56 intre atitudinea proactiva si eficienta personala generala. In alt studiu a confirmat ipoteza conform careia atitudinea proactiva ar trebui sa fie incompatibila cu burn-out-ul. Asocieri semnificative negative au fost identificate intre atitudinea proactiva si epuizarea emotionala (-0,56), lipsa de realizari personale (-0,63) si respectiv depersonalizarea (-40).

Trecand in revista studii care vizau coping-ul, A. Baban (1998) precizeaza ca exista elemente controversate, cum ar fi constientizarea sau lipsa constientizarii cu privire la eforturile de a face fata. In general, coping-ul este constientizat, este un raspuns constient la stimuli negativi, dar se automatizeaza daca este des practicat. Unii autori au inclus in cadrul mecanismelor de coping si mecanismele defensive descrise de psihanaliza si acest fapt ar presupune accepatarea lipsei caracterului constient si voluntar al eforturilor de coping. Hann (1985, apud Baban 1998) ierarhizeaza procesele adaptative ale Eu-lui si plaseaza copingul la nivel superior, urmat apoi de mecanisme defensive care au un grad oarecare de adaptabilitate, cum ar fi intelectualizarea si situeaza la polul inferior formele nonadaptative, care ar duce la o adaptare imatura. A. Baban arata ca mecanisme de aparare precum negarea sau reprimarea pot fi, in anumite situatii, procese de coping constiente, de exemplu in confruntarea cu o emotie negativa. Studiile au dovedit ca negarea bolii a fost eficienta pentru recuperarea celor deja operati chirurgical avand afectiuni neoplazice, insa a fost extrem de nefavorabila pentrui cei cu aceleasi tipuri de diagnostice, aflati abia in faza de interpretare a simptomelor. Adesea se constata ca evitarea este eficienta pe termen scurt, in timp ce confruntarea este eficienta pe termen lung. Asadar efectul mai mult sau mai putin adaptativ nu este dat de mecanismul defensiv sau mecanismul de coping in sine ci de situatia data sau momentul in care se afla persoana. Autoarea compara intr-un tabel pe care il preluam mai jos mecanismele de coping cu cele defensive.

Tabel 3.1.

Compararea mecanismelor de coping cu cele defensive (A. Baban, 1998, p.51)

O alta dilema teoretica privind eforturile de coping este daca putem considera copingul drept trasatura sau doar un proces situational. Desi citeaza autori precum McCrae si Costa, care afirma ca fata de personalitate coping-ul are un statut independent, A. Baban (1998, p.152) prezinta rezultatele propriei cercetari, in care este relevata o inalta asociere pozitiva intre coping-ul situational si cel general. Ea sustine ca oamenii tind sa dezvolte un stil de coping care mobilizeaza preferential anumite strategii de coping in confruntarea cu situatii amenintatoare.

Evaluarea copingului

Evaluarea copingului este o chestiune dificila deoarece in cele din urma nu reactionam ca un automat, in acelasi fel, in situatii diferite si in momente diferite. Intrebarea care se pune mai intai este cum reactioneaza cineva fata de provocari, amenintari, pagubiri sau pierderi foarte diferite? Dispunem pentru aceasta de un arsenal de tactici diferentiate sau apare mereu, oriunde, una si aceeasi schema de reactie? Apoi urmeaza intrebarea referitoare la stabilitate: folosim mereu acelasi set de strategii sau mijloace sau suntem capabili sa actionam flexibil interindividual si sa incercam sau sa dezvoltam in continuare o serie de tehnici mai mult sau mai putin adecvate? In final, trebuie sa ne intrebam daca nu exista si diferente sistematice durabile intre oameni, unii preferand sa scape de stres intr-un fel si altii, mai degraba, in alt fel. Intelegerea diferentelor interindividuale depinde insa, evident, de faptul ca trebuie luate in calcul simultan deosebirile intre situatii si cele interindividuale. Nu prea are sens, de exemplu sa comparam examenele, operatiile, pierderile partenerilor si cutremurele intre copii si adulti, pentru a afla cum stapanesc efectiv oamenii stresul, cu exceptia eventualitatii in care s-ar gasi norme unitare pentru coping, care se vor dovedi ca fiind universal valabile.

