MEDICINA IN PERIOADA PRIMITIVA

MEDICINA IN PERIOADA PRIMITIVA dezminte Istoria stiintifica a speciei umane MITUL perfectiunii originare. Copilaria omenirii a fost marcata de nenumarate suferinte si infirmitati si, desi stramosii nostri erau mai dotati fiziceste, printr-o calire naturala a organismului, starea lor de sanatate nu a fost de invidiat.

Studii de paleontologie, au scos in evidenta resturi scheletice , cu leziuni anatomice, care dovedesc ca "boala este la fel de veche ca si OMUL". In 1891, in Java, s-a descoperit un femur de PITECANTROP, cu o tumora in 1/3 superioara (probabil cu un ABCES); deci, prima maimuta umanizata, a fost o "fiinta suferinda".

Se crede ca OMUL DE NEANDERTHAL - nu avea o pozitie perfect verticala, dar, dupa examinarea unui schelet gasi in Franta la Chapelle-aux-Saints, s-a constatat ca era o concluzie gresita, deoarece exemplarul studiat suferea de REUMATISM, fapt explicat prin traiul in pesteri reci si umede din perioadele glaciare.

In epoca pietrei cioplite, s-a constatat ca au existat boli ca: rahitism, hidrocefalia, microcefalia, acromegalia, etc..

In epoca neolitica, OMUL devine din vanator, un crescator de animale si-un cultivator de plante. OMUL se simte mai in siguranta, isi confectioneaza imbracaminte pentru a se apara de frig si-si are asigurata o hrana variata si suficienta; dar omul a continuat sa fie la discretia fortelor naturii, frecventa bolilor fiind in crestere, mai ales reumatismul.

Hrana, reprezentata prin alimente dure sau preparate sumar, prin coacere sau frigere, a dus la o uzura rapida a danturii omului din paleolitic. Imbunatatirea hranei si a conditiilor de trai a facut ca durata medie de supravietuire sa fie de 22 ani.

S-a constatat ca solicitudinea indivizilor fata de semenii bolnavi sau in suferinta a fost mai mare la comunitatile cu civilizatie inferioara (culegatori, pescari, vanatori), decat in comunitatile mai evoluate (pastori, cultivatori de pamant), care practicau obiceiul lichidarii batranilor si-a bolnavilor incurabili, considerati o povara pentru societate. Uneori, indivizii nefolositori se sinucideau, alteori erau ucisi de rudele mai apropiate, care consumau cadavrul acestuia in cadrul unui ospat ritual. Insa aceasta practica nu era generalizata. Numeroase triburi din Australia isi ingrijeau batranii bolnavi dandu-le sa bea sange oferit de tineri vigurosi, in scopul vindecarii.

Cea mai veche forma de lupta contra imbolnavirilor a fost TRATAMENTUL EMPIRIC. Cu timpul OMUL a inceput sa cunoasca ce ii este folositor si ce-i dauneaza SANATATII si sa transmita generatiilor viitoare, prin educatie, experianta terapeuticii empirice.

Cea dintai modalitate de tratament, a oamenilor "varstei de piatra" a fost INTERVENTIA CHIRURGICALA ( manopere ortopedice si trepanatii craniene), fiind folosite piese de silex - drept bisturiu.

Cea mai veche terapie a constat din modificare si diversificarea regimului alimentar, cantitativ si calitativ, cu introducerea in "meniu"a unor principii vegetale, animale sau chiar minerale. Nevoia i-a silit pe oameni sa nascoceasca "mestesugul medical"dandu-si seama ca regimul omului sanatos nu se potriveste cu cel al omului bolnav.

Cu timpul, in colectivitati au aparut indivizi posedad cunostiinte mai bogate de botanica, zoologie alimentara si terapeutica. In tribul nomad DAMMA, din S-V Africii, a aparut un "maestru al mancarurilor", cumuland si functia de "vraci" al tribului. Acesta conduce si supravegheaza pregatirea vanatului, distribuie halcile de carne si maruntaiele si este primul care gusta mancarea si fructele.

Cultivarea plantelor a modificat regimul nutritiv al stramosilor nostri, imbogatind arsenalul terapeutic (ceapa, usturoiul, varza, mararul, etc.). Femeia, care avea rolul principal in agricultura primitiva, a devenit si "DOFTOROAIE", ea fiind aceea care cunostea plantele de leac si se pricepea sa le prepare in scop terapeutic.