Aceasta directie de cercetare a inceput prin studierea mecanismelor de aparare cunoscute din psihanaliza, precum refularea, rationalizarea sau proiectarea, deoarece se credea ca toti oamenii ar respinge incarcarile dificile in acest fel inconstient. In prezent domina tocmai conceptia ca, in cazul copingului, este vorba despre procese constiente sau care pot fi constientizate, astfel incat se pot oferi informatii la obiect despre acestea. In concordanta cu aceasta au fost introduse aproape exclusiv chestionare pentru cuprinderea diferitelor strategii de a face fata. Exista numeroase incercari interesante de evaluare a copingului, insa fundamentarea lor teoretica si calitatea lor psihometrica, mai lasa de dorit. Cele mai multe formulari se orienteaza asupra dimensiunilor fundamentale ale coping-ului, asa cum au fost avansate de multi teoreticieni. Dupa cum se stie, conform lui Lazarus (1991) se poate diferentia coping-ul orientat asupra problemei de cel orientat asupra emotiei. Mai exista si distinctia intre un stil atentional-confruntativ de coping si unul evitant (Krohne, 1993, 1997, apud Schwarzer, 2004). In jurul acestor doua dimensiuni bipolare se grupeaza cele mai multe incercari de masurare a coping-ului. Suls si Fletcher (1985) au verificat intr-o meta-analiza numeroase descoperiri si au constatat ca strategiile de evitare au fost mai degraba avantajoase pe termen scurt, in timp ce strategiile de confruntare atenta s-au dovedit a favorabile pe termen lung, daca este vorba despre adaptarea si sanatatea psihosociala.

O incercare interesanta a fost cea intreprinsa de Carver, Scheier si Weintraub (1989), care au incercat sa identifice o serie de tactici dispozitionale de coping. Procedeul lor, COPE, cuprinde 14 scale pentru masurarea a tot atator forme de coping care pot avea un caracter preponderent activ sau pasiv. Chestionarul cuprinde 53 de afirmatii, fiecare forma de coping fiind evaluata prin patru itemi, cu exceptia coping-ului prin recurgerea la alcool si medicamente, care se masoara printr-un singur item. In enumerarea de mai jos, numerele dintre paraneteze indica itemii continuti de scala respectiva, iar la anexa gasiti instrumentul in intregime.

1. coping activ. Vizeaza actiuni concrete care urmaresc inlaturarea stresorului sau diminuarea efectelor lui. (1,14,31,40)

2. planificarea. Se refera la orientarea gandirii catre directiile de actiune si etapele de parcurs (2,15,30,45)

3. eliminarea activitatilor concurente. Evalueaza tendinta persoanelor de a evita distragerea de la situatia problematica pentru a se putea orienta si concentra mai mult asupra solutionarii ei (3, 16, 28, 42).

4. retinerea de la actiune. Masoara opusul tendintelor impulsive si premature de a actiona atunci cand situatia nu o permite. Este o forma de coping activ in sensul focalizarii pe stresor, dar, in acelasi timp, o strategie pasiva in asteptarea momentului in care circumstantele vor permite actiunea (4, 17, 29, 43).

5. cautarea suportului social instrumental. Este procesul prin care persoana cauta la ceilati sfaturi, informatii sau ajutor material necesare in actiunile de ameliorare a situatiei. Este o forma activa de coping (5, 18, 32, 44).

6. cautarea suportului social emotional. Itemii identifica in ce masura persoana cauta suport moral, caldura, acceptare si intelegere de la prieteni, rude etc. Este o forma de coping focalizata pe emotie. (6, 19, 33, 46).