In perioadele glaciare, are loc o adevarata degenerescenta in masa a omului, care s-a vazut nevoit sa se reintoarca in pesteri.

Oamenii cavernelor au asigurat un anumit grad de confort adaposturilor lor si salubritatea acestora; solul pesterii era netezit si acoperit cu pietris, pentru a evita umezeala, iar focul facut la intrarea in pestera servea la incalzire, pregatirea hranei si la iluminat. Curatenia corporala se mentinea prin bai zilnice si ungerea corpului cu diverse uleiuri. Pentru despaduchere, omul a inventat PIEPTENELE (au fost gasite pieptene in mormintele omului din paleolitic).

Locuitorul primitiv a fost un maestru in arta chirurgiei (ortopedica si craniana). Trepanatia craniana era foarte cunoscuta si corect practicata (cca. 800 cranii trepanate - preistorice, au fost gasite pe toate continentele). Rondelele osoase, desprinse din calota craniana, prin trepanatie, serveau apoi ca amulete, omul primitiv devenind constient de superioritatea capului fata de celelalte parti ale corpului.

Omul primitiv a realizat, in timp, ca multe din suferintele fizice sau chiar MOARTEA erau cauzate de factori externi determinabili. Numai ca aceste observatii empirice au capatat o interpretare magica si religioasa. Mortul era inhumat in pozitie chircita (ca cea fetala) sugerand astfel perspectiva renasterii. In groapa erau puse alimente si obiecte personale ale decedatului, fie datorita credintei in supravietuire, dar si de teama ca lucrurile mortului ar putea fi contaminate si deci le-ar putea pricinui necazuri.

Omul primitiv admitea ca bolile minore, "care trec de la sine", puteau sa aiba o cauza materiala externa (frigul, insolatia, etc.). Pentru orice imbolnavire grava, el cosidera interventia unei forte oculte rauvoitoare, o putere invizibila care actioneaza fie din proprie initiativa, fie la solicitarea unui VRAJITOR.

Vindecatorul primitiv trebuia sa raspunda la intrebari ca:

bolnavul a omis indeplinirea unui ritual?

sau, bolnavul a efectuat un ritual intr-un mod nesatisfacator?

Din aceste raspunsuri depindea si tratamentul, predominand ritualurile de ispasire si de purificare.

Omul primitiv era amenintat permanent daca: nesocotea un TABU (interdictie de esenta magico-religioasa); ofensa un mort; suporta consecintele unui pacat facut de o ruda apropiata sau de un alt membru al colectivitatii.

Bolnavii gravi erau priviti cu indiferenta sau chiar cu ostilitate de catre restul tribului, de frica sa nu atraga asupra lor mania fortelor supranaturale, care actioneaza asupra celor bolnavi. Vrajitorii erau cei care consultau fortele materiale, iar verdictul lor insemna ingrijirea, indepartarea sau chiar uciderea bolnavilor.

Un prim tip de boala era INVADAREA ORGANISMULUI UMAN DE UN DEMON. Suferintele bolnavului erau forme in care DEMONUL isi facea simtita prezenta.

Un alt tip de boala era PIERDEREA PROPRIULUI SUFLET; aparitia bolii era cauzata de un VIS care sperie sufletul; de un mort care tine sa ia in lumea umbrelor sufletul unei fiinte apropiate; despartirea imprudenta a sufletului de trup. Vrajitorii, prin tehnica extazului, isi trimiteu propriul SUFLET in lumea umbrelor, sa captureze SUFLETUL BOLNAVULUI si sa-l aduca in corpul acestuia, insanatosindu-l.

In zonele arctice, unde conceptia de boala este despartirea SUFELTULUI DE TRUP - rolul de lecuitor il indeplinesc SAMANII. S-a presupus ca extazul lor se datoreste unei labilitati nervoase si-ar echivala cu o manifestare epileptoida. Nu oricine poate deveni SAMAN. El se naste dintr-o familie de samani si inca din copilarie poate fi remarcat printr-un comportament ciudat (izolare, accese de epilepsie). Alteori un saman tanar face UCENICIE la un saman mai in varsta, unde invata tehnica extazului, practica leacurilor empirice si descantecele. Pentru a se distinge si pentru a impresiona pe ceilalti, ei poarta diferite amulete, pene sau clopotei.