7. reinterpretarea pozitiva. Identifica tendinta unei persoane    de a gasi beneficii chiar in situatii indezirabile. Adesea, acest procedeu nu are ca efect doar reducerea nivelului stresului, ci poate fi si punct de plecare pentru un alt gen de actiune asupra stresorului (7, 20, 34, 48).

8. acceptarea. Acest procedeu vizeaza fie acceptarea faptului ca nu este nimic de facut in fata agentului stresor, fie acceptarea existentei agentului stresor in vederea actionarii asupra lui (8, 21, 35, 47).

9. negarea. Se refera la refuzul de a crede ca stresorul exista sau la actiunile intreprinse care ignora stresorul ca si cum el nu ar exista. (11, 24, 38, 52).

10. descarcarea emotionala. Masoara tendinta persoanei de a-si reduce nivelul stresului prin exprimarea emotiilor negative (10, 23, 37, 51).

11. orientarea spre religie. Aceasta scala evalueaza masura in care individul apeleaza la ajutor de la divinitate in momente incerte sau dificile. Carver si ceilalti autori ai chestionarului considera ca acest procedeu poate avea multiple functii: reinterpretare pozitiva, cautarea de suport emotional sau o forma de coping activ cu un stresor (9, 22, 36, 49).

12. pasivitatea mentala. Scala identifica intensitatea strategiei de a evita confruntarea cu problema. Pasivitatea mentala are lor prin imersia in alte activitati, vizitarea de filme, vizitarea prietenilor, practicarea de sporturi, somn etc. Este tendinta contrara celei definite de procedeul numit eliminarea activitatilor concurente (13, 26, 27, 53).

13. pasivitatea comportamentala. Masoara reducerea efortului sau abandonarea oricarui efort pentru atingerea scopului. Este un concept similar celui de neajutorare (12, 25, 41, 50).

14. recurgerea la alcool sau medicamente. Acest item masoara intensitatea tendintei de a recurge la medicatie anxiolitica sau la alcool pentru a evita disconfortul psihic rezultat din trairea situatiilor amenintatoare.

La aplicarea unui instrument pentru evaluarea strategiilor de coping, se are in vedere scopul urmarit atunci cand se formuleaza consemnul, indicatia data participantului. Daca dorim sa evaluam stilul de coping (copingul ca trasatura), vom cere participantilor sa spuna cum rectioneaza in general atunci cand se confrunta cu situatii problematice. Pentru a evalua copingul situational, participantii la evaluare vor fi solicitati sa se gandeasca la o situatie specifica pentru care sa analizeze modalitatile in care au reactionat. Intrucat daca lasam fiecarui participant posibilitatea de a se gandi la ce agent stresor doreste el, atunci fiecare va putea alege cu totul alt tip de stresor, trebuie sa ne amintim ca procedeele de coping difera si in functie de situatia in care ele sunt activate. De aceea, daca aplicam chestionare de coping in cadrul cercetarilor, optima ar fi utilizarea unor indicatii unitare pentru toti participantii cu privire la tipul de agent stresor la care sa reflecteze.

Activitate: Descrieti cat mai multe procese prin care ati facut fata situatiilor stresante. Comparati adaptarea la situatii de boala cu cea pe care ati realizat-o in imprejurari care cereau sa intreprindeti ceva concret.

Activitate: Aplicati scala pentru strategii de coping de la Anexe la doua persoane foarte cunoscute si comparati rezultatele obtinute cu ceea ce deja stiati despre persoana respecitva.

Tema: Comparati mecanismele de coping dupa Lazarus si Folkman si cele descrise de Carver Scheier si Weintraub.

ANEXA

Scala de coping COPE (carver si colaboratorii, 1989).

Mai jos aveti enumerate o serie de fraze care exprima modul in care oamenii simt sau actioneaza cand se simt stresati sau se confrunta cu o problema grava. Ganditi-va cum simtiti si actionati dumneavoastra insiva, in general, in astfel de situatii, si alegeti varianta care se potriveste cel mai bine cazului dumneavoastra. Notati pe foaia de raspuns cifra :

1 = De obicei nu fac acest lucru

2 = Rareori fac acest lucru

3 = Fac uneori acest lucru

4 = Fac deseori acest lucru

1.Ma angajez in activitati suplimentare care pot contribui la rezolvarea problemei.

2.Incerc sa-mi formulez o strategie despre ce am de facut.

3.Las de-o parte alte activitati pentru a ma concentra asupra problemei.

4.Imi impun sa astept momentul potrivit pentru a reactiona.

5.Ii intreb pe oamenii care au trecut prin experiente similare ce au facut in acea situatie.

6.Spun cuiva ce simt.

7.Caut ceva bun in ceea ce mi se intampla.

8.Invat sa traiesc cu problema mea.

9.Caut ajutorul lui Dumnezeu.

10.Sunt prost dispus si imi exteriorizez emotiile.

11.Refuz sa cred ce s-a intamplat.

12.Renunt la incercarea de a obtine ceea ce vreau.

13.Ma implic in munca sau in alte activitati pentru a-mi abate gandul de la problema.

14.Imi concentrez eforturile spre a rezolva intr-un anumit fel problema.

15.Imi fac un plan despre cum sa actionez.

16.Ma concentrez asupra situatiei care imi da de furca si daca e nevoie las celelalte lucruri mai in voia lor.

17.Ma tin deoparte, nu fac nimic, pana cand situatia nu o permite.

18.Incerc sa caut sugestii despre ce ar fi bine sa fac.

19.Incerc sa obtin suport moral de la prieteni sau de la rude.

20.Incerc sa privesc lucrurile printr-o lumina diferita, mai favorabila

21.Accept ca faptul s-a petrecut si nu mai poate fi schimbat.

22.Imi pun sperantele in Dumnezeu.

23.Imi las sentimentele sa iasa la iveala.

24.Imi spun ca nu s-a intamplat cu adevarat.

25.Renunt sa mai lupt pentru a-mi scopurile.

26.Merg a filme, ma uit la TV aentru a ma gandi mai putin la problema.

27.Prefer sa visez la alte lucruri.

28.Ma feresc de a fi distras de alte ganduri sau activitati.

29.Ma asigur ca nu inrautatesc lucrurile actionand prea curand.

30.Ma gandesc bine la pasii pe care i-am de facut.

31.Fac ceea ce trebuie facut, pas cu pas.

32.Vorbesc cu cineva pentru a afla mai multe despre situatia respectiva.

33.Imi impartasesc cuiva sentimentele mele.

34.Invat din lucrurile care mi se intampla.

35.Ma obisnuiesc cu ideea ca faptul s-a petrecut.

36.Incerc sa gasesc linistea in religie.

37.Ma simt foarte stresat si imi exprim sentimentele.

38.Ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

39.Consum alcool sau iau medicamente pentru a ma gandi mai putin la problema.

40.Actionez direct pentru a solutiona problema.

41.Reduc efortul pe care obisnuiam sa il depun in rezolvatrea problemelor.

42.Ma straduiesc sa previn ca alte lucruri sa se suprapuna in eforturile mele de a trata problema.

43.Ma feresc sa actionez prea repede.

44.Vorbesc cu cineva care poate face ceva concret legat de problema mea.

45.Ma gandesc cum as putea sa ma descurc cel mai bine cu problema.

46.Caut intelegere de la cineva.

47.Accept ca realitate faptul ca s-a petrecut.

48.Incerc sa ma dezvolt ca persoana, ca urmare a acestei experiente.

49.Ma rog lui Dumnezeu mai mult ca de obicei.

50.Ma obisnuiesc cu ideea ca nu pot sa ma descurc cu problema si abandonez incercarile.

51.Sunt deprimat si imi dau seama de asta.

52.Imi spun mie insumi : "nu poate fi adevarat".

53. Dorm mai mult ca de obicei.