Si in lumea civilizata se poarta AMULETE, sub forma de PODOABE, in care esenta MAGICA este estompata de cea ESTETICO-ARTISTICA. Doar in mediul rural se mai poarta PAGLICA ROSIE sa fereasca copilul de deochi sau se atarna "un catel de usturoi" de gatul copilului, pentru a nu capata "o boala molipsitoare'

FETISUL - este un obiect de adoratie colectiva si este capabil sa trimita nenorocirea asupra dusmanilor sau sa asigure protectia contra agresiunii fortelor rauvoitoare.

Unii vrajitori, pot influenta comportamnetul sau starea de sanatate a unui individ, actionand asupra unui obiect legat de acesta. Un om poate fi ucis de un magician prin distrugerea unei PAPUSI - botezate cu numele victimei. Alteori se folosesc materii care au facut parte din trupul victimei (par, unghii, excremente, saliva)

Tot ca o semnificatie MAGICA - preventiva au loc si MUTILARILE. Cel mai frecvent, primitivii le produceau in sfera genitala:

INFIBULATIA - este o interventie care consta in inserarea unui inel prin orificiul preputial (barbat) sau labile mici si mari (femeie);

CIRCUMCIZIA (taierea imprejur) - este o interventie rituala chirurgicala, care consta din rezectia circulara a preputului, urmata de o sutura cutaneo-mucoasa.

Aceste mutilari aveau semnificatia unui sacrificiu adus divinitatii in scopul de a atrage bunavointa acesteia.

Mutilarile si automutilarile se executa si in scop curativ: femeile din tribul Cheyenilor isi sacrifica un deget pentru a grabi vindecarea membrilor familiei.

Foarte frecventa la primitivi, era convingerea ca boala se datoreaza patrunderii unui DEMON in corpul bolnavului. In scop curativ bolnavul se supune unei PURIFICARI prin: post, spovedanie, sacrificii, ceremonii de expiere a colectivitatii; daca totul esueaza, VRAJITORUL incearca sa pacaleasca DEMONUL, ademenindu-l cu diferite obiecte stralucitoare, in care intra, iar vraciul distruge aceste obiecte sau le ingroapa, eliberand astfel bolnavul.

Daca nici prin acest procedeu nu se reuseste atragerea SPIRITULUI MALIGN, se recurge la folosirea MASAJELOR sau a VENTUZELOR, care gonesc DEMONUL din organismul bolnav.

In toate aceste activitati, MAGICIANUL se prezinta ca un intermediar intre omul bolnav si fortele supranaturale, care nu ii sunt favorabile. El lupta pentru sanatatea si viata oamenilor si de cele mai multe ori el cumuleaza rolul de preot, vrajitor, judecator si capetenia tribului. El trebuie sa fie un om capabil sa-ti ocroteasca supusii, influentand mersul evenimentelor.

Profesiunea de VRACI nu este lipsita de riscuri. Deseori, ei au fost goniti sau chiar ucisi, daca nu reuseau sa-si indeplineasca promisiunile.

Activitatea VRACILOR se bazeaza pe rugaciuni si descantece, iar increderea bolnavului in puterea acestora, ii asigura un sentiment de securitate, care influenteaza favorabil cursul bolii. Numai prezenta acestuia langa bolnavi, anihileaza teama lor fata de mania spiritelor care le provoaca boala.

Vindecarile obtinute de VRACI nu se datoreaza doar PSIHOTERAPIEI, ci experienta unui sir indelungat de generatii care au dus la transmiterea cunoasterii leacurilor empirice (masaj, luatul sangelui, aplicarea de ventuze si cataplasme, oblojirea ranilor, reducerea luxatiilor, consolidarea fracturilor, mici interventii chirurgicale sau chiar trepanatii craniene).

Chiar unele subtilitati din medicina moderna se dovedesc a avea radacini ancestrale (ex.tratamentul cu coji de oua pisate - pentru oprirea sangelui; prevenirea scorbutului cu ceai de cetina proaspata de brad, etc.).

Alti vraci au cunostiinte de botanica medicala si toxicologica folosind curent in terapia aplicata, plantele veninoase. Antropologul american ROBERT H. LOWIE afirma ca farmacologia primitivilor cuprinde toate substantele folosite in arsenalul terapeutic actual.

Medicina avansata nu trebuie sa se rusineze de originea ei umila, pentru ca datorita acestor INCEPUTURI au fost posibile obtinerea rezultatelor de astazi.